Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat BucurestiCont LiveJasmin.com

Jucării stricate, proaspăt reparate

Posted by on 05 Aug 2018 | Tagged as: Concursuri, Filme & Carti

Extragerea s-a incheiat! Filmuletul extragerii, cu generator de numere aleatorii se poate găsi aici. Castigatorul de pe blog este vali, iar castigatoarea de pe Facebook este Otilia Stanga.

Cu câteva luni în urmă, printr-un articol ușor bizar, anunțam lansarea unei cărți

Între timp, Jucării Stricate, romanul care mi-a servit drept spovedanie medicală, s-a lansat, se vinde și, spre mulțumirea mea, primește în continuare recenzii pozitive. De altfel, încă aștept cuvintele unor cititori recenți ai cărții, cuvinte care sper să vă convingă că și poveștile cu perfuzii și brancarde pot avea un final fericit. Sau un final lipsit de tragedie, cel puțin.

Dacă între timp cartea a apărut în ofertele majoritatea magazinelor online, inclusiv pe emag.ro, am constatat totuși că nu am oferit niciun exemplar gratuit cititorilor acestui blog și nici urmăritorilor de pe Facebook. Prin urmare, am pus deoparte două Jucării și două semnături stângace, tocmai în acest scop. Tot ce mai rămânea de făcut era să vi le și ofer.

N-am știut dacă să public articolul ăsta pe 3 august, ziua mea de naștere, sau pe 21 august, ziua de renaștere – adică ziua aia când m-am trezit pe un pat de spital, plin de tuburi și senzori, dar încă viu. Cum m-am întors de ceva vreme în propria viață și cum nici cu spiritualitatea nu sunt prieten, am decis să nu leg concursul ăsta de nicio cifră.

Mai mult chiar, nu-l voi lega nici măcar de o temă. Voiam inițial să vă cer câteva povestioare personale, însă dramele nu se cântăresc. Ulterior, m-am gândit să transform articolul într-un fel de „Știați că” în care să vă povestesc despre capitolele nescrise din carte sau despre unul din titlurile ei abandonate. Urma ulterior să vă cer părerea despre alternative. Din nefericire pentru mine sau din fericire pentru voi, lucrurile ăstea sunt relevante doar dacă ești Neil Gaiman sau Stephen King. O să las deci premierea în voia hazardului, singurul lucru cu-adevărat sigur.

Prin urmare, regulile sunt foarte simple: voi oferi aleatoriu o carte unui comentariu de pe blog și o alta unui comentariu de pe Facebook. Numărul comentariului va fi ales cu ajutorul unui generator online, iar procesul va fi înregistrat. Dacă se va întâmpla să-mi aleg propriul comentariu, voi repeta procesul. Dacă postați mai multe comentarii, le voi uni între ele sau le voi șterge pe cele suplimentare.

Cartea în sine va fi semnată cu ce vreți voi, pentru că oricum scriu prea urât pentru a se înțelege ceva și livrată gratuit la adresa dorită (din România). Imediat după tragerea la sorți, vă voi contacta pentru detalii. O să las concursul să ruleze până miercuri, 8 august, mijlocul zilei (12.00 PM). Până atunci, spor la comentarii!

Închei articolul ăsta cu o piesă a lui Rory Gallagher, unul dintre muzicienii mei preferați și, din păcate, unul dintre cei care au fost reparați prea târziu.

P.S: Ca fapt divers, știați că o parte din legătoriile și tipografiile din România au obiceiul de a vinde cărți pe sub mână, la un preț mult mai mic decât cel al pieței?

Incă o dată, mulțumesc!

Posted by on 12 Jun 2018 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Dat fiindcă la lansarea de acum o săptămână n-am apucat să spun mare lucru cu excepția lui „Mulțumesc”, o să revin cu discuția aici, unde voi continua să spun același lucru…

Pentru că aș vrea să revin cât mai repede la articolele care i-au plictisit ani de-a rândul pe cititorii acestui blog, o să mulțumesc scurt colegelor de birou și vechilor prieteni, dar și colegilor de editură și editorului meu, Claudiu T. Arieșan. Tot aici merită să mai amintesc o dată eforturile proprietarului Datagroup, Heinrich Loth.

