Viata nu e despre tine

Si, din fericire, nici despre mine…

Cu toate astea, am decis sa va impartasesc din nesfarsita-mi intelepciune. Serios, asta e un articol cu lectii de viata din partea unui scrib de 26 de ani. Daca aveti lucruri mai bune de facut (sa va scobiti pisica intre dinti, de exemplu), nu va retin.

In esenta, vorbim despre cugetari extrem de banale. Lucruri pe care le-au observat si baietii care repeta clasa a saptea, dar si hipsterii de ceainarie. Genul de adevaruri pe care stiinta si filosofia le-au validat de zeci de ori, dar pe care numai maturitatea ne face sa le acceptam. Din pacate, listarea lor pe blog nu aduce puncte bonus nici pentru maturitate, nici pentru perspicacitate. Dar hei, de cand ofera Internetul o viziune coerenta asupra vietii?

1.Nu esti nemuritor. Stiu, va aduc stiri tragice. Acum lasati naibii costumul ala de zeu aztec! Dezavantajul fragilitatii umane nu sta in faptul ca multi nu vom apuca sa le spunem stranepotilor “sa puna mana pe carte”. Cu sau fara progresele stiintei moderne, viata unui om ramane o sclipire minuscula in cea a universului (la randul ei o sclipire a Oanei Roman). Pare logic, dar cumva e greu de constientizat pana la o anumita varsta. Cei mai vinovati de ignorarea ei sunt cei din zona 14-22 de ani, mai ales daca au egoul si buzunarele bine alimentate. Daca micile accidente si boli nu iti arata ca viata are termen de valabilitate, vietile celor din jur s-ar putea sa o faca. Nu de alta, dar nici ei nu sunt nemuritori. Tine deci legatura cu muritorii care o merita, incepand cu tine.

2.Ca veni vorba de termenul de valabilitate, e bine de stiut ca dupa expirarea lui nu mai putem merge la bacanie. Cu alte cuvinte, luandu-mi o marja minuscula de eroare, pot afirma ca nu exista nimic dupa. Da, stiu ce ne spun cartile sfinte, bunicii si fantasmele. Dar ratiunea ce spune? Ratiunea ar trebui sa-ti spuna ca asta e tot si ca e important sa lasi ceva in urma. Chiar daca ar exista ceva dupa, obsesia te poate consuma inutil si indeparta de provocarile imediate. Nu te obliga nimeni sa te remarci prin activitatea zilnica, dar o poti face prin oamenii atinsi sau formati de tine. E trist, dar nu vei fi rasplatit dupa si, din pacate, nici pedepsit. Fara norisori, virgine sau Valhalla. Binele nu functioneaza ca moneda de schimb si nici poate fi doar consecinta unui cod moral. Nu te astepta la recompense pentru simpla virtute de a nu fi dobitoc.

3. Carpe Diem e o tampenie. Daca nu va place de Horatiu, o sa o spun in engleza de 9Gag: Yolo sucks! O consecinta directa a primelor doua lectii spune ca viata ar trebui gustata inghititura cu inghititura, nu trasa pe gat ca la bairam si nici pastrata “pentru ocazii speciale”. Cu alte cuvinte, esti liber sa explorezi si sa inveti in ritmul tau, cat timp explorezi si inveti. Sigur, traiesti numai o data, dar presiunea de a “trai la maximum” nu ar trebui sa existe. Traitul nu e pe scor.

4. Viata chiar nu e despre tine. Cu alte cuvinte, in cadrul scurtului nostru periplu, nu suntem printi in armura, ci mai degraba taranii care se uita de pe margine si declama cu intelepciune: “Ioi, ce i-o tras-o lu’ ala!”. Perspectiva limitata si consumerismul o sa incerce sa ne convinga de contrariu, dar chiar sunt putini oameni care ajung sa fie “printi”. Majoritatea au ocazia (datoria?) sa-si faca insignifiantul personaj cat mai memorabil. Evident, nu vom accepta niciodata asta cu-adevarat, dar e bine de stiut.

