Scurt Ghid pentru Crescut Copiii Altora – Capitolul I

Acest ghid a fost aprobat de Donald Duck si de oamenii de stiinta valceni. Prin oameni de stiinta se intelege oameni care stiu lucruri. Eu, de exemplu, stiu cat e ceasul…

E cam greu sa dai sfaturi pentru parinti, cand tu nu esti inca unul. Pe de alta parte, e greu si sa faci mamaliga sub apa, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa incerci. Motivul pentru care Internetul geme de ghiduri, sfaturi si idei pentru parinti este destul de simplu. Intr-o epoca in care copilaria si tineretea sunt venerate obsesiv si intr-o tara unde sistemul de invatamant functioneaza ca industria comunista (are sau n-are sanse, important e sa iasa planu’), cuvantul „parinte” risca sa devina un arhaism.

Pana la urma, ce mai inseamna sa fii parinte? Intreaba unul care se pricepe de minune la a fi copil (si un adolescent destul de enervant uneori). Nu de alta, dar daca ne uitam putin la tabloul actual, intre colegi de gradinita, bone filipineze, educatoare, antrenori si conturi de Facebook, e din ce in ce mai greu sa intelegi pozitia parintelui. Ajuns in rolul asta, ai de multe ori de ales intre sustinerea financiara si cea emotionala, intre a asigura ce e mai bun si a face ce trebuie. Paradoxal, societatea actuala a creat cei mai implicati parinti de pana acum…care nu sunt niciodata acolo.

Mai grav e ca, oricate scuze ti-ar oferi mediul, nici profesorii, nici preotii si nici jocurile video nu sunt de vina daca ala micu’ alege o cale gresita si pedaleaza pe ea ca Lance Armstrong pe steroizi. Fie ca vrei sau nu, lumea va ridica o spranceana spre tine, parintele „modern”. Indiferent daca esti sau vei fi tata, mama sau ambele, iata cateva sfaturi despre cum sa-ti cresti copilul, de la un om care a mai vazut copii, deci cu siguranta stie totul despre ei.

1.Primii Ani de Viata

Asta e perioada in care pustiul sau pustoaica ta este un bulgaras de dragalasenie, frumusete si inteligenta. E perioada in care tot ce face el sau ea, de la căchiţă la semne obscene, e simpatic si inocent…pentru tine. Pentru ceilalti, copiii tai sunt niste masini de fabricat muci si zgomot. Asta e unul dintre principalele motive pentru care nu ai de ce sa umpli conturile publice de Facebook cu mii de poze in care ala micu’ face fix ce fac toti ceilalti copii. E al tau, e frumos si n-avem cum sa intelegem. Dar, peste ani, cand va creste si-si va vedea putulica in vreo reclama Facebook, cred ca nici macar el nu va mai intelege. Asta ar fi al doilea motiv pentru care nu tot ce face copilul tau merita pus online. Al treilea ar fi ca, pe langa noi, cei care privim cu interes si dam Hide la toate pozele cu micul Tudorel si scutecul lui fantastic, exista si oameni care nu vad lucrurile cu inocenta. E normal sa fii mandru de ala mic ca-i simpatic si destept, dar e si mai normal sa-i garantezi siguranta. Ai oricum destule locuri si dispozitive unde poti surprinde si depozita fiecare scobitura in nas.

Dupa ce se opreste din rontait turte de namol (e sanatos, serios) si din folosit plajele si parcurile drept toalete (nu, nu e in regula), micul producator de compost va trece la lucruri mai serioase si anume la joc si joaca. Daca in primii ani de viata, orice activitate intra in sfera jocului, de la lovit cu capul de zid la lins intrerupatorul, de pe la vreo 4 ani in sus, ala mic sau aia mica va incepe sa descopere lumea. E bine ca tu sa fii acolo cand o face. Fie ca-i vorba despre cuburi Lego bine plasate, despre primele povesti citite inainte culcare sau despre primele reviste pe care le citeste singur. Hraneste-i curiozitatea. Ofera-i desene si emisiuni de calitate, in portii bine selectate. De asemenea, nu-l indopa cu porcarii de pe-acum, mai ales cand ii poti asigura o alimentatie cat de cat sanatoasa. O sa aiba singur timp sa-si alimenteze gastrita cand il pocneste pubertatea. Ah, si daca tot am amintit despre toalete, tot in grija ta cade si antrenamentul la stat pe colac.

Tot tu trebuie sa te ocupi si de bolile si afectiunile din primii ani de viata si, chiar daca nu-ti place, va trebui sa te mai consulti si cu ceva doctori. Ar fi bine ca, pentru binele tau si al micutului, sa nu ai obsesii de tip „medicina naturista este singura care-l poate ajuta” si nici porniri irationale impotriva vaccinurilor de toate tipurile. Nu zic ca leacurile babesti sunt complet inutile, ci doar ca atunci cand apare vreo problema mai grava, sa nu eziti sa ceri ajutor specializat. Unele lucruri se observa mai greu, mai ales cand copilul tau e la varsta la care vorbitul tare si urlatul sunt la fel de normale precum respiratul. Strigatele indescifrabile par a fi chiar o forma primitiva de ecolocatie pentru unii monstruleti.

