Din păcate, ultimele săptămâni m-au prins într-o perioadă nu tocmai favorabilă. Chiar și așa, mi-a fost greu să mă feresc de consecințele dezastrului electoral pe care cu toții l-am trăit.

Ar fi multe de spus despre experimentul politic al alegerilor anulate și cred că oameni plătiți pentru asta au întors deja problema pe toate părțile. În același timp, oamenii plătiți pentru asta au demonstrat o incompetență crasă în a prezice cam orice, de la procentele candidaților, la apariția lui Georgescu și a modului în care individul a fost scos pe ușa din spate.

Prin urmare, nu văd de ce nu aș mai adăuga și eu o părere la stiva existentă, cu atât mai mult cu cât, la două săptămâni de la eveniment, presa și liderii de opinie par să fi abandonat problema, uitând că ne vom lovi de ea din nou în primăvară. 

Oricum, suntem singurul popor care de Crăciun dă filme cu Revoluția, deci nu știu dacă analiza mea tardivă e chiar atât de deplasată.

1. Alegerile și democrația

Adevărul este că, în ultimii 30 de ani, alegerile noastre au fost un „exercițiu” democratic în sensul literal al cuvântului. Exact ca la sală, am repetat cu regularitate aceeaşi mișcare, doar ca să nu ni se atrofieze mușchii libertății. Pac, ștampiluța, pac, aceleași două partide, pac, am votat… că oricum ăștia ieșeau, nu? Misiune îndeplinită: s-a revizuit și nu s-a schimbat nimic!

Ne-am mințit că votam strategic și alegeam răul mai mic, ignorând candidații care nu intrau în normă și amăgindu-ne cu explicații precum „suntem în situația asta pentru că tinerii sunt dezinteresați” sau „România tăcută nu votează”.

Practic, la fiecare patru ani, mergeam la același vânzător de înghețată și după ce ne înșira ăla zece arome, noi luam tot de vanilie, deși era stătută și avea gust de chimicale. Dar na, statisticile spun că vanilia e cea mai des comandată aromă, nu-i așa?

Ei, iată că cineva a vrut înghețată de fistic, și România tăcută a votat, ignorând complet statisticile. Problema e că a votat răul mai mare, în timp ce mafiile electorale, presa de partid, analiştii plătiți şi serviciile, adică fix cei responsabili de dezastru au urlat în cor: “Vaaai, dar nu se poate aşa ceva!” Uite că s-a putut şi, oricât am fi făcut mişto de nea Georgescu în bulele noastre, e greu de acceptat că, fără intervenția CCR, omul probabil ar fi câștigat detașat.

A fost deci justificată anularea alegerilor? Dată fiind imixtiunea Rusiei (demonstrată tardiv cu acte, din păcate), aș zice că a fost. Desigur, tabăra Georgescu nu a fost ajutată nici de zecile de amenințări la adresa adversarilor pe care le-a emis atât în timpul campaniei, cât și după anularea ei, depășind cu mult standardul atacurilor politice de până acum. E greu să te recomanzi drept apărător al unor drepturi, când stai cu pumnul încleștat în aer.

A fost însă democratică anularea alegerilor? Aici cred că avem de discutat. E greu să explici votanților unui candidat, indiferent cât de bizară ar fi ideologia lui, că victoria lui a fost neconstituțională, după ce l-ai lăsat să candideze și să câștige primul tur. Da, a fost un individ promovat nedemocratic de un actor statal ostil, dar și un om care a strâns niște voturi în mod democratic, folosind canale de comunicare cât se poate de publice.

Faptul că Georgescu apărea în feed-ul camionagiilor de șapte ori pe saptămână e oare cu mult mai nasol decât faptul că a trebuit să suportăm trei luni de zile fața lui Ciucă pe panouri plătite din banii noștri? Dar decât faptul că PSD încă dă mită electorală sub formă de consultații medicale?

