Oracolul din Turtucaia
O sa-mi incep articolul cu o intrebare pe care o detest: Va mai amintiti…?
Detest intrebarea pentru ca, asa cum bine puncta un redactor, e o metoda lenesa de a incropi un articol. Eu o sa intreb “Va mai amintiti de Dacia Lastun?” iar voi o sa spuneti “Da!” si eventual o sa-mi povestiti despre cum o foloseati drept fier de calcat. Si uite asa, dintr-o intrebare si 20 de comentarii, Krossfire a scris “un articol despre vechiul Lastun”. Din fericire, nu voi face asta. Sunt prea egoist pentru a nu delira macar patru paragrafe. Prin urmare…va mai amintiti de vechile “oracole”?
Da, ma refer chestiile alea pătate de carioci, inţesate de lipici si scufundate in parfum. Pentru pustii ale caror clase primare au coincis cu anii 90′, oracolele sau “caietele de amintiri” au fost prima tentativa romaneasca de Facebook. Un Facebook manual care te obliga sa citesti, nu numai sa pui poze cu pisici, Sailor Moon si trupa Genius. Oracolele erau similare ”caietului de sfarsit de an”, oferite in liceu. Puneai niste intrebari standard, delimitai foi pentru colegii vizati si plimbai caietul asta pana il vedeai completat. Evident, cei mai vizati erau popularii clasei. Era de preferat sa ai amintiri cu aceiasi oameni cu care aveau amintiri toti.
La inceput, oracolul era o jucarie, un artificiu inocent pentru fetitele din clasele mici. Mesajul era “Salut! Am invatat sa scriu si pot si desena!”. Ulterior, odata cu trezirea treptata a hormonilor si aparitia intrebarii “Tie de cine iti place?”, oracolul a devenit ceva mai mult. Era cea mai rapida si subtila metoda de a afla ceva despre o anumita persoana si de a o scoate la un film sau o prajitura (pentru cititorii tineri: “de a o scoate in club si de a-i pune mana pe cur”). Dispareau intrebarile lungi si spatiile pentru abtibilduri, apareau raspunsurile directe, monosilabilce. Mai mult, cei rugati puteau completa anonim. Nu conta oricum, din moment ce, dupa completare, minunea ajungea tot la tine. Confortul psihologic era baza.
(Sursa imaginii. Evident, existau si oracole ceva mai ”masculine”).
Noi, “hipsterii” pasionati de S.F si jocuri video, ne-am prins destul de tarziu de sursa asta de informare. Primul si singurul meu oracol a aparut prin clasa a sasea, cand deja caietele semnate faceau loc mIRC-ului din salile de net improvizate. Au scris vreo noua fete in el, ceea ce era un succes pentru vremea respectiva, mai ales ca il dadusem la vreo 10. Nicio alta campanie semnata de mine n-a mai avut rata de succes de 90%. Mai mult, printre randuri, aparuse si cea mai tare intrebare pe care o puteai primi in clasa a sasea: Tu mai esti virgin? (venita si de la o tipa a naibii de simpatica la momentul ala). Inainte de a continua, as dori sa citim lent adverbul ”mai”. Inca de la 12 ani nasteam astfel de framantari. Prevazusera fetele ca aveam sa ajung fotomodel.
Unde am vrut sa ajung cu articolul asta? Ei bine, ma gandeam ca, in cateva cuvinte, oracolul facea ce nu face pe moment nicio retea sociala. Oracolul oferea o solutie simpla la orice nedumerire si iti oferea o parghie, ba chiar si un imbold de a fi sincer. Voiai sa stii care-i filmul preferat al fetelor de varsta ta? Oracol. Voiai sa stii daca te place? Oracol. Voiai sa-i ”ceri prietenia”? (pentru cititorii tineri: “sa o faci femeia ta, frate”). Oracol.
Surprinzator nu era mediul, ci raspunsurile. Chiar daca micile falsuri erau la moda, carnetelul ala te provoca sa raspunzi. Te forta sa renunti la biletele si tatonari. Era Facebook, Quora si LinkedIN la un loc, cu aroma de 140 de caractere. Fara poze cu bot de rata, fara carti aruncate intr-o lista：un simplu carnetel si mult curaj.
P.S: Titlul este aleatoriu si n-are absolut nicio legatura cu batalia istorica despre care n-aveati idee ca a existat. Altfel, nu o sa ma apuc iar sa scriu la o saptamana, doar ca zilele astea au fost mai turbate decat ma asteptam.
