Haideți să facem un efort!
Zilele trecute, am schimbat câteva vorbe cu un om a cărui scriitură sportivă e ca un crampon înfipt în gazonul proaspăt. Revigorantă.
După 10 minute de dat din gură despre cine și ce mai citește, am ajuns evident să ne văităm. E un hobby pentru bărbații de 30 de ani și mai bine. Pe ce temă? Pe tema celor care nu pot să îndruge două cuvinte și cu siguranță nu pot să le scrie, dar care simt totuși nevoia să le transmită. Îi știți foarte bine: sunt oamenii care scriu pagini de Facebook pe teme banale, dar pun puncte de suspensie între subiect în predicat, să evite virgula.
În momentul ăsta, cei doi cititori ai blogului se pregătesc să revină la maratonul de tăiat unghiile. Îi înțeleg foarte bine. Au citit de-atâtea ori despre agramați, încât li se pare că un nou articol pe temă ar fi o inevitabilă pierdere de biți. Nu vă faceți griji. Articolul ăsta nu este despre inflexibilitatea limbii române, despre cuvintele fără stăpân, invazia cratimelor sau despre distrugerea structurilor gramaticale. Este despre o categorie mai specială de oameni.
Vedeți voi, când un om începe să delireze despre cum mușețelul vindecă Ebola și despre cum Statul ne implantează microcipuri în creier, nu prea te mai interesează dacă e sau nu agramat. Nu de alta, dar înainte de a fi agramat, omul e idiot. Slabe șanse să îți pese dacă scrie sau nu corect: tot o tâmpenie va scrie. E la fel și cu oamenii depășiți de situație, care doar încuviințează prin câteva cuvinte sau comentează pe lângă subiect. Lor li se alătură și trolii de profesie, parte semnificativă a păreriștilor online. Opiniile lor nu înclină balanța dezbaterii în nicio direcție, așa că le poți tolera un dezacord.
Oamenii pe tema cărora mă văitam alături de domnul amintit sunt mult mai greu de evitat. Ei sunt în zona de mijloc. E o zonă unde ne aflăm mai toți, de la simpli pasionați de dezbatere la experți, de la cei ce caută informații la periculoșii „proști elocvenți”. Sunt oameni ale căror joburi implică de multe ori chiar conceperea de mesaje sau măcar un flux constant de e-mail-uri. Oameni cu facultăți, cu bloguri și conturi de social media. Oameni care au pretenția de a fi citiți și impresia că scriu decent, dacă nu chiar bine!
Și aici e problema. Cum vrei să fii luat în serios, când habar n-ai niște reguli elementare de morfologie, sintaxă sau ortografie? Cum crezi că opinia ta va străluci, când tu scrii „să ști”, pui virgulă între subiect și predicat, umpli fraza de semne de exclamare și folosești când majuscule, când Bold, când Italic? Cum aș putea să îți contrazic argumentele, când eu trebuie să fac un efort să îți înțeleg cuvintele? Mai mult, de ce aș face efortul ăsta, în loc să te trimit direct la coșul de gunoi al Internetului?
(Sursa: John Hart Studios)
Oricum ai reacționa, întotdeauna auzi aceleași scuze. Mă grăbeam! În regulă, dar să răspunzi pe Facebook sau pe un blog nu e o obligație. Scriam de pe telefon! Cu ce, cu bormașina? Așa scriu eu când nu sunt la job! Deci numai colegii de birou merită respect? Cu asta mă ocup, așa ca nu vreau să-mi iau munca acasă! E ca și când ai spune că, dacă ești pneumolog, n-are sens să respiri și acasă. Gramatica limbii române e inflexibilă și nu așa vorbesc oamenii! Complet de acord, doar că nu e treaba noastră să o corectăm oficial, cu atât mai mult cu cât n-avem aceeași viziune asupra limbii. Dacă refuzi să respecți reguli pe care nu le cunoști, ești puțin ignorant, nu rebel.
Deși am lucrat ceva vreme într-un domeniu unde „fascismul gramatical” era normă, nu am pretenții mari de la mesajele online. Nu am pretenții pentru că și eu aud de multe ori musca bâzâindu-mi pe șapcă. Problema e că nu pot avea o discuție cu un om trecut de 25 de ani, cu un job decent și cu prieteni reali, care scrie de parcă oferă tribut mIRC-ului. Simt că e pur și simplu o lipsă de respect față de interlocutori.
Nu, nu e nevoie să pui toate virgulele cerute de Academie, cel puțin nu pe ălea pe care le omite toată lumea (virgula dinainte de „încât”, de exemplu). Nu am pretenția nici să scrii cu diacritice, dacă dispozitivul tău nu-ți permite să faci asta rapid. E suficient ca atunci când scrii un cuvânt să îi folosești toate literele. Aș fi mulțumit să marchezi Vocativul prin virgule și să tai frazele lungi în felii. Nu arunca subiectul și predicatul în bărci diferite și nu separa nici predicatul de complementul direct. Aruncă un ochi pe dexonline.ro sau pe blogurile specializate, când nu ești sigur de un cuvânt. De fapt, verifică toată fraza, dacă ea conține un atac la persoană. Tot nu o să fie „corect”, dar măcar o să sune bine!
Poate că m-am lăsat dus de val cu ceea ce trebuia să fie inițial o diatribă de Facebook. În final, bucățica asta de text se adresează celor care pot să scrie dacă nu mai corect, măcar mai îngrijit. E un memento și pentru cei care dezbat înfocați, dar uită că un argument trebuie mai întâi înțeles și apoi combătut. Pentru toți cei care pot să ne facă viața online mai ușoară: haideți să facem un efort!
P.S: Dacă ți se pare că pluralul cuvântului minge este „mingii”, e posibil să fie prea târziu pentru tine. Virusul a avansat prea mult!
Sau ghid de cum sa-ti faci intreaga familie extinsa sa te urasca: incearca sa-i educi. In privinta asta, in privinta parolelor usor de ghicit. Si lista poate continua. 😐
Eu spun in general, nu educ, ca imi dau seama ca nu merge. Decat sa ma cert cu oamenii, mai bine ma descarc online si am senzatia ca am facut ceva (n-am facut, dar am senzatia :)) ).
Cat de nasoala e treaba asta??_nc_cat=0&oh=27ec2f1b109de8e1fc9544448800ca9f&oe=5B51FAB0