Anunţuri online şi bucătărese de cursă lungă

Dacă România ultimilor ani a prins puţin, dar suficient, curaj pentru a scoate din dulap probleme vechi de două decenii, românii nu s-au molipsit încă de obiceiul de a spune lucrurilor pe nume. Nu de alta, dar trăim într-o ţară în care “e ruşine” încă mai există ca argument public…

Până să aflați însă la ce se referă titlul, vă voi servi însă o scurtă pastilă de istorie personală. Cu mulţi ani în urmă, pe când sucurile TEC şi îngheţata la vafă aveau efectul unei ieşiri la mall, un puşti de vreo şapte-opt ani începuse să citească pe ascuns ziarele uitate de părinţi în sufragerie. Atât puştiul în cauză (care semăna bizar de mult cu autorul), cât şi colegii lui de bloc citeau cu interes aceeaşi pagină dublă, înghesuită şi colorată: mica publicitate.

Printre vânzări de apartamente, animale de companie şi macrameuri, existau şi nişte texte pe care nici măcar un puştan abil nu le putea descifra. Plasate la rubrica de matrimoniale, anunţurile cu pricina vorbeau mereu despre domni generoşi, doamne plăcute şi experienţe de neuitat. Ce puteau deci oferi nişte doamne tinere, cu putere de muncă, unor domni generoşi? Era clar pentru noi! Doamnele erau bucătărese, care uneori ţineau companie celor care, e limpede ca lacrima, nu-şi puteau face singuri o ciorbă sau un piure de cartofi. De-aici şi ideea de doamne de companie. Simplu!

Mai bizar e că, în loc să ne înlăture noul crez, câţiva adulţi chiar l-au încurajat, până când am descoperit şi singuri adevărul despre bucătăresele de pe ultima pagină. Cam tot atunci am înţeles şi de ce şoferii de tir care “făceau Turcia” spuneau mereu că opresc la “non-stop”. Acum, la peste 20 de ani distanţă, constant cu surprindere că atitudinea şi informaţiile opiniei publice despre cea mai veche meserie nu s-au schimbat prea mult. Deşi există peste tot, într-o formă sau alta, prostituţia e o problemă despre care nu avem cu adevărat un dialog public, a cărei legalizare ne ferim să o promovăm şi pe care am prefera să o ştim îngropată undeva, în “bucătăria” mentalului colectiv.

De ce devine evident lucrul ăsta? Păi, cu niciun an în urmă, site-ului anuntul.ro i-a fost deschis dosar penal pentru “proxenetism”, evenimentul generând ceva vâlvă la momentul respectiv. Trecând peste decizia de a sancţiona un singur site, când Internetul e plin de pagini specializate în anunţuri confidenţiale şi escorte, mai distractiv este chiar titlul articolului citat anterior. Din el aflăm că site-ul în cauză a fost folosit de “prostituate pentru a racola clienţi”. De-aici ai putea înţelege că toţi clienţii ăia, săracii, fuseseră atraşi forţat în mrejele unor domnişoare, aflate sub controlul unei găşti de Lex Luthori virtuali. E cam ca atunci când eşti “racolat” de site-urile porno şi de alte site-uri despre care nu ştii niciodată cum au ajuns în Google History. Trecând peste ciudata intervenţie a statului în politica editorială a unui ziar, îmi închipui cât obositor este procesul ăsta şi pentru judecătorii şi procurorii implicaţi. De ce?

Pentru că definiţiile unor termeni sunt încă extrem de vagi. Conform lor, un proxenet este un om care “îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei sau trage foloase de pe urma ei”, nu neapărat un om care recruteaza şi constrânge (cele două sunt considerate circumstanţe agravante, dar nu definitorii). Prin urmare, dacă îi faci cunoştinţă amicului tău cu o domnişoară ceva mai libertină, te-ai putea trezi inculpat peste noapte, chit că tu o cunoşteai pe respectiva de pe Facebook. Dacă însă îţi deschizi un serviciu de video chat, eşti acoperit legal!

