În timp ce citeam absent o știre, mi-a atras atenția un citat al unui politician de buzunar. Printre alte banalități, omul spunea că echipa lui are „cele mai bune idei de reformă”. Cu ocazia asta, mi-am amintit de o frustrare mai veche: băi, oameni buni, vouă vi s-a întâmplat vreodată să aveți nevoie de o idee? Sau, mai precis, v-a dat cineva o „idee” nesolicitată care v-a scos din impas? Nu de alta, dar eu muncesc de vreo 16 ani în ograda ideilor și zău că n-am dus niciodată lipsă.

În perioada în care lucram în publicitate, cred că una dintre cele mai iritante chestii era să mă interpeleze cineva din afara domeniului (de obicei după un păhărel) și să-mi dea niște „idei”. Că na, dacă lucrezi în publicitate, atunci singurul tău job e să vii cu idei și omul nostru avea câteva pe-acasă. Băi, dar știți cum era? Mi se livrau așa 10-20 de concepte la pachet, cu mândrie și emfază, iar la final primeam generoasa remarcă: „dacă le pui în practică, nu e nevoie să mă citezi!” Cât de generos, sunt onorat!

Evident că majoritatea erau niște efuziuni ridicole, dar puteam să apreciez entuziasmul celor care încă se minunau că publicitatea e o meserie. De fapt, și eu mă minunam de treaba asta, în nopțile în care încercam să transform propriile idei în soluții, nu doar în fraze aruncate într-un e-mail. Trecerea spre marketing B2B nu a schimbat prea mult parametrii problemei. Singura diferență e că, de vreo șase ani, ideile se apropie tot mai mult de valoarea lor reală, adică de zero… dacă nu sunt însoțite de un plan de acțiune, un deadline, un buget și niște rezultate măsurabile. Asta și pentru că marketingul nu mai e de multă vreme un domeniu al creativității, cât unul al rezolvării de probleme de business. Iar problemele se rezolvă cu soluții, nu cu idei.

Să nu vă mai povestesc despre câte idei de cărți am primit, dacă tot am scris câteva. Practic, eu ar urma să fac toată treaba, dar să împart „gloria” (adică rudele care te felicită) cu cineva a cărui singură contribuție a fost să reformuleze povestea din Star Wars. Nu că nu se pot scrie romane faine în colaborare, doar că accentul cade fix pe „colaborare”, nu pe idei.

Obsesia asta pentru idee și pentru un fel de creativitate izvorâtă din interior, nu din exercițiu, se vede în mai toate domeniile. Fără să cauți prea mult, un prim exemplu vizibil este spațiul de antreprenoriat, strâns legat de mediul de business. Aici, de vreo 10 ani, se plimbă aceeași gașcă de omuleți agitați care au idei, dar nu și planuri de business. Iar când se nimerește ca unul să fie finanțat sau promovat, se vede rapid diferența dintre o idee care sună bine și un produs coerent.  Am și acum o cunoștință care refuză să participe la ședințe de pitching sau la acceleratoare de business cu proiectul lui (și deci să tragă pentru a fi remarcat, ca toți ceilalți). De ce? Pentru că ideile lui sunt PREA VALOROASE pentru a le împărtăși așa, cu toată lumea.

Adevărul însă e că ideile sunt ca niște criptomonede: doar tu ai senzația că valorează ceva. Cu cât le promovezi mai des și mai tare, cu atât dai senzația și altora că e ceva acolo. Tot la fel ca niște criptomonede, multe își pierd valoarea când vrei să le transformi în bani. Dacă totuși ai noroc și le cumpără vreun fraier, cam toată lumea o să afle că în spatele lor sunt zece cuvinte și o poză cu un cățel. Ideile nu au valoare reală, dar te fac sa te simți bine când spui că le ai.

De-asta și are toată lumea idei, pentru că e ieftin. De la studentul de 35 de ani care stă cu părinții la politicianul cu doctorat care de-abia poate să articuleze, toți ar schimba lumea dacă s-ar apuca. Și asta e de fapt marea capcană a ideilor, fie că sunt proiecte de țară, de companie sau doar proiecte de carte. Îți dau impresia că poți să faci ceva, doar pentru că nu ai încercat. De-aia e plin de scriitori care n-au scris o carte și de partide de buzunar care și-au scris ideologiile pe Facebook.

Din păcate, excedentul de capital dinaintea pandemiei a dus la finanțarea multor tâmpenii și la conceptul absurd că tot ce-ți trebuie în viață e motivația și un strop de creativitate. N-au ajutat nici zecile de platforme de crowdfunding și influencerii îmbogățiți din naivitatea brandurilor și nici emisiunile de tip Arena Leilor, unde jurații dădeau note pe idei, nu pe anii de muncă din spate. Practic, am ajuns să trăim într-o lume unde nu doar inflația economică e problematică, ci și aia ideatică. Dacă vrei să recrutezi, e plin de oameni creativi care vor să-ți revoluționeze business-ul, dar lipsesc project managerii, dezvoltatorii, arhitecții de sistem și toate celelalte funcții care pot să pună schimbarea în practică. Cam tot așa e și în politică: oameni mici cu idei mari și aproape niciun om cu experiență și rezultate.

De altfel, poate de-aici trebuie să începem: de la mentalitea generală și de la miturile economice pe care tot noi le-am promovat. Pe scurt, trebuie să punem mai puțin accent pe creativitate ca pe un panaceu și mai mult accent pe creativitate ca instrument – ca mușchi care trebuie antrenat constant și care nu poate să împingă singur o idee de la prima enunțare la listarea la bursă. Trebuie să renunțăm la imaginea liderului providențial care salvează compania cu o „idee”, nu cu 30 de ani de experiență. Ahh, și bineînțeles, ar trebui să ne amintim că există și o chestie numită muncă.

P.S: De idei n-am nevoie, dar o să încep un Kickstarter pentru timp liber. Sursa Imaginii.