Maidanezi? Politicieni corupti? Tortionari octogenari? Minoritati deranjante? Românii au solutia: îi radem pe toti!

Evenimentele din ultimele zile mi-au inecat conturile de Facebook si Twitter cu indignari fioroase si spam saltaret. Nu ma plang. Protestele sunt oricum numai neglijabile nu, iar atacurile maidanezilor nu sunt cazuri izolate. Ce ma scoate insa din sarite este omniprezenţa ”solutiei universale romanesti” in cam 50% din texte. Stiti ce solutie. Aia care se reduce la ”sa-i omoram pe toti, mama lor de…”. Si zau ca, sub impulsul vreunei stiri morbide, n-am gandit si eu asta de mii de ori. Cu totii am facut-o, mai ales in momentele in care auzi de un copil devorat de caini sau de vreun olimpic injunghiat ”accidenta”. E un impuls normal. E repulsie biologica. Dupa vreo 15 minute insa, te calmezi, realizezi ca nu ai 14 ani si ca genul asta de atitudine nu mai tine nici in filmele cu supereroi. Istoria Evului Mediu e una, Europa anului 2013 incearca timid sa fie altceva.

Atitudinea asta belicoasa nu ar deranja, daca oamenii din spatele ei ar misca din cand in cand lucrurile. Din pacate, totul se rezuma la o razvratire mediocra, declarativa. Oamenii care ”i-ar bate pe toti” sunt oamenii care stiu perfect cum se face treaba, dar nu o fac niciodata. Pai si ce ar trebui pana la urma sa faca? Pare contraintuitiv, dar ce fac baietii astia cu protestele stradale chiar e calea corecta de actiune. O sa recunosc din capul locului ca mediatizatul caz Rosia Montana nu m-a atins pana acum. Stiam despre dubiosul trecut Gabriel Resources si Vasile Frank Timis, dar am vazut si zona, cu tot ”proiectele” ONG-urilor din regiune. Am vazut si saracia si ”hipstareala”, mi-a sarit in ochi potentialul economic al unei exploatari corecte, dar si potentialul turistic al vechilor galerii. Imi era si inca imi este greu sa formulez un verdict. Sunt pur si simplu prea distantat de subiect si insuficient documentat pentru a vorbi, cu-atat mai putin pentru a emite pareri de baba speriata.

Ce ma atinge direct e faptul ca niste oameni au iesit si ramas in strada pentru ca nu le convenea ceva. Desigur, printre ei exista si vor exista si ”hipsterasi isterici”, ca sa citez o parere online. Da, exista si genul de oameni care au iesit in strada machiati si imbracati pentru 2-3 poze langa jandarmi si ocazia de a-si ”umili” colegii de Facebook. Hipsterul ca specie se defineste prin cultura imitatiei, deci nu ar trebui sa ne mire asta. Pe langa ei, exista si protestatari de serviciu, grupuri de ”suporteri”, ONG-isti si ecologisti cu fixatii si zeci de amatori de socializare improvizata. Exista si oameni care au venit sa protesteze impotriva imixtiunii politicului in decizia publica. Oameni informati, jurnalisti si ONG-isti care si-au facut temele. Sunt oameni care n-aveau ce face dupa munca, dar si oameni pentru care lupta e munca zilnica. Ei si? Nu e asa la toate protestele? Ce e important acum si fundamental diferit fata de miscarile din iarna lui 2012 este mesajul. E un mesaj coerent, atat cat permite contextul. Fie ca intrebi hipsterii cu pretentii, jurnalistii de pe baricade sau trecatorii prinsi in gloata, mai toti o sa-ti spuna acelasi lucru: NU!

Au dreptate? N-au dreptate? O sa rezolve ceva? Ramane de vazut. Totusi, daca dupa cateva zile de protest se dau declaratii, se vorbeste despre referendum, scad actiuni, iar presa aservita se ascunde, putem spune ca s-a miscat ceva. Faptul ca au existat miscari de solidaritate si in alte orase este iar un semn bun. Daca la finalul intregii aventuri va exista o consultare populara (fie ea si prin referendum), iar proiectul va stagna sau va fi modificat, atunci oamenii aia din strada au castigat. Si nu, nu vor fi castigat numai hipsterii si ONG-urile, ci si fragila clasa de mijloc pe care ne-o tot dorim. Intr-un final, va fi castigat si democratia noastra de maidan. Aia cateva mii de jurnalisti, hipsteri, trecatori, mosuleti au facut cat 5 milioane de romani care cu siguranta ”ar fi omorat ei toti canadienii”. Cunosc oameni destupati care au rabdat minim trei ore zilnic in picioare, de la inceperea protestelor. N-au facut-o nici impotriva lui Ponta sau Basescu, nici pentru ca aveau vreun crez ecologist. Nu, oamenii aveau o mica obsesie pe agenda si voiau sa si-o apere. Cauza lor nu ma atinge, dar le admir si invidiez insistenta. De fapt, cred ca nici aia care se ”distreaza” in Piata nu ma deranjeaza. De ce n-ar putea fi exercitiile civice “distractive” ?

