Rămâne cum am stabilit!
Îmi întrerup avalanșa uzuală de păreri și diatribe, pentru un anunț de maximă importanță… pentru mine.
Acum aproape trei săptămâni vă povesteam ce se aflase în spatele dispariției mele temporare, precum și motivele medicale care m-au ținut departe de blog. Tot atunci, v-am spus și că am o carte în pregătire, gata să fie lansată. Rămăsese să revin cu detalii, motiv pentru care astăzi am decis să mai ocup câțiva biți cu text.
Ei bine, Jucării Stricate se va lansa oficial la Bookfest București, pe 2 iunie, la ora 17.00, la standul editurii Datagroup. Cel mai probabil că o să apară pe-acolo și autorul și la fel de probabil că va fi neamuzant, timp de cel puțin o oră! Oricum, dacă ajungeți la stand, merită să băgați un ochi și pe la titlurile colegilor mei, majoritatea foarte faine. De altfel, editura Datagroup are un ditamai program de lansări si dezbateri, începând de joi, 31 mai.
Din fericire pentru cei care au lucruri mai bune de făcut în vacanța de 1 iunie, cartea va fi disponibilă încă din prima zi de târg, 30 mai, la standul editurii, dar și pe site și la librăriile partenere (Librarie.net si multi altii). Voi anunța ulterior lista cu locurile unde poate fi găsită și voi completa și descrierea de pe www.vladstoiculescu.ro și pagina de Facebook.

Varianta eBook, de care mai mulți dintre voi au întrebat, se va lansa ulterior, pe site-ul editurii și la partenerii autorizați. La fel se va întâmpla și cu traducerile în germană și engleză ale cărții pe care le voi anunța în funcție de apropierea lansării lor. Alte traduceri ulterioare, în funcție de succesul și piața cărții vor fi anunțate ulterior.
Cum spuneam, nu vă pot promite că o să vă placă sau că tema o să vă prindă, dar pot să vă promit că nu veți fi dezamăgiți de rezultat. Nici de temă, nici de copertă și cu siguranță nu de scriitură. Ce mai, va fi cea mai mișto carte scrisă în două luni pe care ați citit-o 🙂
P.S: Ăsta e probabil și cel mai scurt articol semnat Krossfire din ultimii doi ani, exceptând anunțurile.
sâmbătă nu pot ajunge, da’ îmi menţin oferta de a o cumpăra direct de la autor şi să-i dau şi o bere Tedi 🙂
autorul are vreun plan duminică seara?
N-am idee daca am, dar ne-am putea vedea, da! De preferat mai putin pe seara si mai spre pranz-seara 😛
hochei, să văd dacă pot eu mai spre prânz. va fi fi-mea la mine, să vorbesc cu fosta să văd când o ia.
dă şi tu pe mail un nr. de telefon.
Da’ un Facebook nu ai :)) ?
Felicitări și un gând bun pentru lansarea de azi 🙂
Multumesc, multumesc 🙂
[…] Rămâne cum am stabilit! […]
[…] Rămâne cum am stabilit! […]