Săraci și Cinici

Ca orice părerist online, am obsesii la care revin constant, cu siguranța jurnaliștilor care caută lasere prin boscheți.

Una dintre fixațiile mele, tratată pe scurt și în trecut, este cea a liderilor simpli, din popor. Impulsionați de vechiul slogan iliescian, ”săraci și cinstiți”, românii au votat constant conducători care nu îi complexează. De 25 de ani, am promovat indivizi săraci material și cu duhul, profesori ai absurdului, complet străini de conceptul de “cinste”. De ce spun asta? Pentru că, oricât am fi de deschiși și progresiști, e ușor de observat că anumitor medii le e imposibil să producă oameni verticali, cinstiți sau echilibrați. Știu că sună puțin cam dur și obtuz, dar să o luăm pas cu pas.

În primul rând, să plecăm de la o premisă simplă: viața în România este foarte scumpă. În aparență, chiar și pentru un om cu salariu mediu, chiriile sunt mici, utilitățile sunt accesibile, alimentele relativ ieftine, iar benzina nu are un preț dramatic. Indicatorii ăștia chiar ne-ar ajuta, dacă viața ar însemna televizor, mâncare și 10 litri de benzină la sărbători. Din păcate, un om care aspiră la o viață decentă are nevoie de un oraș cu posibilități de angajare, o minimă viață culturală și, dacă se poate, de un apartament care nu e aproape de granița cu Bulgaria.

Un viitor membru al clasei de mijloc își dorește utilități accesibile, o infrastructură decentă, un transport în comun funcțional și posibilitatea unor vacanțe care să nu necesite credite. Dacă omul ăla are și o familie, necesitățile de bază cresc substanțial. În România viața nu e scumpă pentru că sunt salariile mici. În România îți plătești normalitatea, de-aici și costurile vieții.

După ce ți-ai achitat birurile pe chirie și administrație, taxa pe o mașină decentă sau pe călătoriile cu taxiul, plimbările în parcuri inexistente și ieșirile la cumpărături, poți începe efectiv să trăiești, să lucrezi la proiectele personale, să investești în propriile pasiuni sau să te ocupi de propria educație. Poți începe să gândești și să începi să-ți aperi drepturile.

Cu alte cuvinte, poți începe să faci alte lucruri pe care un instalator din Berlin, să zicem, le consideră normale. Mai simplu: în România costă să ajungi un cetățean funcțional; te costă timp, bani și resurse intelectuale. Ăsta este unul dintre motivele pentru care, printre altele, e plin de “săraci”. Există oameni cărora nu le-ar fi imposibil să se dezvolte, dar care nu pot atinge nivelul de normalitate necesar evoluției, înecați de un stat corupt și de o mentalitate colectivă de Ev Mediu.

Același fenomen e responsabil și pentru faptul că granița dintre sărăcie și libertate este foarte subțire la noi. El și tarele comuniste care ne-au lăsat cu tone de idioți, cinstiți de nevoie, care nu și-au conștientizat niciodată nivelul (neștiind ce sunt ălea evaluări și ce e aia performanță). Poate de-asta avea poporul și o problemă cu tehnocrații: nu erau “de-ai lor”. Păi cum să te conducă un „fandosit” cu două case, trei facultăți și 10 ani de experiență de management? Mamă, mai și vorbește cu accent franțuzesc… huooo! Nici nu a mai contat fundalul modest, dar nu nociv al multor oameni din fosta guvernare. Important devenise faptul că și aveau curajul să-și asume expertiza și că nu mureau de foame înainte să fie puși în funcție. Important era că omul de rând nu se putea imagina în locul lor.

Sărăcia e o boală cronică și nu o spun eu, ci studiile sociologice și antropologice. E ceva ce lasă semne grave asupra dezvoltării individului, inclusiv limitări de IQ și goluri în inteligența socială și emoțională. Știu că mulți au senzația că toți eram săraci oricum, chiar și după Revoluție, adică în anii ’90. Dacă mă uit în urmă, chiar eram. Și eu și alții ne bucuram când ni se cumpăra o minge mai decentă și ne întorceam cu mândrie cu o sticlă de Coca-Cola acasă, când o primeam. Unii am fost puțin mai norocoși, alții au fost mult mai norocoși, dar foarte puțini cunoscuți o duceau cu adevărat “bine”.

