2022 sau 2020 Partea a Treia

Anul 2022 a început cu speranța în nimic și am putea spune că a livrat cu desăvârșire. Dar hei, măcar acum suntem 8 miliarde de oameni…

Motivul pentru care am ales titlul ăsta pentru recapitularea mea anuală  este că 2022 a continuat pe exact aceeași linie ca 2020 și 2021. A fost al treilea film din serie, ăla care speri să încheie o poveste ridicolă, dar știi că producătorii mai au vreo două în stoc și cel puțin un spin-off cu personaje secundare.

A fost un an în care pandemia nu a dispărut, dar nu am mai avut timp de ea, dat fiindcă am fost distrași de război, recesiune, criză alimentară și dezastre naturale. Problema forței de muncă s-a agravat, iar multiversul lui 2020 s-a dovedit a fi un fâs trist, un Second Life reciclat care i-a adus pierderi uriașe lui Zuck și altor investitori. Bine, despre Meta vom vorbi mai târziu, dar pentru ei a fost anul cu cele mai multe căderi de sistem, data breaches și pierderi de utilizatori. Nu e de mirare că zvonul retragerii lui Mark a fost o chestie reală sau că acum există un câine A.I. care își face nevoile pe proprietățile din Metavers.

A fost un an care a stat sub semnul recesiunii în general și al recensământului în special, dacă e vorba de România. Serios acum, în prima parte a anului s-a vorbit atât de mult despre evenimentul ăla de parcă lansam prima rachetă în spațiu. Ca să nu mai vorbim de rezultatele lui fanteziste: serios că suntem 19 milioane

Apropo de recesiune, s-a vorbit enorm despre disparități salariale, despre quiet quitting și quiet promotions, dar și despre exodul de angajați care au plecat să-și trăiască burnout-ul (probabil cuvântul anului) în locuri mai liniștite.

Politica românească a mers încet la vale, în timp ce naționalismul și-a făcut de cap prin reprezentanții AUR și alți campioni. Conspirațiile au rămas la ordinea zilei, doar că acum s-au centrat mai degrabă pe războiul criminal declanșat de Putin și mai puțin pe Covid-19 pentru care pare să se fi terminat bugetul de marketing.

În Europa, cea mai fericită țară și cu cel mai petrecăreț prim-ministru rămâne Finlanda. În celălalt colț al lumii, în Japonia, s-a spart o piatră care aparent conținea un demon, treabă urmată la scurtă vreme de un cutremur și de un mic asteroid. Ce să zic: semne bune anul are. Mă rog, nu știu dacă ne-a mai mirat asta în anul în care cea mai des folosită căutare de pe Wikipedia a fost… Jeffrey Dahmer.

Sigur, uneori uităm și cât de multe lucruri s-au schimbat în bine. În 2022 am făcut cele mai mari progrese în lupta cu cancerul, am lansat două super misiuni în spațiu și am avut primul an de relaxare reală post-pandemie. Ahh, iar SUA a abolit în sfârșit și legal sclavia (nu glumesc), blocând în schimb avortul, cel puțin la nivel federal. De altfel, uitându-ne la atentatele, războaiele și ideile politice ale altor țări, 2022 a fost și un an în care ne-am zis fără sarcasm că poate nu e atât de rău în România.

În orice caz, dacă rezumatul de mai sus nu v-a adormit, aveți mai jos un articol monstru despre cum a fost anul 2022, un an cu mulți spectatori în sală, dar cu recenzii mixte. Ca bonus, aveți și o variantă descărcabilă, în .pdf.

Natura

În 2022, încălzirea globală și canicula în mod special ne-au lovit serios și, deși mulți s-au bucurat de iarna blândă pe care o trăim (pentru că reduce dependența de Rusia), a fost un an cu erupții vulcanice, furtuni și secetă cât cuprinde. În plus, în vară am avut furtuni și inundații în Belgia, Olanda și Germania (mulțumită ciclonului Eunice), țări obișnuite cu vremea gri și atât. Ele au lovit concomitent cu ditamai furtunile și incendiile de vegetație din Brazilia.

Prin alte părți, deșerturile au fost brusc inundate, iar țări precum Kenya au suferit și ele revărsări catastrofale. În România, Lacul Amara a secat definitiv și așa și-au amintit toți influencerii despre cât de fain era lacul ăla (așa cum anul trecut au venerat fosta cascadă Bigar). Dacă tot am vorbit despre apă, un vulcan din Tonga a aruncat lichid în… stratosferă (la concurență cu un vulcan din Hawaii care a fost aproape de această performanță, dar nu a avut loc pe podium).

Am avut probleme cu toate recoltele, de la banalul cartof la vitala cafea, iar fermele verticale au devenit o normă. În Vest, unele supermarketuri au scos eticheta de expirare de pe fructe și legume pentru a le prelungi durata de consum. Partea bună e că toate țările (mai puțin România) au luat în serios tăierile ilegale de păduri, iar acum legislația este discutată la nivel european. În paralel, în Scoția, campionatul de îmbrățișat copaci a devenit o normă. Ce să zic, probabil ar trebui să o facem și noi, până nu devin specie pe cale de dispariție.

Într-o notă mai veselă, DiCaprio are acum propria specie de plantă, o floare rară din Ecuador a reapărut, am capturat un Kraken viu și am redescoperit un porumbel despre care toți credeau că dispăruse prin anii ‘70. În plus, țestoasele și urșii polari și-au găsit noi case, în ciuda faptului că le-am făcut praf habitatul. 

De fapt, ăsta a fost anul în care am început mai serios să inversăm ultimii 50 de ani de distrugere sistematică a naturii, chestie care s-a tradus prin legi aproape ilare în unele locuri – de exemplu, în California s-a descis că elefanții nu sunt oameni, dar albinele sunt pești. Mai mult, Biden a ieșit la TV doar pentru a redefini ideea de habitat pe care Trump o schimbase după chipul și asemănarea lui.

Printre alte vești bune, seceta a scos la iveală multiple rămășițe de dinozauri din Australia (unde s-a descoperit o fosilă întreagă de plesiosaur) până în România, unde s-a mai descoperit o specie de dinozaur pitic din Harghita. Măcar paleontologia să profite.

Evident, natura a venit și cu știri bizare și uneori înfiorătoare, de la albinele carnivore (albinele vultur) la maimuțele care atacă în masă câini. Porcii au început să atace urși, morsele bărci de pescuit, iar caprele polițiști. India s-a umplut de furnici letale, veverițele au început să se întindă din senin pe asfalt, iar expresia “invazie de melci” a devenit ceva real. România a uitat temporar de urși când o vulpe a intrat într-un mall din București.

În fine, măcar ne putem hlizi la elefantul ăsta care mângâie un reporter, la acest iepure fabulos sau la Jonathan, cea mai bătrână țestoasă din lume, care tocmai a făcut 190 de ani. Ahh, iar dacă ați uitat de Greta, ea n-a uitat de voi, făcându-l knock-out printr-un singur Tweet pe Andrew Tate (arestat ulterior pentru proxenetism) și spunând destul de puțin în 2023. Nu de alta, dar de restul s-au ocupat temperaturile.

Pandemia

Despre pandemie n-aș mai vrea să scriu mare lucru, deși la nivel statistic ea a fost în continuare o problemă. S-a discutat multă vreme despre Long Covid, s-a aruncat cu acuzații cu privire la valul de atacuri de cord și probleme cardiace de după pandemie (legate mai degrabă de infecția cu Covid, nu de vaccin). Și apropo de vaccin, aș spune că o bună parte din populație a fost dezamăgită de efectele lui pe termen lung, în condițiile în care, de la introducere, Covid a avut mai multe versiuni decât Pokemon.