5. Viata nu e nici despre altii. Un motiv bun pentru a nu ne mai interesa zeii in care crede vecinul (sau faptul ca vecinul crede in zei). Un motiv la fel de bun pentru a nu ne interesa ce face vecinul in pat sau in cabina de vot, sau de ce vecinul se poate camufla mai usor in semi-intuneric (indiciu: pentru ca pielea lui are contrastul si luminozitatea scazute). Despre ce ar fi totusi viata, daca nu despre tine sau despre cei din jur? Habar n-am si ”sper” ca nici voi nu stiti. Pana la urma, de-aia ai una: sa inveti cum se foloseste. Si daca tot veni vorba de folosit…

6. Sunt putine lucruri pentru care merita sa lupti. Unul ar fi propriul potential sau “sansa de a fi unic”, ca sa citez niste oameni cu prea mult timp liber. Imi permit sa cred ca e vorba de o sansa, nu de un drept. Oricum, ce voiam sa spun cu treaba asta e ca nu prea are sens sa-ti petreci viata alaturi de oameni care ti-o vor consuma sau sa ti-o dedici cauzelor altora. Cauzele in general (de la razboaie ideologice la filosofii) sunt gandite de oameni. Si oamenii sunt prosti (incepand cu autorul articolului astuia).

7. Lucrurile se intampla pur si simplu. Nu e nevoie de motive, de un destin suprauman sau de vreo forta misterioasa ca lucrurile rele sa se intample. Valabil si pentru lucrurile bune. La fel de valabil si pentru lucrurile neasteptate. Cu toate insa ca lucrurile se intampla, karma chiar e o c**va. Prin urmare, ai toate sansele sa platesti candva pentru micile rahaturi pe care crezi ca nu le observa nimeni. Nu e nevoie sa fii ”pedepsit de sus” pentru asta. Actiunile tale ating oameni care la randul lor ating alti oameni si ghici ce? Traiesti printre…oameni.

8. Nu tu decizi ce e bine si ce e rau. De fapt, bine si rau nu prea exista, granitele fiind ale naibii de neclare, cel putin pentru niste fiinte limitate. De la maimuta la maimuta va spun ca numai contextul poate stabili norme si nici alea nu au valoare de ”adevar”. Daca ele nu functioneaza pentru tine, fie schimbi sistemul, fie te schimbi pe tine. Daca n-am dreptate, probabil ca…n-am dreptate. Io’ zic ca merit totusi o bere pentru curaj.

9. Viata merita respect. Din nefericire sau din fericire, inca nu putem crea viata, nu la modul la care o face natura. Trei celule intr-un laborator nu ne dau dreptul sa atentam la viata sau libertatea altora. Mai mult, ar fi prea simplu daca viata ar fi miracolul vreunui zeu cu veleitati de antreprenor. Am intelege-o mai usor. Dar nu e, deci ghinion. Ramanem la ce am invatat la scoala: nu ne jucam cu lucrurile pe care nu le putem repara.

10.Nu fi dobitoc.  Am scris-o si mai sus: e aproape imposibil sa fii un om “bun” pe toate planurile. E imposibil pentru ca, tineti-va bine, ”viata e grea si are multe aspecte”. Respectiv, habar n-avem ce inseamna un om bun cu-adevarat. Putem insa sa nu incalcam niste reguli de bun simt, sa nu jignim fara motiv si sa ajutam pe cat posibil. Pe langa faptul ca ajungi sa te simti altfel, vei fi probabil privit ”altfel”. Nu de alta, dar, chiar daca nu suntem de acord cu ce inseamna un om bun, stim cu totii cum arata un dobitoc.

In final, dupa ani de zile in care am jucat ping pong cu morile de vant, am ajuns la concluzia ca exista intr-adevar lucruri pe care nu le intelegi ”decat mai tarziu”. Sunt convins ca, in momentul asta, in anul 2027, exista un ”eu” de 40 de ani care citeste prostia asta si rade cu lacrimi. O sa-i dau satisfactia de a rezuma articolul asta la o fraza. Nu da vina pe viata, ci pe dobitocii care ii incalca regulile, nu-ti face planuri, nu te opri niciodata din cautat si nu mai citi articole despre viata.

