În ultima săptămână, multă lume s-a agitat în legătură cu blocarea achiziției companiei Manus de către China. Evident, libertarienii văd asta ca pe o gravă încălcare a unor libertăți comerciale, pe când scepticii față de AI o văd ca pe o dovadă a lipsei de reglementare a pieței. Ambele părți au o urmă de dreptate, dar cred că gestul Chinei are o greutate mult mai mare.

Dacă n-ați fost la curent cu subiectul pentru că în ultimii ani primim câte o dramă pe săptămână, o să vi-l rezum pe scurt. După ce Meta a băgat vreo 2 miliarde în achiziția unei companii producătoare de agenți AI, Manus, guvernul chinez a decis că respectiva companie este un produs al ecosistemului de business chinez și că americanii nu aveau dreptul să facă achiziția. Din ce motiv? Pentru că statul chinez consideră AI-ul o resursă strategică, iar legislația îl tratează cu aceeași importanță ca pe infrastructura industrială.

Pe de altă parte, imediat ce a anunțat achiziția, Facebook a băgat tehnologia Manus în tot ce a putut, motiv pentru care anularea în ultimul moment al afacerii e similară cu a-ți lua cineva cheile de la mașină la ieșirea din reprezentanță. Nu te aștepți la asta și nici nu prea știi ce să faci. Zuckerberg îndesase tehnologia Manus inclusiv în Facebook Ads, principalul motor financiar al companiei.

Evident, marii apărători ai mediului de business au încadrat fapta ca pe un abuz teribil al Chinei. Până la urmă, colosul asiatic rămâne un stat autocratic, predispus uneori la abuzuri economice aproape la fel de mari ca ale Americii (știți ce zic?). Mai mult, fondatorilor Manus le-a fost interzis să părăsească țara până când se lămuresc detaliile cazului, deși ei își mutaseră sediul firmei în Singapore. Vorbim deci despre un abuz clar, nu-i așa?

Da… și nu chiar. China nu este la prima acțiune de gen, în 2018 blocând achiziția NXP (o companie olandeză) de către Qualcomm (o companie în teorie americană). Pur și simplu unirea celor două companii, niciuna chineză, se intersecta cu interesele politice ale Chinei, cea mai mare piață atât a Qualcomm, cât și a NXP, dar și o sursă de oameni și capital pentru ambele. La momentul respectiv, achiziția valora vreo 44 de miliarde de dolari, mult mai mult decât în cazul de față. 

De altfel, China face sistematic lucruri de genul ăsta, de mai bine de un deceniu, și nu e singurul stat care practică blocaje sau întârzieri de achiziții și expansiuni. Diferența stă în mărimea pieței și în competiția cu America.

Cât despre cei doi fondatori, etichetați acum drept victime, merită să spunem că ei se mutaseră în Singapore special pentru a scăpa de legislația chineză (fenomenul se numește “Singapore washing”) și fuseseră avertizați că nu e cazul să se entuziasmeze cu privire la banii lui Mark Zuckerberg și ai celor de la Facebook/Meta. 

Apropo de Zuckerberg, el a fost lovit cel mai tare, nu? După ce a scufundat miliarde într-o idioțenie (metaversul), acum pierde o afacere care l-ar fi adus puțin mai în față în cursa pentru AI. Hmm, cum să vă spun eu… îmi e cam greu să plâng de milă unul om care colaborează de aproape 5 ani cu China în toate aspectele posibile, de la cenzură la tolerarea unor reclame de propagandă și spam. E ca atunci când ai senzația că ai legat o relație de prietenie de lungă durată cu un urs sălbatic: nu știi când nu-i mai ajunge mâncărica.

Evident, nu cred că tocmai statul chinez ar fi victima aici (după cum susține chiar statul chinez), dar cred că, în acest moment, conducerea lor a procedat corect. Dacă vrei să fii luat în serios ca putere mondială, nu poți permite unor tocilari ultra bogați din BigTech (cele mai mari companii de tehnologie) să facă ce vor ei cu resursele tale strategice. Asta mai ales când așa-numitul BigTech este complet dependent de resursele tale hardware, de capacitatea ta de producție și de inteligența chineză.

