Rock the City 2012

N-au trecut nici doua saptamani de la ultima cronica de festival…

Iata-ma ajuns insa si la Rock The City, editia 2012. Nu stiu daca am fost eu sictirit sau daca soarele a fost de vina, insa festivalul asta a fost unul dintre cele mai slab organizate din ultima vreme. Nu s-ar spune ca dupa Rock The City 2011, organizatorii sau sponsorii au invatat ceva. Mai mult, RTC 2012 (sau Greenfest, cum il alinta sponsorul, uitand ca Romexpo e o mare de beton) s-a asemanat enorm cu o sarbatoare campeneasca.

Praf, fum de mici, jetoane imposibil de platit cu cardul, asezonate cu o securitate care ii putea scoate din sarite si pe cei mai pasnici participanti. Serios, aveam impresia ca oamenii de la intrare isi traiau fanteziile homoerotice cu noi. Nici baietii care carau provizii nu s-au lasat mai prejos, trecand ca tancurile printre cei din public si debitand tampenii. Tot aici ar fi de remarcat faptul ca, in ultima seara, era imposibil sa iesi din incinta festivalului fara sa-ti fie scanat biletul. Daca scanarea nu reusea, nu mai puteai intra la concertul pentru care platisesi.

La asta s-a adaugat un public mult mai pestrit, multi veniti acolo in calitate de castigatori ai unei promotii la bere. Numarul mare de gagicute minore s-a datorat si celor cateva trupe orientate spre publicul tanar si foarte tanar. Spre deosebire de OST Fest, scena a fost asezata in partea opusa strazii (o bila alba), dar plasata in L, probabil pentru a feri artistii de soare (o bila neagra din partea celor asezati la masute). Ca veni vorba de masute, nu le-am inteles pozitionarea, desi prezenta lor nu era chiar de blamat.

Festivalul a fost un dezastru total. Au fost si momente bune, au fost si momente foarte bune (majoritatea pe scena) si cateva initiative interesante. Printre ideile simpatice ale festivalului s-au remarcat aparitia unor panouri pentru grafitti si diversificarea ofertei culinare de la standuri. N-as spune ca vorbim despre ceva revolutionar, insa faptul ca participantii au avut altceva de facut intre concerte conteaza. Standurile cu tricouri si accesorii originale au fost insa rare si scumpe.


(Cateva opere de arta personale)

Separarea Golden/Normal Circle s-a facut aproape arbitrar, cei de la Golden Circle neavand propriile standuri, ci doar un tarc a carui marime a variat (in prima seara el absentand nemotivat). La asta s-a adaugat si lipsa bratarilor pentru Normal Circle, precum si lipsa bratarilor de orice fel in aceeasi prima seara. Totusi, diferenta de pret Normal/Golden Circle nu a fost mica si fanii meritau mai mult. Sonorizarea a fost iar sub nivelul marii, mai slaba chiar decat la concertele din deschiderea Sonisphere 2011. Acum, sa purcedem la o scurta analiza pe zile:

Ziua 1 – Romanian Rock Day

Aici am prins ultimele doua trupe ale unei seri dezorganizate.

Celelalte Cuvinte: Oamenii astia mi-au demonstrat ca sunt una dintre putinele trupe din Romania care chiar au fani. Recunosc ca nu ma omor cu vocea lui Calin Pop, desi versurile catorva piese mi s-au intiparit permanent in cap. De ce spun insa ca au fani? Pentru ca la toate concertele Celelalte Cuvinte, se vede un grup de figuri familiare care sta in fata scenei si fredoneaza toate piesele.  Au fost placuti live, desi mi-au parut putin grabiti. Mi-am facut datoria si am urlat si eu pe Iarba prin Par (desi, din intreaga discografie tot Despartire as alege).

Heaven Shall Burn: Pentru o trupa de metalisti lacto-vegetarieni, baietii au sunat chiar bine. Desi piesele sunt repetitive, iar coverul dupa Edge of Sanity (Black Tears) nu are prea multe merite, am apreciat ca nemtii si-au facut treaba…ei bine, nemteste! Ce m-a intrigat si usor deranjat a fost prezenta solistului: pe de-o parte am avut parte de un frontman energic si comunicativ, pe de alta, de un tip de vreo 50 de kilograme, imbracat cuminte si cu miscari de scena ciudatele. Iti venea sa-l intrebi la ce scoala a facut metalul si cu cine. Pentru oamenii veniti special pentru Heaven Shall Burn, cred ca prima zi a fost a naibii de fructuoasa, mai ales ca Endzeit rupt in doua chiar si non-fanii.

