Primiți cu sfatul?
Dacă ar fi să parafrazez un citat despre prietenie al lui Robert Bloch, aș spune că „să dai sfaturi e ca și când ai face pipi pe tine”. Ție ți se pare cald… celorlalți nu.
Din nefericire pentru mine și pentru toți amatorii de sfaturi nesolicitate, România este genul de țară în care poți primi un sfat mai repede decât o pereche de scuze. Mai mult, sfaturile date de toată lumea, de la taximetriști la rudele pe care le vezi din an în Paști, au de multe ori aceeași valoare ca o lucrare de doctorat a unui senator. Și ce mare lucru? o să-mi spuneți, amintindu-vă că am mai scris în trecut despre dispariția expertizei. Bine, știu că nu-și mai amintește nimeni, voiam doar să mă îmbăiez cu adorația fanilor. Revenind însă la subiect, problema cu avalanșa de sfaturi online și offline stă tocmai în supradoza de satisfacție pe care acestea din urmă o aduc donatorului, în contrast cu iritarea pe care o produc „beneficiarilor”.
Vedeți voi, spre deosebire de simpla opinie sau de banala constatare, sfatul are o țintă. El necesită un anumit nivel de intimitate cu persoana căreia îi este adresat și ar trebui să implice și acordul sau disponibilitatea celui vizat de a-l primi. Când asta nu se întâmplă, sfatul este pur și simplu o opinie violentă, mascată vag de bunăvoință. De-asta nu mă deranjează atât de mult derapajele site-urilor dedicate conspirațiilor (lăsați dacii reptilieni să respire!), cât mă irită suficiența celor care aberează pe teme de sănătate sau a celor ce îndrugă aberații pe tema comportamentelor sociale recomandate.
Siguranța de sine combinată cu transgresiunea („stai să-ți spun eu…”) sunt motivele pentru care mulți oameni au probleme cu taximetriștii, funcționarele de la ghișeu și cu alte categorii pe care meseria le face mai comunicative decât ar trebui și cărora educația nu le pune prea multe piedici. Din punctul meu de vedere, nici măcar cele două aspecte amintite nu sunt problematice (la fel cum nici taximetriștii bucureșteni nu sunt deloc o problemă, cu puțin discernământ, informare și o doză de noroc).
Mai iritant mi se pare faptul că cei care dau constant sfaturi o fac pentru a se pune pe sine în rolul de profesori (un rol atât de neglijat în România, dar asumat cu bucurie de tot felul de „experți”, de la politicieni la bloggeri). Cu alte cuvinte, amici sau necunoscuți, majoritatea celor care nu se pot opri din emis maxime o fac datorită propriilor complexe și nevoii de a se simți ascultați. De altfel, ăsta e și motivul pentru care majoritatea se rezumă la maxime din înțelepciunea populară (același butoi de aberații care ne-a livrat și proverbele românești). Când mesteci prostiile altora, ai parcă mai puține șanse să te înșeli. Cu atât mai mult cu cât majoritatea sfaturilor nesolicitate vin din domenii foarte vaste, precum:
Politica națională sau internațională, curentă, trecută sau complet fantasmagorică. De la „cum ar trebui să gândim în problema refugiaților” la incredibila constatare că „toți sunt hoți”, sfaturile din zona politicii nu sunt sfaturi special gândite pentru o persoană, ci sunt, aparent, sfaturi „pentru toți românii”. Din păcate, n-am întâlnit prea mulți oameni care să înțeleagă într-adevăr jocul politic și care să vrea să-și împărtășească înțelepciunea fără un preț. Putem presupune deci că amicul vostru alcoolic v-a mințit, atunci când v-a spus că știe sigur cine iese la alegeri și că nu, n-ați putea face carieră în politică dacă ați vrea, chiar dacă citiți săptămânal blogul „tipului ăluia”.
Sănătatea este iar o temă predilectă a oamenilor care au senzația că anii de medicină și rezidențiat pot fi recuperați prin citirea unor paginii „Totul despre Homeopatie”. Așa cum am mai afirmat, românii nu au aproape deloc educație medicală și farmaceutică. Nu sunt singurii, dar în puține țări am văzut o medicină „alternativă” atât de dezvoltată, bazată aproape complet pe dovezi anecdotice. Prin urmare, orice sfat neavizat din domeniul ăsta e aproape garantat o tâmpenie sinistră. Mai mult, dacă ținta sfatului e un om cu o boală cronică sau mai serioasă, sfatul devine aproape instantaneu o jignire. Da, spune-i omului care merge să-și facă un RMN cum ar putea vindeca totul cu o cură de detoxifiere bazată pe ceaiuri din plante „atent selecționate”.