În plus, la fel ca un câștigător tardiv de Oscar, nu pot să nu mulțumesc și mamei, prezentă la eveniment, dar și primilor 100 de cititori. Să sperăm că nici următorii 10000 nu vor fi prea greu de convins. Mulțumiri merită și cei care au promovat și recenzat cartea pe Facebook.


Tot la capitolul ăsta, dar dintr-un alt unghi, intră și dezbatere de duminică cu un invitat surpriză, domnul Ion Bogdan Lefter, a cărui intervenție a provocat practic o a doua lansare a cărții. Am apreciat feedbackul, dar și întrebările rămase la final. Aici a fost adusă în discuție și eventuala orientare a pieței românești: vrem o piață profesionalizată sau una orientată spre cititor?

Din păcate pentru amatorii de concluzii, asta e o discuție mai lungă și aș prefera să o abordez separat, poate într-o manieră mai puțin formală decât impune articolul ăsta. Oricum, concluzia de duminică e că nu putem abandona niciuna dintre orientări, mai ales într-o piață relativ mică.


Vlad Stoiculescu

Dacă vi se pare că am lăudat puțin un produs despre care am preferat să nu vorbesc înainte de lansare, ar merita poate să citez și primele reacții ale cititorilor. Pe scurt: nimeni nu mi-a reproșat încă nici conținutul, nici aspectul cărții. Pe lung, au început să curgă primele recenzii, atât pe Goodreads, cât și pe blogurile personale sau specializate și, spre accelerarea următoarei lansări, sunt pozitive. De altfel, am făcut parte și dintr-o memă (grație domnului Lestringon).

Ca să nu o mai lungesc și să vă dau din nou ocazia să mă contraziceți pe teme mai banale, o să vă spun din nou că Jucării Stricate se găsește pe librărie.net, dar și la alți parteneri autorizați, însă o puteți comanda încă de pe-acum de pe site-ul editurii Data Group, la prețul de lansare, deocamdată.

Marți, 12 iunie, la ora 21.00, voi fi prezent alături de alt mare scriitor vâlcean (mai precis, alături de celălalt mare scriitor vâlcean, Dani Corban) la o emisiune găzduită de Canal33 România. O puteți urmări online aici sau puteți viziona înregistrarea ulterioară. Altfel, revin la ce spuneam: mulțumesc!

P.S: O viziune mai detaliată despre evenimentele de la Bookfest puteți citi și pe site-ul reacții.ro

Viitorul intimității

Posted by on 11 Apr 2018 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Software, Hardware, Online

Nu mai e o știre că Mark Zuckerberg a fost audiat de congresul american, ca martor în scandalul Cambridge Analytica.

Ce par să uite majoritatea jurnaliștilor și a comentatorilor e că audierea lui Mark nu a fost centrată doar pe celebrul furt de date. De fapt, ăsta a fost cel mai puțin important subiect de pe masa senatorilor. Perpelit mai bine de cinci ore de un Congres mai informat decât se aștepta, Zuckerberg a vorbit despre viitorul Facebook, despre protecția datelor personale, amenințări reale și fictive și, evident, despre responsabilitate. Dacă vreți să urmăriți procesul, el poate fi vizionat integral aici.

Flancat de câțiva dintre oamenii lui, Zuckerberg a trecut de la spaimă bizară la mândrie mascată, în timp ce a răspuns cursiv, cu un calm ingineresc. Asta nu înseamnă că roboțelul pe care lumea iubește să-l urască nu a dat și rateuri. Senatoarea Cantwell l-a prins la înghesuială cu acuzații legate de Palantir, un monstruleț corporatist înființat de Peter Thiel. Un alt senator a venit cu un colaj format din reclame rasiste și xenofobe care rulaseră recent pe Facebook. Mai mult, senatorul Graham l-a întrebat dacă nu se teme că monopolul Facebook luptă exact împotriva valorilor susținute de companie (libertate, conectivitate etc.).

O lovitură grea, legată de conceptul de permisiune, i-a dat și Dick Durbin, un senator democrat implicat în legislația digitală. Omul l-a întrebat sincer dacă Mark îi poate spune pe loc la ce hotel stă și dacă e în regulă ca genul ăsta de informații să fie oferite fără permisiune. Tot el a insistat și pe moralitatea chestionabilă a aplicației de chat Messenger Kids, dar și pe ticurile verbale ale lui Zuck.


