Poate că nu e doar vina noastră

Am avut recent o discuție cu un coleg de generație despre succes. Nu, nu succesul vârât pe gât de mașina propagandistică a corporațiilor, ci succesul real, al omului mulțumit cu ce are și cu ce e. O formă de împlinire pe care, am concluzionat noi, o întâlnim din ce în ce mai rar la generația noastră.
Vedeți voi, omul “de succes” sau, mai bine zis, “omul funcțional” e departe de a fi vreun antreprenor hiperambițios sau vreun hipster cu idei progresiste. Oamenii care dorm bine noaptea nu sunt middle-manageri care se închină la Steve Jobs, ci mai degrabă oameni modești la capitolul aspirație, dar bogați în introspecție. Rezervați şi aparent conservatori, moderați, implicați puternic în comunitate și deseori practicanți ai unei forme de spiritualitate, oamenii “de bine” par a fi exact modelul de care generația mea, a milenialilor, dar și cea de după, au fugit cu disperare. Mai grav, e un model pe care societatea actuală l-a îndepărtat sau minimizat, știind că rezultatele vor fi singurătatea, dezbinarea și confuzia – trei elemente care fac individul mai ușor de controlat.
Să nu credeți că urmează vreo tiradă obosită despre cum era mai bine înainte sau despre cum nu mai facem copii (departe de mine gândul de a da sfaturi de viață). Ce urmăresc să subliniez, și nu sunt primul, este că modelul social promovat de filme, cărți de business, muzică și mai recent de zona de self-help, este un model orientat împotriva individului și, mai ales, împotriva comunității. Este un model care a dus la o epidemie de singurătate și la mii de oameni aflați în burnout sau în ghearele depresiei și ale dependenței, două pandemii pentru care nu există vaccin. Mai mult, este un model care ni s-a băgat atât de tare pe gât, încât am ajuns să ne învinovățim că pentru noi nu funcționează. E ca și când ți-ar da cineva două aripi de carton și ai crede că e vina ta că nu poți să zbori.
Cum, nu ai succesul pe care “trebuia” să-l ai? Dar poate nu ești cea mai bună versiune a ta! Nu câștigi suficient? E clar, tu nu muncești destul! Ești moartă de somn zilnic pentru că-ți duci copiii la grădi, muncești nouă ore și apoi gătești pentru toată familia? Treaba ta, poate n-ai mentalitate de învingătoare! Băi, dar fiți atenți aici, ce idee de TED Talk: dacă nu suntem DOAR NOI de vină? Dacă sistemul e construit împotriva omului de rând și merită un reset și poate și vreo doi pumni în freză? Nu, nu vă îndemn la anarhie sau anti-capitalism, ca un puștan care tocmai a descoperit delirul lui Marx, ci la moderație și la cât mai puțină admirație pentru reprezentanții denaturați ai un sistem nefuncțional. Permiteți-mi să detaliez…
Dincolo de inevitabilele schimbări tehnologice și de numele sub care ne-am organizat, societatea umană a evoluat și crescut prin comunități. De la primele familii și triburi, până la polisuri, regate și imperii, oamenii au fost integrați în comunități la care erau mândri și deseori obligați să participe. Comunitatea era cea care îți spunea “bine ai venit” în lume, care te învăța o meserie și cea care te articula când greșeai. La comunitate te întorceai când eșuai, dar și când reușeai să faci ce ți-ai propus, pentru a o ajuta să crească și a-i perpetua valorile.
Pe lângă plasele de siguranță pe care grupul ți le oferă, comunitățile au avut mereu rolul de a ne oferi un simț al apartenenței, al susținerii și acceptării și uneori și conexiunile care ne puteau asigura succesul. Încă din Antichitate aveam familii, ginte și școli de gândire, în Evul Mediu li s-au adăugat diferite congregații, consilii, bresle și ghilde, iar în epoca modernă am căpătat parohii, cluburi, sindicate, ONG-uri și asociații cetățenești. Spun “am căpătat” la trecut pentru că postmodernismul care ne bântuie de câteva decenii trage tare să le înlocuiască definitiv cu o spoială de social media, self-help, practici spirituale inventate și multă singurătate. De ce? Pentru că într-un sistem obsedat de profit, întreținut de state corupte și falimentare, individul e mai puțin periculos decât comunitatea și mult mai ușor de înlocuit.