Ziua 2 – Lacuna Coil, Soulfly, Black Label Society, Machine Head

Din start am pornit cu o frustrare in ziua 2: am ratat Saxon. As fi vrut sa aud un Princess of the Night sau Crusader, mai ales ca am inteles ca numai ei si Soulfly au beneficiat de o sonorizare acceptabila.

Lacuna Coil: Declarata candva cea mai sexy voce din metal de catre revista Maxim, Cristina Scabbia masoara cam 1.55, cu indulgenta. Nu ca asta ar fi un lucru rau, doar ca, alaturi de freza de punker batran (care dezavantaja niste trasaturi frumoase), asta a fost unul dintre factorii care i-au stirbit imaginea de diva a rockului. Totusi, femeia asta arata extrem de tanara pentru 40 de ani. Una peste alta, show-ul italienilor a fost placut.  Cristina este energica, se misca, bate in tobe si-si urla plamanii in microfon. Partea proasta este ca vocea nu e grozava, lucru care s-a vazut chiar si fara multiplele rateuri date de microfoane. Vocea masculina a trupei este clar peste cea feminina, desi miscarile de scena ale lui Andrea par a fi mai potrivite unui concert rap. Da, nici el nu-i prea tinerel, dar se pare ca metalul te tine vesnic tanar.Lacuna Coil au inclus cam multe piese de pe ultimul album (Dark Adrenaline), insa am putut asculta si un Fragile, Heaven is a Lie sau Spellbound. Marea absenta a serii a ramas Unspoken.

Soulfly: Nu sunt mare fan Soulfly, nu sunt mare fan Cavalera. Ca oricarui metalist, mi-au placut doua albume Sepultura si am avut o perioada in care thrash/death-ul brazilian insemna ceva. Chiar si asa, nu inseamna ca nu pot aprecia un concert bine sustinut, iar Soulfly exact asta au livrat. Un sound simplist, spasmodic si agresiv, bun de ridicat maini si incins mosh pit-uri. Intamplator, i-a ajutat si sonorizarea. Spre marea-mi surprindere, am recunoscut Prophecy si Eye for an Eye. Pentru a misca oamenii mai putini familiari cu muzica Soulfly, Cavalera s-a indurat in final si ne-a livrat si un Roots ca pe vremuri.

Black Label Society: Aici frustrarea sonorizarii a atins nivelul maxim. Se poate sa fi fost si dorinta mea reala de a vedea Black Label Society live. Culmea, oamenii care faceau probe (cam aceiasi mereu) pareau multumiti de rezultat. Pe un background de sigle si amplificatoare, Zakk Wylde a intrat pe scena cu o palarie din pene. In fata unui microfon impodobit cu o saorma de cranii (copyright Ala din Fata Mea), omul a dat cat a putut in conditii vitrege. Primul mic detaliu deranjant a fost contrastul dintre imensul banner plasat de sponsor si bannerele trupelor invitate. Al doilea a fost faptul ca Wylde a sunat ca o bunica diabetica. Nu s-a inteles absolut nimic din ce canta si, cum soloul lui de chitara m-a zgariat pe creier pe alocuri, mai toti am realizat ca sonorizarea era de vina. Daca la Golden Circle era acceptabil, la Normal Circle a fost dureros. Fostul chitarist al lui Ozzy a schimbat chitare, s-a miscat si a incercat sa faca show. Din pacate, distorsiunea sonora cuplata de initiativa deosebita de a arunca mingi gonflabile in capul publicului au transformat pentru mine showul intr-o gluma proasta.

Bleed for Me, Parade of the Dead si acel aproape ininteligibil Stillborn din final mi-au tinut viu interesul. Totusi, BLS e o trupa unde vei sa asculti chitara si unde vocea (cu efecte sau nu) are rolul ei. Ii mai asteptam si alta data, intr-un cadru mai “select”.

Machine Head: Sigle discrete, un joc de lumini rosii bine gandit si multa energie. Machine Head au cantat in fata unui public care aproape ca nu-i merita. Cu rusine ma recunosc a fi printre ei. O trupa care inca rezoneaza puternic in peisajul rockului american, Machinehead au beneficiat de o sonorizare greu de stapanit si de un public care nu prea stia la ce sa se astepte. Chiar daca n-am urlat din prima linie, fanii nu au fost dezamagiti de muzica si cred ca nici de micile discursuri inserate intre piese. Spre deosebire de aiurelile debitate de Joey DeMaio, Robb Flynn jongla cu cateva idei concrete, greu de auzit din pacate (din nou, sonorizarea!). Au fost piese clasice, dar si piese de pe Unto the Locust, dar in principal…a fost muzica.

