Mă descurc și te încurc

Sunt anumite fraze pe care le auzi atât de des, încât începi nu numai să le crezi, dar ajungi chiar să le apreciezi, ca pe niște adevăruri strămoșești puse de însuși Zamolxis în ciorba cu daci…

Una dintre frazele în cauză, care a luat naștere sub comunism și s-a transmis din român în român, de la muncitor local la student străin, este și celebra afirmație conform căreia “românii se descurcă”. Înrudită cu “las-o bă, că merge așa”, obsesia descurcatului ne face să ne credem un fel de veșnici concurenți la Supraviețuitorul (ediția americană, nu finala pe sate).

Cum se descurcau românii în comunism? Cu mândrie, din păcate. Am mai discutat în trecut despre asta și orice aș spune pe temă, o să sun ca un moș care n-a prins războiul, dar l-a văzut pe Sergiu Nicolălescu când îl regiza. Cert este că românii chiar se descurcau în comunism, în condiții pe care o ființă umană normală nu avea de ce să le accepte. Se descurcau și se lăudau. Experiența individuală a comunismului este în continuare un lucru pe care trebuie să îl acceptăm, dar despre care ar trebui să vorbim cu rușine, nu cu mândria țăranului care a supraviețuit doi ani cu mămăligă și nămol.

Când își reparau rablele cu sârmă și chit pentru a le umple cu benzină furată și pentru a circula cu ele în zilele pare, românii se descurcau. Când mâncau resturi furajere luate pe sub mână de la alimentară, românii se descurcau. Când se încalzeau de la reșoul pe care și găteau, românii se descurcau. Când se prefăceau că nu trăiesc sub dictatura unor gunoaie analfabete și se amuzau de rime de grădiniță, românii se descurcau. Se descurcau și supraviețuiau.

După Revoluție, lucrurile nu s-au schimbat cu mult. Părinții noștri au ajuns să suporte abuzurile unor imbecili, pentru că reușeau totuși să “pună ceva pe masă”. Cu alte cuvinte, se descurcau. Înainte de aderare, ne durea pe toți că nu putem să sărim gardul la vecini, dar ne descurcam și cu o vacanță la Jupiter. Am fi vrut să mergem la un festival străin, dar ne descurcam și cu trei albume piratate. Educația era la pământ, dar am știut mereu să găsim alternative. Birocrație? Ne descurcăm cu celebra trusă de pile și spăgi. Probleme în sistemul medical? La fel. Rezolvam noi cumva, chiar dacă plătisem deja pentru serviciile inițiale.

Nu numai că am adus “descurcatul” la rang de mândrie națională, dar am început să-i considerăm fraieri pe cei care nu o fac. După ce lucrurile s-au mai relaxat și am început să avem o brumă de turism, eram șocați că străinii voiau condiții de cazare civilizate și servicii de transport decente. Mai mult, erau dispuși să facă plângeri pentru asta. Fraierii, nu s-ar fi descurcat și ei cu o budă în curte și cu un loc în microbuzul local, ca toată lumea? Cum adică, vrei trei ani garanție pentru ce cumperi? Da’ ce nene, nu poți să-ți repari singur televizorul? Fraiere! Românii se descurcă, ei supraviețuiesc, ei n-au nevoie de…

N-au nevoie de ce? De servicii corecte? De angajați care să îi trateze cu bun simț? De produse care să corespundă propriilor cerințe? De un stat care să conștientizeze că, fie că vrea sau nu, e în slujba cetățeanului? E clar că nu avem nevoie de lucrurile ăstea, din moment ce nu le-am cerut aproape niciodată. Nu le-am cerut, pentru că ne-am descurcat. Deceniile noastre de găsit “soluții alternative” la “probleme colective” au scutit mii de oameni de muncă și de corectitudine. Spiritul nostru descurcăreț s-a asigurat că rămânem faliți financiar și moral și au transformat toți gherțoii în oameni de afaceri. Faptul că supraviețuim în orice condiții sociale (și uneori morale) nu ne-a făcut neapărat mai rezistenți, dar i-a făcut pe alții mai lacomi și nesimțiți.

Profesori slabi pregătiți și dezinteresați? Stai liniștit, tu te descurci, înveți și singur. Ai primit un produs prost sau defect? Nu face reclamație la ANPC, că te descurci și îl repari singur, pe banii tăi. Ai apelat la un serviciu al statului și ai fost tratat mizerabil? E în regulă, te-ai descurcat și singur până la urmă, nu are sens să faci reclamație. Politicieni lacomi și criminali? E în regulă, stai acasă și nu spune niciodată nimic, că tu oricum nu ai treabă cu ei. Deși lucrurile s-au mișcat vizibil în ultimii ani, ping-pongul cu responsabilitatea e încă sport național. E un sport pe care-l practică și cei care știu că “restul se descurcă”, oamenii pentru care nu există noțiunea de vină, mai ales nimeni nu le-a arătat vreodată consecințele ei.

