O veche zicala spune ca toate lucrurile plictisitoare au un sfarsit…

Motiv pentru care consider ca si seria de fata merita unul. Cu alte cuvinte: in sfarsit! Nu de alta, dar ma copleseau valurile de fani, gata sa-si arate recunostinta pentru senzationalii arieni rezultati in urma aplicarii sfaturilor mele. In plus, seriile prea lungi tind sa fie uitate. Uitati-va la Saw, adaptarile dupa Tolkien sau la 4 luni, 3 Saptamani si 2 Zile.

Acum, daca tot am trecut peste primii ani, peste copilarie si temuta adolescenta, cam ce ar mai fi de zis si de facut? Cam asa gandesc si multi parinti care, dupa vreo 18 ani de “ala micu” sau “aia mica”, rasufla usurati. Din pacate, ca sa citez orice politician roman: de-abia acum incepe greul! Chiar si un profan ca mine stie ca jobul de parinte nu e unul din care iesi la pensie.

4.Facultatea

Daca nu l-ati terorizat sa se faca inginer pentru ca “asta se cere” sau pentru ca “asta v-ati dorit intotdeauna”, lucrurile ar trebui sa fie destul de clare. Cu alte cuvinte, daca nu ati pretins ca ati luat pulsul pietei si nu v-ati defulat frustrarile din tinerete, studentul n-ar avea de ce sa fie nemultumit. Daca si el si-a facut partea de documentare si s-a orientat “cat de cat” spre ce ar vrea sa faca, urmatorul pas n-ar trebui sa fie prea greu, nu? Ma rog, asta daca omitem faptul ca “inca” are de dat un examen pentru a intra la facultatea aia, examen care implica deplasari si costuri. Daca omitem faptul ca ar putea plati o taxa anuala pentru facultate. Daca omitem costurile pentru chirie, mancare si descoperit lumea pe care tot voi va trebui sa le suportati. Deci da, daca omitem alergatura si tonele de bani necesare pentru a tine un copil in facultate, lucrurile ar trebui sa fie destul de clare…

Un prim sfat pe care-l pot da din putina-mi experienta (de student, nu de parinte) este: daca aveti posibilitatea, trimite-l departe! Nu, nu pentru confortul de a fi din nou ”liberi”, ci pentru faptul ca juniorul trebuie sa simta o schimbare. Nu e necesar sa-l exilati prin vreo facultate de mana a treia din Luxemburg, desi experienta “strainatatii” nu e deloc de lepadat. Ideea ar fi sa-l faceti sau sa o faceti sa simta o schimbare, alaturi de libertatea si responsabilitatea de a fi pe cont propriu…chiar daca facultatea e la doi kilometri de casa. Daca varianta statului in baza e mult mai avantajoasa, atunci raman voluntariatele, schimburile de experienta si mai toate ocaziile bune de a pleca si de a face lucrurile pe cont propriu. Nu sunt deloc un fan al caminelor studentesti, dar pot oferi unele lectii legate de coabitare.

Ca parinte, facultatea iti da ocazia sa vezi si ce s-a ales din conceptele plantate de tine in etapele precedente. Odata scos din zona de confort, tanarul va ajunge sa se bazeze pe educatie si pe bagajul acumulat pana atunci. De la bun simt si onoare, pana la curiozitate si dorinta de a ajuta. E un mediu unde incet-incet rolurile se schimba, iar vechile pozitii ajung sa dispara. Smecheri, fraieri, tocilari si sportivi: acum sunt toti la un loc, cel putin in teorie. Brusc nu te mai forteaza nimeni sa vii la cursuri, iar seminaristii si profesorii nu mai sunt figurile alea intangibile ale autoritatii. Ca student, ai niste obiective (credite, note, colaborari, oportunitati) pe care le poti atinge sau nu, in functie de determinarea si de propriile tale planuri. Poti ignora complet scoala pentru a face lucruri absolut incredibile, sau o poti ignora pentru a pierde 3-5 ani in baruri. Mai interesant e ca parintii nu stiu in fiecare moment ce faci, chiar daca si-ar dori asta. Poti fi la primul tau examen, poti fi complet mahmur sau te poti pregati sa schimbi lumea.

Ca parinte, si aici ma adresez mai ales celor care au prins o facultate “serioasa”, trebuie sa intelegi ca din punct de vedere profesional diploma aia nu inseamna mare lucru.  Nu functioneaza ca amuleta impotriva somajului, deci nu te astepta ca investitia ta sa aiba cine stie ce “ROI”, chiar daca l-ai inscris la o facultate din sistemul britanic sau american. Succesul profesional este o alta lupta, una la care parintele ar trebui sa ofere de asemenea ghidaj. Chiar daca performantele scolare nu mai conteaza atat de tare in facultate, niste performante conteaza. Cu-atat mai mult cu cat in facultate nu e nimeni dator sa-l invete pe-ala micu’ nimic sau sa-i ofere sansa vietii. Daca profesorii isi fac cat de cat treaba, dar pustiul nu retine sau nu vrea sa retina nimic, e cazul sa-ti reevaluezi schema “financiara” si sa te gandesti daca timpul si banii tai sunt corect investiti. Cu sau fara cursuri inutile si profesori antici, se presupune ca studentul sau studenta si-a ales de buna voie facultatea si proiectele de pe langa. Daca nu vrea de nici o culoare sa faca nimic, poate e cazul sa-ti mai temperezi ambitiile legate de viitorul lui. Poate ca unii chiar nu pot mai mult.