De altfel, un amic ceva mai pasionat de iniţiative legislative şi mai informat despre cazul anuntul.ro, îmi spunea că întregul proces a implicat monitorizări individuale (cineva chiar a citit în interes de serviciu sute de mii de anunţuri considerate suspecte), apeluri la moralitate şi încercări de a defini noţiuni elementare care să descrie contactele „legale” dintre bărbaţi şi femei. Acum, ar fi uşor să facem miştouri de procedurile pe care le implică un astfel de caz dar, din păcate, cea mai mare piedică, atât pentru poliţişti, cât şi pentru judecători, o constituie faptul că…

În România, vă vine să credeţi sau nu, prostituţia a fost dezincriminată în 2014. Până să oftaţi în cor, dorindu-vă să fi fost din nou adolescenţi, ar trebui să vă dau şi veştile proaste. Dezincriminarea, în cazul nostru, înseamnă că practicantele acestei meserii nu vor mai fi închise, dar cam atât. Nu au niciun cadru legal să-şi practice meseria, primesc cam aceleaşi amenzi şi pot fi ridicate dacă sunt prinse că o practică. Formele organizate sunt în continuare strict interzise, dar la fel de neclar definite (mai multe despre cadrul legal, a scris Dollo, într-un articol despre costurile “războiului împotriva prostituţiei“).

Probabil de asta s-a şi discutat atât de mult despre cazul publicaţiei online amintite. Ce anume constitutie prostituţie „în formă organizată?” Peştii care chinuie şi ameninţă nişte fete dezorientate sau o platformă prin care oricine îşi poate căuta clienţi, inclusiv fetele care vor să scape de peştii amintiţi anterior? The Economist, într-un studiu al cărui titlu ar putea fi aproximat prin „Cum revoluționează noua tehnologie cea mai veche meserie” susţine că mutarea online elimină intermediarii obișnuiți – bordeluri și agenții, proxeneți și „madame”, lăsându-le pe practicante să-și ofere și promoveze așa cum vor produsele.

Între timp, liderii noștri politici tremură de frica alegătorilor pudibonzi şi continuă să lupte împotriva realității și a bunului simţ. Suntem, deci, într-o situaţie pur românească, în care parcă am vrea să facem ceva, dar nici n-am vrea să pierdem capital politic. Totuşi, se uită Europa urât la noi… deci hai să dăm o mână de vopsea şi să spunem că am cumpărat un gard nou. O dovadă în sensul ăsta a fost şi încercarea anemică a lui Silviu Prigoană de a legaliza fenomenul în 2010, încercare îngropată de aberaţiile colegilor de breaslă.

Da, suntem încă la nivelul “bine vs. rău” şi de data asta nu putem arunca toată reticenţa publicului în braţele educaţiei religioase. Nu de alta, dar a existat o perioadă destul de lungă din istoria României (încheiată abrupt de regimul comunist) în care relaxarea legislativă a permis desfășurarea acestei activități. Astfel, nu îi putem bănui pe înaintașii noștri de a fi fost mai puțin credincioși, ci doar mai puțin reticenți la… realitate.

Sincer, s-au scris deja zeci de articole cu motive pentru care “bucătăria tradiţională” ar trebui legalizată complet, dar comentariile au fost fie cancerigene, fie mult prea defensive, deşi veneau de la aşa-zişi apărători ai drepturilor personale (să ne amintim de scandalul „periculosului mititel românesc” și de alte scandaluri care au scos de la naftalina tot felul de luptători ninja ai spațiului online).

Prin urmare, nu cred că strică să mai repet şi aici implicaţiile unei probleme precum prostituţia. Le voi explica însă într-un mod în care le-ar fi înţeles şi un puştan încă neafectat de nebunia online: prin aluzii culinare. Asta nu înseamnă că un puşti de 9-10 ani trebuie să ia parte la discuţia asta, dar e bine să fiţi pregătiţi dacă într-o zi cel mic vă va cere bani de şaorma.

