Prostii Elocventi
Despre nebuni şi măscărici nu se mai scriu de multă vreme lucruri noi. Nu pentru că lumea online n-ar fi plină de tâmpiţi, ci pentru că trolii şi ignoranţii nu sunt nici pe de parte cel mai mare pericol pentru dezbaterea online…
În ultimii cinci ani, marea problemă a mediului online, inclusiv a celui românesc, au reprezentat-o alte creaturi virtuale. Ce creaturi? Cele care-şi ascut falsele argumente pe tastatură şi care zâmbesc satisfăcute de fiecare dată când omoară o discuţie plăcută. Luptători ai justiţiei sociale (SJW, cum le-ar spune Reddit), extremişti de orice parte a eşalonului politic, feministe, atei militanţi, habotnici deghizaţi… nu contează. Sunt cei care-şi ascund limitările şi vidul intelectual sub masca unor cuvinte bine alese şi care, de multe ori, ajung să câştige argumente prin acelaşi sistem prin care alţii îşi scurtează pedepsele: buna purtare.
Motivul pentru care nu mă opresc asupra unui singur program este că mediul online a dat tuturor o ideologie. Pe Internet, fiecare comunitate poate oferi „ceva” în spatele căruia oamenii oamenii mici şi fixişti să îşi ascundă frustrarea. Da, personal, sunt enervat teribil de socialiştii de duminică care n-au auzit de job până la 30 de ani şi care, până acum câţiva ani, lăudau miracolul venezuelean. Nici feministele declarative care nu pot defini clar discriminarea, dar sunt sigure că „din cauza bărbaţilor nu sunt ele mai sus” nu mă impresionează. Pe de altă parte, nici intelectualii de mucava, majoritatea de sorginte conservatoare sau de dreapta, „intelectuali” care au dominat spaţiul public românesc ani de zile, nu mai conving pe nimeni. În toate cazurile, importante sunt superficialitatea şi ignoranţa, mascate de o elocvenţă pe care trolii obişnuiţi o manifestă în rare cazuri.
O să spuneţi că „prostie” e un termen puţin cam dur, mai ales că nu vorbim despre indivizi care propăvăduiesc homeopatia ca leac pentru cancer, conspiraţiile extraterestre sau legătura dintre autism şi vaccinuri. În cazul lor, incoerenţa şi afirmaţiile stupide sunt uşor de combătut. Nu este însă la fel de uşor să demonstrezi că un om care pune virgulele şi semnele diacritice acolo unde trebuie şi care uneori îşi susţine afirmaţiile cu link-uri (discutabile, e drept) este de fapt un idiot. Ştiu, pentru că mi s-a întâmplat în câteva rânduri să nu am dreptate şi să câştig în baza faptului că păream cea mai coerentă maimuţă. De altfel, ni s-a întâmplat probabil tuturor să ne lăsăm purtaţi de propriul ego (în timp ce raţiunea a rămas la linia de start). Prostia însă e ceva de durată.
Cum recunoşti că omul din spatele ecranului este profund afectat de fenomen? Din fericire, indiferent de cum ai ambala mesajul, prostia are nişte semne evidente. În primul rând, înainte de a-ţi acuza interlocutorii, ar fi de reţinut că vârsta contează. Un adolescent care se exprimă coerent, dar nu prea înţelege ce vorbeşte, are încă scuza lipsei de experienţă. Aia e, are viziuni extremiste şi are impresia că toate lucrurile se pot rezolva simplu. La 16 ani, eşti cantitate neglijabilă într-o discuţie. Dar la 30 de ani, se presupune că ai deschis o carte de istorie, că ai avut câteva experienţe cu partenerele sau partenerii, că ai plătit un impozit. Indiferent de cât de coerent te-ai exprima, când îţi începi frazele cu o idioţenie (indiferent cum ai spune-o), oamenii au dreptul să refuze dialogul.
În al doilea rând, trebuie să ţinem cont de semnele clasice ale prostiei. Dacă nu ne gândim la prostie ca la simplitate sau naivitate (sensul original), ci o interpretăm în sensul pe care l-am auzit de mici (lipsă de inteligenţă, conform DEX-ului), ajungem la un set de atribute pe care, oricât de bine ţi-ai fi făcut temele, nu le poţi ascunde în totalitate. Încăpăţânarea, frustrarea şi obsesiile se numără printre ele. Ele pot fi însă mascate de avalanşa de cuvinte pe care anumiţi concetăţeni online o revarsă la primul atac. Nu poţi însă masca agresivitatea, fie ea ofensivă sau defensivă.
E greu să fii agresiv şi “pornit” pe partenerii de dezbateri, dacă eşti într-adevăr stăpân pe propriile opinii şi, mai ales, dacă ai ajuns la ele prin propriul efort. Dacă însă scopul fiecărei discuţii este să demonstrezi că ai dreptate, atunci da, ceilalţi nu mai sunt parteneri de dezbatere, ci „inamici”. Şi atunci intervin şi falsele argumente, care nu sunt neapărat un semn al prostiei (să fim serioşi, câţi respectăm absolut toate regulile unei dezbateri civilizate?), dar pot fi un început bun în detectarea idioţilor.
