Slash featuring Myles Kennedy and The Conspirators
O sa-mi incep articolul cu o negatie, lucru pe care puristii nu l-ar indica…
Nu mi se pare ca Slash ar fi un chitarist genial, iar Guns’n Roses nu mi-au spus niciodata mare lucru. Ca orice parere online, si randurile astea isi vor gasi candva sfarsitul in comentariul unui trol. Nu le voi duce dorul: realitatea din spate ramane. Marti, la Sala Palatului, am venit pentru Myles Kennedy, solist pe care-l simpatizam inca din perioada Alterbridge si pe care mi-as fi dorit sa-l vad in turneul de reuniune Led Zeppelin. N-a fost sa fie, dar, din fericire, turneul cu Slash a fost o decizie foarte inspirata.
Tot marti, am venit pentru Apocalyptic Love, ultimul album semnat de cei trei ocupanti ai scenei (Slash, Miles Kennedy si The Conspirators). Un album care suna foarte bine, tocmai datorita colaborarii stranse dintre membrii deveniti trupa. Evident, numele lui Slash a fost cel mai vizibil de pe afis si probabil motivul pentru care 80% dintre participanti se aflau in sala. Pana la urma, omul e bun, doar ca…nu suficient de bun incat sa poata tine singur sala in picioare.
In virtutea acestei porniri, am decis pentru prima data in ani de zile, sa iau un bilet cat se poate de ieftin. Am luat bilet la balcon, cu norocosul numar 13, pe norocosul rand 13. Odata intrat in sala, am constatat (din nou) ca Sala Palatului nu e o alegere inspirata pentru concerte de gen. Scaunele inguste, caldura si atmosfera de Cenaclul Flacara si-au spus cuvantul. E frustrant sa-ti auzi piesele cantate magistral si nemiscarea sa-ti strice mirajul. Aglomeratia este de altfel un bun prilej sa auzi trancanelile si sa observi telefoanele pornite ale celor din jur. Cei din randurile din fata au facut abstractie de incapere si au topait in cei 30 de centimetri de spatiu disponibili. Din pozitia mea pierduta pe harta, era mai greu. Trecand peste frustrarile legate de caldura si scaune, Sala Palatului are totusi un mare atu: sunetul impecabil. Dintre concertele si festivalurile la care am asistat in ultima vreme, cred ca numai la Leonard Cohen nu m-am plans de sonorizare. Cei de langa scena au avut insa cateva reprosuri.
Publicul a fost unul dintre cele mai cosmopolite vazute in ultima vreme, cu o medie de varsta care depasea lejer 30 de ani. Ma asteptam la mai multi pusti imbracati in Slash, dar cred ca pretul biletelor i-a descurajat. In public i-am zarit printre altii pe Tilica si pe Remus Cernea, doi mari comedianti ai Romaniei. O paza mai relaxata si o aprovizionare civilizata au eliminat si imbulzeala, dar si betivii specifici evenimentelor de gen. Ma rog, la asta s-ar adauga si data. Cate concerte mari sunt plasate in mijlocul saptamanii? Oricum ar fi, organizatorii au vandut mai tot, umpland ochi Sala Palatului, ca la evenimentele…mai “fine”. Aceeasi Sala a Palatului i-a scutit pe oameni de a mai instala monitoare LCD pe care sa putem admira baiatul de la sonorizare, in splendoarea tuturor celor 300 de pixeli.
(Ăle mai bune locuri…din fundul văgăunei)
Primii intrati in scena au fost Byron. Trupa din deschidere a intrat la fix si a oferit un show excelent. Sincer, nu sunt fan Byron, dar experienta omului astuia se vede (nea Dan canta de foarte multa vreme). Cu o piesa de pe viitorul album (care se va lansa in curand, la Palatul Copiilor, dupa cum ne-a tot amintit solistul) si cateva bucatele pe care le mai auzisem, Byron a picat la fix. Genul abordat n-a fost tocmai in concordanta cu stilul lui Slash, dar mi-ar placea sa-i mai vad si pe la alte concerte.