Georgescu a fost lăsat să candideze deși înainte de același tur, autoritățile eliminaseră deja o candidată extremistă pentru aceleași motive invocate ulterior pentru el. Practic, s-a urlat în gura mare că Șoșoacă e un pericol pentru democrație și UE, dar Georgescu nu, deși al doilea era mult mai vehement în viziune și mult mai bine înfipt în banii Rusiei și ai unor oligarhi locali.

Să nu mai vorbim despre amânarea renumărării primului tur, pentru a primi confirmarea intrării PSD în Parlament. Vorbim despre o amânare produsă de Terheș, un băiat care pare generat de ChatGPT cu instrucțiunea „creează-mi un model de traseist politic corupt”.

Practic, mesajul pe care CCR l-a dat prin oprirea alegerilor nu a fost „democrația merită salvată”, ci „democrația există doar cu noi” (cu PSD și PNL, cu UDMR, cu servicii, cu Greblă și prietenii lui). În astfel de condiții, vorba lui Mihai Radu, chiar dacă democrația merită salvată, îți vine greu să crezi că e vorba fix despre democrația asta. Deci da, nu-mi vine atât de greu să înțeleg frustrarea celor care s-au dus și au pus ștampila pe Georgescu din pură convingere. Sunt mult mai mulți decât vor pune vreodată ștampila în același mod pe Ciolacu.

(Sursa Imaginii)

Pe de altă parte, sunt parte din minoritatea care-și rupe spatele la privat și care a rămas în țară ȘI pentru că România e încă în UE. Pentru minoritatea asta, pericolul unui candidat precum Călin Georgescu a fost și este real. Din acest motiv tind să cred că nici reacțiile unor grupuri și ONG-uri care în alte condiții erau în stradă nu au mai fost atât de stridente. Nimănui nu i s-a părut perfect în regulă ce s-a întâmplat, dar alternativa părea mai periculoasă.

Practic, senzația mea e că am acceptat ca democrația să zacă în pușcăria partidelor mari încă cinci ani, doar ca să nu o condamne alții la moarte – cel puțin nu până nu găsim una mai bună care să o înlocuiască.

2. Educația și frustrarea

Din punctul meu de vedere, problema reală cu Călin Georgescu nu e că Rusia și luptele noastre interne l-au trecut pe individ de turul întâi. Asta e o problemă de care ar fi trebuit să se ocupe Statul, deși e în mod clar incompetent în tot ceea ce privește apărarea externă și pericolele cibernetice.

Aspectul care ar trebui să ne îngrijoreze mai tare e că omul ar fi câștigat turul doi fără niciun fel de ajutor suplimentar, doar pe baza frustrării acumulate până atunci.

Dacă trecem de potretul construit de analiștii de carton o să observăm că Georgescu nu e vreun geniu malefic, ci este fix reprezentatul unei pături deloc mici a societății – una care nu are încredere în partide, dar care crede în salvatori, nu citește știri, dar consumă Tik-Tok.

Pătura asta nu e formată din săraci, pensionari sau asistați sociali, adică din amărâții ăia pe care îi tot demonizează presa de partid. Votanții lui CG sunt un amalgam de statuturi sociale (de la șomeri la patroni) și de meserii (de la asistente la șefi de șantier), completat de grupuri care în general nu votează (conspiraționiști, comunități de crypto și NFT, grupuri profesionale și comunități de self-care). La ei se adaugă și o masă deloc neglijabilă de oameni angajați la privat, cu joburi decente și acces teoretic la informație. Ce-i unește pe toți? Neîncrederea în Stat și frustrarea, nu lipsa de educație, cum tot o țin în sus și în jos analiștii de pe Facebook.

