Auzi, tu cand faci un copil?

Auzi, da’ tu când faci un copil?

Chiar mă gândeam că n-am mai citit de multă vreme un articol supărat, cu o vădită temă feministă. Așa că m-am gândit să scriu eu unul…

Mă știți, sunt departe de a încuraja orice manifestare ideologică belicoasă. Totuși, pentru că România a picat la Renaștere și Clasicism și încă mai are de dat un examen la Evul Mediu, feminismul local e încă o treabă necesară și încurajabilă.

În fine, nu sunt în măsură să dau sfaturi ONG-urilor care apără drepturile femeilor și apreciez campaniile anti-violență domestică (despre care am mai vorbit) și chiar și campaniile de sensibilizare. Tind însă să cred că femeile din România au nevoie presantă de o altă campanie. Una împotriva întrebării: „Tu când faci un copil?”.

Sincer vă spun, dacă aș fi femeie, de fiecare dată când aș auzi întrebarea asta aș sări cu ghearele pe cineva (sau cu scuipiliciul, că nu știu cum se luptă fetele). E de departe cea mai agresivă întrebare pe care o poți pune unei femei de orice vârstă și e cu atât mai agresivă în condițiile în care societatea ajuns în sfârșit la concluzia că să faci un copil nu e nici începutul și nici capătul parcursului tău ca om.

Întrebarea e atât de încastrată în spațiul nostru mental, încât acum două zile, pasagerii dintr-un metrou bucureștean nici nu s-au mai indignat când o bătrână a început să țină prelegeri unor fete DE LICEU despre cum menirea lor în viață e să facă cel puțin doi copii. Ba, unii au mai și zâmbit aprobator, dând din cap. Că na, tu și soțul sunteți doi, deci trebuie să faci minim trei copii ca să dea pe plus, nu?

Ați înțeles, băi, golancelor? Să nu vă prindă naiba că vă faceți oameni de știință sau că vă dedicați munca umanității! Voi trebuie să faceți MINIM DOI copii gălăgioși… pe care să vi-i educe Cati Andronescu.

„Tu când faci un copil?” e o întrebarea jignitoare nu doar din perspectiva femeilor (mai mult sau mai puțin independente), ci e o insinuare enervantă și la nivel uman. De ce? Păi din câteva motive.

1.Copiii sunt o alegere, nu o obligație. Facem parte dintr-o generație care și-a bazat întreaga existență pe alegeri, iar procreerea e o alegere fantastic de dificilă și de costisitoare.

2.Suntem prea mulți, nu prea puțini. Faptul că țările Vestice scad în natalitate pe când cele sărace cresc e de fapt un semn al civilizației primelor. În general, copiii sunt o „necesitate” atunci când nu ai alte plase de siguranță – când societatea îți asigură un trai fără lupte majore, s-ar putea să alegi egoismul propriei deveniri.

În plus, impactul asupra resurselor pe care-l are fiecare copil nou s-ar putea să nu merite faptul că în 20 de ani va deveni un celebru activist pentru drepturile balenelor.

3.Oamenii au tendința să transforme reproducerea într-o obligație morală, un sacrificiu pentru țară și popor. Inclusiv Papa a insist la un timp pe treaba asta. De-asta cred că și anumiți cititori vor citi până aici și vor spune: Ahaaa, dar dacă ai tăi nu făceau copii, nu erai aici! În regulă, dar nu cred că singura bucurie a unui părinte de la copilul lui sunt nepoții. Și în plus, nu cred că părinții au făcut copii cu instrucțiuni clare ca cei mici să se reproducă.

Ahh, bine, mai era și băiatul ăla pe nume Ceaușescu și decretul lui abuziv. Și că tot veni vorba despre abuz…

4.Întrebarea asta e o invazie teribilă a intimității și a spațiului personal. Tu, un nene sau o tanti de pe stradă care a intrat întâmplător în vorbă cu străin, îi pui cuiva o întrebare la care nu vrea sau nu poată să răspundă, de parcă respectiva nu s-a gândit niciodată la astă. Băi, tanti, deci ai un uter… nu te-ai gândit niciodată să îl folosești?
Cand faci un copil

Sursa Imaginii: https://theoatmeal.com/comics/kids

5.Întrebarea pune într-o dificultate teribilă. Dacă respectiva femeie nu poate să facă un copil? Dacă încearcă și nu merge? Dacă n-a găsit un tip care să-i placă în rolul de tată și dacă n-are chef să se mulțumească cu primul alcoolic? Dacă n-are efectiv cu ce să-l crească? Sau dacă pur și simplu nu vrea? Zic și eu…

