Sah mat, ti-am luat orcu’

Cu ore in urma, citeam intrigat comentariile la un articol legat de introducerea sahului in scoli ca disciplina obligatorie. M-am gandit sa rup 30 de minute din pretiosul meu timp, special pentru promotorii acestei legi…

Istoria mea cu sahul e pe cat de scurta, pe-atat de plictisitoare. Am invatat sah de la taica-meu, l-am practicat intens la coltul blocului si m-am lasat de el tot la coltul blocului. Pentru oamenii normali, asa incep povestile despre tuiculita si tigari. Pentru mine, asa incep povestile despre miile de hobby-uri abandonate in copilarie, de la karate, la baschet ”de performanta”. Printr-a sasea, dupa ce, culmea, castigasem doua mici concursuri de sah, am decis sa ma las. De ce? Pentru ca sahul isi depasise de multa vreme scopul si ajunsese o simpatica pierdere de vreme. In plus, tocmai ce ma apucasem de Fallout 2 si nu mai aveam timp sa bat mingea, sa balesc dupa fetele atinse de pubertate si sa o ard ca in filmele americane cu tocilari in acelasi timp. A trebuit sa renunt la ceva, iar gagicile nu erau o optiune.

Dupa ce m-am mai apucat de GO, de poker si m-am inscris si la olimpiada de X si O, perioada in care apartenenta la grup conta s-a cam dus. La ani distanta, in facultate, sub influenta unui prieten, am hotarat sa mai dau sahului o sansa. In ciuda insistentelor, a trebuit sa vaduvesc lumea de un nou Kasparov. De ce? Pentru ca nu am reusit sa vad diferenta intre un jucator profesionist de sah si unul de World of Warcraft si nici acum nu o vad. Soc. Groaza. Indignare. Ambele sunt jocuri care merg dupa un set de reguli prestabilite, care folosesc tactici invatate deja pe de rost (celebrele deschideri) si au jucatori care stau pe chat room-uri imense si repeta schemele exersate in ”single player”.  Pe undeva pe-aici, jucatorii profesionisti de sah si-au iesit deja din minti.

”Dar sahul este un joc foarte vechi, unul care a rezistat mii de ani!” veti striga. Complet de acord, doar ca, pana in ultimul secol, marile amenintari pentru sah au fost jocuri din zona table/tintar si jocurile de carti. Cam atat. Da, dar sahul e un joc nobil, o simulare tactica unica. Este, dar la fel e si Risk (jocul de masa) si la fel e si Supreme Commander (jocul video). Pana ”recent”, sahul a ocupat o nisa pe care o impartea cu GO-ul, bilutele chinezesti si inca vreo doua jocuri. Da, sahul oferea o alternativa de defulare a pornirilor strategice, o metoda prin care oamenii ceva mai instariti puteau pierde timpul fara a juca alba-neagra. Mai mult, spre deosebire de alte jocuri, tenta razboinica i-a conferit un caracter universal, ferit de subtilitatile culturale ale altor jocuri.

Sahul a fost si este un joc simplu si bun, insa faima lui se datoreaza in parte si lipsei de concurenta amintite mai sus. E normal ca un joc foarte vechi sa fie extrem de dezvoltat. Din sutele de milioane de jucatori potentiali de sah (care stiu efectiv sa joace), vreo 7.5 milioane sunt jucatori profesionisti (jucatori inregistrati). Ambele variante de Counter Strike au ceva mai multi jucatori in momentul asta, desi orice individ cu IQ-ul peste 80 il poate invata in 10 minute. World of Warcraft are 10 milioane de utilizatori, fiind de altfel si un ”bunic mai tanar” al pietei jocurilor online. Sa nu mai vorbim despre miile de comunitati de ”board games” care, desi nu ating individual popularitatea sahului, au sustinatori si sustinatoare peste tot. Campionatele de Catan sunt la fel de palpabile ca cele de sah, chiar Romania nu a sarit inca in barca ”jocurilor de societate”. Vorbim totusi de o barca in care Germania si Statele Unite se lafaie de peste 30 de ani.

Dar eu, un biet ignorant, am uitat de ce era mai important: sahul este sportul mintii! Faptul ca sahul a fost declarat disciplina ”sportiva” e mai putin important (exista campionate mondiale de jocuri video). Faptul ca o parte dintre jucatorii lui se cred mai inteligenti pentru ca muta niste piese pe o tabla…ei, asta e totusi o problema. Orice joc repetitiv si cu reguli fixe, oricate combinatii si oricata improvizatie ar permite, ajunge sa dezvolte creierul cam cum dezvolta masturbarea celalalt creier. Daca promotorii obligativitatii sahului ar scoate putin capul din galeata, ar observa ca sahul e regele jocurilor…pentru ei. Atat. E un joc care le face placere . E un joc cu nimic mai bun sau mai slab decat alte jocuri bune, indiferent de suportul lor tehnologic (carton, biti sau un simplu carnetel). E un joc care nu foarte mult timp in urma era blamat pentru “coruperea” de minti tinere.


(Aparent, xenomorphul a dat sah infanteriei. Sursa)

Introducerea sahului ca disciplina ”obligatorie” in scoli s-a invartit in jurul a doua argumente: dezvolta mintea si e un ”sport” frumos. Initiative au mai fost, dar rezultatele au intarziat sa apara. E clar ca mecanismele sahului pot dezvolta gandirea in primii ani de viata (primii 7, nu primii 18). Un plus de gandire analitica si strategica nu strica nimanui. Din pacate, in timp, el devine o simpla pasiune. Mai mult, e un joc axat pe rabdare si calcularea mutarilor intr-o lume in care capacitatea de a actiona rapid si determinat e mai importanta pentru adaptarea imediata. In sensul asta, reflexele dobandite prin Counter Strike ar fi mai bune (glumeam domnu Ministru, nu e cazul sa dati teze la Counter!). Cat despre ideea de sport ”frumos”, as fi curiosi de numarul de sportivi care traiesc din sah in Europa si daca-s mai multi decat campionii de poker sau Dota. Sa nu mai vorbim despre lipsa de management economic din jocul de sah…

Acum, ca m-am descarcat, as insista sa spun ca nu am absolut nimic cu jucatorii de sah si cu sahul ca sport inregistrat. Problema mea e legata strict de introducerea unui simplu joc (ca multe altele) ca disciplina OBLIGATORIE in scoli. Daca profesorii ar sti sa treaca de ecranul de log-in si ar fi capabili sa-si sustina si digital cursurile, altfel ar sta situatia. Daca am avea ore vocationale adevarate, ore de politologie sau ore de logica tinute cum trebuie, altfel ar sta situatia. Anul 2011 ofera destule alternative de predare, cat timp exista oameni suficient de bine platiti si instruiti pentru a le putea aplica. Daca vrem sa-i ademenim pe aia micii in scoli si sa-i invatam niste mecanisme de adaptare, ar trebui sa depasim nivelul lui Mihai din Liceenii.

P.S: Trebuia sa vina o recenzie la ”Adio, Tovarasi!”, serie la a carei premiera am fost. Pana vine recenzia, aveti sansa sa vedeti primul episod din serie, joia asta pe TVR1, de la 22.10. Da, e tot despre comunism, dar nu despre Ceausescu si nu neaparat despre Romania, ceea ce-i al naibii de relaxant.

Later Edit: Aparent, am avut putina dreptate. In cazul Starcraftului si a jocurilor de strategie care merg dupa acelasi standard, avantajul fata de sah vine din viteza de raspuns si din faptul ca nu vezi mutarile adversarului (va trebui sa-i anticipezi pe loc strategia). În plus, șahul e un joc cu un singur adversar.

