47 la suta…

Cu putin timp in urma, Romney si Obama se impungeau in procentaje…

Votanti indecisi, sondaje si, bineinteles, cei “1 la suta”. Acea masa amorfa responsabila pentru decaderea societatii vestice, criza si deconspirarea lui Mos Craciun. Lasand la o parte vina reala pe care o anumita minoritate o are in distributia avutiei, cei “1%” au devenit un tap ispasitor. Fie ca protestezi impotriva politicienilor, chiaburilor sau a sefilor tai, ideea unui “1%” mistic, o cauza a neputintei personale, este extrem de tentanta. Fara indoiala ca acel 1% exista. Din pacate, o “sursa a tuturor relelor” nu exista, oricat te-ar calari socialismul.

Dar nu despre cei 1 la suta am de gand sa aberez, ci despre celalalt procent care a facut furori in perioadă. Incercand sa-si mobilizeze electoratul si neavand inspiratia unui discurs despre spartani, Mitt “Money” a scapat o replica interesanta. A numit direct, mai mult sau mai putin intentionat, un grup pe care Obama a preferat sa-l ignore deliberat: cei 47%. Da, aia 47% dintre americani care asteapta ajutorul social pentru a face “sketti” si pentru a-si putea in sfarsi folosi kilogramele de cupoane. Desigur, procentul a fost umflat pentru orgoliul republicanilor, dar el exista si nu e neglijabil!

Mai mult, nu doar ca exista, dar procentul are drept de vot! O stiu toti presedintii si prim-ministrii de dupa Revolutie. O stie bine si Francois Hollande, omul care pare pornit sa transforme Franta in cel mai vestic stat comunist din Europa. Din procentajul asta, o mica parte isi merita indemnizatiile. Sunt oameni cu care soarta nu a fost deloc blanda. Sunt oameni la care ar trebui sa ne gandim mai des, nu numai la Craciun si in campania electorala. Totusi, cand ai state unde oamenii traiesc exclusiv din ajutoare (nu neaparat pentru somaj) si nu afiseaza nici cel mai mic semn ca ar vrea ca lucrurile sa se schimbe, incepi sa te intrebi daca statul nu intervine intre individ si selectia naturala.

(Ironica sursa a imaginii)

Pentru a ajunge insa la  afirmatii categorice, ar trebui sa ne uitam putin la criza si la sursa ei. Prins zilele trecute intr-o discutie pe Facebook (discutie, unde, obosit, am cam inceput sa aberez), am ramas fixat pe cuvantul pe care initiatorul discutiei insistase: valoare. Despre anomie si lipsa valorilor in general am mai discutat, dar nu si despre modul in care este perceputa valoarea unui bun. Cei cu radacini in domeniu ne pot oferi o definitie mai completa. Pentru scopul acestui articol, ma voi opri asupra definitiei valorii in acceptiunea economiei politice. Aici valoarea insumeaza munca “sociala” si costurile necesare productiei unui bun, distributiei si promovarii  lui. Dand la o parte adaosurile, am putea deci spune ca valoarea se poate echivala cu munca sau efortul depus. Stiu ca nu e o definitie 100% corecta, dar pentru scopul acestui articol, “am putea spune”.

Implicit, achizitionarea unui produs implica un efort financiar din partea ta si deci, munca. Cam aici se opreste logica celor ”47%”. Ii numesc in continuare ”cei 47%” pentru ca, in tari precum Romania, sunt sanse ca procentul sa se apropie de realitate. Romanii isi cumpara nerabdatori ultimul iPhone in schimbul a sute de ore de sclavie. Contractele ”avanajoase” cu operatorii de GSM, ratele si ofertele de tip ”layaway” (habar n-am cum se traduce – punere deoparte, preplatire in rate?) tin o mare parte din populatie departe de problema reala: munca. In momentul in care iti traduci cumparaturile in ore de munca, lucrurile incep sa se limpezeasca.

