Dacă retrospectiva din 2020 vi s-a părut cam lungă, cea din 2021 urma să fie dublă. Din păcate, aș fi irosit încă o resursă neregenerabilă: timpul (al vostru și al meu). Prin urmare, iată o versiune compactă a ceea ce voiam să scriu…

Adevărul e că anul 2021 a fost un an absolut copleșitor, unul ale cărui consecințe le vom descifra pe de-a întregul ceva mai târziu. A fost un an în care dezastrele naturale, pandemia și incidentele internaționale ne-au făcut să privim umanitatea de la distanță, ca pe un tâmpit care face pluta pe spate, neștiind că înoată spre larg.

A fost o perioadă în care psihicul nostru s-a lovit de un zid, așa numitul „zid al pandemiei”, după ce a purtat un război de uzură pe care n-avea cum să-l câștige. Devalorizarea timpului a devenit obiect de studiu și la fel și lipsa de empatie, într-atât încât oamenii de știință au început să se întrebe dacă generația care a copilărit în pandemie nu va fi cumva diferită. De altfel, o prietenă se întreba sincer cum e să crești, copil fiind, printre oameni pe care nu-i vezi niciodată vorbind…

Tot pandemia a devalorizat și conceptul de risc, noile fapte de eroism fiind concertele și adunările publice, nu plimbatul pe elefanți în Nepal. Chiar dacă mult-promisul vaccin a fost disponibil încă de la începutul anului, țara noastră s-a aflat pe un loc codaș la vaccinare, așa cum ne așteptam, într-o tristă corelare cu indicatorii de alfabetizare. De altfel, simpatica noastră paiață prezidențială a tras concluzia anului: “s-au vaccinat mulți români, păcat că au fost atât de puțini”.

Tot acum, mulți compatrioți au realizat brusc, după ani în care și-au spus că sunt sănătoși tun, că au probleme de sănătate ascunse sub preș din mandatul lui Iliescu. Asta când nu au încercat să intre în alte țări fără certificate verzi, în timp ce se opuneau vocal imigrației. România însă e un caz special pentru care nu mi-ar ajunge câteva cărți, darămite un articol.

La nivel internațional, OMS încă se chinuie să tragă o „concluzie definitivă” cu privire la originea pandemiei, lucru pe care l-au făcut și în 2020 și în 2019, evitând cu grație să arate cu degetul și să urle: China! Apropo de China, ea a avut un an destul de bun și la fel și companiile chineze, în ciuda faptului că nu și-au rezolvat problema cu minoritățile uigure pe care le oprimă și nici cu vedetele care tind să dispară peste noapte din spațiul public (Ce mai face Jack Ma? Dar marea lor vedetă de cinema?).

De altfel, în ciuda ascensiunii BBK, Huawei (reinventați prin Honor și deciși să-și creeze propriul ecosistem) și Xiaomi (acum pe locul trei în Europa) și a controlului exercitat de China asupra porturilor africane și greceși, mai toată lumea pare dispusă să o protejeze – într-atât încât varianta Omicron are numele ăsta pentru a nu le jigni președintele. Spre finalul anului, țările Vestice și SUA au pus totuși de un firav boicot comercial.

După o rapidă revenire economică, am fost loviți de o criză energetică (probabil cea mai mare de până acum), de criza cipurilor și a transporturilor, de inflație și de alte câteva crize. Pe scurt, s-a scumpit aproape tot, de la laptopuri și mașini la lapte și brânză. Așa se întâmplă când încerci să repari decenii de sufocare industrială și poluare și în același timp să-ți regândești toate lanțurile de aprovizionare. După ani de abuzat planeta, umanitatea a decis să-și ceară scuze cu trei garoafe și cu un cadou cumpărat din benzinărie. Planeta ne-a trimis la plimbare.

De altfel, în 2021 am avut Cod Roșu la încălzire globală, iar marile puteri s-au adunat într-o ditamai conferință la care iar n-au rezolvat nimic.  Partea goală a paharului e că am văzut vijelii, cutremure, inundații și incendii, iar apa mării s-a încălzit și valurile s-au mărit, fără să înțelegem clar de ce. Chiar dacă ne-am speriat toți în toamnă la ideea unei pene masive de curent, adevăratul bau-bau au fost inundațiile uriașe din Belgia și Germania și secetele din Olanda și Taiwan. În Haiti a mai fost un cutremur uriaș, asta în timp ce președintele țării era asasinat cu sânge rece. Tot în 2021 am învățat și un nou cuvânt: megaincendiu. Grecia a avut parte de așa ceva (da, acolo unde au fost lăudați pompierii români), dar incendiile au făcut ravagii și în… Siberia.

