Suntem puțini
O pauză forțată de câteva zile m-a făcut să mă gândesc mai serios la niște aspecte absolut banale ale vieții cotidiene…
Și, cum lucrurile lipsite de valoare sunt deseori răspândite fără discernământ (în mod similar mătreții), am decis să împărtășesc aceste gânduri cu cititorii blogului care foarte probabil că au migrat demult spre alte locuri, mai des vizitate de muză. Ce anume m-a iritat în ultimele zile? Ei bine, nefiind tocmai mobil în ultima perioadă, am putut citi (mai degrabă din plictiseală, mai degrabă decât din curiozitate) comentariile pe tema avalanșei de evenimente sociale și politice din ultima vreme. Trecând peste vehemența autorilor și peste gramatica precară a multor acuzații, trebuie să recunosc că m-am îngrijorat puțin.
Nu, nu m-am îngrijorat că o masă de analfabeți medical au impresia că știu perfect ce n-au reușit medicii să descopere în cazul îmbolnăvirii bebelușilor din Argeș. Nici faptul că doi reprezentanți ai minorităților și-au jefuit colegii de etnie pe care i-au numit nonșalant „ciori” nu m-a mirat. Nu m-a speriat nici faptul că un așa zis „trust de presă” a decis să-și spele rufele în Parlament sau că un președinte a decis să cedeze presiunilor unui grup de infractori. Nici faptul că Tariceanu… ba da, de fapt, existența lui Călin Popescu Tăriceanu este unul din semnele sfârșitului (vezi Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul 13, Versetul 2).
Sunt lucruri inacceptabile, dar cumva de înțeles, ca o serie de consecințe naturale ale propriei noastre neglijențe. Ce nu înțeleg eu este cum oameni relativ lucizi sau, cel puțin, peste medie, încă fac apel la majoritate. Nu nu e vorba despre apelul la majoritate ca eroare logică, ci despre ideea că ar exista o majoritate sau mai bine zis, majorități care să te reprezinte. Despre eroarea incluziunii și despre faptul că nu există cu adevărat un „noi” (noi ăia care ne revoltăm, dar plătim și impozite) am mai scris, dar insuficient. Din păcate, rețelele sociale au grijă să ne înconjoare cu oameni cu gusturi și păreri similare, creându-ne nu atât falsa impresie că lumea e de acord cu noi, ci impresia că există o „lume”. Că oamenii care pot schimba ceva există, sunt activi și ne citesc nouă postările (sau blogul ăsta).
Da, știu că mobilizarea de forțe din cadrul mișcării Colectiv ne-a dat tuturor speranțe că o majoritate există și contează, dar să nu uităm că vorbim despre un eveniment tragic, unde puțini oameni sănătoși psihic sau moral ar fi avut ceva de comentat. Și să nu uităm că vorbim în principal despre București, unde mobilizarea a fost exemplară, dar încă minoritară, dacă ne raportăm la populația orașului. Pentru luări de atitudine mai dure, nu Like-uri și Share-uri supărate, am avea nevoie de o clasă de mijloc reală, care pe moment lipsește.
Prin urmare, indiferent de ce ne-ar spune Facebook-ul, noi suntem puțini… sau sunteți, pentru că nu știu cât de lucid sau informat sunt. Mai grav în toată povestea asta este că majoritatea e periculoasă, iar lucrul ăsta e valabil și pentru chestiunile minore (cum ar fi adaptarea limbii române la „cum vorbește lumea”), dar mai ales pentru problemele majore (cum ar fi politica, acum făcută de oameni care nu știu diferența dintre stânga și dreapta… în istorie sau în trafic). Majoritea e periculoasă pentru că e formată nu neapărat din tâmpiți, cât din oameni pentru care calea cea mai ușoară este să spună „Da” și să meargă mai departe. Oameni cărora existența și educația nu le permit luxul de a alege. Oameni ale căror limitări ajung să definească lumea „noastră”.
În ordine. Nu suntem o majoritate, deci… ce facem sau ce faceți? Simplu, înființăm un ONG imens și ne plângem că românii ne discriminează. Glumesc (cred). Când ești minoritate, te porți ca o minoritate, nu ca un senator proaspăt ales în Parlamentul Zuckerberg. Știm că suntem puțini, dar mai știm și că avem posibilități intelectuale peste medie (nu chiar toți, zise el în timp ce încerca să construiască propoziții din cuvinte fără sens). Mai știm că avem și niște drepturi de care nu răspund doar autoritățile române. Avem și posibilitatea de a ne mobiliza, cât timp înțelegem exact cine și câți suntem.