Retorica ultimilor ani, retorică vinovată de vreo două crize economice, este că putem reuși prin noi înșine și doar prin noi, iar restul sunt acolo să fie martori la măreția noastră, nu parte din ea. Nu asta ne spun toți dezaxații ajunși CEO? (cc Elon Musk, Sam Bankman-Fried, Christian Lang și alții). Pe lângă asta, de la filme la muzică, mesajul general e că vom trăi la nesfârșit, vom avea timp pentru toate și că trebuie să ne implicăm în tot, să fim la curent cu tot. Ce a creat asta? Oameni hiperindividualiști, deloc preocupați de cei de lângă ei, de viitorul lor sau de sănătate, obișnuiți să consume mai mult decât e cazul și dependenți de joburi rutiniere sau de idei fără șanse de succes.
Vedeți voi, o altă consecință a comunității este că-ți permite să te oglindești în ea și să te coreglezi. Același lucru îl fac și prietenii apropiații și cuplul, într-o relație sănătoasă. Mai mult, comunitatea și participarea la ea (decizional, financiar, prin voluntariat și prin multe alte moduri) îți dă un sens individual. Societatea actuală îți spune însă că sensul e în afara ta și a grupului tău: e în muncă, e în sala de sport, e în cabinetul psihologic, în sala de yoga, pe pista de alergare… și în orice alt refugiu ți-ai găsit pentru a te simți măcar puțin integrat într-o societate care nu te vrea.
Și, pe măsură ce începi să-ți dai seama că marele premiu al societății actuale e o cale sigură spre autodistrugere, cei pe care-i avantajează economic mizeria ta mai aruncă o momeală în apă. Auzi, dar nu vrei tu să devii antreprenor? Ăsta e destinul tău, deși sub 0.5% din antreprize reușesc, pe când restul se îngroapă în datorii. Ah, nu ți-a ieșit cu antreprenoriatul? Încearcă “gig economy”, un Bolt, un AirBnB, ceva. Poți fi propriul patron și ca orice bun patron 50% din banii tăi se vor pe sănătate, pensii pe care nu le vei primi și impozite pe care statul le va irosi. Iar dacă același stat are chef să te jecmănească, ghinion, ești pe cont propriu și în instanță.
Cine are timp de economii, viață de cuplu, familie și copii, când sistemul are atâta nevoie de tine? Și dacă totuși ai timp, gândește-te că poate ai nevoie de o mașină mai bună sau de vacanțe mai scumpe. Ai nevoie de “auto-îmbunătățire” pentru alții. Nu de alta, dar comunitatea ta sunt colegii de birou și oamenii de pe Facebook și Instagram, iar cu ei nu ești într-o relație de colaborare, ci într-una de competiție.
Simți că nu mai faci față presiunii? Tratează-te, vina e la tine! Poate ai nevoie de un coach care să-ți spună să “lucrezi inteligent” sau poate de un instructor sportiv îndopat cu proteine care să-ți dea lecții de viață, deși el trăiește efectiv în sala de sport. Poate ai nevoie de niște dezvoltare personală care să-ți spună asta și să te certe că nu faci mai mult. Asta deși ai plecat probabil dintr-un oraș de provincie, ai făcut o facultate și un master, ți-ai cumpărat cele necesare din banii tăi și te scoli în fiecare dimineață la ore inumane pentru a supraviețui traficului dintr-un oraș abandonat de autorități.
Crede-mă: faci destul și ești suficient sau suficientă! Ai trecut prin două crize și o pandemie și încă îi zâmbești vânzătoarei de la colț? Ești bine! Succesul social la care aspiri e definit și întreținut de cei care și-au dat deja viața pentru el, mulți blocați într-o halucinantă deziluzie (“delulu”, cum ar zice juniorii). Doar n-o să-ți spună ăla care a sacrificat tot de la 20 de ani în sus doar pentru a fi middle manager la Mediocrity Inc. să ai grijă la echilibrul muncă-viață personală, nu? Burnout-ul nu este despre ce faci, ci despre ce ai senzația că ar trebui să faci.
