Corporatistii, frate!

Pe principiul ”Spune-i La Multi ani Lui Iisus  si primesti un ursulet de plus !”’, m-am gandit sa scriu un articol bonus. De ce bonus ? Pentru ca de vreo 3-4 zile, nu pot posta niciun articol nou pe blog. Din fericire, articolul de fata fusese inceput inainte de problema raportata…

In perioada usor tulbure de dupa schimbarea domeniului , am postat un articol care n-a jignit suficient. E vorba despre o critica deloc subtila la adresa hipiotului modern. Nu imi amintesc exact ce declansase respectiva revarsare de furie, dar pot intui. De ceva vreme, cuvantul ”corporatist” a devenit ciuca mistourilor ieftine si un nemesis general pentru toti hipiotii cu pretentii. Nestiutor din fire, indraznesc sa intreb : Ce-i nene ala un corporatist ?  Ce face un corporatist ? E corporatist numai pentru ca indrazneste sa lucreze la o firma potenta financiar ? E corporatist pentru ca se imbraca la costum ?  Corporatist e si ala cu biroul minuscul, dar si ala care lucreaza de-acasa pe un post de conducere ? Corporatist e si paznicul de imprimanta dar si negociatorul sef ?

Nu zic ca nu exista corporatii desprinse din visele umede ale fanilor Grateful Dead. Din pacate, in Romania inca exista sefi care isi vad angajatii ca pe niste furnicute intr-un insectar, primii fiind la randul lor carabusi intr-un insectar mai mare. Da, exista hipsteri de corporatie care multumesc cerului pentru titlul lor format din noua cuvinte. Da, exista indivizi pentru care telefonul de la firma reprezinta incununarea vietii sociale. Totusi, diletanti exista in corporatii, IMM-uri si ONGuri. Exista chiar un organism format exclusiv din asa ceva  : administratia de stat. Deci, ce facem cu corporatistii ?

Daca treci peste baietii care se omoara de la 9 la 22 pe o punga de seminte, s-ar putea sa descoperi ”corporatii’ unde oamenii chiar vin cu placere la munca. Mai mult, sunt platiti bine pentru asta , au o tona de beneficii (de la asigurari medicale la delegatii) si stau alaturi de oameni pe care nu simt nevoia sa-i minimizeze sau eticheteze. Totul pentru ca la un moment dat s-a facut o selectie si pentru ca valoarea ramane valoare. Asta nu inseamna ca oamenii valorosi sunt toti in corporatii. Ritmul  de lucru si distanta ii indeparteaza pe multi , pe cand altii au pur si simplu un spirit antreprenorial mult prea dezvoltat. Mai exista si oameni pentru care munca de-acasa, consultanta si colaborarile ofera mult mai multe oportunitati si un mai mare spatiu de miscare. Nu degeaba exista categoria meseriilor ”liberale”. Sunt oameni care muncesc 10 ore de-acasa, la un nivel care ar uimi angajatii marilor companii. Apoi mai sunt aia si aia ”liberi”…

Cine-s aia liberi, aia care detesta corporatistii din tot sufletul ?  In principal oamenii care-si permit sa nu munceasca sau care sunt pur si simplu incapabili sa faca ceva concret. Astia-s oamenii care folosesc o functie cu 3 randuri pe ecuson la McDonalds si activitatea in zece asociatii drept scuza pentru lipsa de scopuri. Nene, el nu e  fraier sa lucreze la corporatia care il exploateaza. Nu, el e liber….trage sapte ore pe un salariu de rahat, cu un sef care nu da o flegma pe angajati,  baga acasa un Counterstrike si 10 ore de Facebook iar sambata iese la mitingurile sindicale BNS. Da, dar e   liber, liber ! E student in anul sapte la Politehnica, nu face bine diferenta intre Mac OS si Linux, n-a lucrat in viata lui, dar macar nu e corporatist !