Pandemia a făcut în continuare victime, deși multe dintre ele au fost mai degrabă victimele linșajului social sau mediatic, de ambele părți, deși balanța a înclinat acum în defavoarea promotorilor științei. O doctoriță pro-vaccin s-a sinucis în urma hărțuirii online, de exemplu, Faucci și-a părăsit postul, iar ActiveNews a făcut liste de pro-vacciniști din România. Pe de altă parte, nici cu blocarea protestelor anti-vaccin din Canada nu îmi e rușine, protest tratat de Trudeau ca un atentat terorist.

Altfel, în timp ce Moderna și Pfizer se tot dădeau în judecată, iar AstraZeneca vindea Evusheld, China a avut în continuare rate uriașe de mortalitate până spre finalul anului când au decis să nu mai folosească metodele de carantinare. Sau, pe scurt: mult noroc, tuturor!

Evident că am avut și alte pandemii care au încercat să concureze, de la celebra variolă a maimuței, până la ceva bacterii rezultate din topirea ghețarilor. Totuși, aș prefera să încheiem trasmisiunea live despre boli pentru o vreme… dar să vedem ce părere are și 2023.


Uniunea Europeană

Confruntate cu un ditamai războiul la graniță și cu multiple probleme de aprovizionare, țările din UE au făcut ce știu mai bine, adică s-au întrecut în exerciții birocratice. Din fericire, au existat și inițiative concrete, doar că România nu a fost mereu invitată la ele, așa cum nu a fost invitată nici în Schengen (nu că ar fi făcut mari eforturi pentru asta, dar supărarea este perfect de înțeles).

Salariul minim a devenit obligatoriu in UE, Parlamentul a insistat inutil de mult pe mașini electrice (până a venit criza energetică și, multe țări, precum Elveția, au dat înapoi) și pe războiul cu plasticul (pe care se pare că nu l-am câștigat). Tot UE a anunțat prima rețea europeană de sateliți, iar cea mai mare fraudă cu TVA la nivel european a fost oprită prin efortul mai multor țări, dar nu și al României (operațiunea Amiral). La asta s-a adăugat lupta neconstantă cu Rusia prin sancțiuni și ajutoare acordate Ucrainei, luptă la care Germania, principalul contribuitor la ascensiunea țarului a participat destul de târziu

Că veni vorba despre Germania, nu știu dacă vă mai amintiți, dar în țara asta niște idioți au încercat să dea o lovitură de stat, în mijlocul discuțiilor despre criza energetică și moștenirea lui Merkel. Nici Franța nu a avut un an prea distractiv, realegerea lui Macron fiind un eveniment aproape impredictibil, la fel ca și retragerea strategică din Mali (da, au cam pierdut și acolo). 

Din alte puncte de vedere însă, Franța e cea care a făcut primii pași decisivi spre energia nucleară și a dat primele amenzi companiilor care au făcut afaceri cu diferite organizații criminale. Tot francezii s-au apucat și de închis moschei și de oferit metode de prevenție gratuită și întețit educația sexuală în școli – normal, din moment ce în spitalele lor tot apar oameni cu obuze în fund.

Între timp, în Olanda s-a instaurat o sirenă pentru… verificarea sănătății sexuale a bărbaților și în anumite zone au fost interzise reclamele la carne. Atât Olanda, cât și Belgia au avut probleme cu grupările teroriste, dar numărul de victime a fost sensibil mai mic. Că veni vorba despre Belgia, merită amintit că oamenii vor avea ștrumfi pe pașaport. Aș avea vești la fel de amuzante despre Italia (care mai nou plătește facturi prin crowdfunding), dacă guvernul lor n-ar fi fost înlocuit de unul de extremă dreaptă (ci nu de Rocco Siffredi, care a candidat), un guvern aproape la fel de enervant ca cel al lui Viktor Orban. În Portugalia, o ministră a demisionat în urma unui incident dintr-o maternitate a cărei administrare ținea doar tangențial de ea, într-o rară dovadă de bun-simț politic.

Altfel, Danemarca a luat premiul pentru cea mai competitivă țară, a propus un A.I. la președinție și a renunțat la toate titlurile regale. Din păcate, drepturile pentru brânza Feta le-a pierdut în fața deținătorilor de drept: grecii. Suedia și Finlanda și-au întărit armatele de graniță și și-au exprimat dorința de a intra în NATO, pe când Estonia și-a demolat toate monumentele rusești. În celălalt colț al UE, Malta a emis pașapoarte “europene” pe bandă rulantă.

Tot UE a pornit și un mic război cu Google Analytics și cu mai toate companiile care au tranzacționat date peste Ocean, după expirarea celebrului Privacy Shield. GDPR-ul și restructurarea lui au fost luate serios în discuție și, cumva conex, s-a legalizat folosirea 5G peste tot, inclusiv în avioane. S-a discutat mult și despre interzicerea gazului ilariant și despre dreptul de a înlocui baterii pentru că UE le-a considerat probleme mai presante decât elefantul de la Est…

UK si Brexit

Orice aș fi vrut să scriu despre Marea Britanie ar fi fost eclipsat de evenimentul anului și anume moartea Reginei Marii Britanii, eveniment care, pe lângă show-ul mediatic, va avea implicații politice mai puternice decât ceea am ce putut vedea acum. Să nu uităm că anul a început cu huiduirea prințului în cadrul vizitei lui în Jamaica și cu un nou referendum pentru independența Scoției (respins, din fericire pentru britanici).

Altfel, Boris Johnson și-a mai salvat din imaginea dobândită în pandemie prin poziția clară față de Rusia. Asta nu l-a scăpat însă de inevitabila demisie, fiind înlocuit de Liz Truss, o femeie bizară chiar și pentru politica britanică, motiv pentru care, la nici trei luni, UK a dobândit un prim-ministru mai bogat decât regina, Rishi Sunak. Să sperăm că omul are o soluție pentru criza de energie, doctori și alimente prin care trece vechiul regat și că soluția lui nu sunt minele de cărbune

La nivel de show biz, Meghan și Harry au ținut cam tot anul prima pagină a tabloidelor, excepția fiind moartea reginei. Mai mult, UK a anunțat că va găzdui Eurovision din partea Ucrainei. Sigur că ar mai fi și alte lucruri de spus, dar pe unele nu le poate salva nici măcar celebrul umor britanic.

Politica Mondială

Dacă politica europeană a arătat ca un haos total, cea mondială a fost spital de neuropsihiatrie. Cineva l-a asasinat pe fostul prim-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, motivul fiind legăturile lui și ale partidului lui cu o mișcare religioasă care practica extorsiunea pe scară largă. Dacă n-ați mai urmărit scandalul, el s-a lăsat cu o restructurare a întregului cabinet guvernamental. Bine, Japonia e țara care-și încurajează activ tinerii să bea pentru a stimula economia, deci nu mă miră.

Nu că alte țări asiatice ar fi mai grozave, Coreea de Sud având cel mai grav accident cu victime din istoria țării… la un eveniment de Halloween, mult mai slab însă decât măcelul de la un meci de fotbal din Indonezia. Apropo de Indonezia, aici legislatorii au interzis sexul înaintea căsătoriei – bine ai venit, domnule secol XIV!  În Myanmar, revolta de anul trecut s-a transformat într-o ditamai lovitură de stat (cu epurări și tot tacâmul), iar revoluții similare au apărut în Khazastan și Burkina Fasso, în timp ce Sri Lanka a intrat în incapacitate de plată și, evident, într-o serie de proteste violente.

