Daca tot am inceput exercitiul recenziilor, sa trecem si prin cateva filme…

Majoritatea productiilor vazute in ultima vreme au fost vazute in sala de cinema. Prin urmare, daca sperati sa vin din urma cu seria aia de filme Pavel Lungin, ar mai fi putin de asteptat. Pentru a tine lista in limite umane, am ales doar trei filme pentru episodul asta. Voi reveni cu alte cateva pelicule, tratate pe scurt, imediat ce reusesc sa le adun intr-un calup.

1.Iron Sky (2012)

Am inceput cu filmul asta pentru ca imi doream sincer sa-l vad la cinematograf, dar autorii sau distribuitorii au decis ca Romania nu merita sa fie pe lista tarilor care sa-l poata viziona astfel. Am inceput cu el pentru ca aveam asteptari foarte mari de la o colaborare finlandezo-germana-australiana, posibila datorita finantarii consumatorilor (crowdfunding). Mai mult, un trailer excelent ne anunta ca aveam sa vedem o satira subtila, in stilul altor productii nordice precum Dead Snow sau Rare Exports. Altii l-au comparat din trailer cu legendarul Mars Attacks! sau chiar cu Independence Day. Din pacate, nu a fost cazul, desi al doilea film este vizibil parodiat in Iron Sky.

Filmul este cel mult mediocru. Un amestec de comedie de tip Idiocracy (dar fara contextul care sa o justifice) si de glume cu tenta rasiala si sexuala din zona Scary Movie. Tema filmului (existenta unei ultime baze naziste pe Marte) este facuta praf de balbele regizoriale si de incapacitatea scenaristilor de a iesi din cliseele americane. In Mars Attacks! personajele incercau sa se mentina serioase, pe cand aici mai au putin si rad de propria incompetenta. Tot aici ar fi de notat astronautul negru si presedinta Statelor Unite (o Sarah Palin clonata) care joaca exceptional de prost. Mai toate personajele par a fi niste caricaturi mazgalite de un copilas usor intarziat. Ai rade si nu prea. Mai mult, finalul cu aluzii rasiale fura si ultimul strop de demnitate al productiei. Sincer, daca dupa infrangerea nazistilor de pe Luna, vedeam niste astronauti in costume de azbest construind o statuie a lui Stalin pe Marte, m-as fi declarat fericit.

Am apreciat sincer vreo doua glume cu substrat politic, dar cam atat. Am retinut totusi din el aparitia episodica a lui Udo Kier in rolul “Fuhrerului Lunii” si personajul feminin, interpretat de Julia Dietze (care e a naibii de draguta in rolul asta). Efectele speciale nu merita discutate. Daca unele sunt excelente (zepelinele interplanetare), altele sunt absolut jenante (toate exploziile, majoritatea cadrelor de montaj). Altfel, filmul aminteste puternic de Postalul lui Uwe Boll (doar ca acolo lucrurile au mers mai bine pentru ca nimeni nu asteapta nimic de la Uwe Boll).  E mai putin o parodie in stil Mel Brooks si mai mult un “Nazi Movie”. Pentru curiosi, filmul ruleaza astazi la Cluj.

(Julia Dietze este cea care i-a dat viata si sani personajului Renate Richter. Sursa)

 2.The Avengers (2012)

Am vazut The Avengers la IMAX. Cum productia nu a fost filmata din start 3D, cinematograful n-a facut mare diferenta. Chiar si asa, nu regret banii dati pe bilet. The Avengers e un “pop corn movie” absolut esential si un film cu supereroi peste medie. Daca n-ati vazut filmele anterioare din universul Marvel (Iron Man 1&2, Thor, Captain America si The Incredible Hulk din 2008) s-ar putea ca actiunea sa va para usor alambicata. In orice caz, supereroii Marvel raspund chemarii lui Nick Furry (Samuel L. Jackson), lilderul organizatiei secrete S.H.I.E.L.D. Principalul lor adversar, Loki, se intoarce pe Pamant dupa misticul Tesseract (cub care apare prima data in filmul Captain America). Zeul frustrat este sustinut de forta intergalactica a Chitaurilor, condusa din umbra de Thanos (spoiler?).

In tabara eroilor, iese frumos in evidenta Iron Man, jucat magistral (din nou) de Robert Downey Junior. Captain America este, la fel ca supereroul din benzile desenate originale, un personaj stereotip. Totusi, fata de filmul din 2011, Căpitanu’ America este mult mai bine conturat si jucat (Chris Evans chiar are momente in care e simpatic).  Coafura lui Thor va face geloase multe femei, dar nu si personalitatea atasata. Altfel, ies frumos in evidenta Tom Hiddleston (Loki) si fundul lui Scarlett Johansson (Black Widow). Mark Ruffalo, omul care a primit ingrata sarcina de a-l inlocui pe Edward Norton in rolul verzuliului Hulk, se achita excelent de job, poate chiar mai bine decat Norton. Nu sustin ca Ruffalo ar fi un actor mai bun, dar e clar mult mai potrivit pentru rol.