Revenind la joc si joaca, o treaba pe care orice parinte tanar ar trebui sa o inteleaga este ca orice comparatie de tip “Copilaria noastra vs. Copilaria lor” e din start gresita. Da, ne jucam mai fain si cu mai putine resurse, iar contactul uman era la putere. Cei mici traiesc totusi intr-o alta lume, complet diferita de cea pe care am avut-o noi la dispozitie. O lume in care va trebui atat sa-i invatam sa dea cu piciorul in minge, dar si sa se joace de-a numaratoarea pe tableta. In ambele cazuri, cheile sunt moderatia si participarea. Ori faci lucrurile astea impreuna cu ei, ori nu le mai faci. Evident, dintre cele doua, jocul si contactul uman sunt cele mai importante, mai ales in primii ani de viata. Un copil mic e destul de capabil sa prinda din urma, asa ca, daca e posibil, puteti intarzia contactul cu tehnologia. Pana la o anumita varsta, nu va pierde nimic. Dragostea pentru miscare e prioritara. Dupa ce mai creste, parca merge si un Mario Kart 8 la dublu.

Tot aici ar fi de mentionat ca micul prototip uman nu merita imbracat in etichete de avertisment si spalat cu dezinfectant, dar nici lasat prea liber. Libertatea totala nu e un concept usor de priceput. Cel putin nu de catre un omulet incomplet care are mai totul la picioare. Nu incurajez in niciun fel urlatul si amenintarile, dar este extrem de important ca cel mic sa inteleaga ideea de autoritate si de autoritate parentala. Ca e vorba despre restrictii sau despre ghidaj, Gigel Jr. trebuie sa stie ca tata si mama nu-s colegii lui de joaca. Trebuie sa inteleaga ca exista reguli (in contextul in care el nu intelege inca pe deplin conceptele de “bine” si “rau”). Asta se poate face inteligent si planificat, dar depinde foarte mult si de “materialul clientului”. Pana la urma, interzicerea accesului la ceva pentru o perioada limitata este departe de a fi o tragedie. Mai mult, e bine ca respectiva interzicere sa se lege de tine ca parinte, ci nu de vreun factor extern sau fictiv (“pentru ca l-ai suparat pe Mos Craciun, el l-a trimis pe Bau-Bau sa…”). Daca folosesti o amenintare externa, ai grija ca ea sa aiba totusi o lectie utila in spate (exemplu: frica de carii). Asa-zisele pedepse cu bataie lunga (“Daca te strambi, ramai asa!”) functioneaza doar pentru anumite tipuri de caracter. Exista si lucruri care nu functioneaza deloc, precum urlatul si descarcatul nervilor aiurea.


(Sursa imaginii: www.deathbulge.com)

Ca veni vorba despre autoritate, nu uita ca mai tot ce zici cantareste enorm in ochii celor mici. De la reactii la explicatii si sfaturi. Mintea lor e in faza de burete si ar fi bine sa nu o umpli cu apa din Dambovita. E bine ca cel mic sa stie ca “mingii” si “a inngauri” nu exista in limba romana si ca “decat” nu e o virgula mai ritmata. In ciuda faptului ca mai toate conversatiile cu el sau ea vor fi intre inocent si stupid (ce dragut, sa le punem pe Facebook!), n-ar fi rau sa raspunzi la intrebarile care incep cu “De ce…” si cu “Pot sa spun ceva?”. Daca tot esti acolo, ar fi bine sa raspunzi pe intelesul lor, dar corect. Cerul nu e albastru pentru ca acolo traiesc zanele.

Daca nu retine care-i baiul cu cuvintele si a trecut de perioada in care “topor” si “cocor” erau sinonime, poate ar fi bine sa-i faci o verificare psihologica. Serios, majoritatea afectiunilor psihologice minore si medii se pot ameliora vizibil daca se incepe devreme, iar cel mic oricum nu se va prinde de ce merge la tanti aia simpatica sa se joace cu cuburile. Unii copii nu sunt speciali si nici n-au nevoie de intelegere, ci doar de ajutor. Empatia se dezvolta destul de greu (in general) si n-ar fi rau sa vezi cum se descurca “ingerasul” intr-un context social. Daca are mari probleme de socializare, s-ar putea sa nu fie doar “mai retras de felul lui”. Asta mai ales in conditiile in care multi copii din familii instarite sunt protejati de factori externi, avand mereu la dispozitie un parinte sau o bona care sa le spuna ca totul e in regula. Din nou, o vizita la psiholog, macar pentru linistea ta interioara, nu strica. Mai ales daca cel mic are iesiri violente de la o varsta la care ele nu sunt justificate de “hormoni” si de ”anturaj” (aici pot exista si exceptii).

In ciuda faptului ca Internetul e plin de sfaturi pentru proaspetii parinti, sunt lucruri care nu functioneaza si nu vor functiona niciodata. CD-urile cu muzica de Mozart folosite pentru a creste IQ-ul sunt printre ele. Veganismul de la o varsta foarte frageda nu e nici el prea departe. As adauga aici si educatia intens religioasa, dar cred ca o sa nasc o discutie inutila despre unde e cazul sa te opresti si despre cat de necesare sunt pentru un copil conceptele morale “premestecate”. Granita dintre “Fa bine si Doamne-Doamne o sa te ajute” si “Daca vorbesti urat o sa arzi in iad” e mai fina decat s-ar crede. Oricum, s-a inteles ideea: scurtaturile si excesele nu functioneaza. Tot ce “a mers pe vremea ta” trebuie reanalizat si adaptat. Ah, si ca veni vorba despre Mozart, muzica lui are efecte pe termen foarte scurt. Lectiile de muzica si hobby-urile organizate il vor ajuta insa pe viata. O zic oamenii de stiinta reali. Daca tot esti acolo, n-ar fi rau sa-i insulfi dragostea pentru o limba straina. In ciuda amintirilor noastre, copiii de azi nu mai invata la fel de rapid limba engleza. Sunt familiari cu ea si au impresia ca o stiu (de la interfata tabletelor pana la desenele cu subtitrare e imposibil sa nu o vada si sa nu o auda), dar au nevoie de ghidaj pentru a o asimila corect. In plus, daca, pana sa intre in sistemul educational, cel mic se imprieteneste cu engleza, cine stie ce alti prieteni exotici isi poate face dupa?