Nu e ciudat că, deși automatizarea e la cele mai înalte cote, muncim mai mult și mai inutil ca oricând? A.I.-ul n-o să ne ia joburile, pentru că nu are efectiv ce joburi să ia și pentru că ceea ce facem e menit să ne consume energia, nu să ne dea un sens. Nu suntem productivi, suntem doar ocupați. De-asta e și atât de greu să ieși din mulțime și să ai “succes” după standardele actuale de business.
Adevărul științific e că după o anumită sumă de bani pe an, efortul personal și educația nu mai contează, ci totul se reduce la noroc. Mă rog, dacă prin noroc se înțelege o sumă de bani existentă, acces la informații și posibilitatea de a fi în aceleași locuri cu oameni care o duc deja bine. În fine, ideea e că scurtăturile, că e vorba despre influencing, crypto sau păcănele, funcționează pentru foarte puțini oameni și pentru puțin timp.
De-asta se tot duc pe copcă start-up-urile umflate cu pompa de investitori. De-asta și pentru că produsele lor arată ca în clipul ăsta, niște mizerii fără sens cu zero valoare pentru utilizatori, zero valoare pentru angajați, dar multă valoare pentru primii investitori. Aici te aduc mentalități idioate de tip “move fast and break things” (mișcă-te repede și strică lucruri) sau “work hard, party harder” (muncește din greu și fii prost după). Dacă ai vrea să produci valoare reală, ai face ceva tangibil și sustenabil și ai muta treptat puterea de producție din mâna dictaturilor pe care le sprijinim cu zâmbetul pe buze. Nimănui nu-i pasă de un nou dating app, mai ales că aplicațiile de gen sunt doar fabrici de relații disfuncționale, între oameni cu așteptări nerealiste.
Poate că din tirada de mai sus s-ar putea înțelege că problema e la capitalism. Nici pe departe – cu toate minusurile lui, capitalismul e încă un sistem care se poate susține. Problema nu e capitalismul, ci capitalul – nu poți vorbi despre o circulație liberă a mărfurilor și valorilor, dacă 2% din populație controlează 90% din resurse. Populație care, evident, are tot interesul să răspândească miturile care o țin în viață, de la mitul antreprenorului genial la Visul American, exportat peste tot – cu tot ce include el, de la credite împovărătoare, servicii de sănătate scumpe și șomaj, la depresie și aroganță. Ăsta nu e capitalism, ci schemă piramidală.
Apropo de cât de bogați sunt cei 1%: știați că Smaug, dragonul ăla turbat care doarme pe un munte de aur în poveștile lui Tolkien, a fost estimat de Forbes ca având o valoare de 62 de miliarde de dolari? Asta l-ar pune azi pe un binemeritat loc 17 în topul miliardarilor americani. Diferența dintre Smaug, un personaj fictiv, și miliardarii respectivi e că dragonul nu voia cu orice preț să distrugă lumea, pe când unii dintre ei chiar vor (am mai scris despre ideologia acceleraționismului și scopul ei final).
Deci da, în timp ce ne batem cu pumnii în cap că e vina noastră că n-avem bani și nu ne-am atins potențialul (altă aiureală), ni se aruncă în cap deliruri ideologice de la oameni fie prea deștepți să ne vrea binele, fie prea proști ca să-l discearnă de rău. Pe lângă dezbinarea comunităților, ni se fură constant și alte bunuri de preț precum atenția și energia. Fără ele, nu mai avem nici timpul și nici cheful să ne revoltăm. Cel mult, avem timp să fim pasiv-agresivi sau ofensați de tot felul de nimicuri care nu ne privesc. Totul online, în comunități prea ermetice ca să ajungă lumina la ele. De altfel, cultura ofensei a fost o tactică diversionistă fantastică – în timp ce ne acuzam reciproc de rasism și linșam mediatic celebrități arogante, adevărații psihopați erau liberi să-și facă de cap în corporații, politică sau universități.
Revin însă la ideea din titlu: nu e vina noastră. Când greșim față de apropiați, colegi sau față de oameni întâlniți întâmplător, mi se pare normal să avem remușcări și să ne cerem scuze. Când însă eșuăm într-un sistem sintetic unde majoritatea regulilor n-au niciun sens, e timpul să schimbăm sistemul, nu să ne dăm pumni în cap. Deci, cum schimbăm sistemul? Cum n-avem 14 ani și geacă de piele, nu putem arunca cu pietre în el. Îl putem însă destabiliza treptat, cum a făcut și el cu noi timp de câteva decenii. Cum? Ignorându-l, bineînțeles.
