Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

Dă-te la o carte…

Posted by on 15 Aug 2018 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Astăzi voiam să-mi plictisesc cititorii cu o diatribă despre sistemul corporatist, însă un eveniment neașteptat m-a făcut să scriu următoarele rânduri…

Radu Paraschivescu, unul dintre singurii autori români care echilibrează savuros balanța dintre rafinat și accesibil și în același timp editorialistul meu preferat, m-a onorat cu o recenzie. Recenzia se referă evident la Jucării Stricate, o carte cu care v-am bătut în nesfârșite rânduri la cap și pentru care am organizat recent și un concurs.

În cadrul emisiunii lui de pe Digi24, „Dă-te la o carte!”, Radu Paraschivescu a reușit în cinci minute să sintetizeze atât esența cărții, dar și procesul creativ din spatele ei. Un proces pe care l-a încurajat și editura editura Datagroup, editură despre care nu am mai vorbit până acum. Susținută de o viziune poate prea progresistă pentru România, editura are un sistem de creștere și urmărire a autorilor specific marilor case editoriale de afară. Spun că sistemul e unic nu pentru că alții nu l-ar putea aplica, ci pentru că implică destul de mulți bani și răbdare, precum și viziune pe termen lung. Aceste trei ingrediente sunt din ce în ce mai greu de găsit pe care piața de carte din România, o piață din ce în ce mai compactă.

În plus, scriitorul a vorbit puțin și despre originile-mi vâlcene, despre blogul de față, dar și despre editorul Datagroup, stimabilul și simpaticul Claudiu T.Arieșan. În orice caz, pentru a nu vă mai plictisi cu alte detalii, vă las cu Radu Paraschivescu, căruia vreau să îi mai mulțumesc o dată pe această cale:

 

 

Altfel, o să-mi fac datoria de a vă reaminti din nou că Jucării Stricate se poate cumpăra de pe librărie.net, emag.ro sau direct de pe site-ul editurii. În plus, ar merita să menționez că am bătut la cap ceva oameni de la Digi24 pentru ca emisiunea sa fie repusă online (înregistrarea fusese decalată din cauza protestelor). Le mulțumesc și lor!

P.S: Cum astăzi e sărbătoare, pe lângă aniversarea celor cu numele trecut în calendare, putem sărbători și cel mai scurt articol de pe blogul ăsta din ultima vreme. Glumesc, onomastică plăcută!

Jucării stricate, proaspăt reparate

Posted by on 05 Aug 2018 | Tagged as: Concursuri, Filme & Carti

Extragerea s-a incheiat! Filmuletul extragerii, cu generator de numere aleatorii se poate găsi aici. Castigatorul de pe blog este vali, iar castigatoarea de pe Facebook este Otilia Stanga.

Cu câteva luni în urmă, printr-un articol ușor bizar, anunțam lansarea unei cărți

Între timp, Jucării Stricate, romanul care mi-a servit drept spovedanie medicală, s-a lansat, se vinde și, spre mulțumirea mea, primește în continuare recenzii pozitive. De altfel, încă aștept cuvintele unor cititori recenți ai cărții, cuvinte care sper să vă convingă că și poveștile cu perfuzii și brancarde pot avea un final fericit. Sau un final lipsit de tragedie, cel puțin.

Dacă între timp cartea a apărut în ofertele majoritatea magazinelor online, inclusiv pe emag.ro, am constatat totuși că nu am oferit niciun exemplar gratuit cititorilor acestui blog și nici urmăritorilor de pe Facebook. Prin urmare, am pus deoparte două Jucării și două semnături stângace, tocmai în acest scop. Tot ce mai rămânea de făcut era să vi le și ofer.

N-am știut dacă să public articolul ăsta pe 3 august, ziua mea de naștere, sau pe 21 august, ziua de renaștere – adică ziua aia când m-am trezit pe un pat de spital, plin de tuburi și senzori, dar încă viu. Cum m-am întors de ceva vreme în propria viață și cum nici cu spiritualitatea nu sunt prieten, am decis să nu leg concursul ăsta de nicio cifră.