Avand in vedere ca pubertatea loveste mai repede decat ar trebui, iar cei mici se maturizeaza cu viteza unui boson Higgs, e bine sa le pastrezi cat mai mult copilaria intacta. Asta include mici naivitati de tipul Mos Craciun, dar protejarea lor de anturaje nocive. Evident o copilarie nu poate fi copilarie fara asigurarea unor conditii minime, de la scutece la hainute care sa nu-l transforme pe micutul Gigel in supererou accidental. In ciuda catorva exemple cunoscute, majoritatea celor care si-au “pierdut” copilaria n-au compensat pentru lipsa ei prin vreun talent demn de lauda. Nu de alta, dar omul modern a ajuns unde este tocmai datorita copilariei prelungite, mai lunga decat a oricarui alt animal. Mai grav e ca, spre deosebire de noi, copiii lui 2014 abia asteapta sa ajunga adulti. Ah, si daca va uitati la cel mic cu reala invidie, nu cu simpla nostalgie si incantare, poate ca nu sunteti inca pregatiti sa va impartiti jucariile.

Un ultim sfat tine de cel mai important concept insuflat copiilor in perioada asta: bunul simt. Daca majoritatea expresiilor populare romanesti au o aplicabilitate discutabila, in cazul celor “sapte ani de-acasa” lucrurile stau cu totul altfel. Asta e perioada in care copilul invata sa se spele (nu numai pe maini), sa nu puta, sa dea buna ziua, sa zica multumesc si scuze. E si perioada in care tu raspunzi pentru derapajele lui asa ca, daca ala mic arunca cu nisip in oamenii de la masa vecina, ar trebui sa-ti tragi tie in primul rand doua scatoalce. Cum spuneam si la inceput: copilul tau e minunat…pentru tine. Stai cu ochii pe el. Ah, si daca tot il supraveghezi, ar fi bine sa fii si alaturi de el in momentele in care cineva trebuie sa-i explice de ce ii cad dintii si de ce pe nimeni altcineva nu intereseaza aspectul asta.

Daca ar fi sa rezum aceasta prima si sforaitoare parte, as reduce totul la: fii acolo cat de mult si de des poti. Contrar parerii generale, copiii lasati mereu singuri cu televizorul, tableta, pitbull-ul sau cu celelalte genii de varsta lor nu iau premiul Nobel pentru Sotron.

In episoadele urmatoare veti afla de ce copiii care esueaza in scoala generala nu-i calca pe urme lui Steve Jobs si de ce adolescentii au dreptul si obligatia sa fie prosti (si profita din plin de ambele).

P.S: Realizez ca o sa-mi iau ceva capace pentru seria asta, dar va puteti consola cu gandul ca o sa vad eu cand o sa fiu parinte.

45 Comments

  • o să vezi tu când o să fii părinte!!! 🙂
    nu cred c-o să-ţi iei capace, ai surprinzător de multă dreptate.

  • Adică, astea au venit din capul matale, din vise neîmplinite ori din ceva experienţe personale? 🙂
    Foarte fain, de altfel, he-he!

  • Boemnul, Nelinistitu: Am trisat uitandu-ma la tinerii parinti din jur si mormaind, ca un roman adevarat: Bah, nu asa se face! (sau “Bravo, frate/soro, asa as fi facut si io’!”.

    Altfel, articolul asta avea vreo 10 pagini de Word, motiv pentru care am decis sa-l sparg si sa-l mai periez pe bucati 🙂

  • krossfire: “In ciuda faptului ca mai toate conversatiile cu el sau ea vor fi intre inocent si stupid (ce dragut, sa le punem pe Facebook!), n-ar fi rau sa raspunzi la intrebarile care incep cu “De ce…” si cu “Pot sa spun ceva?”. Daca tot esti acolo, ar fi bine sa raspunzi pe intelesul lor, dar corect. Cerul nu e albastru pentru ca acolo traiesc zanele.”

    În mod curios şi destul de absurd, pentru marea majoritatea a populaţiei din Iepoca lui Ceaşcă-Vodă şi pentru foarte mulţi de azi, scandalul în casă, cureaua şi palmele pentru copii erau de multe ori stârnite de întrebări aparent inofensive.

    Cum ar fi “de ce merge aia cu curent electric şi ce e ăla curent electric”.

    😀

    (La fel de curios, dacă un adult îl întreabă pe altul la o bere “de ce merge aia cu curent electric” şi primeşte urlete, palme şi pumni drept răspuns, se lasă cu cătuşe şi puşcărie. Dar când e vorba de un copil…)

  • De-asta zic: Alte vremuri (sper :P).

