Fusese o saptamana istovitoare pentru Capitanul Gramatica. Dupa zile de carat si mutat mobila, lucrurile pareau in sfarsit sa se… aseze.

Deodata, un e-mail perturba linistea maretului supererou: o tanara cu ambitii de scriitoare si visuri de copywriter cerea sfatul Capitanului. Din pacate, mesajul care acompania aceasta rugaminte continea multe cuvinte necunoscute pentru eroul nostru. Printre ele se numarau “radio-ul”, “mov-ul”, “rock-ul” si, nu in ultimul rand, “Bucuresti-ul “. Capitanul era indurerat : ce grava boala contractase copila! De altfel, atat capitanul cat si multi prieteni de-ai lui, feldmaresali in armata gramaticii, fusesera multa vreme bolnavi, dovada fiind chiar blogurile pe care activau. Capitanul Gramatica stia ca, odata imbolnavit de cratima, niciun cuvant nu mai era sigur, nici macar prepozitiile…

Nu radeti, caci micuta cratima a cauzat multe catastrofe. In cazul de fata, principala catastrofa ramane imposibilitatea de a urmari un text fara a te lovi de o cratima pusa prost. Ar fi stupid sa va scriu aici cum si unde se foloseste cratima in general, dar ar merita sa ne aplecam asupra unui caz concret: folosirea cratimei pentru cuvintele venite din alte colturi ale lumii sau pentru expresiile la care utilizatorul se uita stramb. N-as vrea sa fiu prea strict in privinta asta pentru ca am facut la randu-mi gafe, dar merita sa stabilim niste reguli, cu atat mai mult cu cat cratima a devenit un fel de reflex atat printre corporatistii obsedati de corectitudine, cat si printre vorbitorii de rand.

Sa vedem in primul rand ce spune regula. Dictionarele ne avertizeaza ca singura situatie in care articolul hotarat adauga o cratima cuvantului articulat este in cazul in care cuvantul de baza, imprumutat din alta limba, prezinta diferente intre scriere si pronuntie (exemple: cover-ul, device-ul, acquis-ul etc). Acelasi lucru este valabil si pentru formele de plural ale cuvintelor venite pe filiera engleza, franceza sau germana. Cum limba romana este o limba fonetica, regula pronuntiei are sens. Evident, ar merita sa verificam inainte daca nu cumva cuvantul pe care vrem sa-l pervertim vizual nu exista deja in limba romana. In cazul asta, chiar daca pronuntia e fi usor americanizata sau frantuzita, cratima lipseste. Laptopuri avem si s-au mai vazut, la fel cum feedbackuri se dau inca de prin 1998. Stiu ca ultimele trenduri ne indeamna spre o barbara nationalizare a limbii, dar marketingul e marketing, cu atat mai mult cu cat el nu are un alt echivalent in limba romana.

D.O.O.M

(Un citat din domnul Dictionar Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane)

In cazul numelor proprii, regula se pastreaza. Kabulul este capitala Afganistanului, pe cand Bruges-ul este un oras in Belgia. In club poti sa mergi cu Maseratiul (se aude, presa tabloida?), dar n-ai ce cauta cu Chevrolet-ul. Chiar daca iti place sa uimesti gagici cu smartphone-ul sau sa te lauzi cu notebook-ul tau ultrasubtire, e bine sa-ti lasi cratima acasa cand iti bei cocktailul sau cand iti lauzi brandul.

O alta regula de care ar fi bine sa tinem cont este asemanarea unor cuvinte imprumutate cu alte cuvinte deja existente in limba, dar cu sens diferit. E adevarat ca nou-venitele se si pronunta usor diferit, dar e bine sa stim de ce ne citim totusi “e-mail-ul”, nu emailul si de ce “crap-ul” (creap, intr-o transcriere fonetica abuziva) nu este acelasi lucru cu crapul pe care-l prindea bunicul. Bine, ar fi de retinut si ca multe cuvinte si, cu ocazia asta, si multe cratime se pot evita pur si simplu prin folosirea unui termen existent in limba. Daca nu vreau sa satirizez limbajul unei categorii de vorbitori sau nu citez pe cineva, sunt putine motive pentru care “crap-ul” de mai sus sa nu fie inlocuit cu “porcarii” (sau cu un echivalent mai plastic).

Chiar daca brainstormingul a intrat in limba, chiar daca weekendul si-a pierdut toate linutele si chiar daca logul poate fi utilizat cu grija de fanii computerelor, meeting-ul ramane o simpla sedinta, iar store-ul e un banal magazin. Desigur, dupa cum ati putut observa in imaginea de mai sus, regula este chiar mai relaxata. Daca termenul imprumutat se termina in grupuri de litere care se scriu si se citesc la fel in limba romana (chiar daca restul cuvantului se pronunta diferit), lipsa cratimei se poate tolera. In aceste conditii, monstruleti precum “mov-ul” sau “radio-ul” chiar n-au de ce sa existe, cu atat mai mult cu cat termenii de la baza lor sunt cuvinte din limba romana. Astfel de scapari pot fi considerate simple accidente, de multe ori cauzate de obsesia pentru corectitudine.

Desigur, exista cuvinte a caror repetare ne da senzatia ca au intrat in limba si a caror scriere cu cratima poate parea exagerata. Nu, nu e vorba despre “linkuri”, cuvant corect daca e sa ne ghidam dupa regulile de mai sus. In cazul erorilor trecute cu vederea, blogger-ii si spammer-ii sunt primii pe lista, la fel cum putem accepta un “h” in plus in forma verbala “(ma) loghez”. Cred ca dictionarul poate inchide un ochi cat timp “autorii de jurnale online” si “oamenii care produc continut redundant” nu sunt niste sinonime la indemana.

Legat de propriile escapade in tara cratimelor, recunosc ca n-au fost tocmai rare. Sufar insa de o alta afectiune, una legata de folosirea ghilimelelor, chiar si atunci cand nu e nevoie urgenta de ele. In articolul de azi le-am scos la inaintare pentru a marca scoaterea din context a anumitor cuvinte si transformarea lor in apozitii, dar articularea cu cratima nu necesita ghilimele. Ghilimelita si precautia excesiva sunt insa boli grave. Despre aceste afectiuni insa, vom vorbi insa cu o alta ocazie.

Drept concluzie: o fi limba noastra o comoara, dar hai sa n-o transformam intr-o sarma de rufe. Se aude, frati-lor?

P.S: Apropo de surprize pe mail, am gasit nu intr-unul, ci in doua mesaje abominabila forma “exsces”.