Bolnav de cratima
Fusese o saptamana istovitoare pentru Capitanul Gramatica. Dupa zile de carat si mutat mobila, lucrurile pareau in sfarsit sa se… aseze.
Deodata, un e-mail perturba linistea maretului supererou: o tanara cu ambitii de scriitoare si visuri de copywriter cerea sfatul Capitanului. Din pacate, mesajul care acompania aceasta rugaminte continea multe cuvinte necunoscute pentru eroul nostru. Printre ele se numarau “radio-ul”, “mov-ul”, “rock-ul” si, nu in ultimul rand, “Bucuresti-ul “. Capitanul era indurerat : ce grava boala contractase copila! De altfel, atat capitanul cat si multi prieteni de-ai lui, feldmaresali in armata gramaticii, fusesera multa vreme bolnavi, dovada fiind chiar blogurile pe care activau. Capitanul Gramatica stia ca, odata imbolnavit de cratima, niciun cuvant nu mai era sigur, nici macar prepozitiile…
Nu radeti, caci micuta cratima a cauzat multe catastrofe. In cazul de fata, principala catastrofa ramane imposibilitatea de a urmari un text fara a te lovi de o cratima pusa prost. Ar fi stupid sa va scriu aici cum si unde se foloseste cratima in general, dar ar merita sa ne aplecam asupra unui caz concret: folosirea cratimei pentru cuvintele venite din alte colturi ale lumii sau pentru expresiile la care utilizatorul se uita stramb. N-as vrea sa fiu prea strict in privinta asta pentru ca am facut la randu-mi gafe, dar merita sa stabilim niste reguli, cu atat mai mult cu cat cratima a devenit un fel de reflex atat printre corporatistii obsedati de corectitudine, cat si printre vorbitorii de rand.
Sa vedem in primul rand ce spune regula. Dictionarele ne avertizeaza ca singura situatie in care articolul hotarat adauga o cratima cuvantului articulat este in cazul in care cuvantul de baza, imprumutat din alta limba, prezinta diferente intre scriere si pronuntie (exemple: cover-ul, device-ul, acquis-ul etc). Acelasi lucru este valabil si pentru formele de plural ale cuvintelor venite pe filiera engleza, franceza sau germana. Cum limba romana este o limba fonetica, regula pronuntiei are sens. Evident, ar merita sa verificam inainte daca nu cumva cuvantul pe care vrem sa-l pervertim vizual nu exista deja in limba romana. In cazul asta, chiar daca pronuntia e fi usor americanizata sau frantuzita, cratima lipseste. Laptopuri avem si s-au mai vazut, la fel cum feedbackuri se dau inca de prin 1998. Stiu ca ultimele trenduri ne indeamna spre o barbara nationalizare a limbii, dar marketingul e marketing, cu atat mai mult cu cat el nu are un alt echivalent in limba romana.
(Un citat din domnul Dictionar Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane)
In cazul numelor proprii, regula se pastreaza. Kabulul este capitala Afganistanului, pe cand Bruges-ul este un oras in Belgia. In club poti sa mergi cu Maseratiul (se aude, presa tabloida?), dar n-ai ce cauta cu Chevrolet-ul. Chiar daca iti place sa uimesti gagici cu smartphone-ul sau sa te lauzi cu notebook-ul tau ultrasubtire, e bine sa-ti lasi cratima acasa cand iti bei cocktailul sau cand iti lauzi brandul.
O alta regula de care ar fi bine sa tinem cont este asemanarea unor cuvinte imprumutate cu alte cuvinte deja existente in limba, dar cu sens diferit. E adevarat ca nou-venitele se si pronunta usor diferit, dar e bine sa stim de ce ne citim totusi “e-mail-ul”, nu emailul si de ce “crap-ul” (creap, intr-o transcriere fonetica abuziva) nu este acelasi lucru cu crapul pe care-l prindea bunicul. Bine, ar fi de retinut si ca multe cuvinte si, cu ocazia asta, si multe cratime se pot evita pur si simplu prin folosirea unui termen existent in limba. Daca nu vreau sa satirizez limbajul unei categorii de vorbitori sau nu citez pe cineva, sunt putine motive pentru care “crap-ul” de mai sus sa nu fie inlocuit cu “porcarii” (sau cu un echivalent mai plastic).