Partea și mai goală a paharului e că un cutremur din Pacific a provocat un ditamai tsunami-ul, Alaska a fost cutremurată din temelii (la fel și Mexicul), iar Etna ne-a oferit cea mai mare erupție din ultimii ani. Nu la fel de mare ca erupția din Insulele Canare care a acoperit complet insula La Palma sau cea care a ras de pe hartă Saint Vincent. În Texas a fost stare de urgență după niscaiva zapezi. Locuitorii au rămas fără apa caldă, caldură și energie electrică și au trăit ceea ce se numeste “experiența București”. În Grecia, eroziunea plajelor a devenit o super problemă, punându-le în pericol întreaga economie turistică. Nici pe noi nu ne-a prea ajutat faptul că celebra cascadă Bigăr s-a prăbușit.

Partea plină a paharului e că Marea Bariera de Corali s-a regenerat vizibil pentru prima dată în zeci de ani. La fel și stratul de ozon. Aurorele boreale s-au văzut de peste tot, populația de wolverini și urși koala afectată de incendii și-a mai revenit, iar în Finlanda a fost o invazie de reni. Ok, nu știu dacă ultima treabă intră la lucruri pozitive. Tot în Finlanda, prim-ministra lor sexy a luat Covid-19 dintr-un club – n-are legătură cu restul știrilor, dar uite așa am pus Finlanda pe hartă.

România a avut și ea vești bune: ne-au revenit păsările flamingo precum și alte câteva specii pe care le credeam pierdute (râșii au fost filmați în mediu natural, ni s-a născut primul zimbru în sălbăticie și acum avem din nou o problemă cu castorii). Asta și faptul că acum avem urși cât să ne ajungă pentru următorii cincizeci de ani. De la “cel mai mare urs” ucis de ceva față regală din Europa la „atacul urșilor” la „ursuleții izgoniți de localnici”, 2021 a fost practic anul urșilor în România, în toate sensurile pe care le-ar putea avea sintagma. Puteți însă afla mai multe despre asta pe Bearflix, platforma lanasată de WWF România. Să ieșim însă puțin din sfera fenomenelor naturale…

La nivel de business, 2021 a fost anul unicornilor, deși mai multe state au decis să taxeze la greu corporațiile. Multe companii s-au unit în mamuți industriali, un exemplu apropiat fiind Stellantis, compania care a adunat toate brandurile falimentare din industria auto (Peugeot, Citroen, Fiat, Chrysler, Opel). Că veni vorba despre companii auto, anul ăsta am auzit de mașini electrice, baterii și stații de încărcare aproape la fiecare buletin de știri, Toyota și Volkswagen luptându-se în declarații legate de viitorul transportului. În știri mai apropiate de noi, Sandero Stepway a fost cea mai vândută mașină din Europa, iar Dacia Spring a rupt în vânzări, deși nici ea și nici Renault Zoe (premiată recent) nu s-au descurcat grozav la testele NCAP.

Facebook a avut cel mai mare blocaj din istoria lor, dar și multe alte probleme (unele legale) care i-au făcut să-și schimbe numele in Meta și să delireze despre metavers, spre plictiseala oamenilor obișnuiți să pună poze cu pisici și să lase comentarii despre Don’t Look Up. Deși a pierdut procesul cu Epic și deși iPhone 13 n-a fost tocmai grozav, Apple a avut un an fabulos, iar pariul lor cu procesoarele din gama M pare să fi fost câștigător. Tim Cook a avut unul dintre cele mai mari bonusuri din istorie.

Google și Microsoft n-au fost la fel de agitate, dar divorțul lui Bill Gates (președinte onorific Microsoft, filantrop și demon în mitologia românească) a fost intens mediatizat, spre nemulțumirea soților care voiau să procedeze discret. Amazon au fost și ei sub scrutinul media, atât pentru inovațiile din domeniu (servicii de montat mobila la ușă, livrări cu drone și magazine cu autoservire), cât și pentru disputele cu liderii sindicali.

Oricum, nimeni n-a făcut mai mult scandal decât Elon Musk, declarat în același timp și omul, dar și trolul anului. Mi-ar trebui vreo 10 pagini doar să detaliez ce a făcut Elon anul ăsta, de la inovațiile Tesla și SpaceX (a lansat ditamai constelația de sateliți) la glumele proaste și speculația cu criptomonde.

