Ziua când s-a terminat sfârşitul

Vineri, ziua în care mesajele optimiste inundă reţelele sociale şi în care cuvântul weekend devine un răspuns acceptabil la întrebarea “Ce mai faci?”. Vineri, una dintre puţinele zile în care generaţia muncă începe să simtă că trăieşte.

Doar că, în noaptea de vineri, 30 octombrie, s-a întâmplat ceva. Ceva suficient de dureros încât să merite mii de pagini de text. Ceva suficient de tragic, încât viitorii noştri copii să ne întrebe curioşi unde am fost în noaptea aia. După 30 octombrie, 200 de studenţi, medici, arhitecţi, antreprenori şi specialişti în publicitate, 200 de tineri care voiau mai mult, nu au mai fost la fel sau, pur şi simplu, nu au mai fost.

A urmat o zi sinistră, cu recensăminte de prieteni, înmormântări anunţate şi spitale supraaglomerate. Majoritatea dintre noi aveam cunoştinţe care au fost sau care ar fi putut fi acolo, evitând tragedia în ultima secundă. În Colectiv au murit şi foarte mulţi oameni pe care am fi vrut să-i cunoaştem. Pentru prima dată, nu vorbim despre pasagerii unui avion din Asia sau de victimele unor grupări de gherilă africane (nu că astfel de victime n-ar conta). Oamenii răpiţi de incediul de vineri erau oameni ca noi şi de lângă noi, oameni care am fi putut fi noi. La fel de hotărâţi să reuşească şi, din păcate, la fel de fragili.

După o undă de şoc care a trezit provincia, diaspora şi comunitatea muzicală a altor continente, Bucureştiul şi România s-au mobilizat exemplar. Nu ştiu dacă Facebook-ul a fost cel responsabil sau dacă la mijloc a fost faptul că, de data asta, tragedia a fost una palpabilă. O tragedie a oamenilor pe care-i saluţi, cărora le spui “ne vedem mâine să-mi povesteşi cum a fost” şi cărora le aprinzi apoi candele pe mormânt. Donaţii de sânge, de provizii medicale şi de vorbe bune curg şi acum, pentru că, pe măsură ce numărul victimelor creşte, la fel cresc şi neputinţa, frica şi furia.

Idioţii au ieşi la apel ca de fiecare dată. Nu era nevoia de ei, dar nici vreo cale de a-i împiedica să vorbească sau să scrie nu există. De la vedete de eşalonul trei până la călugări nebuni, de la ciobani puşcăriaşi până la cântăreţi conspiraţionişti. Toţi au avut o părere, dar, ca de obicei, nicio soluţie. În corul lor s-au înscris repede şi oamenii care se plâng mereu că SE fură, deşi n-ar cumpăra un bilet la un concert sau vreun soft legal. Îi ştiţi, sunt oamenii care ne spun merreu că în ţară nu SE va schimba niciodată nimic, motiv pentru care ei n-au nicio obligaţie… doar drepturi.

Au ieşit şi cinicii sau oamenii care-şi ascund prostia în spatele încăpăţânării. Băieţi care se întrebau de ce plânge lumea pentru “hipsterii şi rockerii din Bucureşti”. Nu plângem pentru ei, plângem pentru tinerii care, deşi ar fi putut câştiga milioane în afară, stăteau aici şi plăteau impozite cât vreo trei orăşele de munte. Au ieşit şi paranoicii, oamenii care “ştiu mai mult”, dar care, în mod ciudat, gândesc foarte puţin. Iar cei din stradă, spitale şi centre i-au tolerat. I-au tolerat pentru că cerşitul de atenţie, piesele siropoase şi teoriile conspiraţiei erau cel mai mic rău care se întâmplase după 30 octombrie.

