Mediocritatea rebelului de cursa lunga

Subiectul mediocritatii e abordat mai des decat se repeta piesele lui Connect-R…

Motivul pentru care atat scriitorii, cat si jurnalistii sau bloggerii scriu despre mediocritate este simplu: teama. Teama ca ai putea fi in fiecare moment parte dintr-o masa amorfa al carei unic scop e propria perpetuare. Mai mult, evadarea din mediocritate nu tine de sclipire. E un proces stresant si continuu. Din pacate, scrisul despre mediocritatea altora nu te ridica peste ei. Din fericire, daca nu esti mai destept, nu inseamna ca n-ai dreptate. Macar din cand in cand. Prin urmare, astazi voi scrie un articol “cât de cât” despre niste oameni ”aşa şi aşa”. Un articol despre rebelii de birou şi protestanţii de terasă.

Nu sunt singurul care a remarcat ca, atat in mediul online cat si in cel offline, rebeliunea romaneasca ia o forma ciudata. Un fel de salata de ceapă si fructul pasiunii. Sigur, ar putea fi facuta, dar pentru cine si de ce? Cumva, ideea de rebeliune a ajuns sa se confunde cu sarcasmul subtire si mitocania. Ciudat. De mic am avut impresia ca statutul de ”rebel” implica un refuz clar, o lupta deschisa si un scop asumat. La naiba, pana si DEX-ul imi confirma banuielile. Cred ca de-asta n-am indraznit vreodata sa devin ”rebel” cu acte in regula. Sunt prea comod, sau poate prea fricos. Altii in schimb si-au atarnat fara rusine insigna in piept…si apoi au asortat-o rapid cu un tricou cu Bugs Bunny.

Daca ar fi sa plecam de la evenimente serioase, e suficienta o comparatie intre simulacrul nostru de miscare sociala si ce s-a intamplat la greci, bulgari sau turci. Mii de vaiete pentru o inghesuiala in duba si doi jandarmi suparati. Sute de oameni veniti pe langa protestatari pentru a se putea lauda ca ”au fost acolo” sau pentru a se holba. Stiu, pentru ca tot curiozitatea m-a impins si pe mine in Piaţă. Glume cu Chuck Norris, pensionari debulsolati si politruci politici. Un protest pornit de la o situatie reala si transformat rapid in ”Vrem salarii mari!”. Intre timp, in Egipt, un baietel de 12 ani da lectii de politologie jurnalistilor.

Desigur, n-as vrea sa-mi vars tot naduful pe cativa hipsteri, cand e plina lumea de rebeli cu jumatate de norma. Sa ne uitam numai la zecile de bloggeri razvratiti care injura tinte fara nume pentru fapte care se ”subinteleg”. La jurnalistii care n-au curajul sa doarma in frig trei nopti, dar umplu ziarele cu genul de “anchete” si “reportaje” care i-ar fi lasat restantieri in studentie. Pentru ca, nu-i asa, ”noi macar am avut curajul sa scriem”. Pai nu, nu-i asa. Nu e sex daca v-ati vazut reciproc chilotii.

O categorie aparte de rebeli romani o reprezinta soferii. Oamenii care incalca zilnic norme de circulatie pentru ca ”asa merge treaba”. Genul care circula cu 160 pe autostrada in mod constant. Oamenii care nu dau prioritate intr-o intersectie pentru ca ”toti fac asa”. Aceiasi oameni care isi monteaza camere pe masina si filmeaza ”nesimtitii care le taie calea”. Pai, bai baieti: ori recitati Codul Rutier ca pe Sfanta Biblie si va raportati in mod asumat colegii, ori va faceti propriile reguli si suportati consecintele. Desigur, varianta a doua nu e recomandata, dar inconstienta e si ea o forma de rebeliune. Defularea galagioasa nu e. Desigur, nici cu ceilalti participanti la trafic nu imi e rusine, in frunte cu biciclistii militanti care inca ma amuza teribil

Iata o lectie de rebeliune din filmul indian numit…Rebel.

Lasand productiile bollywoodiene la o parte, care ar fi solutia? Simplu: sa alegem. Ori suntem prea slabi pentru a fi rebeli si ii sustinem de pe margine pe baietii mari, ori o lasam mai moale cu datul din coate. Cat timp nu ne putem asuma consecintele propriilor actiuni, razvratirea nu are sens. Trei randuri pe Facebook tintite catre 200 de prieteni nu fac nimic. Daca vrei sa salvezi o padure, fa 10 plangeri zilnice catre toate autoritatile. Streseaza-i cu telefoane pana iti aud numele in somn. Fa postere, fa zgomot, mergi peste seful de santier si cere-i hartiile in baza legii 544. Foloseste-te de rebelii in devenire si transforma-i intr-o mica armata. Daca n-ai de gand sa faci macar o parte din lucrurile astea, ai macar bunul simt sa nu-ti scrii numele pe statuie.