Nu ni s-a dat nimic pe gratis, și singurul lucru de la gâtul nostru era cheia de la apartament, nu husa de iPhone. Totuși, a fost o diferență enormă, vizibilă în timp, dintre cei care, cu toată sărăcia din jur, își permiteau să aibă toate cărțile de la școală, aveau o bibliotecă și mai târziu un calculator, aveau haine curate zilnic și nu aveau grija zilei de mâine și între cei care nu știau ce gust au caramelele. Era o diferență între cei care își permiteau să viseze și cei care visau să viseze. Despre ei, despre cei care n-au avut nici posibilitatea și de multe ori nici voința să vrea să învețe, să se joace și să fie “sănătoși” o să vorbim.

O să vorbim despre ei și mai ales despre cei pe care ajungem să-i alegem pentru că au fost săraci lipiți și avem senzația că luptă pentru “omul de rând”. Mai mult chiar, îmi voi permite să spun că un lider sănătos e un lider educat, cu un statut material îndestulător și cu doză sănătoasă de egomanie. De ce egomanie? Pentru că, după ce ți-ai satisfăcut nevoile normale, chiar și într-o țară ca România, o să vrei să-ți satisfaci egoul. O să vrei ceva care se întreține cu activitate publică, cu decizii și idei care să te facă măcar popular, dacă nu îndrăgit. Sigur că există oameni pentru care “binele colectiv” este singura împlinire, dar ei fie au urcat enorm pe scara nevoilor, fie își refuză exercițiul sincerității.

Iată deci câteva motive pentru care “săraci și cinstiți” e o expresie bună pentru lumea satului și pentru puținii care au reușit să-și depășească din plin condiția, dar nu pentru parveniții de la putere și nici pentru ceea ce ne dorim a fi liderii de mâine.

1. Un om care nu-și poate satisface nevoile de bază nu poate avea alte priorități. Dacă ai trăit 30 de ani la limita sărăciei, mizând pe ajutoare, combinații sau noroc, șansele ca prioritatea ta în viață să fie binele altora sunt mici. E valabil inclusiv pentru angajații de la stat puși în poziții de putere. Ce nu înțeleg stângiștii de ocazie este că nu contează a cui a fost vina că ai ajuns într-o situație mai puțin fericită. Piramida funcționează la fel și nu poți avea acces la auto-împlinire, dacă n-ai acces la mâncare.

Nu poți conduce și nu poți avea o nevoie reală de influență, dacă tu ești un om frustrat, care vrea doar să arate că “nu mai e un sărac”. Nevoia de putere este una egoistă, dar se manifestă diferit când deja stai pe vârful piramidei lui Maslow, nu când alergi după sedus femei de plastic, pentru că în trecut nu se uitau la tine. Scopul nu e să te îmbogățești din politică, ci să o folosești pentru a-ți satisface alte nevoi. Nu încerc să dau în cap oamenilor mai puțin norocoși, dar aș avea niște întrebări pentru ei, înainte să mi-i aleg drept lideri.

2. Sărăcia nu e un lucru plăcut, deci șansele să vrei să te întorci acolo sunt mici. Oamenii care au plecat de jos și au ajuns prin puterile lor undeva au făcut eforturi să “uite” de au plecat, adică să se civilizeze. Cei care au parvenit pur și simplu și au trecut de la ciorapi de lână la eșarfe Burberry nu doar că nu au uitat de unde au plecat, ci s-au și răzbunat pe foștii colegi de suferință.

Niciuna din categoriile menționate, indiferent că și-a îngropat trecutul ca reacție la o traumă sau că a vrut să parvină, nu e direct interesată de pătura săracă a societății, adică fix de cea care îi votează. De-asta și mulți dintre cei scăpați din căminele de copii (cu mici și notabile excepții), oameni care ulterior s-au adaptat la societate, nu își mai pot ajuta foștii colegi. Nu e că nu ar vrea, ci că ar prefera să uite.

3. Experiența este vitală. Experiența de viață, experiența formală (educațională) și informală, țările văzute și tipologiile de oameni pe care i-ai cunoscut te formează ca om și implicit ca lider. E o experiență care costă, mai ales atunci când vrei să o obții cum trebuie, nu ca un hipster ignorant sau ca un infractor relaxat.

Oricât de iubit ai fi în satul tău, n-ai ce să cauți la Bruxelles dacă scuipi în sân când vezi doi bărbați ținându-se de mână pe stradă. La fel cum nu vreau să te văd dându-mi lecții despre justiție, când singura ta carte citită este codul lui Hammurabi (deși codul ăla reglementa mai bine calomnia decât o fac legile din România).

Am avut de câteva ori norocul sau ghinionul ca oameni chiar cinstiți să ajungă în Parlament. Oameni simpli, foarte probabil și săraci. Ce au făcut? Absolut nimic, pentru că reușita într-un sistem precum cel din România necesită anumite abilități sociale, susținere constantă și acces la resurse specializate. Lucruri pe care le poți dobândi prin experiență, flexibilitate morală și puțină educație, nu prin sinceritate și sărăcie.