87 Comments

  • La un anume moment, şahul nu devine decât o repetare a unor scheme deja stabilite de alţii. Scheme din care maxima problemă este să-ţi dai seama ce este greşit şi să surprinzi prin modificarea tacticilor care apar în colecţiile de gen. La nivel de amator, gen eu, gen tu, deşi tu ai trecut mai departe de asta, reprezintă o provocare, mai ales când nu ai apucat să intri bine în lumea lui. Desigur, diferenţa între Karpov şi Anand este imensă, dar nu cred că ţine de altceva decât de puterea de interpretare a unor scheme deja existente.
    Altfel, este un joc.
    Altfel, unii din cretinii de pe blogul evocat nu sunt de iertat 🙂 Nu de alta, dar vorbesc din auzite şi nu gândesc nici măcar o deschidere decentă 🙂

  • La capitolul board games aș mai menționa Diplomacy, care implică nu numai luptă, ci și tactici de negociere and so on. Mie îmi place să măsor jocurile după cât de bine sunt jucate ele de un calculator, iar din punctul ăsta de vedere Diplomacy sau Go sunt provocări. Șahul nu mai e (cam de când cu Deep Blue vs. Kasparov), în sensul că dacă un supercalculator a putut să bată la șah (joc care recunosc, e destul de al naibii de complicat) un expert, atunci în câțiva ani un telefon mobil o să fie probabil capabil de același lucru.

    În rest complet de acord, jocuri precum Counter Strike sau Warcraft pot fi considerate sport în aceeași măsură ca și șahul. De altfel, problema asta cu jocurile tradiționale face parte dintr-o problemă mai largă referitoare la educație, anume aceea că Internet-ul devine încet-încet o sursă mai vastă și în același timp mai de încredere de informație decât școala instituționalizată.

  • BogDan: Nu am trecut prea departe, iar acum cred ca-s la 0 amator. Nu are treaba cu blogul in cauza pentru ca aceleasi opinii se pot intalni peste tot. Majoritatea vin de la oameni care nu joaca sah, pe ideea: lasa mah, ca invata ala micu’. Totusi, are vreo utilitate mai departe? (nici alte materii n-au, dar la sah se pune intrebarea asta inca inainte de predare)

    Spyked: Incepusem si eu Diplomacy, dar virtual, nu pe tabla de joc. Fata de Risk, unde exista un puternic element ”aleator”, Diplomacy chiar necesita o gandire pe termen lung.

  • Nu cred. Cunosc buni strategi care habar nu au şah. Sunt sigur că există buni şahişti care nu ştiu să se descurce în situaţii de bază. Poate, la vârsta asta, poate conduce spre gândire mai atentă, mai aprofundată. Pe termen lung, singurul câştig ar putea fi reprezentat de apariţia unui nou campion român 🙂

  • Jocul de Go are o subtilitate aparte; este un joc cu reguli simple, dar care te învață să trăiești cu deciziile luate – nu le poți schimba, ci cel mult le poți abandona. Nevoia de calcul (necesară în go dar mai complexă decît în șah) face bine creierului. Aș recomanda Go oricărui copil de peste 7-8 ani. Daaaaaar! aș recomanda, nu aș impune, și nu aș face materie obligatorie sub nici o formă. Care ar fi criteriile pentru notă de trecere? ar fi groaznic să facă așa ceva.
    În schimb, aș lăsa ca materii opționale. Go, șah, aș lăsa să învețe fiecare ce vrea, dacă vrea.
    Eu am renunțat la a juca șah cînd am descoperit alte jocuri și deodată cîmpul 8×8 pe jumătate plin de la începutul partidei mi s-a părut prea mic, prea restrictiv. Și da, aș merge pe o variantă de D&D în loc de șah oricînd.

  • Dorin: Ma simt mai puternic provocat de sutele soldatei disparati si cu moralul la pamant (apropo de Supreme Commander).

  • Si eu am jucat sah cand eram mic si tata era un foarte bun jucator de sah, dar multa vreme nu intelege ca vremea sahului a trecut si dezvoltarea intelectuala a elevilor se poate face mult mai bine cu ajutorul jocurilor video care solicita un raspuns rapid din partea jucatorilor .

  • N-a trecut nici o vreme a şahului. Doar au apărut şi alte lucruri. Vremea şahului va trece în clipa când acesta nu se va mai juca, în clipa când nu vor mai exista turnee şi MMI, clasamente, cluburi şi tot aşa. Cred că mai degrabă dispare cititul, mai ales că ultimele generaţii sunt inutile şi penibile, decât să dispară şahul sau să se învechească.

  • Romania Inedit, Bogdan: Vremea sahului ca ”unic sport al mintii” a cam trecut. E un joc de logica/strategie, dar nu e nici cel mai avansat si nici singurul. Maine-poimaine oamenii astia vor reintroduce orele de traforaj, pentru sporirea creativitatii.

  • Mai degraba de lucru manual, ca nu sunt atatea traforaje .

  • Aşa da, Krossfire.
    Şi să mai subliniem că şahul nu poate fi egal cu un joc video în care tragi ca aurolacul în alţii sau te înfigi cu maşina în parapeţi. Chestiile de gen nu prea impun cine ştie ce analiză 🙂

  • O sa ramai surprins, dar intr-un campionat de Counter Strike, in ciuda aurei usor penibile, o sa vezi cam tot atata tactica si coordonare ca intr-un campionat de sah. E adevarat, scopul e mai putin nobil, dominarea strategica a adversarului paleste in fata ”punctelor” (fragurilor), dar cand e vorba de bani si de ceva serios, cam din orice joc poti scoate o inclestare a logicii si reflexelor.

  • Dacă te referi la campionate oficiale, e posibil. Dacă te referi la ce se practică pe miile de servere, cele două tactici principale erau “bagă fum de să nu mai vadă nici ai tăi” şi “unde pana mea mă aşez cu luneta asta, ca să nu mă căpăcească” :))

  • Sau cum zicea cineva cu ani in urma: Camping, Smoking and Bitching 😛

  • Exact! Chestie care mă scotea din minţi :))

  • Vad ca este un “sablon” (de aceasta data in sensul bun) – “prima data am jucat sah cu tata”. Eu cred ca ASTA este valoarea sahului “amator” – creeaza o anumita relatie intre cei doi “adversari”. Si pe mine tot tata m-a initiat. Si imi aduc aminte cu mare placere cum “plimbam” cu el piesele de lemn cu lacul, pe alocuri, pierdut de atata folosire. Nu am jucat sah foarte mult (cum ziceai, am avut altele pe lista “trebuie facute” iar cu fetele nu iti prea vine sa joci sah, ar fi preludiul muuuuult prea lung 🙂 ). Go-ul a “venit” ceva mai tarziu si a tinut si mai putin … nu am gasit acelasi farmec precum in sah : nu aveam un rege de aparat, nu aveam o regina atat de versatila, nu aveam un nebun care sa fie totusi atat de inteligent, lipseau rocadele (care chiar m-au invatat ceva). Sahul are potential de a dezvolta gandirea dar ramane (cel putin pentru mine) un joc linistit pentru care trebuie sa ai o anumita dispozitie.

    Daca este sa vorbesc despre programa scolara, eu as (re)introduce orele de sport (ceea ce este acum, este o gluma proasta, nu sport). Si (poate trimestrial ?) vizionarea unui spectacol de teatru, opera sau a unui concert. Cred ca miscarea fizica si “miscarea” mentala datorata artei ar putea ajuta ceva mai mult decat sahul. Sah pe care il poate practica oricine acasa, cu tatal sau (da, cam stiu ce se poate “reprosa” aici …).

  • Glass and Iron: Eu eram (si inca sunt) destul de competitiv, asa ca ma irita sa nu stiu regulile unui joc.

    Cu fetele poti juca la modul ”Wow, mat din 4 mutari. Cat de rapida si inteligenta esti…si mai ai si tate mari!”.

    Asta cu vizionatul de spectacole ar fi faina. Cu sportul, e mult de lucru, iti trebuie profi ca lumea. Exista oameni care nu pot face anumite miscari, exista oameni care au apetenta reala pentru un sport. Chiar trebuie oameni bine formati ca sa faca treaba.