6.Părinții de meserie sunt enervanți, orice ar zice. De altfel, genul ăsta de oameni nu pun întrebarea direct, ci o maschează sub forma: Ai fi un părinte minunat! (sau, pasiv-agresiv: Unii nu sunt făcuți să fie părinți). Asta când n-o bagă direct pe-aia cu instinctul matern care da, e un lucru care există dar la fel ca alte instincte (instinctul biologic de turmă, de exemplu) nu se manifestă la fel în toate grupurile. Devenirea ta ca om nu poate se depindă de un act biologic!

În plus, copilul din miturile rurale românești e mai degrabă un exercițiu funcțional, decât un „rod al dragostei”. E ceva ce trebuie bifat pentru a fi „om la casa ta” și ceva care e de preferat să fie prezent în număr mare. Altfel cine îți mai aduce cana aia cu apă la bătrânețe?

7.Ceasul biologic nu e un argument. Da, există un ceas biologic, chiar dacă Taylor Swift nu crede în el. Nu cred că se poate nega potențialul impact al unor părinți mai în vârstă asupra fătului (da, contează și la bărbați). Dar mai există și știință modernă și planning familial. Mai există și variabile precum situația financiară și maturitatea. Pentru un copil sunt de preferat doi părinți de 40 care-și doresc și știu cum să crească un copil decât doi de 21 care încă stau la căminul studențesc.

În plus, ca o parerelă, când un cuplu nu poate avea un copil, măgăreața cade în general pe femeie, deși statisticile arată că bărbații sunt într-o criză a fertilității la nivel global.

8.E mai nasol pentru femei. În ciuda articolului ăstuia, sunt un bărbat care vrea copii și unul căruia i-ar plăcea să aibă grijă de ei… dar oricât ți-ai imagina ca bărbat că vei ajuta mama din toate punctele de vedere, nu tu alăptezi și nu din tine iese purcelușul. Primii ani din viață ai puștiului sunt niște ani la care-ți iei la revedere ca femeie – la fel și de la corpul din anii dinainte (dacă nu depui un efort destul de mare). Nu mai vorbim despre toată tevatura cu bonele și cu încrederea în ele.

Motivul pentru care înșir lucrurile ăstea este pentru că, recent, discutând cu alți bărbați (culmea), am ajuns toți la concluzia că „Tu când faci un copil e o întrebare tâmpită?”, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. E drept, pe noi nu ne atinge nimeni pe burtă și nici nu ne spune că e de datoria noastră să umplem planeta de căpcăuni. Nu că nu doare când insinueză cineva că „îți trece vremea”, dar cred că e mai dureros la femei.

Dacă vreți un motiv în plus pentru care întrebarea asta nu e în regulă, e suficient să vedeți cum e pusă problema în afara țării. Ahh, nu e pusă? Normal, pentru că acolo nici rudelor băgăcioase și nici străinilor nu le pasă dacă duci tu numele familiei mai departe.

Cumva însă, n-aș vrea ca articolul ăsta să lase o impresie greșită. Copiii sunt un lucru foarte fain (și o spun ca non-posesor) pentru oamenii care și-i doresc și sunt capabili să-i aibă. Și da, e ceva inerent atrăgător la o femeie unde instinctul ăla matern e afișat (de preferat în mod discret).

Dar de-aici până la a defini o persoană după abilitatea de a crea alte persoane mai mici și mai gălăgioase, mi se pare că e un pas uriaș…

P.S: Gata, am terminat cu articolul feminist. Mă duc să fiu aproape misogin și să mă cert online pe tema politicilor de gen abuzive sau a altor născociri moderne de care cică ar trebui să ne pese…

16 Comments

  • Mă uitam ce-a zis Taylor Swift despre ceasul biologic – n-a zis nimic. Dacă mergi pe linkul dat în articolul dat de tine, vezi că a fost întrebată dacă face copii, că tot a împlinit 30 de ani și a zis, „Pe bărbați nu-i întrebați și n-am chef să vă răspund nici eu”. (Parafrazez din memorie; am închis articolul și mi-e lene să-l deschid iar.)

    Altfel, da, e enervantă întrebarea (și totuși se pune și în alte părți…). Și mai sunt și altele foarte băgărețe – mă uitam la bârfe legate de femei care nu sunt căsătorite/în relații stabile, deși au peste 30 de ani. Și sunt bârfe, chiar dacă sunt mascate de o presupusă îngrijorare socială sau prin „sfaturi” binevoitoare despre cum trebuie să lase de la ele.

