Avem de vreo câteva zile un mic scandal viral, unul care o implică pe Elena Lasconi alături de epava USR și de microgrupurile progresiste din online. Oricât de mult aș vrea să dezbat pe tema familiilor disfuncționale, a lipsei de recunoștință și a faptului că să ai altă opinie nu e o crimă, există concluzii mai interesante de tras din discuția asta.

În timp ce Nea Drulă ne anunța cu emfază că “situația afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL” (uitând probabil de derapajul primarului de la Alba-Iulia, de contractele problematice ale lui Clotilde, de afilierea ei cu CPF și de existența lui Voiculescu), mi-a atras atenția intervenția unui alt membru USR. Nu-mi mai amintesc exact cine era omul, dar a pronunțat la un moment data fraza “cred că noi, cetățenii din opoziție din țara asta…”. Aici am eu o problemă și cred că nu numai eu: Despre care NOI vorbești, bă, băiatule?

Cine suntem NOI, ăștia care avem aceleași priorități și nu știam? Acum aproape unsprezece ani, vorbeam despre eroarea incluziunii, o eroare care se strecoară deseori în discursul politic. Din păcate vorbim despre o eroare care pare a sta la baza USR, dar și a altor partide de pinacotecă precum Reper. Problema cu acest “noi”, alegătorii din opoziție, este că el nu există și nu a existat niciodată. Ce a împins și USR și alte mișcări similare la guvernare este sictirul unui procent de aproximativ 30-35% din populație (cât obții când scazi favoriții sistemului, oportuniștii și pătura aia socială sufocată de sărăcie)… dar doar atât!

Pe vremuri, arhitecții PD-L (și ai imaginii de “justițiar” a lui Traian Băsescu), au înțeles fenomenul ăsta și l-au speculat, construind inamici comuni și mizând pe genul de discurs cu care nu erai neapărat de acord, dar nici nu-l puteai contrazice. “Parlamentul e prea mare, corupții sunt peste tot, în România se fură ca în codru etc.” – vă mai amintiți cum reacționam și votam la mesajele ăstea? Normal că vă amintiți, pentru că pătura reacționară din România e formată din oameni care s-au săturat să fie mințiți, furați cu nesimțire, conduși de incompetenți și manipulați de actori din umbră. Sunt oameni care s-au săturat să dea 40% din buzunar unui stat care nu poate să repare o groapă. Dar cam asta e tot ce ne unește. Altfel, orice alt subiect este capabil să ne polarizeze, cu atât mai mult cele care privesc chestiuni minoritare, emoționale sau personale.

Cum vă explicați alfel că împotriva fostului USL s-au unit pe vremuri și profesorii de la țară și intelectualii de Facebook, dar și diaspora care acum n-are o problemă să voteze AUR? Păi e simplu: “dușmanul” era unul comun. De-asta AUR a furat mai degrabă electorat de la USR, decât de la PSD. Au luat temele universale vehiculate atunci (lupta cu hoția, minciuna și manipularea) și i-au adăugat naționalism, protocronism și puțină ură, lucruri care existau deja într-o bună parte din electorat. Au băgat tare și pe filonul ăla cu siguranța personală și națională (despre care v-am povestit că e extrem de eficient) și gata ideologia reacționară, numai bună de consolidat cu banii Rusiei.

Revenind la tema electoratului dezbinat: vă mai amintiți de ce au plecat Nicușor Dan și mulți alții din USR? Exact, pentru că exista o luptă puternică între aripa conservatoare a partidului (USR încă este un partid de dreapta) și aripa nouă, care voia să fie plăcută pe Facebook pentru viziunea ei tolerantă și reformatoare. Schisma a fost provocată de odiosul referendum al CPF, unde USR s-a grăbit să-și dea cu părerea, în timp ce partidele mari au tăcut mâlc. De ce? Pentru că baronii știau și cu cine au de-a face la și ce bombe umane au prin Parlament. USR nu știa, deși Dobrovie ieșea la televizor să ne vorbească despre familia tradițională și să ne spună că România ar trebui să renunțe la armată, iar Clotilde, care acum urlă la Lasconi, îi ajuta pe CPF să se organizeze.