Pe la 20.30 au intrat in scena si capetele de afis, cu Myles Kennedy in frunte si un Slash retras discret in stanga lui. Chiar daca nu are forta unui Axl Rose, Miles Kennedy ramane un solist de concert mult mai tehnic si versatil. Chiar daca pe multi nu i-a dus cultura muzicala mai departe de “ala il imita pe Rose?”, fostul profesor de chitara chiar merita ascultat. Ce m-a deranjat a fost platforma din centrul scenei care, combinata cu miscarile usor ciudate ale lui Kennedy, a dat impresia ca omul e mai scund si mai tanar decat este (are 1.80 si vreo 43 de ani). Acum, trecand peste remarca asta de editor la Unica, Myles Kennedy a fost acolo cu vocea si cu chitara si la fel a fost si Todd Kerns, basistul care facea backing vocals si care a cantat singur vreo doua piese, inclusiv Welcome to the Jungle.
Despre muzica in sine nu sunt prea multe lucruri de spus: oamenii au sunat excelent timp de aproape doua ore, fara pauza. Eu venisem pentru Apocalyptic Love, album al carui coperta se vedea si pe fundalul scenei. Am primit ce voiam, dar am primit drept bonus si cateva piese Guns’n Roses (Nightrain, Civil War, Sweet Child O’Mine si, dupa bis, Welcome to the Jungle si Paradise City) care au sunat mai bine decat la Guns’n Roses-ul ascultat in vara. Dintre ele, Civil War si Paradise City mi-au sunat cel mai bine. Nenea Slash a avut momentele lui de stralucire si, pentru a ne demonstra ca nu traieste in trecut, a inghesuit si un Slither, de la Velvet Revolver.
Piesele de pe Apocalyptic Love pe care as vrea sa le mai aud odata live au fost Halo, Anastasia si evident, Bad Rain. Aici as fi vrut mai mult entuziasm, dar m-am multumit si cu o versiune bine cantata. De pe primul album Slash am apreciat Starlight, compusa si cantata initial tot cu Myles Kennedy la voce. Pe langa niste bucatele care l-au pus vizibil in valoare, Slash nu a avut solo-uri prelungite si nici discursuri sforaitoare. A fost modest, si-a facut treaba si a comunicat cu publicul suficient cat sa nu se supere fanii de duminica. Lumea a explodat cand omul ne-a marturisit ca e prima lui venire in Romania. Se vede treaba ca miriada de campanii turistice a dat roade. La final, dupa un asediu de confeti si o promisiune de reintoarcere, am aflat de la Kennedy ca ”you’ve been great, you fuckers!”.
P.S: Am mai mentionat in treaca, dar merita sa accentuez. Pana si biletele cele mai ieftine, din fundul grotei, au fost destul de scumpe.
- krossfire
Un simplu haiduc al cuvintelor.
- Controlul si fragilitatea January 15, 2025
- 2024 – Anul Nou Care Din Păcate A Fost December 27, 2024
- Inamicii pe care îi merităm December 15, 2024
- Atenție, garaj! November 18, 2024
- A treia cale November 10, 2024
Sigur, chiataristi buni sunt multi, si e greu de facut o ierarhie. Cred ca echitabil ar fi sa-i impartim pe generatii, iar dintre cei din generatia sa Slash a produs destule chestii memorabile. Pacatuieste insa prin lipsa versatilitatii – doamne ce arie acopera Buckethead, de exemplu! Si mai pacatuieste prin faptul ca de la Use your Illusion incoace a fost foarte egal cu el insusi. Faptul ca Guns nu ti-au zis mare lucru pot sa-l inteleg (am un coleg de birou care ma ia, la modul cel mai sincer, zilele trecute, cu “Concert Slash? Cine-s aia?”). Se cheama generation gap 🙂
Sincer, am fost sa vad anul trecut Guns ‘n Roses, dar trupa nu mai e ce a fost. Axl e un bun frontman, insa vocea lui s-a alterat de-a lungul anilor, nu la fel pot spune despre Miles Kennedy.
Slash nu este un chitarist inovator, mai degraba pare o versiune a lui Joe Perry a anilor 80-90. In general, chitaristii hard rock cam raman pe hard rock si nu prea au chef de inovatii. Slash a gustat succesul cu acest gen, il stapaneste bine, produce niste solouri dementiale, adica, exact reteta pe care o asteapta un fan ce merge la un concert ca sa il auda si sa il vada pe Slash.