(Mmm, așa era și în facultate, la cursurile de tehnoetică)

Chiar și cu astfel de lovituri, Zuckerberg a rezistat până la final și, intenționat sau nu, a reușit să pară un fel de erou în lupta cu „statul”. La asta a contribuit și faptul că și-a început discursul printr-o acceptare a propriei vini, fie și de fațadă. În plus, omul a fost clar instruit în vorbitul în public și a înțeles ce impact de PR are gestul lui. Zuckerberg nu e acuzat personal de nimic, dar s-a ridicat să apere „integritatea” platformelor de social media.

Chiar dacă nu vorbim despre un proces în sensul clasic, compania lui Mark ar putea fi amendată de Congres cu o sumă colosală, mai ales dacă se descoperă că a încălcat o înțelegere cu FTC (Federal Trade Commission) din 2011. Atunci, Facebook a admis că e posibil să-și fi indus în eroare consumatorii cu privire la siguranța datelor lor.

De remarcat e că în cazul Cambridge Analytica, Facebook nu a anunțat FTC la timp, adică în 2015, când a suspectat prima dată că aplicația lor nu funcționa corect. La izbucnirea scandalului, conducerea companiei de social media a considerat că faptul era deja consumat. Totuși, Cambridge Analytica e o firmă britanică, iar procesul de acolo primează în fața auditului pe care Facebook a promis că-l va încheia și oferi Congresului.

Așa cum observa o prietenă, tristețea lui Mark nu a venit însă după expunerile senatorilor sau după disertația lui, ci cam dupa a patra sau a cincea sesiune de întrebări. Atunci Mark a realizat că atât publicul obișnuit, cât și niște senatori de peste șaizeci de ani (majoritatea) înțeleg perfect cu ce se ocupă Facebook și din ce își face banii. Sigur că au existat și excepții, dar oamenii ăia păreau să știe foarte bine unde se oprește libertatea comercială și unde începe responsabilitatea morală.

În cazul Cambridge Analytica, audierea s-a rezumat la acceptarea faptului că Facebook ar fi trebuit să facă verificări suplimentare și să nu meargă doar pe „buna credință” a celor implicați. Din punctul de vedere al gigantului american, lucrurile sunt simple: o aplicație creată de un utilizator legitim al site-ului a colectat mai multe date decât avea dreptul și le-a vândut mai departe. Mark își susține sus și tare dezamăgirea și are toată încredere în auditul pe care Facebook îl va încheia… cândva. Notă personală: dacă datele preluate de CA chiar sunt o problemă pentru voi, aveți la dispoziție instrumentul ăsta pentru verificare.

Să vedem însă câteva din problemele ridicate de senatori și parate cu succes de Zuckerberg, dar și pe cele care nu și-au găsit răspunsul în artificiile verbale ale invitatului.