Nu de alta, dar exemple negative în sensul ăsta se găsesc peste tot. În cazul Statelor Unite, oameni ca Peter Thiel au preluat de multă vreme frâiele statului prin marionete precum J.D Vance, iar China știe foarte bine cât de repede pot niște oameni care se închină la capitalism să submineze autoritatea statului, mai ales a unui stat dependent de capitalism, dar ancorat în comunism. De altfel, ăsta e și unul din motivele pentru care i-au integrat în partid sau redus la tăcere pe miliardarii lor (vezi Jack Ma, fondatorul AliBaba).

Departe de mine să girez genul ăsta de comportament, mai ales că statul chinez așa își tratează și criticii. În același timp, sunt perfect conștient că nu poți înlocui un stat autocrat cu o oligarhie feudală, chiar dacă o redenumești pompos “libertarianism”.

China a făcut ce ar trebui să facă orice stat din lumea asta din când în când, adică să zică “NU”, indiferent de câți bani sunt la mijloc. E un gen de “suveranism”, dacă vreți, pe care îl practică și alte state din UE, dar n-are treabă cu varianta pe care apostolii lui Putin sau Trump au construit-o în ultimii ani și pe care am importat-o masiv și în România.

Desigur, o astfel de măsură poate genera un efect de bumerang și de migrație a unor creiere, însă China oferă mult mai mult decât un sistem educațional bun, motiv pentru care inclusiv mulți antreprenori Vestici încep de-acolo. Shenzen nu are egal în lume, iar nivelul lor de dezvoltare a sistemelor inteligente și mașinilor electrice e cu vreo 20 de ani în fața SUA. Da, nu e un mod ideal de a acționa, dar să-ți aperi resursele strategice e o manevră de bun simț chiar și pentru state mai puțin autocrate. Nu e nici anarhie și nici comunism.

UE a făcut primii pași în sensul corect încă de acum 5-7 ani, când a decis să dea amenzi după amenzi unor companii precum Facebook sau Google, companii pe care Congresul American nu le mai sperie de multă vreme. Birocrația, lentoarea și interesele unora de la vârf fac însă ca procesul să fie destul de anevoios. Din fericire, ultimul an de abuzuri marca Trump a trezit câțiva lideri cu un cuvânt greu de spus în direcția asta, motiv pentru care în nici doi ani, UE a dat amenzi în valoare de “un Manus”, adică de două miliarde de dolari.

Mi-ar plăcea deci să înțelegem că BigTech e în momentul ăsta o industrie care consumă enorm de la noi toți (muncă, bani, timp, energie, apă potabilă și resurse naturale) și produce valoare reală pentru puțini. Nici scutirile de taxe și nici serverele americane n-ar trebui să ne facă dependenți de o mână de tocilari malițioși cu iluzii de grandoare. Nu cred că cetățenii Europei și-au dat acordul pentru tonele de gunoaie de pe orbită sau pentru sateliții lui Musk și nici pentru ca niște companii de mâna a doua să le plimbe datele prin servere. E valabil de altfel și pentru produsele tehnologice chinezești, care zac îngropate cam peste tot în momentul ăsta. Putem mai bine.

Altfel, Statul, așa nasol cum e, plin de hoți și profitori, este în continuare o instanță mult mai legitimă decât oricare dintre băieții ăștia. Nu de alta, dar are măcar o structură electivă și niște foruri de decizie. În plus, statul va fi mereu dependent de alte state și se va reglementa în funcție de ele, chiar și în cazul unor “democrații iliberale”. Oricât ar vrea liderii autocrați, nu pot să-și coordoneze economia în neant. E în regulă să nu ne placă modul în care Statele lucrează și să ne revoltăm pe diferite abuzuri, dar să nu ne imaginăm că ar fi mai bine dacă am preda totul în mâinile unor miliardari la fel de lacomi, dar fără niciun fel de barieră morală sau financiară.

Dacă ni se pare nasol acum, cu politicieni cleptomani și ineficienți, să vedeți ce nasol o să fie când accesul la tratamente vitale va fi decis pe bază de profit, iar educația și resursele vitale vor fi controlate doar de oameni care pun viața umană pe locul patru, după investitori, ROI și CLV.

P.S: Sunt și câteva țări europene care aduc protecția resurselor strategice regionale în discuție de mai mulți ani, și există și o comisie pentru asta, condusă de Teresa Ribera, probabil cel mai bun legislator împotriva expansiunii tehnologie. Ca de obicei însă. România nu a dorit încă să participe la discuțiile în cauză, pentru că pe noi nu ne afectează tehnologia toxică. Sursa imaginii.