Trecand peste distributie, scenariul este cam prea comprimat pentru cat ar vrea sa ne dezvaluie filmul. Din fericire, este salvat de atentia exceptionala la detaliile vizuale, de un dialog bine scris si de batalia epica din final. Apropo de batalii epice, nu pot sa nu ma intreb de ce nu i-au dat baiatului aluia cu arcul (Hawkeye) o pusca cu luneta. Literalmente, singura lui putere era faptul ca avea dioptrii mici.

Per total, the Avengers onoreaza si chiar ridica materialul sursa. Este genul de film la care razi ca un copil si te bucuri cand tipii rai o incaseaza, fara a-ti simti insa in vreun moment inteligenta insultata. Acum, imi ramane numai sa ma intreb: Pe cand o echipa romaneasca a Razbunatorilor formata din Capitanul Barabulă, Băietul de Oţel, Halcă, Zamolxe şi nu în ultimul rând, arcaşii Fraţii Jderi şi văduva neagră, Vitoria Lipan?

3.Battleship (2012)

Filmul asta se poate incadra fara probleme in saga Transformers. Regizorul Peter Berg (Hancock) a si imprumutat cativa oameni cheie din franciza amintita, compozitorul principal fiind unul dintre ei.  Battleship e un film cu un scenariu prost, cu actori usor de uitat (exceptie Liam Neeson, care apare episodic) si cu multe efecte speciale. Totusi, e un film pe care mi-a placut sa-l vad in sala de cinematograf. E exact genul de film pentru care platesti biletul la cinema: divertisment ieftin si relaxant. Povestea este simpla: fraierul incapabil sa-si dovedeasca valorea primeste o ocazie neasteptata in momentul in care nava lui de lupta ramane singura in confruntarea cu niste roboti extraterestri. Daca n-ati inteles mare lucru, sa nu sperati ca filmul o sa va elucideze.

Una dintre problemele mele cu filmul este Taylor Kitsch, un actor al carui nume s-a dovedit extrem de sugestiv. Pe langa faptul ca actorul in sine este slabut, personajul lui este literalmente incompetent. Nu, nu e doar un tip inadaptat si cu potential (desi scenaristul ar vrea sa credem asta). Locotentul Alex Hopper, personajul principal, este din toate punctele de vedere un cretin. Comenzile lui sunt groaznice, ducand accidental la moartea fratelui si la scufundarea unei nave prietene, actiunile lui sunt impulsive, iar deciziile de moment se dovedesc extraordinar de proaste. Chiar si asa, echipajul ii ofera suficient credit incat sa-i lase batalia finala pe mana (pe care, surprinzator, o castiga), iar iubita lui e o blonda desprinsa dintr-un catalog Neckermann.

(Taylor Kitsch si Rihanna, doua mari sperante ale cinematografiei. Sursa)

Intr-o incercare de a recrea chiar si partile mai proaste din filmul Ziua Independentei, Battleship arunca in scena toate stereotipurile rasiale posibile. Rihanna joaca rolul unei subordonate guralive, dar curajosee, care ia suficienta bataie incat sa imi dea impresia ca relatia cu Chris Brown a fost doar antrenamentul. Mai avem un japonez care este, evident, tactic si calculat, dar  cumva marcat de animozitatea fata de americani. Nu va faceti griji, nu lipsesc nici latino-americanii. Scenariul are cateva gauri serioase, de la undele radio care arata ca niste lasere interplanetare, pana la comportamentul complet ilogic al extraterestrilor (care pot fi omorati tragandu-le cu lunenta prin geamurile de la robot si care au un sistem cel putin dubios de detectare). Spre deosebire de Avengers, aici, daca esti mult prea atent la film, iti vei simti la un punct inteligenta insultata (mai ales cand pe scenarist il cheama Hoeber, iar pe personajul principal Hopper).

Totusi, daca aveti drum prin vreun cinematograf mai putin pretentios, merita sa vedeti Battleship, macar pentru coloana sonora presarata cu bucati AC/DC. Filmul merge perfect si pentru duminicile in care ati ramas blocat in grila de programe ProTV. Nu-l vad insa ca pe o productie careia sa-i aloci prea mult spatiu mental.

P.S: Ca veni vorba de Taylor Kitsch, baiatul ala a jucat si in John Carter, un film care nu mi s-a parut nici pe departe atat de slab pe cat l-au vazut criticii. Despre el insa, intr-un alt episod…