N-am idee care sunt subtilitățile politice ale eliminării lui Lasconi (și de ce fiica ei, adultă, a decis fix ACUM să intervină), dar tot aud că femeia, care chiar a mișcat niște lucruri în orașul în care a fost primar, nu se potrivește cu imaginea partidului. Practic, primul candidat de pe toate listele USR, contravine valorilor de la centru. De ce? A furat cu ambele mâini? A băgat bătrâni în azilele morții? Nu, doar a exprimat niște opinii nepopulare pentru o minoritate de alegători, fără însă a fi luat vreodată măsuri în sensul lor. Nu de alta, dar rolul ei în Parlamentul European n-ar fi avut nicio treabă cu definiția familiei sau cu avortul (un drept care, din fericire, este încă garantat în majoritate țărilor UE).

Uitându-mă poate la grupul european din care face parte USR, aș putea spune că are vag sens ce au făcut. Uitându-mă însă la electorat și la acel “noi” care de fapt nu există, pot spune că e o mișcare greșită, cel puțin la nivel de comunicare a măsurii. La fel cum junioara Lasconi, o șomeră de lux cu păreri, dar fără diplome, putea să-i spună mamei ce crede în privat sau după referendum, USR putea să acționeze tăcut, fără să profite de treaba asta pentru a-și crea imagine în sânul unei mase care nu există. Mai ales că de electoratul lor de bază, ăla care avea ce avea cu hoția, s-au îndepărtat masiv.

Nu exisă un NOI în aripa oamenilor care nu votează partidele tradiționale, pentru că vorbim despre multiple subgrupuri care în viața reală nu au tangență. Singurul lucru care le unește sunt tragediile teribile de care România nu duce lipsă. Nu e de mirare că am ieșit la Colectiv și la Ordonanță în stradă, dar nu și la alte abuzuri – consecințele nu afectau suficienți contribuabili sau nu erau înțelese de majoritate.

Ce uită unii, când pică în delirul unor discuții de genul ăsta, este că tot ce înseamnă intelectualitate cât de cât influentă, management de corporație și putere economică  în regiunea din care facem parte este conservator. Nu e vorba despre conservatorismul ăla republican, cu oameni ultrareligioși care vor să interzică avorturile și să facă ziduri, ci un conservatorism rezervat, al unor oameni care au citit și înțeles suficient încât să-și dea seama că incluziunea expansivă nu e o strategie validă istoric. Oamenii ăștia, în general familiști și destul de obosiți de felul lor, nu vor vota în veci pentru familia tradițională, dar nici nu vor promova doctrinele post-colonialiste și studiile de gen. Nu pentru că ar fi împotriva acceptării unor puncte de vedere diferite, ci pentru că au alte priorități și nu pot îmbrățișa instant orice fâs ideologic, copt în laboratoarele stângii americane.

Marii noștri progresiști, 100-150 de oameni și fanii lor, scriu pe la publicații fantomă, fac lucrări de cercetare nepublicabile, urlă pe Facebook sau nu au vârsta pentru un vot pe care au declarat oricum că se p**ă. Au același discurs despre românii care-s proști și închiși la minte și deseori nu se suportă între ei (spuneți-mi un singur influencer progresist din România). Deci, tu, partid cu prezență în Parlament, ai decis că îi vrei pe ăștia ca masă electorală principală…. Nu mai bine ai coborî puțin din turnul de fildeș în orașele de provincie ale României, unde ai avea chiar o șansă să vezi ce vor oamenii care cândva te-au votat? Nu mai bine te uiți la ce vrea electoratul AUR, disperat că o pâine a ajuns șapte lei sau la ce dorește fostul tău electorat, disperat că recentele măsuri fiscale îi lasă nejustificat fără niște sume de bani?