4. Disciplina muncii e ceva ce se dobândește prin… muncă. Nu insinuez aici că săracii sunt săraci pentru că nu muncesc, ci doar că mulți dintre ei rămân săraci pentru că nu au o educație a muncii. Mulți aleargă printre joburi temporare sau, mai nou, printre ONG-uri și mici afaceri, pentru a-și satisface rapid nevoile de la punctul 1.

Alții muncesc din răsputeri, dar pe poziții puțin căutate și prost plătite, pentru ca, odată ajunși în funcții de putere, să se recompenseze din greu, crezând că merită asta. Din păcate, pentru orice funcție administrativă, munca la privat, în spatele unui birou sau într-o corporație, te întărește mult mai mult. La fel și schimbarea mai multor joburi cu miză mare și la fel și înființarea propriilor afaceri.

Din păcate, alegerea jobului e un lux pe care sărăcia nu ți-l dă. Știi cum recunoști un om pus pe criterii politice într-o funcție? Îl auzi văitându-se că 1000 de euro nu înseamnă nimic în România, cum recent a declarat un deputat ALDE. Asta arată nu doar dorința de a parveni și de a uita de zilele când 1000 de euro erau ce scoteai dacă vindeai rabla adusă din Germania. Arată și o deconectare reală de la piața muncii.

Nu contează până la urmă cât de mulți bani faci față de un casier din Bacău, că el nu e pus să conducă o țară. Contează însă cum îți valorifici munca, când știi că lucrezi 20 de ore săptămânal pentru 1000 de euro și că primești subvenții masive la cheltuieli, pe lângă decontări și ajutor de chirie. Asta dacă nu mai vorbim despre lipsa evaluărilor de performanță la stat și despre mărirea permanentă a pensiei, în cazul în care ești ales. Cu alte cuvinte, primești peste 1000 de euro pe cartea de muncă, pentru 40% din cât ai fi muncit pentru banii ăștia la privat, dar cumva găsești că e normal să te plângi. Dacă ai fi un manager de top cu sute de realizări în CV, aș înțelege, dar când tu ți-ai trecut sub educație “competențe avansate de PC”, ai o problemă (întâmplător, deputatul menționat are o meserie și ceva avere dobândită în timp, dar nu tratăm cazul lui)

4. Resursele lor sunt limitate. Exceptând acele vârfuri care fac performanță obsesivă într-un domeniu, majoritatea celor a căror copilărie și tinerețe a fost un lung șir de lipsuri au mai puține resurse emoționale, sociale și uneori și intelectuale. Din nou, faptul că n-aveai bani să scoți fetele la un suc în anul I sau că n-aveai bani de haine de firmă până recent nu e o lipsă, e normalitatea românească.

Un mediu parazitar te seacă de inventivitate, cunoștințe și voință. Ai nevoie de ele, așa cum ai nevoie de cunoștințe specifice pentru a realiza că nu ai cunoștințe specifice (efectul Dunning-Kruger). De altfel, din lipsa resurselor rezultă și o lipsă acută de modele: un primar care nu a părăsit niciodată România poate oare să înțeleagă de ce e nevoie de colectare selectivă și în comuna lui? Sigur că poți trata lipsurile despre care vorbim ca pe traume tardive ale copilăriei și e evident că poți recupera, dar pe câți oameni ajunși în poziții de putere i-ați auzit să promită că… vor învăța să fie mai buni?

6. Oamenii care au trăit cu grija zilei de mâine nu au viziune pe termen lung. Din motivul ăsta, chiar dacă se întâmplă să câștige la Loto, săracii rămân săraci (noroc cu loteria continuă numită Statul Român). De-asta administrarea financiară personală, să nu mai vorbim despre cea generală, este extrem de dificilă pentru cei care n-au avut venituri sigure sau îndestulătoare. Dacă ai senzația că banii primiți acum sunt singurii pe care-i vei mai face pentru multă vreme, tentația va fi să-i cheltuiești, să-ți acoperi cât mai multe lipsuri.

Dacă banii nu sunt o constantă sau măcar ceva sigur în viața ta, ai slabe șanse să-i transformi într-o investiție (sau măcar într-o economie). Mi-ar plăcea să fie o exagerare personală, dar experiența și viziunea pe termen lung nu se prea pupă cu mediile defavorizate, așa cum o spun studiile, dar și revistele de umor. Poate de-asta și generația noastră, precum și cele dinaintea ei, au probleme în a da milionari reali, nu păpuși sculptate în șmen. Tot de-asta mai toate întreprinderile care au supraviețuit privatizărilor au falimentat, nu s-au transformat în multinaționale. Lipsă de viziune, investiții și inovație. Așteptăm generația iPhone.