Ziua 3 – Ugly Kid Joe, Within Temptation, The Cult, Evanescence, Guns’n Roses

Din fericire, ziua 3 a fost ferita de eternele probleme de sonorizare.

Ugly Kid Joe: Baietilor astora li s-a rezervat numai o jumatate de ora. Pacat, dat fiindca pipaiala de la intrare m-a retinut o vreme acolo si n-am putut asculta decat ultimele trei piese: Cats in the Cradle, Goddamn Devil si, evident, Everything About You. Obisnuiam sa-i etichetez pe Ugly Kid Joe drept una din aparitiile meteorice ale anilor 90’, o trupa a carei reuniune nu ar fi trebuit sa miste pe nimeni. Whitfield Crane si baietii mi-au demonstrat contrariul. Prima trupa a zilei, prima trupa bisata, primul solist care a luat contact direct cu publicul.

Within Temptation: O ascultam pe Sharon den Adel si compania in primii ani de liceu. Toti ascultau Nightwish, eu ii dadeam cu Within Temptation. Show-ul olandezilor a fost insa bine primit de public. Muzicieni profesionisti, piese bine alese si o solista careia i se potriveste intr-adevar apelativul de “diva”. Daca rochia de mireasa n-a fost cea mai inspirata (are vreo 3 copii cu chitaristul, ca veni vorba), cadrele din scurt metrajele concepute pentru The Unforgiving mi-au placut. De asemenea, odata ajunsi la piesa What Have You Done Now, unde Keith Caputo (acum femeie) n-avea cum sa intervina, trupa a folosit cadre din videoclip pentru a suplini vocea masculina. Ca veni vorba de piesele cantate, am apreciat sincer cantarea unor piese mai vechi precum Ice Queen si Mother Earth, dar si piese omniprezente in concerte precum Faster, si Stand My Ground. Pentru varsta publicului prezent, ar fi mers si un Angels, tot a urlat pustoaica de langa mine vreo 15 minute numele piesei.

Altfel, la capitolul evenimente notabile, ar fi de confirmat vocea usor ragusita a solistei, voce care se cam poate auzi in toate materialele live de dupa Black Simphony. Tind sa cred ca e o evolutie naturala a tehnicii si nu o simpla intamplare (desi extenuarea isi spusese si ea cuvantul). O alta mica scapare a fost prezenta pe scena a unui steag al Bulgariei (n-ar fi prima oara), corectat rapid de un steag romanesc. Within Temptation si-au depasit placut ora alocata si au oferit probabil una dintre cele mai bune reprezentatii ale festivalului.

The Cult:  Ian Astbury si trupa lui de mosuleti legendari au intrat pe scena intr-o caldura de nedescris si timp de vreo ora s-au incapatanat sa nu cante Painted On My Heart. Piesa nici nu le apartine efectiv si e cam singura cunoscuta de majoritatea celor din public. As spune ca oamenii au facut discret cu ochiul fanilor mai vechi. Pe de alta parte, am auzit un She Sells Sanctuary asa cum trebuie si inca vreo cateva bucatele din perioada de glorie a trupei. Printre mesaje sociale ironice si un Hare Krishna acolo, The Cult au sunat al naibii de placut. Daca solistul nu a avut o problema in a se fotografia si a merge nestingherit printre cei din public, tot nu inteleg cum de nu a avut o problema cu blana atasata hainelor de scena.   Serios, erau 40 de grade. Sonorizarea i-a faultat de cateva ori, dar nu foarte suparator.