Din pacate, ei, cei ”47%” prefera mâlul incertitudinii si al muncii pentru “ziua de maine”. Nu de alta, dar vorbim de oameni care supraestimeaza constant valoarea propriei munci. Vorbim de oameni pe care ”statul social” ii valorifica in momente cheie. Pana la urma, ei sunt oamenii care il tin in viata. In fond, sa micsorezi procentul ar insemna sa accepti ca ”majoritatea” e un simplu ”vestigiu evolutiv”. Ar insemna sa accepti ca nu mai exista joburi pentru baietasii cu opt clase si ca nu vor mai exista nici pe viitor. Inseamna sa intelegi ca agricultura n-are nevoie de manuitori de furci sub 18 ani, ci de ingineri agronomi calificati. Inseamna sa pricepi ca cinci muncitori cu suficient echipament si un lider bun pot suplini o echipa de 30. Asta nu e un fenomen romanesc, e un fenomen european. Cei care raman pe anumite pozitii sunt din ce in ce mai putini si mai buni. Evident, ei vor fi si din ce in ce mai bine platiti. Vor fi 1 la suta, daca vreti…

Poporul care lupta cu ciocoii nu exista. Fiii lui “Să ne dea” nu au ce cauta intr-un stat modern, chiar daca sunt o masa de manevra convenabila. Conflictul este inevitabil, dar castigatorii nu vor fi ”masele”. In cel mai bun caz, ei vor fi cauza. Pana cand ”poporul” nu va admite ca e timpul sa se adapteze sau sa-i lase pe altii sa o faca, cei 47% vor ramane o datorie neplatita!

P.S: Stiu ca-i un articol cam greu de digerat duminica. Nu ma supar daca pastrati injuraturile pentru luni.

28 Comments

  • Un articol excelent.

  • Procentul de 47% e fals. De fapt “asistaţi social” sunt 100%. Fiindcă toată populaţia, fără excepţie, beneficiază de o anumită formă de subvenţie: gaz sau curent electric la preţ preferenţial, încălzire la preţ preferenţial, ajutor de şomaj dacă rămân şomeri, tratament medical la urgenţă chiar dacă nu au asigurare de sănătate, alocaţie pentru copii, concediu pentru mame (chiar şi mamele şomere au dreptul la o indemnizaţie lunară în primii 2 ani, chiar dacă e mică, prin AJOFM) şi altele de genul ăsta, perfect justificate, fiindcă toată populaţia plăteşte impozite. Chiar şi cel care nu are niciun venit, la fiecare bere pe care o cumpără plăteşte 24% TVA şi nişte accize.

    De la ultimul aurolac până la Ioan Niculae. Ultimul primind gaz ieftin ca să fabrice cu ajutorul lui îngrăşăminte scumpe pe care le vinde ieftin, ca în proverbul “scump la tărâţe şi ieftin la făină”.

    Aşa încât conu’ Mitică Romney te face să te întrebi cum un tip care nu înţelege nici măcar acest mic amănunt din modul de funcţionare al economiei poate să fie om de afaceri multimilionar şi guvernator al unui stat din prima economie din lume.

    ~Nautilus

  • El cred ca se referea la oamenii a caror munca depusa este mult sub valoarea care li se pune la dispozitie. Altfel, Romney avea ceva probleme la capitolul logica (vezi intrebarea “De ce nu se deschid ferestrele in avion?”).

  • …Citeşte mai sus: şi lui Ioan Niculae i s-a pus la dispoziţie gaz pe bani de cornuri, şi asta nu înseamnă că a făcut îngrăşăminte mai multe sau mai bune.

    Nu e ciudat că la noi fac avere tocmai cei care nu produc nimic de valoare şi acele segmente ale publicului care produc îşi iau şuturi în fund?

    ~Nautilus

  • Pai aia incercam sa si subliniez 🙂

  • Din pacate, intr-o tara subdezvoltata cum a devenit Romania, procentul nu prea are cum sa nu se invarta in jurul lui 40%.