Mai mult chiar, nu-l voi lega nici măcar de o temă. Voiam inițial să vă cer câteva povestioare personale, însă dramele nu se cântăresc. Ulterior, m-am gândit să transform articolul într-un fel de „Știați că” în care să vă povestesc despre capitolele nescrise din carte sau despre unul din titlurile ei abandonate. Urma ulterior să vă cer părerea despre alternative. Din nefericire pentru mine sau din fericire pentru voi, lucrurile ăstea sunt relevante doar dacă ești Neil Gaiman sau Stephen King. O să las deci premierea în voia hazardului, singurul lucru cu-adevărat sigur.

Prin urmare, regulile sunt foarte simple: voi oferi aleatoriu o carte unui comentariu de pe blog și o alta unui comentariu de pe Facebook. Numărul comentariului va fi ales cu ajutorul unui generator online, iar procesul va fi înregistrat. Dacă se va întâmpla să-mi aleg propriul comentariu, voi repeta procesul. Dacă postați mai multe comentarii, le voi uni între ele sau le voi șterge pe cele suplimentare.

Cartea în sine va fi semnată cu ce vreți voi, pentru că oricum scriu prea urât pentru a se înțelege ceva și livrată gratuit la adresa dorită (din România). Imediat după tragerea la sorți, vă voi contacta pentru detalii. O să las concursul să ruleze până miercuri, 8 august, mijlocul zilei (12.00 PM). Până atunci, spor la comentarii!

Închei articolul ăsta cu o piesă a lui Rory Gallagher, unul dintre muzicienii mei preferați și, din păcate, unul dintre cei care au fost reparați prea târziu.

P.S: Ca fapt divers, știați că o parte din legătoriile și tipografiile din România au obiceiul de a vinde cărți pe sub mână, la un preț mult mai mic decât cel al pieței?

Incă o dată, mulțumesc!

Posted by on 12 Jun 2018 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Dat fiindcă la lansarea de acum o săptămână n-am apucat să spun mare lucru cu excepția lui „Mulțumesc”, o să revin cu discuția aici, unde voi continua să spun același lucru…

Pentru că aș vrea să revin cât mai repede la articolele care i-au plictisit ani de-a rândul pe cititorii acestui blog, o să mulțumesc scurt colegelor de birou și vechilor prieteni, dar și colegilor de editură și editorului meu, Claudiu T. Arieșan. Tot aici merită să mai amintesc o dată eforturile proprietarului Datagroup, Heinrich Loth.

În plus, la fel ca un câștigător tardiv de Oscar, nu pot să nu mulțumesc și mamei, prezentă la eveniment, dar și primilor 100 de cititori. Să sperăm că nici următorii 10000 nu vor fi prea greu de convins. Mulțumiri merită și cei care au promovat și recenzat cartea pe Facebook.


Tot la capitolul ăsta, dar dintr-un alt unghi, intră și dezbatere de duminică cu un invitat surpriză, domnul Ion Bogdan Lefter, a cărui intervenție a provocat practic o a doua lansare a cărții. Am apreciat feedbackul, dar și întrebările rămase la final. Aici a fost adusă în discuție și eventuala orientare a pieței românești: vrem o piață profesionalizată sau una orientată spre cititor?

Din păcate pentru amatorii de concluzii, asta e o discuție mai lungă și aș prefera să o abordez separat, poate într-o manieră mai puțin formală decât impune articolul ăsta. Oricum, concluzia de duminică e că nu putem abandona niciuna dintre orientări, mai ales într-o piață relativ mică.


Vlad Stoiculescu

Dacă vi se pare că am lăudat puțin un produs despre care am preferat să nu vorbesc înainte de lansare, ar merita poate să citez și primele reacții ale cititorilor. Pe scurt: nimeni nu mi-a reproșat încă nici conținutul, nici aspectul cărții. Pe lung, au început să curgă primele recenzii, atât pe Goodreads, cât și pe blogurile personale sau specializate și, spre accelerarea următoarei lansări, sunt pozitive. De altfel, am făcut parte și dintr-o memă (grație domnului Lestringon).