  • Excelent articol 🙂

  • Si tu ai probleme cu sahistii :)) ? (kidding)

  • Mai, te contrazic un pic, cred ca sahul poate fi una dintre activitatile care sa te stimuleze intelectual. Ideea este simpla, haide sa gasim un joc (sport!?!) care in primul rand sa placa elevului si daca ii place, il va ajuta sa-si dezvolte si o gandire analitica pe baza lui, lucru care nu o sa se intample cu Farmville din pacate.

    Sunt de acord, poti inlocui sahul si cu World Of Warcraft sau un joc de strategie dar asta poarta prea accentuat eticheta de “life wasting entertainment” pe cand sahul este mai…gri.

    Si da, spui ca inveti niste principii teoretice (regula celor doua slabiciuni, structuri de pioni), reguli prestabilite etc. dar aplicarea lor este un pic mai grea deci necesita ceva inteligenta nu doar toceala robotizata.

    Asa ca, privind problema din contextul materiilor educationale de la scoala, gasesc sahul o adaugare destul de buna in dezvoltarea unui elev. Asta cu conditia sa nu se faca romaneste “deschideti manualul la pagina 30 si invatati apararea siciliana”. Asta considerand ca majoritatea materiilor din momentul asta sunt de toceala si nu-ti solicita decat cel mult memoria.

  • Vlad: Evident ca sahul poate fi una dintre activitatile care sa te stimuleze intelectual. Nu e singura. De ce ar fi sahul obligatoriu?

    Nu stiu cum sa spun, dar studiile clinice arata ca jocurile pe PC sunt vizibil mai sanatoase decat le considera parintii speriati de bau-bau-ul PC. De ce cred eu ca un copil ar avea mai mult de castigat din a sta cocosat pe o tabla, decat din a sta intr-un scaun la PC si a juca Supreme Commander, de exemplu? Regulile si aplicarea lor sunt pe acelasi palier, ca veni vorba, doar ca al doilea este un RTS ”scary”, pe cand primul e un joc pe o tabla de lemn.

    Pana la urma, nici orele de sport nu mai sunt obligatorii in multe scoli. Vrem sa facem ore obligatorii de ”sportul mintii”, sport declarat astfel de jucatorii lui?

  • Bun articolul si foarte inspirata ilustratia.

    Intr-adevar, putina strategie nu strica nimanui, insa introducerea drept OBLIGATORIU a unui sport care, sa recunoastem, printre cei de varsta scolara, nu are cine-stie-ce trecere, nu e o masura inspirata… Sunt atatea alte “chestii” care ar trebui sa fie obligatorii in scoli si sunt ignorate complet.

    Cine-a propus masura asta trebuie sa fie unul dintr-aia care, vorba ta, nu vede dincolo de lumea lui de 8×8.

  • Unul care, foarte probabil, crede ca presupusa lui inteligenta are legatura cu sportul practicat.

  • Cand el, de fapt, “gandeste” in scheme gata memorate, care – by default – functioneaza no matter what.

  • Pai, eu zic ca este folositor in contextul materiilor de la scoala, pe langa care sahul este o aditie buna din punctul meu de vedere.

    Acum ca sunt altele mai bune, e drept, dar ele nu sunt propuse pentru programa scolara asa ca zic ca ar trebui sa fie unul dintre cazurile alea in care sa fim multumiti de o imbunatatire, nu sa zicem ca trebuia altceva mai bun.

  • Eu as prefera materii atat de faine incat sa excluda sahul, dar cred ca vreau prea multe 😛

  • @ Vlad: n-a spus nimeni ca nu e folositor. Problema e cand devine obligatoriu. Cati copii sunt bucurosi sa mai invete ceva pentru ca trebuie si nu pentru ca le place?

    In general scoala romaneasca are o hiba: obligatia in detrimentul alegerii (desigur, acolo unde aceasta dualitate are sens).

  • Am urmarit cu interes dezbaterea ad-hoc pe tema introducerii sahului in scoli, atat pe blogul lui zoso, cat si la tine. Joc sah destul de frecvent, am avut o perioada prin liceu si facultate in care am si studiat putin jocul si am participat la turnee. Asta e unul dintre putinele momente in care regret ca nu am un blog pe care sa postez o replica:).

    In primul rand tin sa precizez ca nu sunt de acord cu introducerea sahului ca disciplina obligatorie in scoli si subcriu la opiniile de mai sus privind problema alegerii in sistemul educational romanesc. Totusi, ca disciplina optionala, sahul are multe avantaje fata de jocurile video si board game-urile enumerate de tine in articol.

    Nu vreau sa ma lungesc foarte mult enumerand beneficiile studiului sahului pentru copii; precum si in cazul jocurilor pe calculator (a caror valoare nu o contest, fiind un gamer inveterat in liceu), studiile afirma ca dezvolta mult capacitatile analitice, gandirea critica si creativitatea. Pentru mai multe detalii in acest sens, recomand acest survey http://www.kcfe.eu/sites/default/files/research_KCFE.pdf.

    Punctual, cateva dintre afirmatiile tale din articol sunt mai degraba fortate. In primul rand, povestea asta cu tacticile invatate pe de rost si “deschiderile” este mult exagerata; unul dintre cele mai importante skill-uri pe care orice jucator decent si-l dezvolta este capacitatea de a forma un plan, de a-l modifica in functie de raspunsul adversarului si de a fi in stare sa renunte la unele actiuni planificate anterior cand situatia de pe tabla se schimba. Trebuie sa fii flexibil in gandire, e adevarat, bazandu-te pe niste principii generale, dar care sunt acolo pentru a te ghida, si doar atat.

    Cat despre faptul ca rabdarea si analiza mutarilor, cultivate de sah, sunt desuete in lumea deciziilor rapide de astazi, eu vad exact contrariul. Toate aceste medii vizuale, TV-ul, Internet-ul, jocurile video etc. au redus atat de mult capacitatea de concentrare a copiilor incat urmatoarele generatii vor citi rezumate de romane in PowerPoint (exagerez, dar imi aduc aminte de oftaturile colegilor de serie cand un profesor recomanda parcurgerea unui research paper, sau, doamne fereste, a unei carti din bibliografia cursului acum cativa ani). Sa fii in stare sa te gandesti asupra unei decizii si a consecintelor ei timp de 10-15 minute si sa-ti pastrezi nivelul de concentrare pentru 4-5 ore cat dureaza o partida de sah clasic, vor deveni skilluri din ce in ce mai cautate in anii care vin. Si la urma urmei, poti juca intotdeauna blitz, 5 minute per jucator, daca e sa vorbim de decizii rapide.

    Pe langa asta, ar mai fi de discutat si aspectele practice ale introducerii unui joc in scoli ca disciplina academica. Unul dintre avantajele istoriei indelungate a sahului este faptul ca a
    reusit sa acumuleze un numar imens de resurse educationale (pe langa traditionalele carti, in era 2.0 au aparut multe site-uri specializate, blog-uri, video-uri de antrenament disponibile gratuit pe net). In plus, exista instructori calificati din cluburile de sah care pot veni sa sustina lectii, lucru care ar fi destul de greu de realizat cu, sa zicem, World of Warcraft. Un
    alt aspect favorabil este costul mic asociat, o tabla de sah cu un set de piese si eventual un ceas neimplicand un efort financiar foarte mare.

  • Laurentiu: Chestia cu memoratul am observat-o la jucatorii vechi, unde deja numarul mare de mutari studiate si aplicate facea ca jocul sa se rezume la o selectie din mai multe ‘planuri’ prestabilite.

