Precedente periculoase și exemple necesare

Dincolo de “beneficiile” eliminării din cursă a unui mitoman, anularea alegerilor din România a creat și un precedent, unul de care riscăm să ne lovim mai repede decât credem.
De-acum, când instituțiile de securitate vor dormi iar pe bani publici, când mass media își va uita din nou misiunea și când marionetele de la putere vor face jocurile altora, vom putea iar să rugăm CCR să apese butonul de reset, nu? Sper că nu, având în vedere că vorbim despre același CCR pe care acum câțiva ani îl înjuram în cor pentru că îngenunchea la statuia lui Dragnea.
Așa cum spuneam în articolul precedent, ne-am bucurat de “victorie” doar pentru că alternativa la o Românie îndreptată spre UE nu există. Asta nu înseamnă însă că nu am asistat la un abuz.
Nu, nu a fost vorba despre o lovitură de stat (în general ălea nu sunt date de cei aflați la putere, nu invers), iar respingerea candidaturii lui Georgescu avea temei legal. Abuzul s-a petrecut înainte de alegeri, când, după ce și-au făcut jocurile politice, partidele actuale au decis că agitata de Șoșoacă nu are dreptul să candideze, dar delirantul de Georgescu are. Vă mai amintiți argumentația? Șoșoacă avea discurs anti-UE și anti-NATO (o alianță acum pe marginea prăpastiei) și de-aia nu era ok. În timpul ăla, Georgescu imita 1 la 1 filmele de campanie ale lui Putin pe care tot el îl declarase un mare patriot.
Tot abuz a fost și când, speriați de tanti Lasconi (care de-atunci a făcut o treabă excelentă în a se decredibiliza) și nu de Georgescu, cei de la putere au decis renumărarea voturilor din turul I, ca apoi să aprobe turul II și într-un final să-l anuleze. Ca să vă convingeți că Lasconi era marele pericol, merită doar să vă uitați la cât se agită Antonescu și PSD pe tema candidaturii lui Nicușor Dan.
Practic, am acceptat un precedent periculos pentru a scăpa de un pericol imediat. Am făcut asta pentru că, în ciuda delirurilor de pe Facebook, chiar am fost într-un pericol, unul în care confuzul de Georgescu nu era bomba, ci fitilul.
Precedentul ăsta nu merită ignorat, chiar dacă e foarte greu de discutat cu cei care se îmbracă în cușme de dac și-și cer țara înapoi(ată). Practic, alegerile din România au devenit teren de ping-pong pentru două partide în derivă și pentru cele mai costisitoare agenții de bugetari. Spuneți voi că n-ar merita protestat pentru asta? (doar pentru asta, nu pentru vreun psihopat putred de bogat pe care-l chinuie complexele mesianice)
Vă întreb pentru că nu a plătit încă nimeni pentru haosul cu Georgescu și pentru modul execrabil în care a fost gestionat. S-au făcut două arestări dintr-o listă de 30 de oameni (iar unul din suspecți e deja afară din țară). La fel, n-am văzut nicio mișcare nici în cazul generalului Zisu, una din căpușele majore ale armatei române, unde arestările s-au făcut mai mult declarativ. Credeți că omul ăla a strâns 2000 de tablouri din donații?
Precedentele periculoase se numesc așa dintr-un motiv. Așa cum Iliescu a normalizat represaliile violente în anii ‘90, Băsescu a normalizat imixtiunea președintelui în justiție, iar Iohannis a normalizat nesimțirea, viitorul nostru “ales” riscă să normalizeze alegerile regizate. Practic, la fiecare vot de-acum încolo vom avea de ales între aceleași personaje de sitcom: Adormitul, Tocilarul, Nătărul, Golanul, Zăpăcita și Ponta.