  • Aparent, permisiunea se rezumă la posibilitatea de a opta pentru sau împotriva unei opțiuni (opt-in și opt-out). Pentru buna funcționare a aplicației, Facebook pleacă de pe poziția „pentru” (opt-in).
  • Dacă există opțiunea de a opta împotriva unei opțiuni, eventualul abuz va fi și vina utilizatorului sau poate în principal vina lui.
  • Facebook nu poate impune restriciții speciale pentru anumiți utilizatori, chiar dacă ei abuzează de avantajele platformei. Datele oferite cu „permisiune” vor mai fi în pericol.
  • Abilitatea de a-ți implica prietenii și datele lor în aplicațiile tale e parte din structura de bază a rețelei sociale.
  • Facebook este complex și de-asta e vulnerabil, în comparație cu alte aplicații precum WhatsApp. Pentru a-l folosi pe primul, utilizatorii trebuie să ofere mult mai multe date decât ar face-o în mod normal.
  • Facebook Messenger poate colecta SMS-uri și numere de telefon, mai ales dacă ai ales ca SMS-urile tale să fie afișate acolo (din telefoanele Android, în special). Facebook nu a colectat vreodată apeluri vocale.
  • Facebook cunoaște identitătile publicitarilor care-I folosesc platforma, dar cam atât. Încă nu e clar dacă și consumatorii ar trebui să le știe, deși Congresul a cerut de mai multe ori o asigurare în sensul ăsta.
  • Libertatea de exprimare e importantă, dar mai important e să blochezi conținutul periculos și teroriștii. Algoritmii care detectează și ajută la sortarea mesajelor „ofensatoare” rămân, chiar dacă uneori au victime nevinovate.
  • Discursul ofensator sau „hate speech” nu poate fi definit prea clar, iar Mark admite că e important ca posibilitatea dezbaterii să existe. Soluția rămâne însă inteligența artificială, nu legislația. Cel mai tânăr senator e în asentimentul lui: Nu susțin reglementarea! Adulții au nevoie de dezbateri puternice! (I’m not for policing! Adults need vigurous debates).
  • Creșterea bazei de angajați poligloți și traducători e prioritatea marilor rețele sociale. Scopul Facebook este să ajungă la 20 000 de angajați specializați exclusiv pe „evaluarea conținutului” (content review), până la finalul anului.
  • În paralel, Facebook investește în A.I., cât mai mult A.I. Mark nu crede că inteligența artificială pune probleme reale, deși utilizatorii nu înțeleg prea clar modul în care ea lucrează.
  • Congresul apreciază cum și-a construit Mark rețeaua, dar Facebook-ul de azi nu mai e ceva care funcționează din camera lui de cămin. Înțelegerea legislației și stabilirea unor standarde trebuiau sa fie de multă vreme pe listă.
  • Viitorul va fi plătit. Zuckerberg a amintit în două instanțe despre posibilitatea de a plăti pentru un Facebook mai curat și despre faptul că Facebook va rămâne gratuit „într-o variantă a aplicației”. Intențiile lui și ale companiei sunt de a găsi modele mai profitabile decât cel curent.
  • Comercial nu e rentabil să protejezi utilizatorii, dacă ei nu o fac și singuri. Între profit și principii, o companie se va gândi în primul rând la profit (concluzia aparține unui senator, nu lui Mark).
  • Una din problemele Facebook este scăderea timpului mediu petrecut de fiecare utilizator pe platformă. În ciuda obiecțiilor lui Mark, până acum, Facebook nu avea motive financiare să îi scoată pe utilizatori din sistem (concluzie bazată pe cifre, tot a unui senator).
  • Facebook protejează democrația.
  • China și Rusia sunt pericolele reale, nu jucătorii interni. Facebook se luptă cu Rusia și China, aparent.
  • Trolii din Rusia manipulează în mod constant alegerile din jurul lumii.
  • Datorită recentului scandal electoral, reclamele care conțin poziții sau sugestii politice vor fi etichetate ca atare.
  • Mark nu știe ce va face cu sistemul chinez de cenzură, când va „trebui” să intre și pe piața aia. Nu de alta, dar aparent competiția cu firmele chineze e o problemă de mândrie americană și de libertate!
  • Mark are o poveste de succes care ar fi fost posibilă numai în SUA, dar Facebook trebuie să se centreze acum pe alte piețe.
  • Facebook nu vinde date, ci le folosește pe cele colectate pentru a ghida reclamele clienților lui. Doar Facebook face segmentarea, nu firmele intermediare.
  • Unii dintre primii care s-au lăudat cu utilizarea datelor de pe Facebook au fost cei din administrația Obama. Cambridge Analytica e doar cel mai vizibil caz.
  • Datele încărcate pe Facebook sunt ale tale, deși tot ce poți face este să le publici sau să le ștergi. Aparent, și faptul că poți sau nu să pui o poză sau un mesaj intră tot la categoria „drepturi de proprietate”.
  • Ștergerea contului de Facebook înseamnă și ștergerea datelor din serverul lor. Din păcate, nimeni nu garantează ștergerea datelor care te privesc din conturile altor prieteni sau aplicații.
  • Faptul că ai o arhivă pe care o poți descărca înseamnă că ai acces la absolut toate datele tale. Din nou, nimeni nu garantează că ele nu se mai găsesc în alte locuri online.
  • Aplicațiile Facebook nu colectează datele altor aplicații.
  • Facebook colectează uneori și datele unor non-utilizatori, din măsuri ce țin de… “securitatea datelor”. Non-utilizatorii își pot vizualiza datele prin înregistrarea pe Facebook.
  • Datele oneste de consumator sunt cele mai importante tipuri de date din tot ecosistemul Big Data.
  • Facebook nu poate fi tras la răspundere pentru abuzurile furnizorilor de Internet (limitarea vitezei în anumite zone sau blocarea anumitor tipuri de conținut).
  • „Legislația e sănătoasă, dar nu când blochează inovația” a fost o opinie pe care au susținut-o inclusiv o parte dintre senatori. Mark nu consideră necesară o lege specială pentru protecția copiilor sau, cel puțin, se abține să comenteze cu privire la necesitatea ei.
  • Legislația europeană și în special GDPR e o preocupare constantă atât pentru Facebook, cât și pentru Senatul american. Zuckerberg recunoaște că Europa a nimerit „unele lucruri” și e în față SUA la capitolul protecție a datelor. Se gândește să aplice aceleași standarde și în SUA… pe viitor.
  • Entitățile din afara SUA vor fi restricționate, când va fi vorba despre reclamă electorală.
  • Facebook consideră că e nevoie de mai multe legi bune, nu de legi în general.
  • Rețelele sociale cooperează cu forțele de ordine, dar nu face poliție pentru nimeni. Facebook nu intenționează să facă poliție.
  • Facebook nu oferă datele unor terți, exceptând anchetele legale.
  • Facebook nu te supraveghează, pentru că-ți oferă posibilitatea de a controla ce date oferi și de a ieși din sistem. Asta deși Facebook are acces la datele tale chiar și atunci când nu ești logat…
  • Americanii țin suficient la legile lor anti-discriminare, încât să fie ofensați de faptul că o firmă de imobiliare își poate căuta clienții în funcție de rasă.
  • Facebook nu are monopol, iar Instagram a fost cumpărat pentru că era „plin de oameni talentați și promițători”.
  • America ar trebui să fie mândră de Facebook, iar Mark nu crede că firma a devenit prea puternică. Mai mult, nu crede că inovația ar putea fi blocată de creșterea excesivă a Facebook. Din contră, firmele mici ar putea fi speriate de legislație.
  • Facebook este neutru politic, dar angajații ei nu. Facebook nu angajează pe nimeni pe criterii politice.
  • Mark susține Legea Reclamelor Oneste, dar nu o să o promoveze.
  • Din moment ce Facebook știa de ceva vreme despre Cambridge Analytica, dar nu și-a anunțatat utilizatorii, e cam greu să vorbeasca despre încredere și transparență (remarcă a unei senatoare). Aparent și datele lui Mark au fost folosite de CA.
  • Facebook nu angajează firme care să facă experimente psihologice sau legate de „nivelul de dopamină” al utilizatorilor. Interesul de marketing al Facebook ține de atractivitatea produsului, nu de înșelarea utilizatorului.
  • V-am mai spus că Facebook nu vinde date? Bine, pentru că Mark a zis-o de vreo trei ori.
  • Rețelele nu creează conținut, dar sunt (parțial) responsabile pentru el.
  • Facebook nu este o victimă, deși o parte din utilizatorii lui au fost.
  • În timp ce citeați treaba asta, acțiunile Facebook au continuat să crească. Trendul a început odată cu audierea din Senat.