  • foarte informativ articolul, ai reusit sa starnesti interesul cuiva care invidiaza cu inversunare copiii din spatiile de joaca.

    e totusi cam general. ai facut referire numai la explicarea fenomenelor naturale (la un click distanta pentru orice repetent la fizica). cum ramane cu “de ce exista cersetori?”, “de ce se cearta vecinii?” sau alte probleme de ordin moral.

    tu faci referire la spatiul romanesc in special si la familia de rand, insa exista societati in care parintii trebuie sa explice procese istorice, de exemplu “de ce trebuie sa avem soldati la usa/ de ce suntem sub legea militara?” etc.

    de aceea articolul tau pare la prima vedere un ghid simplu de urmat, dar luand in calcul problemele sociale pe care copiii le observa si cu care nu sunt familiarizati, nu stiu cat de valide sunt sfaturile de genul “da informatii, dar fii neutru”.

    o alta problema care ar fi trebuit discutata e masura in care princiiple parintelui se rasfrang asupra copilului. cu alte cuvinte, ar trebui parintele sa incerce sa modeleze mentalitatea copilului in functie de a lui/ ei, sau ar trebui sa fie cat se poate de neutru, sa nu impiedice formarea uneipersonalitati independente?

    si o ultima observatie: in articol faci referire la parinte ca la o entitate unica. citindu-l, ai impresia ca tinta lui e familia monoparentala. cum ramane cu familiile in care sunt doi parinti, dintre care unul foloseste “decat” corect si altul incorect? care este influenta familiei extinse asupra copilului, atunci cand mama soacra se lipeste ca o ventuza de patut, iar sora mai mica are destul timp sa faca pe bona full time? de multe ori,parintele nu inseamna numai mama si tata, ci un larg cerc de rubedenii, fiecare cu educatie si principii diferite.

  • @miruna belea:Crede-mă, atunci cand esti părinte, iti vine inspiratia :). Trebuie doar sa ai răbdare sa-l asculti. Eu am doi copii. Unul din ei se întâmplă sa fie de o inteligenta iesita din comun. Astfel ca avea inca o vârstă foarte frageda cand deja am ajuns ca la unele întrebări sa nu mai stiu ce sa-i raspund, asa ca, decât sa-i spun prostii, am preferat sa-i spun ca nu stiu. Asa ca, cu un nu stiu azi, un nu stiu mâine, într-o zi mi-a spus: ” Dar mami, de ce nu stii esti proasta?” Si nu stiu cum dar mi-a venit inspiratia. In primul rând inspirata de a nu-l pocni. Apoi l-am intrebat si eu ceva la care nu avea cum sa stie răspunsul si mi-a spus ca nu stie. L-am intrebat daca e prost cumva. Mi-a răspuns un pic scancit ca nu dar el e doar un copil. Atunci i-am răspuns:” Ei vezi tu? Si eu in fata acestui univers nemărginit care e plin de statea lucruri sunt un copil. Inca sunt atâtea lucruri pe care nu le cunosc dar voi invata toata viata. Sa nu renunti niciodată la întrebările tale chiar daca eu nu voi avea răspunsuri întotdeauna”

  • Doar doua capace 🙂 :
    “Înainte de căsătorie, am avut sase teorii privind cresterea copiilor. Acum am sase copii si nici o teorie.”
    John Wilmot
    ” Secretul succesului atunci cand te ocupi de un copil, e sa nu-i fii părinte”
    🙂

  • Mel Lazarus

  • In rest, zii mai departe ca zici bine 😉

  • Miruna: Cu sau fara rubedenii, sfaturile se cam aplica peste tot. Parintii sunt insa maxim doi. Chiar daca bunica iubitoare si matusa saritoare fac uneori mai mult decat tatal mereu plecat, asta nu-l scuteste pe el de responsabilitate si nici nu-i scuza absenta. Am adaugat totusi o replica la inceput, sa nu se creada ca e o discutie intre un tip necasatorit si cei care au devenit de voie, de nevoie, tatici. Replica suna cam asa “Indiferent daca esti sau vei fi tata, mama sau ambele,” :))

    Legat de neutralitatea si specificitatea informatiei, era cam greu sa dau sfaturi. De altfel, in primii ani de viata, nici nu recomand raspunsuri prea detaliate la intrebari cu astfel de implicatii pentru simplul motiv ca cel mic nu le-ar putea percepe. De ce avem armata la usa? Pentru siguranta noastra!

    Cornelia: Un raspuns bun, desi data viitoare ai putea trisa cu un smartphone fixat pe Wikipedia 🙂

    Altfel, citatele sunt bine venite, iar seria va continua cat de curand cu scoala generala si liceul 🙂

  • Eh deja băiatul e mare si cu Wikipedia o verifica si pe profesoara de fizica pe care a avut-o in a-IX-a pentru ca s-a prins ca profesoara-directoare a colegiului nu prea stie fizica.

  • Pai atunci poate merita o palmita la replica aia cu “de ce nu stii?” 😛

  • Asa…Doar ca vreo cateva milioane nu vor intelege nimic.Parintii sunt mai autisti decat pot fi copiii.Altii sunt mai de “belea” 😉

  • mi-e mereu simpatic sa citesc articole scrise din cealalta parte. asa castig de 2 ori: nu uit ce ar trebui sa fac ca mama a lui Tudor si rad pe infundate…pentru cand partea cealalta va fi de partea mea.