Apoi au apărut ei. Oamenii care de 4, 8, 12 sau 20 de ani au confiscat democraţia. Cu aceleaşi feţe mirate, cu aceeaşi lipsă de control şi empatie mimată. Au ieşit să ne spună că patronii, că circumstanţele, că actele. Au ieşit să ne spună că nu e vina lor. Exact, la fel cum n-a fost vina lor nici că, având la dispoziţie bugete uriaşe, n-au putut lua nişte lecţii de bun simţ. Cum nu e vina lor că şpaga e mai eficientă în România decât orice casă de schimb valutar. Au venit să ne ceară tăcere, solemnitate şi solidaritate. Solemnitate? Nu cred că am văzut vreodată mai multă. Solidaritate? Da, dar între noi. Tăcere? Niciodată. Cam ăla a fost momentul în care o tragedie departe de a se fi sfârşit a dat naştere unei mişcări care nu ar fi trebuit să se sfârşească vreodată.

Acum e deja a patra zi de protest. La primele trei am asistat din stradă, la a patra voi fi simplu spectator. De ce acum? Ce o să se schimbe? Sunteţi manipulaţi! Am auzit destule fraze emise din comoditatea canapelei, o canapea care nu votează, nu iese în stradă, nu îşi exprimă public opiniile, dar crede că ar fi bună de primar şi vrea, evident, ca lucrurile să SE schimbe. Într-adevăr, nu a existat un lider, dar iată că fără el, au căzut un prim-ministru, un Guvern, un primar şi câţiva candidaţi din ţară.

IMG_20151104_190746

Un slogan pornit de la noi şi ajuns rapid pe BBC, Vox, Europa Libera, Evenimentul Zilei, dar şi prin ţară.

Praf în ochi, spun salvatorii de canapea şi eroii de debara. Sigur, sigur, praf în ochi, dar unde au fost 20 000 de oameni (peste 70 000 în ţară) după accidentul de la Baloteşti? Dar după mineriada din ’99? Dar când soţia lui Adrian Păunescu omora nişte nevinovaţi? Poate că, după ce preşedintele va înţelege mai bine care-i rolul lui şi după ce câteva figuri publice vor simţi fiorul adevăratei democraţii, lucrurile se vor aşeza. Poate. Dar e important de reţinut că nu e prima dată când “corporatiştii, hipsterii, rockerii, fraierii şi societatea civilă îndurerată” ies în stradă. Da, ăia care te-ai fi aşteptat să nu aibă timp să se ridice de pe scaun. Fix ăia vin acum să le tragă altora scaunul de sub fund.

Se va schimba ceva? Poate că nu imediat, dar e clar că unele lucruri deja s-au schimbat. Oamenii din stradă nu vor anticipate şi nici demisia unui preşedinte care încă nu s-a lămurit ce şi cât are de lucru. Oamenii urlă pentru că şi-au îngropat copiii, nepoţii, prietenii şi poate chiar idolii. Urlă pentru că n-au siguranţa zilei de mâine, deşi îşi aduc înzecit contribuţia. Urlă pentru că, în ciuda eforturilor recente ale DNA, România e în continuare cea mai coruptă ţară din UE. Urlă pentru că, indiferent de vârstă sau ocupaţie, mai toţi şi-au pus pe 31 octombrie întrebarea: Oare chiar vreau să trăiesc într-o ţară unde vinovaţii scapă?

În momentele ăstea nu-mi dau seama pe ce mizează politicienii. Pe şarmul lor cuceritor? Pe protecţia coloanelor oficiale? Pe băieţii aduşi cu găleata la vot? Mulţi dintre cei pe care-i numeau zâmbind “masă de manevră” nu au ieşit din casă, dar, dacă ar fi ieşit, nu ar fi făcut-o pentru a apăra Parlamentul. Amărâţi, bătrâni, bolnavi, slab pregătiţi şi da, uneori leneşi, mulţi dintre votanţii de profesie suferă de aceeaşi afecţiune ca mulţi dintre noi: nu vă suportă, dragi “aleşi”, indiferent câte şpăgi electorale le-aţi da. Cei din stradă însă au depăşit de multă vreme momentul dispreţului. Uniţi? Mai e până acolo şi poate liderii nu sunt tocmai ce trebuie. Neputincioşi? Da, neputincioşi, dar mulţi. Solidari? Da. Solidari şi supăraţi!