La varsta asta, pustiul da primele semne mai serioase ca ar cam vrea sa fie adult si sa fie tratat ca atare. Ceea ce-i simpatic, pentru ca nici acum nu este unul, oricat de multe incurajari ar primi pe blogul personal, Facebook si alte medii menite sa agite stima de sine. Apare evident si iluzia “noului inceput”, ideea ca tot ce a fost pana in momentul respectiv a fost o etapa pregatitoare. Din fericire sau nefericire, nu mai poti face multe ca parinte. Altfel, desi facultatea e un mediu mai putin personal, interactiunile din el il pot ajuta pe junior sa se defineasca si sa-si infraneze egoul. Lucrul asta se va intampla treptat si va deveni ceva mai evident pentru tine atunci cand nu veti mai primi “lectii de viata” de la un mucos de 19 ani. Lasa-l sa-si exprime optiunile politice, oricat de naive ar parea, si lasa-l sa-si puna in aplicare toate ideile (pe banii si timpul lui, daca se poate). Si, daca tot suntem la capitolul “lasa-l”, as spune sa nu-l lasi sa-si neglijeze sanatatea. Educatia medicala si farmaceutica ar trebui definitivate si nu inlocuite de ”fa-ti un ceai, mamă!”. Oricat i s-ar parea ca se pricepe la tot, studentul ar trebui sa inteleaga ca analizele anuale nu sunt “prea dese” si ca daca-l apuca brusc o durere puternica, Nurofenul nu este suficient.

Pe langa bocceluta cu mancare si obligatoriile SMS-uri ingrijorate, sunt putine lucruri pe care le poti face ca parinte pentru a-ti tine odrasla sub control. Sigur ca va exista un anturaj, sigur ca vor exista pericole (mai ales pentru provincialul nimerit intr-un oras supraaglomerat), dar e greu si nu e indicat sa intervii direct. Cu exceptia situatiilor de forta majora, ar trebui sa retii ca, daca nu se poate controla si adapta singur acum, nu o va face nici mai tarziu. La nivelul lucrurilor de incercat in studentie ar fi de preferat ca, pe langa micile distractii specifice varstei si mediului, sa existe si o doza buna de explorare, concerte, piese de teatru si evenimente mixte. Daca la asta se adauga si calatoriile inauntrul si in afara tarii, nu-ti poti si nu-i poti reprosa foarte multe. Din pacate, lucrurile astea tin de el, nu de tine, deci tot educatia si cultura acumulate pana atunci o sa inceapa sa dea roade. Misiunea juniorului este sa descopere si sa se descopere. Personal, incurajez orice internship desfasurat in conditii normale, colaborarile cu asociatii studentesti, voluntariatele si proiectele. Mai ales in conditiile in care, spre deosebire de liceu, experientele de acum pot fi cu usurinta trecute in CV.

Daca tot a venit vorba despre CV, n-ar fi o idee sa-l ghidati putin. Din perspectiva studentului, facultatea este locul unde experimentezi si incerci sa-ti “ghicesti” viitoarea cariera, fie ca are sau nu legatura cu specializarea aleasa. Unii ar spune ca anii de facultate sunt vitali pentru a-ti testa limitele si talentul.  Cum piata muncii iti spune ca e bine sa incepi devreme, nu o sa sugerez nici eu altceva. Pana la urma, depinde foarte mult si de facultate si de cat este juniorul dispus sa investeasca in ceva ce se presupune ca ii place. Daca urmeaza o facultate precum Medicina sau vreo specializare mai intensa a Politehnicii, sunt slabe sansele sa poata lucra full-time sau chiar part-time din timpul facultatii. In cazul primei facultati, nici n-ar fi prea indicat, daca n-are nevoie de bani. Daca cel mic urmeaza insa o facultate mai relaxata din punct de vedere al programului (ASE, Comunicare) ar face bine sa capete un avantaj competitiv si sa-si sacrifice putin timp liber. Poate nu din primul an, dar cu prima oportunitate mai serioasa, fie ca vine de la profesori, seminaristi sau din afara facultatii. Inflatia de diplome nu e un mit, iar inghesuirea pe locuri “care se cer” chiar n-are sens. E bine ca studetul sau studenta sa-si intareasca CV-ul si sa-si asigure si ceva expunere (online si offline), expunere diferita de ocazionalele glumite pe Twitter si de pozele cu pisici. Are sens sa mai insist cu limbile straine? Era bine sa fi inceput inca din copilarie si continuat in adolescenta (in limita timpului disponibil). Prin limba straina inteleg ceva in afara englezei, limba pe care o mare parte din populatie are senzatia falsa ca o stapaneste. Acum sunt atatea ghiduri si materiale gratuite disponibile, incat te intrebi de ce nu suntem mai “internationali”. Chiar si jocurile video ajuta in directia asta.

