Micul supererou de fata cu gravitatia

Dupa o vacanta menita sa-mi curate putin viziunea si fricile, am decis sa ma intorc mai hotarat spre blog..

Si ce alta tema de “revenire in concurs” sa-mi aleg decat supereroii? Nu supereroii lui Nolan sau Joss Whedon, umanizati si torturati de propria existenta, dar totusi capabili sa se impuna. Ma gandesc mai degraba la supereroii de carton din epoca de aur a benzilor desenate. Nu de alta, dar genul ala de “supraom” spune mai mult despre cel care-l prefera decat o face un supererou ”realist”. Si acum, sa fim seriosi, cati dintre noi n-am vrut sa fim supereroi?

Fie ca e vorba de zei, vrajitori sau indivizi in colanti, dorinta de a depasi conditia umana este veche. Mai mult, in cazul oamenilor moderni, hraniti cu ”p0p culture”, ea evolueaza odata cu varsta. Voi reveni insa la intrebarea anterioara, pornita dintr-o mai lunga discutie. De ce am vrea sa fim “supereroi”? Pana la 7-8 ani e simplu: asa zisele puteri supraumane te pot aduce la nivelul ”oamenilor mari”, sau chiar peste. Odata ce vei salva lumea, ceilalti vor realiza ca nu esti ”doar un copil”. E credinta ca esti special, atent hranita de parinti si profesori.

Putin mai tarziu apar alti factori. Odata cu scoala generala si cu orele petrecute intre zabrele, vine si prima amenintare. Cu alte cuvinte, primul ”nemesis”. Tipul ala de clasele mari caruia ai visat mereu sa-i dai vreo doua. E acolo, il vezi in fiecare dimineata. Apare si prima pasiune copilareasca, pentru pustoaica din banca doi sau pentru pustiul de la geam, in cazul domnisoarelor. Inevitabil, aparea si intrebareara: de ce nu te place?. Poate daca ai putea manipula putin spatiul si timpul…Mai tarziu o sa afli ca si daca trageai cu lasere din fund, tot de Danut i-ar fi placut. Pentru ca era blond.

Puterile supereroilor doriti spun ceva si despre imaginarul posesor. Sunt un bun barometru al personalitatii si complexelor fiecaruia. Supereroii omnipotenti de genul Super Man erau alegerea celor ceva mai fricosi, pe cand pustii mai agresivi visau combinatii de Bruce Willis si Wolverine. Micutii ”tocilari” oscilau intre eroii dependenti de masinarii sau spre cei care preferau tactica in defavoarea fortei brute (Spider Man, de exemplu).

Ma rog, in cazul unora, supereroii ascundeau probleme mai mari…

Adolescenta si pubertatea ajung pana la urma sa polueze fanteziile copilaresti cu fantezii mai apropiate de operele Sashei Grey. Iubirile si depresiile transforma supereroii in niste versiuni idealizate ale propriei persoane. Super-Tu nu mai este un individ in costum galben si cu gheare retractabile, ci doar un tip foarte relaxat, bine facut, inteligent, amuzant, talentat, adorat de toata lumea si respectat in orice mediu. Supereroul esti tu, intr-un viitor nu prea indepartat (iti zici mereu). E normal, liceul e ultima perioada in care te mai poti crede unic fara sa ti-o dea viata in bot prea tare.

Maturizarea te arunca in valtoarea oamenilor seriosi si a altor lighioane care nu mai cred de mult in eroi. Ai responsabilitati cat pentru sase si prea putina putere. Prea putina recunostinta. Desi fantezia pare sa se scufunde in banal, de-abia acum vine provocarea. Acum se cern supereroii de pustii speriati. Acum e momentul in care trebuie sa-ti gasesti forta interioara, “puterea ascunsa”. Nu de alta, dar de-abia acum e cu-adevarat nevoie de tine. Sunt situatii dificile la tot pasul si oameni care-si asteapta mereu salvarea.

Poti alege o existenta pasnica. Poti fi Clark Kent la nesfarsit, fara sa-ti rupi vreodata camasa si sa decolezi. Dar, daca dai la o parte lungile batalii, puterile si costumele, supereroii au un singur lucru in comun. Dorinta de a face bine. N-ai nevoie de lasere si roboti pentru a schimba ceva. Nu trebuie sa zbori pentru a face pe cineva fericit. Desi sincer, parca n-ar strica…

P.S: De fiecare data cand ma gandesc la tema asta, imi vine in minte filmul Mystery Men. S-ar putea sa prinda mai bine decat lalaiala asta textuala.

 

5 Comments

  • Nu se exista ceva mai tare decat Superman si Omul Paianjen. 😉

  • …După cum spunea bancul cu Superman, Wonder Woman şi Omul Invizibil, uneori super-puterile îţi aduc şi dezavantaje 😛

    Însă experienţa multor oameni care s-au văzut în situaţii în care chiar ajunsese funia la par şi ar fi avut nevoie de super-puteri a demonstrat că acestea nu sunt numai de domeniul fantasticului. Dimpotrivă, sunt de multe ori la îndemâna oamenilor obişnuiţi care au tăria de caracter să suporte şi să facă toate cele necesare ca să reuşească.

  • Nu stiu unde au disparut Link-urile Wikipedia din articol, in schimb. Magie, superputere?

  • Frumos, frumos…dar mai scriem si noi ceva?

  • Voiam sa postez de ieri, dar ceva probleme de sanatate m-au tinut pe loc 🙂

    O sa revin de maine cu ceva mai usor de “atacat”.

5 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.