În primul rând, comunitățile: e de preferat să participi fizic la una, că e vorba despre sport, voluntariat, religie, lectură sau ONG-uri. Totuși, timpul e o resursă rară și e cam greu să mai organizezi cluburi fizice de lectură în 2023. Chiar și așa nu te oprește nimic să-ți faci o comunitate închisă pe Discord sau alt canal și să vă întruniți periodic pe o temă dată, fie că jucați un joc împreună, discutați politică sau faceți recenzii de carte. Comunitățile nu sunt acolo pentru a-ți reflecta opiniile, ci pentru a-ți permite să ți le schimbi.
În al doilea rând, creează-ți un “al treilea loc”, adică un loc care nu e nici la muncă, nici acasă. Nu e musai să-l vizitezi mereu și poate fi orice, de la o cafenea de cartier cu o pisică leneșă, la mall-ul unde mergi la film – important e ca el să existe și să existe fizic. Când ești în locul ăsta, interacționează și bagă-te în seamă: vorbește cu chelnerii, salută lumea, fii cum ai vrea să fii, nu cum crezi că trebuie. Din păcate, pandemia a măcelărit multe astfel de locuri și le-a transformat în centre de livrare, treabă care convine maxim unora – din astfel de spații intermediare s-au născut mai toate marile revolte. Dacă n-ai încă un al treilea loc, nu strică să mai ieși puțin pe scară cu vecinii.
În al treilea rând: participă. Votează, scrie petiții, participă la greve, trimite notificări la HR când vezi că ceva nu e în regulă și implică-te oricum poți în comunitate, job sau politică. Ajută când poți și pe cine poți, pentru că astăzi sunt mai mulți oameni ca oricând care au nevoie de o masă caldă sau de un cuvânt frumos. Orice, numai nu umple Facebook-ul de înjurături și nemulțumiri pe care să nu le poți susține cu un plan de acțiune.
În al patrulea rând: dă perdeaua de fum la o parte. Ignoră pozele de pe Instagram și evită delirul de pe LinkedIN, mai ales că e întreținut de prizonierii sistemului. Lasă influencerii și succesul pe Tik-Tok și vezi-ți de următorul proiect personal, următoarea vacanță sau de următorul meci. Online-ul e plin de oameni nefericiți cu avataruri fericite. Renunță la ideea lor de bunăstare și vezi ce te poate împlini acum, nu după 200 de Like-uri.
În final, renunță la substitute. Dacă vrei să fii independent, pornește de jos, fără visuri mărețe și obsesii grandomane și investește treptat în vis. Nu paria totul pe o singură carte și nici pe un singur om – găsește-ți aliați care să-ți merite timpul. Evită cursurile de business ținute de șarlatani falimentari și înlocuiește-le cu un ceai băut cu persoane care chiar pot să te ajute. În aceeași notă, dacă simți nevoia de spiritualitate, cercetează în mod deschis posibilitățile și nu te arunca spre primul guru care-ți iese în cale. Serios acum: e ilar să spui că nu te regăsești în creștinism, dar că Roberto, instructorul tău de yoga fără BAC, deține căile spiritualității. Tot la fel de serios: nu există științific nicio diferență între astrologie și testul Myers-Briggs, așa că alege ce-ți place sau abandonează complet determinismul. Mai mult, dacă ai nevoie de ajutor, caută ajutor real – “self-help” e un nonsens. Și nu în ultimul rând, dacă vrei să-ți faci o familie, fă-ți o familie, nu-ți găsi scuze până când e prea târziu. Dacă nu vrei să-ți faci o familie, nu-ți face o familie, dar nu-i blama pe restul că au valori tradiționale. Nu datorezi nimic nimănui, dar nu face greșeala să crezi că alții datorează.