Guns ‘n Roses nu a fost genul de trupa care sa aduca ceva nou deasemenea, ea a insemnat doar apogeul curentului glam american din anii 80. Insa diferenta dintre celelalte trupe glam si Guns a facuto in principal Slash cu solourile lui taioase dar si intreaga trupa prin sunetul putin mai rapid si mai nonconformist (un plus a fost si faptul ca s-au abtinut de la celebrele “power ballads”).
WTF – in apropierea scenei vocea lui Myles se auzea ca un bazait. Uneori nu se auzea deloc. Ar fi fost misto daca sunetul impecabil s-ar fi aplicat intregii sali. 🙁
Catalin: Am adaugat observatia ta. Inainte sa scriu am vorbit cu 3 oameni, unul la loja si unul in spatele salii, dar jos + un jurnalist. Mai toti au fost incantati de sunet, dar niciunul nu a fost foarte in fata. Imi pare rau ca langa scena au fost probleme.
Night-elf: Nu tocmai, am prins Guns’n Roses cand eram mai mic si m-au inundat albumele lor si cand eram prin liceu. Pur si simplu nu s-a lipit de mine treaba si nici prea originali nu i-am simtit. Ma rog: “to each, his own”. As prefera oricand un chitarist dintr-o trupa nemteasca de metal 😛
Mayhem: I-am vazut si eu si am plecat de la jumatatea concertului. Nu venisem pentru ei (de altfel, e si recenzia pe blog), dar nici n-am stat pentru ei! De acord cu observatiile legate de Slash, desi alea nu-s chiar cele mai complexe solo-uri, sunt doar foarte “catchy” (ceea ce e rar pentru un solo). Guns’n Roses, Skidrow, W.A.S.P si inca vreo doua au fost singurele trupe de glam care au mai supravietuit cativa ani la inceputul anilor 90′.
Daca Axl nu era megalomaniac, avea sanse sa mai tarasca dupa el curentul. Acum vad ca glam-ul a cam inviat, doar ca e intr-un etern “remember”. Singura trupa pe care o recomand si care s-a reinventat matur si coerent ramane Europe (din nou, am vorbit despre ei in recenzia de la OST Fest 2012).
Europe?!? Pe bune? :)) . Uite iti recomand eu cateva trupe/albume:
Crashdiet – Rest In Sleaze
Vains Of Jenna – The Art Of Telling Lies
The Last Vegas – Whatever Gets You Off
Hardcore Superstar – Split Your Lip
Ultimul Slash nu m-a impresionat cu nimic, albumul precedent a fost ceva mai reusit dar acolo a contat foarte mult si lista de invitati. Preturile la bilete au fost mari pentru ca sala este foarte scumpa. E discutabil in ce masura publicul Slash ar fi venit la cortul de la Arenele Romane. Din pacate, in Bucuresti, nu prea sunt alte variante pentru un astfel de concert.
PS. Daca ai chef/timp poate pui cronica si pe byb :D.
Man, nu-mi place glamul. In plus, exemplele date sunt de trupe recente. Eu vorbeam de trupe din perioada anilor 80′ care s-au reinventat cu succes acum. Vains of Jenna au aparut in 2005, an in care interesul pentru glam scazuse deja la cote epocale.
De la Secret Society in sus, Europe merita ascultati pe de-a intregul pentru ca…nu mai sunt glam! (din fericire) 😀
Mie precedentul album nu prea mi-a placut. Oricum, si acolo aparea Kennedy de vreo doua ori ca solist principal si i se mai auzea si vocea in background. De fapt, in urma lui s-au cristalizat cele trei “entitati” din concertul asta.
P.S: Sper sa apuc pentru ca trebuie putin periata. Sa-mi amintesti spre weekend, dar pana la urma cred ca tot o sa o pun.
P.S2: Mai baga si tu ceva pe blog…si da, Hardcore Superstar sunt mistocuti 😛
Singurele momente in care mi-a placut Slash a fost cand ascultam Velvet Revolver. Axl era too much of a frontman, iar Slash era doar negrul cret cu chitara si palarie. N-avea cum sa-i faca fata.