1.Toată lumea mănâncă.

Unii şi-au găsit bucătăreasa sau bucătarul, alţii încă mai caută. Unii au trecut pe raw vegan şi sunt bizar de mândri de asta. Dar mai există şi oameni care-s dependenţi de fast-food sau care pur şi simplu vor să afle ce înseamnă “cu de toate”. Dacă vrem ca lumea să consume moderat şi sănătos, interzicerea mâncării nu e o strategie bună. În plus, să nu-i uităm nici pe cei obsedaţi de gusturi exotice pe care am prefera să-i ştim în restaurant, decât pe stradă, încercând să convingă tinere domnişoare să le gătească.

2.La fel ca la Masterchef,  peştii sunt o problemă.

Dacă legea ar fi mai coerentă, adevăraţii peşti nu ar avea în ce iaz să se scalde. În mod normal, singurul intermediar între un meniu şi cei care vor să-l deguste ar trebui să fie posesorul sau posesoarea lui. În spaţiul ăla n-ar trebui să existe nici statul şi nici vreun “tătic” local. Culmea, posibilitatea de a-ţi pune propriile anunţuri şi de a-ţi alege clienţii ar putea fi unul dintre primii paşi ai eliminării peştelui din meniuri.

3.Când nimeni nu găteşte, toată lumea moare de foame

Bucătăria modernă ia diferite forme, de la kebap-ul vândut la colţ de stradă, la saloanele de grătar erotic, până la chiria plătită prin meniuri complete. Cert este că, fără un cadru legal clar, nimeni nu are teoretic voie să încaseze vreun ban: nici Statul, care şi-ar putea umple serios rezervele, şi nici bucătăresele şi bucătarii talentaţi. În plus, o groază de oameni rămân nemâncaţi.

 4.Preparatele bune au reţete corecte

Bucătăria profesionistă are propriile reguli, de la mănuşile obligatorii până la spaţiul mare de gătit, corect amenajat. În plus, practicanţii meseriei dau un set de teste până să-şi poată vinde preparatele. Nu de alta, dar pericole sunt multe, iar un pui prost gătit poate doborî o întreagă armată. Totul devine mult mai sigur, dacă există un set de reguli. Dacă însă haosul se ascunde abil în spatele “dezincriminării parţiale”, şansele să primeşti un produs bine făcut scad cu fiecare zâmbet fals al chelnerului.

5.Nu ANPC-ul e de vină

Trecând peste inevitabilele abuzuri, e greu să arunci toată vina în spatele oamenilor legii, insuficient plătiţi şi forţaţi să întărească o lege pe care nu o înţeleg. Sigur, domnişoara vinde şaorma şi o poţi amenda, dar nu-i poţi închide ghereta. Deci, cum procedezi? Îi amendezi pe cei care au turnat asfaltul pe strada unde “vinovata” profesează?

6.Să vinzi salată e una, să-ţi faci un restaurant KFC ilegal e total altceva

Surprinzător, dar actuala legislaţie nu face mare lucru spre a preveni traficul de mâncare la scară largă şi nici abuzurile grave (genul de abuzuri împotriva cărora se duc lupte europene). Din contră, descurajând competiţia corectă, se permite apariţia a tot felul de francize dubioase, cu patroni veniţi din colţurile mai puţin sigure ale hărţii.

7.Prea mulţi bucătari strică ciorba

În dialogul despre bucătăria modernă există atâtea voci, încât cu greu poţi descifra reţetele originale. Feminismul (o ramură locală a lui, cel puţin), reprezentanţii mai multor culte şi luptătorii pentru moralitatea publică ne tot spun de ani de zile că toată carnea procesată e cancerigenă, dar nu ne oferă altă alternativă în afara grişului cu lapte.