7. Busola lor morală nu e aceeași cu a ta. Cum spunea și un personaj din Filantropica, trebuie să-ți permiți să ai demnitate (și principii, aș adăuga eu). Dacă viața ta a fost un șir nesfârșit de lipsuri și abuzuri, nu înseamnă că te vei transforma într-un animal sau într-un abuzator. Mulți oameni simpli au o busolă morală interioară bazat pe valori religioase, pe valori învățate și pe puținele vorbe bune auzite în jur. Totuși, busola aia se dereglează când trebuie să-ți aperi propria piele, iar valorile absolute n-au ce căuta pe harta ei. Nu e în regulă să furi, dar poți să iei de la cel “hain”, nu? Poți să ajuți săracii, dacă iei de la bogați…

Un om care a avut timp să se gândească la lucrurile ăstea sau să citească puțină filosofie, știe că afirmațiile categorice au un rol. Știe că există momente în care nu e în regulă să împarți oamenii în buni și răi, dar și că există momente în care trebuie să spui NU. Dar când 40 de ani de viață ești forțat să iei decizii pe loc, pe baza instinctului, dezbaterea etică nu mai are loc. E la fel de valabil și pentru alegătorii care, ajunși în situații extreme, o să-l voteze pe-ăla care dă, nu pe-ăla care poate. Cinismul dobândit nu e același cu cel studiat, al omului care s-a cățărat singur pe piramidă. Uneori nu îți permiți să spui NU, așa că te vinzi și îi vinzi pe alții celui care dă mai mult.

Să nu mai vorbim despre oamenii care văd hoți în toate părțile, dar pe care de fapt îi deranjează propria incapacitate de a fura la nivelul ăla. Altfel, să nu uităm că oamenii forțați mereu de împrejurări să aleagă sunt cei care “se descurcă”. De-asta majoritatea politicienilor de după ’90 au dosare de colaboratori ai Securității. Cum spuneam: busola morală nu e un dat cu care te naști.

8. Nu sunt diplomați. Diplomația, manierele, discursul, stilul de îmbrăcăminte și controlul gesturilor sunt esențiale și pentru un consilier municipal, să nu mai vorbim despre un europarlamentar sau ministru. Lucrurile ăstea costă timp și bani pentru că sunt o investiție constantă în propria persoană. Carisma, bazată pe ceva natural sau nu, e unul dintre cele mai scumpe “talente”.

La fel este și simțul penibilului, care necesită exercițiu. Un nene care dansa la nunți pe muzică populară are tupeul să ne dea lecții despre arta modernă (după ce a furat suficient cât să și-o însușească). Un fotomodel incult și papițoi folosește termeni specifici diplomației pentru a spune tot ce-i trece prin cap, iar un extremist paranoic și deziluzionat ajunge la un pas de președinție.

Bazându-se pe puțină telegenie și pe armate de consilieri, oamenii ăștia au reușit să ajungă în față. Distractiv și românesc, dar ce faci când te găsești față în față cu un sociopat de talie mondială (un președinte rus, să zicem), iar singurele tale arme sunt demagogia ieftină și uitatul în tavan? Cum vei apăra tu interesele a milioane de oameni, când de-abia poți deschide gura să spui La Mulți Ani?

9. Sunt ușor de corupt. Comportamentul ăsta decurge dintr-o viață de lipsuri coroborată cu lipsa unei busole morale. Mai mult, dacă vorbim despre o campanie electorală sau despre ceva ce oamenii noștri pot folosi drept justificare pentru propriile scăpări, corupția și ingineriile financiare sunt garantate. Există un motiv pentru care americanii au sistemul de PAC-uri, alături de alte metode de finanțare a partidelor.

Să revenim acum la întrebarea de bază. Dacă un om ar avea toate aceste calități, ar fi el un lider bun? Poate. Statutul material, educația și experiența nu garantează abilitatea de a conduce. Ar fi el un lider onest? Greu de spus, însă dacă abilitățile respective lipsesc, nu văd de ce ar fi pus pe vreo listă. Sau mă rog, văd, pentru că o țară săracă rămâne săracă prin corupție, geografie și imixtiune religioasă. Cu geografia am avut noroc, cu obsesiile religioase nu stăm prea bine, dar măcar reacționăm, însă la capitolul corupție… încă nu înțelegem natura crimei și ce tip de oameni sunt în spatele ei.

Un stat corupt până la absurd, mâncat de nepotism și cu un aparat administrativ falimentar nu poate aduce talent și forță de muncă de calitate. Când un job decent plătit la stat înseamnă bani mulți, pe termen lung, fără consecințe și fără competiție, ar fi bine ca el să fie ocupat de cineva care știe ce face. Dacă nu se poate, să dăm totuși postul unui om care are altă viziune dincolo de “să mănânc mai bine și să am o mașină mai bună”. Până la urmă, un lider nu va fi atras de o poziție numai pentru bani. Uneori, o provocare corectă este suficientă, iar prezența unor “altfel” de oameni în guvernul tehnocrat a demonstrat asta.

În final, simt nevoia să mă repet. Nu spun că “săracii” – și folosesc expresia asta în cel mai pur și nepeiorativ sens – nu pot fi cinstiți. Mai mult, nu spun nici că e “vina lor”. Spun doar că nu pot și că nu trebuie să fie lideri. Probabil aș fi putut evita toată demonstrația, arătând cu degetul spre comunism și spre liderii lui (inclusiv spre cei din comunismul internațional) sau măcar spre județele unde venitul minim garantat și ajutoarele sociale depășesc aportul populației la bugetul de stat. Județe unde mulți visează să fie lideri și unii chiar ajung să fie. Aș fi putut evita toată demonstrația, întrebându-vă: ce fel de lider ar putea fi un om care a avut nefericirea de a fi mereu pus la pământ sau manipulat de alții? Cum ar înțelege o structură ierarhică și cum ar gestiona el o criză?

Sigur, am ieșit mereu în stradă când am fost călcați în picioare, dar următoarea ieșire trebuie să fie înainte de alegeri, imediat ce vedem candidații. Dacă toți sunt săraci și “cinstiți”, avem o problemă!

P.S: Articolul ăsta nu a ieșit atât de mare pentru a-mi satisface mie grafomania și nici pentru a lumina grupul țintă, care oricum nu l-ar citi. E atât de mare pentru că, indiferent de mediu, este extrem de ușor să cazi în plasa omului simplu, cu gânduri bune…

31 Comments

  • Aproape complet de acord, dar cand naiba ai postat toata fisa asta :D?

  • Ieri, pe inserat (inoptat) si deja am sters doua comentarii semnate de oligofreni 🙂

  • Bucura-te ca mai ai troli, aici si la articolul cu gugustiuci!

  • Interesant articolul,felicitari!

  • Ce bine ai expus acolo chestiunea aceea cu “ai nevoie de cunostinte ca sa realizezi ca nu ai cunostinte.” Saracia personala este o consecinta pe cand saracia in masa este o premeditare. Suntem martorii unor vremuri de-a dreptul triste insa trebuie sa ramanem constienti ca liderii de genul celor descrisi de tine mai sus nu au cum sa apara dintr-un sistem de invatamant complet depasit, din sanul unei familii cu parintii in strainatate sau expus mediatic unor exemple de o calitate de-a dreptul indoielnica.
    Ca oriunde in alta parte a lumii banii se impart in doua categorii distincte, banii de dat si banii de luat. Domnul parlamentar nu incearca sa sustina faptul ca in Romania 1000 de euro sunt bani putini ci incearca sa justifice salariul lui de 1000 de euro fata de pensia mamei mele de numai 100. Ca sa putem schimba ceva trebuie sa intelegem exact ce se intampla. Se forteaza acum normalizarea metodelor de inavutire peste noapte si chiar se doreste aducerea lor la nivelul de general acceptate(OUG 13).
    Din nefericire pentru noi nu ne ajuta foarte tare nici predentul istoric pentru ca antreprenori am avut(fostii chiaburi) insa i-am executat prin impuscare in cap la marginea satelor la fel cum elitele si intelectualii i-am lichidat in puscarii. Oamenii capabili au plecat din Romania preferand sa traiasca in tari dezvoltate exercitandu-si dreptul de vot odata la 4 ani si atunci alegand raul cel mai mic. O sa ma opresc aici pentru ca nu doresc sa scriu mai mult decat tine insa am incercat sa-ti raspund pe msaura la ceea ce ai scris.
    Singura solutie pe care o vad este inregimentarea politica masiva a tinerilor care insa nu sunt patati, in felul acesta putem spera ca vom schimba ceva in 10 ani de acum .