    Problema e ca viteza asta de reactie, ”attention span”-ul limitat si bombardamentul informational nu vor disparea daca faci copilul sa se concentreze asupra unui joc care promoveaza contrariul. E o directie generala, una care cred ca tine de evolutia umana. La fel cum bunicii nu pot tine pasul cu copiii care se joaca pe PC, urmaresc vreo emisiune la TV si mai si citesc 1-2 paragrafe dintr-o carte, nici noi nu cred ca vom mai putea sa tinem pasul. Creierul uman se va adapta si deja se adapteaza. Faptul ca noile generatii ni se par mai ”tembele” tin de multi alti factori, majoritatea culturali si media (lipsa modelelor etc).

    De acord cu numarul de materiale didactice, dar pana la urma, ai foarte multe materiale si despre poker. Nu stiu daca e neaparat ceva care sa recomande sahul, dar e cu siguranta un punct in plus fata de alte discipline.

    P.S: Ceasurile alea sunt ale naibii de scumpe 😛 (cele de campionat…prietenul despre care vorbeam platise o groaza pe o chinezarie)

  • Poate ca ar fi cazul ca inainte de asta sa invete ca nu se scrie “veni-ti” si ca 1 + 1*0 nu face zero.

    PS – Singurul lucru pe care-l stiu eu despre sah e ca e in doua culori.

  • @ Laurentiu: Lipsa unui blog nu e o problema; sunt convins ca krossfire iti va da un drept la replica. De fapt, cred ca a si facut-o. 🙂

    @krossfire: sorry pentru alaturarea cacofonica de mai sus, dar deh – asta ti-e nick-ul. 🙂

  • Ar fi fost fain si un blog al lui Laurentiu. Practic, s-a pornit de la o constatare a lui zoso si de la comentariile aferente, discutia a deviat intr-o pozitie complementara, iar acum s-ar fi dus spre pozitia ”jucatorului”. E un exemplu de “conflict de idei” civilizat online (pana acum).

  • @krossfire Intr-adevar, problema attention span-ului din ce in ce mai redus si perceptia mai degraba defavorabila asupra inzestrarii intelectuale a noii generatii sunt fenomene complexe care trebuie tratate intr-un context mai general. Personal, sunt de parere ca ar trebui incurajate totusi activitatile mai “old-school” care necesita rabdare si putere de concentrare gen lectura, sahul pentru ca vrand-nevrand copiii nostri vor avea oricum contact nelimitat cu toate mijloacele tehnologiei moderne, cu tot ce implica ea.

    Oricum, nimeni nu te impiedica sa-ti inveti copilul sa joace sah in confortul propriei case si sa-l duci ulterior la un club daca vezi ca ii place jocul. Din pacate, multi dintre copiii nascuti in familii mai putin preocupate de educatia odraslelor nu vor avea oportunitati de acest gen, si aici ar putea ajuta realizarea lor in cadru scolar.

    Cat despre poker, cred ca e un joc interesant de studiat la momentul potrivit(dupa 15-16 ani?); din pacate perceptia larg raspandita e ca este un joc de noroc si nu de skill, si ma indoiesc ca se va schimba prea curand. Pentru varste mai fragede, sahul este ceva mai lipsit de controverse si abilitatile necesare sunt intrinseci jocului; la poker conteaza mult si partea meta, de bankroll management, table selection, tilt control etc., pe langa teoria jocului. Ca o paranteza, multi jucatori de sah profesionisti s-au reprofilat pe poker, din motive financiare:).

  • Iaca ce vorbeam de cenzura si te-a prins Akismetul in spam 🙂

    Cu lectura e extrem de greu. Necesar, dar extrem de greu…mai ales in contextul in care nici ”ai batrani” nu se prea inghesuie la biblioteca (fie ea si virtuala).

    Conceptia despre poker se schimba dupa ce pierzi prima 100 de euro (asta mi-a zis un coleg care a reusit sa castige bine de pe urma site-urilor de profil).

  • eeeh, (iarasi mi-e lene sa citesc tot ce scrie lumea mai sus, da’ am sa presupun ca sunt original), la o vreme chiar vroiam sa programez/nascocesc o variatie de sah care sa implice si ceva viteza si schimbam idei cretine cu cativa jucatori destul de buni (ocazie cu care m-am convins ca initiativa de a modifica jocul e “misguided”), pana cand mi-am dat seama ca cineva deja o facuse, oferindu-i denumirea de “chess-boxing” :))

    In fine, nu am fost niciodata prea bun la sah. Cand m-am lasat, m-am lasat pentru ca mi-am dat seama ca nu e domeniul in care sa fiu eu cel mai bun (asta a fost concluzia si dupa 3 zile de WoW) si pentru ca nu imi placea sa pierd. De-aia acum mai joc doar singleplayer, iar pe vremea aia jucam doar Heroes 🙂

    Faptul ca un calculator POATE sa bata la sah un expert nu prea spune multe, pentru ca si in spatele calculatorului tot oameni sunt. Pe langa asta, nu stiu cat de mult a evoluat sahul in ultimele decenii, dar pentru echipa adversa exista avantajele oferite de game theory si exista minimax, plus diferentele dintre capacitatile de stocare man – machine. Exista sahisti care studiaza jocul si exista teoreticieni care studiaza sahistii care studiaza jocul.
    Continuand, medicii se pot supara fiindca exista sisteme expert care pot ajunge la aceeasi concluzie in timp mult mai scurt , trolii se pot supara pentru ca exista articole stiintifice 100% randomly generated (SCIgen, epic troll!), compozitorii se pot impusca in cap pentru ca exista AI care compune si aranjeaza. Cuvantul cheie fiind “exista”.

    Stii ca multa lume dorea sa fie introduse si melodii de la “Parazitii” in manualele de limba romana, nu? 😀

  • Aveam în liceu o serie de câteva materii inutile, plus pauze şi ore de practică, aşa că purtam mereu tabla de şah cu mine, ajungeam astfel la 200-400 de partide pe an, la care ţineam şi scorul. Jocul nu se rezumă deloc la cateva deschideri sau strategii, e adevărat că numărul de combinaţii e limitat, de asta poate fi jucat cu succes de maşini, numai că undeva foarte sus, de ordinul milioanelor. Mi-ar plăcea să existe şi un RTS la fel de complex, din păcate în jocurile de strategie se ajunge foarte repede la rutină, e drept, au grafică frumoasă… nu mi se pare totuşi că la şcoală ar trebui să existe o oră specială de şah, dar ar fi o alternativă potrivită pentru cei care nu vor să asiste la ora de religie, să aibă posibilitatea ca în timpul respectiv să participe la o clasă despre jocuri: şah, ţintar (un joc foarte complex care ar merita mai multă recunoştere), go sau chiar jocuri de PC.

  • @ krossfire: da, pana acum, a iesit o discutie atragatoare.

    @ Drace: eu si colegul meu de banca jucam table (jocul fiind mai rapid, mergea de minune si-ntr-o pauza de doar 5 minute). Purtam cutia aia peste tot si, la fel, tineam scorul pe-un an intreg. Ce nebunie!

    P.S. Exact ce spuneam despre obligatoriu vs. optional.

  • @Intuneric
    Mai, obligatia trebuie sa fie ca daca n-ar fi majoritatea n-ar alege mai nimic. Sa fim seriosi, un copil de 7-8 ani nu stie ce-i bine pentru el, daca il lasi de capul lui va manca dulciuri si se va juca pe consola toata ziua. Nici chiar la 18-20 nu poti spune ca stii cu siguranta, si nu e genul de chestie careia poti sa-i zici “Domne, alegerea lui, el va suporta consecintele”.

    N-au fost momente in viata in care ai spus “Doamne, ce prost eram atunci!” ? Asa ca da, unele materii trebuie sa fie obligatorii dar ce-i drept, n-ar strica si cele optionale intr-o masura mai mare.