Ei hai, o să zică unii, că nu e chiar așa de grav. Ba da, cam e, și dacă aveți nevoie de un exemplu, uitați-vă puțin peste Atlantic, unde o fostă mare putere se chinuie să țină pasul cu precedentele create de Trump, în timp ce fundația ei se clatină din toate încheieturile…
Sincer, e foarte greu să urmărești toate tâmpeniile făcute de Donald Trump și de echipa lui formată din privilegiați ai sistemului. E cu atât mai greu cu cât totul se întâmplă în statul cu cel mai mare număr de persoane fără adăpost din lumea civilizată și în care serviciile sociale se rezumă la o autopsie gratuită, după ce mori muncind. Totuși, ce precedente periculoase a creat omulețul portocaliu? Nu știu de unde să încep…
Primul mandat al lui Trump s-a desfășurat în relativă acalmie, comparativ cu cel de-acum. Chiar și așa, Donald a reușit să decredibilizeze ideile de imigrație legală, de documente secrete, de granițe și, cel mai grav, să decredibilizeze alegerile democratice din SUA, prin circul făcut atunci când le-a pierdut. Practic, deși nu a avut nicio dovadă că alegerile au fost fraudate, a sădit îndoiala că ar fi putut fi, iar treaba asta nu va dispărea din conștiința publică prea curând. Nu, nu a mai existat NIMENI până acum care s-a îndoit în mod public de pilonii democrației americane, așa ineficientă cum e ea (la nivel de proces). Donald Trump a fost primul!
Să nu mai vorbim despre celebra mișcare “Storm the Capitol” prin care a încurajat orice țăcănit care se îndoiește de sute de ani de proces legisativ să dea cu piatra, în loc să protesteze civilizat. Pe lângă asta, Trump a fost și primul președinte american care a răspândit în mod voit și organizat fake news și al cărui cuvânt n-a valorat absolut nimic, nici diplomatic, nici uman.
Am putea vorbi despre rolul oamenilor lui în eliminarea dreptului la avort, dar aș zice că aici n-a fost întru-totul vina și ideea lui. În orice caz, al doilea mandat se cere discutat și el pentru că stabilit foarte multe precedente, deși de-abia au trecut două luni.
În primul rând, merită să ne amintim că Donald Trump este condamnat penal, sub jurisdicția mai multor state. Alegerea unui infractor drept președinte e o performanță pe care nici România nu a reușit-o.
De când a revenit, Trump a lucrat din greu la decredibilizarea și anularea profesională a oamenilor care l-au acuzat cu dovezi clare. Practic, a demonstrat nu doar că un condamnat poate candida, dar și că justiția americană e o glumă. Treaba asta s-a văzut și recent în cazul judecătorului care a respins desființarea USAID și pe care televiziunile de casă ale MAGA l-au terfelit în mod atroce.
Tot Trump a decis și să propună prelungirea mandatelor de președinte, din moment ce a făcut oricum praf democrația americană. Nu de alta, dar deja a stabilit precedentul alegerilor falsificate – credeți că dacă ar mai avea concurență sau ar pierde, nu ar pune iar aceeaşi placă?
Un alt precedent a fost și înființarea DOGE, un departament format din oameni din mediul privat, care funcționează fără un cadru legislativ (e doar un forum consultativ în acte) care intră peste bugetari și dă oameni afară arbitrar. Ai zice că treaba asta ar putea fi încadrată legal, dar cum justifici că recent oamenii au devalizat și Institute of Peace, un ONG cu propria clădire și propriile echipamente? Practic, Trump a legalizat intrarea prin efracție și confiscarea bunurilor de către stat, o treabă pe care angajații DOGE au făcut-o deja, golind conturile unor plătitori de taxe pe care i-au considerat morți.
Dacă tot am adus vorba despre abuzuri, de vreo lună, angajații ICE (Immigrations and Customs Enforcement) rețin la graniță și arestează pe cine vor ei, de la studentul care avea deja carte verde, până la trupe și cercetători care au fost critici față de MAGA – în privat! Cam ca în Coreea de Nord, alt stat super sigur pentru turiști și democratic.