Da, am putea argumenta că educația nu e punctul forte al multora dintre ei, dar până la urmă al cui e? Generațiile actuale sunt produsul a trei decenii de degradare progresivă a educației care au urmat altor patru decenii de concentrare a ei într-o direcție de partid. Nu avem o pătură intelectuală unită, ci doar o mână de intelectuali izolați și lipsiți de vizibilitate în spațiul public. Nu există școli de gândire politică și socială și nici organisme care să ia public poziție în cazul unor derapaje majore. Avocatul Poporului nu există, iar Academia Română e cel mult o glumă la care începi să râzi de când auzi „Ioan-Aurel Pop”. Pe lângă lipsa acestor repere, explozia social media și lipsa surselor reale de informare (România nu mai are presă care să conteze) au divizat opinia publică în niște bule autosuficiente unde nimeni nu învață nimic, dar toți sunt convinși că știu tot.

Vă mai miră deci că o parte din colegii cu care ieșiți la masă habar n-au când a început Al Doilea Război Mondial, dar sunt ferm convinși că România a salvat evrei și n-a avut nicio urmă de antisemitism? Serios acum, întrebați-vă amicii din corporații ce știu despre interbelicul românesc, ce structură are Uniunea Europeană, cum văd războiul din Ucraina sau ce cred despre Covid și o să vedeți cât de repede v-ați înconjurat de potențiali “georgiști”. Nu mai zic să întrebați ceva despre homeopatie sau medicină alternativă, despre daci sau despre discursurile lui Dan Puric.

De-asta vă zic: educația e o problemă majoră, dar nu mai e problema noastră principală – mai ales că trăim cu ea de câteva decenii! În România există o disparitate uriașă între nivelul de educație al unor pături sociale și puterea lor economică, așa că pentru mulți pare mai accesibil să se îmbogățească, decât să învețe să vorbească limba română. 

Culmea e că se poate lucra fără probleme cu oamenii ăștia. Poți fi un programator bun sau un manager de companie de distribuție și fără să înțelegi filosofia sau istoria. Problema apare când peste toate lipsurile ăstea se așază straturi și straturi de frustrare și vine și timpul tău să iei ștampila în mână…

Vorbim despre frustrarea a zece ani cu cel mai slab președinte dintr-o serie de președinți slabi (Iohannis ocupă acum ilegal scaunul prezidențial, apropo). Ani dominați de instabilitate politică și de alianțe între cele mai abjecte variante ale unor partide deja abjecte, alianțe care au umflat direct sau indirect mișcări precum AUR și SOS. La starea asta s-a adăugat și eșecul unor instituții ale Statului, un eșec pe care-l plătim prin inflație, taxe uriașe și prin servicii publice deficitare. Practic, noi acum muncim pentru a plăti pensiile speciale și salariile umflate ale unor protejați ai partidului și ai serviciilor. Asta în timp ce băieții pe care i-am vrut plecați de la guvernare ne pocnesc cu o nouă ordonanță trenuleț.

Bula mea, aia care cică a votat corect, e profund frustrată de piedicile de care se lovește zilnic. E frustrată că toți ăia care ocupă un loc de cinste la Starea Impostorilor sunt în funcții pe salarii pe care nimeni din mediul privat, CEO sau acționar, nu le va avea vreodată. Bula mea e frustrată în condițiile în care și-a creat și permis niște resorturi pentru a evita cât mai mult contactul cu Statul. Vă dați seama cât de frustrați sunt ăia pentru care singura salvare sunt Dumnezeu si Visuri la Cheie?

De-asta problema cu Georgescu nu s-a redus niciodată doar la incoerența lui, la delirul mistic și patriotard, la CV-ul peticit sau la faptul că era pe locul 9 în trending mondial pe Tik-Tok, deși presa românească nu știa că există (apropo de conspirații).