“Fraierii” din țări poate prea civilizate (pentru epoca asta) nu sunt nici fițoși, nici leneși și nici inadaptați. Ei sunt pur și simplu oameni care au impresia că trăiesc în sisteme funcționale. Sunt oameni care s-au obișnuit ca atunci când plătesc pentru un serviciu, să-l și primească și, atunci când lucrurul ăsta nu se întâmplă, să facă o reclamație. Sunt oameni care înțeleg că banii sunt rezultatul muncii lor și al modului în care ea este apreciată. Ăsta e și motivul pentru care nu acceptă să-i arunce în buzunarul unora care nu înțeleg conceptul de muncă în general. De-asta vă și îndemnam mereu să cumpărați software original (alături de cărți, muzică și multe altele). Cumpărătorii sunt singurii care pot face un serviciu să evolueze. Odată ce ai înțeles exact ce vrei de la banii cheltuiți, nu poți să lași orice eroare sau greșeală să treacă neobservată, pentru că o face pe banii tăi. Odată ce “descurcatul” nu mai este o soluție, revolta devine iminentă.

Nu, nu e normal ca atunci când lucrurile pentru care alții sunt responsabili nu merg bine, tu să fii cel care vine cu o soluție. Mai mult, nu e normal să nu existe un responsabil pentru o lipsă evidentă, chiar dacă, de cele mai multe ori, el nu este nici omul din stradă, nici cel de la ghișeu sau din cabinet. Până la urmă, cineva trebuie să achite dauna și, dacă alegi să te “descurci”, acel cineva e posibil să fii tu. Sigur că există și urgențe, dar situațiile cu adevărat importante sau periculoase sunt rare și, în cazul lor, orice ființă umană, nu numai românii, acționează cam la fel. În orice alte condiții, “descurcatul” nu e supraviețuire, ci frică și obișnuință. Mai rău chiar, este “obișnuire cu răul”. Recunosc că multe din soluțiile compatrioților noștri sunt ingenioase și interesante, dar aș prefera ca, în loc să ne lăudăm cu efortul și banii pierduți în ultimele decenii, să începem mai des să tastăm: Reclamație…

P.S: Dacă nu ați observat, am plasat în bara din dreapta și un panou cu joburi cu o serie de poziții din zona IT, disponibile în București și în țară. Dacă vă inoportunează cu ceva, strigați. Dacă vă atrage cu ceva sau știți vreun om interesat, băgați un click. În orice caz, nu veți fi lovit de reclame sau alte prostii.

12 COMMENTS

  • Fara sa fiu avocatul diavoluilui.
    Incearca fara descutcat la munca. da, e frumos sa nu faci totu, dar in Ro e mai rar. Pentru ca astia dinvtarile fara descurcat au vazut ca e mai ieftin sa aiba romani care se descurca

    Nici ‘nu e treaba mea’ nu e buna. Aici m-am dus la sala si nu am putut plati cash. am intrebat-o p-aia de mi-a facut contractu pana cand trebuie sa platesc…zici ca am intrebat-o formula chimica a proteinei responsabile cu crescutul bicepsului

    Orcium, ne descurcam noi

  • De acord ca nu “merge peste tot”, dar macar in chestiunile pe care le-am achitat deja de 3-4 ori sa ne abtinem de la rezolvari miraculoase 😛

  • Apropo de admiratia fata de cei care se descurca, am citit un articol despre o, sa-i spunem, afectiune care ii face pe unii oameni sa se identifice cu opresorii, cu cei puternici, desi ei fac parte din randul oprimatilor. Oare la tine am citit asta? Si daca nu, stii cumva cum se numeste treaba asta?
    2. Poate devii blog de joburi. “Krossfire, primul jlog din Romania” :p.

  • “Descurcăreala” pe de o parte şi faptul că nişte oameni înţelegeau “că o ființă umană normală nu ar trebui să accepte astfel de condiţii” pe de altă parte sunt două fenomene limitate în timp, spaţiu şi actorii care participă la ele.

    Adică sunt limitate la clasa muncitoare urbană din anii 1980 şi 1990. Cu o mică repriză de prelungiri sub domnia lui Născase, probabil primii 1-2 ani ai lui.