  • Articolul e cam greu pentru luni dimineata, recunosc, dar mai meritam si cate-o palma din asta, ca sa ne trezeasca la realitate.

    Bine, pe mine nu ma incalzeste cu absolut nimic sa stiu ca toata lumea e sub puterea celor “47%”, nu m-a interesat niciodata sa stiu ca si altii o duc la fel de rau ca mine, pentru ca mi se pare ca asta intretine oarecum diverse boli (ce daca am luat 3? toti colegii de grupa au luat 3! ce daca mananc cacaturi si traiesc din ajutor social? tot statul face la fel!).

    Oamenii astia despre care ai scris aici sunt mase de manevra. Sunt “cauzele” cuiva la momentul potrivit, orbiti cu 2 lei si cam atata tot. Ei nu au capacitatea sa gandeasca in avans, important e momentul. Sunt obisnuiti sa supravietuiasca si fac tot posibilul sa ramana la acel prag. Iar statul ii ajuta, pentru ca are nevoie de mase de manevra.

    Sper ca am fost coerenta, m-a derutat video-ul pe care l-ai pus. Niciodata nu am crezut ca oamenii pot manca ceva atat de scarbos. Pur si simplu m-a oripilat linkul ala catre Youtube. Sa nu mai faci din astea :))

  • Nu cred ca ati inteles exact ce vrea sa spuna Vlad.
    Ideea este ca pe masura ce tehnologia si societatea avanseaza este nevoie de din ce in ce mai putini oameni care sa faca munca efectiva necesara ca sa avem ce ne trebuie: masini,case, telefoane, etc. Ca rezultat, din ce in ce mai multi oameni nu o sa mai fie implicati in munca efectiva, ci vor deveni un fel de asistati sociali, care invart hartii sau pur si simplu nu fac nimic. Aceasta a doua categorie devine repede majoritara. Cum democratia se bazeaza pe votul majoritatii, ajungem intr-o societate in care cei care nu fac mare lucru sunt cei care devin cei mai importanti, in detrimentul celor care produc efectiv in societate. S-ar putea spune ca intram intr-o criza a democratiei.

  • Wpolitka: De la asta plecasem, dar pe parcursul articolului mi-am dat seama ca, in aceeasi masura in care cei “47%” vor creste ei trebuie sa si dispara cumva. In cateva state (estice, de data asta) s-au implementat programe agresive de recalificare profesionala si unele dau roade. Din Vest nu auzim altceva decat “Ce facem cu ei?”. Problema e ca, in ritmul asta, la un moment dat vom deveni “ei”.

  • Andreea: Nu esti prima persoana care s-a tot uitat la clipul cu Sketti si apoi la alte clipuri din Here Comes Honey Boo Boo 🙂

  • “Ideea este ca pe masura ce tehnologia si societatea avanseaza este nevoie de din ce in ce mai putini oameni care sa faca munca efectiva necesara ca sa avem ce ne trebuie: masini,case, telefoane, etc. Ca rezultat, din ce in ce mai multi oameni nu o sa mai fie implicati in munca efectiva, ci vor deveni un fel de asistati sociali, care invart hartii sau pur si simplu nu fac nimic. Aceasta a doua categorie devine repede majoritara. Cum democratia se bazeaza pe votul majoritatii, ajungem intr-o societate in care cei care nu fac mare lucru sunt cei care devin cei mai importanti, in detrimentul celor care produc efectiv in societate. S-ar putea spune ca intram intr-o criza a democratiei.”

    În condiţiile din prezent, sistemul politic tradiţional în care câştigarea voturilor e bazată pe aderenţa absolută, religioasă, la doctrină este demodat.

    De fapt, în prezent în România nu există diferenţe doctrinare clare între uslinoşi şi portocalii. În campania electorală (care se desfăşoară fără întrerupere din 2006, chiar dacă alegerile au fost în 2012 🙂 ) bătaia peştelui nu a avut ca motivaţie chestiuni practice (funcţii, bani, proiecte de construcţii, locuri de muncă, impozite, investiţii, corupţia, împărţirea administrativă), ci nişte chestiuni nebuloase, aparent absurde şi caragialeşti, legate de faptul că uslinoşii ar fi “mai demni şi mai respectuoşi, precum comuniştii” în timp ce adversarii lor ar fi “cocalari, parveniţi, îmbogăţiţi peste noapte, care şi-au cumpărat diplomele, îi dispreţuiesc pe săraci şi au vuitoane”. De fapt prima caracterizare era falsă, iar a doua se potrivea fără excepţie tuturor celor implicaţi.

    Contraexemplu: partizanii lui conu’ Mitică Romney înţelegeau foarte bine că tipul nu prea are nicio soluţie pentru a face economia să se mişte mai bine şi că de fapt economia s-a salvat singură, fără el şi fără Barack-Vodă cel Negru, dar îl susţineau tot din nişte motive nebuloase legate de faptul că el ar fi “omul tradiţiei, al religiei şi al relaţiilor sociale şi familiale tradiţionale”.

    În ipoteza în care această caracterizare ar fi fost adevărată, trebuia ca alegătorii să se asigure că nu îl vor vota, fiindcă prima economie şi forţă militară din lume nu ar trebui să ajungă pe mâna unuia care seamănă chiar şi de departe cu Berbecali.

    În schimb, Berbecali al nostru a intrat în Parlament şi votează legi.

    ~Nautilus

  • Va dau o tema de gandire:

    In romania sunt enorm de multi asistati social, sunt tarani care prefera sa primeasca 600 ron de la stat pe care-i beau la carciuma (ca de mancat isi cresc singuri) decat sa munceasca pentru 1300 ron. Sunt exemple multiple de antreprenori care angajeaza pentru mediul rural oameni adusi de la distanta pentru ca localnicii nu vor sa fie platiti doar dublu ajutorului social pentru munca.

    Acesti oameni (multi) nu sunt verificati daca au avut posibilitatea de a munci in locul ajutorului social. In alte cuvinte, il primesc aproape neconditionat.

    Acest ajutor social vine de la bugetul de stat, care se strange de la firmele si personele fizice care platesc corect. Estimez eu pe la 30% sau maxim 40%, restul economiei fiind la negru, sau pura evaziune. TVA-ul fiind singura taxa platita de (aproape) toata lumea. (motiv pentru care este si asa de mare)

    Din acelasi buget colectat din doar 30 – 40% din activitatea economica sunt sustinute contracte care costa de 10 – 20 ori mai mult decat in tari precum Germania sau Franta, pentru servicii si constructii la o calitate mai slaba decat in acele tari.

    Tema de gandire este: va dati seama cat potential are bugetul Romaniei? E doar o treime din ce-ar trebui sa fie, si e secat de asistati sociali care nu merita si contracte ridicole. Daca doar una din aceste probleme (evaziune, asistenta sociala sau contracte) este rezolvata Romania se poate transofmra total.

    Avem o tara bogata, dar cam atat de hoti suntem. Si cand trebuie sa iesim in strada blamam protestele, dar la un brad luminat din aluminiu de strangem 70.000.

  • Pana la asistatii sociali, au grija altii sa ia caimacul. Eu o vad in primul rand ca pe o problema sociala, nu neaparat ca pe una financiara.

  • @krossfire: n-am dat click mai departe, sa vad Honey Boo Boo shit, ca mi-era frica.
    Asa cum am recunoscut mai sus, e posibil sa nu fi observat toate nuantele problemei, asa cum bine a remarcat wpolitika.
    Problema nu are o rezolvare, doar una ipotetica si nici aceea foarte completa, si asta doar din cauza ca nu se doreste o rezolvare.
    Politic vorbind, un grup de oameni dependenti de putere (orice culoare ar avea ea) e mult mai usor de manipulat. Chiar daca suna un pic a teoria conspiratiei (era sa scriu teoria constipatiei, cum o alint in zilele mele bune), cred ca de aici porneste totul.
    Sa le oferi acelor oameni posibilitatea de a alege sau sa le restrangi ajutoarele sociale ar insemna (in timp) cresterea nivelului de inteligenta a celor care fac alegerile si implicit calitatea vietii (tot in timp, dupa foarte mult timp). Oamenii care ar evolua mai departe de pragul de asistat ar face alegerile cu cap si n-ar mai fi conditionati de un partid sau altul ca sa-si poata cumpara tigarile pentru maine. Ceea ce ar insemna ca electoratul care poate fi invartit si manipulat ar fi din ce in ce mai mic. Cred. 🙂

