Incă o dată, mulțumesc!
Dat fiind că la lansarea de acum o săptămână n-am apucat să spun mare lucru cu excepția lui „Mulțumesc”, o să revin cu discuția aici, unde voi continua să spun același lucru…
Pentru că aș vrea să revin cât mai repede la articolele care i-au plictisit ani de-a rândul pe cititorii acestui blog, o să mulțumesc scurt colegelor de birou și vechilor prieteni, dar și colegilor de editură și editorului meu, Claudiu T. Arieșan. Tot aici merită să mai amintesc o dată eforturile proprietarului Datagroup, Heinrich Loth.
În plus, la fel ca un câștigător tardiv de Oscar, nu pot să nu mulțumesc și mamei, prezentă la eveniment, dar și primilor 100 de cititori. Să sperăm că nici următorii 10000 nu vor fi prea greu de convins. Mulțumiri merită și cei care au promovat și recenzat cartea pe Facebook.
Tot la capitolul ăsta, dar dintr-un alt unghi, intră și dezbatere de duminică cu un invitat surpriză, domnul Ion Bogdan Lefter, a cărui intervenție a provocat practic o a doua lansare a cărții. Am apreciat feedbackul, dar și întrebările rămase la final. Aici a fost adusă în discuție și eventuala orientare a pieței românești: vrem o piață profesionalizată sau una orientată spre cititor?
Din păcate pentru amatorii de concluzii, asta e o discuție mai lungă și aș prefera să o abordez separat, poate într-o manieră mai puțin formală decât impune articolul ăsta. Oricum, concluzia de duminică e că nu putem abandona niciuna dintre orientări, mai ales într-o piață relativ mică.
Dacă vi se pare că am lăudat puțin un produs despre care am preferat să nu vorbesc înainte de lansare, ar merita poate să citez și primele reacții ale cititorilor. Pe scurt: nimeni nu mi-a reproșat încă nici conținutul, nici aspectul cărții. Pe lung, au început să curgă primele recenzii, atât pe Goodreads, cât și pe blogurile personale sau specializate și, spre accelerarea următoarei lansări, sunt pozitive. De altfel, am făcut parte și dintr-o memă (grație domnului Lestringon).
Ca să nu o mai lungesc și să vă dau din nou ocazia să mă contraziceți pe teme mai banale, o să vă spun din nou că Jucării Stricate se găsește pe librărie.net, dar și la alți parteneri autorizați, însă o puteți comanda încă de pe-acum de pe site-ul editurii Data Group, la prețul de lansare, deocamdată.
Marți, 12 iunie, la ora 21.00, voi fi prezent alături de alt mare scriitor vâlcean (mai precis, alături de celălalt mare scriitor vâlcean, Dani Corban) la o emisiune găzduită de Canal33 România. O puteți urmări online aici sau puteți viziona înregistrarea ulterioară. Altfel, revin la ce spuneam: mulțumesc!
P.S: O viziune mai detaliată despre evenimentele de la Bookfest puteți citi și pe site-ul reacții.ro
Vezi, dacă mă bâlbâi mai mult de trei secunde, fără să produc ceva coerent, încearcă să muţi atenţia asupra ta. O bagi pe aia cu “Moş Crăciun şi prietenii săi”.
PS: Nu merge link-ul din articol către reactii.
Bai, n-aveti SSL pe site! (https in loc de http).
Am corectat acum, dar vorbiti cu webmasterul 🙂
Altfel, nu e bai diseara. Eu mizez pe faptul ca toti valcenii sunt super simpatici (de la Dem Radulescu la Vasile Gorun :)) ).
Nu am cules informatii inca, si momentan trebuie sa fug, dar ceva imi spune ca meriti felicitari!
Merci :))
Te-ai gandit sa scrii sau sa-ti traduci o carte pentru copii in engleza (sau una hibrid)? Ma gandesc ca multe mame ar vrea ceva fun pentru plozi si vor sa-i invete sau sa le deschida interesul pentru engleza.
Plus ca i-as face un referat pe blogu-mi. Nu ca-i mare chestie, dar e singurul bonus (carrot) pe care ti-l pot oferi 🙂
Hmm, da, dar am deja carti aproape scrise in engleza, destinate publicului astuia 🙂
Scriu cumva diferit in engleza fata de romana, desi in engleza inca nu am publicat (doar niste concursuri) 🙂
Multumesc. Daca vrei, poti astepta si o traducere, desi nu stiu la ce ti-ar trebui :))
Se gaseste si in librarii cartea ta sau doar online?
App felicitari pentru lansarea de carte si pentru efortul de a scrie 🙂
Salut!
Da, se va gasi in curand si in Carturesti si CLB, insa pe moment se gaseste si pe librarie.net si edituradatagroup.ro 🙂
Azi mi-a ajuns de la librărie.net,în weekendul asta m-apuc de ea. Mi-a plăcut și apariția voastră televizată, pe Corban nu-l stiusem defel până acum în afara prezenței pe site-ul lui Arhi.
Eram umflat la fata maxim la apritia aia (efectul cortizonului), dar sper ca am fost macar coerent 🙂
Coerenti ați fost amândoi doar că tu păreai mai în largul tău în fața camerelor.
E si o oarecare experienta cu ele 😀 (din pacate sunt prea fotoigienic pentru televiziune)
[…] Incă o dată, mulțumesc! […]