De altfel, de la Roşia Montană încoace, Poliţia, Jandarmeria şi Salvarea (alături de câteva firme de pază) au început să gestioneze din ce în ce mai bine protestele, autorizate sau nu. Cu alte cuvinte, autorităţile s-au obişnuit cu furia. Sunt convins că au existat şi grupuri coordonate, cum sigur au existat şi agitatori ai partidelor, alături de diverşi ofiţeri ai serviciilor. Vor exista mereu. De altfel, prezenţa unora acolo (a ofiţerilor SRI, de exemplu) e absolut normală, supravegherea mişcărilor de stradă fiind parte din atribuţiile lor. Ce n-am văzut însă a fost un “protest deturnat”, după cum strigau unii. În fond, cum poţi deturna furia şi neputinţa? Spre cine şi spre ce? O poţi, cel mult, dezamorsa, dar asta nu-ţi garantează că o să dispară.

Deci, dacă aţi fost, sunteţi sau veţi fi în stradă zilele astea, eu zic că două lucruri sunt importante. Primul: să aveţi un scop. Cât timp e scopul vostru şi nu al altora, strada o să-l asculte. Al doilea: să nu uitaţi de unde a plecat totul şi de ce dramă a fost nevoie ca noi să ne mişcăm în sfârşit. 30 octombrie e ziua în care s-a terminat sfârşitul.

P.S: Chiar dacă protestele vor avea şi un inevitabil sfârşit, cele câteva demisii şi cele câteva zeci de promisiuni sunt un început. Din fericire, pentru mulţi sunt DOAR un început. Sau, ca să citez un “ultras”: eu n-am condus 400 de kilometri doar ca să-şi dea gornistul ăla demisia. În plus, nu sunt convins că o să avem atât de multe scuze când, peste ani, alţii ne vor întreba: Voi aţi fost atunci în stradă?

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

27 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
White_wolf

1.Vorba poliglotului: indulege me şi… neapărat ghilimele la “dragi aleşi”. Să fie dincolo de orice confuzie
2. Până mai sunt măcar 2 care pot şi ştiu gândi / simţi aşa, România poate reporni în orice moment. Dar ar fi păcat să se mai aştepte
Nu şi de dată asta
3. DA !

Gabi Udrescu

mi-era dor sa citesc ceva coerent scris de tine 🙂 trebuie sa revin mai des pe aici.

ratonbox

A fost un inceput. Regretabil, dar necesar. Fac parte din grupul ala privilegiat care pana acum putea trai si fara guvern. Dar ce s-a intamplat vineri m-a bulversat complet. Abia luni abia am reusit sa realizez cum s-a schimbat “privilegiul” ala al meu: acum este posibil sa nu mai traiesc cu guvernul asta. Eu, prieteni, cunoscuti, toti putem fi afectati. Asta a fost si motivul pentru care am iesit in strada. Nu sunt obisnuit sa fiu neputincios cand sunt probleme, si de-asta si mare parte din cei care au iesit in strada cu intentii curate nu au putut sa articuleze cerinte clare. In principiu cam asta vreau. Sa simta si cei responsabili acelasi lucru. Sa ii chinuie constiinta. Probabil cea mai buna scandare a fost cea cu “Si voi aveti copii”. Atunci nu ar mai fi nevoie sa le spunem cum sa-si faca treaba. Din pacate pana la asta mai avem nevoie de minim 2 proteste de anvergura asta. Revenind la ce s-a intamplat in strada, cei care se zice ca “au manipulat” protestele, n-au manipulat nimic, nu s-a schimbat nimic din convingerile persoanelor prezente la protest. Au fost doar niste voci acoperite de dezgustul si solemnitatea celorlalti. Sunt tot… Read more »

Breev

Kross, eu sunt si mai sceptic ca tine. nu sunt inca ferm convins ca protestul e spontan, spontan.

p.s: imi e frica de o scindare a strazii si de violente.
legile se incalca non-stop. arena nationala nu are aviz isu.

Breev

da Kross conteaza. daca e doar o manipulare in zilele viitoare e mai usor sa ne dam seama de asta.

INDUCE FRICA IN POLITICIENI PROTESTUL. asta e cea mai mare realizare de pana acum. trebuie bagata frica in clasa politica. e urat ca un tanar sa zica ca trebuia bagata frica in clasa politica, dar cred ca si tu vrei la fel. politicienii sa simta in ceafa un suflu tanar gata sa le intoarca o palma peste ceafa.

Mihai

pana una alta “in piata” ies tot mai putini. O sa mai iasa cateva zeci, iar apoi nimeni. Pentru ca asa suntem noi…ardem repede. Pac flama, apoi ne trece. Cine crede ca oamenii o sa poata vreodata schimba sistemul…e idealist, eufemistic spus. Ah, daca cele cateva mii/zeci de mii de oameni se duceau si ocupau parlamentul, sediile serviciilor din tara, guvernul etc…atunci da. Pana oamenii o sa iasa intr-o piata si o sa strige la ziduri sau la luna…n-o sa faca altceva decat sa isi verse naduful si cam atat. Si sistemul e pervers…stie cum sa actioneze ca sa ne faca sa credem ca am schimbat noi ceva. Arunca la gunoi ce trebuie, baga in scena pe cine trebuie. Pai acum il avem premier interimar pe unul care anul trecut vota Ponta si care l-a scapat cum a putut de plagiat, absolvent al academiei serviciilor. Ce cauta acolo? Pe nimeni nu deranjeaza, se pare. nu poti sa mergi la protest ca la second job. Iesi de la serviciu la 5 – 6 … dai o tura pana la protest … eventual te mai plimbi putin … un selfie…apoi acasa. Gata ti-ai facut datoria. Pe bune? Serios acum, pe cine din… Read more »

romania inedit

Sa speram ca asistam la renasterea natiunii romane, pentru ca asa nu se mai poate.
Este nevoie sa apara in primul rand o scadere de taxe.

Andrei

Legat de schimbare, a venit vineri un coleg la noi in birou si ne-a intrebat “Ce mai faceti ma cu protestele alea, am vazut ca va cam imputinati asa”, el stiind ca noi am iesit tot biroul la proteste (doar 5 oameni, nimic prea mare).

Eu l-am intrebat curios “Pai tu ce speri sa schimbi daca stai acasa”, la care un coleg mai in varsta din birou a raspuns foarte frumos : “Si de acasa se fac schimbari ma, poti schimba oricand canalul”.

White-Wolf

@raton box zicea :”A fost un inceput”
Eu zic c-a fost doar emoţie. Nu începuturi, nu sfârşituri, nu revoluţie….
Schimbarea “Sistemului” nu poate fi o problemă de persoane (de personal), ci o problemă de legislație. De Constituție, în primul rând.
Deturnarea s-a întâmplat imediat ce, individual, mișcarea a acceptat personalizarea discuțiilor: cine să vină în locul vechii clase politice, cine să fie în noul guvern, cine… cine… cine…
Altă clasă politică? Nu. De o mie de ori nu. Alt cadru legislativ al vieții politice? Da. Dar acest alt cadru va rămâne o lozincă dacă nu spui cum îl faci.
Ne trebuie un think-tank care să plece de la premiza că actualul Sistem e integral ticăloșit. Rolul acestui think-tank are a fi acela de a gândi pașii prin care putem trece de la un Sistem la altul. Nu de la un guvern la altul !
Alte legi, noi, legi anti actualul sistem, legi pentru un stat minimal sau orice altceva nu pot şi nu au cum fi constituţionale sub actuala Constituţie

zamo.ca

Unicameral – great idea, but how would only a law be sufficient? It requires a change of the Constitution!

In rest, demisia lui Ponta chiar m-a surprins. Things are getting better, protests count and Romania is on the right track. It’s just that there’s a whole lotta work ahead.

hary

Romania nu a avut niciodata un protest mai frumos, pasnic si mai ales eficient! Sunt mandru de voi.

Rudolph Aspirant

Re Think tsnk plus transformarea lui in alt partid. Zau, nu cred ca e asa de rau, pt ca eu cred ca partidele politice din Romania inca nu au asa de multa maturitate, abia au vreo 20 de ani, (desi PSD care inca mai functioneaza poate inca beneficiaza de experienta politica pe care po avea totusi si dl Ion Iliescu de la vremea PCR, desigur nu una din cele mai bune scoli de politica, insa totusi ceva experienta politica, zau, vorbesc total obiectiv, asa plus total de pe dinafara, si chiar pe dinafara ! zic asa mai mult impresii personale referitor la cum percep eu ca si-au mentinut relevanta alte partide politice europeene de-a lungul timpului, inclusiv cu transformari si oportunisme, etc), si de ex PNLmie personal inca mi se pare total incompetent asa ca partid de cand a decedat dl Ratiu, (din pacate la scurta vreme dupa infiintarea partidului). Dar nu ca tin neaparat sa fie mai multe partide, insa parca as vrea sa fie unele asa mai stabil mature, asa pe viitor, ca sa mearga ceva mai bien democratia, chiar daca va continua sa fie corupta/coruptibila, ca lipsa de coruptie nu cred ca exista pe lume, dar nici… Read more »

Glass and Iron

Aia batranii au o vorba despre facutul de bici din rahat. Ei, uite ca in sfarsit s-a putut ! S-a facut un bici si au mai si trosnit din el ! Este adevarat, cam neplacut cum am fost noi stropiti de trosnitura asta, da’ ce trosnitura frumoasa a fost, nu-i asa ? Da, politicienilor le-a fost frica, da’ nu tare, ci doar atat cat sa stranga si mai mult randurile si sa lase pentru putin timp divergentele. Se gandeau ei sa nu deschida prea tare pliscul fiindca o sa le scape cascavalul. Si dupa cum se vede, nu le-a scapat ! Avem guvern asa cum a vrut “strada”, asa cum a fost promis. Si ma gandesc la fiecare nepot de frate, nepot de văr, de văr de-al III-lea, de “mai tii minte ce mai beam noi pe şanţ ?”, ca sa nu vorbesc de matusi, unchi, gineri, nore sau de cei cu adevarat apropiati precum frati, fii si amanta din blocu’ de vizavi. Fiecare politician are o gramada de guri de hranit, de astupat, fiecare din gurile astea tuguindu-si buzele la fiecare an electoral. Daca e sa numeri, doar cei din Parlament cu ăi mai mici de sub ei au… Read more »

Glass and Iron

Cred ca a venit momentul ca “strada” sa gaseasca un mod de exprimare mai clar. In acest moment tot “dialogul” seamana cu vorbaria a doi surzi : fiecare o zice pe a lui. Este cazul ca, din dorinta de a avea o relatie cat mai bine asezata, sa facem noi primul pas catre o descalcire a itelor : trebuie sa vorbim pe intelesul lor, sa vorbim pentru ca ei sa inteleaga, nu numai noi, sa prezentam problemele, nevoile si dorintele intr-un mod care sa nu lase loc de interpretari. Sunt sigur ca daca vor vedea o astfel de deschidere din partea “celor multi” vor fi si ei mult mai doritori de a pune umarul la stabilirea unei relatii bazata pe respect reciproc.
Nu crezi ?

[…] sau, asa cum scriam recent, tentativa de ascunde limitarea şi frica sub mantia încăpăţânării, pare să fie principala boală a epocii online. Dacă până acum 10 ani, atitudinea […]

[…] știu că mobilizarea de forțe din cadrul mișcării Colectiv ne-a dat tuturor speranțe că o majoritate există și contează, […]

27
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x