Știrea militară a anului a fost retragerea americană din Afganistan și ștergerea cu buretele a puținelor, dar vizibilelor progrese ale țării din ultimii ani (apropo, fostul ministru al economiei din perioada americană e acum șofer de Uber). Tot în aceeași zonă, Iranul a trecut printr-o serie de mișcări de stradă, generate de faptul că sunt o națiune de troli fanatici care omoară femei nevinovate. Ca urmare a protestelor, a fost desființată Poliția Moralității, ceea ce i-a făcut pe mulți să se întrebe de ce exista una de la bun început. 

Crizei umanitare, prezente cam peste tot în lume, i s-au adăugat și numeroase crize politice. În Brazilia, înfrângerea lui Bolsonaro în alegerile prezidențiale era să se lase cu război civil, iar în Aremania președintele și-a dat pur și simplu demisia. Între timp, în Gambia și prin numeroase alte țări africane s-au înregistrat numeroase morți de bebeluși din cauza unui sirop de tuse. Ca vești bune însă, în timp ce Vestul se smiorcăie că vaccinul transformă proștii în idioți, Pakistanul le-a aplicat la greu, eradicând complet Polio.

Marii absenți din descrierea asta sunt Rusia, SUA și China, însă despre ele, ca și despre România, merită să scriem separat.

Rusia si Ucraina

Despre războiul din Ucraina sunt prea multe lucruri de spus și din fericire sau din nefericire pe o parte le-am spus deja în articolele precedente.

Pentru Rusia și pentru alte națiuni cu performanțe similare, precum Belarus (care se lăuda că și-ar fi făcut primul computer și care tocmai interzisese inflația) anul 2022 a fost anul în care s-au șters complet din cărțile de istorie, făcând loc Ucrainei, o țară despre care nu prea vorbea nimeni înainte de război. O țară care ne-a transformat pe toți în experți în politică regională și etnică.

Războiul criminal cu Ucraina, pe lângă caracterul lui crud, dar previzibl, a făcut NATO să-și amintească brusc că există și are un rol. În același timp, chinezii au profitat de ocazie și au dat câteva ture de Taiwan, dar s-au potolit rapid, când s-au prins că prietenul rus e prea inept să câștige și că Vestul, așa beteag cum e, poate totuși susține un combatant, fie și de la distanță.

Supărați că nu le iese pasența, rușii au deversat petrol în mare, și-au aruncat de la etaj toți inamicii (de la generali la directorul Gazprom), au închis ziarele de opoziție (Novaya Gazeta) și și-au torturat disidenții. Totuși, nici amenințarea opririi conductelor de petrol, nici măcelurile inumane din Bucha și Herson nu au rezonat la fel de tare ca amenințarea nucleară.

Dacă ne uităm mai atent, o să observăm că războiul ăsta a inclus tot atâtea orori (de la denazificare prin uciderea de evrei la furturi în masă) cât și tactici absolut ilare sau stupide (de la batalioanele de vrăjitoare rusești și răpirea unei jucătoare de baschet, la piloți americani care au desenat penisuri pe cer ca răspuns la agresiunea rusă).

Jirinovski, celebrul instigator, a murit, la fel ca și rudele lui Dughin și aproape și Serghei Șoigu, care, la fel ca președinta Băncii Rusiei, nu a fost lăsat să demisioneze. Înrolarea forțată nu a făcut altceva decât să crească exodul de ruși fugiți din țară, majoritatea oricum opozanți ai unui război aberant.

Cum spuneam, UE a reacționat inițial lent, datorită reticenței Germaniei, o veche dependentă de cazul rusesc. Aici s-a remarcat însă președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nominalizată și la Femeia Anului 2022. 

După ceva timp de gândire, UE a retras cam toate companiile cu capital Vestic din Rusia, lăsând populația să se bucure de produse originale precum Caca-Cola și McDavai și i-a susținut logistic pe ucraineni (da, până și Elon Musk și SpaceX au susținut Ucraina, în ciuda discursului pro-Putin). Câteva organizații au preferat însă să nu-și retragă complet susținerea pentru Rusia, printre ele fiind și… Crucea Roșie, o organizație la fel de utilă ca ONU.

România a acționat precaut, mai puțin atunci când a pierdut un MIG și un elicopter fără să lupte și când nebunul de la Asociația T.A.T.A. s-a sinucis aruncându-se cu mașina în ambasada Rusiei.

Dincolo însă de zecile de milioane de imigranți ucraineni și ruși, de incompetența armatei ruse și de războiul mediatic pe care Zelenski l-a câștigat, din conflictul ăsta nu a părut să iasă niciun câștigător, doar o criză alimentară agravată și multă suferință. Din păcate, tot în 2022 a murit și Gorbachev, unul din puținii lideri ruși care păreau să-și fi dorit altceva.

Statele Unite

Să trecem acum și la SUA, vechiul inamic al Rusiei, al cărui rol în poveștile de mai sus a fost sensibil mai mic decât ar fi fost acum treizeci sau patruzeci de ani. Nu că Biden nu ar fi vrut să ajute și nu a ajutat semnificativ Ucraina, doar că prioritățile lui au fost altele (pe lângă căzutul cu bicicleta, evident).

SUA pare să treacă printr-o serie de reforme socialiste (eliminarea împrumuturilor studențești, restricționarea posesiei de arme și suprataxarea bogaților), reforme necesare în genul lor de societate. În urma lor, aripa conservatoare a ripostat la rândul ei printr-o serie de legislații anti-vot minoritar (cauzate de delirul lui Trump după ce a fost înfrânt în alegeri) și, cel mai grav, prin legislația anti-avort, culminată prin anularea celebrului Roe vs. Wade. Apropo de Trump, multe din delirurile lui legislative au fost anulate, ocazie cu care s-a dovedit că omul rupea în mod constant documente oficiale.

Tot Statele Unite au fost victimele unei avalanse de… furturi din trenuri, mai ales după ce au permis ca furturile sub 1000 de euro să nu se pedepseasca cu inchisoarea. Din păcate, atentatele în școli au continuat și la fel și epidemia de obezitate, în ciuda apariției unei taxe pe zahăr. În știri mai pozitive, bărbații acuzați pe nedrept de uciderea lui Malcom X vor primi compensații, iar Alex Jones va plăti în sfârșit pentru mizeriile lui. Ahh, iar SUA a renunțat oficial la ora de vară!

Diplomatic însă, vecinul de peste ocean a fost cam vraiște și nu doar în Afganistan, unde nu și-au putut strânge mizeria, sau prin Europa, unde nu se pot hotărî ce rol are NATO… ci și prin alte țări.

China

În ciuda amenințărilor la adresa păcii globale, amenințări pe care China le practică de ceva vreme, chinezii au avut un an cel puțin interesant. Și-au ținut teribila olimpiadă pe zăpadă artificială, au creat mai multe rable electrice decât putem noi cumpăra și s-au pus pe făcut magazine conduse de roboței. Ahh, și tot băieții din Shenzen s-au apropiat mai mult decât noi de fuziunea nucleară.

Altfel, lucrurile au rămas la fel în China: data breach-uri imense, supervizare constantă și, mai nou… secții de poliție externe, pentru disidenți. Tot în China au fost pedepsiți 27 de oameni pentru niște ilustrații urâte. Nu, oamenii nu făcuseră ilustrații cu mesaj politic sau de protest… ci doar ilustrații urâte!

Relația chinezilor cu rușii a rămas ambivalentă, pe când cea cu americanii s-a înrăutățit, mai ales de când ultimii au interzis aproape toate companiile chinezești de telecom din țară.  Altfel, Huawei a continuat să crească, așa cum a făcut-o și brandul european Honor, fosta lor divizie de telefoane de business.