Fondatorul Facebook a rezistat eroic tiradei, până când sala din jurul lui s-a golit aproape complet. De altfel, în anumite momente Zuckerberg chiar a părut a fi eroul, pe când în altele, Senatul l-a transformat în băiatul cel rău. Pentru întrebările fără răspuns (sau la care nu voia să răspundă), Mark i-a asigurat pe senatori că „echipa lui va lua legătura cu ei”. Treaba asta s-a întâmplat de multe, multe ori. Sunt convins că se va ține de promisiune, la fel cum senatorii vor respecta legile la picioarele cărora s-au aruncat în audiere.

În orice caz, dezbaterea a fost una vie, întreținută de oameni care înțeleg că în 2018 nu se mai pune problemă să te „desprinzi” de telefon sau să te întorci la „valorile tradiționale”. În final, indiferent de ce credeți despre Mark Zuckerberge și despre rețeaua lui, un lucru e destul de clar. Într-o societate care nu-ți dă voie să fii anonim, intimitatea nu pare să mai aibă viitor.

P.S: Deși a spus aproape același lucru, Mark Zuckerberg a apărut ulterior și în fața Comitetului pentru Energie și Comerț. Și aici a apărut aceeași întrebare: Cine îți deține sinele virtual? Partenerii de conversație au fost puțin mai agresivi, iar filmulețul poate fi urmărit aici.

P.S 2: Într-o notă separată, m-a șocat nivelul de civilizație discursivă a multor senatori americani, inclusiv a celor pe care-i puteai bănui de poziții conservatoare.

Haideți să facem un efort!