  • Cam așa a zis și Brâncuși, dar ceva mai concentrat. 🙂

  • Tiberiu: Ai punctat foarte bine, doar ca… tinerii de-acum sunt putini, desi sunt destul de uniti (de evenimente externe, e drept). Tinerii de peste 10 ani vor fi cei care vor resimti cel mai tare efectele degradarii sistemului de invatamant, deci nu stiu daca ne putem baza pe ei 🙂

    “liderii de genul celor descrisi de tine mai sus nu au cum sa apara dintr-un sistem de invatamant complet depasit, din sanul unei familii cu parintii in strainatate sau expus mediatic unor exemple de o calitate de-a dreptul indoielnica.” – Si aici nu ne ajuta deloc xenofobia, din pacate 🙂

    Para Noe: Pana si Brucan, care era totusi o lepra, a avut o intuitie in drectia asta 😀

  • Krossfire ai mare dreptate si postarea demonstreaza ca ti ai dat silinta sa studiezi, realista pana la pesimism, dar ….Ce e de facut ???? Sincer imi place articolul, e bun ( nu ca as fi vreun doctor in sociologie sau jurnalism)
    Este simplu sa denuntam, aia nu e bine, ailalta nu e bine, ala fura, ala e corupt, dar e greu sa dam solutii, a da solutii de cele mai multe ori inseamna sa muncesti gratis pentru altii ( si aici preotii pusi pe capatuiala si au gasit ,,cinstitii,, )
    ESTE IMPOSIBIL CA INTR O TARA DE 19 milioane cu cca 4 miloane in Diaspora de Romani sa nu se gaseasca 150.000 de votanti cu cap care sa schimbe soarta tarii.
    Eu locuiesc in Spania din 2003, si vreau sa ma intorc intr o Romanie asa cum o vezi tu in visele tale.
    Incercam forme de asociere si incercam sa filtram pe cei care ,,se baga,, daca ,,iese ceva,, …
    Felicitari pentru articol..

  • Adrian: Multumesc. Cred ca se gasesc 150 000 (personal, la ultimele alegeri, mi-am platit deplasarea in orasul de bastina, pentru ca trebuia sa-mi reinnoiesc flotantul, deci nu se poate spune ca am evitat fenomenul). Doar ca, am senzatia ca analistii politici si sociologii de ocazie au fost mult prea optimisti cu privire la numarul de oameni necesar pentru a face schimbarea si la capacitatea lor de a se asocia.

    Am senzatia ca nu ocolirea votului a adus (din nou) victoria PSD, ci faptul ca votantii indecisi chiar asta erau… oameni carora nu le pasa (si carora o sa le pese cand va fi mult prea tarziu, daca nu e deja, dar care nici atunci nu vor face nimic).

    Altfel, observ ca, de fiecare data (cu multumire, as spune), diaspora tine mai mult la votul ei decat cei de aici. De altfel, e normal. Nimeni n-a plecat (definitiv, ca temporar am plecat mai toti uneori) din Romania de bine si mai nimeni nu vrea sa-si vada tara de bastina arzand. De altfel, chiar daca nu mai poti avea contact direct cu tara, odata ce ai parasit-o, e imposibil sa nu vezi un pericol, cand el vine cu toata forta spre tine. Ai nostri, din pacate, nu il vad.

  • “Moral compass” nu se traduce ca busolă morală? Întreb, pt că mi se pare că fac chestii diferite: busola arată nordul, compasul desenează cercuri.

  • Ma-ntreb doar care-i rostul articolului ,de altfel just si bine argumentat ,cu o mica lipsa de argumentatie istorica si geopolitica as zice..Tinta ar trebui sa fie saracii si cinstitii ?Ha Ha.Sincer, nu cred ca multi cunoscuti de-ai mei au curiozitatea ,mintea ,educatia sau pur si simplu rabdarea (ocupati fiind cu descurcatul…) sa citeasca si sa mai si inteleaga ceva.De retinut e deja greu ,totul va fi uitat in secunda in care incepe un film la televizor sau un show pe net ,sau un gratar cu bere multa samd.

  • Tibi: Ai dreptate. Am scris si busola si compas in mai tot articolul, in functie de cum suna in capul meu (si in capul meu suna in engleza, ca asta imi e limba de lucru, in general). Acum e totul in regula. Thanks!

    Laur: Cred ca tinta reala a articolului sunt oamenii cat de cat lucizi care inca mai dau o sansa la putere categoriei asteia, bazandu-se pe ideea ca “e totusi plecat de jos, sigur o sa aiba grija de toata lumea”.

  • Un articol excelent, bine scris si intr-o linie in care ma regasesc 🙂

  • Merci 🙂

  • krossfire: “9. Sunt ușor de corupt. Comportamentul ăsta decurge dintr-o viață de lipsuri coroborată cu lipsa unei busole morale. “

    Nu prea ține la proba realității. Cei care au trecut printr-un un șir nesfârșit de lipsuri și abuzuri au de fapt o busolă morală. Una ghidată de instinctul de conservare. Probabil mai puternic decât al oricărei alte clase sociale, altfel nu treceau vii şi nevătămaţi prin anii 1980 şi 1990. “Survival” e pe primul loc, înaintea averii, casei, maşinii, creditului sau altor chestii.