    Cat ceea ce priveste sahul obligatoriu, cred ca are sansa sa prinda mai bine decat alte chestii obligatorii, doar din simplul fapt ca poarta un statut de joc, ceea ce e mai antrenant. Si eu aveam baschet obligatoriu in liceu, si asteptam cu nerabdare orele, nu m-a deranjat faptul ca trebuia sa-l joc.

    @krossfire
    Ma crezi ca si eu as prefera sa se invete WoW in clase? Te invata cum sa evoluezi armonios, cum sa colaborezi in vederea atingerii unui obiectiv si multe alte chestii pe care le consider necesare mediului profesional si chiar social din ziua de astazi. Cred ca esti de acord cu mine ca jocurile primesc prea multa atentie negativa, ca au renume de “life wasters” si putina lume poate sa vada si partile bune din ele.

  • Din pacate, sahul n-are reputatia de joc prea distractiv. Exista si acum expresia ”glume de sahisti” (alea la care stai 5 minute pana sa te prinzi, glume care intamplator chiar imi plac :P)

    Altfel, despre reputatia nasoala a jocurilor video:
    http://www.youtube.com/watch?v=LWr4htYp9dM

  • Whisperer: Si eu prefer single player-ul, fiind un gamer foarte vechi (si sper eu, versat), dar in ultima vreme am bagat jocuri scurte in multi din cauza lipsei de timp 🙁

    Cat despre Parazitii, nu stiu ce sa zic…dar sunt piese rap care intra la categoria poezie moderna (Vexxatu Vexx, Deceneu anyone?)

    Drace: Orelor de religie chiar nu le pot gasi vreun beneficiu functional. Mai joci 7k 🙂 ?

  • Haha, mai joc, le-am cam pus pielea pe băţ americanilor, 6 victorii din tot atâtea meciuri, mi-au rămas de jucat încă 8, dar acum vor să schimbe regulile de joc… nu ştiu să piardă (cum eu “vin din şah”, joc foarte bine la viteză normală şi de aceea vor să seteze o viteză mai mare, un mic haos pentru mine).

  • Eu ma apucasem de Supreme Commander iar, de-aia il si dadeam exemplu. Din pacate, multi strainezi joaca ca si cand ar fi Starcraft (echipe mici si mult sabotaj).

  • @Întuneric: Eu jucam mai mult în ore, tablele sunt zgomotoase… şi nu se compară cu şahul, înfrângerile sunt mai uşor de suportat “n-am avut noroc la zar”… sau de carte, în funcţie de joc.

  • Asa e si la Risk…bah, n-am avut noroc la zar…de vreo 50 de ori consecutiv 😛

  • gamers hate chess:D
    on topic, eu personal bag sah in pauzele dintre 2 rebuy-uri la poker…de poker ce zici, man? io asta l-as baga la scoala, poker pe file de carnet de alocatie, daca mai sunt din astea azi, daca nu pe banii de covrigi care se duc pe legale…macar ala de castiga isi zboara creierii cum trebuie, poate isi cumpara ceva mai bun, nu stiu…dar daca e de competivitate, gandire analitica, socializare fara tastatura, strategie etc. io votez texas hold’em! de doua ori!

  • Apăi şahul nu concurează cu alde WoW, că-i strategie pe ture. Dacă e să se măsoare cu jocuri pe calculator, concurenţa este ceva de genul Panzer General, ceva Heroes, eventual un Civilization … adică să fie TBS-uri nu RTS-uri. Cerinţele (de la jucător, nu de la comp.) sînt cu totul diferite …

  • As zice Fantasy General, un joc superb la vremea lui. Hex Based-urile sunt putin peste sah, daca e sa le luam la bani marunti. Pe de alta parte, Battle for Wesnoth e si acum plin de sahisti :))

  • Există oameni care ştiu să mute piesele şi alţii care ştiu şah, jocul e genial, chiar dacă regulile sunt simple şi “harta” foarte mică, 8/8, fără forme de relief, necesită o foarte mare putere de analiză. Cât despre învăţarea unor scheme sau studierea unor partide, rezolvarea de probleme, acestea servesc doar ca antrenament, într-o partidă reală e puţin probabil că adversarul o să mute ca în schema învăţată, în orice caz, nu de două ori. Jocurile PC, cele de strategie, chiar dacă adesea sunt comparate cu şahul, în relitate (este adevărat că sunt foarte complexe şi durata de acomodare este mult mai lungă decât la şah, mai ales în cazul meu, care nu am răbdare să citeasc instrucţiunile), sunt doar o versiune a jocului de mare angajament piatră, hârtie, foarfecă, adică, în mare parte, trebuie să ştii doar ce tip de unităţi să foloseşti, şi cu ce upgrade-uri, pentru îndeplinirea unei anumite misiuni sau împotriva unei anumite rase.

  • Eh, cateva cred ca au depasit norma (vezi campionatele de Starcraft) 😛

  • @Drace: Dar rock-paper-scissors nu-i tocmai cea mai banală chestie din punct de vedere teoretic, având în vedere că nu există o strategie optimă câștigătoare pentru el. Complexitatea șahului emerge din faptul că există un set mai mare de reguli, însă asta nu înseamnă că nu poate fi analizat la fel de bine ca rock-paper-scissors. S-ar putea să te surprindă, dar matematic ele nu-s chiar așa de diferite.

    În rest da, dintr-un motiv sau altul producătorii de jocuri de strategie comerciale nu mai stau să analizeze cât de bine balansate sunt unitățile și așa mai departe, astfel că te poți folosi de anumite trucuri pentru a câștiga mai ușor. Chiar și așa, eu unul prefer oricând un Wesnoth unui joc de șah, chestie care bănuiesc că ține strict de gusturi până la urmă.

  • @Spyked: Singurele partide de şah pe cere le-am jucat anul acesta au fost împotriva unor advesari cunoscuţi prin intermediul unui MMORPG, şi asta nu e deloc o întâmplare. Cu ani în urmă, tot pe un MMORPG, am cunoscut un şahist profesionist (maestru internaţional), juca atît de bine, strategiile îi funcţionau perfect, mai ales că era user nou, încât eram convins că trişează cumva, până cand am stat de vorbă cu el şi m-am lămurit cu cine am de-a face! :))

  • Drace, Spyked: Ahh bun, deci putem folosi sahul in primul semestru. Ulterior, oamenii pot trece la Fantasy Wars sau Elven Legacy 😛

  • 😛 Nu, spun doar că nu se exclud, dimpotrivă! Dacă ar deveni obligatorii, s-ar întâmpla la fel cu lecturile din şcoală, am văzut cum în unul din comentariile trecute spuneai că ţi se pare greoi (descrierile) Fenimore Cooper – Ultimul Mohican, în schimb eu petrceam vacanţele de vară cu astfel de autori, care pe vremea aceea nu erau predaţi la şcoală… dar eram reticent la Colţ Alb, lectură obligatorie.

  • Mie Colt Alb mi s-a parut peste Ultimul Mohican, desi noi am avut de ales intre vreo 3 astfel de opere.