Posted by on 08 Jan 2018 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

Zilele trecute, am schimbat câteva vorbe cu un om a cărui scriitură sportivă e ca un crampon înfipt în gazonul proaspăt. Revigorantă.

După 10 minute de dat din gură despre cine și ce mai citește, am ajuns evident să ne văităm. E un hobby pentru bărbații de 30 de ani și mai bine. Pe ce temă? Pe tema celor care nu pot să îndruge două cuvinte și cu siguranță nu pot să le scrie, dar care simt totuși nevoia să le transmită. Îi știți foarte bine: sunt oamenii care scriu pagini de Facebook pe teme banale, dar pun puncte de suspensie între subiect în predicat, să evite virgula.

În momentul ăsta, cei doi cititori ai blogului se pregătesc să revină la maratonul de tăiat unghiile. Îi înțeleg foarte bine. Au citit de-atâtea ori despre agramați, încât li se pare că un nou articol pe temă ar fi o inevitabilă pierdere de biți. Nu vă faceți griji. Articolul ăsta nu este despre inflexibilitatea limbii române, despre cuvintele fără stăpân, invazia cratimelor sau despre distrugerea structurilor gramaticale. Este despre o categorie mai specială de oameni.

Vedeți voi, când un om începe să delireze despre cum mușețelul vindecă Ebola și despre cum Statul ne implantează microcipuri în creier, nu prea te mai interesează dacă e sau nu agramat. Nu de alta, dar înainte de a fi agramat, omul e idiot. Slabe șanse să îți pese dacă scrie sau nu corect: tot o tâmpenie va scrie. E la fel și cu oamenii depășiți de situație, care doar încuviințează prin câteva cuvinte sau comentează pe lângă subiect. Lor li se alătură și trolii de profesie, parte semnificativă a păreriștilor online. Opiniile lor nu înclină balanța dezbaterii în nicio direcție, așa că le poți tolera un dezacord.

Oamenii pe tema cărora mă văitam alături de domnul amintit sunt mult mai greu de evitat. Ei sunt în zona de mijloc. E o zonă unde ne aflăm mai toți, de la simpli pasionați de dezbatere la experți, de la cei ce caută informații la periculoșii „proști elocvenți”. Sunt oameni ale căror joburi implică de multe ori chiar conceperea de mesaje sau măcar un flux constant de e-mail-uri. Oameni cu facultăți, cu bloguri și conturi de social media. Oameni care au pretenția de a fi citiți și impresia că scriu decent, dacă nu chiar bine!

Și aici e problema. Cum vrei să fii luat în serios, când habar n-ai niște reguli elementare de morfologie, sintaxă sau ortografie? Cum crezi că opinia ta va străluci, când tu scrii „să ști”, pui virgulă între subiect și predicat, umpli fraza de semne de exclamare și folosești când majuscule, când Bold, când Italic? Cum aș putea să îți contrazic argumentele, când eu trebuie să fac un efort să îți înțeleg cuvintele? Mai mult, de ce aș face efortul ăsta, în loc să te trimit direct la coșul de gunoi al Internetului?

(Sursa: John Hart Studios)

Oricum ai reacționa, întotdeauna auzi aceleași scuze. Mă grăbeam! În regulă, dar să răspunzi pe Facebook sau pe un blog nu e o obligație. Scriam de pe telefon! Cu ce, cu bormașina? Așa scriu eu când nu sunt la job! Deci numai colegii de birou merită respect? Cu asta mă ocup, așa ca nu vreau să-mi iau munca acasă! E ca și când ai spune că, dacă ești pneumolog, n-are sens să respiri și acasă. Gramatica limbii române e inflexibilă și nu așa vorbesc oamenii! Complet de acord, doar că nu e treaba noastră să o corectăm oficial, cu atât mai mult cu cât n-avem aceeași viziune asupra limbii. Dacă refuzi să respecți reguli pe care nu le cunoști, ești puțin ignorant, nu rebel.

Deși am lucrat ceva vreme într-un domeniu unde „fascismul gramatical” era normă, nu am pretenții mari de la mesajele online. Nu am pretenții pentru că și eu aud de multe ori musca bâzâindu-mi pe șapcă. Problema e că nu pot avea o discuție cu un om trecut de 25 de ani, cu un job decent și cu prieteni reali, care scrie de parcă oferă tribut mIRC-ului. Simt că e pur și simplu o lipsă de respect față de interlocutori.