Nu am ceva cu folosirea cuvantului astuia in constructii sarcastice sau cu sens derogatoriu. Uneori, autorii articolelor au toate motivele se infiereze apucatrile ”corporatiste”.  Cultura de corporatie isi are opozantii si contraexemplele stralucite. Totusi, cand cineva foloseste cuvantul asta la doua trei-fraze, poti deja sa intuiesti ca omul are extrem de mult timp liber si il foloseste extrem de prost. Ca alternativa la ”corporatist”, mai exista si expresia ”vandutii”, expresie care-i  inghite si pe corporatisti dar si pe oamenii care scot sume decente pe cont propriu.  Pana la urma e normal sa te iriti pe aia care isi fac concediile pe-afara si muncesc de rup…cand ai 14 ani. Dar pe de alta parte, cand bati spre 30 iar in CV-ul tau ultimul rand e ”am terminat facultatea”, simpla pronuntie a frazei ridica semne de intrebare.

Imi pare rau sa-i dezamagesc pe hipiotii de ziua a saptea, dar baietii care halesc cele mai scumpe campanii de comunicare sunt fix non-corporatistii blazati : rebelii, militanti eco si oamenii ”liberi”. Mai simpatic e ca masa de corporatisti nasoi care le distrug visele anarhice e in mare formata din fosti hipioti si rebeli. Nu de alta, dar unii se trezesc cu timpul…

P.S : Asa cum precizam, datorita unei galante si misterioase tampenii,  nu pot posta niciun articol nou pe blog. Pot, in mod dubios sa editez drafturi. Altfel, de fiecare data cand accesez butonul ”Add New” (Posts) sunt trimis catre o pagina goala, aparent new-post.php. N-ar fi prima redirectionare catre o pagina goala. Respectivul fisier  .php . nu are un spatiu liber dupa ultimul rand, asa cum intuisem. Idei ? Sunt sigur ca exista o solutie super simpla , dar ca am avut zero timp sa ma documentez.

P.S 2 : Tin sa-l salut in mod special pe omul care m-a recunoscut, abordat si salutat acum doua zile la Victoriei. Apreciez !

41 COMMENTS

  • Am vrut să rumeg mai pe îndelete ce ai scris tu, dar mi-a rămas ca un cui în minte: care e treaba cu Grateful Dead?

  • Sincer sa fiu si mie imi plac Grateful Dead , insa masa initiala de Deadheads era formata aproape exclusiv din hipioti. De-aici si aluzia 😀

  • ca în multe alte situații, totul se poate rezuma/sintetiza într-un singur proverb: „vulpea când n-ajunge la struguri zice că-s acri”.

  • Corporatist = persoana care lucreaza la o corporatie => angajatul de la McDonalds este si el corporatist.

    Demni de mishto sunt cei pentru care lucrul la o corporatie a devenit un fel de “meaning of life”, care s-au lasat prea mult spalati pe creier de cultura asta corporatista. Sunt cei care fac parada cu o titulatura in engleza care nu inseamna mare lucru si nu presupune cine stie ce dar contine termeni de genul: corporate, affairs, manager, executive. Sunt cei pentru care viata se invarte in jurul companiei, care vorbesc mereu de compania lor, care te abordeaza cu un aer superior … pentru ca nu-i asa ei sunt X la compania Y.

    PS. Poate sunt un pic misogin, dar in general caracterizarea de mai sus este valabila pentru femei sub 35 de ani care lucreaza in management, marketing, pr…

    PS2. Tot corporatisti (in sens peiorativ) sunt si cei pentru care viata se invarte in jurul corporatiei. Sunt cei care muncesc pe branci de dimineata pana tarziu in noapte. Sunt de acord ca o cariera de succes presupune niste sacrificii, in momentul in care pleci de la munca doar ca sa mananci si sa dormi salariul ala incredibil de mare si concediile de lux odata pe an sunt degeaba.

  • Camil : Unele vulpi nu vor sa ajunga la struguri dar au pretentia de a fi declarate experte in degustarea vinului.

    Garm : Pai asa cam toti suntem corporatisti pana la urma. Inclusiv firmele micute se raliaza la concerne mai mari.

    O cariera in general presupune pasiune & dedicatie (stiu, suna ca un cliseu tembel). Daca cele doua nu exista, ai un job…nu o cariera, indiferent de cat muncesti fizic.

  • Suna ca un cliseu corporatist :)).