N-am fost deloc interesata de concertul asta, am ascultat anul trecut albumul, dar nu m-a impresionat, asa ca nu m-am obosit sa imi iau bilet. Cand am aflat ca vine, am zis “ia uite, vine Slash! cu putin noroc, mai vine si Manson o data”, in ideea ca seria de mosnegi obositi care mai au putere si chef o sa vina sa ne mai cante.
Ma bucur ca ti-a placut, stiu ca la Sala Palatului, oricat de comunista ar fi constructia, chiar si concertele nasoale se aud ok (Nouvelle Vague – me is not a big fan). Pe Myles Kennedy il ascultam cu Alter Bridge, in perioada in care maica-mea imi spunea “iar asculti numai formatii cu voci de drogati”. Mi-a placut, inca mai am Open Your Eyes pe telefon. 🙂
Eu astept triada de primavara: Sabaton & Eluveitie in martie, Tarja in aprilie si DM in mai. Hell yeah.
La Sabaton si Eluveitie am bilet din ziua punerii in circulatie 😛
La Tarja o sa ma abtin si probabil o sa ajung la RTC-ul din vara.
P.S: Da, tot la “Open Your Eyes” si “Broken Wings” ma gandeam :))
A fost tare cand am luat biletele la Sabaton. “Cine?” “Sabaton, dom’le. E pe 19 martie, la Silver Church” “aaa…”
Cand le-am luat pe alea pentru Tarja, de la bastionul hipsterilor (Carturesti), am zis “Vreau si eu 2 bilete la Tarja Turunen” (pronuntand Taria). “N-avem” “Ba aveti, e la Sala Palatului, pe 11 aprilie” “N-avem decat la Tarja Turunen” (pronuntat cum se scrie) “Pai ala e!” “aaaa…”
Distractie maxima.
Iar biletele de la DM au venit dupa o luna, pe 21 decembrie. Au stat 29 de zile la curier. :))
Nu stiu cine mai pune intrebari de gen. Eu sunt la al treilea concert Sabaton in Romania. Bad, bad salesman!
Ah, tot la Carturesti :)) Degeaba se dau smarty-pants, ca-s niste varza. Adica n-am pretentia sa stie tot felul de trupe obscure, dar vand bilete pentru cateva evenimente. Ar putea macar sa stie care-s evenimentele alea. Nu e mare branza. Ca si eu, daca as lucra intr-un magazin care vinde laptopuri si imprimante, as sti ce marci de laptopuri si imprimante vand. :))
La DM e sold out in fata scenei, iar la Gazon B aseara mai erau ceva bilete (nu foarte multe). Astept Rammstein si Roger Waters!
Depeche Mode e una din trupele alea care nu s-au lipit nici macar marginal de mine si carora nu le pot da credit pentru mare lucru (poate doar pentru ilarul grup de “depesisti” care se opunea “metalistilor” din anii 90 :)) ). Din nou, e vorba de o experienta personala.
Desi Pink Floyd nu m-au miscat, ar merita sincer sa ajung la Waters & Co.
La DM am prins in fata scenei. De data asta, nu mai stau in tribuna. :))
La Rammstein vreau sa mai iau si la Roger Waters (dar ala mi se pare cam scumput). Le iau si pe alea – I can’t wait to see Till again :))
Presupun ca majoritatea sunt hipsterasi, genul care au “auzit” de anumite trupe si cam atat. Eu mi le iau de la Germanos. Acolo nu are nimeni pretentii. Imi arata aplicatia Eventim, imi aleg evenimentul si locul si am terminat 😀
That big of a DM fan nu sunt. Doar ca prima data cand i-am vazut, in 2006, m-am indragostit de modul in care sunt pe scena. Atata energie si comunicare cu publicul nu am mai vazut niciodata. Imi amintesc si acum cu placere de concertul ala – fiind si primul mare concert la care am fost. Nu sunt de ratat live, desi recunosc ca in afara de vreo 5 piese n-ascult acasa. 🙂
Eu lucrez aproape de Sala Palatului, deci mi-e comod sa ma duc la Orange Shop-ul de la blocul Dunarea (unde, de obicei, nu au hartie pentru bilete… grr!) sau la Carturestiul de pe Edgar Quinet. Daca m-as duce la Germanos, ar trebui sa ajung pana la Unirii, asta inseamna ca ma mai uit si prin magazine si ajung dupa 3 ore acasa :))
Am inteles: the woman spirit is steering you away 🙂
Logic :)) Asa, daca ma duc in cele 2 locuri mentionate anterior, fug pana la fantani, iau autobuzul, la urmatoarea statie cobor si intru in bloc. What more could I ask for? :))
Germanos + Diverta pentru cumparat bilete!