Într-o țară ca România, cel puțin pentru următorii 10 ani, prioritățile vor fi foarte diferite de cele ale puștilor care urlă pe Tik-Tok. De-asta a picat și referendumul CPF la momentul respectiv: nu pentru că suntem toleranți sau pentru că am înțeles pericolul acelui act (un pericol real), ci pentru că nu ne-a păsat suficient de problemă, încât să ne mișcăm la vot. Asta și pentru că Dragnea era antipatizat de toată lumea și omul miza pe acel referendum pentru o altă decizie paralelă. Sunt însă probleme de care ne pasă în mod evident și singurul partid care pare că le folosește corect este AUR, ceea ce este foarte grav. Nu trebuie să fii un geniu al marketingului pentru a înțelege că o discuție cu băieții din cartelurile de supermarketuri este vitală, pe când o discuție pe tema incluziunii din filmele românești nu. De fapt, asta e şi “avantajul” celor mai comune teme polarizante: nu lezează interesele financiare ale marilor companii, deci e profitabil pentru ele să le întrețină.

“Băi, deci tu spui că problemele minorităților nu contează?” Moral și pe termen lung contează, în România și în majoritatea lumii însă sunt riscante electoral. De ce? Pentru că polarizează, iar capitalul de imagine pe care-l câștigi e irelevant. Mai mult, foarte rar s-a întâmplat ca un candiat care a promis chestiuni de genul ăsta să le și pună în aplicare – ele sunt în general decizii colective, impuse de organisme internaționale. Mai mult, miza lor e pe termen lung și foarte lung. Problemele domestice însă pot fi rezolvate intern și deseori într-un singur mandat. Despre asta a fost mereu politica: să vezi ce e important pentru tine, ca votant sau ca politician aspirant, și să alegi oamenii care au acel ceva in comun cu tine, ignorând că în timpul liber merg la moaște sau că citesc The Guardian. Pe termen lung, e mai important să ai o masă de susținători care să te ajute să pui în aplicare Marile Schimbări, nu doar niște hashtag-uri bune.

Ieșiți cu zece colegi la masă într-o zi. Hai să zicem că sunteți toți corporatiști, cam pe la același statut financiar, cu profil demografic și psihografic similar. Pe harta AUR, dar și pe harta PSD-PNL, sunteți fix aceeași persoană, chit că-i zice Contabilul Ionuț sau hipsterul Doru – sunteți o persoană care are șanse mari să nu-i voteze. Acum, ia deschideți voi la masă următoarele subiecte: imigranții din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, conflictul din Palestina, valoarea creștinismului în societatea de azi, educația sexuală din școala primară, folosirea pronumelor speciale pentru persoanele trans etc. La naiba, puteți vorbi și despre mașini electrice și trotinete. În cât timp începeți să vă dați în cap?

Vă spun eu: cam în 2-3 minute, deși, în viziunea unora, sunteți aceeași persoană. Acest “noi” electoral există exclusiv cât există o temă comună. Cum intri în chestiuni prea personale (religia, educația sexuală, transfuziile, dreptul la viață) sau emoționale (războiul, crizels, atacurile din Palestina și Israel), cum ai pierdut masa critică. Chestiunile ăstea sunt importante, doar că trebuie tratate cu mare finețe, iar finețea nu e ceva ce poți avea într-un an electoral. Altfel, “noi” devine “ei și noi”.

Faptul că un partid care de-abia face 9% în sondaje, s-a gândit să mizeze pe o carte care nu va avea nicio relevanță în România zece ani de-acum e trist – pentru noi, nu pentru el. Nu de alta, dar numărul candidaților viabili a scăzut drastic, pe când numărul problemelor a crescut semnificativ în ultimii doi ani. Literalmente, poți vorbi despre orice temă majoră în România, pentru că aproape nimic nu funcționează, dar, cumva, toate partidele care ar fi reprezentant o opțiune și-au ales bătălii pe care nu le pot câștiga.

Oamenii nu sunt albi sau negri (în toate sensurile posibile), oamenii sunt gri și deseori ce ne unește e mult mai puternic decât ce ne desparte. Din păcate, extremele vând și țin Internetul în picioare, așa că e mai greu să cauți griul într-o mare de culori fluorescente. Partea faină e că toate culorile au nuanțe și nu trebuie să fim de acord cu toată lumea pentru a forma o majoritate. E suficient să vrem la fel de mult ca indivizii care ne consumă liniștea, resursele și energia să dispară. Vedem “noi” ce facem după…

P.S: În continuare se vorbește foarte puțin despre problemele persoanelor cu handicap, de exemplu sau despre copiii abandonați și neadoptați, toate probleme al căror grad de polarizare socială e mult mai mic. Sursa imaginii.