Nu, nu e nevoie să pui toate virgulele cerute de Academie, cel puțin nu pe ălea pe care le omite toată lumea (virgula dinainte de „încât”, de exemplu). Nu am pretenția nici să scrii cu diacritice, dacă dispozitivul tău nu-ți permite să faci asta rapid. E suficient ca atunci când scrii un cuvânt să îi folosești toate literele. Aș fi mulțumit să marchezi Vocativul prin virgule și să tai frazele lungi în felii. Nu arunca subiectul și predicatul în bărci diferite și nu separa nici predicatul de complementul direct. Aruncă un ochi pe dexonline.ro sau pe blogurile specializate, când nu ești sigur de un cuvânt. De fapt, verifică toată fraza, dacă ea conține un atac la persoană. Tot nu o să fie „corect”, dar măcar o să sune bine!

Poate că m-am lăsat dus de val cu ceea ce trebuia să fie inițial o diatribă de Facebook. În final, bucățica asta de text se adresează celor care pot să scrie dacă nu mai corect, măcar mai îngrijit. E un memento și pentru cei care dezbat înfocați, dar uită că un argument trebuie mai întâi înțeles și apoi combătut. Pentru toți cei care pot să ne facă viața online mai ușoară: haideți să facem un efort!

P.S: Dacă ți se pare că pluralul cuvântului minge este „mingii”, e posibil să fie prea târziu pentru tine. Virusul a avansat prea mult!

Uniți, ne salvăm!

Posted by on 10 Feb 2017 | Tagged as: Social, Cultural, Politic, Viata & Nu Numai

După zile și zile de proteste, vechea discuție despre “noi” și “ei” a ieșit din nou la suprafață, ca un izvor de nervi dintr-un munte de angoase.

Indiferent dacă vă preferați opiniile servite cu umor sau dacă sunteți amatori de abordări analitice, mai toate vocile din online au ținut să ne avertizeze cu privire la o realitate evidentă: prăpastia din stradă dintre “tinerii frumoși și liberi” și “pensionarii de la Cotroceni” nu mai poate fi ignorată. Ea nu mai poate fi redusă nici cu dalta bunăvoinței, nici cu târnăcopul speranței. Cu alte cuvinte: suficient! Părinți, bunici, oameni săraci sau indivizi ocoliți de “miracolul” educației s-au trezit încadrați în aceeași categorie. Cât timp au ștampila în mână și RTV-ul pe ecran, cu toții au devenit dușmani ai celor ce-și cer drepturile în stradă și, implicit, spun unii, ai bunului simț.

Da, știam cu toții că în masa aia de votanți automatizați exista un subgrup pentru a cărui existență suntem cu toții responsabili (i-am ignorat, jignit prin atitudine și deseori neglijat). Lor li se adaugă, fără a fi complet separată, o mulțime ușor de manevrat și manipulat, dar și un grup pur și simplu rapace. În ultimul caz vorbim despre genul de oameni care înjură binomul și pe Soroș, deși nu sunt capabili să se iscălească. Oameni care cred că ajutoarele sociale li se cuvin, deși nu ar ieși să dea o lopată de zăpadă la o parte din drum. Ăștia sunt oamenii pe care nici socialiștii de duminică (așa-zișii “progresiști”) și nici stângiștii autentici (dacă vechiul clivaj ar mai exista) nu vor să-i salveze. De ce? Pentru simplul motiv că nu pot.

Au explicat alții mai bine decât mine că vârsta, educația comunistă, educația socială sau lipsa ei ulterioară precum și convingerile validate călduț de intelecte limitate și de manipulatori grosolani sunt o combinație greu de contracarat. Ce să-i mai spui unui om de 70 de ani, pensionat la 50, care-ți spune că Soroș vrea să-i fure pensia? Cu ce să-l îmbunezi pe zilierul cu două clase care a venit să lupte împotriva “corporatiștilor lui Iohannis”? Cum îi explici unuia care de-abia știe să numere că o “față de om bun” nu e criteriu electoral? Până la urmă, ce le spui unor oameni plătiți să urle că alții sunt plătiți?