    Sunt de acord cu tine, dar inca o data trebuie sa stii unde sa tragi linie. Sunt de acord ca trebuie sa muncesti mult, sunt de acord ca trebuie sa te perfectionezi, sa faci cursuri in domeniu, sa te documentezi etc… Sunt de acord ca uneori trebuie sa muncesti mai mult (ore suplimentare) dar totul pana la un punct.

    Exemplul acelor femei care au murit de epuizare este graitor…

  • @ krossfire
    eu nu cred că nu vor să ajungă, în sinea lor, doar că nu pot. și atunci se autosugestionează în consecință, pentru a face eșecul mai suportabil – sau chiar un titlu de glorie („liberi”)

  • Apropo de ce spuneai cu femeile corporatiste, cred ca primul caz de moarte in campul muncii tot pe filiera aia am avut-o 🙂

    Chestia e ca in primii ani, nu te forteaza nimeni sa te topesti pe un scaun. Poti fi corporatist, independent vandut, hipiot sau ce vrei…numai ca trebuie sa fii ceva, sa ai o directie, nu o obsesie nihilista de a-i demoraliza pe cei din jur.

  • poate ca nu mai poti scrie articole noi fiindca te-o fi luat un hippiot hacker in vizor. corporatistule! 🙂

    serios vorbind, corporatism se refera la noul fascism, mai precis, conlucrarea statului cu marile corporatii, fie ca policy, fie prin “regulatory capture” (vezi wikipedia)

    este o problema identificata atat de stanga cat si de dreapta.

  • Stai nene, ca noi vorbim politica…ori hipiotii nu le are cu politica, ei e cu ”anarhia utopica” si altele 😛

  • ..ca n-or fi toti prosti. totusi, hipioatele sunt foarte faine dupa dus 🙂

  • Ma bucur sa aud ca nu te-a speriat gestul meu 😀
    Initial am avut dubii daca sa te salut sau nu dar pana la urma mi-am zis “de ce nu?”
    Chit ca sunt doar unul dintre nenumaratii indivizi care sunt abonati la feed-ul tau, ar fi fost pacat sa nu salut o persoana pe care o apreciez!
    Succes in continuare cu blogul si, daca tot am spart gheata, cred ca o sa trec mai des pe aici, sa iti las si comentarii!

  • No problem, multumesc pentru apreciere. Chiar a fost o surpriza placuta 🙂

  • Eu cred ca problema ti se trage si de la updatarea wordpress !

    Problema unora este ca nu sunt acceptati sa devina corporatisti sau nu se adapteaza si de asta au asa un dinte impotriva corporatistilor , plus ca daca lucrezi pentru o corporatie e musai sa fii eficient , altfel mai devreme sau mai tarziu esti pus pe liber .

    Sunt foarte multi care viseaza sa devina directori , chiar daca ei nu au experienta in domeniu si pentru ca ei cred ca munca este pentru masini sau tractoare ajung sa fie niste neintelesi si exploatati de sistem , deoarece considera ca sunt exploatati de sistem .

  • Nu-s multi care viseaza sa devina directori….e o tara intreaga !

  • Si culmea e ca vor sa fie directori cu secretara si masina la scara , plus un birou cat o sala de biliard . :p

    Noroc cu criza asta , ca incepusem sa producem directori pe banda rulanta !

  • Dincolo de permamentul meu dispreţ pentru carieră – cu asumată nuanţă anarhică – job, rate şi alte gogomănii pretins subtile despre cum ar trebui să-mi folosesc timpul şi viaţa, mă întreb, observ:
    – oare se poate imagina o conexiune între necesitatea marilor companii de a investi în România şi cerinţele minime iniţiale în materie de management (mediu sau înalt)? Resursa umană locală este de invidiat, dar impresia mea este că a fost masacrată in ultimii 10 ani datorită inserţiilor abuzive de practici asa-zis vestice. Masacrată cu acordul tacit al politicii, dar şi cu dorinţa unora de mai bine. Care bine?
    – corolar, cunoaşte cineva felul în care se respectă, cât de cât, legislaţia muncii în asemenea mari companii? Orele suplimentare trebuie plătite, dar nu mă feresc să folosesc termenul de “neosclavagism”.
    – ce presupune: “non-corporatistii blazati : rebelii, militanti eco si oamenii ”liberi”? întreb pentru că am rezerve faţă de asemenea categorii.
    S-a mai spus că trebuie să fii ceva. Dar ce se întâmplă dacă nu vrei? Înţeleg că trebuie să ne croim un ceva, dar de ce acest ceva trebuie să fie impus?

