Sa vrei. Sa faci.

Intr-una din putinele ocazii in care am sters praful de pe televizor, am avut norocul sa prind 10 minute dintr-un reality show…

As fi incercat sa vad mai mult, dar nu voiam sa iau antibiotice dupa. Habar n-am care era tema generala a emisiunii, dar cert e ca in prim plan era un grup de baieti dubiosi care incercau sa reconditioneze un camion. In orice caz, oamenii ajunsesera in punctul ala in care glumele cu bujii si ambreiaje se apropiau de sfarsit si nici palmele peste cap nu mai salvau scenariul. Prin urmare, baietii discutau despre ce ar vrea fiecare pe viitor de la viata. O discutie cum poti asculta pe orice gard din cartier. Raspunsurile insa n-aveau nicio treaba cu minunile auzite pe plan local. De ce? Pentru ca toti oamenii astia voiau sa “faca ceva”.

Un centru pentru copii, o ferma cu panouri solare, o carte despre gradinarit. Regizata sau nu, am vazut scena asta in prea multe locuri pentru a o ignora. Intrebi niste omuleti cu un fundal de “lower middle class” ce vor de la viata si o sa-ti spuna lucrurile pe care vor sa le “faca”. Proiecte concrete, visuri din copilarie – nu conteaza. Intreaba aceeasi categorie de indivizi din Romania ce vor si vei primi o banala lista de obiecte. Inainte de a-si da duhul, romanii vor “macar un apartament cu patru camere” sau o “masina mai mare asa”. In cel mai simplu caz, vor “mai multi bani”. Un obiectiv imediat a devenit aspiratie pe termen lung.

In trecut am mai scris despre cultura bunului si cultura statului. Doua culturi care produc mentalitati sociale diferite. Nu ma deranjeaza atat de tare ca exista categorii de oameni pentru care “a avea” inseamna “a fi”. Ma irit insa cand vad reprezentantii tinerei si foarte tinerei generatii fluturand aceeasi mentalitate. Oameni pe care conditia sociala nu ii trage in jos. Oameni pentru care nu exista lipsuri materiale presante. Oameni care nu vor sa faca nimic, dar cu siguranta vor “ceva”. Oameni care sunt fix la varsta la care posibilitatea si realitatea se confunda, dar care aleg concretitudinea unui iPhone.

Incepi sa intelegi de ce indivizi care acum afla de existenta cuvantului tortionar isi permit sa spuna ca “era mai bine inainte”. Pentru oamenii care vad destinatia, nu si calatoria, trenul socialismului multilateral dezvoltat e suficient. Nu de alta, dar nimeni nu “are” mai mult decat tine si nimeni nu poate sa te complexeze “facand”. Practic, sistemul iti livreaza tot ce ai voie sa-ti doresti. Iti ofera lucruri, nu posibilitati. Capitalismul, fie el si unul semi-functional, te obliga sa VREI ceva, sa ai o minima initativa. Chiar daca acel ceva este o rasplata financiara, drumul te obliga cumva sa evoluezi.

Pana si in mocirloasa lume a politicii se vede diferenta dintre hotii ordinari si adevaratii politicieni. Primii vor sa-si astampere frustrarea cu doua SUV-uri si trei case. Tot ei sunt si primii care cad prada propriului sistem cand e nevoie de tapi ispasitori. Politicienii vor puterea, vor sforile din spatele sistemului. Fie ca o fac din ambitie sau din dorinta de a calca pe cadavre, cei care inteleg puterea nu-i cad decat rareori prada. Sunt cei care zburda nepedepsiti si isi permit sa vorbeasca despre norme si ideologii.

Sper ca nu am creat la fel de multa confuzie pe cat am creat plictiseala. Sa ne intelegem: cand vorbesc despre ”a face” si ”a avea” nu ma refer la nevoi imediate. Iti poti dori o masina anul asta pentru ca ai nevoie de ea. Masina nu poate fi insa planul tau de viitor. Nu poate fi un obiectiv care sa-ti ghideze viata pentru urmatorii ani. Sunt convins ca si mecanicii aia si-ar fi dorit sa le mareasca Discovery salariul, dar nu asta era scopul lor pe termen lung. Pentru unul dintre ei, cea mai mare realizare ar fi fost o familie extinsa. Omul se visa bunic, cu doi nepoti in brate, la o casa de la munte pe care inca nu o avea. Marea lui dorinta era ca nepotii lui sa aiba loc de joaca, nu ca viitoarea lui vila sa fie decorata cu nepoti.

O sa inchei prin a preintampina cu vitejie cliseul romanesc ”daca vrei, poti”. Nu de alta, dar nu mi s-a parut niciodata ca ar fi atat de usor. Sunt destui oameni care vor sa faca si nu pot. Important e ca vor ceva pentru care se pregatesc mereu sa…”poata”. Ceva care le tine scanteia din ochi aprinsa. Gandind in perspectiva, Dacia tunată a vecinului va fi acolo si peste cinci ani…visurile tale nu.

P.S: Articolul asta putea continua foarte bine si discutia despre BAC si elevii de liceu care abia asteapta sa-si ia diploma de la facultate si sa inceapa sa ”produca” (asa cum l-am auzit pe unul laudandu-se recent).

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

12 Comments

  • “Un obiectiv imediat a devenit aspiratie pe termen lung.”

    Nu o puteai spune mai bine de atat. Asa este ? Dar stii de ce ? Fiindca la un salariu de 500 RON cat are acel roman, ii trebuie 50 de ani sa isi ia apartament cu 4 camere.

    De aceea o masina “mare” sau un apartament sunt aspiratii pe termen lung.

  • Da, dar asta pentru ca majoritatea vede doar scopul, nu si mijloacele. Poate ca scopul le scuza, dar ele trebuie cunoscute pana la urma.

    In momentul in care Apartament => Bani => O mica afacere => O afacere mai mare, deja ai intrat pe un fagas in care bunurile nu mai sunt suficiente. Incepi sa vezi obiectivele mai clar.

    Daca apartament = bani => ramanem cu speranta unei tepe masive sau a castigului la Loto.

  • E absolut normal ca romanii, in majoritate, sa fie mai sensibili la placeri materialiste pentru simplul motiv ca sunt in general mai saraci decat europeanul mediu, la care se raporteaza. Indiferent de cate ori citesc in studii si self-help books ca momentele si experientele sunt mai importante decat bunurile materiale.

    Poate ar trebui popularizata statistica ce arata Romania cu cel mai mare procent de home ownership.

    Cat despre imunitatea pe care “Politicienii” ar avea-o la seductia puterii, vezi ce zice Bakunin in “Power Corrupts Best”

    As pune link-uri, dar mi-e ca intru in filtru 🙂

  • Cred ca ai intrat in filtru oricum :)) (nu stiu de ce – oricum, un link poti pune…de la 3 in sus e problema).

    Eu ziceam ca nu e vorba de imunitate, e vorba de a intelege puterea vs. a intelege doar rezultatele ei. O chestie fain tratata de Bogdan Teodorescu in cartea Dacic Park 🙂

  • Am bagat link-uri, sper s-apara. Cat despre cartea lui BT, slabe sperante s-ajunga la mine si oricum, nu prea am timp si chef de beletristica. Dar merci pt heads up 🙂

  • Ahh, ai venit cu greutati din astea pe seara. Acum trebuie sa citesc 😛

  • Eh, nu-i chiar asa mult..

  • Nu e mult, dar e de cercetat in fundal. Deja te-am citat pe Facebook 🙂

  • Ma simt viral 🙂

  • @zamoca: nu e vorba neapărat de bunurile materiale pe care le deţine fiecare.

    De fapt, dacă există un lucru care pe mulţi români d-ai noştri îi irită mai tare decât urticaria, râia şi gonoreea puse la un loc e obiceiul de a cataloga, judeca şi pune totul pe o scară în funcţie de performanţe, nu neapărat în funcţie de chestiuni materiale.

    Exemple:

    “Io am luat 8 la examen, Gigel 6, Costel 9, asta înseamnă că io sunt un tip dăştept, Costel un adevărat geniu şi Gigel un bou”;

    “Io ştiu engleza, franceza şi rusa, Costel numai engleza şi Gigel nicio limbă străină, deci Gigel e prostu’ proştilor şi trebuie să râdem de el”;

    “Io ştiu karate, Costel mai ştie şi muay thai, Gigel nu ştie nimic, aşa încât e un prost şi un incapabil”;

    Chiar dacă în niciunul din cazuri nu e vorba de bunuri materiale, reacţia publicului e aceeaşi (dacă ar mai fi existat cocalari.com sau pitzipoanca.org s-ar fi lăsat şi cu publicarea acolo şi porcăiala obişnuită…) – “cocalar, mârlan, cum îţi permiţi, ţăran venit la oraş, cretin cu diplomă, te linşăm etc”.

    Nici măcar nu e un fenomen limitat la anul 2013, toţi umoriştii noştri de la Caragiale la Mircea Sântimbreanu au pomenit de el. Deci şi în epoca în care “nimeni nu are mai mult decat tine şi nimeni nu poate să te complexeze făcând” puteai face şi avea destul încât să meriţi să îşi consume Mircea Sântimbreanu cerneala din stiloul Flaro Sibiu pe tine 😛

  • Mircea Santimbreanu, zici? Uitasem complet de omul asta. Un nume pe care nu l-am mai auzit din copilarie, spre rusinea mea 🙂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *