Una din marile dezbateri ale antropologiei și neuroștiinței rămâne dilema instinctelor. Mai au oamenii instincte? În teorie au, în practică e greu de spus. Nu de alta, dar aproape orice comportament “instinctual” al omului poate fi suprascris de rațiune sau prostie.

V-am scris paragraful de mai sus gândindu-mă la vacarmul ultimei luni, vacarm stins și de această dată printr-o decizie birocratică, nu prin vot sau prin vreun act de conștiință.Ar fi multe de discutat despre fenomenul Călin Georgescu, despre noii suveraniști și despre reprezentanții lor, la fel cum ar fi de discutat și despre tabăra așa-zis “democrată”. Nu vreau să mă apuc de analize pentru care nu sunt calificat sau să dau verdicte, dar n-am putut să nu remarc o serie de paradoxuri pe care istoria ni le-a mai scos în față.

Practic, ce m-a uimit cel mai tare în tot scandalul cu “candidatul poporului” a fost că el a beneficiat de susținere și de la persoane care ar fi avut enorm de suferit de pe urma victoriei sale. Practic, vorbim despre oameni pe care o eventuală ieșire din UE sau din sfera de influență Europeană i-ar fi falimentat sau lipsit de libertate. Oameni care au decis să-și uite instinctul de conservare.

Să vă dau un exemplu: cunoștință îndepărtată, corporatist în tinerețea timpurie, acum tâmplar. Omul face mai mulți bani cu dalta decât noi cu mouse-ul. Nimic de reproșat… mai puțin faptul că a ieșit din hibernare doar pentru a susține “adevăratele valori românești” și ieșirea din UE. Păi bine, boss, dacă redevenim “suverani”, adică săraci și izolați, cum mai vinzi tu doar la nemți și austrieci, așa cum te lăudai? Ce român autentic îți ia ție mese de 3000 de euro? Ăia care vor Dacii fabricate la Mioveni, dar cumpără Polo-uri din 2002?

Mai am un exemplu care pare fictiv, dar nu e. Am un prieten care predă ocazional la o facultate din țară, la o disciplină reală. Are o studentă care se identifică drept student și care l-a rugat la seminar să o apeleze cu nume de bărbat. În fine, omul a făcut și treaba asta și și-a văzut de curs, care e oricum opțional. Ce nu înțelege el însă și nu înțeleg nici eu este cum poate fi respectivul student și fascist în același timp, venind în tricouri cu crucea celtică și aberând despre cum au avut nemții lui Adolf și idei bune. Mai mult, campionul LGBT jubilează de când i-au apărut idolii neo-legionari la tv. Asta în condițiile în care se trage și dintr-o veche familie evreiască! Acum, înțeleg rebeliunea tinereții, dar nici o Wikipedia nu avem și noi să ne documentăm puțin?

Aș putea continua cu exemple, dar mă tem că aveți și voi destule, de la vărul care aduce mașini din Germania, dar nu vrea să-i fure alții țara, la vecinul prăjit care cântă în trupa Firma. În plus, n-ați văzut câți rromi susțin neolegionarismul? Știu deja zeci de oameni care susțin o ideologie a cărei reușită i-ar faulta în primul rând pe ei, ca pe imigranții care au votat Trump, pe lesbienele care sunt fane AFD sau pe săracii care vor să-i scape Elon de datorii.

Lipsa instinctului de conservare e doar cel mai mare paradox, dar nu e singurul. Aceiași oameni care vor un președinte cinstit și anti-sistem au ales un securist cu o avere care depășește milionul. Vor valori românești și creștine, dar ascultă de un om care nu înțelege nici istorie nici creștinism. Ignoră deciziile instituțiilor statului pentru că vor instituții mai puternice ale statului. Vor să nu plecăm capul în fața UE, care a băgat miliarde în noi, dar cred că e ok să îl plecăm în fața Rusiei.

Le e frică de ideea unui război de apărare, dar visează să cucerească teritorii pierdute. Susțin pacea, dar vor să moară oameni nevinovați în Ucraina. Văd Statele Unite ca pe un dușman, mai puțin atunci când sunt cu rușii și conduse de un condamnat penal. Sunt convinși că cipurile sunt rele… mai puțin când ți le implantează Musk.

Tot ei apreciază personaje controversate din istoria recentă, dar uită că fix ălea au luptat cu Rusia, nu de partea ei. Visează eroi, dar în același timp îi fac bufoni pe puținii care se apropie de definiție. Adulează politicieni de rangul doi, dar îi numesc soroșiști pe ăia care construiesc cu mâna lor spitale.