Tot Trump a stabilit și un precedent diplomatic nemaivăzut. Practic, dacă ești american, te poți comporta ca un dobitoc sinistru în mediul diplomatic. Poți urla la președinții care sunt oricum victimele prietenilor tăi și poți acuza Irlanda că e un stat abuziv, pentru că are reguli împotriva defrișărilor tale ilegale.
Să nu mai vorbim despre faptul că s-au normalizat bullying-ul diplomatic și cererile teritoriale, inclusiv față de țările aliate. De când a venit la putere, Trump a amenințat în repetate rânduri Groenlanda și Canada și a ignorat cu brio orice fel de încercare de tragere la răspundere legală. Asta în timp ce a suspendat procese de securitate vitale și a blocat finanțarea unor programe mai degrabă diplomatice, decât umanitare. Da mă refer aici şi la USAID, un program umanitar-diplomatic ale cărui baze au putut fi puse cu decenii în urmă, dar pe care nu l-ai mai putea reactiva nici dacă ai vrea.
Tot Trump ne-a arătat că practic orice președinte poate redenumi orice punct de pe hartă cum vrea el și că bunul-simț n-ar trebui să-ți dicteze dacă să faci sau nu reclamă la un produs, din postura de șef al statului. Să vină Superbet!
Practic, preşedintele american ne-a demonstrat că mai multe precedente periculoase pot fi folosite ca baze pentru un precedent fatal. Ah, și tot el ne-a arătat că SUA a fost mereu un stat slab, cu o justiție ineficientă, o democrație greoaie și cu un liberalism atât de prost aplicat, încât și-a produs propria cădere. Asta pe lângă problemele pe care toată lumea știa că SUA le are, de la opioide la lipsa plaselor de siguranță sociale.
Cumva, acțiunile şi precedentele stabilite de Trump au transmis lumii un singur mesaj şi e fix ăla pe care îl emitea lipitoarea de Vance cu privire la alte state. Mesajul e simplu: Voi vedeți ce praf e statul ăsta? Pe ăştia i-ați ales voi drept stăpâni?
Bine, și care ar fi soluția? Sincer, aș vrea ca vreun analist să aibă o idee viabilă, dar majoritatea au fost prea proști să prezică invazia Ucrainei sau măcar 10% din “realizările” noului mandat al lui Trump. Mai bine întrebi un AI, iar AI-ul, printre altele, o să-ți spună că, cel puțin pe moment, SUA ar cam trebui să cadă…
(Aici răspunsurile lui ChatGPT și Claude sunt foarte similare)
Desigur, nu vorbim despre o cădere propriu-zisă prin care cea mai mare putere militară a lumii dispare de pe harta lumii. Vorbim doar despre o reașezare a lucrurilor într-o ordine în care SUA nu mai are ce căuta în discuțiile de oameni mari. Una în care cetățenii ei vor fi și mai loviți ca până acum și în care restul statelor civilizate vor suferi în primă fază, dar apoi se vor ridica şi poate chiar profita.
Chiar dacă e greu să-ți dai seama care va fi impactul pe termen lung al decăderii Statelor Unite (de unde și discuția de mai sus), pentru binele Europei și al Lumii, planul lui Trump trebuie să eșueze. Să nu uităm că Trump e un model atât pentru indivizi precum Orban (care și-a adus țara la colaps economic), cât și pentru aproape toți oligarhii ruși. Că veni vorba despre ruşi, avem şi exemplul unei țări pe care nu am lăsat-o să cadă, cumpărându-i gazul şi susținând-o economic, deşi este efectiv un imperiu feudal. Nici măcar n-am emis eu toate lucrurile de mai sus, ci Sourkov, ideologul lui Putin care ştie foarte bine şi cât de prăbuşită e America şi cât de puțin îi pasă Rusiei de granițe.
Practic, Statele Unite trebuie să continue o vreme pe linia pe care au apucat-o și să devină noul URSS, un colos putred a cărui prăbușire economică ne va servi mai degrabă drept exemplu, nu drept victorie a democrației. După decenii de exploatare și manipulare acceptată de dragul protecției, măcar atât ne datorează…
P.S: Și hei, dacă pentru asta va trebui să ne cumpărăm Xiaomi o vreme și să conducem Byd, fie. Ni hao, prieteni!