Problema a fost că, cel puțin la nivelul omului de rând, CG a fost expresia unei frustrări, o frustrare transformată de-alungul timpului în furie. Dacă nu era Călin Georgescu, împins de ruși și de jocurile locale de culise, era altcineva, probabil la fel de periculos. Ahh, și apropo de pericol, în perioade de anomie, societățile caută în general salvatori, nu soluții…

3. Salvatori și inamici de stat

Nevoia de salvatori nu e specifică României, ci tuturor statelor disfuncționale. Problema cu personajele de genul e că în cel mai bun caz ele sunt inutile, iar în cel mai rău se transformă în dictatorii care vor distruge și ultima urmă de progres. Deseori, în situații de genul ăsta, singurele mecanisme de control rămân cele externe, alianțele și uniunile din care faci parte – cele care au interesul direct să nu redevii un stat înapoiat din lumea a treia, ținut în frâu de un dictator dement.

Georgescu nu a pornit ca un salvator, dar reacția celor din jur la victoria lui l-a tranformat într-unul. Practic, atât tabăra Lasconi-USR cât și presa aservită l-au demonizat în ultimul hal, făcându-l să pară o victimă a sistemului și chiar un rebel, un om pe care în mod evident “Ei” nu-l vor. Lasă Rusia și faptul că omul a declarat zero fonduri într-o campanie de milioane – nu vezi, nene, cum îl atacă javrele de la guvernare pe bietul om? Săracul!

Frustrarea maselor și atacurile presei au funcționat ca un combustibil pentru Georgescu, un vechi politruc care nu doar că era implicat în sistem de aproape trei decenii, ci era 100% o creație a lui. Un băiat trecut prin toate școlile de securiști, cu un CV pe jumătate inventat și, per total, un nene pe care dacă puneai logoul PSD nu l-ar fi votat nimeni. Dar așa, dacă faci paradă cu discursurile lui pe la toate televiziunile aservite și asmuți indivizi gen Gâdea pe el, începe să pară un „rebel”, nu?

Practic, niste oameni care au simțit că n-au avut niciodată controlul au realizat brusc că votul lor a schimbat ceva, chiar dacă nu în direcția bună. Asta în timp ce toți urlau la ei că sunt tâmpiți, că au ales un nebun şi că femeia care se agită la TV și scrie scrisori lui Trump e alegerea corectă. Situația a semănat mult cu lupta pentru izolare, pentru purtarea măștilor și vaccinare din perioada pandemiei. Deși o bună parte din măsuri au fost utile, tonul pe care au fost transmise a fost greșit.

Practic, tot ce trebuia să facă Lasconi era să convingă publicul nehotărât că ea reprezintă alternativa corectă, dar a preferat să urle în aceeași bulă care ar fi votat-o oricum din teamă. Elena a preferat însă să strige că Georgescu e nebun, în timpul ce la rândul ei era incapabilă să răspundă unor întrebări politice de bun simț.

4. Nebunia și Prostia

Altfel, legat de capabilitățile lui Georgescu, nici delirul lui misticoid și nici conspiraționismul nu m-au deranjat atât de tare. Poate nu m-ar fi deranjat nici faptul că are o avere uriașă în afara țării, pe cât m-au deranjat legionarismul de bravadă, obsesia pentru a obține neapărat un post (orice post) și faptul că, oricum aș întoarce declarațiile lui, omul ăsta e prost. Nu, nu e doar needucat, nu e corupt de Rusia, ci e efectiv… prost. Nu mă înțelegeți greșit, omul are o viclenie nativă și o carismă ciudată de „om serios”, dar ăstea nu exclud faptul că tipul nu înțelege nimic din nimic.

Toate elementele programului lui politic, de la viziunea pășunist-agrară cu industria calului și agricultura de subzisență, la delirul despre Elveția și neutralitatea militară și la faptul că e incapabil să vorbească o singură limbă bine (darămite șase), indică un individ nu doar neinfomat, ci și… prost. CG e genul de băiat care a ajuns unde a ajuns pentru că a fost ascultător și prin urmare a fost împins de alții în funcții. A cărat mapa cui trebuia, a ascultat la ușile cui a fost pus să asculte, s-a îmbrăcat la costum și a ajuns primul la birou. Din păcate, când i s-a pus microfonul în față, a transformat orice porcărie auzită în trecere într-o idee revoluționară.