P.S: Intr-o nota mai optimista si vizibil mai compacta, pretenul Adrian Calarasu, zis si Killarasu, tocmai a lansat o jumatate de carte. Cealalta carte e ocupata cu talent de domnul Camiongiu si ii veti putea citi cat se poate de curand. Am simtit nevoia sa spun asta pentru simplul motiv ca Adi e unul dintre putinii oameni de pe Facebook care merita citat. Si da, e mai coerent decat Petre Tutea.

48 Comments

  • E o perspectiva. Apropos de cum e cu teoriile despre viata, cred ca e momentul sa incetinim si cu privirea inainte sa ne uitam indarat. Atunci abia stim daca mai e mult pana departe. Daca mai e, call za Karma Polis 🙂

  • de ne striveşti, bă, corola de minuni a lumii???
    “Carpe Diem” înseamnă “o zi în Carpaţi”, nu? :))

  • DeNebun: Daca ne uitam prea mult indarat, riscam sa ramanem pe loc. Deci, unde ne uitam :P?

    Boemul: Nu eu. Guvernul 🙂

  • Uite-te-n jur 😛 … acolo e mirarea si destinul. But cerealy now, daca iti stapanesti si asumi trecutul nu vad ce problema sa ai cu prezentul. Iar viitorul… we’ll see about that!

  • Pai asta cu trecutul asumat mi se pare un prim pas spre evolutie. E ciudat ca exista oameni care au impresia ca pot sterge totul cu buretele sau ca pot baga lucrurile sub pres.

  • Asta cu presul e boala genetica. E transmisibila si e mostenire de la parinti,bunici,strabunici. Daca nici o generatie nu face curatenie (cu riscurile implicate), tot neamul poate avea decenii/secole de “dubiosi”…

  • Ah si oricum la un sfert de secol+3 tot ma simt penibil ca emit judecati de valoare despre viata. Parca as barfi despre o telenovela :P. Dar sper sa nu fiu atat de amuzant cand revin pe viitor sa ma evaluez 😀

  • Si eu ma simt penibil, dar cand ma uit in jur la oamenii de 30/40+ care inca sunt blocati intr-o viziune de tip “Omul are datoria sa faca o familie, sa creasca un copil si sa creada in Dumnezeu!”, prind curaj…

  • Ohoo… “omul are multe datorii” in viziunile acelor oameni. Mai putin sa traiasca pentru el si cu el. Ca atunci e panica mare. Cand iti dai seama cine esti si ce vrei.

  • E o treaba comunista, bine infipta in generatiile mai vechi. E trist cand o vedem insa si la pustani.

    Inainte era simplu: Te prefaceai ca muncesti, statul iti dadea o cutie de beton, te casatoreai, faceai un copil si-i puneai cravata de pionier. Cat timp nu te gandeai la mare lucru, totul era frumos.

    Si da, pentru unii pare groaznic sa raman cu ei insisi in aceeasi camera.

  • 10.Nu fi dobitoc. Am scris-o si mai sus: e aproape imposibil sa fii un om “bun” pe toate planurile. E imposibil pentru ca, tineti-va bine, ”viata e grea si are multe aspecte”. Respectiv, habar n-avem ce inseamna un om bun cu-adevarat. Putem insa sa nu incalcam niste reguli de bun simt

    În mod logic, cine nu crede în #1, #3, #4 şi #5 trebuie să fie dobitoc, chiar dacă se forţează să nu fie şi e convins că e un tip foarte corect, inteligent şi pregătit. Fiindcă are obiective care nu sunt de bun simţ.

    Aşa cum cocalarului dus la Urgenţă fiindcă “a băut 2 beri” e greu să îi explici că “2 butoiaşe de Heineken de 5 litri” nu sunt acelaşi lucru cu “2 beri”, şi liderului politic al epocii 1980-1989 e cam complicat să îi demonstrezi că nu e raţional să razi jumătate de Bucureşti cu buldozerul 😛

  • Aparent e greu sa le explici si liderilor politici de-acum ca nu e rational sa rada jumatate de tara cu buldozerul si nici sa o vanda pe capace de bere.

  • Eu cred in reincarnare si in viata de apoi, altfel mi-ar fi frica de moarte. 🙂

  • Romania Inedit: Mie tocmai pentru ca nu mai cred, nu-mi mai e frica. Stii cum e cand stai la coada la doctor? Frica e de diagnostic. Daca dupa coada n-ar mai fi nimic, nici n-ai sta pe loc, dar nici nu te-ai grabi inainte.