Practic, dacă n-ar fi fost milioanele de victime ale pandemiei, China ar fi avut un an nu tocmai prost. În plus, tot în 2022, chinezii au găsit o pădure antică vie, ascunsă într-o dolină foarte adâncă.  N-am idee de ce v-am spus asta, dar mi s-a părut mai interesant decât faptul că a doua mare putere a lumii are comportamentul diplomatic al unui puști egoist și pus pe bătaie…

Romania Noastră

România a făcut extrem de multe lucruri în 2022, majoritatea absolut mediocre. Nu de alta, dar suntem pe cale să avem rating-ul de țară “junk”. De altfel, creșterea prețului la alimente (cu peste 20%) ne arată că, pe lângă inflație și recesiune, am avut din nou parte de o doză sănătoasă de incompetență și speculație. Hei, dar măcar am ieșit pe locul întâi la consumul susținut de alcool și la accidente în trafic (unde un șofer a fost prins sub influența a șapte tipuri de droguri).

În 2022 s-a desecretizat mai mult de fațadă dosarul Revoluției, după un an în care o guvernare ternă a făcut tot ce a putut pentru a-și mai acorda niște drepturi, de la grațierea dosarelor cu prescripție la împuternicirea serviciilor și incriminarea instigării la ură împotriva politicienilor –  eveniment foarte probabil după o nouă mărire a pensiilor speciale. Mai mult, în 2022 anumiți bugetari și-au creat posturi la care au concurat singuri și au ieșit pe locul doi. Asta în timp ce SRI permitea rularea de filme porno într-o ședință liberă, iar fundația Omenia îl premia pe Miron Cozma.

Foarte greu de decis cine a dezamăgit politic cel mai mult în 2022. De la blatiștii PNL-PSD (vă mai amintiți de Câțu?) la AUR (George Simion a avut un an foarte plin, de la discursuri cu huiduieli și bătăi prin Parlament la nunți în stilul Zelea Codreanu și negări de Holocaust), nimeni n-a fost scutit de gafe. 

USR-ul, o entitate în continuă dizolvare a strălucit prin foștii membri Nicușor Dan (care ia amenzi, fuge cu copilul printre mașini și vrea grădini zoologice), dar și cu actualii lideri precum Alen Coliban și Dominic Fritz, doi oameni pe care populația locală nu-i prea înghite, dar social media da. 

Știu că o să vină cineva din spate cu ceva delir apreciativ la adresa Clujului, orașul garsonierelor de 11 metri pătrați, dar vă reamitnesc că în 2022, Boc i-a dat înainte cu bustul lui Paulescu, în condițiile în care România încă nu-și recunoaște atrocitățile din Al Doilea Război Mondial. 

Altfel, Olguța Vasilescu a decis că în Veneția e mai nasol decât în Craiova (oraș unde au ajuns din greșeală doi turiști străini), iar un geniu din Parlament a cerut explicații cu privire la “dungile de pe cer” (da, e conspirația aia imbecilă cu chemtrails).

Pe scurt, politica s-a reflectat perfect în podul prăbușit la Neamț, simbolul anului 2022. Apropo, știe cineva pe unde mai e Elena Udrea, pentru că Traian Băsescu a suferit un AVC anul ăsta, la scurt timp după ce a fost declarat securist…

Altfel, nici Biserica nu s-a plictisit în 2022, preoții sfințind facturi și instalații de uzină, în timp ce lui Teodosie i s-a tăiat microfonul (un eveniment nu la fel de distractiv ca viteza cu care circula șoferul lui). Sigur, adevăratele vedete au fost preotul Visarion Ciobanu, care agresa femei și părintele Calistrat, care le bătea.

Un domeniu unde nu am dus lipsă de vedete a fost infracționalitatea, chiar și celebrul Charlie Otley, englezul îndrăgostit de România, fiind jefuit în 2022. În plus, un tip a încercat să convingă poliția că nu era la volanul mașinii pe care o conducea, altul s-a dat drept polițist și a dat amenzi iar poliția în general a făcut tot felul de tâmpenii în exercițiul funcțiunii, inclusiv un accident cu o victimă minoră care s-a transformat în scandal național. Oricum, România e țara cu probabil cele mai amuzante nume de infractori – serios, Prințesica Turbo e o persoană reală.

Altfel, în 2022 am pierdut definitiv fabrica Clujana, dar și pe Avocatu 31, însă am și câștigat câteva lucruri. Avem în sfârșit un sistem de tip butonul roșu (asistență pentru vârstnici și persoane singure), un DOOM mai bun și un sistem de asistență pentru dependenții de jocuri de noroc. Tot în 2022, Universitățile din România au decis să condamne relațiile dintre profesori și studenți/studente. 

Sigur, ANPC funcționează din părți (și interzice etichetele care ne protejează), dar CNCD a împărțit amenzi cu nemiluita, inclusiv Oliviei Steer, pentru interesantul ei discurs despre nazism, și multor alți mici rasiști din politică – asta chiar în anul în care o atletă de culoare care reprezenta România a câștigat maratonul internațional de la Seul. Tot în 2022, capriciile vremii au dezgropat și o nouă cetate de care să nu profităm turistic.

Tot la vești bune aș pune și pleiada de reportaje fabuloase de la Recorder și Dela0, precum și plagiaturile demascate marca Emilia Șercan. Bine, de departe cea mai bună veste a anului rămâne reuniunea Gaz pe Foc. Cu plăcere.

Sport

În sport, lucrurile au fost la fel de precipitate ca prin alte părți. După scandalul cu Djokovic și obsesia lui cu vaccinarea, Nadal a câștigat Australian Open, după ce pe Medvedev l-a bătut publicul și propria aroganță. Marele (și aici nu cred că e vreo exagerare) Roger Federer s-a retras, iar Românnia aș putea spune că a trecut printr-o mică dramă în tenis. După un sezon nu tocmai rău, Simona Halep a fost suspectată de dopaj, verdict care încă se lasă așteptat (ultimele informații înclină spre pledoaria Simonei). 

Din păcate, nici la handbal nu am mai reușit vreo performanță, deși ne-am calificat la turneul feminin, unde din păcate a câștigat Norvegia. Din fericire însă, l-am avut pe David Popovici care a luat aproape tot ce se putea lua, la o vârstă în care noi aveam de ales între a ne pregăti pentru BAC sau a alerga în direcția indicată de hormoni. 

FIFA a fost la rândul ei în mijlocul unui scandal, după ce Cupa Mondială organizată în Qatar i-a trezit pe mulți la realitate cu privire la ce se întâmplă în țara aia. S-a protestat și s-a făcut la greu mișto pe social media (iar câteva companii de bere s-au distrat pe tema interzicerii alcoolului în regiune), dar mai toată lumea s-a uitat la meciuri și la modul în care Messi a făcut istorie. Asta deși pe stadion au fost mulți alți sportivi de geniu, iar în tribune mulți foști ași ai balonului – nu și legendarul Pele, din păcate, care ne-a părăsit în 2022.

În știri sportive ceva mai bizare, un fotbalist a fost linșat mediatic de fani după ce și-a maltratat pisica, englezii au cerut interzicerea lui Haaland pentru că era prea bun, iar francezii au venit cu o super mascotă pentru jocurile olimpice. Serios, uitați-vă la chestia aia!

Big Business

În cazul marilor companii, a fost greu să distingem inovația reală de bullshit-ul de marketing sau să ne uităm și la lucrurile faine făcute de unele dintre ele, dat fiindcă am fost cu toții ocupați să ascultăm delirul lui Elon Musk, mai ales după ce a preluat Twitter, un produs praf pe care el l-a făcut zob (și a mai făcut și diferite alte tâmpenii pe parcurs).