Până să explici mulțimii fiecare concept în parte, ai de explicat concepte de bază, care țin de autocontrol, de reguli, scopuri și aspirații. Până să ai un dialog cu mulțimea, trebuie să explici principiile de bază ale dialogului, principii care n-au ținut niciodată cont de spumele Floricicăi Dansatoarea. Articolele cu multe cuvinte nu înseamnă nimic pentru oameni care de-abia silabisesc titluri de tip “Cioloș e fiul lui Soroș”. Din păcate, istoria ne arată cam ce poate face genul ăsta de oameni, dacă e suficient de îngrozit de monștri imaginari.

Da, știam cu toții că e și vina lor. Știam că printre masele de oameni la care ne uitam cu falsă sau reală compasiune au existat mereu și ticăloși, profitori și oameni nu foarte înzestrați. Ce nu știam până acum a fost numărul lor. Judecând după reacțiile multora și mai puțin după “contramanifestații”, ai spune că sunt mulți, procentual cel puțin (și raportat la grupul din care fac parte). Prea mulți pentru a justifica obsesia pentru posturi TV paranoice și surse de informare toxice.

Prea mulți pentru a justifica efortul de a-i sorta și educa. Mult prea mulți pentru a nu vedea că există și altfel de exemple. Când ai sau ai avut bunici la țară cu pensia mai mică decât jumătate din chiria ta, bunici care au luptat toata viața împotriva comunismului și au încurajat mereu “tineretul”, începi să îți pui întrebări despre ceilalți. La fel și când ai bunici pe care ideologia comunistă i-a prins, dar care tot nu agreează legiferările în secret și ordonanțele surpriză. Asta nu e o confruntare între tineri și bătrâni sau între “oameni de la țară” și “orășeni”. E o luptă dintre cei care s-au săturat și între cei care încă nu-și înțeleg deceniul. Serios, chiar nu e nevoie să îl adulezi pe Prelipceanu sau să stai non-stop pe Facebook pentru a fi apreciat de “ceilalți”. Nu e nevoie să intri în bula lor. E suficient să ai o minimă doză de bun simț, una pe care școala nu ți-o poate oferi singură.

E deja evident că momentul în care lucrurile se vor calma se apropie. Asta nu va fi neapărat în favoarea celor care țin economia în picioare. Problema este că prăpastia de mai sus nu se va închide. După episoadele de isterie din ultima vreme, după ieșirile la înaintare programate și după toate “confruntările” virtuale dintre cele două tabere, lucrurile nu se mai pot întoarce la falsa acalmie dinainte. În orice caz, cei care vor ieși terfeliți nu vor fi corporatiștii și “manipulații” care s-au strâns cu sutele de mii în Piața Victoriei și în mai toate piețele din țară. Din contră, ei au observat din nou că sunt mai mulți și mai uniți decât sperau.

Tabăra lovită va fi tocmai cea pe care o compătimeau puținii membri ai “clasei de mijloc“, până recent. Confuză și dezbinată (e greu să împaci războiul “psihotronic” cu binomurile fictive), mulțimea celor ce s-au simțit amenințați de proteste nu a făcut altceva decât să se expună. Mesajul lor a fost: Hei, știți cum voiați voi să ne ajutați prin donații și ONG-uri și să investiți în educație? Stați liniștiți, că la noi nu merge cu d-astea! Ha, ha, v-am tras-o, soroșiștilor!

Drept concluzie, mă feresc de la a propune alte soluții. Confruntarea directă nu este și nu va fi niciodată un răspuns. Chiar și în astfel de condiții, tot tabăra care nu înțelege democrația și capitalismul ar avea de pierdut. Majoritatea banilor dați statului tot spre ei se duc, iar un nou val de emigrare și dezamăgire din partea “tinerilor” tot spre bugetul lor s-ar îndrepta. Chiar și o simplă evitare în masă a obligațiilor fiscale ar face extrem de mult rău unui stat și așa șubred. Cine o să îi identifice pe vinovați? O administrație pe care politicul și-o dorește coruptă și ineficientă?

În cel mai rău caz, va fi la fel ca în anii ’90: un spațiu public dominat exclusiv de nebuni și de instituții de presă aservite și paranoice (asta când nu atentează direct la siguranța națională). Un spațiu unde politicienii fac întotdeauna ce vor, pentru că legea e un concept abstract și orientativ. Un spațiu în care Marțea Neagră se sărbătorește zilnic.

P.S: Fără nicio legătură cu articolul precedent, v-am promis niște articole pe Taste of Cinema și inteționez să mă țin de cuvânt. Iată și prima apariție. 

 

Next»