Din pacate nu prea mai am timp sa scriu, in ultima vreme m-am limitat sa scriu pe bangyourbrain. O sa incerc sa mai postez acolo si daca mai apar chestii mishto o sa pun ceva si pe blog.
@krossfire: Daca e sa ne luam dupa solouri de tip “catchy” asta cam este o caracteristica a curentului glam. Nu stiu daca ai fost la OST anul trecut la Motley Crue. Si trupa asta au un chitarist fantastic, Mick Mars. Nici acum, dupa 15 ani de cand ascult trupa nu imi ies din minte solourile lui dupa albumul Dr. Feelgood sau Girls, Girls, Girls. Da, glamul a fost dominat de excese, iar multe trupe au pus mai mult accentul pe imagine decat pe muzica, insa acest gen a popularizat rock-ul si heavy metal-ul in anii 80. Incepand cu trupe ca Quiet Riot, Motley Crue, Night Ranger, Twisted Sister sau Cinderella si terminand cu Warrant, Skid Row sau Guns ‘n Roses. De acord cu Europe, cam singura trupa glam care s-a reinventat. Totusi, iti recomand Crashdiet, nu sunt ei inovatori, insa albumul de debut chiar e o bijuterie. Cat despre W.A.S.P., ei persista si azi pentru ca au inlaturat in mare parte influentele glam din muzica si inclusiv imaginea. Cine spune ca Headless Children, The Crimson Idol, The Neon God I si II sau Dominator… difera fundamental fata de primele 3. W.A.S.P. este si acum o trupa care dovedeste ca trecerea… Read more »
Am fost si mi s-a parut cea mai slaba prestatie de la festival:
https://www.krossfire.ro/ost-fest-2012/
Eu din anii 80′ prefer sa-mi amintesc inceputurile thrash-ului si death-ului si, bineinteles, scena germana. Oricum, am cateva trupe de glam pe care le mai consult din cand in cand 🙂
@Mayhem – Cum ai putut sa uiti de Bon Jovi 🙂 ? Referitor la WASP, un alt album pe care trupa a luat-o razna a fost Kill Fuck Die. Helldorado a fost chiar fainut in felul lui…. daca ar fi sa ne aducem aminte de Don’t Cry Just Suck
Da’ nici Bon Jovi n-a mai bagat glam (in ultima perioada pare sa se fi intors la radacini prin concerte).
Da… chiar m-am mirat cand a inceput concertul si nu se auzea Myles. Ma asteptam sa aud un vuiet crescand de nemultumire din toata sala. Iar apoi ma asteptam sa remedieze problema. Am banuit eu ca era o problema locala. Ma bucur, macar, ca pentru restul sectoarelor experienta a fost faina. 🙂
Mi se pare destul de scump sa dai 100 de lei pentru un loc slabut din toate punctele de vedere.