Ca să nu o mai lungesc și să vă dau din nou ocazia să mă contraziceți pe teme mai banale, o să vă spun din nou că Jucării Stricate se găsește pe librărie.net, dar și la alți parteneri autorizați, însă o puteți comanda încă de pe-acum de pe site-ul editurii Data Group, la prețul de lansare, deocamdată.

Marți, 12 iunie, la ora 21.00, voi fi prezent alături de alt mare scriitor vâlcean (mai precis, alături de celălalt mare scriitor vâlcean, Dani Corban) la o emisiune găzduită de Canal33 România. O puteți urmări online aici sau puteți viziona înregistrarea ulterioară. Altfel, revin la ce spuneam: mulțumesc!

P.S: O viziune mai detaliată despre evenimentele de la Bookfest puteți citi și pe site-ul reacții.ro

Despre o vacă

Posted by on 06 Jun 2018 | Tagged as: Viata & Nu Numai

După titlu, ați zice că azi sunt pus pe plătit polițe și răzbunat pe vreo fostă iubită sau funcționară zeloasă…

Regret să vă dezamăgesc. Deși ar fi putut fi despre multe alte lucruri, articolul ăsta chiar este despre una sau mai multe vaci. Dar… să începem cu începutul! Cu câteva zile în urmă, am acceptat o propunere de promovare din partea celor de la Lactate SIM, o veche și cunoscută marcă românească. O marcă al cărei rebranding sigur l-ați observat, dacă nu la raft, măcar prin reclamele cu puștiul entuziasmat. De ce m-a prins propunerea? Din două motive. Unul ar fi că voiam să văd dacă pot să promovez și altceva în afara de campanii sociale și cauze mari. Altul ar fi că îmi place pur și simplu laptele. Atât. Nu simt nevoia să dezbat pe marginea conțintului lui nutrițional sau a studiilor mai mult sau mai puțin contestabile. Îmi place!

Acum însă stau și mă holbez la tavan. Am turnat pe gât un litru de lapte și m-am tot gândit la ce naiba să vă scriu, astfel încât să citiți textul ăsta până la capăt. De gătit, gătesc decent, dar „Lasagna cu Krossfire” ar fi o surpriză chiar și pentru cei mai încăpățânați cititori. Asta, deși orice bucătar știe cât de important e laptele de calitate pentru sosul Bechamel. Atunci mi-a atras atenția următorul slogan al producătorului, legat de smântână: „Știe să îmblânzească mâncarea”. Îmblânzire, deci! Păi ziceți așa, că sunt expert la asta, băieți!

Cu două decenii și jumătate în urmă, când sucurile de la dozator erau un deliciu și Mihai Tatulici avea job, un puști de generală își petrecea vacanțele la țară. Pe vremea aia, să ai bunici cu ditamai curtea, zeci de animale și câteva hectare de teren era ceva absolut normal. Mai mult, dacă ăia micii se laudă acum două zile că au văzut o capră sau o vacă reală, pe-atunci erai luat la mișto când te întorceai de la bunici. De ce? Pentru că erai… „țăran”.

Din fericire, mie îmi plăcea să fiu „țăran”, mai ales că lucrul cu animalele mi se părea o formă nestudiată de magie. Lăsat de capul meu, „dresam” puii de găină să meargă drept, învățam pisica să păzească ouă și vorbeam minute bune cu un cal, explicându-i complexul sistem de recompense pe bază de morcovi pe care i-l pregătisem. Cu alte cuvinte, stresam mai toate animalele din curte, dând bunicilor motive suplimentare să stea cu ochii pe mine.

Totuși, dintre toate orătăniile și lighioanele din curte, vacile aveau un statut special. Nu, nu pentru că îmi ignorau cu desăvârșire tentativele de a le „îmblânzi”. Ce mă fascina cu adevărat la ele era că niște animale care nu musteau tocmai de inteligență plecau dimineața la păscut și se întorceau singure seara. Sigur, erau în general ghidate de cel sau cea al cărui rând era să „umble vacile”, însă făceau cea mai mare parte a drumului singure.