  • E interesant ce scrii tu aici.Majoritatea afirmatiilor le gasesti in cursurile de psihologie a copilului,celelalte țin de nivelul de educație a părinților,mai exact de bunul simt. Sunt bunica si am grija de nepoțica mea patru zile pe săptămana. I-am cumpărat toate cd-utile cu muzica de Mozart;le asculta cu plăcere,ba chiar si le pune singura(nu-ți spun cati ani are,dar sa știi ca nu toți copiii de vârsta ei fac asta…!!!). Nu i le-am luat ca sa-i ridic IQ-ul,ci ca sa iubească muzica si,zic eu,am reușit. In ceea ce privește joaca,părinții trebuie sa fie tovarasii de joaca ai copiilor,iar aceștia din urma sa respecte niște reguli,așa cum ar face dacă s-ar juca cu copii de vârsta lor. Dacă ajung sa arunce cu nisip in restaurant(parca așa ziceai), înseamnă ca pe drumul educației s-a produs o sincopa. Sunt de acord cu ceea ce scrii despre lb străine – nu e vorba doar despre engleză- si despre postările pe fb; eu ii pun tot timpul poze(chiar cred ca exagerez),dar nu ca sa-i prezint performanțele,ci ca să-mi arat bucuria de a fi bunica(egoism,oricum). Apreciez inițiativa ta si o sa te mai citesc

  • Serban: Da, dar vor fi si cativa care se vor amuza pe tema “cum n-am inteles eu nimic” 🙂

    Ana: Daca ajung cu bine acolo, o sa dau raportul. Promit 😉

    Gabriela: Evident ca n-o sa sustin ca CD-urile cu Mozart ar pica prost. Spuneam doar ca nu e cazul sa cauti scurtaturi in procesul asta 🙂

    De acord ca trebuie sa-i fii tovaras de joaca, dar trebuie sa inteleaga cumva ca o faci pentru el. Unii o vor face singuri, dar pentru multi e nevoie si de dovezi de autoritate (de genul “ok, ne-am jucat destul, acum mananca-ti legumele” – nu ma gandeam la alte metode).

    Cu postarile pe Facebook sunt in principal deranjat de parintii cu copii foarte mici care afiseaza pozele pe toate Wall-urile. Inteleg mandria unor realizari, dar nu vreau sa-l vad pe-ala mic in chiloti (trist e ca s-ar putea sa existe oameni suficient de dubiosi, incat sa vrea sa-i vada – de asta, pentru siguranta lor, e bine sa selectezi destul de mult pozele alea).

    Initiativa o sa continue. Cred ca n-am iritat inca suficienta lume cu aberatiile mele pe tema asta :))

  • Da era bine sa-i dau eu palma. Se spune ca palmele pe care nu le-ai primit la timp de la parinti, le primesti mult mai dur de la viata. Tocmai am făcut demersurile pentru un transfer la alt liceu. Directoarea si-a plătit din plin politele. Nu a contat ca e elev ilimpic.

  • *olimpic

  • Acum esti parintele spiritual al oitelor tale (n-am ratat nicio litera, stai calm), dar cand vei fi parinte pare-mi-se ca ai niste principii bune asa ca incurajez continuarea seriei prin vii aplauze prelungite!
    Parinte Krossfire, miluieste-ne pe noi!
    PS: recunosti ca ai inceput sa citesti si tu bloguri de mamici?

  • Re Cornelia-Krossfire…zau, si eu am avut initial impulsul sa zic, pai de ce sa nu te enervezi si sa-i dai o scatoalca, (sau, ma rog, un marait fioros insotit de o incruntatura de intimidare, ca sa nu se creada ca as incuraja bataia propriu-zisa a copiilor, pt ca palmitele, chiar si alea gen usor corective gen obedience training la puii de catei nu prea au eficacitate pt copiii mai mari de 4 ani…nu sunt poate nici super-detrimentale…ca Doamne fereste, nu ziceam de bataie cu pumnul, palma sau
    cureaua…insa am citit ca nici nu ajuta la nimica, in nici un caz asa de mult ca o severa dezaprobare si amenintare de retragere a afectiunii sau chiar amenintare de pedeapsa cu retragerea unei permisiuni
    speciale de gen jucat 15 minute cu IPhone-ul…si nici macar asta nu in cazul tuturor, ci numai a celor sensibili la pedepse deja educati bazic moral si capabili structural de acest nivel moral inainte de 4 ani, la care dupa 4 ani e posibil sa reactioneze prin a fi eficient intimidati de o incruntatura sau marait parental)….ca ma gandeam la mine cand am avut 7 ani si I-sm zis lui tata ca e un prost…mai mult in joaca desi si cu putina curiozitate vinovata re depasirea unei limite…si zau, s-a suparat rau pe mine si chiar mi-a dat acea palmuta, insa pe careeu nici nu am simtit-o cat m-a intimidatprivirea lui…ca tata nu s-a suparat asa pe mine cu privire din aia decat de cel mult 4 ori de-a lungul cat am fost copil si adolescent, iar palmuta nu tin minte decat 2 din astea 4 dati, si pe toate astea 4 le tin
    minte ca pe ceva cu adevarat asa super-semnificativ in urma carora eu chiar am facut un salt educativ plus moral asa de nivel ca am simtit ca mi s-a modificat creierul numai de la anxietatea ca e posibil
    sa se supere tata pe mine ! Dar, ma rog, eu sunt si din ala nevricosul, cum imi zici Bau, cum imi aduc aminte si ce e aia calcul diferential (pe care nici nu-l stiam oricum, insa ma pot simti deja mai autentic capabil sa-l inteleg numai de spaima !)

    Insa am vazut ca pana la urma Krossfire si Cordelia au cazut de acord….sorry Cornelia. Zau, ma cred ca la teatru in fata unui subiect atat de palpitant !

  • P.S. Mama si bunica nici nu aveau nevoie sa depuna efort de intimidare fata de mine, pur si simplu se uitau la mine si-mi reaminteau ca nu sunt decat un “rahat cu ochi”…zau, asa ca Mr Hankey (din Southpark) inainte ca el sa fi fost creat (cel de desenul animat aparut in premiera abia
    in decembrie 1997) ! Ma inmuiam si ma maturizam catre o dezirabila (teoretic) “pozitie depresiva” (nu tot aia cu a fi deprimat ci egal cu a fi la figurat mai matur vs mai infantil aflat intr-o “pozitie paranoida”, cf unei teorii deosebit de simpatic literare a uneia din urmasele dlui Sigmund Freud specializata in copiii delincventi din Marea Britanie, dna Melanie
    Klein) !