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- Fanii toxici și fanii terapeutici September 21, 2024
- După multă vreme, niște muzică… September 7, 2024
- Sindromul impostorului și impostorii fără simptome August 11, 2024
- Să nu ne supraestimăm... July 15, 2024
- Bucuria de copil June 29, 2024
Serios ca nu se mai zice “sa ceri prietenia”? Sau erai sarcastic?
Oricum, la faza cu virginitatea am ras amintindu-mi cum povestea sora unei prietene bune la telefon cu alta pustioaica tot de vreo 13-14 anisori ca ea nu vrea sa faca decat sex oral cu iubitul, sa nu ia SIDA. Good times.
Heh, ce vremuri… Imi trezesti amintiri frumoase 🙂
Uhmm, eu intr-a sasea sau a saptea (ma cam lasa memoria, deci “Va mai amintiti…” ala nu e pentru mine) am vrut eu sa fac modele speciale pe un oracol din asta. Needless to say, nimeni nu mi-a mai inmanat vreo unul dupa aceea (si ala era oricum al treilea sau al patrulea pe care-l completam). Am reusit sa-i dau foc incercat sa fac o foaie “antichizata” si trecuta pe sub patina aspra a timpului. A ars tot caietul… Eh, si-asa eram total nepopulara. :))
Odeena: N-am prea mai auzit expresia. Daca se zice insa, scopul este cam altul. Presupun ca povestea destul de recent 😀
Redgrave: E bine 🙂
Breathemein: Vezi daca nu te-ai jucat cu focul suficient cand erai mica :P?
ce stiti voi de oracolele anilor ’80-’89?? FB din ziua de azi e nimic in materie de fotografii. Se decupau imagini de vis din Burda sau Nekerman… saracii mai puneau din Cinema sau Femeia. Si da, existau boticuri si atunci. Cu ruj rosu – de fapt era unul verde bulgaresc/polonez parca. Pitzi erau si atunci.
Hmm, cand eram mica, eram usor piromana, dadeam foc tuturor chestiilor de prin casa si, culmea, n-a ars nimic… Pana la blestematul de caiet! :))
Sau tu te refereai la altfel de joaca cu focul? Pe care nu, nu o practicam :))
Prin anii 89-90 (şcoală generală, evident) am făcut şi eu un astfel de oracol la rugămintea insistentă a unei colege căreia îi plăcea de un coleg din clasă, individ care refuza categoric să-i compleze oracolul ei. A trebuit să inventez nişte întrebări mai ocolitoare şi să-l pun pe respectiv să-mi completeze mie, în speranţa că nu se prinde ce urmăream. S-a prins după ce l-a completat şi mi l-a rupt bucăţele în faţa mea. Cea care a plîns a fost colega. Mie una mi se păreau cam siropoase şi toate întrebările alea cu “ce săpun foloseşti, care e culoarea preferată, ce muzică asculţi etc” nu prea le mai citea nimeni, interesant era doar răspunsul la “de cine eşti îndrăgostit?” Mai am în schimb păstrate tot felul de jocuri pe hîrtie, cu o serie de întrebări şi în funcţie de răspunsuri “vedeai” dacă respectivul te iubeşte sau nu. Eram nişte copii naivi şi frumoşi, mi-e dor de anii 80 din punctul ăsta de vedere, 😀
Povestea in vacanta de Craciun, plimbandu-se cu nonsalanta pe hol unde puteam sa o auzim eu si sora-sa. Diplomata cum mi-s, n-am comentat nimic 🙂
Odeena: Din generatia noastra, deci? Nu era mai tanara?
Amy: Mama ce gest de fronda! Cum sa-ti rupa oracolul? Cat despre jocuri pe hartie, era celebra “sepie” care apare si in South Park (the “future telling device” din episodul “Marjorine”).
Hahaaa, da, el era rebelul clasei, al şcolii dacă mă gîndesc bine, genul isteţel şi drăgălaş care putea să tragă fetele de codiţe şi ele să nu se supere. Iar între noi era o relaţie mai profundă de prietenie şi eu îi trădasem încrederea. Ehhh, erau multe subtilităţi acolo, nici eu nu mă simţeam ok că a trebuit să-l mint. Episodul din South Park nu mi-l amintesc acum, dar sînt convinsă că toţi în perioada aceea jucam astfel de joculeţe.
Asta e subiect de 5 dimineata dupa mult verde si board-games cu amicii din tinerete.
