Românii și Comerțul

Românii au comerțuîn sânge, mă-înțelegi? Frate, îți spun eu: nu există român să nu știe să ia ceva ieftin dintr-o parte și să dea mai scump în alta, mă-înțelegi?

Treaba asta mi-o spunea cu patos și convingere un taximetrist, acum vreo lună. Ca om căruia îi place sincer să asculte povești fantasy, mă gândeam că le-am auzit pe toate: românii sunt geniali și recunoscuți peste tot, România e foarte bogată și de-aia vor toți să o cucerească, avem o istorie deosebită, dar o îngroapă agenții CIA… băi, dar campioni la comerț? Serios?

Poporul care n-a fost în stare să-și speculeze poziția geografică sute de ani e un popor renumit pentru… negustorie? Țara care pe vremea comunismului își baza economia pe săpun și cartușe de Kent știe ce înseamnă „un schimb bun”? Oamenii care fac o piață agroalimentară unde patru speculanți vând același produs, luat de la același producător, cu același preț, sunt „comercianți vestiți”?

Acum, sincer, n-aș vrea să subestimez poporul român care, în ciuda nefastelor lui alegeri politice, a dat destui oameni de valoare și încă mai are norocul unor rezerve. Doar că se întâmplă ca niciuna dintre ele să nu activeze în domeniul indicat mai sus. Nu de alta, dar marii „neguțători” ai istoriei noastre, foarte puțini la număr, par să fi fost mai degrabă rodul unor succese accidentale și al școlilor occidentale, nu al tendințelor locale. Și să nu uităm că tocmai acest negoț, indiferent de scara la care se desfășura, era sufletul economiei în Evului Mediu.

(Caravela, sau ce făceau portughezii în timp ce noi perfecționam trasul în țeapă. Sursa imaginii.)

Problema e că și cea mai simplistă formă de comerț are niște reguli. Pe lângă cele de bază, precum abținerea de a urla la client în propria prăvălie (o problemă reală până recent) și aruncarea sau donarea produselor care se apropie de expirare (ceva ce multe magazine online încă nu par să fi înțeles), există reguli esențiale pe care nu trebuie să fi comerciant pentru a le înțelege.

Prima ar fi că pentru a fi negustor trebuie să iei ceva de undeva și să vinzi mai scump în altă parte. Dacă doar iei ceva, ăla se cheamă furt! Poate că de-asta au și politicienii locali o fixație cu Soros: nenea ăla a și dat înapoi din banii pe care i-a „câștigat”. A doua regulă ar fi că, pentru a vinde, n-ai nevoie doar de un minim de maniere, ci și de abilitatea de a-ți păsa de propria marfă (indiferent dacă o deții sau nu). Unii au un sictir atât de mare față de actul vânzării, încât ai senzația că vor să caseze deșeuri, nu să-ți dea o apă plată la preț dublu. Războiul dintre vânzători și zâmbete pare nesfârșit.

Ar mai fi și chestiunea „simțirii clientului”. Că tot vorbeam despre taximetriști mai sus, o altă problemă cu mulți comercianți și prestatori de servicii este că „nu simt clientul”. Nu mă omor cu Uber sau Taxify, ci prefer o aplicație de taximetrie unde să-mi notez câteva nume preferate. Fac asta nu pentru că aș fi avut vreodată probleme mari, ci pentru că mi s-a întâmplat deseori să asist la monologuri agresive în care șoferul se certa cu tot felul de inamici imaginari sau prefera să vorbească aiurea cu mine, deși aveam căștile în urechi. A înțelege ce vrea de la tine omul care te plătește mi se pare esențial. Foarte mulți clienți vor doar să ajungă la destinație. De altfel, „diplomația comercială” spune că un client are întotdeauna dreptate… până când ai semnat. Poate de-asta îmi greu să înțeleg atitudinile belicoase ale celor care, fie și pentru câteva minute, ar trebui să-mi facă pe plac.

Într-un final, ar mai fi și ideea că, într-o afacere adevărată, pot câștiga ambii participanți. Serios, nu e nevoie de un „șmecher” și un „fraier”! Se poate ca cineva chiar să vrea ceva ce tu ai și tu să-i livrezi acel ceva într-o stare bună și cu un adaos decent. Site-urile de anunțuri de-asta există, nu pentru a pune același produs cu 4 prețuri diferite și a te plânge că singurul tău cumpărător e un tip care vrea să schimbe o vacă pe un iPhone. E valabil și pentru (sau mai ales pentru) vânzările de mașini.

Din păcate, legendele despre talentul românesc la „comerț” se rezumă la unul din multiplele noastre sinonime pentru înșelat sau pentru promis diverse („să furi căciula cuiva”, „să vinzi pielea ursului” etc.). E genul de schimb din care nimeni nu câștigă. Faptul că sute de ani am fost obișnuiți doar să „dăm”, nu să facem schimb, nu ne-a ajutat cu nimic atunci când am putut la rândul nostru să și „luăm”. Vezi din nou exemplul politicienilor noștri.

Din păcate, comunismul a agravat și el problema, dat fiindcă vestitele schimburi din perioadă erau mai departe de comerț și mai aproape de ideea de a te „descurca”, adică de a face tot posibilul să nu crăpi, deși mediul îți e potrivnic. Să dai ceva neînsemnat, dar vital, pe altceva neînsemnat, dar vital, înseamnă să faci un troc, nu comerț organizat. Toți cei care chiar se pricepeau sau învățau să se priceapă la schimburi au fost eliminați de regim.

Asta s-a văzut și după ’90, când marii noștri comercianți vindeau marfă proastă de la turci, schimbau valută sau practicau vestita „bișniță” (sau „gheșeft”, pentru lingviști) sub toate formele ei. Vă mai mirați că, bântuiți de o asemenea lipsă (voită) de educație economică. mai multe generații au căzut în plasa Caritas, Bancorex sau FNI? Vă mai mirați că generațiile de acum nu înțeleg pericolul pe care măsurile guvernării îl implică?

Cumva, generațiile mai recente, animate de cultura antreprenoriatului și de influența vestică au ieșit puțin din paradigma „țepei”. Economia începe să devină un subiect comun, dar suntem încă departe de a ne face un nume în domeniul ăsta. Încă avem senzația că e în regulă să avem adaos de 300% la produse de larg consum și că un client fidel n-are o problemă să primească marfă expirată. De altfel, încă n-am văzut în vreun joc de simulare vreun comerciant român…

P.S: Au mai scris și alții despre  nemulțumiri care în afară sunt subiect de reclamație, însă aici par a fi teme „clasice” de discuție.

2 Comments

  • Se spune că sună la Radio Erevan un antreprenor român, frumos ca din bălegar scos, verde ca broasca și deștept ca o piatră de brichetă.

    Întreabă antreprenorul:

    – E adevărat că românii sunt un popor de negustori, au comerțu’n sânge?

    Radio Erevan răspunde:

    – E adevărat, chiar vă putem da niște exemple de negustori români: Assan, Martinovici, Waldman, Herșcovici, Yusuf, Valsamis, Hazarian…

  • La noi, pana sa ne loveasca xenofobia si antisemitismul de secol XIX, comerciantii evrei ajunsesera sa ne “scoata” la nivel de comert.

2 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.