Atacurile la persoană, erorile fundamentale de atribuţie (asocierea dintre deciziile cuiva şi personalitatea sa, fără a ţine cont de factorii externi) sunt avertismente subtile că poate ar trebui să părăseşti discuţia. Tot aici s-ar încadra şi aducerea discuţiei pe un teren familiar agresorilor, chiar dacă ea nu avea iniţial nicio legătură cu respectiva temă. Până la urmă, orice temă se poate reduce la feminism, rasism, burghezi, cei 1%… la greşeli istorice, patrie şi morală. Orice problemă complexă poate fi redusă la o întrebare simplă, dar stupidă. Te poţi oricând ascunde după Capitalul lui Marx sau după Biblie, dacă simţi că implicaţiile afirmaţiilor tale te depăşesc. În orice caz, incapacitatea de a înţelege ideea de consecinţă şi falsa legătură dintre corelaţie şi cauzalitate sunt alte semne că domnul în costum virtual din faţa ta e de fapt o maimuţă care a dat o spargere la H&M.
Superficialitatea dezbaterilor online nu ne ajută nici ea. Într-o discuţie uşoară despre cultură populară, poziţii politice, toleranţă sau religie, orice individ care scrie mult şi coerent poate părea că are un „punct legitim de vedere”. E greu uneori să te uiţi la ce spune userul de lângă tine (nu la cum o spune), când alţi participanţi la discuţie par să nu fi absolvit ciclul primar. Mai trist este că, dacă nu va veni nimeni care să facă un efort de analiză şi eventuală demolare, cea mai zgomotoasă şi stufoasă opinie va domina dezbaterea. Prin urmare, leacul pentru proştii elocvenţi ajunge să vină de la pedanţii coerenţi.
Astfel, dacă simţiţi că o discuţie solidă alunecă în derizoriu, uitaţi-vă bine după “ei”. Sunt convins că vor fi acolo, în mijlocul furtunii sau în spatele ei, gata să-şi arunce în luptă arsenalul de cuvinte prin care-şi maschează lacunele. Mulţi dintre ei au învăţat încă din facultate să condamne şi să dispreţuiască orice formă de argumentare sau umor care le-ar putea zgudui lumea formată exclusiv din concepte citite, nu trăite. Mulţi dintre ei susţin că urăsc trolii, motiv pentru care au decis aparent să le ia locul. Orice încercare de a le devia cursul va ajunge să le hrănească egoul. De fapt, dacă sunteţi printre norocoşii care n-au nevoie de confirmarea altora când privesc lumea, vă puteţi permite o mică aroganţă şi puteţi decide liniştit că… nu oricine merită un răspuns.
P.S: Despre eroarea fundamentală de atribuire şi obsesiile luptătorilor pentru justiţie socială ar merita scrise mai multe lucruri. Până atunci însă, vă las cu o mică ilustraţie despre fenomenul denumit şi gândire toxică.
Zicea unu’, Michael Caine: “There’s only two things I hate in this world. People who are intolerant of other people’s cultures and the Dutch.”
Asta mă face să cred că şi Michael Caine e niţeluş român sau are câteva linii de cod genetic de la noi. Se ştie că un român adevărat nu are nimic nici cu ungurii, nici cu negrii, nici cu homosexualii, numai să nu-i vadă în ochi 🙂
Cred ca-s destui “romani” inclusiv in politica americana actuala :))
Baga si tu un buton de share sa fie mai usor pentru lenesii care vor sa imparta cu altii 😛 In rest, articolul e malefic de bun.
Salut. Cred ca aveam un buton de Share pe undeva, dar a murit plug-inul (saptamana trecuta am vrut sa “repar” ceva la blog si lucrurile n-au mers chiar grozav :P).
Altfel, merci 🙂
pai fa ceva un program automat de share
A fost un plug-in, dar crea probleme.
Trebuie neaparat un buton de share. E de bun simt.
Ai dreptate.
(Am citit articolul de 2 ori, in contexte si stari de spirit diferite, asa ca poti considera aprecierea de mai sus ca avand un grad mai mare de validitate, daca desigur ai o parere buna despre credibilitatea aprecierilor mele.)
Am, am, glumeam cu comentariul (fara virgule) de la postul anterior, oricum 🙂
un articol profund satisfacator 🙂
Apreciez 🙂
Cand ai scris articolul, te-ai gandit ca rezultatul Brexit va face sa iasa la iveala o multime de exemplare?
(Recunosc, au inceput sa ma irite.)
Nu, atunci discutia plecase din altceva, desi “prostii elocventi” care o pornisera erau 100% siguri ca Brexit nu are cum sa se intample :))
Unii inca incearca sa nege ca s-a intamplat. Din moment ce lor li sa parea imposibil sa se intample, e clar ilogic ca s-ar fi intamplat.
Exact. E o conspiratie, bla, bla, bla…