2022 a fost anul marilor concedieri în Big Tech, multe companii scăpând de oameni în moduri aiurea, prin Zoom sau e-mail-uri idioate. Vorbim depsre oameni care de-abia își reveneau din burnout, de multe ori sau din preluările și falimentele altor firme (apropo, Theranos a fost îngropată definitiv, iar Elizabeth Holmes condamnată la 11 ani de pușcărie).

Cu toate astea, a fost greu să nu observăm că metaversul nu a livrat nimic, că toată piața de crypto s-a dus în jos (la revedere FTX și încă vreo șapte site-uri) și că A.I.-ul a generat o nebunie în social media, mai ales după lansarea lui OpenAI GPT (da, tot Musk are și compania asta).

În vești ceva mai interesante, proprietarul Patagonia și-a donat TOATĂ averea, Zuckerberg a fost amenințat cu retragerea “de bună voie’’ (luând-o pe urmele lui Sheryl Sandberg), iar Bob Iger s-a întors la Disney. Apple va trece cel mai probabil la cablurile USB-C și va permite 3rd party apps, iar Alexa s-a prăbușit.

Hyundai si KIA au avut un an teribil, in mare si datorita furturilor de masini populare in social media (fenomenul The Kia Boys), iar Porsche a cumparat Volkswagen, companie care tocmai ce rechemase o groază de hibride. BMW mai nou vrea abonamente la încălzirea din scaune, iar Daciile s-au scumpit în draci. Carlos Ghosn, directorul evazionist al Nissan/Renault, a fost găsit, dar nu încă pedepsit. Apropo de Renault, rușii produc acum o Lada Euro2, fără airbag-uri, la fostele lor fabrici (e o Lada bazată pe Logan 2, apropo).

Un mega data breach la Credit Suisse a dat pe fata secretele bogatanilor, Rolex a inceput sa-si certifice ceasurile second hand, iar niște băieți bogați s-au apucat de făcut zepeline (da, hidrogenul revin la modă, vezi Toyota și Hyundai – tot la modă este acum și… uleiul).

Adobe a halit Figma, unul dintre principalii lor rivali, Tik-Tok s-a dovedit a fi o chestie mega toxică și de-a dreptul ilegală (dar nimănui nu-i pasă). Intel a primit recenzii mixte pentru noile lor plăci video, iar Nvidia si-a continuat dominația în zona procesoarelor grafice. Mai nou, fără deștepții care făceau crypto mining, ne putem aștepta la o ușoară scădere a prețurilor.

Pe tărâmul telefoanelor mobile, lucrurile au stat cam la fel. UE s-a prins că Apple și Google au monopol (le-a luat… cât, opt ani?), Apple a avut ceva probleme cu iCloud, iar Samsung cu throttling-ul procesoarelor. Cât despre telefoane în sine, deși sunt fan Android de la lansare, aș spune că iPhone 13 a fost marele câștigător al lui 2022, în mare și datorită bateriilor slabe de pe S22 Ultra (altfel un telefon superb) și a suportul software praf al producătorilor chinezi. Deci aia e… bravo Apple și ne vedem la anu’ în benchmarks, că pe moment e prea devreme să evaluezi corect iPhone 14.

O chestie faină, pe lângă faptul că Google a tras o ditamai linie de Internet către Africa, e și faptul că toate țările din UE au votat pentru dreptul la reparație. Deși sunt greu de folosit, există deja kituri Apple și Samsung pentru asta. Cel de la Apple pare a fi fost gândit din start ca un labirint tehnologic.

Deși Elon Musk a făcut praf Twitter (ok, să recunoaștem, era praf și înainte, dar angajații nu dormeau zilnic la birou), SpaceX a fost unul din starurile lui 2022. Rachetele lor au luat locul Soyuz pentru contractele europene, Japonia și-a lansat primul zbor comercial spre Lună cu ei, Ucraina a fost acoperită de sateliții lor și tot ei au anunțatat… Starshield, un fel de Deathstar împotriva amenințărilor extraterestre.

La fel ca Google, și Amazon a dat oameni afară și au închis niște divizii (inclusiv magazinele inteligente), dar au și sponsorizat cercetări medicale și îmbunătățit, fie și parțial, condițiile de lucru și de formare a unui sindicat pentru angajații lor. Asta nu scuză faptul că Olanda a intentionat sa mute un pod ca să treacă Bezos cu iahtul (lucru care totuși nu s-a întâmplat).

Și în zona Big Tech am avut decese, astfel că Blackberry si-a dat ultima suflare (pun pariu că nu știați că mai exista) si la fel si Internet Explorer, care chiar și fără actualizări supraviețuia în catalogul Microsoft. Google Stadia a fost și el retras, deși gamerii spun că pasul ăsta trebuia făcut în ziua de după lansare. În categoria lucruri care o să fie rapid retrase, putem încadra de pe-acum și… sucul cu aromă de pixeli de la Coca-Cola, lansat direct în metavers!

Cultura Start-up

Față de alți ani, 2022 n-a fost un an bun pentru start-up-uri, tocmai pentru că epoca marilor investiții „la nimereală” pare să se fi încheiat și la fel perioada pitch-urilor obositoare pentru idei obosite. 

De altfel, în 2022 am auzit și expresia de “unicorni zombi”, adică de companii suprafinanțate care, deși nu sunt falimentare, nu mai au niciun fel de posibilitate de creștere (Uber, Lyft, Trello și altele se încadrează). De altfel, mulți dintre utilizatorii unor produse sau servicii minune promovate de foști unicorni s-au trezit fără suport tehnic pentru produse care le sunt necesare.

O companie care face jocuri cu efect terapeutic (oferite prin prescripție medicală) s-a lansat la bursă. Tot aici, Aggero, un start-up românesc axat pe eSports, a luat o rundă serioasă de finanțare și investițiile în gaming nu s-au oprit aici.

Câteva inovații au apărut și în zona substitutelor vegetale (avem mai nou și carne de tigru crescută în laborator), asta deși COO-ul Beyond Meat a mușcat nasul unui rival. Nici măcar nu glumesc. Fabulos au dus-o și companiile de comerț online, zona de marketplace crescând și fulminant în pandemie și după.

Marele câștigătoare ale perioadei ăsteia au rămas însă companiile care s-au ocupat cu munca: nu, nu cu muncitul, ci cu munca în sine, ca fenomen social. Companiile care au gestionat munca de la distanță, care s-au ocupat cu prevenirea burnout-ului și cu beneficiile pentru angajați au fost pe creștere, în timp ce forța de muncă disponibilă a scăzut.

Crypto Deliruri

Despre piața crypto ar fi extrem de multe de spus, dar nimic bun, poate doar cu excepția faptului că Ethereum (moneda ai cărei fani rugau Rusia să intervină în Khazastan) a încetat să mai polueze hardware și software, schimbându-și sistemul de tranzacționare (proof-of-stake) și deci și metoda clasică de minare.

În prima partea a lui 2022 încă a fost o nebunie cu NFT-urile (chiar și Poșta Română are unul), până au început să curgă procesele cu încălcarea drepturilor de autor (ceva ce au realizat și deștepții care au cumpărat o copie de scenariu după Dune, dar și ăia care au vrut să-l plagieze pe Picasso). 