Si inca ceva: rebelii adevarati au arme. Nu, nu iti trebuie o mitraliera, ci doar o arma cu care sa “tragi”. Uneori tot ce ai este cuvantul, propriul corp sau puterea exemplului. Orice ai alege, aminteste-ti ca vei fi in prima linie.

P.S: Cu multi ani in urma, trupa Mobb Deep a rezumat tot articolul asta intr-o fraza devenita cliseu: “Ain’t no such things as halfway crooks”.

24 Comments

  • Ca șofer n-ai pe cine și unde să raportezi. Adică ai (teoretic), dar interesul poliției de a da amenzi având dovadă înregistrări video sau fotografii e egal cu zero. Zic și din experiență (am avut odată o poveste cu o tanti care m-a blocat două zile, iar agentul pe care l-am chemat în a treia zi a venit, s-a uitat la mașina ei, a zis că e parcată regulamentar și și-a băgat picioarele).

  • Nu e vorba numai de interes – in exemplul meu, nu in cel cu tăntica parcată ilegal. In Romania, camerele personale nu se admit ca dovezi in instanta.

    Pe de alta parte, biciclistii (militanti sau nu) cred ca-s mai nasol faultati de lege. Nu de alta, dar daca-i pocneste un sofer fara sa se asigure, politia ii va intreba intai daca purtau casca si echipament corespunzator in trafic si daca si-au semnalizat intentia de a intoarce (chiar daca in cazul ala particular era evident vina soferului). De-aia si spun ca ma amuza bravada unora.

  • nici macar rebeli nu mai sunt k lumea.. eh, pa vremea noastra..

    un rebel isi depaseste mediocritatea numai atunci cand moare – de obicei, din prostie.

  • Vorba lui Virgil Iantu: De ce credeti asta :P?

  • Daca mergi peste seful de santier sa-i ceri “docomentele” in baza Legii 544/2001, n-o sa rezolvi mare lucru.Nu merge decat pt institutii si autoritati publice, respectiv folosirea fondurilor publice.Si atunci doar daca respecti procedura si ai norocul ca informatiile solicitate sa nu fie considerate“exceptate”.

  • Daca e vorba de o lucrare publica poti cere autorizatia/proiectul. Am facut chestia asta in anul I de facultate (bine, e posibil sa fi fost omul putin speriat ca ”vin aia de la jurnal”).

  • Mai mult ca sigur.Dacă prindeai un hârţogar, îţi spunea -Ia fă matale o cerere frumos, o inregistram la catastif şi-ţi răspundem în 10 zile.Pt presă e mai rapidă procedura, dar şi acolo se merge tot pe procedura şi sigur nu-ţi răspunde dirigintele de şantier sau seful de echipă, există persoane cu atribuţiuni pe aşa ceva.

  • Pai eu puteam face rost si de legitimatie de presa 🙂

  • Mediocritatea rebelului de cursa lunga provine din faptul ca din ce in ce mai multe persoane au acces facil la informatie, plus ca mass-media a bagat toti reelii intr-un cliseu din care le este greu sa mai iasa.

  • *rebelii

  • Nici rebelii nu mai sunt ce au fost 🙂

    Azi oricine scrie un comentariu anti-ceva se crede rebel sau chiar erou.

    A fi rebel este cu totul altceva, sa nu te supui standardelor din societate, sa ail iei pe “Nu’ in brate si cand restul lumii spune “Sa” in cor. Rebel nu inseamna sa dai un click de mouse, ci trebuie sa faci ceva concret.

    Jurnalistii daca scriu ceva deosebit n inseamn a ca sunt curajosi ci eventual ca sunt pasionat de meseria lor lor.
    Poti fi sigur ca Woodward si Bernstein nu au dorit recunoastere cand au demascat scandalul Watergate ci si-au facut meseria de jurnalisti de investigatie.

  • “Da”

  • Romania Inedit: Pai cred ca in asta consta efortul rebeliunii pana la urma – in iesirea din cliseu.

    Cartim: In cazul jurnalistilor, rebeliunea ar fi intr-adevar practicarea meseriei.

  • poți să fi rebel in interes propriu fara a incerca sa faci un bine maret intregii omeniri prin rebeliunea ta?

  • Pai in interes propriu e cam greu sa fii rebel. Contra a ce te razvratesti? Contra propriei leni?

  • Uneori cred ca mediocritatea este si in raport cu portofelul nu doar cu inteligenta… motiv pentru care atunci cand vorbim de bun, prost si inteligent ar trebui luati mai multi factori in seama…

  • Rebeliunea asta de care spui tu este mai degrabă un fel de lehamite tipică românească, o supapă de eliberare a tensiunii negative pe care românul o poartă cu el, cu tot stresul, toate nemulțumirile, toate neajunsurile cu care se confruntă. E o stare de fapt, cumva e necesar să fii supărat și să pufnești, să iei atitudinea asta, ba chiar să ajungi în extrema că nu-ți pasă de nimeni și de nimic decât de tine însuți și, eventual, femeia care-ți stă alături. În rest, fuck’em all.

    Văd astăzi pe interneți atitudinea asta la atâția bărbați (români)care au bloguri admirate și răscitite, toți afișează un sictir imens și critică tot ce apucă și susțin că ei fac ceva pe întreaga societate, că n-au nevoie de ea, de mă gândesc că apocalipsa se întâmplă deja, în mintea lor.

  • Daca Apocalipsa ar fi un fenomen real, am trece pe langa ea, fiind mult prea ocupati sa-l injuram pe Oprescu ca nu ne-a curatat strada.

  • Știi ce mai e amuzant? Modul în care cei plecați din țară încă înjură și critică ceea ce se întâmplă în România. Că vai, ce țigănie acolo, că vai, ce se sparg ei de râs, că oh și ah și mâr și câr. Adevărați Kings Kong, de la distanță. Dacă ai plecat și desconsideri ce ai lăsat în urmă, dacă ești mulțumit acolo unde ești, what do you care?
    Eu una îmi asum că n-am reușit să fac mai mult în țară și am pornit să încerc altceva, și să mă concentrez pe a reuși să fac mai multe într-un mediu, poate, mai blând, unde siguranța zilei de mâine este mai mare. Îmi pare rău că n-am putut face mai multe în țară.

  • Am mai scris despre asta si aveam un articol pe tema. As vrea macar o data ca in loc de atitudinea de tip “Ce bine e aici si ce nasol e acolo” sa vad o atitudine de tip “Hai sa vedem ce putem face sa fie bine si acolo”.

  • “Trei randuri pe Facebook tintite catre 200 de prieteni nu fac nimic. Daca vrei sa salvezi o padure, fa 10 plangeri zilnice catre toate autoritatile. Streseaza-i cu telefoane pana iti aud numele in somn. Fa postere, fa zgomot, mergi peste seful de santier si cere-i hartiile in baza legii 544.”

    Asta nu e o noutate, de fapt a fost ideea Marinarului Chelios din fruntea statului: l-ai prins pe unul că fură? Hop, cu coana “D(a)NA” şi cu “DII, COTu’!” pe el. Aşa încât toţi rromânii cu ceva carte au rămas cu ideea că îi rezolvăm pe toţi pe calea legală, fără alifie 😀

    În realitate, calea legală e moft.

    Exemplu: cazul Tanacu. La o adică, nu le poţi reproşa nimic nici bărboşilor lui Nea Daniel, nici judecătorilor, nici procurorilor. Vinovatul a fost prins, judecat, condamnat, răspopit (exclus pe viaţă din BOR) şi închis.

    Dar, închis sau nu, campania de propagandă care s-a făcut rămâne făcută, lumea crede în continuare că există posesiune demonică, există exorcişti, şi că el e unul dintre ei. Nu e nici “cocalar”, nici “băiat de Dorobanţi”, nici “manelist”, nici “curvă”, nici “huligan de fotbal”, nici “picat la bac”, nici “interlop”, el e “exorcist şi omul lui Dumnezeu”. Vorba ţiganului, “e altă naţie”.

    Şi autorităţile civile şi cele bisericeşti l-au sancţionat potrivit legii, şi asta nu i-a afectat cu nimic poziţia socială.

    “Calea legală” e rezolvare de patron de restaurant: v-a călcat pe coadă chelnerul nostru? Vaaaiii, ne scuzaaaaţi… luaţi aici, o cafea din partea casei, să vă treacă supărarea!

  • Versus calea Facebook care…

    La nivel de perceptie, lucrurile nu se pot schimba cu un caz. Totusi, la nivelul dreptatii personale (mai ales daca e o cauza in care chiar “crezi”), mi se pare ca “legal” scoti mai mult decat cu o alarma “social media”.

  • Calea Facebook – un popă de la Patriarhie zice cam aşa: “Dom’le, nu se poate… e o campanie isterică, furioasă, pornită de cineva, nu e real, cineva duşmăneşte Biserica noastră şi vrea să o discrediteze!”

    În cazul ipotetic în care ar exista o astfel de campanie, ar trebui să citim pe site la Click, Libertatea, Arhi, Zoso (şi dacă am mai fi înainte de 2011, pe cocalari.com şi pitzipoanca.org) de “cocalocălugări”, “popi de Dorobanţi”, “manelomonahi”, “călugăriţe porno”, “huligani de mănăstire”, “picaţi la examen la Teologie”, “interlopopi”.

    Din moment ce pe mai sus pomenitele site-uri se vorbeşte de cu totul alte personaje, fie campania de care spunea sfinţia-sa nu există, fie calea lui Facebook face la fel de multe parale în privinţa poziţiei sociale a împricinaţilor ca şi calea legală.

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.