Motivul disparitiei mele subite se leaga atat de timp, cat si de un proiect care sper sa dea roade peste 1-2 luni. O sa am oricum grija sa va spamez cand apare…

Altfel, voiam sa revin asupra unei probleme discutate intr-un articol trecut:  puritatea limbii. Din nefericire pentru troli (lasa tastatura Gicule!), nu o sa ma opresc exclusiv asupra limbii romane, dar o sa insist pe exemplul ei.

Asemenea unui monument istoric romanesc, Internetul s-a umplut in ultimii ani de buruieni. Printre ele, aparatorul gramaticii s-a remarcat clar prin redundanta si pedanta. Fiecare coltisor de online are propriul lui ”grammar Nazi”. Pusti de 14 ani le explica celor de 13 ca sunt prosti si ca “s-au” se scrie cu liniuta. Oameni care in viata lor n-au emis o idee coerenta, citeaza constant din indreptare de gramatica. Da, puristii limbii sunt iritanti. Din nefericire, articolul asta va fi unul dintre putinele care le ia apararea.

Daca majoritatea celor ce folosesc chichitele gramaticale drept argument al propriei neputinte  sunt iritanti, exista si cativa oameni care fac treaba asta bine si argumentat. Da, nu-ti pica bine cand te tranteste diacritica drept contraexemplu, dar efortul final nu este zadarnic. Nici bizarul DOOM2, cu toate schimbarile greu de accept, nici noul DEX si nici indreptarele nu sunt inutile. Desi sunt putini cei care le urmeaza calea, avantajele lor depasesc dezavantajele.

Importanta unor astfel de instrumente si a aparatorilor ei creste odata cu extinderea limbii. Cand ai o limba organica, vie, cum e limba engleza, capacitatile discursului public de a o tine sub control scad. Aici apare si problema. Regulile si structura unei limbi se dezvolta natural, odata cu civilizatia care i-a dat nastere. In orice perioada, structura ei este una intuitiva, logica. Daca cineva invata 10% din vocabularul unei limbi (vocabularul fundamental + alte cateva cuvinte de uz curent) si baza regulilor gramaticale, se va descurca destul de usor in situatii care folosesc restul de cuvinte si norme.

Nu e greu de inteles de ce accentele, conjugarile si terminatiile asimilate natural, intr-un mediu activ, ajung sa formeze o imagine destul de clara asupra limbii. Creierul recunoaste usor sonoritatile limbii spaniole, dupa ce posesorul a trait si vorbit in Spania timp de un an si ceva. Uneori nici nu e nevoie de vorbitori nativi, dar e mult mai usor asa. Prin asta se manifesta caracterul organic al limbii. E vorba de legaturile mai mult sau mai putin clasificabile dintre componentele ei.

Incalcarea normelor gramaticale nu e numai un lucru “nasol” sau “cocalaresc”. Pericolul lor este mult mai mare, mai ales cand sunt asumate colectiv (a se vedea TPU).  Greselile repetate si propagate distrug limba si o fac imposibil de intuit, pentru simplul motiv ca o greseala nu decurge natural din nimic. Daca un strain ajunge prin vreo minune sa inteleaga diateza reflexiva din limba romana, ii va fi greu sa priceapa de ce multi oameni “se râd”.  Daca pricepe cum se despart formele pronominale prin cratima, iar nu va intelege de ce multi scriu “mai”, in loc de “m-ai”.

Satui de tot felul de pusti cu figuri, aruncam la cosul de gunoi corecturile gramaticale. Lasa-i dom’le, ca-s invidiosi! Din pacate, ceea ce de multe ori detectam ca fiind abuzuri sunt de fapt incercari de a aduce limba pe fagasul ei natural. Bombardata de pareri si emisii mentale, limba devine un sistem contraintuitiv, nenatural. Variatia americana a limbii engleze este un exemplu bun a ceea ce se poate intampla daca scapi haturile gramaticii. O limba fara repere se poate extinde repede, insa disparitia vorbitorilor ei aduce cu sine si disparitia limbii. Limbile antice sunt inca traductibile si inteligibile tocmai datorita bazei puternice. Izvoarele scrise nu te ajuta, daca fiecare scrie cum crede el ca ar trebui sa sune cuvintele.

Alaturi de inadaptarea la prezent, inadaptare de care limba romana sufera, genul asta de atitudine nu face decat sa lase limba sa moara.  Ce sens are sa utilizezi o limba pe care nici tu nu o intelegi? Cum o vei preda copiiilor, daca ea se bazeaza exclusiv pe imitatie si deloc pe capacitatea lor nativa de a face legaturi? Gramatica nu mai poate controla evolutia unei limbi, decat daca ea e la randul ei foarte flexibila. Gramatica limbii romane e inca tanara, dar as prefera sa altoim devierile, decat sa ne injuram prin semne.

P.S: Pe post de disclaimer, o sa spun ca o parte din limbile asiatice se exclud din afirmatiile facute mai sus.