Nu-s de acord cu tine, pentru că: “respingerea candidaturii lui Georgescu avea temei legal”. – nu, un discurs anti-NATO și anti-UE nu este temei legal. Conform Comisiei de la Veneția, discuțiile prinvind schimbarea ordinii constituționale se încadrează la libertate de expresie. “Iliescu a normalizat represaliile violente în anii ‘90, Băsescu a normalizat imixtiunea președintelui în justiție, iar Iohannis a normalizat nesimțirea” – niciuna din chestiile astea nu e considerată normală, de-aia nici nu prea s-au mai repetat (rămâne de văzut cu Iohannis) “Chiar și așa, Donald a reușit să decredibilizeze ideile de imigrație legală”” – Asta a făcut și Biden când lăsa lumea să intre năvală, ilegal, în SUA, prin Mexic. Inclusiv compatrioți de-ai noștri, cu multe fuste. “Practic, deși nu a avut nicio dovadă că alegerile au fost fraudate, a sădit îndoiala că ar fi putut fi, iar treaba asta nu va dispărea din conștiința publică prea curând”. – Același lucru l-a făcut și Hillary Clinton când a câștigat Trump primul mandat, sunt zeci de filmări cu ea sau alți democrați care spun același lucru. (caută “Hillary Clinton: Trump is an ‘illegitimate president’” – Washington Post, în care spune clar că Trump a câștigat prin fraudarea alegerilor) “Nu, nu a… Read more »
Țările mari au puterea să se transforme, pentru ceilalți e mai greu. Plus că golul lăsat de americani va fi probabil umplut de alții nu prea prietenoși cu democrația, dintre țările europene neexistând vreuna care să poată face asta, momentan.
Oricum, trăim vremuri interesante.
Anukoi: Asta e si problema mea – ce tari puternice mai evem efectiv, in afara dictaturilor? Eftimie: Temeiul legal pentru respingerea candidaturii lui Georgescu nu a fost discursul anti-NATO ci nerespectarea legislatiei electorale, fapt absolut demonstrat. Da, in afara acestui fapt, a existat si mult bullshit birocratic. Hillary e un capitol separat si as zice ca tocmai candidatura ei si oamenii din spatele ei (nu din spatele Kamalei, culmea) sunt cei care au ingropat definitiv credibilitatea partidului democrat. Asta si faptul ca acum nu fac nimic si se tot regrupeaza. Donald Trump chiar a fost primul care a suspectat frauda la alegeri si a indemnat lumea sa “rezolve” asta. Una e sa zici ca probabil partea adversa a atras mai multe voturi decat e cazul, alta e sa urli ca ai vazut voturi furate, desi nu ai nicio dovada. Big difference! Protestele BLM sunt total alta mancare de peste cu Storm the Capitol – la baza trebuiau sa fie niste proteste pentru drepturile unor minoritati, nu ceva tintit impotriva unui guvern legitim. Ahh, ca si alea au degenerat in violenta, aici e alta discutie – treaba e ca nimeni nu i-a chemat pe oamenii aia in strada cu scopul expres… Read more »
De fapt, nu, unele sunt criminal cases, altele intra la “felony”. Ramane condamnat: https://www.google.com/amp/s/www.bbc.com/news/articles/cj0jr5ypqedo.amp
@vlad Să le luăm pe rând Cf. link-ului dat de tine, cu CCR “anumite conduite (…) pot fi incompatibile cu valorile constituționale” – sorry, dar nu există așa ceva nicăieri într-o democrație. Poate să te enerveze omul, dar nu există “conduită constituțională”. Nu există amenzi pentru nerespectarea “Constituției”. 95% din români au “conduită neconstituțională”, că aia scrie să respectăm legea, să nu discriminăm, să fim mai buni etc. “Călin Georgescu a fost implicat în nereguli în scrutinul prezidențial din 2024” – astea sunt acuzații, nu decizii, chiar CCR recunoaște că “Deși Călin Georgescu nu a fost condamnat penal, CCR a apreciat că declarațiile și acțiunile sale au fost contrare democrației și statului de drept”. CCR nu e instanță de judecată. Plus, au trecut 3 luni de la povestea aia, nu s-a adus nici o dovadă în plus a implicării “actorului străin” în poveste. Doar acel raport al serviciilor care e făcut cu ChatGPT, poți să verifici asta ușor. Toate informațiile ulterioare se referă la acele rapoarte. Zero dovezi suplimentare. S-au găsit niște moși prăjiți, ăia cu teoria cu Geția și sfatul înțelepților, și pe Potra, care e un mercenar ce avea arme și angaja tot felul de oameni din servicii… Read more »
Nu cred că Apple, Google sau Microsoft ar avea o problemă să devină irlandeze. Oricum „producția” e în China sau India. Altfel, fără X și Meta se poate trăi liniștit.
