Zilele trecute am fost prins involuntar într-o discuție prăfuită despre generația tânără și despre cum fuge ea de muncă, domne. Ce-s ăia bitcoini, influenceri, NFT-uri și campionate de jocuri? Să pună mâna să muncească, să-și clădească o carieră! Spre surprinderea interlocutorilor mei, unica mea intervenție a fost: băi, dar dacă aștia micii AU DREPTATE?

Ca om care a ținut numeroase prezentări, organizat programe de internship și a avut ocazia de a ține cursuri la facultate, aș spune că am avut ceva contact cu generatia Z. Și da, în cadrul ei există un decalaj uriaș între vârfuri și mase (cel puțin în România). Tot în ea există oameni care la 18-19 ani au deja companii profitabile sau sunt la un nivel de cunoștințe demn de vremuri mai bune. Generațiile noi par a fi cuprinse de o apatie generală, dar și însuflețite de o reactivitate puternică la abuz. Există un nivel uriaș de informație și de libertate de mișcare, la fel cum există ultrasensibilitate și fragilitate, impuse de social media și de cultura ofensării. Există multe contraste pe care generația mea nu le înțelege pentru că puștii de azi nu sunt „ceva”, ci sunt de toate în același timp. Sunt de toate, dar cu siguranță nu sunt fraieri.

Vedeți voi, generația noastră, ăștia din zona 30-40, a crescut cu tarele predecesorilor noștri și a unui sistem în plină schimbare. Mulți ne-am adaptat pe parcurs traseul, dar modelul de bază a fost același: faci o facultate, te angajezi, progresezi în carieră, îți iei mașină, cauți consoartă, te căsătorești, faci copii și ieși la pensie. Sigur, copiii pot să lipsească, iar între ieșirile lunare la restaurant mai bagi și un Netflix. Sigur, căsătoria nu e musai să fie consfințită sau înregistrată, și, în țări mai civilizate, nu e musai să fie nici între un bărbat și o femeie. Dar în continuare structura rămâne aceeași: o progresie lentă și extenuantă de la prima la ultima cușcă – o progresie presărată cu citate motivaționale despre cum munca susținută te va duce departe, fericirea ține doar de tine, copiii sunt cel mai de preț bun și alte lucruri menite să susțină sistemul, nu pe tine.

Deși pare altfel, modelul ăsta nu este fundamental diferit de cel al părinților noștri. Ce s-a schimbat a fost doar spațiul de manevră. Comunismul te ținea în școală, job și căsătorie pentru a nu-ți da timp să gândești: oamenii ocupați nu se revoltă, nu? Sistemele moderne nu-ți impun nimic pentru că s-au prins că tot în jurul acelorași lucruri gravitezi și, dacă nu o faci, va trebui să-ți asumi oprobriul social al generațiilor precedente. Stai, n-ai avut job fix un an de zile… ai înnebunit? Auzi, dar tu când faci un copil?

Din păcate, nouă ne-a luat ceva să ne prindem că sistemul e construit greșit, pentru că am crescut în el, ghidați de oamenii care îl țineau în viață. E ca și când ne-am fi născut într-o sectă din care ne-am luptat ani buni să evadăm. Pentru generatia Z, lucrurile au devenit clare mult mai rapid. Mama și tata nu sunt fericiți nici cu relația lor și nici cu joburile. Părinții lui Cosmin și Marioarei la fel. Doamna profesoară e foarte inteligentă și muncește mult, dar nu-și permite să-și schimbe geanta. Unchiul e director de firmă și nu l-am mai văzut de 8 ani, că lucrează mereu. Auzi, dar eu de ce aș vrea același lucru de la VIAȚA MEA? De ce aș vrea să fiu o rotiță într-un sistem care se învârte în gol?

Nu de alta, dar nu doar mecanismele sociale și-au arătat slăbiciunile în ultimii ani, ci și cele economice și politice, România mai afectată pentru că ultimele erau deja la pământ. Ca și noi, copiii ăștia au trecut printr-o pandemie, un război, o criză și prin consecințele încălzirii globale. Probabil îi mai paște o foamete și alte câteva consecințe ale situației actuale, o situație în care românul mediu trebuie să muncească cinci ani și să aștepte opt luni pentru o Dacie slab echipată. Spre deosebire de noi, ei chiar n-au niciun control sau impact asupra evenimentelor de acum. Iar acum li se spune să învețe și să muncească pentru a „face ceva în viață”. Să învețe și să muncească de ce? Ca să-i plătească lui Oprea pensii speciale? Ca să ce? Să întrețină sistemul care-i ține legați?

Vă mai mirați de ce tinerii sunt înflăcărați de tot felul de viziuni utopice sau de-a dreptul defecte (anarhism, comunism)? De ce n-ar fi, dacă în ochii lor capitalismul a eșuat? Sigur, nu capitalismul a eșuat, ci cei care l-au pus în practică (iar cele mai progresiste state rămân cele profund liberale economic, dar cu plase de protecție socială). Din păcate, de-aici de jos, lucrurile nu se văd prea clar. Oricum, chiar și în zonele unde lucrurile stau mai bine, așteptarea de la omul de rând rămâne aceeași. Ne mai miră deci că e plin de luptători pentru mediu de maxim 20 de ani și că inegalitatea socială îi preocupă mai mult decât fluturașul de salariu? Da, știu că și noi suntem conștienți de problemele ăstea, dar dacă observi o mizerie, nu înseamnă că ai contribuit la dispariția ei.