    Mă gândeam la o chestie. Eu pe internet când vorbesc cu lumea e Facebook, nu dau decât peste persoane presupus heterosexuale. Când vorbesc cu persoane care folosesc pseudonime situația se schimbă puternic. Nu pot să nu mă întreb câte persoane în sufletul cărora se bagă unii cu bocancii nu vin cu scuze și mici minciuni ca să fie lăsate în pace, știi ce zic? Pentru că nu toată lumea are chef să stea să justifice de ce face/nu face copii, de ce are/n-are partener(ă) etc.

  • Autoarea comenta mai mult atitudinea ei, care când dă declarații de gen, când spune că o să facă ceva copii. Problema lui Swift e că întreaga ei carieră e bazată pe un lung șir de bărbați care au dezamăgit-o. Mă îndoiesc că într-o zi va lansa hit-ul: The man I decided to have twins with!

    Aia cu „lăsatul de la tine” iar e odioasă. E un fel de: eu n-am o relație fericită, tu de ce ai avea?

    Și da, e clar că în România persoanele cu alte preferințe sexuale se ascund mult.

  • „Aia cu „lăsatul de la tine” iar e odioasă. E un fel de: eu n-am o relație fericită, tu de ce ai avea?”

    Indiferent de starea în relații a oamenilor… Să mor eu dacă-i înțeleg cu „îngrijorările” lor. Aoleu, sunt femei trecute de 30 de ani care au prea multe pretenții! Ok, și? Chiar dacă ele vor rămâne singure, care e problema?

    Bine, eu vorbesc și din perspectiva proprie. Eu am avut o relație care s-a terminat urât acum niște ani și mi-am zis că prefer să rămân singură decât să mă (mai) leg la cap cu cineva care să mă frece la tărtăcuță și pentru care să trebuiască să renunț la tot felul de lucruri. Între timp, am ajuns într-o relație în care chiar mă simt bine și am libertate, dar îmi păstrez opinia. Dacă aș fi singură iar și aș găsi un bărbat super-sexy, realizat în viață și de nota nușcare după calculele nușcui, dar față de care ar trebui să ascund faptul că ascult rock și mi-aș auzi reproșuri că am cumpărat cărți pe care n-o să apuc să le citesc sau că am o mașină de cusut cu care n-am cusut nimic de când am luat-o (DAR VOI COASE), mai bine dau afară bărbatul, știi ce zic?

    Și mă uit la ăștia care zic, „vai, sărmana femeie” și mă gândesc că habar n-au ce frumoasă e viața când poți să arzi mâncarea și să înjuri singură fără să te înjure și alții.

    Ok, hai că am deturnat subiectul destul :)) Poate bag un articol despre asta la mine, dacă mă ia cheful.

  • Da, dar aia cu pretentiile vine de la barbati care nu pot avea nici femeile cu mai putine pretentii (alea sunt nasoale, ca alea vor bani, aparent).

    Si eu sunt de acord ca e mai bine singur-singur, decat singur impreuna.

    Da, ma mira uneori pe ce teme nu se inteleg unii cu consoartele. Eu sunt metalist, de exemplu, chiar daca ascult si alte genuri, dar pot spune ca am fost constant in pasiunea asta (prin muzica, recenzii, concerte). N-am avut o singura prietena care sa o impartaseasca si zau ca n-a fost vreo problema :))

    Baga un articol! N-ai deturnat subiectul, ca de-acolo porneste tot: de la faptul ca femeia n-are voie sa arda mancarea si ca lucrurile SUNT cumva si nu altfel.

  • eu nu înțeleg ceva: de ce oamenii care n-au treabă cu asta insistă să raționalizeze ceva emoțional. bla bla bla, bla bla, bla. pe același filon de gândire, existența ta nu se justifică. serios. de ce să poluezi planeta așteptând să mori? ca să…ce? să scrii niște cărți de copii? să lucrezi într-o agenție? tocmai ți-am aplicat aceeași gândire pe care ai aplicat-o tu. știi cum se termină, de ce mai aștepți?!

    a doua. sunt destui care se cacă pe ei că “nu acum, nu e momentul, bla bla” și după aia plâng în pumni că ar fi vrut, dar nu se mai poate. și e enervant că nu poți să le spui “păi, nu lătrai tu, coae, că nu vrei copii”, că se supără și nu e frumos să faci mișto de drama lor. dar ar trebui făcută. poate așa lasă ciocul mai mic.

    ps: mă bucur să văd că nu mai ai 200 linkuri către tine, dar, pe de altă parte, nu mai băga atât de mult vice în venă, face rău la spermatozoizi.