Georgescu are un nivel de înțelegere al lumii sub Lasconi, Ciolacu sau Simion și asta e o problemă mare. Dacă Lasconi s-ar fi lăsat condusă de diverși consilieri UE sau NATO care ar fi apărut după improbabila ei victorie, despre Georgescu putem presupune că s-ar fi lăsat influențat de absolut oricine i-ar fi cântat în strună (dovada fiind legăturile lui cu grupuri cel puțin chestionabile). Un om de nivelul ăsta nu are cum să ia decizii coerente singur. Practic, candidatul unei treimi din România face comedia Candidatul Perfect să pară o producție subtilă și inteligentă.

Deși cred că unii îl visau așa, Călin Georgescu nu ar fi putut fi niciodată un Javier Milei, economistul nebun care a câștigat președinția Argentinei și care, după o serie de măsuri cu iz dictatorial, a reușit într-un singur an să ridice economia distrusă a sud-americanilor. Milei e sărit de pe fix, într-adevăr: e autocrat și în același timp libertarian, e anti-avort, dar pro căsătorii gay, vrea independență, dar e legat ombilical de SUA și e profund anti-Rusia. Argentinianul e nebun, dar nu e deloc prost, iar multe dintre măsurile pe care le-a luat (scăderea numărului de bugetari, concentrarea taxelor în doar șase impozite, liberalizarea unor domenii) sunt de bun simț. Ideea de a investi într-o conductă de apă spre Estul Mijlociu este însă o idioțenie și ăsta era nivelul lui Călin Georgescu. Să mai povestim despre modelul de țăran autentic pe care ni-l propunea, despre economia patriotică, despre avorturi, despre desființarea partidelor politice sau despre relațiile cu statele socialiste? Aia zic, prostia e prostie, indiferent în ce o ambalezi.

Chiar și așa, sunt oare doar partidele mari și frustrarea singurii vinovați pentru ascensiunea unui politruc mediocru în postura de salvator al nației? Aș zice că nu.

5. Vinovații vechi și noi

Partidele vechi nu sunt singurele vinovate, dar poartă o parte uriașă din vină. Nu cred că a mai existat vreodată în istoria României un vot colectiv care să urle mai tare „Nu vă mai vrem”, iar tu ce faci? Ahh da, vii cu un Guvern care e în proporție de 75% același Guvern ineficient de până acum, cu un președinte menținut aproape ilegal în funcție și cu o propunere de candidat mai penibil decât Geoană? O să se mire oare iar analiștii când Nicușor Dan va lua mai mult decât Antonescu, iar candidatul extremei drepte (indiferent cui vor permite serviciile să candideze) mai mult decât amândoi?

(Sursa Imaginii)

N-ai cum să zici tu, individ implicat până în gât în schema Nordis, că partidul și susținătorii te vor în funcție și că ai invățat din greșelile trecutului. Tu care cărai serviete de teroriști și condamnați penal pe la șuete de partid ai acum păreri despre geopolitică globală. Chiar și dacă nu dădea voturi celor de la AUR și lui Georgescu, marele candidat al PSD tot nu scotea un procentaj pentru locul întâi. Serios acum, într-un eventual duel Ciolacu – Georgescu în turul doi am fi trebuit să alegem între un mitoman incult și cleptoman și Călin Georgescu.

N-ar trebui să fie ăsta un semnal că oamenii s-au săturat grav de oferta mereu neschimbată, a PSD? N-ar trebui să fie un semnal că poate chiar avem nevoie de un partid socialist, dar nu de ăsta?