As putea continua prin a înşira şi alte avantaje al legalizării, însă cred că dacă argumentele financiare şi raţionale nu v-au convins, e puţin probabil că cele culinare vor avea alt impact. De ce să aduc tema în discuţie tocmai acum? Pentru că România este exact în punctul în care trebuie să hotărască ce poziţie are în câteva chestiuni esenţiale. Decât să discutăm despre probleme care încă nu există, mai bine să le studiem pe cele care vor continua să existe, fie că interacţionăm sau nu cu ele.

Deci, dacă populaţia chiar nu are nevoie de serviciile acestor domni şi doamne, să se stabilească un cadru coerent care să le interzică practica. Dacă însă există însă suficienţi susţinători sau cel puţin suficienţi oameni neafectaţi de existenţa ei, de ce să nu punem lucrurile clar și legal pe foaie? Nu de alta, dar, dacă o să continuăm să o învârtim doar ca pe o monedă de capital politic şi dacă, din când în când, o să acuzăm ziare online de proxenetism, cea mai veche poveste nu va avea niciodată un deznodământ fericit.

P.S: Dacă articolul vi se pare greu de “digerat”, puteţi oricând să vă dezvoltaţi gastrita citind comentariile de pe marile site-uri care au îndrăznit să abordeze până acum problema.

31 Comments

  • Asta e genul de articol pe care l-ai pune intr-o brosura educationala pentru pudici: Iata motivele pentru care iti e frica de realitate!

  • Eu nu aş fi început explicaţiile cu o axiomă.

    E foarte posibil ca, în sensul metaforic, nu toată lumea să mănânce şi nici măcar să pună botul.

    Cu toate că proverbele populare ale poporului micilor şi găleţilor spun că poţi să pui botul sau să nu recunoşti asta 🙂

  • Am eu o presimtire ca dupa legea cu fumatul (personal de acord cu ea) care foarte probabil va reduce incasarile la buget vor trebui sa caute alte surse de bani…si s-ar putea gandi la mancare.
    Mai ales ca dupa o masa buna merge o tigare…dar oare restaurantele vor fi spatii publice?

  • croco: Intr-un meniu pentru pudici 🙂

    Nautilus: Unii mananca acasa, la pachet 🙂

    Luke: Stii ca ma gandeam si eu la asta? Nu de alta, dar ar mai trebui temperat putin si alcoolul si atunci… cu ce ramane bugetul de stat? Nu de alta, dar alcoolul si tutunul nu sunt nevoi naturale ale omului, pe cand altele…

  • Depinde foarte mult si de cati oameni s-ar strange pe o lista de semnaturi.

  • Acu ceva vreme si eu eram de parere ca trebuie legalizata prostitutia, dar m-am dumirit cand am aflat dezincriminarea prostitutiei este singura formula prin care prostitutia este tinuta sub control, pentru ca raportul dintre beneficii si costuri da cu virgula.

  • Ionut: Cred ca s-ar strange, dar trebuie sa depasesti niste bariere, cand e vorba despre a semna langa un subiect “tabu”.

    Romania Inedit: Din pacate, nu prea e tinuta sub control, iar la noi “dezincriminarea” s-ar facut in stil pur romanesc.

  • romania inedit: nu e. Controlul presupune nişte standarde hotărâte de o autoritate publică, o instruire făcută participanţilor / participantelor, răspunderea civilă în caz de incident şi o anumită protecţie legală.

  • Adica exact ce n-ar vrea cei care chiar profita de pe urma naivitatii unor doamne si domnisoare.

  • În momentul de faţă, cei care se ocupă cu standardele, instruirea şi stabilirea răspunderii în caz de incident sunt forumurile de specialitate 😛

  • Va dau o veste proasta.Stalin a murit si nu mai primeste cadouri !