Urlă că UE ne fură, în timp ce muncesc în UE și vorbesc în roaming european. Vor salarii ca afară, dar se uită cu admirație la o țară unde oamenii sunt plătiți în cutii de castraveți. E plin de oamenni convinși că în Decembrie a fost lovitură de stat, dar care promovează indivizi implicați în mod activ într-una.

În fine, ați înțeles ideea. Actuala scenă publică din România e un cumul de paradoxuri și de oameni care se ascund de călăi sub ghilotină – oameni care speră că alții “vor plăti” pentru nefericirea lor. Din păcate, așa cum au arătat-o toate regimurile dictatoriale de până acum, acei “alții” nu sunt niciodată cei pe care-i suspectezi a fi. Nu marii boieri au plătit grosul Revoluției Ruse, ci fix micii negustori, țăranii și muncitorii care nu mai voiau monarhie, dar nu știau cu ce să o înlocuiască. Au înlocuit-o cu propria decădere.

Furia pe care au declanșat-o 30 de ani de conducere incompetentă e acum dirijată de actori externi și interni asupra puținilor oameni care mai mișcă ceva în România. Văd aceeași energie tristă ca pe vremea lui “Moarte Intelectualilor” din 1990… văd liste și ură direcționată greșit. În 2025 însă, atât politicienii, cât și puținii intelectuali rămași au pârghii mai bune de evadare decât aveau înainte.

Dacă ne trezim cu vreun regim dictatorial pe cap, n-o să plătească Ciolacii și Grindenii României, niște marionete umflate cu bani de servicii. Nu, ăștia o să se care prin țări mai calde și apoi o să se pretindă victime politice. Ca Oprescu, Ghiță, Iorgulescu și alte valori pe care serviciile se prefac că nu le mai găsesc, deși ele le-au semnat pașapoartele.

Corporatiștii, inginerii din multinaționale, medicii, puținii universitari cu activitate de cercetare, presa independentă și ONG-urile “sorosiște” (care construiesc spitale, asigură acces la educație și salvează animale) o să fie în secunda doi afară din țară. Au unde pleca și oricum te adaptezi mai ușor cu două-trei limbi vorbite decent. Odată cu ei vor pleca și banii pe care oamenii ăștia îi pompau într-un sistem de sănătate falimentar, precum și puținele pârghii pe care mediul privat le crea pentru cei mai puțin norocoși (pe care Statul evident că-i uitase).

Nu de alta, dar în săptămâna în care România a avut pe rastel un candidat suveranist şi pro-rus, înainte de orice fel de anulare a alegerilor, bursa şi investițiile au avut de suferit. Banii europeni au avut de suferit. Asta într-o săptămână în care se anunța că Dacul din Valahala va ajunge în turul doi. Vă dați seama care ar fi pierderea în 5 ani, dacă ar fi fost numai atât?

Practic, în ciuda instinctului de conservare și în linie cu paradoxurile de mai sus, oamenii vor să scape fix de ăia care i-ar putea ajuta să rezolve problemele care-i țin jos. Asta în timp ce caută să-i martirizeze pe politicienii corupți care le-au creat și le dau ocazii să pozeze în victime.

Desigur, e adevărat că unii votanții lui CG au vrut doar să fie auziți și s-au simțit trași pe sfoară atât de societate, cât și de actuala clasă politică (ca noi toți de altfel). Asta nu scuză însă listele și explozia de furie.

Acum sincer, nici cu cealaltă parte nu-mi e rușine. Oamenii care înainte protestau pentru decență au decis că și Antena 3 poate fi ok, au considerat că Antonescu e un candidat valid și că forțarea legii prin CCR este tolerabilă. Mulți au avut însă o scuză: pericolul perceput a fost mai mare decât cel cu care trăiam deja. Desigur, există în continuare posibilitatea ca Georgescu să fi fost o marionetă foarte utilă și pentru actuala putere, însă lupta cu el pare să fi fost strict o decizie de auto-conservare.

Sper însă că lucrurile nu se vor opri aici și că diferențele de viziune se vor vedea din nou la urne, în luna mai. Sper că nu va lua nimeni în serios candidatura lui Victor Ponta, un om la fel de toxic ca Georgescu și mai sper că niciun nume cu -escu în coadă nu va fi președinte.

În general de fapt tind să cred că ar trebui să fim puțin mai atenți cu cei pe care-i luăm cu noi în cabina de vot. Indiferent de ce profet de TikTok ne gâdilă egoul și oricât l-am urî pe unul sau altul, scopul votului nu poate fi să ne restrângă propriile libertăți, să ne amenințe familiile și să ne decimeze economiile. Votul țărilor mici n-a fost niciodată despre mărire și decădere, ci despre supraviețuire, o treabă pe care tot uităm să o facem.

P.S: Să nu uităm că singurii eroi ai comunismului sunt ăia care au luptat cu el. Sursa imaginii.