E stiut ca, dupa o vreme, chiar si marii luptatori se consuma…

In Romania insa, ei par a fi obosit inainte de a se fi nascut. Ii spuneam zilele trecute unui amic ca ultimele picaturi de eroism de la Revolutie s-au scurs de multa vreme prin tari mai primitoare. Usor obsedat de fenomen, omul a inceput sa-mi insire motive pentru care Revolutia nu a fost “revolutie”, ci lovitura de stat si cum cei iesiti in strada erau o simpla masa de manevra. Sunt complet de acord si mi-am facut temele in domeniu…

Asta nu inseamna ca la Revolutie nu au existat eroi. Pustii aia care au murit impuscati de agitatorii lui Ilici n-au murit pentru ca ”voiau sa se uite la lovitura de stat”.  Ei au iesit sa-si urle ofurile si sa lupte cu cine le-or fi bagat in cap transmisiunile ca luptau. Important e ca au iesit sa lupte si ca multi au botezat strazile cu sange pentru un crez. Chiar daca erau simpli pioni pe tabla altora, au iesit sa lupte!

Faptul ca spiritul ala inca exista s-a vazut si cateva luni mai tarziu, prin fenomenul ”Piata Universitatii”. Stiti momentul. E exact punctul in care Romania a ratat definitiv startul. 21 de ani mai tarziu, noua “piata a Universitatii” a demonstrat ca stropul de rebeliune a disparut definitiv. Oamenii nu au iesit in strada sa schimbe ceva, au iesit sa afle de ce s-au saturat. Stiu, pentru ca am fost acolo pentru o scurta perioada si nu m-am dus nici sa-l sustin pe Arafat, nici sa dau jos dictatori imaginari. M-am dus sa ma holbez, ca zeci de alti curajosi din generatia mea.

Cum spuneam, luptatorii obosesc. In 2013, luptatorii nu mai obosesc din cauza multiplelor confruntari cu “sistemul”. Nu, in 2013 luptatorii obosesc de la 9 la 19 in timpul saptamanii, iar in weekend de la 18.00 la 2.00. In club sau in “pub”, dupa preferinte. Luptatorii isi iau rucsacul in spinare si se muta in tari unde respectul si confortul ii fac sa uite de orele pierdute in frig, cu petitia in mana. Altii semneaza pe sume generoase si isi muta lupta online si la ţigara de dimineaţă. Rabufnirile lor se transforma in excese si concedii scumpe.

Vai, dar cum sa nu fim o generatie luptatoare? Sa ne uitam numai cati tineri de succes avem, cati antreprenori si angajati la firme mari sunt in jur. Pai tocmai aia e. Luptatorii au lasat armele jos, preferand sa ameninte pasiv un gigant. Luptatorilor nu le mai pasa cine le-a turnat parintii timp de 20 de ani. Luptatorii prefera sa vada viitorul copiilor lor calcat in picioare, in timp ce ei se scufunda cu lasitate intr-un pahar. L-au meritat. Dupa atata ”munca”…

Sa ne intelegem. Nu mi-am rezervat dreptul de a fi antipatic, din moment ce plutesc involuntar in aceeasi stare de confuzie si anomie. Spun doar ca singura lupta pe care o ducem este una economica, nu una a idealurilor. Ne chinuim sa ne mentinem pe linia de plutire si sa hranim un sistem pe care nu-l obligam la randul lui sa faca ceva pentru noi. In atare conditii, de ce ne vaitam ca nu se intampla nimic? Pot sa dau vina pe mine ca n-am puterea sa ies in strada si sa fac ceva. Pot sa dau vina pe voi pentru ca imi spuneti mereu ca o sa fie bine. Probabil o sa fie, dar numai pentru noi.

Au spus-o multi analisti: in Piata Universitatii 2012 a lipsit un lider. Nu o elita intelectuala, nu un politician. Un lider.  Clasa politica nu are lideri pentru oamenii “cu venituri medii, sub 40 de ani”. Am o vaga senzatie ca nici nu vom avea unul prea curand. Va fi mult prea ocupat sa stranga bani pentru excursia aia in Sri Lanka…

P.S: Daca n-ati saracit complet in urma asediului de Vallentine’s – 1 Martie si daca pe 8 Martie nu va asteapta o ultima lovitura, voiam sa va amintesc de concertul Eluveitie si Sabaton din 19 martie.  Am facut si o glumita pe tema, dar n-au prins-o decat fanii.