    Desființarea caselor de toleranță vroia să fie un cadou oferit “tovarășului Stalin” de către puterea comunistă de după Al Doilea Război Mondial.
    Comunismul le-a făcut femei respectabile.
    La sfârşitul anilor ’50, a fost demarată o misiune de “reeducare a elementelor care nu corespundeau noii morale marxist-leniniste”.
    Prostituatele prinse în fapt erau imediat trimise în fabrici. Multe prostituate rămâneau însă în serviciul şefilor comunişti şi numai aparent angajate în vreo fabrică.

    https://www.youtube.com/watch?v=S60Fe4J3rcY

  • Nautilus: As intreba care forumuri, dar la noi intrebarea vesnica e “care specialitate” :P?

    Calin: O veste proasta pentru cine? Altfel, era si in link-ul Historia o discutie pe tema “integrarii” din perioada comunista.

  • Interesant articol, habar n-am avut de decriminalizare si cazul anuntul. In ce ma priveste, am scris “The Knight With Fat Wallet” (Fat-Frumos din Trust Fund?) si “Between 12 and 12-B” (dupa o caricatura de Mihai Stanescu). Pe scurt, cred ca “prostitution mindset” – prin care inteleg predispozitia unei majoritati distrugatoare a celor care se dichisesc si investesc in aparente culinare de a astepta bani pentru “gatit” – este atat de comun in special in Romania, incat criminalizarea fie a cererii, fie a ofertei este nerealista.

    Ce as avea de adaugat este ca ostilitatea impotriva proxenetilor nu are o baza rationala, ci mai degraba una emotionala, datorata instinctului cavaleresc si tendintei general-sexiste de a vedea femeile ca victime (vezi Al Jazeera Balkans Moldova). Exista un studiu (citat de acelasi Economist, printre alte publicatii) care arata ca proxenetii ajuta prosperitatea prostituatelor intrucat platesc “efficiency wages”.

    Mai departe, aplicand logica din cazul “anunturi”, toti cei care sunt pentru cavalerismul de cartier (i.e., barbatii sa plateasca in dating, chit ca majoritatea fac asta pentru a obtine sex), sunt de asemena proxeneti, de la Lorena Lupu si pana la Jessica Rabbit (vezi cantecul cu “give me money”).

    Criminalizing demand este o tendinta generala, bazata pe “modelul suedez” si este baza legii prostitutiei si aici in Canada – am scris despre asta, in urma unei dezbateri Economist, pe T dot zamo dot ca.

  • Hmm, e un “mindset” comun pentru Europa, sincer, motiv pentru care majoritatea tarilor spre care tindem au lasat-o mai moale (atat de moale, incat au inceput sa importe, mai mult sau mai putin legal, bucatarese de la noi, cei care suntem inca “duri” cu profesia).

    Din nou, depinde ce intelegi prin “proxenet”. Am senzatia ca in tarile balcanice proxenetul e mai degraba un mic psihopat care-si domina psihic victimele, nu un nene care doar colecteaza o taxa, apara fetele si “ofera bonusuri” (si in niciun caz un ziar care publica anunturi).

    Asta cu “criminalizing demand” a mers impecabil in cazul drogurilor, este :)) ?

    Jessica Rabbit :))

  • ZaMo numerut: nordicii şi alţii care sancţionează cererea ştiu ceva: pentru ca mecanismul prostituţiei să existe, “predispoziţia” trebuie să fie altundeva.

    Adică trebuie să existe o clasă socială care îşi permite anumite cheltuieli (asta exista oricum…), dar care, în acelaşi timp, nu e prizoniera regulilor tradiţionale privind căsătoria, relaţiile, amanţii etc. Dacă ar fi, nu şi-ar permite prea uşor. Ar trebui să înfrunte sau să fenteze presiunile sociale pentru a fi căsătorit/ă, pentru a avea relaţii stabile, supravegherea din partea familiei, colegilor, şefilor şi altor bufniţe cu ochii cât farfuriile.