Apropo de procese, 2022 a fost anul marilor arestări în crypto, de la un tip care a fost arestat pentru insider trading, la mai mulți speculanți celebri și până la fondatorul FTX. În plus, foarte multe vedete au fost acuzate de crypto scams, iar câțiva hoți de crypto și NFTs au fost tratați ca niște infractori pur sânge. La fel și nepoții cancelarului Scholz care au falimentat o afacere de gen – asta dacă vă întrebați ce fac cei care nu ne-a băgat în Schengen.

După eșecul a mai multe burse de crypto și insuccesul Decentraland și al altor idei de gen, mai nicio companie mare nu prea mai acceptă tranzacții în ele (listă care include Wikipedia și câteva instituții altfel deschise la asta). Sau, în cuvintele lui Tim Berners Lee, inventatorul Internetului: poate că ar fi bine să ignorăm complet Web 3.0!
 

Media si Filme

La capitolul personalități media, o să încep cu un trist necrolog, pentru că, la fel ca în fiecare an, am pierdut câteva nume cunoscute, inclusiv Betty White, Angela Lansbury, Gilbert Gottfried, Olivia Newton John, Anne Heche și Jean Luc Godard (care, ca și Alain Delon a ales sinuciderea asistată).

Lor li s-au alăturat și Loretta Lynn, Sidney Poitier și Bob Saget, dar și Meat Loaf, Louie Anderson, soliștii de la Nazareth și Hawkind, Coolio, Maxy Jazzy de la Faithless și Kevin Conroy, vocea lui Batman. În 2022 ne-a lăsat și Ray Liotta, cândva un nume comun pe genericul filmelor ProTV. 

În România s-a discutat destul de mult despre moartea lui Alexandru Arșinel (nu întotdeauna cu reacții pozitive, dat fiind istoricul lui), despre cea a lui Eugen Simion și cea a lui Ovidiu Verdeș, ultimul fiind foarte apreciat în spațiul online.

2022 a fost și un an al deciziilor majore în cazul sau din partea unor mari personalități. Trevor Noah a plecat de la Daily Show, Bruce Willis și Jim Carrey s-au retras definitiv din actorie, iar Globurile de Aur sunt pe cale de a fi eliminate. 

Că veni vorba despre Globuri și premii, Oscarurile din 2022 au început cu un mic scandal legat de Zelenski și s-au încheiat cu un mare scandal legat de o palmă dată de un Will Smith anemic unui Chris Rock antipatic. Incidentul s-a lăsat cu o interdicție de 10 ani a lui Will Smith la Hollywood și cu un picaj al cărții Will, scrisă parțial de Mark Manson – o carte destul de faină, de altfel.

Altfel, dacă Kevin Spacey a scăpat de procesul intentat acum trei ani, nu același lucru se poate spune despre R.Kelly care a luat 30 de ani de pușcărie pentru “hobby-urile” lui. În plus, și alte vedete, inclusiv Shakira, sunt suspectate de evaziune fiscală, în baza aceluiași sistem care i-a taxat anul trecut pe Messi și Cristiano Ronaldo. 

Totuși, de departe, procesul anului a rămas Johnny Depp vs. Amber Heard, un fel de telenovelă horror cu doi oameni dezechilibrați unde s-a dovedit că Amber era principalul agresor, Depp fiind doar agresorul mai mic și uneori victimă.

Presa, atât cât mai e, nu o duce grozav: New York Times au intrat în grevă pentru prima dată, iar Vice se vinde. Nici în România lucrurile nu sunt mai grozave, încercările de presă sau televiziune quality rămânând deseori fără bani (revista DoR tocmai s-a închis) sau fără public (vezi Euronews România).

Netflix a avut un an fain la nivel de reclame și unul teribil la nivel de producții (serios, au fost acuzați inclusiv de fake news). Dacă adăugăm la asta faptul că Disney Plus și HBO Max îi suflă în coastă, înțelegem de ce vor să adauge ad-uri pe anumite abonamente și să nu mai permită împărțirea parolelor între diferite case. Între timp, Amazon a cumpărat MGM și va oferi destul de multe filme prin Prime Video.

Alfel, un film făcut de o companie de streaming a câștigat la Oscar (Coda), iar anul a avut câteva producții despre care s-a tot vorbit precum Wednesday (filmat în România, însă datorită țepelor, Tim Burton va schimba locația), House of the Dragon sau ultimul sezon din Stranger Things. Să nu mai vorbim (din nou), despre serialul despre Meghan și Harry și despre tonele de drame criminalistice care țin Netflix în picioare. Altfel, au am avut parte și de multe rateuri progresiste precum The Rings of Power sau The Witcher fără Henry Cavill. Apropo de Cavill, după noi încasări modeste, James Gunn a decis să reseteze universul DC fără el, deși omul era probabil singurul lucru ok de-acolo. În aceeași notă tristă, Blue Sky Studios (creatorii Ice Age) s-a închis, iar Scrat și-a găsit în sfârșit nuca.

La Box Office tot filmele cu supereroi sau supermaimuțoi au câștigat, inclusiv Avatar 2, The Batman, Thor 4 sau ultimul Dr.Strange. Nu cred că a văzut nimeni Coda, câștigătorul de la Oscar (deși nu e un film deloc slab) sau King Richard, pentru care Will Smith a câștigat o statuetă, transformată ulterior în palmă.

La nivel publicistic, 2022 a fost anul cărților despre Dumnezeu și al cărților fantasy, dar și anul în care Salman Rushdie a fost atacat și grav rănit. Tot în 2022, o scriitoare care scrisese despre uciderea soțului a fost acuzată de, țineți-vă bine,  uciderea soțului. O altă știre interesantă din zona asta ar fi faptul că Amazon a schmbat politica de retur a cărților electronice datorită trendului BookTok, un trend cu intenții bune, dar execuții dubioase. Smashwords și Draft-2-Publish s-au unit, creând poate cea mai mare platformă de self-publishing online. Altfel, ar fi de remarcat și că multe cărți au intrat acum în domeniul public, inclusiv Winnie the Pooh.

Anul trecut a fost și extrem de bogat în reclame faine și nu le pot înșira aici pe toate. Aș menționa totuși campania nemțească pentru transportul comun, campania pentru Batman, inițiativa locală a IQAds, demența asta cu cai și campania Antipa în care oamenii cu nume de animal au fost invitați la muzeu. Nu, nu mi-a plăcut ideea creativă, ci doar faptul că reacția online a fost atât de puternică, încât Antipa a fost complet rezervat vreo două săptămâni. Asta demonstrează că nu orice reclamă e reclamă pozitivă, dar că reclamele stupide pot funcționa uneori mai bine decât niște zeci de mii de euro aruncați într-o agenție.

Extreme

Aici rezervam în general un spațiu în care discutam atât despre excesele woke culture, cât și despre ieșirile dreptei de Reddit. Singura problemă e că spațiul extremelor este atât de negativ și poluant, încât îmi e greu să mai scriu ceva despre el. Prin urmare, în 2023 propun să vorbim mai puțin despre cei care apără minorități fictive pentru a se promova pe ei sau despre cei care neagă Holocaustul pentru că așa le-a zis un văr. So, my friends… live and let live.

Muzica

La nivel de muzică, 2022 n-a fost deloc un an rău și cred că l-am acoperit pe felia mea prin alte articole. Pe scurt, Taylor Swift a rupt toate topurile cu un album, consecința succesului ei fiind chiar contestarea întregului sistem de vânzări online și ticketing. Bravo, Taylor, nu degeaba ai un curs de facultate despre piesele tale

Altfel, la nivel de rockăreli, oricât o să mă urască unii și să-mi spună că m-am înmuiat, albumul european al anului a fost probabil ultimul Ghost.  Nu, nu a fost cel mai bine produs (aici Parkway Drive mi-a plăcut mai mult, deși nu e european), dar a generat cei mai mulți bani și cel mai mult awareness în zona asta, urmat de ultimul Sabaton și ultimul Arch Enemy. Asta și faptul că a fost un material discografic foarte bun.