  • Salutare,
    Cu jocurile pe calculator ar fi cateva probleme: spre deosebire de jocurile traditionale “board game” majoritatea sunt destul de perisabile. Fiind destul de greu sa creeze un joc echilibrat il tot bombardeaza cu patch-uri, add on-uri, moduri, si nspe mii de versiuni care pot modifica radical strategiile de la o versiune la alta.
    Cum s-ar face o programa scolara gen “toata lumea invata Dota 1.24 b pe mod -cm” pana luna viitoare cand apare 1.24 c care nerfeaza jumate de eroi. Da stai un pic ca apare dota 2.. pai ce facem profu, noi invatam ca fraierii tot dota 1? Mentinerea in timp a regulilor unui joc este un deziderat important oricat de “retrograd” ar parea acest lucru, tocmai de aceea federatiile sportive sunt destul de conservatoare vis a vis de schimbarile regulilor peste noapte.
    Profii putea merge mai departe: sa nu predea doar jocul respectiv, ci sa se mai bage si putina filosofie, statistica, informatica si de ce nu psihologie pornind de la jocul respectiv, fie el sah, go sau Heroes, sa nu simta nici parintii ca aia micii invata numai tampenii la scoala. Ar fi un fel de educatie sincretica, gandita deja si de altii (vezi cursul de starcraft de la Berkeley: http://www.youtube.com/watch?v=L7XiE_V0PZ8).
    Pe de alta parte, cine ar fi oamenii care sa se ocupe de predatul jocurilor respective? profi de sah mai gasesti dar de counter-strike sau warcraft mai greu. cum rezolvi problema drepturilor de autor? ca si institutie nu e frumos sa ii obligi pe toti elevii sa isi cumpere jocul original, dar nici sa il ia “da pa torente” n-ar fi o varianta eleganta.
    Din punctul meu de vedere as introduce in scoala(sau mai degraba in cercuri parascolare) o activitate precum aero/navo/modelismul, electronica, sau tir+orientare turistica(eventual tir cu arcul facut de ei insisi:D). Ceva care sa imbine efortul intelectual cu manualitatea si efortul fizic si care sa poata fi in acelasi timp amuzant(nu-mi spuneti ca un counterist n-ar juca cu placere “airsoft” de exemplu).
    Copchii ar invata astfel sa gandeasca de nspe mii de ori inainte sa taie odata si sa realizeze ca in real life nu exista undo, nici restart sau reconnect. Noi, generatia Y si mai proaspetii z, exact aici avem probleme, plus ca nu mai avem habar sa batem un cui sau sa trasam o linie dreapta cu mana libera.
    Scuze pentru postul lung, dezlanat si conservator, astept critici cu placere:D

  • +1 pentru tir cu arma, arcul sau airsoft :))

    Sunt probleme de implementare foarte bine sesizate, dar pana la urma, daca ar fi nevoie de un joc electronic standardizat, nu ar fi o problema, cat timp s-ar dori asta. Ia Wesnoth-ul de exemplu. E un joc hex-based, destul de asemanator cu sahul dar suficient de ”colorat” incat un elev sa-i poata da propria nuanta (tag-urile is iar faine). Jocul e cam la fel de prin 2004, de cand am pus eu mana pe el. Da, grafic a mai evoluat, are si un mic campionat, dar regulile sunt identice. Deci, se poate, dar da..iti trebuie profi (si in afara de linuxisti si de cativa geeksi cu gusturi fine, sunt putini care joaca constant Wesnoth).

  • Ce sah? Eu as vota pentru ore optionale de Starcraft. Ala sport care dezvolta gandirea 🙂

  • nu sunt pentru introducerea sahului ca materie in scoli, cred ca matematica e suficienta ca joc sau sport al mintii.
    dar nu sunt nici de acord cu tine pentru ca: spre deosebire de counter-strike si de warcraft – pe care, recunosc, nu le-am jucat niciodata – in sah, partenerii sunt umani, incepand cu pensionarii din parc si terminand cu marii maestri. sahul nu e doar un joc de strategie, e si un joc de societate si un joc psihologic. campioni precum Mihail Tal faceau deseori mutari gresite cu scopul de a-si surprinde adversarul, de a-l deconcerta. ceva mai complicata, daca asta nu-ti place, e strategia amenintarii aparente, in care lansezi concomitent doua atacuri, unul real si unul aparent, si-l faci pe cel aparent sa para mai real, astfel incat adversarul sa-si concentreze fortele in alta parte decat unde trebuie. si exemplele pot continua. a sustine ca un joc pe calculator e superior unui joc in lumea reala e ca si cum ai sustine rivalitatea dintre un joc de razboi si un razboi autentic. pastrand proportiile.

  • Pai nu vad diferenta. Jocurile propuse se joaca aproape exclusiv in retea/multiplayer 🙂

  • jocul pe calculator presupune sa te ajuti de calculator sau sa te ascunzi in spatele computerului.
    Kasparov descrie experienta sa cu Topalov, alt campion mondial, cu care a avut doua meciuri, unul la tabla fara computer, altul cu computerele in fatza:
    “Human creativity was even more paramount under these conditions. Despite access to the “best of both worlds,” my games with Topalov were far from perfect. We were playing on the clock and had little time to consult with our silicon assistants. Still, the results were notable. A month earlier I had defeated the Bulgarian in a match of “regular” rapid chess 4–0. Our advanced chess match ended in a 3–3 draw. My advantage in calculating tactics had been nullified by the machine.”
    http://www.nybooks.com/articles/archives/2010/feb/11/the-chess-master-and-the-computer/
    in plus, eu cred ca jocul pe calculator n-are alura si anvergura unui spectacol, cum o are cel pe viu. e ca si cum ai privi o piesa de teatru pe youtube in loc sa te duci sa-i vezi pe actori.

  • ai vazut vreodata o finala world computer gamnes in Korea?http://www.youtube.com/watch?v=AaUSjLtG4aM are mai multa anvergura si spectacol decat multe manifestari sportive..chestia asta cu cu jocurile pe calculator ca fiind statice,singur intre 4 pereti e o idee preconceputa a cuiva care nu a avut prea mult de-a face cu fenomenul. Imagineaza-ti o echipa de jucatori, fiecare cu atributiile sale, discutand in continuu, transmitand informatii in timp real. consumul nervos e la fel de mare ca la oricare alt sport. numai gandeste-te la conceptul de “400 actions per minute”.
    bine, normal ca 90% dintre jucatori pierd vremea si joaca la modul diletant.. la fel cum 90% dintre tineri joaca “miutza” sau “bambilici” in fata blocului, fara a se numi sportivi. La nivel profesional lucrurile devin foarte foarte serioase, chiar si d p d v financiar

  • Radu: Fix ce zicea omul de mai jos voiam sa spun. Tocmai in Coreea de Sud jocurile pe PC si campionatele de jocuri pe PC se tin cu jucatorii la vedere si cu multi, multi spectatori:

    http://www.youtube.com/watch?v=Hm5GE4UFDN0

    Pe de alta parte da, se pierde contactul 1 la 1. Un campionat de poker tinut exclusiv pe calculator nu are niciun farmec (de-aia si marile site-uri isi termina campionatele live) si evident ca nici unul de sah. Totusi, exista jocuri unde tocmai faptul ca jucatorii nu se vad fata in fata (desi sunt in aceeasi sala), il obliga pe cel care le joaca sa forteze mai mult nota.

  • linkurile pe care mi le-ati dat sunt elocvente pentru comparatia mea cu spectacolul. deci daca as fi fost acolo, altfel as fi privit campionatul decat in imaginile de pe youtube.
    totusi, recunosc ca sunt depasit de chestiunea cu jocurile pe calculator, asa incat ma retrag din discutie.

  • Asta seamana cu ce zicea un amic mai in varsta care, dupa vreo 4 ani de pribegie, s-a intors in Romania si si-a facut firma. Luandu-si un calculator mai bun, a inceput sa se joace si a avut o revelatie de tip: Bai, ce naiba s-a intamplat cu jocurile?

  • Ce ar mai accepta niște elevi ca disciplină, dacă s-ar juca cu piese din alea în formă de pahare, iar paharele ar fi pline de tărie. 😆

  • Pentru unele licee, ar trebui sa se treaca direct la forma de joint, din pacate.

  • Fratilor, cred ca am avut dreptate (nu numai eu): http://kotaku.com/5865779/starcraft-ii-might-be-better-than-chess-for-science

  • satanescu: “Din punctul meu de vedere as introduce in scoala(sau mai degraba in cercuri parascolare) o activitate precum aero/navo/modelismul, electronica, sau tir+orientare turistica(eventual tir cu arcul facut de ei insisi:D). Ceva care sa imbine efortul intelectual cu manualitatea si efortul fizic si care sa poata fi in acelasi timp amuzant(nu-mi spuneti ca un counterist n-ar juca cu placere “airsoft” de exemplu)”

    Există deja. În cluburi specializate.