Evanescence: Evanescence n-au fost niciodata prea sus in topul meu. Poate pentru ca pustoaicele baloseau dupa ei, poate pentru ca muzica lor suna superficial comparativ cu ce ofereau trupele nordice si europene cu vocal feminin. Sincer, ma asteptam sa vad mai degraba un produs de marketing, decat o trupa propriu-zisa. La fel ca in cazul Ugly Kid Joe, am fost contrazis. Desi ritmurile lor nu-s nici prea complexe, nici prea diverse, Evanescence suna foarte bine live. Amy Lee nu are plaja vocala a solistei amintite anterior, dar e cu siguranta un frontman intens. Canta la pian, se misca, multumeste si da tot ce poate. Trupa a cantat destul de multe piese de pe ultimul album (de unde am retinut Sick si The Change), insa cei mai nefamiliarizati cu repertoriul Evane au putut auzi un Going Under,  My Immortal cantat la pian si evident, Bring Me To Life, piesa filmata la Bucuresti.Da, stiu, mai toti am ascultat albumul lor din 2003, Fallen, fie ca ne place sa o recunoastem sau nu.  Spre deosebire de WT, Evanescence au preferat sa sara peste partile masculine, decat sa le emuleze. Cu un steag romanesc pus pe tobe, Evanescence si-au depasit si ei cu o piesa spatiul rezervat. Aparent, s-au simtit bine. Marea de pustani si pustoaice din jur cu siguranta a facut-o.

Guns’n Roses : Dar in principal doar Rose. Fosta glorie a glamului tarziu a intarziat numai 30 de minute de data asta (28, daca e sa fiu corect). Culmea, desi vocea lui Axl e la 50% din ce isi amintesc fanii, desi omul incepe fizic sa semene tot mai mult cu Kid Rock (asta nu e un compliment), formula vazuta in ultima zi a Rock The City a fost una placuta atat vizual cat si auditiv. Pe un fundal cu proiectii care variau de la temele Chinese Democracy la un colaj de funduri si animatii psihidelice, Axl si noua trupa au facut niste coveruri foarte reusite dupa piesele Guns’n Roses. Nu, nu sunt unul dintre puristii aia care plang in pumni dupa Slash, dar noii trupe, desi formata din muzicieni extrem de profesionisti, parca ii lipseste ceva. Greu de spus ce, avand in vedere ca fiecare instrumentist a avut cam 10 minute dedicate. Unul dintre chitaristi si-a executat si vocal solo-ul…daca tot era acolo, de ce nu? La nivel de solouri, doar claparul m-a impresionat sincer, desi temele abordate nu prea cadrau cu genul.

Ulterior, inr-o alta pauza, am auzit si o bucata de Pink Floyd printre acorduri. Pe langa miscarile de porn star batran pe care Rose le afisa, vocea acum ragusita si pe alocuri stridenta l-a ajutat totusi sa ofere fanilor ce-si doreau: un Welcome to the Jungle sanatos, un Sweet Child of Mine acceptabil si un November Rain ciudatel. Totul cu un backing vocals excelent executat.  As fi vrut sa aud si Paradise City, insa cu asta au incheiat, iar eu imi luasem deja talpasita. Oamenii s-au tinut totusi de promisiune si au livrat mult peste 2 ore de muzica.  De remarcat e ca, desi Guns’n Roses-ul actual nu a oferit un show slab calitativ, dupa vreo ora si jumatate, locul se golise sanatos, Axl avand mai putini spectatori decat Evanescence. Am dat totusi vina pe faptul ca e al doilea concert in Romania si ca era totusi…duminica.

P.S: Sincer n-am mai auzit la niciun festival atatea fluieraturi (nu, nu aveau vreo legatura cu ce se canta, erau pur si simplu…fluieraturi!)

23 Comments

  • Eu am fost doar in prima zi si duminica. Mi-au placut WT, pe care-i vazusem si vara trecuta la peninsula. E foarte misto gagica :d

    Vazand gafa cu steagul bulgariei, am fugit acasa cat au cantat cei de la The Cult ca sa-mi iau steagul cu romania.

    A ajuns pe scena la Evanescence si-acum Amy poate sa si-l puna in camera ca suvenir :d mission acomplished :))

    Pe guns i-am.vazut si-acum 2 ani. Nu m-au impresionat nici atunci, nici acum. Anul trecut l-am vazut si pe slash… Nici el nu prea mai poate…

  • Deci, pe scurt, ca sa priceapa si profanii: did you have fun?

  • Intuneric: 50/50 🙂

    Pandutzu: Deci tu ai fost cu steagul Romaniei la Evane?