  • Același fenomen ca și în cazul recentei campanii inițate de BOR privind modificarea Constituției:n-am nimic cu cei din zona LGBT dar mi-e jenă să nu semnez când îmi pune parohul lista în față…

  • Kathy: Da, noi inca suntem in epoca “presiunii familiale” (si a familiei ca “celula de baza a societatii” – spre deosebire de individ, cam singura celula a oricarui sistem social).

    Doomeekus: Ti s-a pus lista in fata :)?

  • Aşa poate să pună unul problema: de ce viaţa sexuală era (drastic) limitativă şi restrictivă sub domnia lui Ceaşcă cel Viteaz?

    Lumea sare cu gura: “fiindcă nişte comunişti” (sau ortodocşi, sectanţi, musulmani şi reptilieni) “au interzis prin lege educaţia sexuală, contracepţia, prostituţia şi homosexualitatea”.

    Asta e mai puţin relevant. La fel de bine interziseseră importul de ţigări, băuturi, casete cu filme, reviste porno sau bijuterii din aur. Dar mecanismul tradiţional al contrabandei făcea ce făcea şi furniza toate astea cui le căuta şi era dispus să le plătească.

    Şi atunci, de ce?…

    Poate fiindcă structura socială era făcută în aşa fel încât lucrurile nu puteau funcţiona altcumva.

    Poate că accesul la prostituţie era limitat fie la cei prea bogaţi şi puternici pentru a fi afectaţi de consecinţe, fie la cei prea săraci şi neînsemnaţi -Dorei de la colţul blocului cu 100 de lei şi-o sticlă de vodcă- pe care nu îi băga nimeni în seamă. Şi că ambele categorii trebuiau să facă tot posibilul să îşi ţină gura lipită cu aracet, fiindcă nu se inventase Super Glue.

    Poate că relaţiile sexuale în afara căsătoriei erau limitate la o relaţie de lungă durată, între oameni care se cunoşteau de ani buni. Şi care se numeau “iubiţi”, “amanţi”, “gagici”. Ştiau că ar fi putut apare şi o sarcină, un copil; şi îi afecta prea puţin. Asta era, plăteau şi pensie alimentară dacă se întâmpla un incident.

    Poate că relaţiile sexuale cu adevărat întâmplătoare, între unii care nu se mai întâlniseră vreodată, erau o raritate. O raritate nedorită şi detestabilă; a spune că ai făcut-o cu cineva pe care nu îl cunoşti, nu îţi e amant, iubit, era o treabă ruşinoasă. Chiar şi după ce alde Ceaşcă era mort, îngropat şi putrezit de ani buni.

  • Cu toate astea, asa cum aminteai, protipendada comunista avea acces discretionar la doamnele si domnisoarele de companie.

  • Vorbeam la modul general.:-).N-am avut onoarea sa ma intalnesc cu cei cu listele, eram oricum “on duty” cand au trecut pe la mine, dar cam stiu cum s-a petrecut fenomenul, mai ales in mediul rural.Cum sa-i spui lu’ popa ca esti de acord cu casatoriile intre cei de acelasi sex?( sau ca refuzi sa semnezi impotriva –tot un drac e…).A doua zi o sa ai parte numai de priviri chiorash sau zambete cu subinteles de la majoritatea consatenilor…

  • Ahh, de-aia intrebam! La modul general probabil ca da, asa s-au petrecut lucrurile, daca nu s-au falsificat direct, cum faceau oamenii la recensamant (spuneau agnostici, iar baietii treceau “ortodocsi”).

  • E foarte posibil să fi avut, dar se foloseau prea puţin de această posibilitate.

    Baronii comunişti aveau “amante”, “ţiitoare”, “gagici”. Cel puţin unii dintre ei, care erau mai siguri pe poziţia lor şi nu se temeau de demitere dacă s-ar fi stârnit un scandal. Le “întreţineau”, sau le aduceau “la apartament şi serviciu în Bucureşti”. La nevoie, “ar fi plătit o pensie alimentară” sau “ar fi făcut un avort ilegal”.

    Adică aveau o relaţie de lungă durată, ca şi cum ar fi avut o a doua nevastă.

    În asemenea împrejurări, ideea de contracepţie, sau de prezervativ care să protejeze împotriva bolilor, sunau absurd. Nu era nevoie de ele, erau lucruri care se foloseau pe altă planetă.

  • Kathy Bates: Aparent si pentru ca aveau o groaza de timp pentru astfel de preocupari (apropo de a doua nevasta) 🙂

    Altfel, discutia cu decreteii e lunga si destul de dureroasa pentru cei care au trait din plin perioada (din fericire, nu ma numar printre ei).

  • Prostitutia – ipocrizie si falsa pudibonderie

    Marcata dintr-un bun inceput de o doza de derizoriu, preluata de la personalitatea initiatorului sau, proiectul de lege privind legiferarea prostitutiei are, din nefericire, sanse minime sa fie dezbatut in mod serios si, chiar mai putine, sa fie adoptat.

    O oportunitate analizata de cei mai mari sociologi romani reuniti in cadrul unei comisii prezidentiale. Raportul acesteia, “Riscuri si inechitati sociale in Romania”, a recomandat, argumentat stiintific, legalizarea prostitutiei.

    Daca lasam la o parte pudibonderia si ipocrizia, trebuie sa admitem ca meseria cea mai veche din lume nu poate fi eradicata, indiferent cate piedici legale ii vor fi puse. Dincolo de pedepse, de afuriseniile bisericii si aversiunea publica, vanzarea si cumpararea sexului au fost si vor ramane o constanta a tuturor timpurilor si tuturor societatilor.

    In aceste conditii, nu avem decat doua optiuni realiste: sa lasam aceasta realitate in afara legii, scapata de sub orice control, sau sa incercam ca prin reglementare sa punem un control cat de mare posibil asupra fenomenului. Iar fenomenul despre care vorbim nu vizeaza strict aspectul sexual si riscurile medicale pe care le presupune, ci si infractionalitatea asociata, extrem de violenta si extinsa: trafic de persoane, sechestrari, violuri, vatamari corporale si chiar crime.

    Cat timp raman niste infractoare, cat timp nu au niciun fel de statut legal si niciun fel de drepturi, prostituatele sunt victime sigure ale pestilor, traficantilor de carne vie, sadicilor si altor deviati. Odata intrate in aceasta masinarie, daca nu au un noroc chior, nu mai au scapare decat in mormant. Daca vor capata insa un statut legal, ar fi nu numai cu mult mai aparate, ci si mai dispuse sa colaboreze cu politia pentru combaterea crimei organizate.

    Sigur ca prostituatele, peste 24 de mii potrivit estimarilor comisiei prezidentiale, nu sunt niste ingeri, insa multe dintre ele au ajuns in situatia de se prostitua din cauza unor situatii limita si nu e drept sa fie cu totul abandonate. Chiar problema unei eventuale recuperari a acestor femei nu se poate pune cat timp ele sunt obligate sa traiasca intr-o zona de penumbra.

    In plus, pragmatic vorbind, nu vad de ce statul nu ar incasa impozite si de pe urma acestei meserii atat de larg practicate. Industria prostitutiei genereaza anual venituri intre 450 si 600 de milioane de euro si statul nu incaseaza un ban de pe urma lor.

    Constantin Racaru

    http://www.ziare.com/social/biserica/prostitutia-ipocrizie-si-falsa-pudibonderie-1040578

  • Vasile: Da, sunt complet de acord, dar nu stiu daca ajuta sa fim 20 de oameni de acord online 🙂

  • O mică notă de subsol: victimele sigure ale peştilor, traficanţilor de carne vie, sadicilor şi altor devianţi nu ajung astfel fiindcă devianţii ar ţine seama de vreo chestiune legală sau nu.

    Ajung astfel prin istoriile lor personale. Acestea le fac uşor de manipulat.
    “Are un prieten / amant şi acela o pune să se prostitueze”.
    “A plecat la muncă, i-au luat actele şi au forţat-o să se prostitueze”
    “I-a fost ruşine să se plângă părinţilor sau poliţiei, aşa încât a rămas cu ăla şi a pus-o să se prostitueze”.
    Fata a acţionat din disperare, s-a agăţat de primul ticălos care i-a ieşit în drum, a riscat orice, ca să scape de sărăcia şi alcoolismul de acasă. Ori, după cum spuneau nişte băieţi mai experimentaţi, oamenii răi au o deosebită abilitate de a simţi disperarea, nesiguranţa, panica. Le miros aşa cum simte rechinul sângele prin apă de la kilometri întregi.

    Publicul obişnuit când spune că ar cunoaşte prostituţia din proprie experienţă se referă la “profesioniste”. Adică femei care au actele în regulă, pot folosi un calculator, scrie un anunţ, închiria un apartament, şi care probabil au şi o meserie legală.

    Ca să vadă de aproape victimele unor devianţi trebuie să rişte ei înşişi, să se expună. Să pătrundă prin locuri cu care nu ai vrea să ai de-a face şi printre oameni pe care nu ai vrea să îi vezi la lumina zilei.

  • “oamenii răi au o deosebită abilitate de a simţi disperarea, nesiguranţa, panica. Le miros aşa cum simte rechinul sângele prin apă de la kilometri întregi.” – Pentru ca, de multe ori, sunt ei insisi foste victime (nu ca asta le-ar scuza prin ceva comportamentul).

  • Ai in totalitate perfecta dreptate. Un articol ce merita citit cu atentie.

  • Nu se schimbă în bine și e foarte posibil ca la noi să se schimbe în ceva și mai rău.

    Ghici când au apărut în masă anunțurile din Anunțul Telefonic? 2006-2007. (Mai existau câteva site-uri active de prin 2001-2002, puține la număr, Laura Andreșan știe mai bine 😀 )

    Cu o mică precizare, apropo de Vasile Paleologu de mai sus: în 2006, tariful pe ora era 100-150 EUR, chiar 200 uneori. Chiar dacă euro era mai mic în valoare, 100 EUR însemnau vreo 350-360 de lei. Dar era mai mult ca un salariu minim net pe economie din 2006, e ca și cum ai zice azi 1500 de lei!

    Adică numai un mic număr de oameni cu venituri peste medie își permiteau să sune la anunțul în cauză. Și din acest număr se scad cei aflați sub o supraveghere familială strictă. După aceea, cei care aveau o mutră suspectă și li se trântea ușa în nas. După aceea… Churchill ar fi zis că e în statistici o minoritate atât de mică încât se încadrează la eroarea de după virgulă.

    10 ani mai târziu, ai putea spune, după anunțurile de specialitate, că se cer vreo 200, poate 300 de lei – care înseamnă cât pui benzină o dată.

    În sensul propriu, literal al expresiei, oricine își permite. E destul să se îmbrace bine și curat, să nu vorbească precum Dorel de la lopată și să plătească o sumă rezonabilă.

    Ia explică acum de față cu 3 milioane de coalizați familiști (eventual înarmați cu topoare și furci) cum, ce și cât își permite fiecare.

  • Nu cred ca poti explica nimic unor oameni care sunt convinsi ca “au dreptate”, desi nivelul lor intelectual si cultural e foarte apropiat de Evul Mediu.

    Am putea evolua doar ca popor atunci cand am scapa de obsesiile pentru “saraci si cinstiti” si “vocea poporului”. Nu exista lideri saraci si cinstiti, iar vocea poporului nu conteaza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.