Băi, băi, hai să-ți arăt o treabă super tare! Știu că o să apreciezi… dar ți-o arăt de pe telefon, că încă nu e publică!

Omul care îmi spune asta stă în fața mea la terasă și tastează încântat pe ecran. Mă holbez din capătul celălalt al mesei și încerc să înțeleg ce mama naibii vrea să îmi arate. După un timp deloc scurt de încărcare, văd o fereastră de căutare imensă, un logo colorat deasupra ei și un meniu flotant.

Merge de pe mobil fără probleme. Îți place? mă întreabă omul încântat. Drăguț logo, dar ce face, e un agregator de știri? întreb fără să știu în ce mă bag. Cum ce face, frate? E un motor de căutare! continuă el. Vezi? Orice ai căuta, îți arată și ce vine de pe Google, dar și de pe Bing și din alte părți și îți face și recomandări! Mai mult, caută și pe Flickr și prin băncile de imagini! E cu A.I. și cu tot felul de șmecherii!

Zâmbesc și îmi manifest “admirația”, la fel ca ceilalți amici de la masă. Ultima dată când l-am văzut pe tipul ăsta a fost acum cinci ani. Și atunci avea aceeași fixație: să facă el un motor de căutare, care să fie de fapt un agregator al altor motoare de căutare. Avea cumva senzația că treaba asta fi și permisă, dar și monetizabilă.

Cu cinci ani în urmă am fost direct și i-am spus că mi se pare o idee proastă. I-am sugerat că talentul lui de web designer ar putea fi folosit în alte scopuri. Acum am aceeași părere și îmi asum riscul ca „tânărul antreprenor” să-mi citească articolul: e o idee proastă, în care cineva a investit mult prea mult timp. La naiba, nici nu știam că mai există Flickr!

Restul conversației a fost în repetate rânduri întreruptă de demonstrații de forță ale motorului de căutare, urmate de rugămintea de a nu publica link-ul, că mai durează până la lansare. Deși la un moment dat tipul a devenit agasant (posibil și de la alcool), nimeni n-a avut curajul să-l ia deoparte și să-i spună: Omule, ce ai făcut tu e foarte simpatic, dar un motor de căutare ar fi putut fi o idee bună în 2003, nu în 2018! Ai ajuns cu 15 ani mai târziu la petrecere!

Aș fi putut fi eu ăla, doar că nu-mi place să descurajez oamenii și deja o făcusem în trecut. Și totuși… unele idei trebuie abandonate până să ajungă prea departe. Omul era deja în faza de execuție aceva ce ar fi trebuit să fie doar o adiere trecătoare, o idee de-o noapte. Amicul nostru începuse o relație cu revelația nepotrivită.

Trăim în epoca în care niciun vis nu e prea bătrân și în care tinerețea începe când vrem noi. Și totuși, există momente când feedbackul celorlalți ar trebui să conteze mai mult decât propriul orgoliu. Din păcate, pentru a abandona fixațiile toxice, ai nevoie uneori de mai mult decât inteligență sau antrenament. Ai nevoie de sinceritatea celor din jur, lucru din ce în ce mai greu de găsit.

Fenomenul e similar cu ceea ce numeam cu ani în urmă „psihoza Am Talent”, în strânsă legătură cu emisiunea Românii Au Talent. Și acolo apăreau tot felul de ciudați fără aplecare pentru domeniul pe care voiau să-l reprezinte. Atunci când erau respinși de juriu (unul absolut mediocru, oricum), începeau să urle că „mama lor le-a zis că sunt fantastici”. Și aia era și problema: nimeni din jur, nici prietenii, nici oamenii cu ceva experiență, nu îndrăznise să le spună că ce vor ei să facă e o tâmpenie. Unii nici nu mai aveau pe nimeni în jur, pentru că e greu să fii prieten cu un om bântuit de fixații. Toată viața trăiseră cu ideea că dacă nu se apucă de cântat operă, nu-și vor găsi „chemarea”, deși la job erau niște contabili străluciți.

Ideile sunt un lucru fragil (și am scris de mai multe ori despre ele), iar creativitatea este de multe ori rezultatul unui proces dificil. Chiar și așa, ideile de o noapte sunt genul de chestii care, dacă îți rămân blocate în cotloanele minții, sunt în stare să-ți devoreze ambiția și să-ți blocheze potențialul. Indiferent de ce altceva ai putea face în viață, vei avea veșnic senzația că „n-ai făcut treaba aia”.

Unii ar spune că ideile fixe sunt caracteristice oamenilor „simpli”, însă oamenii simpli nu visează la motoare de căutare. Majoritatea ar prefera să-și deschidă o șaormerie. Și știți care e treaba cu șaormeriile? Că sunt ușor de pus în practică și destul de ușor de monetizat. N-au nimic deosebit, dar pot aduce bani. Motoarele de căutare nu prea.

„Eșuează rapid” e o mantră contestată în lumea afacerilor, însă când vine vorba despre fixații, e bine să o pui în practică. Dacă ideea care te chinuie nu poate fi alungată cu niciun chip (și nici cu psihoterapie), fă-o nene, dar fă-o repede! Nu de alta, dar viața nu e un film care se oprește când mergei tu la baie. Dacă te prinde 2018 și tu tot încerci să copiezi Google, e posibil să fi pierdut mai mult decât timp…

P.S: Uneori, ideile ăstea sunt chiar „idei de noapte”, adică genul de prostii care ți se fixează în cap înainte să adormi sau mici invadatori care-ți năvălesc în creier când nu ești chiar „în apele tale”.