Cristian Banu: Totul s-ar putea face in Europa si trebuia sa ne apucam de ceva vreme. Am decis sa lasam o colonie cu un sistem social de lumea a doua sa dicteze, pe baza pur militara. Eftimie: Ba da, temeiul legal a fost nedeclararea sumelor utilizate in alegeri. Nu ca altii n-ar face asta (pana la un punct), ci doar ca la asta vorbim de milioane care apareau ca fiind zero absolut. Altfel, dovezi sunt cu carul in anchetele independente pe tema Georgescu, dar intr-adevar, raportul original al anularii alegerilor nu continea suficiente detalii. De-asta am zis ca ala a fost abuzul, nu cel de-acum. Din nou: niciun presedinte nu a mai zis “m-au furat, alegerile nu functioneaza, s-au furat voturi cu balotii, iesiti in strada”. Acuzatii de furt au existat intr-adevar si pe vremea lui Bush, pentru ca omul a castigat cu o margine foarte mica in fata lui Al Gore. In cazul BLM, cred ca initial a fost o rabufnire justificata, dar care, care multe alte proteste de gen, a fost deturnata politic – democratii insa au avut destul de mult de suferit dupa treaba asta, la randul lor. Cu Covid-ul, marele fake news a fost nu gravitatea… Read more »
Eu am deja Huawei
OldJohn: Sunt mai curios de ce se va intampla in zona masinilor electrice foarte curand, ca Tesla nu are niciun fel de superioritate tehnologica.
Strict pe ceea ce face Trump lucrurile sunt un pic diferite la nivelul perceptiei cetateanului de rand. Mai precis cam toti analistii de soi(chiar si din zona democrata) prezinta cu date o chestie simpla: sustinerea de care se bucura Trump este in crestere si nicidecum in scadere. Acum toate datele astea sunt strict o perceptie de moment, dar americanul de rand nu are o problema cu ce a facut Trump pana acum. La nivel de relatii internationale pe americanul de rand nu-l intereseaza si considera ca banii lui sunt irositi pe rahaturi cand vine vorba de asta. Atata timp cat sustinerea sa nu scade show-ul va merge in directia stiuta. Totodata omul a lansat un meme coin si s-a apucat de un pump and dump. Poate ca americanii il merita. Referitor la anularea turului doi de anu trecut lucrurile sunt mai tulburi. Pe de o parte se vorbeste de influenta ruseasca care nu prea e dovedita cu ce dovezi serioase(nu intalniri cu diversi combinatori fara prestigiu), pe cealalta parte oamenii se simt privati de un drept. Cat timp povestea cu influenta ruseasca este joc de glezne numarul nervosilor o sa tot creasca. P.S. Nu este ciudat cum PSD tace si… Read more »
Asdad2005: E in scadere, nu in crestere – https://www.brookings.edu/articles/trumps-first-5-weeks-in-the-polls/
Este insa o scadere lenta pentru ca, exceptand pretul oualelor, cenzura din universitati si cateva scumpiri, omul de rand inca nu simte toata treaba asta.