  • Senzaţia care mi-a creat-o GNR a fost de “bă, şi io şi tu suntem prea bâtrâni pentru chestia asta”. Dar, mie-mi place Estranged de la ei, iar Axl a prestat-o bine. A cântat-o exact cum mă aşteptam, a fost ok. N-am înţeles de ce era unchiu Sapro la tobe, sau de ce chinuiau nişte băieţi chitarele pe-acolo, lăsând impresia că nu le pasă, şi că au venit şi ei la o chermeză. Una peste alta, cred că GNR nu şi-a bătut joc de treabă, au făcut un show decent. Dacă vor insista cu intermezzo-uri plicticoase de clape sau chitară, presupun că vor ajunge să cânte şi la baluri ale bobocilor.

  • Intuneric: I went to metal heaven when I catched Biff’s sweaty and stinky towel and when I tasted John DeServio’s saliva in the cold Sprite he was kind enough to share with us.

    Pandutzu: Te vazui 🙂 Misto gagica (mai ales cracii), hidoasa rochie…

  • Chiar nua fost fain?

    Stiu, si eu de promotii , au fost mai peste tot.

    Imi pare rau ca nu v-ati distrat cum ar fi trebuit (si tu si @The Dino Baby ca stiu ca mandoi sunteti fanni concerte :P)

  • cartim: tu asta ai inteles din comentariul meu? 😆

    Explicit:
    Cand o sa vina ai mei la mine in vizita… naiba stie, peste vreo doua luni, maica-mea o sa ma-ntrebe: Ana, ce pute aici la tine? Si eu o sa respir adanc si o sa fac tot posibilul sa nu descopere prosopul. Are transpiratia lui Biff pe el, cum sa-l spal, voi sunteti nebuni? (Plus, it was my dream to catch something that stinks of sweat to high heavens)

    Iar in momentul in care e cald de mori, deja ai impartit multe pahare si sticle cu “vecinii” de gard, crezi ca te mai jenezi sa bei din paharul pe care-l coboara frumos unul din cei de pe scena, mai ales daca e rece? (La dracu’, eu as bea si dupa o crapa… pardon, capra…) Zici mersi atat pentru faptul ca mai bagi ceva lichid, cat si pentru onoarea de a imparti un pahar cu un “rock star”.

  • Ai descris atat de bine atmosfera, totul din jur de fapt, incat aproape ca m-am simtit prezent acolo 🙂

  • După Slayer, mi-am promis că nu mai merg la nici un concert în România, pentru că încep să cred că nu mai este prostie, este rea voinţă. Oamenii ăştia-şi închipuie că pot să cîştige bani, fără să depună un minim de efort.

    Între timp, sper să nu-i treacă cuiva prin cap să-i aducă pe cei de la Rush, pentru că sunt un om terminat :D.

    Mulţam fain de cronică, cam asta mi-au spus şi prietenii care au fost la festival.

  • Cartim: Dyno e colectionar de “band memorabilia”, adica de cam tot ce arunca oamenii aia spre fanii extaziati. Sincer, peste vreo 10 ani, cred ca vinde tot ce a adunat la concerte si iese la pensie 😛

    Altfel, eu n-am fost mega incantat 🙂

  • Redgrave: Pai puteai fi prezent, pentru ca multi din zona s-au urcat la un moment dat pe gard si pe cladirile din apropierea complexului si, aceiasi paznici fiorosi care ne perchezitionasera psihotic inainte, nu miscau un deget.

    Nea Grigore: Desi nici ala n-a fost stralucit organizat, OST Fest 2012 a fost chiar misto 🙂

    Si da, si eu as vrea sa vad Rush 🙂

  • Sunt socata! Cum sa le vand? 😮 😯 Cum sa renunt eu la pana pe care a atins-o Lemmy sau la dolarii cu mutra si sangele lui Alice Cooper?

    Cel mult sa-mi deschid un muzeu al rock-ului. Caz in care imi pare rau ca Zakk nu si-a aruncat de data asta chitara 😆

    A, si sa stii ca ce prind de baut nu colectionez. Doar n-o sa mor de sete acolo cu sticla sau paharul in fata 🙂

    PS – I-am vazut si eu pe cei de pe cladirile din jur 🙂

  • Si cat te-a costat toata distractia asta ?

  • Destul de mult, cam 180 RON pentru Normal Circle, in conditiile in care festivalul anterior a fost mai ieftin si mai fain + loc la Golden Circle pentru mai putini bani.

  • Eu nu as fi dat atatia bani .
    Poate data viitoare o sa fie mai ieftin .