    Tot ce a agitat presa şi viaţa socială în timpul ăsta (mineriadele, alegerile din anii 1990, Caţavencii, Pruteanu, cărţile de la Nemira, telenovelele sudamericane, Pro(s)TV, maşinile la mâna a doua, articolul 200 C.P., cârciumile cu biliard, funcţionarea şcolilor, plecatul în armată, revistele glossy, internetul de cartier, legalizarea avortului, sălile de păcănele, miRC şi YMessenger, serviciul cu minimul pe economie, bormaşina de terorizat vecinii, site-urile de escorte etc) aveau de-a face cu publicul de “la blocurile gri”.

    Nu conta cine sunt ei. Muncitor, inginer, funcţionar, zugrav, doctor, mecanic, câtă vreme trăiau “la blocurile gri” şi aveau Dacie, erau parte a clasei muncitoare urbane. Se uitau la aceleaşi filme, citeau cam aceleaşi cărţi şi ziare, cei care se preocupau de citit, beau cam aceleaşi soiuri de bere. Aveau aceiaşi ochelari de cal.

    Dacă ieşi din prejudecăţile clasei muncitoare urbane şi încerci să gândeşti un pic altfel, realizezi dintr-o dată cum stau lucrurile de fapt. E cam greu să-i explici unui votant tipic PSD de ce stai pe Facebook şi Messenger. Sau bunicii de la ţară cum funcţionează Redtube şi Youporn. Sau părinţilor, crescuţi mai aproape de zilele noastre, de ce majoritatea profesorilor sunt nişte tâmpiţi şi nu micii Dumnezei care erau pe vremea lor, al căror cuvânt era lege.

  • Există şi un exemplu al unuia care ar vrea să urmeze calea inversă, şi să vorbească el, venit din afară, clasei muncitoare urbane de azi. Ca şi cum ar fi un chinez care vorbeşte româneşte.

    Miron Cozma.

    “Care comunism? Eu, comunist!? Eu am fost rocker!”

    Fiu de miner, născut în 1954, crescut din copilărie în Valea Jiului. Adică a ajuns la vârsta majoratului înainte să muşte criza anilor 1980. În cel mai închis şi conservator grup social din ţară. Mai disciplinat decât armata. Mai închis decât clanurile interlope. Mai conservator decât sectele neoprotestante.

    Dar, ce să-i faci, el nu era comunist, era rocker.

  • Ancuta: Am scris si eu mai demult pe tema asta (era vorba despre politicienii locali), dar nu stiu daca am mentionat vreun sindrom aparte (cu exceptia sindromului Stockholm care are in general legatura cu rapirile si captivitatea, fie si la nivel metaforic).

  • Kathy: Da, imi dau seama ca e greu sa vii din afara grupului si nu doar sa-i explici ca “traditiile” lui tin efectiv lumea pe loc, ci si sa-i spui ca cea mai buna cale de actiune este inactivitatea. Sa-i spui ca, in loc sa “rezolve asa cum stie el lucrurile”, ar trebui sa-i arate cu degetul pe cei responsabili sa le rezolve asa cum trebuie.

    Altfel, exemplul lui Cosma este absolut infiorator… la fel ca personajul, de altfel 😛 (l-am vazut cat era de afectat la inmormantarea lui Vadim, eveniment pe care nu l-am putut evita in drumul de-atunci spre magazinul Unirii).

  • Miron Cozma era atât de rocker încât se dădea cu capul de roci în mină.

    Miron Cozma era atât de rocker încât a făcut cel mai mare pogo din istoria României. Nu i-a ajuns, aşa încât l-a repetat în alte 2 ocazii.

    Miron Cozma era atât de rocker încât arunca pe scenă pietroaie şi reteveie.

    Miron Cozma era atât de rocker încât îl bătea taică-său cu chitara de Reghin.

  • Miron Cozma era atât de rocker încât a făcut cel mai mare pogo din istoria României. Nu i-a ajuns, aşa încât l-a repetat în alte 2 ocazii. – Brutal :))

  • Nup, nu Stockholm. Of, ce de informație.

  • Fiecare se descurca asa cum poate! Treaba este ca ne descurcam din ce in ce mai greu aici in tara noastra.

  • Ancuta: Exista chiar si un “abuse syndrome”, dar e posibil sa fie vorba despre “uncle Tom syndrome”: https://en.wikipedia.org/wiki/Uncle_Tom_syndrome

    Gina: Da, dar asta e problema. Continuam sa o facem, in loc sa ne revoltam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

krossfire

Un simplu haiduc al cuvintelor.