Chiar daca brainstormingul a intrat in limba, chiar daca weekendul si-a pierdut toate linutele si chiar daca logul poate fi utilizat cu grija de fanii computerelor, meeting-ul ramane o simpla sedinta, iar store-ul e un banal magazin. Desigur, dupa cum ati putut observa in imaginea de mai sus, regula este chiar mai relaxata. Daca termenul imprumutat se termina in grupuri de litere care se scriu si se citesc la fel in limba romana (chiar daca restul cuvantului se pronunta diferit), lipsa cratimei se poate tolera. In aceste conditii, monstruleti precum “mov-ul” sau “radio-ul” chiar n-au de ce sa existe, cu atat mai mult cu cat termenii de la baza lor sunt cuvinte din limba romana. Astfel de scapari pot fi considerate simple accidente, de multe ori cauzate de obsesia pentru corectitudine.
Desigur, exista cuvinte a caror repetare ne da senzatia ca au intrat in limba si a caror scriere cu cratima poate parea exagerata. Nu, nu e vorba despre “linkuri”, cuvant corect daca e sa ne ghidam dupa regulile de mai sus. In cazul erorilor trecute cu vederea, blogger-ii si spammer-ii sunt primii pe lista, la fel cum putem accepta un “h” in plus in forma verbala “(ma) loghez”. Cred ca dictionarul poate inchide un ochi cat timp “autorii de jurnale online” si “oamenii care produc continut redundant” nu sunt niste sinonime la indemana.
Legat de propriile escapade in tara cratimelor, recunosc ca n-au fost tocmai rare. Sufar insa de o alta afectiune, una legata de folosirea ghilimelelor, chiar si atunci cand nu e nevoie urgenta de ele. In articolul de azi le-am scos la inaintare pentru a marca scoaterea din context a anumitor cuvinte si transformarea lor in apozitii, dar articularea cu cratima nu necesita ghilimele. Ghilimelita si precautia excesiva sunt insa boli grave. Despre aceste afectiuni insa, vom vorbi insa cu o alta ocazie.
Drept concluzie: o fi limba noastra o comoara, dar hai sa n-o transformam intr-o sarma de rufe. Se aude, frati-lor?
P.S: Apropo de surprize pe mail, am gasit nu intr-unul, ci in doua mesaje abominabila forma “exsces”.
Ce-ti mai place gramatica, oltene…
Eu ţi-am zis că o să scoţi manuale, he-he! 🙂
Aia cu “s” din “exsces” este taman ca-n bancul cu “l” din “p*llă”: să fie mai lung. 🙂
ooo, ce mi-am adus aminte…
doi puştani în parc, acu vreun an. n-am prins începutul discuţiei, da’ unul zice:
– Bă, mă-ta are cratimă!
Celălalt:
– Mda… măcar n-are copii idioţi, ca altele…
Groparu: Uneori. Avem o relatie complicata 😛
Nelinistitu’: Manuale de cratima 😉 ?
Boemul: Pustiul are un viitor in jurnalism 🙂
Cred ca iar ai comis-o, cumetre… Nu se scrie ‘crati-ma’ ???? Pe mine, ma, m…
Numa’ daca e articulat: cratim-ei 😛
E pura conventie mo, daca io scriu Chevroletu’ si Masserati-ul pe motiv ca primu’ e de clasa muncitoare si-al doilea bas, atunci fix asa se va si scrie. Daca scriu invers, se va scrie invers. Limba se vorbeste si se foloseste asa cum o vorbesc si asa cum o folosesc creatorii de limba, persoanele alea importante ce ruleaza fin. Cacaciosii de la Iorgu Iordan si aspirantii la ei, puletii de scriu “manuale” si “indreptare” exista pe lume ca sa noteze din genunchi ce si cum facem noi astia care contam, cu modestia necesara cit si specifica unui job de castrati, si nu pentru damfuri, figuri si alte spargeri in impresii. Asa ca nu-mi zi tu mie ce si cum e in nustiuce dospeala scrijelita pe pasta de copaci morti, zi-mi cine mai zice asa si de ce ar trebui sa-mi pese. Just ?
Da, doar ca in general, limba o fac tot… puletii. Nu aia de la Iorgu Iordan, ci aia care nu se pot abtine sa nu scrie “ji” in loc de “si” si sa nu adauge deci si decat dupa fiecare propozitie. Ei sunt majoritatea, nu “noi”.
Da, limba ar trebui sa fie un organism viu (engleza e un exemplu excelent), dar fara niciun fel de regula, ajungi la mila celor care nu-si pot articula gandurile.
In cazul de fata, conventia e una excelenta. Cat mai putine cratime = texte cat mai usor de citit. E o regula care merita sustinuta, chiar daca e o simpla conventie 🙂
Altfel, daca ai aspiratii de copywriter/scriitor, ar cam trebui sa aderi la norma sau macar sa propui una decenta in schimb. Daca scrii cum iti vine, mai bine te apuci de alte lucruri (la fel si daca nu vrei sa inveti putin marketing, dar asta e alta discutie 🙂 ).