  • @romania inedit: după cum ar zice popii, e foarte posibil ca “dincolo” să nu fie nici norişori, nici virgine sau Valhalla, dar să fie nişte smoală şi pucioasă, iar dacă nu îi crezi, s-ar putea să te afume ei cu pucioasă încă din timpul vieţii, în chip de avans 😀

  • Sa stii ca nu te-am uitat !
    Daca tot citesc articolul nu pot sa zi decat ca ne-ai reamintit de anumite silogisme ale vietii 😛
    P.S: toti suntem dobitoci in anumite momente dar unii sunt mai dobitoci ca altii :))

  • Pai in general efortul de a nu fi dobitoc/prost e un efort continuu. Pentru mine, cel putin 😛

    Altfel, ma bucur ca nu m-ai uitat 🙂

  • In dobitocimea mea asupra conectari unui blog cu social media, m-a batut azi facebook-ul :). Din cauza asta am raspuns mai greu 😛
    Uitasem sa zic cat de mult sunt de acord cu carpe diem ca fiind o prostie :).
    La un moment dat, am avut un amic care traia dupa aceasta regula la o varsta apropiata de 30 de ani. Adevarul este ca degeaba are 2 facultati fiindca nu gaseste de munca si nici n-ar vrea sa traiasca, muncind ca boul. Acest personaj este un Don Juan care considera ca este minunat atunci cand face o femeie fericita incat sa-i cumpere o paine ( in niciun caz din mila) si sa-i zica ca are incredere in el. Realitatea este ca e genul de persoana care provaduieste moralitati dar te-ar vinde pentru o cafea dar el traieste carpe diem adica fara slujba, puturos pe acasa, cu femei si parinti care s-au cam saturat sa-l intretina. E trist dar cam la asta se ajunge atunci cand traiesti in felul asta si parerea mea e ca numai ” oamenii mici” ar accepta sa continue chiar si in aceea stare.

  • Culmea, sunt oameni care n-au prea multe obligatii, dar isi traiesc cel putin frumos viata. Freelanceri de profesie, uneori pe val, alteori la pamant, dar rar pusi in situatia de a se umili sau a trai pe spatele altora 🙂

  • Da, sunt! Am cunostinte care te-ar renega daca le-ai propune numai ideea de a trai pe spatele cuiva.
    Imi aminteste de filmul acela cu Ashton Kutcher care practic traia de pe spatele femeilor cu care se culca numai ca finalul a fost mai fericit. Adica, la sfarsit il vezi cu job si luand calea mai grea in brate 🙂

  • Pentru ca-i film american. Rai sau buni, inculti sau nu, americanilor li se cam spune de mici ca “trebuie” sa munceasca (nu neaparat de dragul muncii, cat de dragul unei vieti decente – nu ca ar capata-o, dar e totusi o mentalitate mai decenta decat “munca in folosul muncii” sau “statul degeaba in folosul visurilor”).

  • Cum ar veni, un fel de zbor cu parapanta… 😀

  • Printre altele 🙂

  • Acest personaj este un Don Juan care considera ca este minunat atunci cand face o femeie fericita incat sa-i cumpere o paine ( in niciun caz din mila) si sa-i zica ca are incredere in el

    Poate altundeva decât în România. Nu e aici ţara în care potenţa fiecărui Irinel se măsoară în grosimea portofelului?… Păi unul care nu are nici măcar minimul pe economie e un zero în privinţa a tot ce ţine de activităţile patului 😛 😀

  • Wow ! Ai NUMAI 26 de ani ??!! Iti dadeam minim 32 ! Ma rog, asta referindu-se asa la stilul matur de a scrie, inclusiv tematica abordata, nu la cum arati, ca nu stiu cum arati, e totusi un compliment.

  • Kathy: Problema e ca unii care au totusi minimul pe economie, n-au minimul pe sapun…motiv pentru care rar ajung la “activitatile patului” 😛

    Rudolph: Merci, dar nu-i o varsta chiar atat de frageda 🙂

  • Rezumatul a ras totul. Dacă viața e un tren, e clar că unii or să facă blatul!

  • Pe cand altii o sa se faca nasi si o sa stea la o votca de 500 cu studentii 😛

  • Nu tu decizi ce e bine si ce e rau. (..) De la maimuta la maimuta va spun ca numai contextul poate stabili norme si nici alea nu au valoare de ”adevar”.

    Eu zic ca NUMAI TU poti stabili ce-i bine si ce-i rau PENTRU TINE (la un moment dat) – deci sunt de acord cu partea contextuala. Mai departe, nu numai ca poti, dar si TREBUIE. Un astfel de exercitiu te elibereaza si de povara de a stabili asta pentru altii – chestie pe care mult prea multi o fac pentru altii si prea putin pentru ei insisi.

  • E vorba de a decide ce e bine si ce e rau “in general”. Cred ca nu m-am exprimat prea clar. Ideea e ca exista contexte in care sistemul decide pentru tine (legile locale, de exemplu) si contexte in care tu decizi ce e bine si ce e rau, doar ca iti asumi consecintele exclusiv pentru tine (deci nu decizi efectiv, ci pur si simplu iei o alegere).

  • Legile sunt o sugestie facuta mai mult sau mai putin poruncitor – decizia de a le urma sau nu iti apartine.

  • Absolut. Si consecintele la fel. Nu de alta, dar legile sunt (teoretic) facute pentru a proteja un sistem/o societate din care ai ales sa faci parte.

  • Nu stiu in ce masura alegi sa faci parte dintr-un sistem in care te-ai nascut. Pentru majoritatea indivizilor, sintagma “te-ai trezit in” pare mai potrivita 🙂

  • Cresti. Inveti. Schimbi. Pentru unii se poate. Intr-adevar, sunt si (prea) multe cazuri in care sistemul devine context unic.

  • Cred ca, odata cu trecerea timpului, unora ne vine din ce in ce mai usor sa acceptam faptul ca lumea se misca la fel sau chiar mai bine fara noi iar altora le sunt intarite convingerile legate de misiuni divine sau genii neintelese.

  • Unii au impresia ca e de datoria lor sa o opreasca 🙂

  • Imi place faza cu ce inseamna “un om cu adevarat bun”.
    Acum vreo 2000 de ani, Confucius a dezbatut destul de mult tema, fiind unul din elementele fundamentale ale filozofiei sale. Ideea ar fi ca sa fii bun, nu tine de aceea ce faci, ci te ceea ce simti cand faci ceva.
    Pe scurt, ar inseamna sa-i ajuti pe altii care vor si ei sa-i ajute pe altii, si sa o faci cat mai dezinteresat. Dezinteresat, nu doar la nivel material, ci si la nivel spiritual. Mai bine zis, o faci din instinct, nu pentru ca te face sa te simti bine, o faci pentru ca stii ca asa iti spune mintea ta ca trebuie sa faci, nu pentru ca asa iti cere societatea.

    Hai ca nu mai intru in detalii.

  • Krossfire,
    hop si eu dupa o mie de ani…. :))

    Am vrut sa las doar un comentar la remarca asta:
    “Sunt convins ca, in momentul asta, in anul 2027, exista un ”eu” de 40 de ani care citeste prostia asta si rade cu lacrimi.”

    Imi aduc aminte de mine, cum imi spuneam acelasi lucru. Si pot sa-ti spun ca eu la 23 de ani eram mai preocupat, mai interesat si prin urmare mai constient de propria viata decat sunt acum la 45 de ani. Si dimpotriva, momentele in care recitesc ce am putut gandi si mai ales simti la 23 de ani, ma face sa ma inchin in fata mea. Pe de alta parte ma intristeaza. Pentru ca odata cu varsta nu devenim mai intelepti, ci doar mai batrani si mai “adaptati”. Da, este adevarat, odata cu varsta vin si raspunsurile la intrebarile pe care le aveam in tinerete. Insa din pacate, raspunsurile nu ne avantajeaza deloc. Pana si ceea ce am definit noi in tinerete ca ar fi succesul suprem in viata, in momentul in care il atingi, devine o deziluzie…

  • Eu nu mai am chiar 23 de anisori…am alunecat in 26, dar apreciez comentariul si viziunea 🙂

  • krossfire,
    stiu ca ai 26 de ani, am vrut doar sa scot in evidenta ca am fost ceva mai precoce decat tine :)))
    stai linistit, glumesc.

    Mai vreau sa-ti mai spun ceva, din ciclul “viata implinita”: cele mai intense momente pe care le am avut in viata mea au fost legate de sentimentul de nesiguranta. Atata timp cat l-am avut, am simtit flacara arzand, simteam nevoia de a invata, pentru ca trebuia sa inteleg, sa controlez, sa lupt pentru ceva, sa ma sacrific pentru o idee, un ideal, viata avea un sens, un scop, pe scurt, am simtit ca traiesc. In momentul in care acest sentiment de nesigurnata a disparut, totul s-a schimbat. Ce mai poti sa faci cand ai realizat ca tot ce ti-ai propus in viata, ai facut deja?

    Corect, incepi sa faci ceva pentru cei din jurul tau. Si stii ce este cel mai fascinant la toata treaba asta?
    Te face sa te simti cu adevarat implinit!!!

    Eu am convingerea ca tu vei intelege si vei trai ce am scris eu mai sus!

  • Iti dau dreptate cu respectivul sentiment. Cumva, cred ca el si asa-zisa “ambitie” m-au manat in ultima vreme sa fac mai multi pasi in directiile potrivite (pe toate planurile). Altfel, cred ca “facutul de lucruri pentru cei din jur” ar trebui sa fie mai mereu un obiectiv (daca nu el, macar ideea de a “face bine”). Altfel, nu prea au sens nici eforturile proprii (daca nu cumva e vorba de a-ti asigura minimul necesar, caz in care egoismul nu e neparat de condamnat).

  • Inca ceva, am omis sa-ti spun ca dupa instaurarea sigurantei, respectiv al succesului – oricum l-ai defini – urmeaza deceptia, deziluzia. Pentru mine, singurul leac de a iesi din aceasta prapastie emotionala, a fost nevoia de a realiza proiecte de suflet… :)))

  • Frumos ar fi sa poti ajunge acolo prin proiecte de suflet, dar cred ca tot o utopie ar fi.

  • Probabil ca se poate, daca nu pornesti de la nesiguranta de care vorbeam.
    Parerea mea insa este: nu poti sa ai succes financiar plecand la drum cu proiecte de suflet.
    Succesul financiar presupune profit, iar profitul inseamna exploatare. Nu sunt absurd, fara sutele de oameni care au lucrat pentru mine, as fi un nimeni. Singur nu as fi reusit nimic.

    La un proiect de suflet e fix invers. Oferi posibilitatea altor oameni de a avea succes.
    Dai inapoi ce ai supt ani de zile de la altii.

  • Ma rog, in ceea ce ma priveste, cand e vorba despre “proiecte de suflet” nici nu pot exploata la maxim potentialul financiar (simt ca le micsorez intr-un fel de valoarea). Cred ca e valabil cam pentru toata lumea.

  • Cand vorbim despre proiecte de suflet, adica de valoare, este vorba despre a da tot ce este mai bun in noi. Fara compronisuri. Repet, este vorba despre A DA.

    Cand vorbim despre un succes financiar, este vorba despre a respecta niste reguli precise pe care le dicteaza societatea de consum, piata asa zisa libera si calculele economice aferente.
    Adica despre A LUA.

    Zwei Paar Schuhe.

  • Daca ai noroc, ar putea fi “aceeasi bestie” intr-un final, dar putini cred ca au norocul asta.

  • @hary: “Si pot sa-ti spun ca eu la 23 de ani eram mai preocupat, mai interesat si prin urmare mai constient de propria viata decat sunt acum la 45 de ani.”

    Asta nu e de mirare, e natural. De obicei funcţionalitatea creierului e maximă în copilărie, adolescenţă şi prima tinereţe, după care presiunea socială te face încet-încet să îţi pierzi interesul, creativitatea şi energia.

    Altfel cum se explică faptul că maturii şi bătrânii sunt cei mai mari stângişti, de s-ar mira până şi Ceauşescu dacă ar ieşi din groapă?… 😛

4 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.