Cam este. Am stat la Golden Circle (nu langa scena, dar aproape) 3 zile cu 180 RON…am vazut vreo 9 trupe de banii aia. Deci da, e scumpicel 😛
100 RON e un pret ok, scumpe au fost biletele din fata scenei. Comparativ, in Silver Church preturile oscileaza undeva intre 60-90 RON. In Fabrica undeva intre 30 – 60 RON. Depinde evident si de trupele care canta – la Sala Palatului concerteaza trupe cu nume. Totusi 260 sau chiar 360 este cam mult…
Slash feat. Miles Kennedy & The Conspirators e departe de a fi o trupa mare, in ciuda numelui lui Slash. E o trupa faina, dar asta-i altceva 😛
Perfect de acord: Guns N’Roses este una dintre cele mai overrated formaţii din ultimii 50 de ani,la bătaie cu Metallica din acest punct de vedere. 3 albume aproape decente (foarte multe fillere, câteva sclipiri ici-colo), un mini inutil(Lies) şi o mizerie de disc conţinând coveruri cântate în sictir, cam aşa s-ar sintetiza istoria trupei până la Chinese Democracy. Geniali? Get the fuck out, nici pomeneală, doar foarte oportunişti şi norocoşi. Publicul adoră poeţii rataţi şi pseudo-intelectuali (vezi conul Jim Morrison), ori Axl a jucat perfect acest rol până să intre Cobain în scenă. Fără a minimiza calităţile unor Rose sau Slash, chiar dacă foarte departe de genialitatea care le este pe nedrept atribuită, cred că cel mai bun muzician al trupei era Izzy Stradlin, iar sclipirile despre care scriam mai sus au plecat de la el. Ca o paranteză, excelentă observaţia vis-a-vis de Europe, au ştiut să se reinventeze magistral, în momentul de faţă sunt exponenţiali pentru hard rock-ul de calitate. N-am înţeles, totuşi, raţionamentul din spatele încadrării W.A.S.P. în glam: poate doar pentru că Blackie Lawless seamănă fizic cu Mick Mars? WASP n-a avut NICIODATĂ tangenţe cu glamul, poate shock rock, dar glam, no way in hell. Fără să… Read more »
Cred ca-s mai multe trupe in batalia “Highly Overrated Bands”. Nici Cobain si Nirvana nu-s departe, avand in vedere cate chestii misto pluteau pe scena grunge in momentul ala (de la Pearl Jam la Stone Temple Pilots, Alice In Chains si chiar si Candlebox pe alocuri).
Glam rock-ul si mai tarziu glam metal-ul au fost forme de hard rock/heavy metal. Chiar daca sunau vizibil mai bine decat altii din perioada (Motley Crue?), WASP abordau vestimentatia, miscarile si stilul perioadei. Ca au incercat sa se reinventeze dupa 90′ e una. Ca Blackie Lawless a venit in colanti la concertul din vara e total altceva :))
Din nou de acord cu Nirvana vs. Pearl Jam, cu Alice in Chains am eu un cui uriaş, respectiv nu-l suportam pe Layne Staley, instrumental au sunat întotdeauna ceas. Aproape că e nedrept să-i reducem pe Pearl Jam doar la grunge, înseamnă mult mai mult. Uite, eu nu am o problemă cu Motley Crue, pentru genul lor au fost foarte buni, îi ascult şi acum cu plăcere prin maşină, chiar dacă hair metalul nu e ceva care să mă definească din punct de vedere muzical. Concertul de anul trecut a fost un bonus pentru Overkill, Exodus şi Dimmu, un bonus pe care, spre deosebire de majoritatea care pleca plină de indolenţă şi nesimţire, eu l-am apreciat, în ciuda vocii jalnice a lui Neil şi altor câtorva neajunsuri. Colanţii, părul tapat, makeup-ul nu definesc în totalitate muzica unei trupe: gândeşte-te cam care erau temele abordate în glam/hair metal, nu le vei regăsi nici măcar pe primele discuri WASP, darămite de la The Crimson Idol încoace, când Blackie şi-a găsit prin colanţi profunzimi filosofice foarte adânci. În alt registru, e trist că a îmbătrânit urât dacă n-a renunţat la colanţi nici în ziua de astăzi. Dacă am reţinut eu corect, are şi… Read more »
Eu am fost printre aia care au plecat, pentru simplul motiv ca Dimmu Borgir, o trupa de black cu target in zona “liceeni” reusisera sa fie cu 3 niveluri peste ce faceau Motley (si instrumental si din pacate si…vocal). Eram literalmente profund plictisit. Parca vedeam o trupa de cover-uri Motley Crue (impresie pe care am avut-o si la Rock the City, la concertul Guns’n Roses).