La nivel global, aș vota poate pentru ultimul album al lui Ozzy Osbourne, fantastic vândut și destul de bun (foarte bun dacă ții cont de vârsta solistului) și pentru acea compilație care conținea o piesă nelansată cu vocea lui Freddie Mercury

Concertele live s-au întors în 2022, dar la prețuri fabuloase – serios acum, festivalul Enescu a ajuns să scoată abonamentele la loterie. Poate nu degeaba au început din nou să se vândă casete…

Altfel, anul ăsta a fost la fel de bogat în albume, pe cât a fost în deliruri, mai toată lumea înnebunind puțin. De la Kanye West care și-a urmat direct versurile propriei piese (Black Skinhead) și a fost aproape eliminat din viața publică, după ce nevastă-sa, Kim, l-a eliminat din aia privată, la Britney Spears, proaspăt eliberată din sclavia tutelajului, mai toată lumea a înnebunit puțin.

La naiba, în 2022, Neil Young s-a certat cu Spotify și Joe Rogan. Neil Young! Clapton s-a apucat să protesteze împotriva Covid, iar John Schaffer, chitaristul Iced Earth, a fugit de poliția care-l căuta după revoltele de la Capitoliu. Chiar și premiatul Bob Dylan a fost acuzat că nu își semna de mână albumele semnate de mână, iar Beyonce a căzut victima propriei corectitudini politice.

Evident, anul a venit și cu niște pierderi în direcția asta, inclusiv Meatloaf, Alan White de la Yes sau Friedrik Johansson de la Dark Tranquility. Probabil cea mai discutată pierdere a fost însă a genialului Taylor Hawkins de la Foo Fighters, iar între hipsteri, a lui Angelo Badalamenti, compozitorul favorit al lui Lynch. Altfel, Justin Bieber a suferit niște complicații lăsate cu o paralizie temporară, iar Celine Dion și-a anunțat retragerea după un diagnostic crunt. Nici Floor Jansen de la Nightwish nu a fost scutită de drame medicale, din păcate.

În România, moartea rapper-ului NOSFE (Șatra Benz) a generat o discuție despre Covid și o alta despre drepturi de paternitate muzicală, după ce fosta lui soție a decis că îi va lansa și produce și piesele nelansate. Chiar și așa, oricât de supărați ar fi fost unii pe Șatra Benz și membrii lor, piesa lui Speak, “Sa-ți umblu în geantă”, ia premiul pentru WTF-ul românesc al anului.

Tot în 2022 am aflat și că începem progresiv să surzim și că piesele de dragoste pot avea sensuri foarte diferite, în funcție de ascultător. Și tot în 2022, Dubioza Kolektiv a cântat în Consiliul Europei…

Jocuri Video

La fel ca muzica, jocurile video au avut un an ciudat, dar nu tocmai slab. Chiar dacă Blizzard și-a continuat prăbușirea și Bungie a fost preluat de Sony, jocurile pe PC au continuat să crească și la fel și procentele de gameri femeie din mediul ăsta. Altfel, Epic au luat o amendă pentru Fortnite și au cumpărat Bandcamp, iar FIFA și EA au divorțat, după decenii de relație profitabilă pentru ambele tabere.

Paradoxal, jocurile n-au sărit în căruța cu metaversul, dat fiindcă ele l-au creat oricum, cu mai bine de două decenii în urmă. Dacă ar fi după sufletul meu, 2022 i-ar aparține ultimului Monkey Island, dar God of War:Ragnarok și Stray au ținut destul de mult locul 1 în topuri, mai ales de când consola Steam Deck s-a dovedit a fi un accesoriu popular. În orice caz, Elden Ring a luat într-un final toate premiile, deci nu mai are sens să mă lungesc.

Am avut ceva gafe și în 2022, CD Projekt Red încercând să repare Cyberpunk (parțial bușit din cauza unei firme românești), iar EA lansând un patch pentru Sims 4 care permitea membrilor familiei să se cupleze între ei. Tot acum, Ikea a încercat să dea în judecată un producător independent de jocuri pentru că acțiunea din jocul lor se petrecea într-un magazin de mobilă. În plus, Amazon a anunțat un serviciu de streaming de jocuri gen Twitch și toată lumea a căscat plictisită.

Aproape toate companiile au lansat câte un joc, unele chiar de succes, iar producătorii independenți au inundat piața cu joculețe cool (Vampire Survivors, un joc dezvoltat în bătrânul Game Maker, în care lucram și eu pe vremuri, a atras milioane de utilizatori). Până și New York Times a achiziționat celebrul Wordle. Lucrurile au devenit atât de intense, încât un producător de jocuri a dat în judecată un producător de arme pentru că… le-au furat designul.

Campaniile pentru Ucraina au fost la ordinea zilei, multe studiouri de-acolo amânându-și pe termen nedefinit producțiile – a se vedea S.T.A.L.K.E.R. 2, al cărui world designer tocmai a murit pe front. Până și John Romero a făcut un nivel special de Doom 2 pe care l-a vândut pentru donații.

Probabil cea mai amuzantă treabă a anului au fost campaniile anti-trișat din șah. Ele au început de la meciul Carlsen – Niemann (care mai trișase la șah online) și s-au răsfrânt asupra unui sport despre care lumea uitase (pe bună dreptate, sincer). De altfel, ne-am amintit din nou de șah când un comentator a fost concediat pentru sexism. Iată deci că și șahul poate fi băiat rău!

Una peste alta, 2022 a fost un alt an în care jocurile au fost aprobate pentru utilizare terapeutică și pedagogică și în care, spre deosebire de alcool, canabis, arme și alte mizerii legale din SUA, s-a dovedit din nou că beneficiile lor depășesc cu mult efectele secundare.

Știință și Tehnologie

Zona științifică e un alt domeniu unde nu voi putea acoperi nici 10% din ce s-a discutat sau descoperit anul ăsta. Aici, din fericire, majoritatea veștilor sunt bune.

Ne apropiem cu pași mari de tinerețea veșnică, de vindecarea cancerului și de stoparea Alhzeimerului (unde am făcut progrese uriașe). Fuziunea nucleară a devenit foarte posibilă și chiar replicabilă. În plus, A.I-ul a tot făcut lucruri în 2022, adică, în traducere liberă: niște oameni foarte deștepți au programat diferiți algoritmi pentru a le ușura munca. Mai puțin în Rusia, unde A.I.-ul a rupt degetul unui tânăr jucător de șah, rușii decizând că e vina puștiului.

NASA a avut un an foarte plin, începând cu fixarea telescopului James Webb pe orbită (a plecat de la sol la final de 2021) și cu pozele lui fabuloase (mai puțin aia cu salamul chorizo) și culminând cu descoperirea găurii negre din centrul galaxiei noastre (Sagitarius A, observată cu telescopul Event Horizon) și a primelor cutremure stelare. 

Tot Nasa a lansat și Artemis 1 spre Lună, a reorientat sonda Juno și a supervizat întoarcerea navetei Orion acasă, asta când nu a făcut teste de apărare a Pământului. De altfel, în 2022, o sondă a ajuns pe Soare (sonda Parker). Dacă vă era dor de Hubble, nici el nu a stat degeaba, surprinzând două galaxii în coliziune, dar și o stea care-și devorează propria galaxie. Nici Perserverance nu s-a lenevit, oferindu-ne prezumția de materie organică pe Marte.

Cum spuneam, și SpaceX a avut un an foarte bun, deși mulți dintre sateliții lor tereștri au fost blocați de… găști de pisoi care se încălzeau la baza lor. Apropo de animăluțe, în 2022, oamenii de știință au făcut un pește să conducă o mașină.

În ciuda apariției unor noi vaccinuri anti-malarie, a hărții imunitare umane și a sângelui creat în laborator, nu totul a mers grozav în zona imunologiei. Paranoia anti-vaccin a făcut ca poliomelita să reapară în SUA. Măcar au apărut primele medicamente eficiente împotriva obezității și un vaccin mRNA împotriva HIV. Lucrul ăsta e oarecum ironic, dat fiindcă în 2022 a murit și omul care a descoperit virusul HIV și care între timp a devenit un bătrân paranoic și antivaccinist.

Evident că anul a fost plin și de studii tâmpite (inclusiv un studiu care a descoperit că bărbaților le plac sânii), dar aș spune că, per total, 2022 a fost un an al spațiului și al explorării necunoscutului. Sau, în cuvintele altui studiu: Universul are alte reguli pentru că și le scrie singur.

Antropologie si istorie

Și zona asta s-a dovedit extrem de bogată în evenimente în 2022, deși cred că cei mai mulți au rămas în minte cu șirul nesfârșit de idioți care au aruncat ba suc de roșii, ba piure, ba cerneală pe tablouri celebre (Van Gogh, Vermeer, Monet) pentru că ceva, ceva… combustibili fosili. 

Sigur, n-am putut uita nici de faptul că patronii unei galerii s-au prins că un Mondrian fusese expus invers încă de la achiziție. Premiul pentru activistul artistic al anului merge în continuare la Banksy, care tocmai și-a câștigat dreptul de a rămâne anonim, deși l-aș menționa și pe băiatul ăsta care a îmbunătățit niște picturi rusești.

Din fericire, 2022 a venit și cu alte știri, de la faptul că s-a găsit un fragment din meteoritul care a exterminat dinozaurii până la faptul că ne-am prins că n-a fost doar un meteorit, ci vreo doi, alături de o explozie vulcanică prelungită. În aceeași categorie de știri, arheologii au vorbit și despre Balkanatolia, un fost continent format din Turcia și Balcani care a permis mamiferelor să se răspândească, cu milioane de ani în urmă. Un continent unde se pare că trăia și acest crocodil care mânca dinozauri

La nivel de trenduri sociale, curentele anti-muncă peste program (quiet quitting) și cele anti-muncă în general au ținut mai toate știrile. Asta când nu s-a vorbit despre Apocalipsă, eveniment pentru care bogătașii par să-și construiască deja bunkere. Bine, Apocalipsa aia ar putea veni natural, dat fiindcă populația Pământului continuă să nu facă sex și să… uite din ce în ce mai mult. Nu vă faceți griji, nu poluarea o să ne ucidă – de fapt, un studiu a descoperit că microplasticele fac deja parte în mod natural din corpul uman. Yay!

În aceeași ordine de idei, țara care face cel mai mult bine planetei este Irlanda, urmată de Finlanda și Elveția.  Alte țări au preferat să găsească remedii alternative la problema lipsei habitatelor prielnice – în Maldive, de exemplu, se construiește un oraș plutitor. Sigur, asta nu ne va scăpa de migrații sau chiar de dispariția unor popoare, prilej cu care vă amintesc că în 2022 a murit ultimul vorbitor de Navajo din lume, dar și cea mai bătrână persoană din lume (de până atunci, evident).

Arheologic a fost un an plin, dat fiindcă seceta și inundațiile (ce paradox) au scos mai multe artefacte la iveală, fie din albiile unor foste râuri, fie din zone unde apa a spălat stratul de sol de la suprafață. Așa s-a ajuns la descoperiri record de artefacte romane în Italia și Spania, la găsirea unor blugi extrem de vechi și la descoperirea… mormântului lui Moș Crăciun.

Internet

Aici ar fi fost o categorie în care încercam să sintetizez toate porcăriile întâmplate în spațiul online dar, sincer, nu prea pot. A fost un an unde cuvântul de bază a fost „goblin mode” și în care am consumat atâtea tâmpenii încât nu știu de unde să încep.

Pe foarte scurt, ar merita amintit că Julie Assange a fost extrădat, China vrea să înființeze o poliție a gândurilor pornografice, un idiot a construit un gadget VR care te poate omorî, vedetele OnlyFans au vorbit la Oxford, iar căutarea de OZN-uri a devenit o treabă aprobată oficial de Congresul American. Mai mult, în 2022 am asistat la cel mai mare furt de drepturi de autor de pe Youtube.

Desigur, știrile de genul ăsta sunt curioase, dar nu stupide. Stupid e că un om a mușcat (din nou) un câine, sau că altul s-a ascuns de poliție într-un urs, în timp ce un al treilea geniu a fost prins de trei ori fără permis, în aceeași zi. Un om îmbrăcat în dinozaur a fost bătut la un marș extremist, o femeie atrasă de obiecte s-a îndrăgostit de un avion, o tipă a cântat la flaut la Vocea Franței cu… celălalt orificiu, iar un livrator de mâncare din București a dat probabil cel mai retardat răspuns poliției care îl arestase. 

La fel de interesant este că un bărbat a câștigat un proces care i-a permis să nu fie distractiv la muncă, că Balenciaga au pierdut un proces pentru reclamele lor mizerabile (nu și pentru produse, din păcate) și că celebra escroacă Anna Delvey are acum o expoziție de picturi false.

Veștile mai bune care au ținut online-ul ocupat au fost faptul că o operație complicată pe creier a reușit dat fiindcă pacientul a cântat nouă ore la saxofon în timpul operației, un copil dispărut a fost găsit după 40 de ani de la incident, iar un pasager fără instructaj a făcut un avion să aterizeze. În orice caz, dacă vreți să mai revedeți ceva din 2022, Google Maps vă oferă acum funcția de time travelling. Ce să spun… mult succes!

Deși îmi place uneori să mă vait, în plan personal, n-aș putea să spun că 2022 a fost un an atât de nasol. Am trecut prin câteva momente nu tocmai plăcute, dar mi-am plătit niște datorii mai vechi față de mine și am reînvățat mai multe lucruri pe care credeam că le uitasem. Pe fondul instabilității sociale și economice, m-am descurcat binișor așa că nu-mi rămâne decât să mă uit în jur, să accept ce se întâmplă să vă urez La Mulți Ani. Sau, ca să-l citez pe Jim Jeffries: I guess this is us now! 

222 Downloads

P.S: În loc de P.S., o să vă las o colecție aleatorie de animăluțe pufoase. Sursa imaginii din titlu este aceasta.

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

6 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
ionut b.

La multi ani!
Ai scris oleaca, nu gluma.

alunelu

Lung articol si muncit, interesant, dar am sesizat inexactitati. De exemplu: podul nu a fost dezmembrat ca sa treaca iahtul lui Bezos https://jalopnik.com/bezos-didnt-even-need-to-dismantle-bridge-to-move-yacht-1849376392
Scholz ne-ar fi bagat in Schengen, alt cancelar s-a opus.
<blockquote>2022 a fost anul cărților despre Dumnezeu și al cărților fantasy</blockquote> Astea nu sunt o singura categorie?

Geamana

Multumesc pentru rezumat. Aseara am visat doar crocodili ( de la stirea cu crocodilul care a mancat dinozaurul ).

[…] în capitolele trecute comparam anii 2022 și 2021 cu niște continuări nereușite la infamul film 2020, anul trecut mi-a părut genul ăla de sequel […]

6
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x