Cu alte cuvinte, ti-ai dorit vreodata cu adevarat lucruri pe care le ai deja?

Psihologia spune ca nu. La fel si bunul simt. Cu toate astea, inca imi e dat sa aud idei puerile despre piraterie si despre translatarea libertatilor online in viata reala. Discursuri venite de la oameni care, desi au depasit varsta adolescentei, considera ca un sistem economic se poate baza pe ”sharing is caring”. Aceiasi oameni care mi-au sarit in cap dupa articolul in care aparam proprietatea intelectuala (nu insa si abuzurile legislative bazate pe ea). Nu am de gand sa scriu din nou despre cum furtul unui bun intangibil sau al unui serviciu este tot furt. Ma voi apleca in schimb asupra viziunii utopice in care totul e disponibil gratuit, iar valoarea exista strict ca o proprietate intrinseca a lucrurilor. In limba romana: voi vorbi despre ce inseamna ”acces gratuit”.

Zilele trecute, CEO-ul Time Warner s-a declarat mai incantat de faptul ca Game of Thrones este unul dintre cele mai piratate seriale, decat de un eventual premiu Emmy. De ce ar fi multumit un producator cand i se fura produsul? Simplu. Valoarea economica despre care vorbeam mai sus vine din suma de bani pe care oamenii sunt dispusi sa o plateasca pentru un bun (sau o percep a fi corecta). Cu alte cuvinte, valoarea unui produs vine din cat este de dorit respectivul produs, nu neaparat din cat este de bun. Game of Thrones este un produs bun, dar nu este singurul. Pentru un producator, este importanta certificarea ca produsul lui este un produs bun (printr-un Emmy, de exemplu). Mult mai importanta este insa certificarea ca produsul lui este un produs dorit, vandabil.  Milioane de oameni care ”vor” lucrul pe care il vinzi reprezinta certificarea perfecta.

Mai mult, acelasi interviu dezvaluie ca o buna parte dintre ”pirati” au achizitionat ulterior produsul sau au decis sa-si faca abonament HBO. Seful Time Warner e mai putin interesat de parerea criticilor, cat de sustinerea si justificarea investitiei pe termen lung. Pentru el, milioanele de pirati si feedback-ul generat de ei nu reprezinta bani pierduti. Sunt bani pe care nu a trebuit sa-i investeasca in publicitate si in cercetare. Totusi, indiferent de cat entuziasm ar afisa in declaratii, CEO-ul amintit anterior e constient de un lucru: la un punct se trage linie. O linie care acopera costurile de productie si ofera suficient profit pentru a continua si imbunatati productia. Cat timp exista un prag al profitului, modelul ”incearca inainte de a cumpara” poate functiona.

In cazul bunurilor culturale nu mai vorbim de raritate in adevaratul sens al cuvantului. Ce poti face insa pentru a stimula dorinta potentialului consumator este rastrangerea artificiala a accesului la un bun. Premiere exclusive, acces prin abonament, colectii premium pe DVD si asa mai departe. Doritorii care fac pasul spre statutul de fan si care au posibilitatea financiara vor plati la un moment dat pentru ”diferenta”. Vor plati de multe ori pentru statut, nu atat pentru produsul pe care l-au consumat deja. Vor plati pentru accesorii. Vor plati pentru luxul de a-i privi superior pe consumatorii de ”torrente”. In cazul productiilor mari, cartile si filmele sunt intotdeauna insotite de zeci de obiecte de colectie care poarta amprenta francizei. Profitul exista.

De undeva din spate, un hipster isi arata agresiv tricoul cu ”Thom Yorke” spre mine. Aparent, daca vrei, poti sa-ti oferi produsul gratuit si sa scoti ”profit” din donatii, ar spune el. Gresit. Poti sa-ti oferi produsul gratuit si sa traiesti din donatii daca esti Thom Yorke, adica deja faimos si cu milioane de albume vandute in prealabil. Daca esti unul dintre tonele de compozitori de pe Band Camp sau scriitori de pe Booksie, sansele sa fii remarcat sau remunerat sunt mici. De ce? Pentru ca oferi gratuit un produs pe care nimeni nu il vrea…inca. Putin marketing, mai multa siguranta si mai putina generozitate. Pare contraintuitiv pentru artisti, dar e cea mai buna solutie. Yorke si altii ca el au ales libertatea creativa cand o aveau deja pe cea financiara. Niciunul dintre ei n-ar fi refuzat o casa de discuri sau o editura daca ar fi fost debutanti.