  • @Rudolph: Ideea e, ca sunt intr-o perioada de impas cu băiatul meu. Stii tu, temutul 16. Ca orice părinte îmi pun si eu întrebări. Oare unde am gresit? Si pentru ca sunt părinte singur, întrebările mă apasa mai greu. Mă gândesc de multe ori ca poate ar fi avut o viata mai usoara daca nu i-as fi dat o educatie atât de democratica sau daca ar fi avut parte de putina autoritate masculina. Din nefericire, in vremurile si locul unde trăim, oamenii care nu merg cu turma nu sunt cazuri cu ochi buni.

  • *vazuti

  • @Cornelia: imi permit sa raspund numai din cauza lui Krossfire care, probabil in fond ahtiat sa aiba cat mai multi comentatori, a azvarlit prefacandu-se inocent acea momeala, cum ca si aia care habar nu au despre subiect, inclusiv el, (ca leader de opinie), ar fi indrituiti sa opineze, sau mai bine zis sa presupuna si sa-si dea cu parerea. Deci eu indraznesc acum sa fac striptease pe masa, (desi e din cauza lui Krossfire care m-a sedus/tentat, nu pt ca as fi eu exhibitionist plus mai ales din cauza mea de prost care ma las sedus desi ar trebui sa stiu mai bine, insa Krossfire NU e de genul ala care sa ma indemne sa fiu un om mai bun…chiar cred ca se va bucura sa auda asta), si astfel voi povesti ce am citit si eu, (nu in tratate, ci in reviste cumparate de la chioscuri din gari si aeropoarte plus si eu uneori de pe wikipedia, recunosc), si anume ca acel rol al parintelui este mult mai mic decat se presupusese asa pana acuma, (minus desigur componenta genetica a pacatelor alea chiar biblice ale parintilor, aceea durand pana la a 7a spita, fie ca o fi bine sau rau, dar asa scrie intelepciunea populara de mii de ani), si odata cu intrarea copilului in societate, inclusiv la gradinita presupun, rolul covarsitor de influenta asupra viitorului comportament social al copilului il au nu parintii ci mai degraba relatiile lui cu fratii/surorile si colegii/colegele de clasa si de
    joaca. Ma rog, eu personal citesc tot ce citesc asa mai critic si sceptic, (din cauza ca am avut norocul sa invat sa citesc din presa RSR, nu din cauza ca as fi invatat asta la scoala, asa cum ar fi trebuit, mai ales daca mergeam la o scoala de elita), si tot ce pot sa opinez e ca nu e atat de importand daca I-ai dat tu o palmuta sau nu cat a fost si este important ca el este cel putin pe 1/2 copilul tau. In plus faptul ca tu esti o curajoasa nonconformista care nu se teme asa de tare de posibila amenintare cu pedeapsa de posibila retragere de afectiune a societatii, arata ca exista sanse ca si el sa fie mai putin sensibil la pedepse, deci nici palmuta, nici incruntatura nu ar fi ajutat la mare lucru in cazul lui. Faptul ca e inteligent si competitiv olimpic de se pune si cu autoritatea directoarei, (pt ca stie deja ca cu tine nu are cum sa se puna, tu fiind de nivel asa mitic Atena inca fata de el, chiar daca nu ti-o spune, sau daca pare uneori ca doreste sa se masoare cu tine, totusi are numai 16 ani, ce pt un baiat inca = un rahat cu ochi), e destul de bun si ala,
    ca, asa viteaz si thrill seeker cum pare,
    totusi macar il apara oarecum de riscul sa
    ajunga un aventurier gen puscarias, si este mai probabil ca va ajunge un aventurier de gen jurnalist investigativ si/sau de calatorie. Faptul ca tu, intr-un moment de mica slabiciune, (omenesc, pt ca eu stiu ca totusi nu esti Atena, ci un simplu om, desi mie asta mi-a luat ani de zile sa inteleg despre alte femei ca sunt totusi si ele oameni, si despre bunica mea inca nu pot baga mana in foc), ai crezut pt o clipa ca ai avut un rol asa de covarsitor asupra comportamentului lui de adolescent de azi si de tanar adult de maine prin cum te-ai
    comportat tu chiar asa la nivel de zi de zi,
    minut cu minut in functia ta parentala fata
    de el, (zau, chiar semeni cu Atena, compulsiv de constiincioasa plus cu inclinatie de sef contabil), este NU atat din cauza ca oi fi tu nerealista ci mai ales pt ca efectiv acel fiu al tau chiar si fara sa vrea teItelege si te vede ca un muritor pe Atena Icat efectiv proiecteaza asta asupra ta, de eaproape inevitabil sa nu ajungi sa crezi si tu ca asa o fi, poate chiar ai un rol si o putere de influenta atat de mare…desi iti confirm eu ca NU ai si NU esti Atena, si sper ca asta sa nu te ofenseze ci sa te faca sa te simti mai bine, (de altfel eu fiind sigur ca ti-ai si revenit de atunci din acel moment de slabiciune normala temporara, si ti-ai dat seama si tu, asa ca nu era nevoie sa iti aduc eu aminte de asta).

    Nu stiu sa ma exprim inteligibil in scris in cuvinte, insa sper ca ai inteles ca eu nu faceam misto de tine, nu scriam in mod ironic, si chiar incercam sa iti reamintesc de factorii de prognoza chiar optimista in ceea ce-l priveste pe fiul tau, altul in plus fiind si ala ca nu aveti armata la usa.