Apropo de criptomonede, anul 2021 a fost al lor, de la adopția rapidă de către țări falimentare (mulțumim El Salvador), la interzicerea lor în anumite regiuni și la sutele de știri din domeniu care au inclus jafuri fabuloase și stadioane întregi cumpărate de Crypto.com. Tot aici am putea aminti și moartea lui Mircea Popescu, un personaj controversat cu care cred că ne-am intersectat mai toți din online-ul românesc (acum vreo șase ani conversa constant inclusiv pe blogul ăsta) și totodată unul din puținii milionari români în crypto.

Lumea start-up-urilor s-a învârtit în jurul a două concepte, unul fiind cel de blockchain, celălalt cel de A.I., cu un binemeritat, dar neinteresant loc trei: metaversul. Cam toată lumea, de la Epic la Netflix (care în 2021 a întors premii cu lopata și a avut mai multe cărți câștigătoare, în frunte cu Squid game) a vorbit la un moment dat despre „metavers”, după ce a dat Facebook tonul. Toată lumea mai puțin consumatorii, cărora pur și simplu nu le plasă.

S-a vorbit în continuare enorm de mult despre munca de acasă, încă practicată de majoritatea firmelor mari. Concluzia? Munca de acasă funcționează doar dacă restul vieții tale e „în ordine” (și dacă nu bei de-acasă). Din acest motiv, în a doua parte a anului foarte mulți au decis să se întoarcă la birou, mai ales că lucratul de-acasă și trăitul de la muncă deveniseră același lucru. Poate de-asta terapia și mediația au fost printre cele mai dorite bonusuri, iar burnout-ul a fost pentru prima dată recunoscut oficial ca afecțiune psihică. Până la urmă, tot anul ăsta lenea a fost botezată „bogăție în timp” și nu știu dacă e cineva care să contrazică ideea. În niciun caz nu miile de angajați plecați de la privat la stat.

Să nu uităm nici de una din știrile economice ale anului: faptul că o barcă a rămas blocată în canalul Suez. Nu de alta, dar acest incident aparent minor a blocat aproape întregul lanț de aprovizionare al planetei și a devenit una dintre cele mai dense pagini de Wikipedia din 2021.

Pe de altă parte, știința a avut un an foarte bun, medicina rezervându-ne multiple surprize plăcute, iar fizica venind cu posibilitatea unui… cristal temporal. Astronomia a avut un an și mai bun, roboțelul Perserverence făcându-și treaba pe Marte, iar NASA și ESA lansând cu succes noul telescop Webb. Pe lângă asta, câteva națiuni noi au început mici curse spațiale, iar miliardarii au pornit un fel de concurs de măsurat rachete din care au ieșit și câteva lucruri bune, precum creșterea investițiilor în domeniu și ajungerea lui William Shatner în atmosferă. Chinezii au făcut și ei un lucru bun, trimițând prima femeie în spațiu (și apoi explodând câteva rachete în orbită, spre iritarea tuturor).

Despre multiplele vaccinuri anti-Covid nu prea are sens să vorbim, mai ales că cine a înțeles și-a ales deja unul. Ce ar mai fi de reținut e că vaccinurile mRNA și testarea din perioada asta au avansat știința pe multiple alte planuri. De altfel, investiția în vaccinuri de toate tipurile ne-a adus un vaccin anti-HIV și un posibil vaccin… anti îmbătrânire.

Antropologia și istoria s-au bucurat și ele de o serie de descoperiri fantastice, de la culturi inexistente până acum, la capodopere pierdute sau furate acum secole. De altfel, cred că arheologii au avut mai mult spor decât în alți ani, fără mii de turiști veniți să se holbeze la pietre (serios, anul ăsta a fost dezgropat și orașul de aur din complexul egiptean Luxor).

Politica mondială a fost o piftie haotică, în care nici cele mai ascuțite minți nu au găsit un sens prea clar. Putem sări rapid peste România, unde puteți urmări mai bine documentarele Recorder despre hoții de lemn, poliție, corupție și așa mai departe. Altfel, rămâne cum s-a stabilit după Revoluție: AUR crește (chiar dacă Șoșoacă poartă botnițe iar soțul ei mușcă jurnaliști) pe când resturile PNL și PSD se chinuie să șteargă cu buretele firavul progres al țării din ultima vreme. Ce să zic, avea dreptate „marele” Florin Câțu: “anul ăsta n-a fost pierdut”. A fost daună totală!

SUA lui Biden a avut un an extrem de încărcat, începând cu tumultoasa debarcare a lui Trump, continuând cu celebrul incident cu asedierea Capitoliului și încheiând cu retragerea din Afganistan, un dezastru previzibil. De altfel, Statele Unite par destul de hotărâte să se aplece către puzderia lor de probleme interne (au lansat și primele măsuri așa-zis socialiste) și să se dea puțin la o parte de la pupitrul de comandă. De altfel, problemele regionale li s-au întețit, mai multe state împingând legislații anti-avort, un trend pe care și state europene precum Polonia l-au preluat.