Dupa primele incercari de job si dupa incheierea facultatii si a unui master, apare aproape invariabil o constientizare a starii de anomie sociala, stare pe care fiecare o trateaza diferit. Unii se arunca in mariaje de la varste foarte fragede, altii cauta sa-si prelungeasca nedefinit studentia. In mediul post-criza, nu e un lucru nemaintalnit sa te simti lipsit de directie sau, ca sa citez un cotidian de pe la noi, sa nu stii pe ce lume esti. Desi multi parinti considera ca rolul lor s-a incheiat de multa vreme, aici imi pare ca e nevoie de o interventie la fel de ferma precum cele din adolescenta.

(Sursa imaginii: Lazybones Comic)

5.Si dupa…

Asta e partea in care copilul e destul de mare si tu chiar nu trebuie sa mai faci nimic. Cum traim intr-o democratie functionala, cu somaj aproape de zero si oportunitati cat cuprinde, rolul tau s-a incheiat. Altfel, situatia e atat de nasoala incat nici macar sarcastic nu pot sa fiu. Chiar daca pilele nu sunt recomandate, ii puteti ajuta sa se orienteze pe piata muncii, cu-atat mai mult cu cat capitalismul salbatic al anilor ’90 si 2000 i-a invatat pe multi actuali parinti sa-si creeze oportunitati. Daca tu te-ai descurcat cum ai putut pe o piata inca in formare, copilul tau este un produs mai mobil si (poate) mai bine informat decat tine, dar plasat pe o piata supraaglomerata.

Desi e tentant, nu le hraniti prea mult mirajul. Nu le spuneti ca sunt speciali si ca isi vor gasi cu siguranta “fericirea”, mai ales ca genul asta de atitudine alimenteaza depresiile. Nu le permiteti insa nici sa se vanda prea ieftin, mai ales daca au ce vinde. E perfect sa-si poata urma visurile, cat timp ele exista si nu sunt doar niste fantasme de tip ”voi face ceva candva”. Chiar daca-s simple ambitii corporatiste, nu le judecati. E important sa intelegeti aspiratiile personale si profesionale ale juniorilor pentru simplul motiv ca asta e o varsta la care un tanar se poate usor autosabota. Chiar daca personalitatea este deja formata, inca se mai pot bate in cuie niste lucruri.

Pe langa primul job mai serios, e posibil sa apara si prima tentativa de antreprenoriat, prima mutare pe cont propriu sau cu partenera. E posibil sa apara si primul mariaj, dar parca n-as vrea sa merg atat de departe. Pe scurt: apar primele responsabilitati de adult, iar tu, ca parinte, nu poti face mai mult decat sa fii acolo atat emotional si, din pacate, financiar. Da, sa fii un tanar adult intr-o lume a posibilitatilor e al naibii de fain. In 2014, sa cresti mare nu inseamna doar sa te bucuri de toamnă fara frica “scolii”. Inseamna libertate, inseamna independenta, inseamna planuri si proiecte cu adevarat “personale”. Inseamna antreprize nebunesti si viziuni puse in practica. Sa fii adult este insa si al naibii de impovarator. Inseamna depresii si decizii dificile, reorientari profesionale si multa munca. Inseamna dorinte neimplinite si probleme cat se poate de concrete: sociale, personale si financiare. Voi, ca parinti, stiti asta cel mai bine. E oricum ciudat sa stai sa-i explici celui sau celei mici ca “viata e grea”. La varsta asta incepe sa vada lucrurile destul de clar. E placut insa sa stie ca are o plasa de siguranta, fie ea si una psihologica.

Altfel, pentru o generatie care va trai mai mult si mai bine (in teorie, cel putin), copiii si viitorii nostri copii o sa puna destule probleme. Oricat si-ar dori unii sa fie altfel, ruptura dintre parinti si copii nu prea exista. Sunt doar cateva piedici de trecut pe parcurs. Daca ar fi sa rezum ultima parte din serie, as ramane la: fii acolo! De parca asta ar fi putin lucru…

Din fericire pentru voi si nefericire pentru nimeni, ghidul asta n-o sa serveasca prea multor oameni. Daca al vostru copil a avut norocul sa se nasca intr-o familie cu parinti suficient de maturi incat sa-i ofere o educatie, nu sa se bata cu el pe jucarii, atunci ghidurile sunt de prisos. Daca bagajul genetic i-a permis sa fie si desurubat la cap, atunci merita felicitari in avans. Oricum, seria asta a fost menita sa-mi serveasca mie pe post de material umoristic pentru perioada in care o sa am copii si o sa-mi ignor cu desavarsire sfaturile. Cu alte cuvinte, o sa vad eu mai tarziu…

P.S: Tind sa cred ca, pentru un proaspat parinte, “nefamilistii convinsi” se impart in doua categorii: oameni carora nu le plac copiii si oameni carora nu le plac copiii tai.