Amorul e o zonă în care chiar oricine îți poate da sfaturi. Nu de alta, dar rezultatele românești în domeniul galanteriei sunt binecunoscute, mai ales că vorbim despre țara unde violul e o chestiune supusă dezbaterii, nu un abuz. Vrei să agăți? Întreabă un vopsitor de balustrade! Te îndoiești de fidelitatea consoartei? Cere sfatul unui paznic de depozit! În plus, dacă ești puțin mohorât, cei din jur îți vor da întotdeauna soluția, dacă ești bărbat, și uneori se vor oferi să o și implementeze, dacă ești femeie.
Meseria ta e un pretext bun pentru a primi sfaturi de la amici cu ani de experiență în frecat menta. Sudor? Stai că-ți spun eu cum să ții aparatul. Neurochirurg? Hai că n-ai o meserie atât de grea: tot ce trebuie să faci este să gândești pozitiv. Vezi? Nu e atât de greu să faci ce faci tu!
Dietele sunt iar un subiect despre care toți dau sfaturi, mai ales cei care n-au fost nevoiți vreodată să le țină. Asta într-o țară în care moștenirea alimentară se rezumă la chestii grase amestecate în mod savuros cu lucruri uleioase și unde există nutriționiști care îți recomandă diete pe baza grupei de sânge. De fapt, sunt profund nedrept cu o țară unde obsesia pentru sănătate artificială este încă profund limitată. Orice sfaturi neoficiale (date de prieteni și colegi guralivi, dar și de jurnaliști de carton) despre regimuri, diete, detoxifieri și mers la sală merită îndesate în locul în care se încheie digestia.
Educația (alături de artă și cultură la modul general) este, aparent, un subiect foarte accesibil. Dacă ești profesor sau dacă ai cumva activități în zona artistică (scrii, cânți, mâzgălești, pictezi sau te joci de-a designerul), există milioane de oameni care să-ți spună de ce n-ai succes.
Spiritualitatea e un subiect simplu, motiv pentru care toate războaiele ălea religioase și sutele de ani de filosofie religioasă pot fi comprimate în câteva rânduri și în concluzia că să meargă la ei acasă și să-și ia și zeii păgâni, huooo!
Discriminarea, drepturile omului, patriotismul și istoria, Putin, pirateria, rasismul. Orice temă de discuție poate deveni cu ușurință o grenadă pentru lansatorul de sfaturi bine intenționate (dar nesolicitate). Nu de alta, dar oamenii vor în general să fie ascultați, nu stresați cu opiniile altora despre viață și despre „ce ar trebui făcut”.
Din păcate însă, după decenii în care ni s-a spus să ne ținem gura și să ascultăm, am ajuns să stăm destul de prost la ultimul capitol. Ăsta e și motivul pentru care dăm sfaturi fără să ridicăm mâna, ca apoi ne mirăm că ni se scade nota la purtare.
P.S: Dacă v-ați plictisit sau dacă vi se pare că autorul articolului a fost pedant și deloc conștient de propria poziție, hai mai bine să vă dau eu niște sfaturi despre ce ar trebui să citiți…
Asta cu homeopatia am patit-o pe pielea mea anul trecut, cand am trecut prin experienta colonului iritabil si inevitabil inceput de gastrita. Au fost vreo 6 luni foarte grele pentru mine, fiindca la inceput simptomele sunt foarte puternice, practic ai zile intregi in care abia te poti misca, ai scaune iregulate si spontane, iar in fiecare dimineata cand te ridici din pat o durere crunta in stomac iti aminteste ca urmeaza inca o zi in care sa inoti prin durere. Inevitabil la un moment dat cazi si-n depresie. Faza trista a fost ca am si eu colegi la job care sunt adeptii homeopatiei si imi spuneau ca e in capul meu totul, ca de ce incerc nu stiu ce planta, ca eu singur imi amplific durerea. Degeaba le explicam oamenilor ca eu am zilnic dureri fizice groaznice, si ca nu am cum sa fiu zambitor si sa am, citez, “un mindset pozitiv”, ei o tineau pe a lor, cum nu stiu ce planta sau suc i-a ajutat pe ei cand nici un alt medic nu a reusit. Pana la urma durerile s-au ameliorat si au cam disparut, dar dupa 6 luni in care am tinut dieta, am evitat multe mancaruri… Read more »
Cunosc problema bolilor cronice (din pacate), dar deja am inceput sa-i etichetez pe oamenii care insista cu idiotenii (si crede-ma, eu am si incercat multe chestii de genul asta, pentru o problema mai veche – cu simptome mai usoare, dar implicatii nu foarte “light” pe termen lung). Multi dintre cei care vorbesc despre sanatate inspirandu-se din Olivia Steer nu au vazut niciodata saloanele de urgente ale unui spital mare si nu au pus acolo intrebarea: cati dintre dumneavoastra s-au tratat alternativ? Multe maini ar fi ridicate pe sus, daca posesorii lor le-ar mai putea ridica…
Virinel Columbeanu zice: amorul e o zonă în care nu chiar oricine îți poate da sfaturi; vă învăţ eu! 😛
Mai totusi poti intelege (sau privi) asta, daca vrei, si ca o reactie, (desi ce-i drept poate disfunctionala), la stress, de ex poate ff multor romani li se pare ca au tot primit lectii si sfaturi de la diversi, chiar neaveniti sau de mana a 7a din afara Romaniei in anii dupa Revolutie, (sau chiar si de la anumiti romani insa cam nedemni, tot cam de mana a 2a), si acum cei care au fost oarecum abuzati au devenit oarecum abuzatori, si isi revarsa nervii asa intern pe cei de acasa, plus chiar pe cei mai intimi, sau mai firavi, asa pe care-i apuca, mai ales ca la serviciu nu prea reusesc nici acum sa se exprime, vasta majoritate au probabil manageri care-i sfatuiesc de ii omoara si acuma si aia, (atat straini cat si romani, ca lamanageri nu conteaza de unde sunt), deci tot cu sfaturi total fantasmagorice plus prezentate ca fiind experte si autoritative, insa in realitate tot pseudostiintifice si mai mult politice. Zau, romanii chiar au fost asupriti educativ politic asa cu sfaturi chiar de mana a 7a si nici nu au prea apucat sa fie educati sa se exprime in mod asa mai rafinat astfel incat… Read more »
Nautilus: Inca mai preda?
Rudolph: De fapt, explicatia e chiar coerenta. Mai mult, la ce spuneai cu defularea se adauga si obsesia aia a omului care trebuie sa fie la curent cu tot (The Fear of Missing Out sau FoMo), alimentata fix de accesul la informatie si tehnologie. Oamenii vor sa “incerce tot”, fie si la un nivel complet superficial.
Altfel, da, romanii au cam fost educati prin “sfaturi” si prin propria noastra versiune de “pop culture”. Legat de cartea data drept exemplu: On Bullshit aparuse in librariile Antic Ex Libris la un pret excelent.
din pacate ai dreptate… toata lumea da sfaturi in stanga si in dreapta desi nu sunt in stare sa se sfatuiasca pe ei insisi…
Genul ala de efort ar necesita introspectie.
da, un sfat nesolicitat este de foarte multe ori nu un sfat, ci o parere, deoarece oamenilor le place sa se bage in seama, chiar daca nu se pricep la subiectul discutiei…
[…] Articolul ăsta ar putea fi rezumat în trei sfaturi pe care nimeni nu vrea să le audă: protestați inteligent, scrieți mai puțin online și […]
Se mai intampla sa ai parte si de sfaturi bune, dar doar din intamplare.
Sfatuirea a luat amploare pentru ca multa lume evita sa dea bani sau chiar nu are ca sa beneficieze de sfaturi potrivite, date de persoane care se pricep.
Da, “consilierea” in adevaratul sens al cuvantului costa.
Plus, pentru că toată lumea e bună la sfătuit, ăia care nu o fac sunt etichetați din start antisociali. Sfătuitul e noua socializare zilele astea.
Eu deobicei când se discută ceva ce nu mă privește (sau despre care n-am habar) la o masă, când sunt întrebată ce părere am, ori dau din umeri, ori schimb subiectul, ori pur și simplu spun franc „Nu știu”.
De-asta sunt și considerată ușor antipatică.
Nu mă bag. Nu mă bag fiindcă am parte de destui băgăcioși. Mai ales pe partea de dietă, pentru că nu mănânc carne, de 2 ani toți unchii, bunicile, verișorii și toată familia, în principal, când vorbesc cu mine, mă întreabă negreșit „Tot nu mănânci carne?” Da cum poți?! Da te îmbolnăvești.
Fuuuck.
Si, ca de obicei, nimeni nu-si asculta propriile sfaturi (zise autorul articolul :)) ).