Acum, dacă tot e Ajunul Crăciunului, hai să nu mai folosim mâncarea și alcoolul ca substitute pentru afecțiune. Dacă ai norocul să-i ai pe cei dragi aproape, petrece-ți timpul cu ei, chiar dacă nu-ți împărtășesc toți viziunea glorioasă despre politică. Dacă tot ce ai sunt niște prieteni singuratici, invită-i pe la tine sau du-te pe la ei. Dacă nu e nimeni prin preajmă, mergi într-un pub deschis și vorbește cu cineva. Dacă ești singur sau singură, împodobește bradul și pisica și, înainte să bagi un Netflix, sună-i pe cei pe care ai fi vrut să-i ai aproape. Data viitoare sigur veți fi mai mulți. Orice, numai nu te închide în tine, deprimat că nici anul ăsta “nu ți-a ieșit” – e greu să-ți iasă când rețetele succesului sunt scrise de niște egomaniaci ratați.
Nu suntem meniți să fim singuri. Singurătatea e o povară, o lupă individualistă care ne spune că nu suntem destul de buni pentru propria persoană. O povară care ne face vulnerabili în fața sistemului și pe care sistemul face tot posibilul să o întrețină. Odată ce vom ieși treptat din bulă, o să vedem mai clar că împăratul nu e doar gol, ci și avar și foarte nefericit. Mai mult, o să vedem că o lume fără împărați e o lume care poate răsufla ușurată.
P.S: Sărbători faine și un strop de liniște. Sursa imaginii.
O revelatie asemanatoare am avut-o si eu de curand, si chiar ma uitam in trecut la mine, in ultimii 15 ani. La 20 de ani am inceput sa-l citesc pe Tony Robbins si am devenit fan, mai ales ca eram la varsta la care eram super liberal si vedeam viata prin prisma unui student la Poli cu tot viitorul inainte. I-am citit cartile lui Robbins, l-am ascultat pe Youtube, am incercat sa-mi incorporez sfaturile in viata de zi cu zi si pe termen scurt am simtit ca m-a imbunatatit, ca am devenit o varianta a mea mult mai buna, mai increzatoare, mai respectata de cei din jur etc. Dupa 1 an obosisem, am realizat ca totul este o pacaleala, niciodata nu este de fapt indeajuns, mereu este ceva de imbunatatit, mereu trebuie sa faci mai mult, mai bine, cumva sentimentul de “you’re never enough”. Am inceput sa-l simt pe Robbins drept un baiat al carui job este doar sa-mi “ia banii” toata viata pentru a ma repara, dar niciodata indeajuns. Apoi am inceput sa citesc mai multe despre el, cum a ajuns ce-a ajuns, si m-am simtit fraierit. Am inceput in campul muncii, toate bune si frumoase, acum dupa 10… Read more »
Felicitări (şi) pentru această analiză densă, documentată şi lucidă!
Familia şi comunitatea reală sunt două ancore puternice. Cu ajutorul lor putem “fenta sistemul” acesta nociv şi pseudo-modelele pe care încearcă să le impună. Comuniunea, interacțiunea autentică, sentimentele împărtăşite sunt de neprețuit.
Sărbători cu bucurie tuturor!
Wow!
Antonim: Tony Robbins ca si alti gurus de self-help nu au un interes real sa rezolve probleme, ci doar sa mentina ideea ca “poti fi mai bun”, dar fara o limita. Avea Eddie Vedder o piesa misto pe tema asta: Society (“There’s those thinking, more or less, less is more, But if less is more, how are you keeping score? This means for every point you make, your level drops. It’s kinda like you’re starting from the top”) Altfel, legat de ce zici tu cu parcursul, cam ala a fost si parcursul meu, diferenta fiind probabil ca pe mine m-au convins putin si problemele de sanatate. Daca stateam acasa si ma ingrijeam, alegandu-mi proiectele, obtineam si satisfactii si bani mai multi decat daca ma duceam sa particip la ”the hustle” la birou. Practic, simteam ca marele joc promis de societate e un fel de ”pacanele” – poate o sa primesti ceva, dar cel mai probabil nu. Pe Huberman il urmaresc si eu, desi m-am concentrat mult pe episoadele despre adictie si depresie. Legat de el ca personaj: face exercitii, alearga mult, isi gateste… dar nu pare ca are o relatie sanatoasa sau alt hobby in afara de podcast, uneori cursuri… Read more »
Anonymus, Dan Birta:Thanks si Sarbatori faine!