Uniunea Europeană a avut la rândul ei un an greu, gestionarea vaccinării și problema certificatelor verzi consumând un organism și așa prea birocratic. De altfel, Uniunea Europeană pare prinsă în aceeași criză de identitate în care o găseam și în 2019, iar Brexitul intrat acum în vigoare nu a făcut altceva decât să o accentueze (mulțumim, UK). Între timp, în Est, Rusia s-a gândit să-și mai facă puțin PR pentru armată pe care o tot mișcă între fostele granițe ale URSS. Într-un alt Est, revoluția din Myanmar a început pașnic și s-a terminat într-o baltă de sânge.

Altfel, la nivel de media, cancel culture-ul s-a ținut la fel de tare, lumea filmului a rămas cum o știam (doar că fără cinematografe, cu sau fără succesul Dune), iar cea a muzicii a fost plină de lansări de la artiști supărați că sunt blocați în studio. Aici era iar de scris un ditamai pomelnicul, de la trupele care și-au făcut linii întregi de produse secundare (nu doar rapperii, ci și trupe de metal precum Sabaton) la zecile de staruri de studio care au devenit No.1 peste noapte. O să menționez doar că ultimul album al trupei Gojira a pus din nou heavy metal-ul pe hartă.

La nivel sportiv, anul s-a învârtit în jurul succeselor Emmei Răducanu (pe care ne-am grăbit să o adoptăm) și a campionatului Euro 2020, care s-a desfășurat în 2021 fără incidente. Nu același lucru s-a putut spune despre Olimpiada din Tokyo, de exemplu, unde Covid-ul și-a cam făcut de cap. Râuri de cerneală electronică au fost scrise și pe tema plecării lui Messi de la FC Barcelona la PSG.

Din păcate, personalitățile care ne-au părăsit în 2021 vor fi la fel de greu de recuperat (printre ele Christopher Plummer, Ned Beaty, Alexi Laiho, Joey Jordison, DMX și mulți alți actori și muzicieni străini, dar și români precum Ivan Patzaichin, Luminița Gheorghiu, Doru Stănculescu și Ion Caramitru). Tot anul ăsta ne-a părăsit și cândva celebrul Colin Powell. Nu că plecarea lor ar fi ceva anormal, dar asta nu face lucrurile mai puțin triste.

Internetul a gemut ca de obicei de meme-uri și melodii tâmpite (dacă mai aud o dată The Wellerman cred că bat pe cineva), dar și de tot felul de glumițe pro și anti măsuri de protecție care n-au îmbătrânit prea grozav, deși n-au nici câteval luni. Internetul românesc a fost la rându-i încărcat, de la revenirea lui DaniB și piesele maneliștilor cu nume de dezastre naturale până la capodopera Loredanei Groza care a scos o piesă cu… toată lumea bună. De altfel, un comentariu al unui puști la piesa aia a rezumat perfect fenomenul: “Părinții și frații mei l-au prins pe Michael Jackson în România, iar eu primesc asta!”

Și dacă tot ne-am distrat puțin, spre final putem reveni la un registru puțin mai grav. 2021 a fost un an în care populația planetei și natalitatea au scăzut constant și la fel și speranța de viață. Vești interesante pentru planetă, dar nu prea grozave pentru noi. Desigur, Covid-19 a avut un impact destul de mare asupra cifrelor, mai ales în țări precum India care au simțit din plin impactul. Același Covid-19 care începuse anul cu amenințarea variantei Delta, pare acum să se fi normalizat cu o variantă care chiar s-ar putea, pentru prima dată din 2019, să fie „ca o gripă”.

Culoarea anului a fost o nuanță ștearsă de galben, una care ne-a arătat tuturor cum ne-am simțit anul ăsta: nu îngroziți, nu disperați, ci doar apatici. Practic, culoarea anului a fost… blah. De altfel, analiștii ne-au spus să ne pregătim pentru o ieșire lentă din pandemie și din starea de letargie care ne-a cuprins. Ni s-a explicat că 2021 a fost parte dintr-un un lung și exasperant „La Revedere”, o expresie cu care țin să-mi închei și eu pomelnicul. La revedere, deci! Rămâneți simpatici, că optimiști nu pot să vă cer să fiți!

P.S: Asta e și prima dată când șterg nu mai puțin de 12 pagini dintr-un articol pentru că pur și simplu nu ducea nicăieri. La fel cum nu a dus nici 2021. Vă doresc un 2022 lipsit de surprize! Sursa Imaginii.