Undeva, pe la ora la care dădeau desene la TVR, întreaga uliță se umplea de praf și mugete iar vacile veneau singure pe la porți. Semnalul celor două vaci deținute de bunicii mei era un muget scurt și un boncănit înfundat al copitelor. Abilitatea bovinelor de a se autoghida pe parcursul a kilometri întregi de paie și praf era greu de priceput pentru mine. De altfel, dintr-o astfel de odisee a cornutelor provine și expresia „ca vițelul la poarta nouă”.

Revenind însă la vacile noastre, e de menționat că ale bunicilor aveau nume relativ „normale”: Steluța și Joiana. Spun că aveau nume relativ „normale” pentru că vecinii renunțaseră de mult la logică și convenții. De la nume cu rezonanțe antice și religioase (Agripina, Filofteea, Eufrosina) pâna la combinații aleatorii de vocale și consoane (Agraleea), bietele cornute deveniseră teren de experimente lingvistice. Am deviat însă de la poveste.

Convins că, dacă le voi ghida eu pe Steluța și Joiana pe drumul spre pășune, vacile vor da un lapte magic, am cerut bunicilor voie să merg și eu să „umblu vacile”. Evident, pentru că eram un metru și două paie de om, nici bunicii și nici părinții nu mi-au oferit prea repede șansa de a fi păstor de vaci. Din fericire, la câteva zile după ce făcusem cererea, a venit rândul bunicii să ghideze cornutele și, extrem de sâcâitor fiind, a fost nevoită să mă ia cu ea.

Ziua petrecută la pășune a fost exact cum vă așteptați: un plictis sfâșietor în care bunica a „tăinuit” cu niscaiva ciobani de prin zonă, iar eu m-am îndopat cu niscaiva mămăligă și smântână. Asta în prima parte a zilei. Imediat însă ce căldura a devenit zăpușitoare, plictiseala mea a atins cote alarmante și lucrurile au devenit cu adevărat interesante.

Prins între mugete, talăngi și alte zgomote care aminteau de muzica lui Adrian Enache, în capul meu s-a înfiripat o idee. Deși vacile erau prea obișnuite cu nebunii, încât să le pese de o jumătate agitată de om, în capul meu se înfiripase o nouă poveste și aveam de gând să mă scufund cu totul în ea.

Așa cum un copil lăsat singur în bucătărie își închipuie că e într-o navă spațială, așa și eu ajunsesem să cred că eram un fel de rege peste un popor înrobit și transformat în vaci. Nu râdeți, că asta îmi spunea bunică-mea că am zis și sunt convins că la momentul ăla chiar eram Regele Vacilor.


(Cam așa ceva. Sursa Imaginii)

Desigur, aveam scuza vârstei și a căldurii insuportabile. Oricum, după ce am avut o discuție serioasă cu fiecare bovină în parte, am devenit profund receptiv la drama poporului meu. Trebuia să fac ceva pentru a-l elibera!

Știind că se apropia seara i-am cerut bunică-mii bățul cu ajutorul căruia dădea semnalul de plecare. Urlând cu forță și însuflețire, cum numai un copil poate să o facă, am început să mă agit în jurul cornutelor care deja se mișcau molcom spre ulița mare. Cuprins de importanța rolului de rege, nu doar că am reușit să le fac să se ia după mine, dar le-am și impus un ritm de mers săltăreț și hotărât. În direcția greșită, din păcate!

În timp ce bunică-mea îmi făcea semne disperate să mă întorc, eu continuam să plimb vacile spre ceea ce, în capul meu, urma să le aducă izbăvirea și transformarea lor înapoi în oameni: grădina vrăjitorului. Ce mai, intrasem complet în rol! Din păcate, grădina nu era o grădină, ci un lot de pământ pe care creștea viță de vie, iar vrăjitorul era Nea Pușcău, un moșuleț supărat pe viață și pe toți cei care făceau parte din ea.