Prin urmare, ne mai miră oare că mulți și-ar dori să urmeze cariera de… influencer și că e plin de puștoaice care se apucă de videochat imediat după majorat? Între o carieră în care obții rapid sume peste media țării și una în care te întorci extenuat de munca unde vei fi ani de zile „juniorul ăla”, voi ce ați alege? Acum… nu când erați voi în facultate și singura opțiune de a munci nu vă acoperea chiria și prânzul. Vă mai surprinde că există mii de antreprenori, unii cu picioarele pe pământ, alții cu totul pe altă planetă? Alternativa lor e închiderea într-un birou, în meseria pe care le-a dat-o facultatea (adică aia de plimbător de hârtii). Nu că n-ar exista și joburi bune, doar că în mod cert ele nu sunt disponibile pentru oameni de 21 de ani. Da, mulți vor eșua în încercările făcute pe cont propriu, dar voi cum ați luptat să ieșiți din sistem?

Drept consecință, peste 30% din cei care au ajuns într-un punct profesional confortabil devin „nomazi digitali” și refuză să dea 120 000 de euro pe o cutie de beton. Se scutesc de plăcerea de a se întoarce cu metroul într-un apartament prăfuit din București și de a-l înjura pe Nicușor Dan pe Facebook. Pe aceeași temă, am și avut o discuție cu o programatoare extrem de talentată și de tânără. Părinților ei li se părea că-și pierde timpul cu un start-up din care scosese deja vreo 15 000 de euro pe care-i reinvestise și care acum se afla într-un impas. Câți dintre voi ați făcut 15 000 de euro pe barba voastră la 22 de ani? Exact.

Tot la fel e și cu metaversul, crypto, NFT-urile și alte concepte pătrunse de bunul simț economic al unui cartof. Îți dau o iluzie a libertății pe care viața cotidiană nu ți-o mai oferă. Îți permit să te consideri „investitor” și, de ce nu, să câștigi rapid. Pentru că noile generații s-au prins mai bine decât noi că sistemul e inert și că, în definitiv, suntem la voia norocului. Poate de-asta și majoritatea celor care plătesc pentru ședințe de self-help, NLP și secrete de business sunt trecuți de 40 de ani. Restul au înțeles că majoritatea cărților de business sunt scrie fie de șarlatani, fie de oameni care confundă hazardul cu talentul. „Am înființat un business de milioane de euro pentru că mă trezesc zilnic la 5.00, beau un smoothie și apoi citesc două ore. Fac zilnic o oră de sport, ajung la birou primul și îi tratez pe angajați ca pe copiii mei. Ăsta a fost secretul succesului meu – asta și faptul că la început am primit 500 000 de dolari de la tata!”.

Hai să recunoaștem totuși că nimeni nu s-a îmbogățit din muncă: nici măcar ăia care chiar și-au început companiile de jos. La un moment dat, a apărut un om providențial care le-a văzut potențialul financiar și i-a ajutat cu primul milion. Asta și faptul că au avut noroc cu căruța. Dacă ești unul din oamenii ăia și citești asta, află că ești într-adevăr un tip sau o tipă smart, că ai simț de business și că îți place să muncești. Nimeni nu-ți neagă asta, doar că restul de 70% din succesul tău a fost pur noroc. Nu e nevoie să scrii o nouă carte despre hazard, mulțumim.

Da, oamenii noi vor să evadeze din sistem, iar sistemul vrea să-i țină aici, propagând ciclul nefericirii care ne face să defulăm atât de des. Îi vrea aici după ce au irosit doi ani făcând cursuri online și după li s-a spus că e posibil ca viitoarea criză o să dureze vreo cinci ani. Cinci ani de așteptat cu capul în pământ ca să ce? Vorba lui Dan Badea: “În copilărie, ți s-a spus ani de zile să-ți faci curat în cameră, că poate vine cineva. A venit, mă, vreodată cineva?”.

Faptul că mulți caută deja metode de a ieși din joc (prin antreprenoriat, mașinațiuni online sau autopromovare) și că unii nici măcar nu vor să intre în el ar trebui să fie un semn destul de clar că facem ceva greșit și nu doar la nivel de țară. Zilele trecute, un comentator TV se arăta șocat de faptul că cei care picaseră la BAC nu erau distruși de eveniment, ci chiar păreau relaxați cu privire la rezultate. Explicația lui era că cei mici erau prea tâmpiți să-și dea seama de gravitatea momentului… explicația reală e că poate chiar nu le păsa.

Acum, e greu să negi lipsa de pregătire sau faptul că extrem de mulți oameni care vor să facă o facultate nu au capacitatea de a termina o școală generală. La fel de greu e să negi că discuțiile despre coronițe sunt inutile, cât timp copilul tău nu poate înțelege un text simplu. Dar la fel de grav este să ignori că unora chiar nu le pasă. În regulă, nu au luat BAC-ul într-un sistem axat strict pe praguri, nu pe mișcări orizontale (necesare pentru a crește). Și? Nu o să mai aibă ocazia să mai piardă niște ani într-un sistem care le vrea banii, atenția și timpul și care în schimb le oferă un job plătit cu 2000 de RON.

Adevărul e că generațiile mai tinere s-au prins din timp cum merge lumea și anume că 90% din ea se scoală în fiecare dimineață și mai bagă o fisă la păcănele, sperând că într-o zi o să nimerească jackpotul. Faptul că muncești până la epuizare pentru fisa ta nu-ți garantează câștigul. Prin urmare, vi se par de condamnat că, în timp ce noi to așteptăm să ne pice de trei ori șapte, ei s-au apucat să scuture aparatul pentru ultimele fise rămase în el?

P.S: Problema BAC-ului ar merita tratată separat, într-un articol dedicat, însă aștept să se calmeze analiștii de serviciu pentru a trage propriile concluzii. Sursa imaginii.