A venit iar “perioada aia a lunii” in care eu scriu despre filme si voi va prefaceti ca e interesant…

Ca de obicei, nu voi scrie despre vechiturile pe care le vad acasa sau despre putinele filme cu-adevarat bune pe care le gust ocazional. Motivul este cunoscut si l-am mai mentionat.  La cinematograf ma duc pentru postere colorate si filme recalcitrante. Ma rog, de cele mai multe ori nu aleg eu filmul, deci ma simt impacat. Pot sa o fac pe hipsterul si sa pretind ca merg acolo cu gandul de a fi ”sarcastic”. Nu nu, serios…nu m-am distrat la Hansel & Gretel 3D!

Hansel & Gretel: Witch Hunters 3D (2013)

N-o sa-ti vina sa crezi ce fac Hansel si Gretel in filmul asta! Click aici! Un film subestimat, o capodopera care imbina mai multe stiluri vizuale, cu referinte subtile la Guillermo Del Toro si…glumeam. Filmul iti insulta inteligenta la fiecare 10 secunde. Ciudat e ca, pana la final, ajungi sa nu te mai iriti. L-am vazut intre prieteni si am ras ca la stand-up. Literalmente. Cum aparea un personaj in scena si deschidea gura, incepeam sa rad. Pe langa lipsa oricarui contract cu privitorul (scenaristul si regizorul arunca in scena troli, mitraliere si defibrilatoare), intre cei doi actori (frate si sora in film) exista o vizibila tensiune sexuala. Asta sa nu mai spunem ca vrajitoarele arata ca un hibrid intre un goblin si un analist politic. Ma bucur insa ca i-au dat si lui Jeremy Renner o arma de foc. In The Avengers, omul s-a tinut de arcul lui timp de doua ore jumatate. Oricum ar fi, pe parcurs, filmul capata o usoara aura de “Tarantino” si incepi incet-incet sa-l savurezi. Cred.

(Un scurt rezumat al firului narativ – de aici.)

The Hobbit (2012)

Vazut la Imax cu tot “bling bling”-ul aferent. Peter Jackson a lungit povestea inutil (mercantilist, mai degraba), dar filmul arata superb. Avand in vedere ca nici in prima parte din Lord of the Rings nu se intampla mare lucru, faptul ca bataliile de pe parcurs sunt insignifiante nu mi se pare un minus enorm. Filmul merita vazut la cel putin o calitate Blu-Ray, daca nu poate fi vazut la FPS-ul pe care regizorul l-a dorit (48 FPS). Daca pe alocuri numarul mare de cadre pe secunda da uneori interactiunilor un aer de telenovela, efectul asupra claritatii si actiunii din prim plan merita. Inainte de a emigra in Noua Zeelanda, ar merge ascultata si principala piesa de pe coloana sonora (aici interpretata de Peter Hollens). Despre distributie nu am ce spune, dar am impresia ca nici nu prea conteaza. Sir Ian McKellen straluceste. Din nou.

Django Unchained (2012)

S-a scris atat de mult despre filmul asta, incat imi e greu sa intervin cu ceva nou. Desi mi se pare sub Inglorious Basterds, Django Unchained e totusi un film marca Tarantino, asociere ce vine cu povara unei anumite valori de divertisment. Christoph Waltz joaca excelent, la fel si DiCaprio. Jamie Foxx e bun, dar rolul nu-l pune complet in valoare. Pana si Don Johnson (Miami Vice, Nash Bridges) are o aparitie simpatica. Un alt cameo interesant este chiar cel al lui Tarantino care-si joaca rolul absolut oribil, cu un accent australian fara legatura cu contextul. Desigur, ma asteptam la asta, dupa aparitia din Sukyiaki Western Django. Surprinzatoare sunt si momentele lui Franco Nero, actorul care a jucat intr-un vechi western cu numele de…Django. In traditia lui Inglorious, scenariul este ceva mai elaborat, dar si mai plictisitor din pacate. Filmul merita oricum vazut, fie si pentru recompensele ”copilaresti” pe care ti le ofera. Ai vazut cum a zburat aia cand a impuscat-o? Moaaamaaa…

Looper (2012)

Joseph Gordon-Levitt stie sa joace bine si o face. La fel si Bruce Willis (desi aici imi aminteste de Surrogates). Jeff Bridges are o aparitie foarte interesanta, iar Emily Blunt joaca asa cum stie ea mai bine, adica mai deloc. Plasat intr-un viitor mult prea indepartat pentru putinele si ridicolele inovatii aduse, Looper este centrat pe o categorie de pusti ai strazii al caror job este sa omoare oamenii trimisi din viitor. Trecand peste paradoxurile temporale si situatia usor ridicola, s-ar zice ca avem un film bun. Actori maricei, o tema interesanta si un inceput promitator. Din pacate, filmul este profund cliseizat si curge foarte incet. E genul de film care-ti tot serveste lucruri pe tava, dandu-ti impresia ca la final toate banuielile tale vor fi spulberate. Ei bine, finalul nu mai vine, iar Looper ramane un film placut, dar complet previzibil.

Alex Cross (2012)

Un film cu un fel de Sherlock Holmes afro-american, vazut intamplator. Problema cu Alex Cross nu este ca Tyler Perry e incapabil sa transmita vreo emotie. Dupa ce a jucat-o atata timp pe Madea, e de inteles. Problema e ca omul foloseste psihologia ca pe o ”putere magica”. Lucrand intr-un domeniu care ma incurajeaza sa fac asta, realizez importanta capacitatii de a intelege oamenii. Cu toate astea, Alex Cross are puteri de deductie care tin de supranatural. Urme de sange pe perete? E clar, probleme cu autoritatea in copilarie! Si mai trist e ca, dupa ce ni se da de inteles ca domnul Cross e un timp grasun care lucreaza cu capul, nu cu pumnii, la final aflam ca noi urmaream de fapt Rambo. Alex Cross isi omoara cam singur nemesis-ul, un mercenar extrem de bine antrenat care-i ucisese sotia. Acelasi mercenar (Werner Daehn) este singurul lucru bun din tot filmul.

P.S: Daca aveti chef si nu intind prea mult coarda plictiselii, as face si ceva recenzii muzicale in perioada asta. Nu de alta, dar vreau sa descos ultimul album al grecilor de la Rotting Christ. In urma multipleleor vizite in Romania, baietii au prins ceva gust pentru folclor si au inclus un cover dupa “Cine iubeste si lasa” (tot fara diacritice il pronunta si ei).

P.S 2: Stiu ce-am promis cu articolele, dar sunt inca gripat. Nu va apropiati prea mult de monitor.