  • Oamenii rationalizeaza din acelasi timp pentru cei care au copii nu-si tin gura in public (uneori).

    Ti-am zis, personal sunt in tabara care ar vrea dar n-a gasit circumstantele si vad ceva foarte fain in a-i avea, dar nu cred ca am dreptul sa-mi exprim in public parerea asta.

    P.S: De vreo 4 ani nu mai bag agentie si nici carti pentru copii ;))

  • Avea dreptate baba din metrou. Trebuie să facă doi copii ca să aibă cine le plăti pensiile de stat, că sistemul merge tot pe baza taxării generațiilor tinere pentru a întreține generațiile bătrâne. Cine nu se stresează, depinde de taxele extrase de la copiii altora sau de la imigranți tineri.

    Da, e adevărat că cu cât o ducem mai bine, cu atât ne piere cheful de a ne stresa ani de zile cu doi puradei. În Italia se estimează că în 2050 vor fi mai mulți pensionari decât proletari. O să fie interesant: https://www.ilmessaggero.it/economia/news/pensionati_lavoratori_ocse-4704045.html

    Și nu, nu suntem prea mulți: http://luminocity3d.org/WorldPopDen/#3/12.00/10.00

  • Ai si tu dreptate. Nici nu trebuie facuti multi, doar o generatie, pana dispare PSD la cosul de gunoi al istoriei.

    Eu zic ca suntem prea multi pentru resursele actuale, nu ca n-am putea fi mai multi. Si, aparent, suntem si prea multi pentru limitatele resurse de inteligenta ale planetei – altfel nu-mi explic iar intoarcerea asta masiva la religie.

  • 1.Copiii sunt o alegere, nu o obligație – atunci cind 90% din familii au 3-4 copii/familie
    2.Suntem prea mulți, nu prea puțini – vesticii au o populatie imbatrinita care doar consuma. Astfel iau din est forta de munca ca ei nu au. Ca daca nici ”sarantocii” din est/Asia, dupa cum insinuezi, n-ar avea copii/forta de munca, le-ar fi cam greu.
    3.Oamenii au tendința să transforme reproducerea într-o obligație morală – este.
    7.Ceasul biologic nu e un argument. – ba da.
    In rest, nu toti sint facuti sa creasca copii. nu toate sint facute sa faca si sa creasca copii.

  • Nu, nu le-ar fi cam greu. Automatizarea duce spre cat mai putina forta de munca fizica.

    Nu exista obligatii morale universale, iar cele induse de religie sunt artificiale si periculoase.

    Ceasul biologic e un argument pentru cei care vor copii si atat.

    Toti sunt facuti sa faca copii, unii nu vor. Atata tot. Nu vad ”superioritatea” celor cu copii, poate doar un plus de oboseala si ”sfatosenie” de care n-are nimeni nevoie. Am vazut mult mai putine cupluri cu copii implinite (sunt, si sunt foarte faine), decat oameni care isi cam regreta soarta, dar se alina cu “trebuia sa…”.

  • Dar oare exista vreo obligatie morala? Ai vreo obligatie pe aceasta lume? Mai precis, e nevoie sa-ti iei un joby-job, sa te muti de la parinti, sa platesti taxele, sa votezi?

    Concret, exista vreo “datorie morala” despre care sa nu putem spune ca, de fapt, nu este?

  • Zamo: Exact. Conceptul de datorie morala e o tampenie.

  • Datorie morala poate nu, dar datorii etice da, derivate din contractul social. Daca nu traiesti in pedure, pe o craca de copaciu, cam ca Feri Baciu’.

  • Contractul social iluminist nu mai exista de multa vreme. Contractul social actual se refera la relatia “indivizilor rationali” fata de alti “indivizi rationali” si de un stat pe care ei l-au ales (si libertatile la care renunta in favoarea lui). Si cred ca si acolo avem grave probleme in Romania 🙂

  • Întrebarea asta e o invazie teribilă a intimității și a spațiului personal.

    „If you have nothing to hide, you have nothing to worry about.”
    – National Security

  • Asta e mai bună pentru cealaltă întrebare: Ăsta micu’ al cui e?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *