Cum de vreo trei săptămâni avem parte de cea mai extinsă campanie de Black Friday a providenţei, pot spune că ăsta a fost şi un bun prilej pentru a expune o altă afecţiune modernă…

Cinismul sau, asa cum scriam recent, tentativa de ascunde limitarea şi frica sub mantia încăpăţânării, pare să fie principala boală a epocii online. Dacă până acum 10 ani, atitudinea distant-superioară a aşa zişilor “cinici” se manifesta la două categorii de persoane, acum poţi găsi oameni tineri şi pretins inteligenţi la care afecţiunea a intrat în metastază.

La fel ca bolile copilăriei, cinismul poate fi util la vârsta potrivită. Dacă eşti adolescent, caz în care nu înţelegi mai nimic din lume, sau dacă viaţa te-a făcut să înţelegi mai mult decât era cazul, cinismul permanentizat nu e chiar un derapaj de neiertat. Altfel, să nu uităm că definiţia cinicului, conform bătrânului şi nu prea flexibilului DEX (2009), vorbeşte despre un om “care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință”.

Deci nu, un “cinic” nu e un tip inteligent şi reţinut, dar nici un crucişător al refuzului, un etern Gică Contra, obsedat de a refuza orice tentativă de dialog sau argumentare logică. Ai într-adevăr nevoie de un anumit nivel de inteligenţă şi experienţă pentru a te folosi constructiv de efectele acestei mici maladii. Un strop de cinism e până la urmă parte din repertoriul oricărui om cultivat, condimentat cu o doză mică, dar usturătoare, de ironie şi sarcasm (termeni care sunt în continuare diferiţi, în ciuda încercărilor recentele ale dicţionarului nostru de a-i apropia şi a vechii tentative a comediantului Ed Byrne de a-i separa).

În cazul nostru însă, frica, neputinţa şi lipsa propriilor realizări par fi motive suficiente să te autodenumeşti “cinic”. Munceşti de la 9 la 9 zilnic, nu protestezi, nu îţi construieşti o ieşire şi nu ceri niciodată mai mult, dar te vaiţi mereu pe Facebook că în România nu se va întampla niciodată nimic? Exact, eşti “cinic”. N-ai educaţie politică, medicală sau livrescă, dar ştii că absolut totul e “de căcat”? Încă un “cinic”! Discursul tău fantezist face taximetriştii de noapte să pară academicieni? Evident, pentru că eşti un… cinic.

Cinismul nu e scepticism (culmea, scepticismul cere şi mai multă inteligenţă) şi cinismul are nevoie de o justificare. De ce? Pentru că nu e normal ca oameni de 20 şi ceva de ani să refuze orice tenativă de dialog, în favoarea unei încercări de a părea interesanţi. Nu e normal ca intelectuali de cartier, “bătrâni” aparent, la 30 şi ceva de ani, să ţină lecţii de morală pe Facebook şi să-i acuze pe “fraierii care ies în stradă”. Nu e normal ca oameni care au stat toată viaţa cu capul în jos să fie invitaţi (public) să-şi dea cu părerea despre cei care l-au ridicat. Nu e normal să te mândreşti cu blazarea.

Toţi am fost acolo, în bula aia de autosuficienţă în care ni se pare că nu merge nimic. Dacă însă situaţia se generalizează şi “lucrurile nu se schimbă”, nu resemnarea scârbită şi nici încercarea de a-i doborî pe cei care se chinuie să răzbească sunt soluţia, ci schimbarea, indiferent în ce constă ea. Unii pleacă, alţii rămân, unii pun piciorul în prag, alţii îşi iau bocceluţa şi îşi construiesc propria jucărie. Cumva, singurii care pierd sunt “cinicii” de meserie, cei pentru care nu există decât o mână de întrebări: La ce bun? Ce o să se schimbe? De ce?

Deci, dacă nu sunteţi prea obosiţi să ţineţi steagul şi nici prea tineri să-i înţelegeţi culorile, nu are sens să vă blocaţi în aceeaşi paradigmă. În timp ce unii pierd timp cu cinismul, alţii îşi construiesc scrâşnind din dinţi viitorul.

P.S: Crudul adevăr e că, cinismul cere un anumit nivel de inteligenţă, cultură şi succes pe care majoritatea oamenilor nu-l au. Proştii nu sunt cinici, sunt doar agasanţi, mai ales când îşi încep absolut toate frazele prin “Îmi scuzaţi cinismul…”