Minoritățile sunt relevante cât timp au un mesaj concret, puternic susținut. Minoritățile sunt relevante cât timp toți ceilalți știu că există. Poate că e timpul să ignorăm majoritatea care oricum nu va face nimic să ne oprească și să le demonstrăm zecilor de plagiatori, hoți și învățătoare greviste că existăm!
P.S: Articolul ăsta ar putea fi rezumat în trei sfaturi pe care nimeni nu vrea să le audă: protestați inteligent, scrieți mai puțin online și enervați-vă mai mult offline. Ahh, și nu fiți Victor Ciorbea, indiferent de cât de tentantă v-ar părea reîncarnarea.
Cu scuze anticipate ca ma bag ca musca-n lapte:
– evenimentele din ultimele zile confirma ca sintem o tara nerecuperabila; deci sincer nu vad cum se poate iesi din chestia asta, e vb de o tumoare ne-extirpata la timp cu pct 8 de la Timisoara care s-a extins
– pe plan ‘individual’ nu vad decit plecarea; asta daca individul vrea sa faca ceva cu viata lui si a familiei sale
– pe plan ‘macro’ nu vad decit masuri extreme: luarea cu asalt a parlamentului, invalidarea parlamentului existent, scoaterea in afara legii a partidelor mari (PSD, PNL, UNPR, UDMR), interzicerea tuturor jmekerilor sa mai candideze in vreun post, nici consilier macar, nu stiu, probabil in final dictatura militara sau condusi direct de afara?
Oricum ideea de a nu plati taxe pina cind nu etc cade pt ca baietii au sa popreasca din cont sau au sa blocheze orice pina nu-si primesc taxele.
Nu am avut niciodata, nici macar o clipa impresia ca romanii s-ar enerva insuficient off-line, ba din contra..
In viziunea mea, nu are rost sa te enervezi nicaieri. Important este sa actionezi, preferabil calm, detasat dar eficient, strategic, relentlessly focused.
suntem putini si raspanditi pe meleaguri indepartate… nu doar din prisma ip-ului, ci asta o demonstreaza diferenta intre cele mai recente recensaminte http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_1.xls dar si listele de votare http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/alegeri_prezidentiale/2014-10-29_sectii_votare.pdf
acei si mai putini, care au ales sa ramana in limitele frontierelor, sunt pur si simplu irelevanti procentual pentru a produce o schimbare.
puterea de cumparare a pachetului de ulei si faina este mai mare decat puterea noastra de convingere, justificare sau chiar si manipulare.
La datorie
DanC: Nu neg ca evenimentele sunt grave dar, asa cum spuneam si cum ai observat si tu, ele sunt o consecinta naturala a existentei anumitor partide si a proliferarii anumitor indivizi. Sa nu uitam ca, in acest moment, partidele ALDE si UNPR sunt partide cu un numar semnificativ de membri in Parlament si Camera Deputatilor, in ciuda faptului ca nimeni nu cred ca i-a votat vreodata!
Zamo: Ma rog, era vorba mai degraba de mobilizare, nu de o enervare efectiva (nu m-am exprimat foarte coerent 🙂 ).
Mobilizarea de forțe din cadrul mișcării Colectiv nu poate trece peste teorema lui Bismarck (demonstrată de câteva mii de ori în istorie): politica este arta de a dobândi ceea ce e posibil. Nu de a te lupta pentru un scop lăudabil, dar imposibil de atins. Spre exemplu, isprava Preafericitului şi a părintelui Constantin Necula de după incidentul Colectiv a fost un compromis care nu mulţumeşte pe nimeni. Pe de o parte au dat liber la scuipaţi şi aruncatul cu roşii către “satanişti”, au încercat o tentativă stupidă de scuze, după care au schimbat foaia şi au trecut la slujbe şi pomeniri cu 4-5 preoţi deodată în piaţa de la Colectiv, afirmaţia părintelui Necula că va merge la concert de rock în sutană şi cu crucea la gât şi alte trompete de-astea. Dacă există o grupare de contestatari ai populaţiei conservatoare şi un maestru al conservatorismului îşi arată simpatia pentru ei, nu câştigă nimic. Îi înfurie pe partizanii săi tradiţionalişti şi îi îndepărtează, dar nici pe ceilalţi nu îi atrage, fiindcă ei văd prea bine coada de lup de sub blana de oaie. Se face detestat şi de unii şi de ceilalţi. Cine vrea să îşi menţină puterea şi prestigiul trebuie… Read more »
nFo: Da, raspandirea geografica si mondiala sunt probleme pe care nu le-am atins si ar fi meritat! Totusi, chiar si daca ar fi la un loc toti cei “multi” plecati pe-afara, lucrurile ar sta cam la fel. Nu uita ca, daca analizam situatia Angliei, de exemplu, vom avea, sa zicem, 1-2000 de romani in esalonul superior si vreo 30 000 la sapa, in baruri etc (cifre aleatorii, bazate insa pe proportii reale). Desi nu condamna nimeni a doua categorie, e greu de crezut ca ar renunta la confortul castigat atat de greu (si, de multe ori, mai fragil decat ar crede posesorii) pentru a schimba ceva in tara pe care au parasit-o.
Ligia: Si uite asa 5 de-aici, 10 de dincolo… facem de un autobuz :))
Nautilus: Daca as fi paranoic, as spune ca “ne urmaresc”. Absolut toate comentariile la articolul asta (exceptie cel al Ligiei, as zice), au intrat pentru scurt timp in moderare :))
Altfel, de acord ca, pentru a castiga in jocul politic (castig definit de greci ca fiind “binele cetatii”) trebuie sa-ti alegi o parte, dar, pentru asta, ar cam trebui sa existe parti… nu?
Mie mi se pare extrem de greu spre imposibil sa formezi o astfel de minoritate si sa faci ceva cu ea. Ai nevoie de cativa lideri foarte buni si care sunt dispusi sa-si sacrifice mult timp, multi nervi si sa inghita mult pentru a putea sa mentina minoritatea in limitele dorite. Poate o sa par superficial, dar ma uit la cine merge la aceste proteste in general, cine sunt cei care fac cea mai mare gura : oamenii care au prea mult timp liber si vor sa simta ca fac parte din ceva mai mare, fiindca nu au o personalitate proprie. Masa mereu va fi formata din oameni cu prea mult timp liber, prea putin interes pentru viata personala si foarte usor de manipulat, cu dorinte de turme. Suntem destui oameni cu inteligenta peste medie in tara asta, si poate ca daca ne-am uni, am fi si noi o voce, dar ma uit la mine : sunt focusat pe cariera, pe viata personala, trag tare ca sa-mi fie bine peste ani, de unde sa mai ai si energie/cheful sa incerci sa te lupti cu un intreg sistem corupt? Ok, poate ca ai schimba ceva, dar cine mai merge la munca… Read more »
Nu stiu ce sa zic. La ultimul protest au mers oameni din absolut toate paturile sociale, motiv pentru care l-am si incurajat (am si participat la el). Problema e ca impactul problemei a fost mai profund decat impactul problemelor politice pe care multi nu le inteleg si prefera sa le abordeze folosind aceleasi tertipuri pe care le foloseste si media.
In general, cea mai nociva atitudine este statul pe margine. E de retinut, pentru orice posesor de blog (incepand cu mine): nu are nimeni nevoie de pareri, iar in Romania bloggerii nu scriu nici destept, nici bine (majoritatea pot avea pretentia de a scrie sincer, ceea ce e oricum mult). De-asta prefer uneori actiunile concrete, dar nu neaparat sub forma protestelor. Merge si o initiativa legislativa si o strangere de fonduri, orice… numai nu Like & Share va rog.
De acord cu tine la partea cu statul pe margine. Dar in acelasi timp merita sa stii sa-ti alegi “bataliile”. De aia si eu am participat la protestul Colectiv, de aia merg sa votez, fiindca am crezut ca asa poti face o diferenta. Dar daca stai sa te afunzi in toate posibilile “diferente”, nu-ti mai ramane timp pentru nimic. E un subiect foarte delicat, si poti dezbate mult pe tema lui. Poate vorbeste pesimistul din mine, dar cand vad ce se intampla la nivel mare, cum Antena 3 efectiv a putut sa ingenuncheze Senatul, Parlamentul si presedintele, tu ce sentiment de putere sa mai ai? Vorbim de o coruptie incredibila, trebuie totul reformat. Iar asta nu cred ca se va intampla vreodata, trebuie doar sa treaca timpul si usor usor sa se mai schimbe lucrurile, poate in 1-2 generatii sa fie mai ok. Insa in momentul de fata schimbarea nu va veni decat va avea loc o a doua revolutie, o iesire in masa care se va lasa cu multe victime din pacate. Cat despre bloggeri, nu-i invinovatesc, ii inteleg. Isi expun parerea, si asta e util uneori, fiindca daca sunt sinceri si corecti, mai trezesc la realitate pe cativa.… Read more »
Cei care au cel mai mult timp liber şi gura cea mai mare sunt pensionarii, iar ei au demonstrat de ce parte sunt.
Ceea ce discutati voi aici (in special Nautilus) are un nume rostit recent in aceeasi fraza cu Angela Merkel, si multi altii: realpolitik
Este ceea ce pare sa practice si Johanel.
Andrei: Exact, trebuie sa iti alegi/ne alegem bataliile, dar in actualul context (al unei avalanse de informatii care ne urla ca toate bataliile sunt importante) e din ce in ce mai greu. Fie devii un activist de buzunar, fie te blazezi… si niciuna dintre alternative nu e in regula pentru clasa de mijloc pe care o aminteam.
Nautilus: De partea ignorantei, dar parca e cumva si vina noastra.
Zamo: Un nume pe care cei doi si alti cativa politicieni europeni vor neaparat sa-l ingroape.
A fi ignorant, neșcolit, cu 8 clase ca alde Dorel de la șaibă, poate să fie și un avantaj. Uneori e un avantaj și a fi bătut în cap: proștii sunt neamul cel mai greu de păcălit, fiindcă sunt încăpățânați și ursuzi, iar escrocul își pierde răbdarea înainte să cedeze ei 😛
A fi ”open”, cum zic acele categorii de occidentali care nu seamănă cu Trump, înseamnă să crezi, devotat ca un sectant, că diferențele dintre oameni sunt unele minore și de obicei materiale. Ceea ce e la fel de ridicol ca a spune că un elefant e ceva cam ca un șobolan, dar foarte mare și cu nasul lung.
Nautilus: Aia inseamna a fi “open” si putin socialist, pe deasupra 😛
La un moment dat, se iscase o dezbatere legată de isteria musulmanilor pe vremea marii împuşcări de la Charlie Hebdo. De unde până unde au ajuns ei mai catolici decât… mai musulmani decât în Evul Mediu. Şi atunci apare unul care zice cam aşa: în lumea modernă, a culturii populare ți se spune că poți să fii un bun cetățean și în același timp musulman numai dacă din când în când mai închizi ochii și mai bei câte o bere. (Printre ortodocşii noştri fanatici: “dacă mergi din când în când la câte un concert de rock.” Fără sutană și cruce.) Au mai fost de-a lungul timpului nişte români care au luat cu asalt parlamentul sau au pus bombă în el, după cum a mai fost şi dictatură militară. Şi asta nu a influenţat cu nimic populaţia conservatoare. Cea numită în batjocură de nişte comentaci “3000 de manifestanţi care au toţi la un loc 300 de dinţi”. La fel cum au mai fost de-a lungul timpului nişte regimuri aşa-zis liberale. Până şi Ceaşcă a crezut la un moment dat asta. Prin 1965-1974. Vremea în care Marin Preda şi Zaharia Stancu publicau nişte chestii atât de liberale şi flower-power încât în 1985… Read more »
Ma rog, radicalizarea musulmanilor s-a facut cu precadere dupa 1900, o perioada in care fervoarea crestinilor a scazut treptat (a doua religie fiind si ceva mai matura si ducandu-si partea de “masacre” cu precadere in Evul Mediu, o epoca ceva mai potrivita pentru asa ceva).
Fervoarea conservatoare în aşa-zisa epocă liberală from the Sixties era suspect de asemănătoare între Irlanda şi Austria catolică, sudul baptist al SUA şi Estul socealizmului multilateral dezvoltat.
În schimb, în epoca modernă a fost înlocuită de fervoarea musulmanilor şi de cea a celor “3000 de antenişti care au toţi la un loc 300 de dinţi”.
Doresc sa obiectez impotriva afirmatiei nejustificate cum ca prostii (majoritatea lor) ar tinde sa fie ursuzi. Hai, incapatanati poate, insa ursuzi nu cred ca e obligatoriu sa fie decat poate o parte care dezvolta depresie sau alte chestii care contribuie la un stil personal care ar putea fi descris ca ursuz. Intr-adevar un om ursuz poate fi mai dificil de sedus, (sau pacalit, desi zau, maj politicienilor tind sa seduca, nu sa pacaleasca oamenii), din cauza ca e anhedonic, in anumite cazuri poate si apatic, insa astea se trateaza. Prin urmare, recomand tuturor celor interesati de a avea o cant mai mare de oameni seductibili politic in jurul lor sa investeasca in sanatatea publica.
Eu pe incapatanare mizam 🙂
Pana la urma lactate Bradet a iesit cel mai bine din povestea asta, restul e can-can. 😉
Din povestea cu bebelusii? Cam da…