  • De acord. Acum uita-te la acest minunat clip :))
    http://www.youtube.com/watch?v=wgB2CQxRvps

  • Please, pune si tu spoiler alert. OMG. In viata mea nu mai dau click pe link-uri de la tine. Sufletul meu a luat-o la goana, s-a ascuns sub o piatra, peste care a trecut o masina, bucatatele s-au raspandit in lumea intreaga, fiecare bucatica a ajuns in ochiul unei persoane, s-a topit acolo, a ajuns la inima si a facut-o sa plezneasca. Brain fart.

  • Well, persoanele alea au acum o bucatica de suflet in plus. All thanks to Honey Boo Boo :))

  • Yeah, but I needed my soul! 🙁

  • Well, go look for it fast (until Honey Boo Boo accidentally eats it with butter and ketchup).

  • Oare-i corect sa vorbim de subentionati numai ca persoane fizice cand cea mai parte a subventiilor merg catre corporatii? Industria petroliera care inregistreaza si cele mai mare profituri, beneficiaza si de cele mai mari subventii. Tot asa cum poti spune ca subventiile merg catre toate persoanele fizice, se poate spune ca nici corporatiile nu au ramas neatinse.

    Congresul american voteaza intr-una proiecte militare (cel mai recent, tancuri), de care Pentagon-ul spune ca nu are nevoie si nu le vrea, in ideea de a crea astfel locuri de munca. In ipoteza ca un astfel de proiect este demarat in ciuda opozitiei Armatei, putem oare spune ca cei care lucreaza acolo sunt “subventionati” sau “creatori”? Distinctia e profund subiectiva si controversiala.

  • Corporatii care, la randul lor, sunt vestigii evolutive ale economiei reale de piata.

  • Acum 10 ani, trei sferturi din români v-ar fi dat dreptate în chestiunea corporaţiilor şi restul ar fi zis ca voi din complezenţă. Inclusiv profii mei, care aveau în urmă cariere lungi şi glorioase în slujba nobilelor idealuri ale socealizmului, trecuseră şi prin celelalte ţări CAER, ştiau cum merge sistemul şi nu se jenau să vorbească de el: foloseşti gaz ieftin ca să produci ciment scump pe care îl vinzi ieftin şi primeşti în schimb utilaje scumpe cu care faci produse ieftine sub nişte licenţe scumpe. Rezultatele s-au văzut în epoca raţiilor şi cozilor 🙂

    Zece ani. În aparenţă, un timp scurt în care nu au cum să se schimbe multe.

    La fel de bine ar fi putut să fie 100 de ani.

    Cu zece ani în urmă, situaţia era opusul celei de azi, imaginea ei într-o oglindă răsturnată: duşmanul nr. 1 era Garda Financiară, alde Născase erau cei care furau cu 2 mâini, baronii locali se îmbogăţeau peste noapte, proprietăţile valorau cel mult bani de cornuri, Statul plătea salarii de 2,5-3 milioane ROL; dar, în acelaşi timp, “iniţiativa privată” a fiecărui “rromân întreprinzător” lucra sub forma buticului de scară de bloc, terasei de cartier, chioşcului de agent de asigurări de la Udrişte, standului din Niro şi tarabei din Piaţa Unirii de la metrou. Într-o asemenea atmosferă, era firesc să crezi că Statul e inamicul public şi că nu vrei decât să fii lăsat în pace, de Garda Financiară, de DSV, de Poliţia Economică, de fisc şi de oricine altcineva.