Surprinzător, cu ocazia asta am aflat și că vacile mănâncă viță de vie! Totul e să le-o servești cu pasiune și cu speranța că le va transforma în oameni. A fost nevoie de bunica, bunicul și încă vreo trei oameni să scoată vacile din viță. De ei și de vreo trei ore de chin. Pentru că da, supușii mei erau în continuare bovine, nu oameni.

Sigur că explicațiile mele n-au fost tocmai convingătoare pentru nimeni dar… am scăpat. Nu pentru că eram un puști simpatic sau inteligent, ci pentru că întâmplarea aia a servit drept știre pentru toți bătrânii care se adunau seara „la șosea”. Nea Pușcău a fost despăgubit cu vreo zece banițe de grâu, iar eu am fost „pedepsit” să mănânc lapte și smântână „vrăjită” o săptămână. Serios! Asta a fost pedeapsa bunicilor pentru că am vrut să-mi scot poporul din robie…

De altfel, morala poveștii ăsteia seamănă cu morala multor povești de acum: orice ar face poporul, regele scapă basma curată!

Acum, nu am idee dacă amintirea asta cu regi și vaci fermecate v-a convins să încercați un lapte #PuternicRomanesc sau să încercați să vorbiți cu animalele. Oricum, am senzația că prima idee  s-ar putea să fie mai ușor de acceptat de societate.

P.S: Într-o notă ulterioară, cu sau fără un pahar cu lapte, trebuie să vă mulțumesc pentru prezența și încurajările de la Bookfest. Voi reveni ulterior cu un articol și pe tema asta, imediat ce primele recenzii ale cărții vor fi publicate.

Rămâne cum am stabilit!

Posted by on 28 May 2018 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Îmi întrerup avalanșa uzuală de păreri și diatribe, pentru un anunț de maximă importanță… pentru mine.

Acum aproape trei săptămâni vă povesteam ce se aflase în spatele dispariției mele temporare, precum și motivele medicale care m-au ținut departe de blog. Tot atunci, v-am spus și că am o carte în pregătire, gata să fie lansată. Rămăsese să revin cu detalii, motiv pentru care astăzi am decis să mai ocup câțiva biți cu text.

Ei bine, Jucării Stricate se va lansa oficial la Bookfest București, pe 2 iunie, la ora 17.00, la standul editurii Datagroup. Cel mai probabil că o să apară pe-acolo și autorul și la fel de probabil că va fi neamuzant, timp de cel puțin o oră!  Oricum, dacă ajungeți la stand, merită să băgați un ochi și pe la titlurile colegilor mei, majoritatea foarte faine. De altfel, editura Datagroup are un ditamai program de lansări si dezbateri, începând de joi, 31 mai.

Din fericire pentru cei care au lucruri mai bune de făcut în vacanța de 1 iunie, cartea va fi disponibilă încă din prima zi de târg, 30 mai, la standul editurii, dar și pe site și la librăriile partenere (Librarie.net si multi altii). Voi anunța ulterior lista cu locurile unde poate fi găsită și voi completa și descrierea de pe www.vladstoiculescu.ro și pagina de Facebook.

Varianta eBook, de care mai mulți dintre voi au întrebat, se va lansa ulterior, pe site-ul editurii și la partenerii autorizați. La fel se va întâmpla și cu traducerile în germană și engleză ale cărții pe care le voi anunța în funcție de apropierea lansării lor. Alte traduceri ulterioare, în funcție de succesul și piața cărții vor fi anunțate ulterior.

Cum spuneam, nu vă pot promite că o să vă placă sau că tema o să vă prindă, dar pot să vă promit că nu veți fi dezamăgiți de rezultat. Nici de temă, nici de copertă și cu siguranță nu de scriitură. Ce mai, va fi cea mai mișto carte scrisă în două luni pe care ați citit-o 🙂

P.S: Ăsta e probabil și cel mai scurt articol semnat Krossfire din ultimii doi ani, exceptând anunțurile.

Next»