    Sper să nu mă eticheteze cineva ca sensibil, extremist sau idealist 🙂

  • Romania Inedit : O sa ma ocup si de problema cu Ajax Edit Comments.

    Stefan Musat : In exprimarea cu ”non-corporatistii” blazati ma refeream la ”hipiotii rebeli” care mai degraba ar iesi la un mars anti-discriminare decat sa puna mana sa stranga niste fonduri sau sa faca ceva concret pentru ONG-uri.

    Poti alege sa fii nimeni si nimic. De acord. Dar de-aici incolo, pretentiile si dreptul de a lua cuvantul nu mai sunt sustinute de absolut nimic ! In momentul in care imi da lectii unul care se recomanda poet si care pana la 35 de ani a facut zeci de mii de facultati pe banii parintilor, e normal sau nu sa-i tai macaroana ? (chiar ma gandesc la un personaj real, inactiv in online din fericire).

  • @krossfire: nu ma refeream neaparat la numarul de angajati sau al structurilor unei companii. sclavagismul apare cind munca e fortata si neretribuita.

    iar aici am modelul citorva amici care se declara ei insisi corporatisti. Venituri salariale fixe si oarecum modeste, sarcini de serviciu cu variatii total nerezonabile. Inteleg ca orice job presupune sarcini neprevazute care te tin 12-15 ore pe hirtii, dar in practica astia baga ca migu aproape in fiecare zi. fara sa primeasca nimic in plus pentru asta, nici macar recunostinta in cele mai multe cazuri.

    cit despre componenta fortei, constrangerea nu mai e fizica [,] ca in alte dati, e pur psihica. sclavul clasic ar fi vrut sa plece de pe plantatie dar nu putea, sclavul modern poate pleca dar nu vrea.

    in fine, nu doar in marile corporatii se intimpla asta, dar doar acolo vad ca unii obtin si placere din munca. poate nu inteleg eu psihologia unui raging workaholic.

  • cum de n-ai amintit de team-building? asta mi se pare elementul definitoriu pentru “cultura corporatista”. exponentul dizolvarii vietii private in viata corporatiei. transformarea muncii din mijloc in scop. sau ma rog, furnizarea scopului celor care nu-l au.

    din punctul meu de vedere omul e incompatibil cu munca de inspiratie sclavagista. o facem ca n-avem de ales. cei ce obtin placere din sclavie nu-mi inspira incredere.

  • Mircea Popescu, Romania Inedit : Controllerul RAID si HDD-urile serverului pe care era hostat blogul meu au cam crapat, motiv pentru care s-a revenit la un back-up din 2 octombrie => s-au pierdut cateva comentarii.

  • Aceasta este asa numita forta de munca ieftina. In ceea ce priveste managerii, nu avem inca niciunul care sa poata merita cu adevarat aceasta titulatura. Si cand fac aceasta afirmatie nu il am ca etalon pe Jack Welch.
    O zi minunata iti doresc

  • Acum depinde si ce intelegi prin ”manager”. Vorbim de managementul mijlociu din diverse corporatii/firme sau de managerii de top (unde intr-adevar, exemplele pozitive sunt mai rare) ?

  • Garm, as vrea sa inteleg de ce are lumea (adica oamenii adica barbatii, desigur, ca suntem intr-o tara profund biblica, cu femei si oameni) asa o problema cu cariera in cazul femeilor.

    Daca tot e supra-populatie si suntem prea multi etc., nu ar fi timpul sa va actualizati si voi sistemu’ ala de operare unde scrie ca tre’ sa fim doar/majoritar/exclusiv genitrix?

    E grav ca-mi place sa fac ceva cu capul si nu cu gura? Nu-mi folosesc potentialul cosmic sa rezonez cu universul prin singura gaura care ma face valoaroasa?

    Sau de fapt este teribil de grav ca, intr-o tara extrem de misogina, preferam sa murim la tastatura decat sa depindem de voi si de bunavointa voastra conjecturala si obiectuala?