Americanii chiar il merita, din pacate pentru noi si din fericire pentru ei – cum spuneam, civilizatia aia e in declin si cam trebuie sa se schimbe.
Eu am o problema cu PSD si PNL – ala trebuie sa fie pasul doi din plan 🙂
@Kross
Caderea aia in sondaje e cam normala data fiind uzura pe care o ai odata ce intri la butoane. Insa chiar si asa mai toti americanii nu au o problema cu modul in care lucrurile decurg acum. Dat fiind ca suntem in 2025 sunt curios cum o sa arate situatia peste niste ani de Trump.
Revenind la ceea ce spui tu cu declinul, lucrurile pica cam asa: Trump a rupt pe vot popular plus vot pe electori, pe langa asta omul a livrat ce a promis sau s-a facut ca face asta.
La ora actuala cel mai mare handicap pe care UE si nu numai il are, este ca joaca dupa logica partidului democrat in aceste vremuri….
Asdad2005: Partidul democrat nu exista in aceste vremuri. Rezulatele monarhiei trumpiste se vor vedea cam in 2-3 ani, intr-adevar…
@Kross
Partidul democrat daca nu trece printr-o terapie de soc o sa astepte ceva timp sa mai prinda presedintia. Chestia asta este oarecum vizibila de acum si se poate schimba daca Trump da un chix mare.
Pe de alta parte actualii lideri europeni nu stiu sa dialogheze cu noua administratie americana si merg in aceleasi sabloane pe care le stiu desi primesc semnale evidente ca nu fac ceva bine
Tocmai ce am intrat pe taramul precedentelor periculoase care sunt facute in numele unor idei vagi, dar care suna nobil: pace, democratie insa care vor duce la un efect invers daca nu ne oprim din nebunia curenta.
@Kross
Daca mai prind alegeri…
Oricum, democratii au jucat cele mai proaste carti – intai au mers pe Hillary, desi toti le-au recomandat Michelle Obama (care nu prea voia, dar putea fi convinsa – nu cred ca era mai buna, dar era clar mai populara).
Au avut tot felul de omuleti guralivi si fara solutii clare gen AOC in fata care i-au alienat inclusiv pe multi dintre votantii lor traditionali.
Eu nici nu recomand neaparat dialogul, ci inarmarea, in cazul Europei – am mai fost acolo si noi am creat lumea de azi, nu SUA, Rusia sau China. Nu mi-as dori vreun razboi, dar istoria ne arata deseori ca razboaiele apar mai greu cand nu ai puncte slabe (bine, WW1 a inceput fix in conditii similare cu cele de azi, dar asta e alta poveste :)) ).
Nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi un suporter al Americii. Sunt un adept al modelului social nordic, pan-european și cred că modelul de a face politică a lui Trump și al hăndrălăilor de lângă el sunt exact ce trebuia ca Europa să se miște.
Si eu sper ca Europa sa se miste si asta cat mai repede.
total de acord cu tine, @kross, da’ nu înțeleg de ce nu i-ai zis pe nume pontălăului: Oportunistul…
sincer, mie mi s-a cam luat de toți neica-nimenii ăștia cu figuri de Alexandru Macedon da’ cu ouțe chamberlaniene…
Ponta are mai multe nume, posibil unul in rusa :))
Îl înjuri pe Ponta și închei textul cu „Ni hao, prieteni!” ?
Ceva nu se leagă.
@Eftimie
Cum era vorba, întrebă-i pe ai tăi: „Când dumnezeu te omoară, mai întâi îți ia mințile.”
Era o glumă, insa Ponta nu e omul chinezilor (din celebra lui “investitie” promisa de China, n-a obtinut nimic, doar un discurs despre parteneriate strategie). Ponta e produsul vechii garzi din servicii (in special SIE), nu foarte departe de Georgescu ca animal politic, poate doar putin mai citit – putin, ca nici masterul si nici doctoratul n-au fost pe bune.