Donatiile functioneaza in cateva cazuri exceptionale, unul fiind cel amintit, al oamenilor deja faimosi. Alte cazuri sunt cele care aplica santajul subtil: finantati-ne sau ne inchidem! Este vorba de produse care strang in scurta vreme o baza uriasa de fani si care sunt imposibil de monetizat pe parcurs. Wikipedia e un exemplu bun in sensul asta, cu sau fara scandalurile legate de destinatia donatiilor si de corectitudinea echipei din spate. Wikipedia strange donatii anual si o face pe un ton de site muribund. Aparent, functioneaza…daca esti Wikipedia. Altfel, iti ramane fie un model comercial clasic, fie modelele alternative. Dintre ele, modelul freemium s-a impus foarte puternic in ultimii zece ani, fiind mai usor de inghitit decat plata in avans si mai putin invaziv decat sustinerea prin reclame. Ai acces gratuit la functiile de baza, platesti pentru a te bucura de tot produsul.

Placere sau provocare, pirateria are un scop. Oamenii pirateaza lucrurile care nu le sunt accesibile. Lucrarile sub copyright si produsele in care s-a investit serios au o alta valoare perceputa decat cele oferite ”la liber”. Numarul de exemplare VANDUTE certifica ceva in ochii potentialilor cumparatori, chiar si in ai celor care nu-si permit inca produsul. Cumva, e vorba de incredere. Mai mult, lucrurile cumparate, pentru care ai facut un sacrificiu, sunt altfel consumate si apreciate. De-asta sistemul ”free for all” nu functioneaza nici in beneficiul cititorilor, nici al autorilor. Multi producatori de software si jocuri video au dus principiul asta la extrem, folosind sisteme agresive de tip DRM sau Cloud Management. Evident, unora le-a iesit, pe cand altii si-au exasperat inclusiv consumatorii legali.

Mai mult, tepele de tip ”Hollywood blockbuster” vor exista mereu. E vorba despre productiile promovate agresiv pentru a face profit intr-un timp extrem de scurt, inainte ca destinatarii lor sa le realizeze calitatea. Din pacate, in ultimii ani, site-urile de donatii de tip Kickstarter au facilitat plata in avans pentru multe astfel de produse. Din fericire, oricat de buna ar fi strategia de marketing, un produs prost ramane un produs prost. Chiar si aici insa, exista metode de a imbunatati o creatie mediocra. Sistemul open-source (care nu implica gratuitatea, ci doar libertatea de a dispune complet de un program) poate da rezultate neasteptate in zona software. E o diferenta intre a elimina constrangerile implicite ale unui produs si a permite accesul fara restrictie la el. Bitcoin e o moneda ”libera”, dar ramane o moneda.

Revenind la subiect, as spune ca, nici macar in preistoria utopica in capul unora, lucrurile n-au fost vreodata ”gratuite”. Lucrurile bune, cel putin. E adevarat, pentru oamenii care confunda nevoile imediate cu varful piramidei, e greu sa explici ca divertismentul nu are acelasi statut cu un mar cules din copac. Prin urmare, concluzia mea e simpla. Daca nu blochezi accesul la leacul pentru cancer, nu-i nimic grav in a te astepta sa fii remunerat pentru munca ta.

P.S: Uneori, raspunsul intrebarii din titlu este ”da”. In cazul jocului pe Android la a carui creatie am participat, numarul de download-uri din Google Play Store a fost aproape egal cu numarul de download-uri de pe site-uri neautorizate. Jocul a fost si ramane gratuit, dar, cum spuneam, pentru unii pirateria e un hobby.