    E de ajuns să treacă 10 ani şi să vadă “rromânul întreprinzător” cum el însuşi îmbătrâneşte şi nu mai e destul de vioi să se ocupe de butic. Faptul că proprietatea lui valorează un sac de bani (sau că are acces la credit, sau maşină în leasing, sau smartphone în loc de epava de One-Touch-Easy) e mai puţin important. Începe să îi sune ceasul biologic, să vadă că veniturile nedeclarate nu te ajută la calculul pensiei. Copiii cresc şi încep să îşi caute job şi cu ocazia asta să vadă că le trebuie mult mai multe chestii decât telefon mobil şi chirie. Dintr-o dată, ideea de job stabil “într-o meserie intelectuală” în corporaţii devine mult mai tentantă pentru tânărul golănel cu telefon mobil.

    Nu un câştig extraordinar e cel care motivează lumea. Un funcţionăraş mărunt debutant de la BCR avea vreo 1600 RON pe lună pe vremea duduirii economiei, făcea mai mulţi bani dacă ar fi fost chelner sau şofer de camion. Dar e cam greu să iei credit când ai numai minimul pe economie pe cartea de muncă, nu te bagă nimeni în seamă dacă nu ai prestigiul legitimaţiei, iar dintr-un job de 2 parale e mult mai uşor să fii concediat peste noapte. Iar Statului îi e mult mai greu să strângă impozite de la unul care ia salariul în plic la o firmă de apartament care e pe pierdere din 1990 încoace şi nu dă faliment.

    Faptul că sunt subvenţionate corporaţiile nu e capitalism, e socialism. E nevoie de un regim de tip socialist, cu program stabil 8-17, cu credite, cu carte de muncă, diplome de studii, impozite mari (teoretic avem cotă unică 16%, în practică impozitele şi contribuţiile care ţi se reţin pe fluturaşul de salariu sunt de 44%), controale frecvente, şpăgi în dreapta şi-n stânga, saci cu acte pentru orice rahat, ca să asiguri bunul mers al societăţii şi al serviciilor publice.

    Altfel poţi “să trăieşti ca un capitalist” câteva decenii şi după aceea să te trezeşti că nu mai ai pensie fiindcă n-ai de unde, că nu mai sunt cabinete medicale fiindcă nu aveau pacienţi şi s-au închis, şi că nu mai vine trenul fiindcă a dat CFR faliment 😀

    ~Nautilus

  • Pai n-am sustinut ca ar fi capitalism, dar, oricum, dezvoltata demonstratie (si mai ales: o demonstratie pe care Akismet inca nu a ingurgitat-o).

  • Pentru mine, venit la spartu’ targului, e un articol mai greu de “mestecat” si marti seara. 😀 Noroc ca, de data asta, m-au atras mai mult comentariile inepuizabilului Nautilus decat articolul in sine…

  • Tocmai ce-mi zicea pretenul wpolitik sa o las mai moale cu raspunsul la comentarii. Cred ca asta e un semn bun ca asa ar trebui sa fac :))

  • Foarte bun articolul.

  • Deci băh.
    Pot să vă rog și io o chestie?
    Pot?
    ………
    Nu mai confundați termeni, bre!
    Nu mai echivalați “subvenție” cu “taxe preferențiale”.
    Că nu-i tăt aia…

    Dacă e nevoie, vă desenez un comentariu, de numa-numa!

  • Tudor:Cum se procedează een cazul ceend un reoitzalar este salarieat din vulumul realizării, şi din pricin obective salariul se primeşte mai mic de salariul minim prevăzut de leje.Şi dacă apar aşa cazuri zilele de sărbători şi cele de odihna lucrate de angazator binevol se platesc dublu, lueend een consederaţie că sa făcut adaus peenă la salariu minim. Dacă se poate indicaţi num Hotăreerei referitor la salarizarea din volumul de realizat

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.