    Diferenţa faţă de “perioada comunist-liberală” (1964-1980, fiindcă după aceea cluburile pioniereşti n-au mai făcut nimic din lipsă de materiale şi de interes) stă în faptul că la un club modern de modelism, tir sau alpinism trebuie 2 resurse care ne lipsesc. În primul rând banii de abonament (care, spre surprinderea publicului, sunt relativ puţini) şi în al doilea rând timpul.

    E uşor să petreci 3-4 ore pe zi la clubul pionieresc după şcoală când ştii că vii cu cheia de gât acasă şi găseşti mâncarea pe masă, patul făcut şi cărţile la locul lor. Adică găseşti siguranţa “epocii comunist-liberale”.

    Ia în schimb un puşti sărac şi bătut cu regularitate de beţivii de părinţi, care mai are şi vreo 2-3 fraţi mai mici şi care abia dacă găseşte câteva ore fără scandal să îşi facă temele, ba mai trebuie să îşi rezerve timp şi să mai înveţe odată lecţia, să nu ia vreo notă proastă fiindcă îşi ia porţie dublă de bătaie.

    Chiar dacă îi dai gratis abonamentul la un club modern, sportiv sau de altă natură, şi îi împrumuţi echipamentul “ca să îl faci om”, vorba proverbului, mai rău îl strici: pierde timpul necesar temelor şi învăţatului, îşi mai ia câteva dosuri de palmă “că nu vine acasă la timp”, nu se poate concentra nici la şcoală, nici la club, nu are buna dispoziţie necesară nici pentru una, nici pentru cealaltă.

    Gândirea de inspiraţie americană şi sovietică (în Epoca Brejnev, erau ciudat de asemănătoare 😀 ) ne-a învăţat chestia asta cu cluburile şi asociaţiile pentru diverse activităţi, cică “te fac om”, sportiv profesionist, modelist la Boeing sau la Airbus, recrut în armată, pilot sau programator. “Au făcut oameni” pe nişte talentaţi nativi, nişte vârfuri. Restul au sfârşit-o ca redneci, golani ai periferiilor americane, vodcari împuţiţi prin oraşele mici sovietice, pensionari de ţară cu 350 lei pe lună la noi sau ţuicari de scară de bloc.

    ~Nautilus

  • Din fericire, oameni cu mai multa autoritate au facut primul pas:
    http://kotaku.com/league-of-legends-is-turning-into-an-actual-college-spo-1593193021

  • Din nou, despre Dota 2 si introducerea lui ca materie in scoli: http://dotablast.com/first-public-high-school-in-norway-include-esports-core-curriculum/

  • Diferenţa dintre un jucător campion de şah (care s-ar putea numi şi Dominique Strauss Kahn. Chiar s-a lăudat cu asta) şi unul de World of Warcraft nu stă în complexitatea jocului, tactici şi reguli şi nici în faptul că şahul era o distracţie răspândită în toate clasele, de la Rege la marinar analfabet. Astea sunt asemănările.

    Diferenţa stă în faptul că şahul e dezbrăcat de orice ornamente inutile, pur precum matematica. După cum spunea un personaj de-al lui Tolstoi, războiul nu e ca un joc de şah. Fiindcă şahul e complet impersonal, abstractizat. Din pricina asta nu prezintă un pericol pentru societatea conservatoare şi nu afectează modul de viaţă tradiţional. (Chiar aşa, nu se întreabă nimeni de ce a rezistat mii de ani?) O lume din piese de şah există numai în Alice în Ţara Minunilor, pe lângă cea a cărţilor de joc.

    Lumea în care trăim, mai puţin conservatoare, consumeristă şi ne-religioasă, a lăsat drum liber lui World of Warcraft (poţi să pui în loc orice, de la Age of Empires la World of Tanks…) să se dezvolte dincolo de regulile precise ale jocului. E un mod de viaţă, o evadare din cotidian. Cu costumele lui, limbajul lui, umorul lui. Oferă culoarea, aventura şi condimentul acolo unde lumea are nevoie de ele.

    Se spune că gamerii sunt penibili şi la East European Comic Con au şi probat-o. La fel de penibili sunt automobiliştii, categorie din care fac parte. Dar, penibili sau nu, o industrie de miliarde de USD stă în spatele lor. Un univers paralel, în care viaţa e mai interesantă. Un club de şah nu poate face asta.

  • Din pacate, sahul e dezbracat si de viteza, violenta si schimbari de situatie drastice (ele exista si in sah si o spun, poate, si ca fost jucator – dar rar mi-a fost dat ca in 5 minute sa se schimbe de sase ori situatia).

    Un joc de strategie bun e mult mai aproape de ideea de tactica militara decat e sahul (culmea insa, nu e atat de aproape de ideea de “strategie” – exista jocuri special gandite pentru a se axa pe strategia globala, nu pe tacticile locale, insa ele nu sunt practicate de prea multi jucatori).

    Din pacate, puritatea sahului si valoarea lui de exercitiu mental este si una dintre slabiciunile lui.

  • Subiectul amintit anterior in comentarii apare din nou pe site-urile de “barfulite” cu iz stiintific: http://www.iflscience.com/brain/expert-gamers-show-greater-cognitive-function-their-amateur-counterparts

  • Minecraft e mai mult un FPS… !?! Simulatoarele auto necesita practica si cam atat, etc.

    Strategie mai joc, rts, mmorpg… “like a boss”, hahahah! Sahul mi se pare cu mult mai greu: imi place sa castig, nu joc doar ca sa ma distrez, iar presiunea e foarte mare la fiecare mutare… pe cand la jocurile de strategie mutarile se invata, ramane doar sa intuiesti slabiciunile AI-ului, sau miscarile adversarului uman… de multe ori strategia se reduce la cine “spammeaza” mai bine.

  • AIul nu face mare brânză în multe jocuri. Și, de obicei, cu cât jocul e mai realist (adică se iau în considerare mai mulți factori, sunt mai multe resurse în joc, mai multe tipuri de unități, se pot distruge mai multe), AIul se lasă păcălit de niște mișcări pe care le-ar fi înțeles și cel mai prost adversar uman.

    Spre exemplu:

    În Age of Kings, fie versiunea de XP, fie cea de Steam, AIul e incapabil să înțeleagă ideea atacului sau apărării de pe mare. E în stare să își devoreze resursele fabricând sute din cele mai sofisticate unități terestre, să te spameze cu cavalerie și catapulte… și le lasă să fie masacrate de câteva nave de război bine plasate. Nici măcar nu își alege un traseu îndepărtat de coastă!

    În orice versiune din seria Sudden Strike, AIul se lasă atras prostește în capcană cu ajutorul unui singur cercetaș și al artileriei. Trimite de fiecare dată agresorii (tancuri, blindate și infanteriști) pe același traseu. Suficient pentru a fi spulberați de fiecare dată chiar și de 2-3 obuziere camuflate. Atunci când câștigă, o face din 2 motive: fie are atât de multe unități încât câteva trec de barajul artileriei, fie te lasă fără camioane de aprovizionare și deci fără posibilitatea de a înlocui muniția și carburantul consumate.

  • Drace: Minecraft e un fel de lego mai urat :))

    Nautilus: Age of Kings e vechiut, dar ma asteptam ca in varianta HD (aia de pe Steam, care-i chiar reusita pentru un remake) sa mai lucreze la A.I. In originalul AOE2 prezenta “preotilor” era o mare problema pentru adverarii controlati de PC 🙂

    In general, in jocurile de strategie, A.I.-ul “triseaza” cunoscand harta si strangand resurse extrem de rapid.