Chiar și așa, aș zice că PSD e doar al cincilea arhitect al dezastrului electoral, al patrulea fiind PNL, un partid de traseiști fără identitate și cu maxim 4-5 oameni care merită ascultați. PNL e unul din partidele care a înșelat constant așteptările propriilor votanți și care, spre deosebire de PSD, și-a schimbat cam la doi ani ideologia. Mai mult, e probabil partidul cu cel mai prost marketing din istoria politicii românești și ăsta e mare lucru. De la atacuri de presă la delirul ăla penibil cu cartea generalului de carton, până la faptul că l-au sponsorizat direct pe Georgescu (nu cred că are cineva impresia că Kensington și alții au acționat independent), PNL s-a comportat în politică exact ca un patron de birt care merge la concurență doar ca să înfunde toaleta cu hârtie. 

Politic și moral, PNL-ul actual nu mai are de ce să existe, iar Bolojan, Ciucu și “noua gardă veche” își pot face liniștiți partide în fiefurile lor (nu că ăștia ar fi complet curați, dar par măcar competenți). 

Bine, în condițiile ăstea, nici USR nu sunt foarte sigur că mai are de ce să existe și am mai scris despre asta. Actuala lui conducere e mai degrabă o colecție de acoperiți decât o mână de oameni politici, iar micropartidele precum Reper, Drept, Demos, sau Sens au mai mult „sens” politic.

Cu toate asta, în condițiile actuale, e cam singurul partid parlamentar unde mai sunt și oameni care au dat cu sapa la privat. În plus, faptul că au decis să nu-și asume măsurile haotice și falimentare impuse de PSD pre-alegeri e mai degrabă o dovadă de bun-simț, decât de lașitate. Și, până la urmă, tu unde mai ai loc dacă suntem pentru a X-a oară guvernați de PSD, PNL și UDMR?

Pe locul trei în tagma vinovațilot stau serviciile, acel actor din umbră pe care presa aservită și deseori acoperită îl transformă ba în inamic, ba în prieten, în funcție de cine comandă articolul sau interviul.

Nu sunt specialist în politică instituțională și nici nu pot specula dincolo de ce se găsește deja în spațiul public (nu în presă însă, unde multe articole arată cam așa), însă adevărul e că România are un număr mare de angajați în servicii și un număr imposibil de aflat de colaboratori (de „acoperiți”, dacă vreți, pentru că mulți nu sunt agenți, ci simpli informatori, ca vedetele presei româneşti de tranziție). Avem nu mai puțin de șase servicii secrete (SRI, SIE, SIA, DGPI, SPP și STS) şi dacă nu aveți timp să citiți pe site-urile oficiale despre ele, cineva a făcut efortul de a le cartografia. Vorbim despre servicii cu activitate clasificată, dar plătite din bani publici, servicii care au un număr considerabil de angajați (doar SRI are peste 12 000, foarte mult în raport cu populația țării).

În condițiile date și ignorând speculațiile despre conflictele dintre generali și alte lucruri greu de probat, este sau nu normal ca populația să fie frustrată de ineficiența unor instituții finanțate chiar de ea? Întreb, pentru că fie şi la nivelul superficial al informațiilor publice, lucrurile nu arată prea bine. În momentul ăsta, un fost general este acuzat de corupție și de trafic de influență, alături de un alt general în rezervă. În același timp, Sebastian Ghiță e tot liber, Sorin Oprescu face surfing prin Grecia (deşi pe Nati Meir l-au adus acasă), iar fiul lui Iorgulescu stă la plajă prin Italia. În plus, condițiile în care România tocmai a trecut pe lângă pericolul unei rebeliuni suveraniste, fostul șef al SPP face declarații de genul ăsta.

Îmi e greu să cred că în ultimele trei decenii, serviciile nu s-au prins că Rusia este un inamic direct pentru orice stat aflat la granița NATO, că n-au mirosit rapid imixtiunea în alegeri a unor strategi chestionabili sau fluxul banilor spre un candidat anonim. Mai mult, sunt sigur că în serviciile ălea lucrează destui oameni competenți și că la nivelul rapoartelor individuale au existat zeci de avertismente, avertismente care s-au lovit însă de aceiași șefi numiți politic și deseori controlați de oamenii pe care ar fi trebuit să-i supravegheze. De ce cred asta? Pentru că România este și rămâne o țară destul de sigură (inclusiv în ochii Vestului), fără atentate teroriste și, până recent, fără mișcări naționale periculoase. Totuși, chiar şi dacă ar fi funcționat la parametri optimi, serviciile n-ar fi putut fi mai mult decât le permit organigrama şi şefii numiți politic să fie.

Ca să închei acest capitol, pe locul doi în topul vinovaților este presa aservită și de partid, adică mai toată presa, cu excepția unor fiefuri independente pe care le citesc și finanțează niște bule minoritare. Presa de partid și insitutele de sondaje independente și-au dovedit pentru a mia oară inutilitatea și cred că aș mai umple două articole dacă ar trebui să scriu despre cât de puțin jurnalism fac televiziunile și site-urile românești. Vorba unui prieten: dacă Georgescu a luat pe persoană fizică o țară cu două milioane de euro, ce sens au sutele de mii de euro băgați în televiziuni, ziare online și panouri? Mai bine îi pui deoparte și-ți cumperi o primărie pe Tik-Tok.

6. Și NOI…

Cele trei persoane care au citit până aici, au observat că lista de mai sus are doar patru vinovați, fără capul de listă în care din păcate ne găsim. Care „noi”, veți întreba, având în vedere că bulele noastre nu sunt nici unitare și nici unite?

Noi toți cei care am lăsat și lăsăm presa să moară, pentru că nu citim reportaje și prin urmare nu vrem să-i finanțăm pe cei care își riscă libertatea pentru a le scrie. Noi, cei care uităm să ne sancționăm sau chestionăm reprezentanții din Parlament, deși avem tot dreptul legal să facem asta. Noi, cei care ne îndoim constant de puterea sau validitatea votului, dar ne panicăm când el chiar schimbă ceva… fie și în rău. 

Tot noi suntem cei care, deși nu suntem de acord cu toate politicile UE sau cu conducerea ei actuală, nu facem eforturi prea mari pentru a promova uriașul progres făcut de țara noastră de când suntem în ea. Intrarea în Schengen nu înseamnă doar drumuri mai scurte în aeroport.

Gândim în termeni de Ei vs. Noi când ne raportăm la AUR, Georgescu sau SOS, dar uităm că ei Ei sunt creația neglijenței și aroganței noastre și că deseori ne deranjează aceleași lucruri, chiar dacă ai noștri o scriu în articole stufoase, iar ai lor o strigă pe TikTok.

În plus, tot noi am decis că, în lupta cu Fake News, cea mai bună armă e mișto-ul, nu contracararea informațiilor proaste cu informații de calitate mai bună.

Nu cred că vom putea schimba ceva la nivel macro, dacă nu începem să acționăm la nivel micro. Treaba asta nu e doar un îndemn pentru cei din mediul privat, ci și din cel public. În sistem sunt mii de oameni capabili care acceptă sinecuriști jegoși drept șefi și tot așteaptă oameni noi, uitând că ar putea să fie chiar ei ăia.

7. Drept concluzie

Altfel, aș vrea să spun că de data asta au câștigat „băieții” buni, dar a câștigat doar grupul cel mai convenabil pentru o viață liniștită în colțul ăsta de Europa. Dacă vrem ca data viitoare să câștige cei buni va trebui să lucrăm din greu pentru a deveni noi ăia.

P:S: Mii de mulțumiri din nou pentru voturile din concursul Voxa și Sărbători Frumoase celor căror n-am apucat să le spun asta. Sursa imaginii din titlu.

P.S: După o aventură care m-a obligat să votez cu urna mobilă, aș zice că timpul meu de scris s-a diminuat drastic, Deși acum sunt perfect în regulă, nu garantez că o să termin tradiționalul meu articol retrospectivă.