Crimson Idol a fost scos deja dupa decesul perioadei de glorie a glam-ului. Ideea e ca daca tu canti un progressive cu influente extreme dar scena care-ti da nastere este una de death metal, e foarte probabil ca vei fi asociat cu death metal-ul (daca te mai si imbraci la fel si canti in aceleasi festivaluri, se intelege…)
Mie imi placea vocea lui Layne, nu-mi preap laceau versurile.
Eu am mai scris pe Softpedia cu multi ani in urma, fix pe tema asta (doar ca na, discutiile erau ceva mai naive si “inflacarate”, ca pe orice forum).
Şi mie mi-au plăcut mult Dimmu Borgir live, chiar dacă nu i-aş asocia niciodată cu black metalul by-the-book şi achiesez ideii că e faux-black pentru liceeni. Instrumental n-am avut multe obiecţii la Motley Crue, dar nici mari aşteptări. Vocea lui Neil, însă, a fost oribilă, cred că dacă băgam eu un duet cu pisica riscam să-l eclipsăm.
Relativ discutabilă şi treaba cu scena din care te naşti: Tiamat chiar a fost o trupă death metal iniţial, ori e absurd să-i mai bagi încă în oala death-ului. La fel Pyogenesis: death pe primul disc, pop-punk şi alternativ ulterior. Astea-s doar două exemple, nu ştiu dacă foarte reprezentative.
Aia m-a iritat si pe mine. Vocea lui. Eram fix in primul rand la Golden Circle (deci la vreo 4-5 randuri de scena, cele ocupate de “Fire Circle”) si chinul lui ma irita.
Tiamat ruleaza fin, dar nu sunt singura trupa care a urmat calea asta (Anathema, Lake of Tears – primilor nu le-a prea iesit :P).
Anathema n-a cuplat cu mine în nicio perioadă, mă văd din nou nevoit să fiu în asentimentul tău. Lake of Tears erau sus până la Illwill, din care n-am înţeles nimic, acum mi-e teamă că au plecat cu vaca la păscut.
Tot la Golden Circle am fost şi eu, pentru Overkill şi Exodus. Overkill încă rulează, am o slăbiciune pentru ei de când eram puştan, chiar dacă au mai dat gherle discografice şi ei. La Exodus mi-ar fi plăcut să-l văd pe Steve Souza (a propos de overrated, Baloff e foarte overrated), nici grăsanul râgâitor din prezent, Rob Dukes, nu e rău. Păcat că au cântat numai vreo 6-8 piese, am scris şi pe blog, mai toate de pe Bonded by Blood şi Fabulous Disaster.
Eu i-am vazut de vreo 2-3 ori in concert pe Lake of Tears. Trupa e foarte ok, mai ok decat pe albume, dar Illwill e intr-adevar un semn de intrebare. Nu ma deranjeaza agresivitatea, chiar imi place, dar lipsa de coerenta compozitionala n-o prea pot intelege.
Viza de concertul slash…am avut loc randul 16 loc 14 chiar in centru….si da s-a auzit execrabil cel putin vocea era ca un gajait..am vazut un clip pe youtube filmat mai de sus de la loja de undeva si se auzea culmea …super…nu stiu de ce s-a imtimplat asta..
Cam nasol. Eu avand loc in fundul grajdului, nu m-am complicat prea tare cu vazutul (desi se vedea ok pentru ochi buni – na, Sala Palatului). Cu toate astea, sunetul a fost foarte ok.
N-am ascultat nici macar o melodie a celor pe care i-ai mentionat in articol. Doar de la Guns n’ Roses imi vine ceva, ceva in minte. Dar textul mi-a placut si m-a facut sa dau un search prin tatal youtube.
La cat mai multe concerte, zic!
Wow,nu credeam ca mai tine cineva minte primul album al celor de la Pyogenesis…
Unii mâncăm, bem şi transpirăm pasiuni ca metalul, chiar dacă asta înseamnă să aud foarte des “n-ai o viaţă”. 🙂
Si chiar si atunci cand n-o sa mai ai timp de investit in pasiune, tot metal o sa respiri 🙂
Muhaha, party tonite! 😀
Fara discutie. Sabaton & Eluveitie!
Invers, invers 😀
Adevaru’ e ca Sabaton am mai vazut de 2 ori 🙂