    Cat despre corporatisti, e simplu: impotentii au nevoie intotdeauna de un tap ispasitor, mai ales pt. a-si spala imaginea de sine (aide domle ca io-s ok, era urata; io n-am vrut sa fur da mi-am pierdut mintile ca-i criza, ai dracu astia de la putere). Nu e niciodata vina ta ca nu ai o viata minunata, e vina partidului, a lu basescu, a corporatistilor, a imobiliarilor. In grup asa. Proiectie in masa a umbrei, asa incep razboaiele de obicei.

  • Teribilă stimă de sine trebuie să ai dacă presupui că presupunem că ai fi valoroasă doar printr-o gaură.

    Mă întristează ipoteza ţapului ispăşitor. E ca şi cum ai lua peste picior tot ce s-a scris pe pagina asta cu o lejeritate chiar puerilă, dacă-mi permiţi 🙂

  • O baba : Nu era un post misogin si cred ca nici Garm n-a mers pe linia asta neaparat. Din contra, cred ca suprambitionarea asta (fie justificata, fie de sorginte feminista) face din femei victime ale sistemului corporatist, presupunand ca exista unul.

    Chit ca in profesiile liberale nu exista diferente de retributie intre barbatii si femeile de pe aceleasi posturi, am vazut femei care au devenit atat de obsedate de a atinge un anumit nivel material/de autoritate incat au reusit sa se consume psihic si fizic in proces. Am avut si ”sefa” asa ca stiu ca exista partea plina a paharului, insa tendinta spre suprambitionare pare a fi mai prevalenta la femei (nu zic ca in Romania n-ar avea de ce sa fie).

  • Ma distreaza ca termenul asta a aparut ca orice alt fel de etichetare negadita: a aparut un gen, s-a format o impresia generala iar mai apoi o mentalitate. Eu vreau sa lucrez intr-o corporatie, I find it challenging. Imi imaginez superiorul un manager, nu un sef. Asta e problema la noi:e full de sefi, nimeni nu stie sa fie manager. Ce sa mai zic de lider. Da, o sa muncesc la inceput destul de mult, pentru ca evolutia costa: timp, mai ales. Tot ce sper este sa fac ceea ce imi place, sa ma provoace si sa ma invete.

  • Asta cu managerii e intr-adevar ”alta experienta” 🙂

  • Da,e cu totul altceva.. 🙂

  • credeam ca se abordeaza problema real, inteligent. din pacate nivelul este nu inferior (standardului cerut, asteptat) ci aducator de deservicii credibilitatii. pinguinii sunt spalatii pe creier, dezumanizatii care mint, inseala, produc inutil, care-si sterg din fiinta normalitatea, sensibilitatea, umanul. faptul ca nu sunt abordate nici macar la ”si altele” ci dimpotriva, is luate la stoul cu spoiala de superioara stiinta/experienta de viata… . provocarea incepe de la a gandi. a mima e semn de pro stie. a nu gandi e semn de autodistrugere. cel mai usort e sa te desavarsesti cand sinapsele te ajuta, tanar fiind. mai apoi apare rugina indiferentei, s-uite asa ingrosi randul virusatilor ce viruseaza la randu-le, prin mimetism existential. lungul sir de vieti gri si degeaba. sanse ratate. pupe moa rte.

  • tinerete degeaba : Ahh, tipul de discurs cretinoid si sincopat al poetilor eliberati. Te asteptam de ceva comentarii, era si pacat sa aruncam cu rahat in van, nu ? Acum e cu dedicatie 😛

    Cat despre ”pupe moartea” …n-ai grija, o sa va pupe. Flegmele inutile care ne paraziteaza n-au o viata atat de lunga pe cat ai zice. Nu de alta, dar sunt altii care au scris si au fost mai mult decat veti fi voi o viata.

  • @krossfire

    Ai zis ca “O cariera in general presupune pasiune & dedicatie (stiu, suna ca un cliseu tembel). Daca cele doua nu exista, ai un job…nu o cariera, indiferent de cat muncesti fizic.”