  • Proverbul american zice: ”If you can remember the Sixties, you weren’t there.”

    La prima vedere, ar putea să însemne că lumea de atunci a murit. Ceea ce nu e tocmai exact, în afară de cazul în care Donald Trump e un strigoi.

    De fapt, sensul proverbului era că în 2 generații lumea s-a schimbat atât de mult, încât lucrurile pe care le-a văzut, auzit, citit, pipăit cineva în anii 1960 nu mai au nicio relevanță în zilele noastre. La fel de bine se puteau întâmpla pe altă planetă. ”Memoria” cuiva nu îl mai ajută.

    Și atunci, e foarte complicat de explicat ce busolă morală avea un comunist, spre exemplu, din moment ce nici el însuși nu își aduce aminte despre ce e vorba.

  • Kathy: Pai aia spuneam la un punct anterior. Au o busola morala, doar ca nu e ca aia pe care o au oamenii din “middle class”-ul nou format (atat cat e), o busola ceva mai critica si bazata pe lecturi, interactiuni controlate si asa mai departe. Daca un hipster ar fi in stare sa-si toarne o cunostinta pentru o ilegalitate pentru ca ar considera ca e spre binele tuturor, un “baiat destept” nu ar turna niciodata si lucrul asta ar fi in perfecta ordine cu orientarea lui interioara.

    Altfel, Donald Trump s-ar putea sa fie un strigoi sau o minune a stiintei 😀

  • Un (să zicem) comunist, pus în faţa oglinzii, nu îşi mai recunoaşte propriile cuvinte şi fapte. O să sară ca pişcat de purice: “io? io am zis? când!?”

    Nu fiindcă e tâmpit şi nici mincinos, deşi probabil e şi una şi alta, dar asta nu e ilegal pentru comunişti, cum ar fi zis Harry Truman. Fiindcă lumea e atât de diferită încât nu se mai poate identifica deloc cu ce a fost înainte.

    Poate să apară Mirabela Dauer şi să pretindă că ea a făcut valuri mai ceva ca Michael Jackson cu cântecul ei cu fotoliul, că s-a luptat cu cenzura comuniştilor şi galeriile de suporteri au cântat cu ea pe stadioane. Ştii că nu e aşa, că povestea nu seamănă deloc cu atmosfera de atunci, şi n-ai niciun argument să o dai de gol.

    De fapt, începi să te întrebi dacă nu eşti tu cel care aberează şi ceilalţi spun adevărul. Minte Trump? Spune Ponta adevărul? Economia se mişcă în sus sau în jos? Leafa ta e mai mare, sau ţi-a mâncat-o inflaţia? Rabzi lipsuri cu 1000 de euro la noi, sau eşti parte a clasei superioare? “Realizărili” din CV au vreo importanţă, când partenerii de afaceri te văd că nu prea sclipeşti de inteligent? Sau invers, poţi fi sclipitor, dar cum concurezi cu unul care are CVul umflat de diplome cumpărate?

    Cei care, cu toată sărăcia din jur, își permiteau să aibă toate cărțile de la școală, aveau o bibliotecă și mai târziu un calculator, aveau haine curate zilnic și nu aveau grija zilei de mâine erau parte a clasei muncitoare urbane. Chiar prin asta. Ca să ai la gât cheia unui apartament de bloc, trebuie să existe mai întâi blocul şi fauna caracteristică lui. Cu internet-cafe-ul de la colţ şi cu reţeaua de cartier întinsă pe bloc. Cu ei ai ce vorbi, dar bunicii de la ţară e mai greu să îi explici de ce stai pe Redtube şi Xhamster şi cum merge treaba cu astea.

  • Kathy: Da, pentru ca Romania a avut mereu o problema reala cu urbanizarea, chiar si cu aia fortata. Romania e inca o tara rurala, unde “satul traditional” se incapataneaza sa existe si sa se transforme in ceva din ce in ce mai odios (o spun ca om cu rude la tara si copilarii petrecute prin curti imense). Nu e ca ar fi ceva inerent gresit cu satul romanesc, ci ca neglijenta si ignoranta l-au transformat intr-o piedica sociala, nu intr-o oaza de liniste. M-a distrat intotdeauna ce numesc vesticii “sat” si ce ne imaginam noi cand auzim cuvantul.