“La noi in clasa” era bine sa te “pui bine” (redundanta necesara) cu fetele care “stiau” ele sa puna intrebarile alea ca sa stoarca “adevaruri” nebanuite de la colegi. Un fel de “strategic planner copy” precoci. Iar cel mai dragut era ca baietii erau mai incantati de fazele astea decat fetele. Asta daca avem taria de testosteron sa recunoastem.
Din pacate cele 4 minunatii au fost aruncate acum 6-7 ani de o curatenie “temeinica” a mamei mele, pe motiv ca “la ce-ti trebuiau oricum”. Curatenie facuta in lipsa.
Costel!
4 oracole? Ohohoo…avem un expert 😀
P.S: Si da, cunosc genul “ala” de curatenie.
😀 … ai rimembăr ! Cu versuri personale “chinuite” sau “şocante” de Marin Sorescu. Gestul suprem erau doua buze rujate aplicate sub “stii tu …” scris cu mana stanga.
Am avut si eu ceva de genul asta, dar a ars … nu imi mai aduc aminte daca a fost initiativa prietenei mele sa-i dau foc in semn de “supunere” sau i-am sugerat eu aceasta idee ca sa o domolesc … 🙂 … erau niste “chestii” care ii trezisera gelozia.
Oricum, cea care ar fi urmat ar fi distrus orice urma a predecesoarei sau daca nu ar fi facut-o ea as fi facut-o eu, asa, “ca sa nu avem discutii”. Fresh start, cum s-ar spune :). Macar startul sa fie freş !
Cred ca in cele cateva nimicuri era mult mai multa emotie decat in mii si mii de pagini de FB. Sau poate ca este doar impresia mea … ?
Marin Sorescu? Dar erati pe cultura domnule…
Si da, emotia era acolo 🙂
Video killed the radio star … 😀 … FB killed the oracle. Nu te pui cu “new technology” …
Excelent, de la titlu pana la ultima litera! Iar Lastunul din “deschidere” e de-a dreptul savuros! 😀
“Era de preferat sa ai amintiri cu aceiasi oameni cu care aveau amintiri toti” – doamne, cat de stereotipi mai eram pe vremea aia.
P.S. Niciun album de sfarsit de liceu sau facultate n-a fost vreodata la fel de spectaculos precum un oracol din scoala generala.
Albumele de final de liceu aveau nota aia grava, senzatia ca trebuie sa scrii ceva maret de care altii sa-si si aminteasca la un punct. De-asta si apareau dubioseniile de gen: Ai fost omul pe care l-am admirat intotdeauna, dar n-am avut curajul sa i-o spun! (cu alte cuvinte, mi-am amintit ieri ca existi!).
of, ce dor imi e de Turtucaia.. 🙂
Am avut si eu oracol si am si scris in vreo cateva, dar imi pare foarte rau ca nu mai stiu ce am mai facut cu el. :((
Ce este Turtucaia?
Eu am primit odată un bileţel pe care scria că am picioare frumoase. Din păcate, era un bileţel anonim, aruncat pe bancă în timp ce eram la tablă.
Probabil bileţelul era din Turtucaia :))
Eram mare autoare de oracole la începutul anilor 90, când am fost în gimnaziu. Și ce succes aveau oracolele, într-o vreme le făceam în caiete mari, studențești. În clasele mici făceam caiete de amintiri, erau chiar frumoase în kitchul lor copilăresc, cu floricele și tot felul de desene și pupici ascunși în colțul paginii. Chiar mă întreb dacă mai există vreunul dintre aceste caiete vechi ale mele în podul părinților.
Nenorocirea făcea că la Pedagogic, unde am fost până într-a VIII-a, eram o ciurdă de fete în clasă și doar vreo 5-6 băieți. Îți dai seama ce nebunie era și cu oracolele într-un asemenea mediu?
Cuvanta: Un orasel unde s-a dat niscaiva batalie in WW1 😛
Catalina Letitia: Pedagociul din ce oras?
Din Timișoara.
Ce vremuri! Ăi mai misterioşi foloseau “secret”, ca răspuns la jumătate din întrebări şi ăi leneşi aveau o înclinare către “idem x”.
Ce vremuri….umbla un oracol prin toata scoala…la un moment dat nu aveai timp sa completezi cate oracole primeai…si baietii care voiau sa se dea super tari si mari barbati nu-ai faceau oracole si le furau un pic sa vada exact cine ce a completat ca sa stie cum isi fac planul de atac…bune vremuri…facebook-ul nu cred ca are atata succes
[…] Oraclul din Turtucaia – Despre retelele sociale ale copilariei. […]