Da’ majoritatea nu conteaza, hai sa modelam. Deci, in Pulenia sunt un milion -1 de puleti la munca cimpului, si un sef in citadela Zipf. Fiecare dintre astia un milion tine un blog. Un milion minus unu’ de bloguri se citesc de catre nimeni (pentru ca “Chukcha not reader, Chukcha writer!“) si un blog se citeste de cite un milion. Ca rezultat, uzu’ corect al cuvintului muie scris de ala din citadela Zipf are o circulatie de un milion, si uzurile gresite au o circulatie zero. Chit ca altfel daca le cauti, ar exista aparent un milion de bloguri de nimeni, cam ca si un milion de opinii in capatini seci de muieri la virsta a doua si-un sfert. Si ce daca ? Asta-i un model simplificat, ca tie ti s-ar putea sa se para ca nu e de fapt zero “in realitate” pe motiv ca noa, se pot da exemple. Atita ca in realitatea aia existenta e modulata de potenta, adica inmultesti citi is cu cit valoreaza ei individual, sa-ti iasa per total ceva. Engleza e un exemplu recent da’ prost, ca ea nu-i un organism viu, ea-i un organism recent mort, ca-i vorbita de oameni diferiti, si sub… Read more »
De acord cu statistica. Altfel, engleza, desi e un exemplu extrem, ne-ar putea invata cateva lucruri (unul dintre ele fiind sa nu fortam adaptarea unor cuvinte care exista si circula deja international – vezi obsesia francezilor de a “traduce” tot).
Si-aia-i drept.
La mine s-a auzit de mult. 🙂
Mai nou se pare ca la Bucuresti s-ar fi rasturnat un microbuz cu prosti…. 😛
Aici se rastoarna pana la urma toate, dar problema e: de unde au venit :D?
Te rog calduros sa mai scrii un articol si despre folosirea cuvantului “decat” in mod abuziv de catre bucuresteni.
Pe principiul: am decat doua mere.
Exista si un banc:
Un tip merge la magazin si zice:
– Dati-mi va rog niste cartofi.
Vanzatoarea intreaba:
– De cat?
Tipul raspunde:
– Da, decat cartofi.
Aia e deja regula de baza si cred ca turbam daca o vedeam in respectivul e-mail. “Decat”-ul deranjeaza la fel de mult in scris pe cat o face si in vorbire. Ciudat e ca si aici vorbim despre o conventie, dar e o conventie care elimina o expresie suparatoare.
Cu atâtea cuvinte împrumutate, e grele rău cu așezarea cratimelor. Da’ ce poți să mai ceri când la noi și „frumoas-o” are cratimă? Și cea mai enervantă greșeală e când vine vorba de bacalaureat, care s-a transformat în BAC (neapărat cu majuscule) și se articulează tot cu cratimă.
Ce-i drept, le mai comit și eu când vine vorba de împrumuturi din alte limbi. Util articolul, eu în general merg pe intuiție, rușinică să-mi fie.
Aoleu, sa nu intram in regulile clasice de folosire a cratimei. Daca ne bagam in asa ceva, merita sa ne amintim si de celebra reclama de la Mega Image cu “Ramane-ti pe pozitii!”.
Si eu tot pe intuitie merg (sau mergeam), dar intuitia nu m-a dus mereu unde as fi vrut (cel putin nu din punct de vedere al aspectului textului).
grea boala, cu ghilimelele http://33.media.tumblr.com/a599d4694e3d6eb2ff70b198e5d28cfe/tumblr_mfo31r3MqZ1rhnyg2o1_500.gif 🙂
Cam asa ceva (sau cel putin asa-mi inchipui ca arata pentru cititori).
Tot ce ai expus tu este adevarat.
Am obserrvat ca unii folosesc cratima si pentru a se da interesanti sau cunoscastori de limbi straine, nu conteaza care.
Aoleu, da…sa nu uitam de cei care folosesc cratima la finalul cuvantului si ghilimele pentru a adauga emfaza oricarui cuvant care suna cat de cat strain de cuvintele auzite de ei in mod obisnuit.
Te astepti la prea multe de la noua generatie 🙂
Eh, de parca “generatia noastra” (care o mai fi si ea) ar fi una de sfinti 🙂
Un articol ff util pt ca eu, de exemplu, mereu am avut dubii re bloggerul vs blogger-ul si ezitarea asta chiar a avut consecinta probabil nepoliticoasa ca am evitat uneori sa scriu articole care sa contina referiri la sau citate din articolele altor bloggeri !
De-acum, cand mai gresiti, puteti spune simplu: Krossfire m-a invatat!
[…] Bolnav de cratima – Sau de ce nu toate cuvintele din engleza trebuie sparte in bucati. […]
… și englezii vor scrie poolă 🙂