Stiti genul…

Asta e un articol despre “genul ala” de oameni…

Stiti voi, genul ALA de oameni! Genul care turuie intr-un mod ametitor, tace prea mult, se imbraca ciudat, isi tine ochelarii de soare pe o parte, e putin prea atent sau poate prea deschis. Pe scurt: articolul asta este despre toate ”genurile” de oameni. E un articol despre stereotipuri, dar fara generalizari. Stereotipul implica o discutie mult mai larga, una pe care nu am competenta sa o port. De la necesitatea lui antropologica pana la comportamentele extreme, sterotipul a suferit multiple disectii. Simt insa ca sursele unor astfel de convingeri nu au fost tratate suficient.

De multe ori, e greu sa-ti dai seama de unde vine un stereotip, mai ales cand modelul original a disparut din peisaj. E si mai greu insa cand modelul original esti tu. Ce te faci cand auzi despre noul venit intr-un grup ca e…gen Vlad? Pe langa eterna observatie legata de folosirea expresiei ”gen”…cum te simti? Te faci mic de rusine, te umpli de mandria comparatiei? Te intrebi daca-i vorba despre extraordinarul tau ”sexapil” ? Despre tricoul ala pe care l-ai purtat o saptamana din pura obsesie? Despre glumele tale semi-traumatizante. Greu de spus!

Nu de alta, dar in ultima vreme nici macar stereotipurile clasice nu si-au pastrat tronul. Sa ne gandim numai la zecile de imagini pe care ti le evoca o expresie de tip “român tipic”. De la rusinea “necioplitului” la mandria “smecherasului care se descurca”, decodarea stereotipului depinde de grup. Pai, daca nici romanul tipic nu e clar, cum ar putea fi Ionutul, Alexandrul sau Andreiul? De fapt, diferenta vine din faptul ca stereotipurile umane apar cand doua sau mai multe situatii ciudate ajung sa semene. Nu are sens sa transformi o personalitate intr-un stereotip, daca ea nu are ceva ”altfel”. Pentru oameni oameni grasi, slabi, frumosi, urati, deschisi sau falsi exista deja cuvinte in limba romana.

Acel ceva altfel nu este neaparat o calitate sau un defect. Acel ceva este o…”superputere autista”. Superputerea autista e o ciudatenie suficient de vizibila incat sa te individualizeze. E ceva care provoaca disconfort in prima faza, pentru a deveni ulterior o marca recunoscuta de prieteni. E genul de ciudatenie despre care poti spune relaxat: “Ahh, asa e el!”. Cu alte cuvinte, e ”genul ala”. Evident, nu fac vreo legatura cu afectiunea medicala numita autism. E vorba de lucruri mai greu de acceptat social, de ceea ce anglofonii ar numi ”quirks”.

Pe langa râsul contagios si veselia virală, am intalnit cateva superputeri de-a dreptul bizare. In liceu, aveam un amic care nu se putea abtine sa nu jongleze cu obiecte in timp ce vorbea. Nu discutam despre hartiute si capace aruncate prin aer. Omul daca gasea o caramida o invartea prin aer la viteze ametitoare, in timp ce-ti povestea despre noua lui prietena. Uneori era simpatic, alteori era periculos. Cert este ca obiceiul lui depasise de multa vreme stadiul ”ticului”. Era ceva care distra si atragea atentia, ceva care-l individualiza. Era ceva la care devenise chiar bun.

In cazul meu, cred ca abilitatea de a purta cinci discutii concomitent intra la categoria ”autisme”. Cum nu ma uit mereu in ochii interlocutorilor, tind sa cred ca am confuzat destui oameni, dar am si inveselit cativa. De asemenea, imi place sa ”trolez” inofensiv de cate ori am ocazia. Oamenii sunt mult mai interesanti odata ce i-ai scos din zona de confort (desi ei nu sunt neaparat de aceeasi parere). Desigur, asta e versiunea mea. Versiunea altora suna ceva in genul: ”uneori nu inteleg nimic din ce zice nebunul ala, dar pare interesant”.

Ce incerc sa spun e ca, in ciuda privirilor crucise, e bine sa fii ”genul ala”. Inca imi amintesc de amicul care jongla, desi acum jongleaza rar si in principal cu cifre. Expresia ”genul ala” vine la pachet cu obraji rosii, dar si cu mandria de a fi setat drept standard. Desi le-am numit superputeri autiste, vorbim totusi despre superputeri…oricat de enervante ar fi ele pentru unii.

Am inchei articolul asta inainte de a deveni o explozie de megalomanie. Nu de alta, dar pana am terminat de scris, am aflat si ce inseamna ”gen Vlad”. Cica e vorba despre ”un om de treaba, dar putin cam dus cu pluta”. M-am linistit! Credeam ca-i vorba despre oameni cu o imensa…nevoie de a scrie texte supradimensionate.

P.S: De fapt, din alaturarea asta de paragrafe voiam sa reiasa o singura intrebare: Care-i superputerea voastra autistă?

8 Comments

  • Aveam un “coleg de bloc” si sc gn a carui superputere era sa prinda pisicile de coada cand stateau sa sara in suflanta de la beci si sa le infiga ace in coite. Stateai de vorba cu el si, dintr-o data, exclama “pisica!” si disparea, precum catelul din “Up!” cu “squirrel!”.

    Habar n-am ce facea pisicilor fara coite. Poate era proto-feminist! 🙂

  • Aici chiar nu-s sigur ca e o superputere, ci mai degraba lipsa unor superputeri ale parintilor :))

  • Acu ca aflai cum e “gen Vlad”, as fi curios cum e “gen Costi”!

  • Te tine sa-ti intrebi prietenii 🙂 ?

  • Faptul ca scrii despre asta poate spune ceva despre tine 🙂 ?

  • Probabil si spune 🙂

  • Superputerea ta e sa ai o discutie despre vinete vorbind despre Costel cand auzi ce se intampla cu comanda chelneritei despre care am mai vorbit. A mea e sa te ascult si sa te intrerup. De fapt a mea e lipsa de concentrare 🙂

  • I called mine “omnipotent madness” :))

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.