  • Varianta HD se poate juca doar pe Steam? Nu mi se pare ok sa trebuiasca sa instalez Steam daca joc numai impotriva AI-ului… daca cumpar AoE vreau sa pot juca pe calculator fara intermediul altui program, iar daca vreau sa joc in linie de ce sa fiu limitat la o singura comunitate (nu am idee cati jucatori de AoE sunt pe Steam, pe Game Ranger pot alege o partida la orice ora.

    Seven Kingdoms AA exista pe Steam, sau trebuie sa-mi incarc PC-ul si cu Steam si cu Game Ranger pentru a le putea juca me ambele, AoE si 7K, in linie?

    Inainte, cu XP, nu aveam astfel de probleme, dar pe noul PC am instalat W7 si am inteles ca doar AoE HD e compatibil, nu si versiunile mai vechi, eu jucam Conquerors.

  • Ahh, daca joci offline, poti juca si fara Steam. In mod normal, Steam are si offline mode + iti pastreaza si executabilele originale, deci, daca stii unde l-ai instalat, il poti rula si clasic.

    Totusi, crede-ma, e mai ok sa ai engine-ul in spate si comunitatea lor (dar nu, nu e obligatoriu). Poti merge oricand pe invisible mode si nu vei fi deranjat sau poti face cum spuneam mai sus si eventual juca si pe Game Ranger, folosind acelasi director de instalare.

    P.S: Varianta HD are si vreo doua campanii noi, create de comunitatea de modding. Seven Kingdoms 2 HD stiu ca exista sigur, dar pe primul nu l-am vazut (il poti lua de pe gog.com si alte servicii, dar ei repara doar compatibilitatea, nu construiesc si suport de multiplayer, cu mici exceptii)- http://store.steampowered.com/app/338800/?l=romanian

  • Am intrat o singura data pe Steam, anul trecut, sa vad cum functioneaza, cu intentia de a cumpara mai apoi AoE… l-am instalat pe laptop (cu programele in care nu am incredere fac mai intai o proba pe laptop inainte de a le instala pe PC)… tin minte ca a durat destul de mult, impreuna cu unul din jocurile gratuite, Dota (am jucat 5 partide in ziua respectiva, probabil ca adversarii mei erau tot incepatori pentru ca am casitgat de patru ori fara sa am pera mare idee despre ce fac, nu am citit nici un fel de tutorial)… descarcarea/instalarea a durat mult, de cate ori deschideam calculatorul Steam descarca update-uri, bine, banuiesc ca asta se poate seta, nu am mai intrat de atunci pe Steam… ce vreau sa stiu este, daca cumpar un joc de pe Steam, il pot rula pe oricare din calculatoarele mele, indiferent daca am sau nu conexiune la internet, daca sunt acasa sau plecat in vacanta (teoretic, am mai mult timp sa joc in vacanta, cand sunt in Romania)… cu un joc cumparat in mod normal, pe cd, nu am atatea batai de cap, nu mi se pare total in regula Steam, poate doar pentru un gammer activ pentru care e mai simplu sa aiba toate jocurile pe o singura platforma, dar pentru cineva care joaca ocazional, Steam e greu de inghitit.

    Din ce am citit pe net, AoE HD de pe Steam nu se poate juca in retea in afara Steam!!! Am facut o proba cu o versiune piratata, pe laptop, in cazul asta puteam sa joc pe W7 pe Game Ranger, fara probleme, dar nu stiu ce riscuri exista asa ca nu am incredere sa pun jocul piratat pe PC-ul mare, mi-ar fi placut sa poata fi cumparata o versiune oficiala a jocului compatibila cu ce imi doresc eu.

    7K AA (Seven Kingdoms Ancient Adversaries, 7K 2 nu am jucat niciodata, dar am inteles ca e diferit) este gratuit https://7kfans.com/ sau poate fi cumparat de pe gog.com (fara ultímele patch-uri, cred), dar nu stiu daca poate fi jucat pe Steam, mi se pare prea mult sa trebuiasca sa instalez atat Steam cat si Game Ranger pentru doar doua jocuri.

    Nu incerc sa fiu critic fata de Steam, mi se pare o platforma ok pentru un gammer inrait, dar eu cunosc numai doua jocuri, in afara de sah si tintar, si mi-ar fi placut sa fie mai simplu, mai ales ca joc extrem de rar. In momentul asta cel mai simplu mi se pare sa revin la Windows XP, hahahah… sa-mi fac un sistem numai pentru jocuri oldschool, poate. 🙂

  • Nu prea cred ca mai exista jocuri cumparate pe CD. Tot ce cumperi acum pe DVD pentru PC e fie Steam Key (Valve, dar sistemul e universal), fie Origin (EA si asociatii) sau Battle.net Key (exclusiv Blizzard). Asta daca n-are propriul sistem (asa cum au Ubisoft). Treaba asta nu ma deranjeaza pentru ca elimina treptat pirateria.

    Poti juca jocul de oriunde, dar va trebui ca, macar o data, sa instalezi si autentifici Steam pe respectivul sistem (tocmai pentru a valida ca e aceeasi persoana).

    Ma rog, Steam e cam “platforma” de gaming pentru PC, avand peste 50% din vanzari si din baza de useri (pe alocuri se suprapune cu Battle.net). Nici nu stiam ca mai exista Game Ranger (foloseam acum vreo sapte ani ceva similar). Pentru mine bataia de cap e sa nu bag 2 coduri, cumpar si dau play in 10 minute (avand salvarile in cloud, pot continua literalmente de oriunde) pe Steam, ci sa downloadez, bag manual crack-uri, patch-uri si altele. Dar altfel, eu ma joc constant pe Steam si Battle.net, insa, din lipsa de timp am inceput sa joc numai Heroes of the Storm (un Dota simplificat, gratuit, dar cu eroi mai greu de achizitionat – am ajuns foarte sus in Dota 2, dar imi consuma prea mult timp), putin Starcraft si cate un RPG sau RTS pe Steam (acum rejoc ultimul Elder Scrolls, Skyrim si L.A. Noire, dar o sa-mi ia extrem de mult sa le si termin :)).

  • Altfel, iti inteleg punctul de vedere, mai ales daca esti iubitor de jocuri vechi (pentru asta am apelat mereu la Gog.com, dar lipsa timpului ma face sa-l las in plan secund, mai ales ca acolo sunt doar variante “back-coded”, nu variante rescrise, cum sunt AoE 2 HD sau AoM HD).

  • A.I.-ul “trişează” cunoscând harta şi strângând resurse extrem de rapid, dar asta nu îl face mai inteligent. Se vede din felul cum pune botul la nişte trucuri deosebit de simple.

    Şi aici e marea problemă când oamenii tratează jocurile RTS ca pe o posibilă aplicaţie în practică. Mai ales atunci când unul care a crescut cu prea multe jocuri pe calculator dobândeşte o funcţie în politică, în companii sau în armată; va lăsa în urma lui multe oale sparte.

    Se spune că un jucător scos din setul de reguli virtuale și băgat într-o lume unde nu există reguli nu se descurcă. De fapt e invers. Jucătorul scos din setul de reguli virtuale care sunt de fapt destul de flexibile capătă impresia că dacă eşti suficient de abil poţi face orice şi nu mai trebuie să ţii seama de reguli. E ca un fel de sălbatic, un Tarzan. În viaţa reală, unde sunt mult mai multe reguli şi mai complicate, nu se descurcă.

    Un tip deştept pe care îl chema Bismarck a zis cam aşa: politica (sau strategia, după el erau acelaşi lucru) e arta de a dobândi ceea ce e posibil. Nu de a te lupta pentru o fantezie imposibilă.

    Unul care crede că nu contează decât abilităţile personale, iuţeala de mână, manevrele cu unităţi, resurse şi avere, de obicei nu înţelege limitele posibilului.

  • Nautilus: Daca experienta aia din jocurile video s-ar adauga unei experiente din teren (inclusiv unei experiente “cu arma in mana, prin namol”), poate ca rezultatul final n-ar fi unul tocmai rau.

6 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.