  • Povestea cu urbanizarea forțată e o gogoașă umflată care ni se tot bagă pe gât de 40 de ani încoace. De la un deceniu la altul, era când ”buletin de București”, când ”țărani veniți la oraș”, când ”asistați social” și alte rahaturi. De fiecare dată se dădea vina pe Ceaușescu, Iliescu sau Băsescu.

    Dacă sapi nițel mai adânc, urbanizarea nu convine nimănui, nici celor de sus, nici celor de jos. Nu se potrivește, vine ca nuca în perete.

    De fapt, așa-zisa urbanizare urmărea exact opusul: să introducă, prin migrație, moravurile rurale, din mediul în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, în clasa muncitoare urbană. Strictețea relațiilor sociale, spionarea vecinilor, cariera ridicată cu ajutorul părinților sau rudelor, folosirea jocului pilelor pentru a-i ține pe oameni legați, îndatorați unii altora.

    În acel mediu al blocurilor gri. În care singura motivație era dobândirea sau lipsa resurselor pentru a face ceva. De ce nu ai mașină – fiindcă n-ai bani. Dar, în timp, se puteau câștiga sau economisi. De ce nu ai un job mai bun – fiindcă n-ai diplomă, dar în câțiva ani o să ai și asta. Clasa muncitoare urbană nu vede decât diferențe minore între grupurile sociale: unul e mai bogat, altul are mai multă școală, altul arată mai bine.

    Și atunci apare infiltratul, migrantul. Cel pe care nu îl bănuiești: citește aceleași cărți, conduce mașina la fel de bine, zice că se uită și el pe Redtube dacă îl întrebi şi bea bere cu acelaşi randament. Până când s-a înfipt bine și începe să se manifeste. De obicei în chestiuni legate de coaliții, familii și biserici. La noi. Fiindcă la vestici e mai mult cu burka și moscheile.

  • Da, era o “proletarizare generala”, asa cum de altfel o si denumeau comunistii.

  • Fain articol, felicitari. Pertinente si comentariile lui Kathy Bates. 🙂

  • Din nou, multumesc 🙂

  • Doar ca if you rember the 60’s nu e un proverb, este o gluma facuta de un comediant (Charles Fleischer) si nici nu inseamna ce crezi tu ca inseamna, se refera la hippies & drugs.

  • Chapeau

  • În 2013, zice un jurnalizd american: hai să facem o comparație, când au mers lucrurile mai rău, în anii 1970 (criza petrolului, războaie, încăierări de stradă, șomaj etc) sau acum.

    Și tipul încheie o lungă examinare a tuturor belelelor din cele 2 perioade astfel:

    Unul care ar fi ajuns la 40 de ani în 1970 ar fi trecut prin Marea Criză și război și ar fi fost tentat să creadă că lucrurile care s-au întâmplat în anii 1960 au fost o formă de nebunie, în afara logicii lui.

    În schimb, pentru unul care ar fi ajuns la 40 de ani în 2000, situația socială și financiară din prezent e normalitatea. Ordinea socială din anii 1940 și 1950 se ducea la vale în anii 1960, dar în prezent nu se mai pune problema de a se duce la vale, în prezent e totuna cu Atlantida – ceva atât de îndepărtat încât nici măcar nu îți mai vine să crezi că a existat vreodată.

    L-ai putea lua la întrebări pe un comunist, cu o bere mare și rece ca să-i dezlege limba.

    Dar el nu va putea răspunde decât cu mici anecdote inutile: că avea leafă mai mare, că a luat un apartament de la ”intreprindere” sau că fuma Kent de contrabandă. Adevărata atmosferă din anii 1970 sau 1980 n-o va putea reproduce. Fiindcă n-ar mai putea înțelege nici el de ce părinții comuniști erau stricți într-un mod absurd, de lagăr. Sau de ce era ceva rău să citești prea mult. Sau de ce o asculta pe Mirabela Dauer.

  • Auzi, dar nu dai si tu niste nume pentru referintele astea :)? Altfel, are sens citatul, daca e citat, doar ca nu rezolva cu nimic problema 🙂

  • Altfel, ce incerc sa spun este ca desi putem gasi destule circumstante atenuante pentru modul in care stau lucrurile, rezolvarile sunt inca departe de actuala societate romaneasca.

  • articolul m-a dus direct la una din cartile lui Sven Hassel, cand un personaj, o batranica spunea cu voce tare ca Hitler, un copil sarac plin de nevoi si frustrari, nu are cum sa fie un bun conducator. 🙁 …. A fost ridicata de Gestapo.

  • Nici Stalin n-a avut un fundal mai deosebit (de altfel, putini lideri bolsevici au avut, dar el chiar a fost un caz “special”).

2 Pingbacks

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.