  • Eu i-as fi dat daca o trupa nu se retragea de pe lista si daca nu costa 6 lei apa plata. Mi se pare normal ca la un festival mai scump, sa primesc conditii decente de organizare, sau macar o racoritoare ceva, vorba aia…

  • Apa aia plata de 6 lei o fi fost si la jumatate de litru sau la un litru si jumatate !?
    Daca tot nu v-au dat nimic gratuit, macar ati fost pipaiti gratis ! :))

  • Nici atat, 400 de ml la pahar, sa nu cumva sa aruncam cu sticle unii in altii sau pe scena 🙂

    Da, am primit o experienta erotica gratuita.

  • Eftimie: Scuze, ramasesesi blocat in spam! Cam aia a fost si impresia mea legata de coeziunea trupei. Parea o trupa adunata pentru a canta la evenimente, nu “noua trupa” GnR.

  • Pai sa stii ca faptul ca ai ratat Saxon ar trebuie sa fie motiv de frustrare. Au fost de departe cei mai buni din ziua a doua. Bine, probabil ca sunt un pic subiectiva, pentru ca ei au fost motivul nr. 1 pentru care am venit la acest festival. Si daca tot e vorba de trupe ratate, Sweet Savage au fost si ei foarte tari. Culmea, primele doua trupe m-au bucurat mai mult decat tot ce a urmat – oricum mi s-a parut ca dau din rau in mai rau, nu neaparat din cauza trupelor in sine, ci din motive care tin de organizare si care mi-au cam stricat cheful.

    Si pentru ca nu e festival romanesc daca nu ne plangem de organizare, bila alba pe care ma pregateam sa le-o dau pentru ca au avut si ei inspiratia sa puna scena in asa fel incat sa faca umbra s-a dus in momentul in care am vazut ca au pus-o asa, intr-o parte, cat sa faca umbra doar vreo 3 ore. Noroc ca dupa aia au venit norii si noroc ca i-a fost mila lui Biff de noi si ne-a aruncat apa. De obicei nu sunt genul care sa faca mutre la un concert, chiar incerc sa ma concentrez pe partile bune si ma bucur ca am ocazia sa traiesc ceva frumos. Dar acum au avut grija organizatorii sa nu prea am de ce sa ma bucur. O data pentru ca oamenii astia tin neaparat sa intre in istorie drept organizatorii festivalului prafului (daca va aduceti aminte si de prima editie din Parcul Izvor). Nu stiu ce o fi asa de greu sa aleaga si ei un loc cu….eu stiu, asfalt? Sau iarba? Sau orice altceva ce nu inseamna mult praf, mai ales cand e vorba de formatii despre care stii ca o sa starneasca mosh pituri? Chiar nu e distractiv sa stai cu gatul tandari o saptamana dupa festival, iar la un moment dat a trebuit sa imi sacrific locul din primele randuri pentru ca nu mai puteam sa mai respir si incepusem sa imi vars plamanii (nu ca in spate era cine stie ce, dar macar era mai respirabil).

    Iar punctul b este cel cu sonorizarea. Black Label Society au fost VARZA. Efectiv nu am inteles nimic si chiar imi doream sa ii vad pe oamenii astia. La un moment dat am plecat de la Golden, ne-am dus la Normal, ne-am fatait peste tot in incercarea de a gasi un loc unde sa se auda macar decent (inseamnand sa disting macar vocea lui Zakk) si nici macar langa cabina de mixaj nu intelegeai nimic. Ori in momentul in care scopul principal al unui concert nu este indeplinit (respectiv muzica, muzica fiind prin definitie ceva ce se *aude*), cum ai putea sa te mai bucuri? de ce sa te bucuri, de berea aia oribila, de oamenii care insista sa poarte o conversatie profunda fix in mijlocul concertului (daca se poate si in timpul unei balade, ei racnind cat sa ii auda toata lumea), de aia care atata se fataie ca ai impresia ca au venit la concert doar sa fie vazuti ca participa la evenimente monedene si ca s-au imbracat smecher? Da, am fost frustrata in urma acestui festival si chiar l-am asteptat foarte mult!

  • Eu am fost la normal initial langa scena, in stanga…si apoi destul de in spate. It still sucked 🙁

    Cat despre indivizii de la concerte: https://www.krossfire.ro/publicu-roman-de-fata-cu-concertu/

  • L-am citit si pe ala 🙂 Si pentru fiecare categorie am putut sa-mi aduc aminte cate un exemplar pe care l-am intalnit la Rock the City…

  • La ambele Rock The City-uri, cum bine aminteai 🙂

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow us

We will keep you updated

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.