    Trebuie sa fii absolut batut in cap sa traiesti aceasta UNICA viata pentru a-ti construi o cariera… Pentru mine job-ul este doar o sursa de venit cu care sa imi permit sa ma plimb, sa ma distrez si sa imi vad de pasiunile mele. ATAT si nimic mai mult. Nu intentionez sa ajung la 50 de ani, sa am contul plin, dar si mintea plina de regrete ca nu am facut ce as fi vrut sa fac si acum e prea tarziu 🙂 Viata mea nu inseamna cele 8 ore petrecute la servciu ci toate orele din afara acestor opt. Daca cineva va indrazni sa atenteze la aceste ore din timpul meu liber va trebui ori sa ma plateasca regeste (si cu conditia sa nu se intample mai mult de 1 data pe luna), ori sa accepte ca ala este timpul MEU liber, nu al lui, iar eu am decis ca il voi petrece asa cum doresc 🙂 Problema mare este ca majoritatea care lucreaza in aceste corporatii sunt niste baieti si fete veniti din provincie care sunt dispusi sa stea in genunchi si sa faca plecaciuni in fata oricarui angajtor doar de dragul de a munci in Bucuresti. Asa ca degeaba au cativa coloana vertebrala si curajul sa isi respecte drepturile daca mereu postul va fi amenintat de unul venit de la Poplaca , dispus sa fie sluga 🙂

    Iar majoritatea celor care lucreaza prin aceste corporatii oricum sunt niste plimbatori de hartii care nu sunt in stare sa gandeasca logic sau sa judece. Am avut de-a face cu d-astia cu niste functii de cadeai pe spate…dar creier ioc…asa ca si asta a contribuit enorm la atitudinea mea batjocoritoare la adresa corporatistilor.

  • No bun, vad ca putem publica si fara injurii. Nu e nevoie de pseudonime sau de glumite de autobaza (vezi mailul) pentru ca oricum blogul iti blocase IP-ul. Noroc ca am prins comentariul de fata care respecta regulile de postare de pe blog.

    Altfel, sa-ti raspund pe rand:

    1.E intr-adevar trist sa-ti traiesti viata pentru a construi o cariera, dar nu strica sa ai sau sa fi avut una la un punct. Nu e vorba doar de siguranta financiara, ci si de evolutie personala si in ultima instanta, de a avea pe ce sa ”cazi”. Eu de exemplu lucrez in publicitate, dar am in paralel vreo doua proiecte personale, unul fiind o mica echipa de productie jocuri Android. Acum nu zic, poate ca impartirea intre proiectele personale mi-ar oferi un stil de viata mai ok, dar experienta adevaratei munci de echipa nu-i chiar de aruncat. In plus, ma distreaza sa vad oameni care condamna cu toata forta marile companii, dar ajung sa lucreze si sa traiasca in conditii mult mai nasoale. Nu incurajez modelul japonez (l-am si condamnat de curand, de altfel), dar nici modelul romanesc nu-i tocmai demn de urmat.

    2.Tu decizi cum iti vinzi timpul pana la urma. Daca accepti sa muncesti x zeci de ore pe saptamana pe un salariu de nimic in conditiile in care ai experienta si capacitatea de a face mai mult, atunci e problema ta. In general, munca aia ”draceasca” ar trebui sa apara in primul an de munca, cand efectiv inveti meserie. Dupa, nu te obliga nimeni sa faci ceva. It’s a job, not a marriage (vorba reclamei).

    Crede-ma, am avut si eu de-a face cu destui corporatisti caricaturali, dar acum depinde cat de larga e definitia pe care o dai corporatiei. Pana la urma, filiera locala a unei corporatii poate fi ceva aproape pitoresc, complet diferit de ceea ce ti-ai imagina din media. Pe de alta parte, sunt companii vestite pentru mediul excelent de lucru care in Romania deschid micute fabrici. Din nou, e o chestiune de alegere si de asteptari.

    Cat despre invazia de provinciali pe care o reclamai in postul trecut: daca infrastructura ar permite-o, cred ca 70% din populatia Bucurestiului (inclusiv putinii bucuresteni pe bune ramasi) ar prefera sa deschida o afacere in provincie. Pana atunci, exista domenii care sunt exclusive Bucurestiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.

Related Posts