  • Ah, e clar ca Akismet considera cuvintele proprii cu litera mare din literatura clasica un soi de Spam ! Tocmai ce pomenisem numele zeitei Atena de cateva ori incercand sa-i raspund cat mai demn si onorabil Corneliei, (si de fapt chiar si aproape invocand-o si eu pe Atena, in mod chiar superstitios ca sa-mi dea curaj sa indraznesc sa raspund unui comentator care pare a fi mama unui copil de 16 ani), si mi-a intrat comentariul la Spam ! Zau !

  • Cornelia: In ce sens si-a platit politele? La transfer sau din alte motive?

    Vlad: Inca nu, dar mai dau peste cate unul :)) (o sa continui zilele astea cu partile II & III – e cam scris tot articolul, dar ar nevoie de o corectura zdravana). Merci fain 🙂

  • Rudolph: Asa, asa, da vina pe autorul blogului :)) Glumesc. Ti-am recuperat comentariul, dar, din pacate, Akismet chiar pare sa fie fixat pe cateva cuvinte, inclusiv cateva cu rezonanta greceasca.

    Cornelia, Rudolph: E cam tarziu pentru scatoalce la 16 ani. In plus, am de gand sa abordez si adolescenta ceva mai tarziu. E o perioada extrem de dificila, una in care copiii nu prea au cum sa fie “destepti”, indiferent de rezultatele la invatatura si in care mai tot ce fac ei este destul de departe de notiunea de echilibru. Spun asta pentru ca am fost un adolescent destul de nesuferit si depresiv, dar in acelasi timp implicat in diferite concursuri/activitati. Desi nu e un sfat prea bun, expresia “e varsta” se cam potriveste in context 🙂

  • @Rudolph: Multumesc mă simt mai bine. Ai dreptate dar numai partial dupa părerea nu numai a mea dar si a psihologiei. Da, e adevărat ca mediul este extrem de important. Dar in primii 7 ani de viata parintii joaca un rol extrem de important. Asa cum spune si Krossfire, in aceasta perioada copilul absoarbe totul ca un burete zi este extrem de important ce absoarbe pentru ca îl va urmări toata viata.

  • @Krossfire: Nu,nu la transfer. E o poveste mai lunga.Transferul a fost initiativa mea, pentru ca m-am saturat sa vad ca se duce la scoală ca pe un câmp de lupta.

  • Faptul ca spui ca si tu erai un adolescent nesuferit si depresiv, îmi mai ridica moralul, pentru ca asta a devenit si băiatul meu, el cate la sfârșitul gimnaziului era atât de nerăbdător sa-si cunoască noii colegi si profesori. Credea ca va fii intr-un fel de “Castalia” a lui Herman Hesse. In schimb a întâlnit multa mizerie, intrigi si îngâmfare.

  • @Rudolph: Ah, era sa uit. Bineanteles ca faptul ca seamănă cu muma-sa si cu tac’su joaca un rol extrem de important 🙂

  • Cornelia: Eu am avut noroc din multe puncte de vedere pentru ca, pana spre finalul liceului, clasa a fost destul de ok. In alte clase insa, era un adevarat camp de lupta, atat intre elevi, cat si intre ambitiile parintilor. Nu mai spun ca intre timp liceul a fost cuprins de o febra a gadget-urilor si hainelor de firma care nu prea exista pe vremea mea (chiar daca nu e cazul poate in discutia asta, existenta ei este un factor de stres in plus).

  • For all intended purposes, asta e un articol reusit. Ai punctat cam tot ce-mi trecea si mie prin cap. Cu toate astea ma gandesc ca atunci cand voi fi si eu parinte, anumite lucruri imi vor “scapa” din cauza subiectivismului.

  • Mie sigur imi vor scapa (mi-au mai scapat si altele notate pe blog, mult mai simple :P), dar macar sa incerc sa notez din ele.