Avem problema cainilor maidanezi? O avem. Avem si dreptul protejat prin lege de a protesta pasnic? Il avem. Atunci, de ce n-avem un boicot mai serios in fata unor primarii si ONG-uri de salvatori? Pai stai, ca suntem prea ocupati sa le povestim prietenilor cum o sa luam noi otrava si pusca de airsoft si o sa curatam cartierul. Asa cum am facut si data trecuta si datile dinainte. De-aia nu mai exista niciun caine fara stapan in Bucuresti. Culmea, vorbim de un caz in care eutanasia e o solutie cat se poate palpabila si posibila. Din pacate, promotorii ei fac confuzie intre o injectie letala administrata dupa 10 zile de captivitate si fanteziile unor pusti de 12 ani. Confuzie care le permite oponentilor lor ideologici sa iasa in strada si sa sustina o cauza care nu exista. Atunci cand problema se pune la modul ”Îi inecam sau nu in Dambovita?”, raspunsul va fi tot o defulare incoerenta.

Roman in costum traditional anti-maidanezi tortionari din Canada. Sursa imaginii.

Nu ne plac actiunile minoritatilor nationale? E dreptul nostru sa fim indignati, chiar daca uneori nu suntem departe de cei pe care-i condamnam. Solutii? Le dam foc, ii inchidem in lagare, frate! Ii radem pe toti! Hai sa-l amintim si pe Antonescu in fraza si sa sustinem sus si tare ca a fost un erou national. Asta e genul de discurs care ne pune in valoare gandirea analitica si avansatele cunostinte istorice. Si acum intreb, in cate cazuri in care minoritatile cu dublu ”r” au deranjat comunitati de romani au existat riposte organizate? De cate ori s-au UNIT toti romanii dintr-un cartier afectat de vreo familie ”minoritara” si au adus autoritatile la fata locului? Ai zice ca la cati supereroi avem printre noi, problemele astea ar fi putut rezolvate prin simpla prezenta. Adevarul e ca, pana la solutiile extreme, rar gasesti doi oameni care sa faca un efort unitar in directia buna. Gasesti in schimb oameni de 35 de ani care-ti descriu cu lux de amanunte cum ”le-ar da foc de mici”. Sunt oameni carora degeaba le spui ca terorismul, fie si verbal, nu e solutia a nimic…poate doar a impotentei personale.

Sigur, nu m-a prins cauza Rosia Montana. Biciclistii “de profesie“ ma irita in continuare si sunt slabe sanse sa-i sustin (le admir insa organizarea – sunt de departe unul dintre cele mai active grupuri de protest). Totusi, am la randu-mi niste fixatii pe agenda social-politica. Vreo doua le-am tot bagat pe gat pe-aici: votul alb si legea liberei asocieri. La ultima incercare de a strange niste oameni si semnaturi nu s-a miscat prea multa lume. Nu conteaza. Va veni si timpul lor. Atunci cand vine insa, ce drept am eu sa le cer altora sa iasa in strada, cand acum imi bat joc de cauza lor? Nu de alta, dar indiferent de manifestatie, vei avea hipsteri, gura-casca si activisti de serviciu la datorie. Protestul in sine e un exercitiu de unitate si vointa. Nimanui nu-i plac imitatiile palide, dar pot sa cred ca intr-o zi protestele vor schimba ceva, daca zilnic le spun participantilor ca gestul lor nu conteaza? Nu de alta, dar, de multe ori, eroii de debara si cinicii sunt aceleasi persoane. Daca stii cum sa pui problema, nu e greu sa demolezi un hipster. E suficient sa fii mai bine documentat. Nu e greu nici sa demolezi un fals protest. E nevoie de cateva intrebari destepte. Daca tacticile astea nu merg, s-ar putea sa nu asisti la o ”adunatura de hipsteri, stransi la un fals protest”.

Sunt ceva oameni in strada pentru Rosia Montana. Nu tipuri, ci tipologii. Sunt si pusti teribilisti si indivizi penibili. De de data asta insa, am ales sa observ exclusiv reprezentatii unei clase. Una care de-abia acum incepe sa-si dea seama cat e de puternica. O clasa care n-a crescut cu Bau Bau, ci cu Ion Iliescu. O clasa ale carui randuri a venit momentul sa le consolidam. Poate nu la protestul asta, dar la urmatorul. E important insa sa existe ”urmatorul”. Sa existe cat mai multe momente in care politicienii si ”presa” sa se uite in camere, fara sa stie ce sa faca. Fara sa stie pe cine sa arunce vina. Sa arunce o privire in strada si sa se intrebe, fie si trecator: unde naiba am gresit?

P.S: Puteam sa rezum totul la ”daca nu faci nimic, taci din gura”, dar azi mi-am permis sa ingros randurile papagalilor care umplu Internetul cu manifeste.