Mă uitam la discursul unui guru pe steroizi cum dacă ai o slujbă, ideal ar fi să îți mai iei măcar una. De ce? Că să hrănești bugete care îl hrănesc pe el când se duce la ceva zi a orașului.
Ai un job care datorită volumului te împinge spre ore după program, lasă-l. Dacă tragi linie, câștigi bani cu care faci un concediu în plus dar ai toate șansele să te pierzi de tine. Sau de ai tăi.
Un Casio de 100$ îți arată ora morții la fel ca un Rolex.
Edelweiss: Exact si sunt mai putine sanse sa-ti vrea cineva raul pentru un Casio.
Da, are multe lucruri bune Huberman, de aia am si zis ca nu pun egal intre el si Tony Robbins, dar si el a inceput sa deraieze de la calea sa initiala. Probabil e si presiunea ca pe masura ce i-a crescut publicul simti nevoia sa produci mai mult, sa intri in alte domenii, sa-ti pastrezi/cresti si mai mult baza. De aceea nici nu-l banuiesc de rea vointa, ci doar de faptul ca s-a “pierdut” pe traseu si acum imi este foarte greu sa-l mai urmaresc. Dar cred ca spune ceva despre noi, ca societate, faptul ca avem atatia “guru” in ziua de astazi, in toate domeniile, care vor sa te invete sa-ti faci viata mai buna in schimbul sumei modice de X ron. Chifoi si Balanescu te invata crypto si NFT-uri, Dascalu si Raul/Radu cum l-o chema te invata cum sa faci 20k euro/luna din 2 ore pe zi de programare, e plina piata de baieti care te invata cum sa ai succes la femei, cum sa faci afaceri, pare uneori ca 10% din online-ul romanesc sunt oameni care te invata sa faci ceva mai bine contra cost. Si e clar ca multi sunt grifteri si probabil dau/vor da… Read more »
Antonim: Pai treaba e ca sunt multi oameni blocati in proiect, din pacate si, lipsindu-le niste resorturi care sa-i ajute sa vada daca proiectul era bun din start sau doar o prostie, insista in niste comportamente care nu le pot face bine.
Nu stiu daca devenim conservatori in sensul clar al cuvantului, ci mai degraba in cel indicat mai sus – devenim mai rezervati si mai putin dornici de a inlocui mecanisme care au functionat mii de ani cu unele care nu functioneaza dinainte de a fi adoptate. Centrist, daca vrei tu 🙂
Nu stiu daca esti boomer pesimist (sau daca esti boomer, ca noi suntem ca mileniali cred), dar treaba e ca de la finalul lui 2019 pana acum a fost doar mai naspa cu pandemii, recesiuni, razboaie si scumpiri progresive. Uita-te la cat costa o masina in 2018 si la cat costa aceeasi masina in 2023 🙂
In primul rand descrierea conceptului de succes difera de la om la om. Poate sa insemne ca are o avere neta de milioane de euro, poate sa insemne ca are o familie fericita, poate sa insemne ca a rezolvat o problema stringenta. Inca nu am gasit omul care sa-si propuna de la viata sa fie mediocru si sa zica ma multumesc asta. Si asta se intampla pentru ca suntem programati genetic sa ne dormi mai mult sa vrem sa avansam mai mult. Daca n-am fi fost asa am fi ramas la stadiu de epoca preistorica cu toate riscurile care vin. Problema in toata schema asta apare ca de foarte multe ori nu prea mai sti cand sa te opresti din a face diverse lucruri. Urmaresti sa ai afacerea X cu venituri Y, odata ce le-ai atins esti in fata unei dileme te opresti si faci altceva sau continui pe panta ascendenta? Si aici lucrurile sunt delicate intrucat sistemul capitalist actual penalizeaza foarte mult persoana care nu cauta sa mearga pe panta ascendenta. Ai reusit sa ai vinzi o companie cu 1 miliard de euro, sistemul este facut de asa natura incat fie cauti sa multiplici acei bani, ori vei fi… Read more »
Asdad2005: “ Daca n-am fi fost asa am fi ramas la stadiu de epoca preistorica cu toate riscurile care vin.” – De fapt, mai toti oamenii care au impins lumea inainte nu erau obsedati de vreo forma de succes, ci doar de ideea lor. Unii au avut si succes financiar, dar deseori el nu s-a datorat vreunei idei geniale, ci mediului in care crescusera. De-asta nu am deloc incredere in acesti tech guru, de la plagiatori patologici gen Steve Jobs pana la mitomani ca Zuckerberg – cumva, ei au decis ca succesul afacerilor lor e rezultatul unor ganduri profunde, nu al norocului si al unor conjuncturi favorabile. Cumva, au mers pe ideea de ”am succes financiar, deci sigur am dreptate”, care e o tampenie.