  • Nu stiu daca sa ma bucur, sau sa ma simt cu musca pe caciula! Eu zic ca am fost “acolo”uneori mai mult decit necesar. Nu ai spus daca e necesar sa fie si copilu ( mai ales adolescentul) “acolo” unde parintele incerca sa fie cit de mult poate. Atunci cind eu eram mama tanara nu era Internet( bine ca nu era, ca m-ar fi bulversat definitiv). Era o carte, parca se numea “Mama si Copilul”( nu ti se pare ca si titlul era sugestiv apropo de ce am intrebat…si copilul?). Mi-a fost utila in primii ani, dar nu cred ca retetele si ghidurile te pot salva din multe situatii. De exemplu, mi-a placut aici cum o mama tinara a gasit solutia salvatoare sa-i demonstreze ca nu le poti sti pe toate ca parinte si pentru asta, nu e ok sa fii catalogat drept prost. Eu spuneam copilului meu mai ales la intrebarile incomode, ca sunt lucruri pe care nu le poate intelege acum, ci atunci cind va fi mare, deci decit sa pierdem timpul amindoi, mai bine ne jucam sau citim sau facem altceva. Nu pot sa spun ca am reusit. Cand reveneau intrebarile erau formulate astfel “te intreb acum dar nu vreau sa-mi raspunzi cind voi fi mare…oricum mi-a spus Alin cum se fac copii, a vazut o caseta video de mama si tata lui”. CD-urile ( pe vremea aia placi si casete) cu muzica buna nu stiu daca i-au marit coeficientul de inteligenta, dar cred ca l-au ajutat sa scape mai repede de Genius cu “Ciocolata nu-i a mea” si de alte prostii pe care ajunsesem sa le fredonez la birou. Asta nu inseamna ca muzica de adolescent a avut darul sa ma linisteasca si sa cred ca am facut treaba buna, acel amestec de rock agresiv cu muzica clasica, sau stilul irlandez cu tot felul de influente, aproape sa ma trimita la specialist sa-l investigheze.
    Da, povestile legendele, cred ca ajuta mult, le citeam pe unele de zeci de ori, invatasem replicile personajelor pe de rost, incit daca atipeam la atentionarea cuvenita, reluam fara sa ma incurc.
    Stii Vlad cind iti vine copilul pe lume, esti si speriata si debusolata, ti se pare ca totul s-a oprit in loc, ca si soarele graviteaza in jurul lui si traiesti ce nu ai mai trait pina atunci. E explicabil de ce gresti ca mama. Gresesti exagerand poate cu grija, cu prudenta, ingradindu-i libertatea si incarcindu-l cu un balast de complexe. Generatia mea cred ca a gresit crescindu-l cam cum zici tu aici, zau ca nu este cea mai potrivita alegere pentru conditiile de acum, pentru “principiile morale si valorile de azi. Am exagerat cu pretentiile scolare. Am exagerat cu “dezinfectarea” – bine asta nu-l oprea pe copilul meu ca atunci cind il scoateam gatit frumos (cu lucrusoare din import de la rudele mai norocoase emigrate) sa cada in toate baltile ce se iveau in cale. Nici acum nu am aflat raspunsul: era fascinat de balti, o facea intentionat, sau pur si simplu era impiedicat?
    Sa stii ca micutul nu e chiar asa un “bulgaras dragalas” cand face “cachita”( uneori prea generos, atunci neexistand minunatele scutece de azi). Nu e nici asa “bulgare de inteligenta” cind. fiind la cumparaturi, spune tare si raspicat ”daca imi cumperi tractorul ala verde, nu mai zic nici…si nici… si nici nu mai spun ca Alin a facut-o pe Camelia capra cind s-a uitat sub sortuletul ei sa-i vada “cucul””.
    Am ocupat spatial mai mult decit ar fi trebuit, dar am vrut sa zic ca nu ajuta suficient netul, ghidul etc. E bine sa ceri sfatul specialistului cind simti ca e necesar, cred insa ca e suficient sa fii “acolo”!
    Nu am inteles totusi “Indiferent daca esti tata, mama sau ambele”… ma deruteaza “ambele”.

  • Ambele pentru ca uneori greutatea cade pe un singur parinte.

  • vichi: “Eu spuneam copilului meu mai ales la intrebarile incomode, ca sunt lucruri pe care nu le poate intelege acum, ci atunci cind va fi mare, deci decit sa pierdem timpul amindoi, mai bine ne jucam sau citim sau facem altceva”

    …Şi când era vorba de curentul electric? 😉

  • Cand era vorba despre curent, cred ca era suficient un: Nu baga mana in priza, ca altfel te transformi in om mare 😛

  • Nautilus: Era vorba de acele intrebari “grele”: cum se fac copii si ce contributie are tata, deosebirea dintre oameni si multe altele, pe care incercai sa la explici, dupa care urma “de ce e asa?” “cine a hotarit asta”, “de ce nu am banii persoanei cutare”( ar fi trebuit sa-i spun ca a furat? cred ca-i dadeam idei).Oricum ma speria cu ce vroia sa se faca cind va fi mare: mai intii balaur, apoi Dumnezeu, mai tirziu alte imposibilitati.
    Ce e curentul electric i-am explicat in mare, dar ca sa fiu sigura am capacit si prizele cind l-am vazut ca a luat ciocanul de lipit lasat neglijent undeva si vroia sa lipeasca cu el ceva ce nu pot zice aici.

  • @Krossfire: Depinde de copil. Pentru băiatul meu, “nu face aia” , indiferent ce explicatii i-as fi dat, era o invitatie la a face. Vedeam in clipa in care i-am spus, in ochii lui ca imediat ce va putea va face acel lucru. Singurele metode de a-l îndepărta de lucrurile care nu voiam sa le facă, era sa evit sa-i atrag atenția asupra lor. Cele pe care puteam sa le pun in dulap sau pe dulap, le-am pus. In ce priveste prizele, pentru ca stiam ca “sa nu umbli acolo” nu ar fi avut nici un efect l-am invatat de mic cum dse folosesc. I-am arătat cum se baga casetofonul, radioul in priza si cum se scoate. Asa ca nu am avut probleme. Numai ca, nu m-am gândit ca ar putea baga la un moment dat si doua cuie in priza. Asa ca, intr-o zi, cand el avea 2,5 ani, eram la mama mea, nu stiude unde a găsit in camera cuie. A băgat 2 cuie in priza si Slava Domnului ca doar a pocnit si a făcut scurtcircuit.

  • Cornelia: Si asa a invatat puterea curentului electrici ;)) (fara alte consecinte, din fericire).

  • Pai da, ca de-aia stie asa de bine fizica. In general de aceea stie foarte bine cam de toate, pentru ca este extrem de curios si nu se linistea pana ce nu isi satisfacea curiozitatea.

  • Șocant, cineva se pricepe la educat copii înainte să-i producă?! Ne, e doar minunat, că de asta s-au inventat îngrijitorii educatorii si profesorii. Unii dintre ei n-au avut niciodată propriul copil dar au avut grijă de ai altora.
    Oricum, o să fii un tată interesant.

  • Sau un tata foarte dubios 🙂

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *