Ai fura ceva gratuit?

Cu alte cuvinte, ti-ai dorit vreodata cu adevarat lucruri pe care le ai deja?

Psihologia spune ca nu. La fel si bunul simt. Cu toate astea, inca imi e dat sa aud idei puerile despre piraterie si despre translatarea libertatilor online in viata reala. Discursuri venite de la oameni care, desi au depasit varsta adolescentei, considera ca un sistem economic se poate baza pe ”sharing is caring”. Aceiasi oameni care mi-au sarit in cap dupa articolul in care aparam proprietatea intelectuala (nu insa si abuzurile legislative bazate pe ea). Nu am de gand sa scriu din nou despre cum furtul unui bun intangibil sau al unui serviciu este tot furt. Ma voi apleca in schimb asupra viziunii utopice in care totul e disponibil gratuit, iar valoarea exista strict ca o proprietate intrinseca a lucrurilor. In limba romana: voi vorbi despre ce inseamna ”acces gratuit”.

Zilele trecute, CEO-ul Time Warner s-a declarat mai incantat de faptul ca Game of Thrones este unul dintre cele mai piratate seriale, decat de un eventual premiu Emmy. De ce ar fi multumit un producator cand i se fura produsul? Simplu. Valoarea economica despre care vorbeam mai sus vine din suma de bani pe care oamenii sunt dispusi sa o plateasca pentru un bun (sau o percep a fi corecta). Cu alte cuvinte, valoarea unui produs vine din cat este de dorit respectivul produs, nu neaparat din cat este de bun. Game of Thrones este un produs bun, dar nu este singurul. Pentru un producator, este importanta certificarea ca produsul lui este un produs bun (printr-un Emmy, de exemplu). Mult mai importanta este insa certificarea ca produsul lui este un produs dorit, vandabil.  Milioane de oameni care ”vor” lucrul pe care il vinzi reprezinta certificarea perfecta.

Mai mult, acelasi interviu dezvaluie ca o buna parte dintre ”pirati” au achizitionat ulterior produsul sau au decis sa-si faca abonament HBO. Seful Time Warner e mai putin interesat de parerea criticilor, cat de sustinerea si justificarea investitiei pe termen lung. Pentru el, milioanele de pirati si feedback-ul generat de ei nu reprezinta bani pierduti. Sunt bani pe care nu a trebuit sa-i investeasca in publicitate si in cercetare. Totusi, indiferent de cat entuziasm ar afisa in declaratii, CEO-ul amintit anterior e constient de un lucru: la un punct se trage linie. O linie care acopera costurile de productie si ofera suficient profit pentru a continua si imbunatati productia. Cat timp exista un prag al profitului, modelul ”incearca inainte de a cumpara” poate functiona.

In cazul bunurilor culturale nu mai vorbim de raritate in adevaratul sens al cuvantului. Ce poti face insa pentru a stimula dorinta potentialului consumator este rastrangerea artificiala a accesului la un bun. Premiere exclusive, acces prin abonament, colectii premium pe DVD si asa mai departe. Doritorii care fac pasul spre statutul de fan si care au posibilitatea financiara vor plati la un moment dat pentru ”diferenta”. Vor plati de multe ori pentru statut, nu atat pentru produsul pe care l-au consumat deja. Vor plati pentru accesorii. Vor plati pentru luxul de a-i privi superior pe consumatorii de ”torrente”. In cazul productiilor mari, cartile si filmele sunt intotdeauna insotite de zeci de obiecte de colectie care poarta amprenta francizei. Profitul exista.

De undeva din spate, un hipster isi arata agresiv tricoul cu ”Thom Yorke” spre mine. Aparent, daca vrei, poti sa-ti oferi produsul gratuit si sa scoti ”profit” din donatii, ar spune el. Gresit. Poti sa-ti oferi produsul gratuit si sa traiesti din donatii daca esti Thom Yorke, adica deja faimos si cu milioane de albume vandute in prealabil. Daca esti unul dintre tonele de compozitori de pe Band Camp sau scriitori de pe Booksie, sansele sa fii remarcat sau remunerat sunt mici. De ce? Pentru ca oferi gratuit un produs pe care nimeni nu il vrea…inca. Putin marketing, mai multa siguranta si mai putina generozitate. Pare contraintuitiv pentru artisti, dar e cea mai buna solutie. Yorke si altii ca el au ales libertatea creativa cand o aveau deja pe cea financiara. Niciunul dintre ei n-ar fi refuzat o casa de discuri sau o editura daca ar fi fost debutanti.

Donatiile functioneaza in cateva cazuri exceptionale, unul fiind cel amintit, al oamenilor deja faimosi. Alte cazuri sunt cele care aplica santajul subtil: finantati-ne sau ne inchidem! Este vorba de produse care strang in scurta vreme o baza uriasa de fani si care sunt imposibil de monetizat pe parcurs. Wikipedia e un exemplu bun in sensul asta, cu sau fara scandalurile legate de destinatia donatiilor si de corectitudinea echipei din spate. Wikipedia strange donatii anual si o face pe un ton de site muribund. Aparent, functioneaza…daca esti Wikipedia. Altfel, iti ramane fie un model comercial clasic, fie modelele alternative. Dintre ele, modelul freemium s-a impus foarte puternic in ultimii zece ani, fiind mai usor de inghitit decat plata in avans si mai putin invaziv decat sustinerea prin reclame. Ai acces gratuit la functiile de baza, platesti pentru a te bucura de tot produsul.

Placere sau provocare, pirateria are un scop. Oamenii pirateaza lucrurile care nu le sunt accesibile. Lucrarile sub copyright si produsele in care s-a investit serios au o alta valoare perceputa decat cele oferite ”la liber”. Numarul de exemplare VANDUTE certifica ceva in ochii potentialilor cumparatori, chiar si in ai celor care nu-si permit inca produsul. Cumva, e vorba de incredere. Mai mult, lucrurile cumparate, pentru care ai facut un sacrificiu, sunt altfel consumate si apreciate. De-asta sistemul ”free for all” nu functioneaza nici in beneficiul cititorilor, nici al autorilor. Multi producatori de software si jocuri video au dus principiul asta la extrem, folosind sisteme agresive de tip DRM sau Cloud Management. Evident, unora le-a iesit, pe cand altii si-au exasperat inclusiv consumatorii legali.

Mai mult, tepele de tip ”Hollywood blockbuster” vor exista mereu. E vorba despre productiile promovate agresiv pentru a face profit intr-un timp extrem de scurt, inainte ca destinatarii lor sa le realizeze calitatea. Din pacate, in ultimii ani, site-urile de donatii de tip Kickstarter au facilitat plata in avans pentru multe astfel de produse. Din fericire, oricat de buna ar fi strategia de marketing, un produs prost ramane un produs prost. Chiar si aici insa, exista metode de a imbunatati o creatie mediocra. Sistemul open-source (care nu implica gratuitatea, ci doar libertatea de a dispune complet de un program) poate da rezultate neasteptate in zona software. E o diferenta intre a elimina constrangerile implicite ale unui produs si a permite accesul fara restrictie la el. Bitcoin e o moneda ”libera”, dar ramane o moneda.

Revenind la subiect, as spune ca, nici macar in preistoria utopica in capul unora, lucrurile n-au fost vreodata ”gratuite”. Lucrurile bune, cel putin. E adevarat, pentru oamenii care confunda nevoile imediate cu varful piramidei, e greu sa explici ca divertismentul nu are acelasi statut cu un mar cules din copac. Prin urmare, concluzia mea e simpla. Daca nu blochezi accesul la leacul pentru cancer, nu-i nimic grav in a te astepta sa fii remunerat pentru munca ta.

P.S: Uneori, raspunsul intrebarii din titlu este ”da”. In cazul jocului pe Android la a carui creatie am participat, numarul de download-uri din Google Play Store a fost aproape egal cu numarul de download-uri de pe site-uri neautorizate. Jocul a fost si ramane gratuit, dar, cum spuneam, pentru unii pirateria e un hobby.

18 COMMENTS

  • Unii oameni nu instaleaza Google Play intrucat considera produsele Google spyware, prin urmare trebuie sa descarce apps din alte parti.

    Apoi, tu pari sa consideri Emmy ca un “certificat de calitate”, as opposed to mere popularity, totusi succesul comercial este o componenta in cam toate premiile din entertainment in ultima vreme, inclusiv Oscars.

    Modelul economic high prices + low volume + strong copyright s-a dovedit falimentar, in timp ce modelul low prices + high volume + no copyright este la baza prosperitatii si suprematiei economice germane: http://asa.zamo.ca/2011/03/conjectura-l3st-nemtii-si.html#superiori

    Cat despre furturi gratuite, intr-adevar, este suficient sa te uiti la cati re-postau clipurile cu Robotzii pe Youtube (I still don’t get that).

  • Ma rog, si Emmy-urile si Oscar-urile se vor “premii pentru calitate”. De cele mai multe ori, jocurile de culise faciliteaza acordarea premiilor (mai mult decat popularitatea produselor culturale in sine).

    Nu cred ca fost vorba niciunde de “no copyright”, nici macar in Germania perioadei respective. Cred ca-i mai degraba vorba despre liberul acces la informatii de baza, unde discutia e mai larga decat “piratez sau nu Game of Thrones”.

    Oricum, daca mergem mai departe in timp, in Evul Mediu, observam ca titulatura de”autor” nu-ti aducea mare lucru – poate doar recunosterea celorlalti 20 de autori din propria tara.

  • Daca inteleg eu bine studiul cu pricina, in Germania acelor vremuri strong copyright nu putea fi enforced si ca urmare in business plans era ignorat.

  • Pai da, nu putea fi “enforced”, dar exista o minima respectare a lui. Oricum, nu cred ca faceau cine stie ce “business plans”: “Can we sell this? Let’s sell this!”

  • Deci, un hoţ onest nu plăteşte pentru nimic. Dacă nu poate să-l fure renunţă la lucrul respectiv. Meseriaşii adevăraţi au orgoliu profesional. Doar cârpacii fac compromisuri.
    Deci, dacă e gratis nu pot să-l fur. Deci n-are valoare. Deci nu-mi trebuie.

  • In mediul online, competitia asta se vede si mai clar.

  • eu raspund totusi cu NU la intrebarea din titlu.
    lasand la o parte “orgoliile profesionale”, lasand la o parte “paranoia spyware”, nu mi se pare DELOC logic sa furi ceva ce e gratuit.

    auzi, da’ ca terminologie, e corect spus ca furi ceva ce e gratuit?
    ma rog, divaghez. e totusi interesant ce spui la inceputul articolului, legat de Game of Thrones si alte produse in general. sunt sigur, adica, de faptul ca pirateria i-a ajutat pe multi producatori de continut (software, muzica, jocuri, etc) sa evolueze bine din punct de vedere financiar in ciuda pirateriei.

    cu alte cuvinte, poate ar trebui sa ne indreptam toti spre “try before you buy”. mi se pare cea mai buna abordare – am folosit suficiente produse piratate incat la urma urmei sa ajung la o lista foarte mica de produse pe care intr-adevar le-as cumpara, sau pentru care as dona. de exemplu sunt fan Total Commander. l-am folosit atatia ani cu alte licente incat mai nou imi doresc sa il cumpar. de alt exemplu, ma gandesc sa vand bulion facut cu rosii de tara, ketch-up facut cu rosii de tara, etc. as incepe vinzarile cu o mica sesiune de degustari, ca sa stie lumea ce cumpara. ar fi o chestie platita cu o suma modica, 5 lei intrarea, care ar fi ulterior considerata discount dintr-o comanda ferma.

    parerea mea…

  • Pai in general la produsele de masa asa se si face. Se lanseaza o singura serie in cele mai relevante magazine. Se face publicitate exclusiv la raft si se testeaza primele reactii. Daca oamenii cer produsul, apoi se da drumul la mai multe linii si incepe campania reala de publicitate. E un sistem sanatos, daca stii sa-ti planifici investitia (ceea ce producatorii de la Hollywood nu par sa faca, din moment ce multi par sa se bazeaze pe niste focus grup-uri foarte limitate si pe propriile fantasme).

  • In legatura cu industria muzicala Bob Lefsetz (http://lefsetz.com/wordpress/) sustine ca modelul de afaceri trebuie sa se schimbe. Practic muzicienii trebuie sa faca tot posibilul sa fie non stop in atentia publicului, sa creeze cat mai multa muzica buna, cat mai des (el considera conceptul de album depasit) si sa faca bani din concerte, din serviciile de streaming si din imagine. Din punctul asta de vedere pirateria, paradoxal, ajuta trupele.

    Gandeste-te cate trupe erau cunoscute la nivel mondial in anii 70, 80, 90, 2000… Odata cu explozia internetului trupe care in urma cu 30 de ani ar fi cantat doar in orasul lor au ajuns sa aiba turnee europene (cu mai mult sau mai putin succes).

  • Subiectul despre piraterie este unul foarte complicat. Si eu ca si multi altii ma fac vinovat de piraterie, mai ales prin copilaria mea. O sa vorbesc putin despre jocuri. Sunt gamer de vreo 15 ani dar cred ca iau jocuri legal de vreo 5. Toata copilaria mea am piratat in draci dar asa am fost introdus in lumea gaming-ului si asa mi-am dezvoltat gusturile in materie(genuri,developeri etc.).

    De cand am venituri mai mari cumpar jocuri in draci, parca pentru a compensa acea perioada de la inceput. Incerc sa sustin developerii mei si brand-urile preferate.

    Partea proasta a pirateriei este ca cei ce creaza continut pierd bani.

    Partea buna(putini oameni vb despre asta) este POPULARIZAREA anumitor produse. Sunt albume, filme, seriale, jocuri care au inregistrat vanzari masive chiar in conditiile unei campanii de piratare masive. Eu nu as fi devenit gamer daca singura optiune era sa imi iau jocuri legale,erau mult prea scumpe. Cred ca cel putin doua treimi din gamerii de astazi in Romania de peste 25 de ani(si probabil acelasi lucru e valabil ptr majoritatea Europei de Est) au piratat din greu la vremea lor insa asta i-a facut pasionati de gaming(probabil ptr toata viata lor), deci in cazul asta pirateria a creat viitori consumatori. Sunt sigur ca sunt baieti/fete ce lucreaza acu’ la GOG ce au piratat jocuri in copilaria lor.

    Esenta discutiilor despre piraterie incepe si se termina ptr mine cu acel termen mistic de “lost sales”. Ok, stim ca se pierd bani dar cum clasificam si cuantificam acesti bani pierduti?

    Intre pirati sunt multe categorii:

    -cei ce pirateaza ptr ca nu au bani ptr originale.
    -cei ce pirateaza ca sa nu dea bani desi au cash ptr jocuri.
    -cei ce pirateaza ca sa testeze jocurile(demo it as it were).
    -cei ce pirateaza ptr ca pot.

    Prima categorie se bucura de produsul tau si nu neg ca este furt dar in nici un caz nu ai pierdut o vanzare a jocului ptr ca amaratul ala oricum nu avea posibilitatea de a-ti cumpara jocul. Totusi din categoria asta pot sa apara consumatori ptr viitoare produse.

    A doua categorie sunt intr-adevar vanzari pierdute ptr ca acesti oameni intrau in categoria tinta de consumatori. Daca nu exista optiunea de a pirata, aceste persoane mergeau frumos la magazin si isi luau jocul original.

    A treia categorie e cam nebuloasa. Aici sunt cei care ar avea bani de dat pe produs dar vor sa il testeze inainte pe propriul PC. Avand in vedere ca poti sa dai si 60 Euro pe un joc ii inteleg. Si cum multi developeri astazi pur si simplu nu iti dau optiunea unui demo(necesita bani si timp ptr a scoate o versiune demo si este foarte riscanta ptr publisher, un demo bun/rau iti poate creste sau omori hype-ul unui joc), pirateaza jocul, il testeaza cateva ore si apoi decid daca il cumpara sau nu.

    A patra categorie sunt poate cei mai ai dracu. Sunt genu’ de oameni care pirateaza chestii gen humble bundle sau alte compilatii de jocuri in care platesti cat crezi. Genul de oameni care pirateaza jocuri pe care le gasesti in diverse magazine cu 30 de lei. Piratii din obisnuinta. Astia nu o sa cumpere nimic in viata lor, pot sa aiba salarii de 50 de milioane si tot o sa fure ptr asa s-au invatat de mici. A patra categorie nu ar fi cumparat jocul in nici un context.

    Nu cred ca pirateria va fi omorata vreodata dar sunt semne incurajatoare, cel putin pe platforma PC. Sunt destule jocuri indie ce se vand bine si foarte bine, campanii de kickstarter care sa scape developerii de tirania publisherilor, aparand astfel preturi mai rezonabile ptr consumator iar cu servicii precum Steam si GOG, cumpararea unui joc original, fie contemporan, fie mai old school, este mai usoara ca niciodata.

    Personal nu cred in ideea ca pirateria poate omori un produs. Un produs foarte piratat este unul foarte cumparat in realitate. Rar se intampla ca un joc(ca sa raman la subiectul initial), indiferent de platforma, sa fie piratat de sute/milioane de ori si sa nu aiba success si in vanzarile reale. A te plange de piraterie este shortcut-ul folosit de multi publisheri cand jocul nu vinde destul ptr a acoperi bugetul(de multe ori umflat din cauza marketingului agresiv).

    De exemplu, South Park Stick of Truth trebuie sa vinda 2 milioane de copii la full price doar ca sa isi recupereze investitia. Tomb Raider-ul asta nou a vandut 3,4 milioane bucati iar Square Enix a considerat acest nr un esec ptr ca ei vroiau in jur de 6 milioane copii vandute in prima luna.

    Oricat de mult se pirateaza, si cei ce vand aceste produse au asteptari ce nu sunt in concordanta cu realitatea. Sunt serii mult mai populare precum Call of Duty ce nu fac 6 milioane in vanzari ptr un joc nou in 1-2 sau mai multi ani iar cei responsabili cu Tomb Raider isi doreau asemenea cifre intr-o luna? Hai sa fim seriosi.

  • Garm: Absolut. Aici discutia e lunga, dar cert este ca majoritatea trupelor care practica muzica live au mai mult de castigat din concerte si din “faima Youtube”.

    PredatorPulse: Mesajul intrase in spam, din pacate (probabil din cauza lungimii). Avem se pare experiente similare. Cred ca la mesajul tau mergea un screenshot cu contul meu de Steam (peste 200 de jocuri, multe prinse prin Humble Bundle-uri si vanzari), de Gog.com sau Origin. Desi nu mai am timp de nimic (nici de jucat, nici de facut jocuri), n-am decat sa spun: Game on!

  • Acum că mi-am schimbat telefonul pot și eu să mă bucur de Uplift. Uitasem de el.

    Mi se pare absolut normal ca în condițiile în care produci sau oferi ceva ce consideri a fi valoros să asociezi și o valoare monetară produsului sau serviciului. Cât timp economia în care funcționăm este una de tip capitalist chestia asta ar trebui să fie un truism. Iar dacă ai vrea ceva mai spre stânga, nu de la divertisment începi implementarea.

  • Foarte buna ultima observatie (cea cu divertismentul si “stanga politica”)!

  • Sigur ca nu as fura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.