Pai sistemul capitalist functioneaza pe moment ca o schema piramidala pentru ca multi bani se opresc la o mana de oameni care-i impiedica sa circule. Asa cum e gandita, o societate capitalista ar putea sa-ti permita sa multiplici niste bani sau macar valoarea pe care o aduci altor oameni, dar nu daca nimic din ce ai nu-ti apartine.
Ti-am zis si personal, boss: smecher articol :))
@kross Fiecare era are proprii “vizionari”. Azi ii avem pe Zuck, Steve Jobs, Musk. Daca ne intoarcem 100 si ceva de ani o sa-i vedem pe Henry Ford sau Thomas Edison. Dincolo de conjunctura de care ei au profitat nu pot sa nu vad o asemanare intre toti. Si este fix aceea a predatorului care va face orice sa isi impuna viziunea. Cel putin Edison a profitat extrem de mult de ideile lui Nikola Tesla, iar daca ma uit la ceilalti lucrurile devin si mai creepy. Asa ca plagiatori sau nu, multi sunt niste oameni care au capitalul necesar astfel incat sa parieze ca o idee va fi castigatoare. Caci de la un anumit punct chiar nu te mai intereseaza pierderile de 100 de lei daca tu scoti 1 milion, eventual daca mai ai si linii de finantari dedicate, poti pune de o optimizare fiscala. Ceea ce am descris mai sus e fix sistemul de venture capitalist, care “inoveaza”. Ei bine sistemul asta are nevoie de oameni care sa creada in el, recte diversi wannabe mentori care sa iti vanda secretul si oameni care sa cumpere ideile. Anii 80, 90 inceputu de 2000 au fost dominati de self-helperi, acum suntem… Read more »
Da, suntem mileniali, eu ma autoproclamez boomer fiindca asta este gluma zilelor noastre, daca nu esti zoomer cu ADHD si asculta trap, esti automat “boomer”. Nu am cont de tik tok, nu am cont de threads, nu am cont de twitter, am doar Facebook si un cont de IG facut doar sa fie sa-mi dea sotia tag cand mai vrea sa puna ceva cu mine, nu am intrat niciodata pe el, nu este asta definitia boomerului?
Lasand gluma la o parte acum, eu nu sunt mare fan al stampilelor politice, stanga, dreapta, centru, de aceea am si zis centrist, fiindca eu asa o consider, o solutie de mijloc, un sistem in care sa incercam sa ne fie bine tuturor. Un sistem meritocratic, care sa aiba la baza binele individului, nu crearea unor hiperbogati cu speranta ca avand acele resurse ei vor salva omenirea de problemele cel mai probabil create chiar de ei.
Legat de ceai, sper sa nu uit, prin Ianuarie o sa-ti dau un mail sa gasim o data in care sa ne si vedem live, mi-ar placea sa punem si o fata celuilalt ca ne mai auzim in online totusi de 10 ani + cred 🙂
Croco: Thanks! Asdad2005: Da, nu zic ca vizionarii nostri sunt neaparat mai buni sau mai rai, ci ca azi DOAR modelul lor este promovat, al omului validat exclusiv prin succes material si prin cat de zgomotos e in media. Legat de Edison, povestea e mai complexa: Da, era un tip hulpav si da, a profitat de multi inventatori autentici, dar a si testat mult si dezvoltat niste metode foarte interesante de project management. Tesla era genial, dar si nebun (s-a indragostit totusi de un porumbel) si descris de contemporani ca un om cu care era imposibil sa lucrezi. Ok, asta nu justifica elefantii omorati de Edison pentru a demonstra ca tehnologia curentului alternativ e periculoasa, dar intelegi ideea. Modelul actual, de venture capitalism, nici macar nu mai functioneaza. E chiar mai simplu decat il descrii: fa ca o idee sa para castigatoare sau futurista, atrage multi investitori initiali, cresti necontrolat prin angajari aiurea, fa PR si advertising obsesiv, listeaza public compania si supraevalueaz-o la lansare => dupa ce si-au scos toti investitorii initiali banii la fel ca si tine, fondatorul, pune un CEO de sacrificiu (sunt unii de profesie) sa dea oameni afara si sa faca firma marginal profitabila, sa… Read more »
Bun articol!
Acu’, într-o notă mai hazlie, mi-aș crea al treilea loc unde să ies cu iubita, dar ce fac dacă află soția?
La mulți ani!
@Kross Promovarea excesiva a acestor oameni pleaca din faptul ca suntem o societate de consum. Daca maine am promova un om care este multumit de ceea ce are, mai mult de jumatate din afacerile care exista ar da faliment. Pur si simplu logica economica pe care este construita societatea occidentala face din acesti “vizionari” oameni care trebuie sa priveasca atentia noastra si sa fie modele de viata. Nu spun ca este bine sau rau, in fond poate anumite persoane isi pot gasi modele in ei sau justificari pentru actiunile lor. Dar in acelasi timp mi se pare destul de sanatos sa ne putem permite sa punem la indoiala agenda acestori oameni care se vor a fi modele. Ei bine de aici lucrurile se imput pentru ca fiecare din ei reactioneaza intr-un stil propriu si personal asupra unor critici. Musk are o problema cu sindicatele, iar cand oamenii se coalizeaza reactioneaza extrem de violent(vezi nuca tare din Suedia). Zuck este un pic mai sadic si nu are absolut nici o problema sa spioneze in cel mai perfid mod proprii sai utilizatori, daca situatia o cere. Sigur toate asta mascate sub aparenta grija fata de clienti/actionari si tot tacamul. Si chestiile astea… Read more »
Anukoi: La multi ani si merci fain!
Asdad2005: Bine, in Romania avem si problema ca multi oameni chiar traiesc la limita saraciei si nu au, cel putin in aparenta, mijloacele necesare pentru a iesi de-acolo. De-asta cred ca exista si acest mega respect pentru oamenii ”bogati”, dar nu neaparat benefici pentru societate.
dacă știam atîtea cuvinte asta scriam și io, da’ fix asta;
La mulți ani!
[…] Poate că nu e doar vina noastră; […]
Costica: La multi ani!
[…] muzică nouă. Reușesc performanța de a mă lăsa mască. Am dat albumul spre ascultare lui Krossfire, nu a scris nimic nou nu vă speriați, și lui Bogdan, ca să mai mai cer și alte opinii. Reacția […]
[…] Desigur, entuziasmul inițial al gulerelor albe a cam dispărut, mai ales în ultimii doi ani, când modelele toxice promovate de Silicon Valley ne-au aruncat într-o nouă. Chiar și așa, sunt șanse mari ca din […]
Această perspectivă profundă și cuprinzătoare asupra succesului și împlinirii personale ridică niște întrebări fundamentale despre modul în care societatea modernă ne modelează așteptările și prioritățile. Aveți perfectă dreptate în a critica obsesia hegemonică pentru individualism excesiv, carierism frenetic și puseuri de “autodezzvoltare” zadarnice.
Într-adevăr, ideea că singurătatea și dezbinarea sunt promovate în detrimentul comunității este alarmantă. Cum putem reda importanța comunității într-o eră dominată de individualism excesiv? Cum ne putem reconecta cu valorile autentice ale unei vieți împlinite, fără să cadem pradă presiunilor socio-economice și ale conformismului? Este timpul să găsim echilibrul între auto-realizare și participarea activă în comunități reale, unde solidaritatea și sprijinul reciproc sunt fundamentale pentru un trai mai sănătos și mai împlinit.
[…] noastre intelectuale sunt consumate de griji, anxietate, conținut nociv online și offline, alergătură inutilă și nimicuri. Suntem complecși, dar nu eficienți, motiv pentru care suntem și mereu […]
[…] Nu noi, ăștia care mergem cu Boltul la birou și votăm răul mai mic. De fapt, v-am mai spus că nu e tocmai vina noastră. Controlul acum l-au pierdut fix șmecherii ăia care au putere. Nici ăia nu mai pot mișca […]