OST Fest 2012

Imi fac din nou“datoria” de a da raportul de la  festivalurile de metale grele care ne invadeaza de cativa ani tara. Urmeaza un post gigantic, pentru cei interesati.

Tinut la Romexpo, OST Fest 2012 pare sa fi invatat putin din greselile Rock The City 2011. Scena a fost amplasata spre strada (bulevardul Expozitiei), dar spatiul a fost mai restrans decat la alte evenimente.

Desi am stat la Golden Circle, am gasit mai toate ingredientele prezente si la alte festivaluri, de la standurile clasice pana la WC-urile infestate deja de la ora 18.00. Lipsa cosurilor de gunoi accesibile si preturile cam mari au fost o bila neagra. Aici o parte din “vina” o poarta faptul ca OST Fest a beneficiat si de zona de camping, deci au existat si locatari permanenti ai zonei. De altfel, am vazut o groaza de alti balcanici la festival, multi dintre ei croati si bulgari. Numarul de oameni de la Golden si Normal Circle a fost aproape egal (diferenta relativ mica de pret).

Cu mosh pituri “mai civilizate” si o sonorizare fluctuanta, OST Fest mi-a dat totusi impresia unui festival decent pus la punct, in parte si pentru ca organizatorii romani au acumulat putina experienta. In primele doua zile insa, intarzierile datorate probelor de sunet au reusit sa ma scoata din sarite. Ca tot veni vorba de zile, o sa le analizez totusi cap-coada.

Ziua 1 – Exodus, Overkill, Dimmu Borgir, Motley Crue

Pe langa faptul ca mai toate trupele matusalemice venite in Romania se bucura ca au ajuns aici pentru prima oara, exista subgenuri in care literalmente nu mai e nimic de spus. Nici macar acel “Moultumesc” pe care l-au spus aproape toate trupele venite la festival.Overkill si Exodus sunt, din pacate, reprezentantii unor astfel de subgenuri. Desi prima trupa a scos recent un album destul de bine vandut, thrashul ala “sanatos” pe care incearca sa-l promoveze nu mai pare capabil sa miste ceva.

Asta nu inseamna ca ce am vazut in Ziua 1 a fost slab. Rob Dukes si-a urlat fantastic plamanii pe Toxic Waltz, iar inlocuitorul lui Gary Holt a rupt corzile pe A Lesson in Violence. Din pacate, Exodus nu au fost ajutati de sonorizare de nicio culoare. Chiar si asa, oamenii au oferit un spectacol multumitor.

Nici colegii de la Overkill nu au avut o soarta mai grozava, desi recunosc ca decoratiunea lor scenica arata al naibii de bine (o imagine a copertei ultimului album, The Electric Age). De la ei am retinut Rotten to the Core si faptul ca nu au reusit sa miste publicul pe In Union We Stand. Nici macar pe “Fuck you!” nu s-a intamplat mare lucru, pana n-au facut o comparatie cu bulgarii (nationalismul romanesc a castigat). Desi instrumentatia mi-a placut, nu pot spune ca cele 50 de kilograme de metal greu ale lui Bobby Blitz m-au impresionat. Macar omul avea pofta de cantat.

Dimmu Borgir au fost surpriza serii. Dupa o intarziere de aproape 45 de minute (datorata si folosirii unor sunetisti proprii) Dimmu Borgir au oferit un spectacol impecabil, cam de aceeasi durata. Indiferent de comentariile legate de stil, Dimmu Borgir a demonstrat ca e formata din oameni ajunsi la o anumita maturitate muzicala. Galder si Silenoz se sincronizeaza frumos, iar grohaiala lui Shagrath a inceput sa incline spre thrash si spre vocile ceva mai clasice ale heavy metalului. Singura lipsa a fost vocea inalta a basistului Vortex, plecat de ceva vreme din trupa. Bucatile lui au fost fie sintetizate, fie suplinite cu un oarecare succes de Shagrath. Altfel, la finalul recitalului, aveam deja flashback-uri din liceu, urland pe Puritania si, evident, pe Progenies of the Great Apocalipse. As fi preferat insa un decor mai “impresionant” pentru niste norvegieni suparati.

Motley Crue: Niciodata Mickey Mouse n-a sunat mai furios. Lasand glumele la o parte, pentru mine, Motley Crue fac parte din categoria de trupe care n-au stiut cand sa se lase. Intr-un decor excelent (celebrul circ rotativ al lui Tommy Lee si un caleidoscop de lumini foarte bine gandit), Moşley Crue au facut ceva demn de o trupa de coveruri. Da, recunosc ca n-am fost niciodata fan, insa vocea lui Vince Neil nu face fata, iar Mick Mars are nevoie urgent de vitamine sau de un concediu prelungit. Da, stiu ca omul era machiat si mai are si probleme de sanatate, dar asta se reflecta vizibil si asupra tehnicii instrumentale. Vorba aia: la varsta ta, tataie? Nu cred ca s-ar supara nimeni daca i s-a aduce un chitarist mai tanar drept ajutor. Surprinzator, dar Nicky Sixx si Tommy Lee inca suna decent. Too Fast For Love si The Saints of Los Angeles a demonstrat ca pe oameni i-a faultat foarte serios si sonorizarea. Exceptandu-i pe fanii hardcore, publicul a fost destul de anemic la prima parte a concertului. La a doua parte am plecat, sperand ca vechii fani ai trupei au gasit totusi ce voiau.

Ziua 2 – Holyhell, Trooper, Europe, Manowar

Pe Hollyhell si Trooper nu i-am prins, sacrificiu facut din cauza caldurii si a unei zile foarte ocupate.

Europe in schimb au reusit sa ma dea pe spate, desi foarte multe asteptari nu aveam. Cunoscuti in epoca glam drept autorii imnurilor The Final Countdown, Rock the Night si Carrie, suedezii au venit la Bucuresti pentru a treia oara, cu un chef exceptional de cantat. Dupa reuniunea din 2003 trupa a abordat un stil mult mai matur, cu nuante mai pronuntate de blues, dar si de metal. Astfel pe scena OST Fest nu au urcat niste ramasite ale epocii glam, ci niste veterani ai muzicii rock.

Pe langa imnurile amintite, Europe au inserat mai multe piese de pe ultimele trei albume, in special de pe Bag of Bones, album despre care solistul a spus nonsalant: “we finally did a proper rock’n roll album”.Riches to Rags si Superstitious mi-au sunat impecabil, in parte si pentru ca vocii lui Joey Tempest nu i se poate reprosa mare lucru. Pe Scream Anger au fost ceva probleme cu sonorizarea, dupa care Joey ne-a scos la lupta cu un “Ce dracu’ faceti?” spus intr-o romana stalcita. Chiar si asa, actuala trupa Europe e un hibrid frumos care inca mai are ceva de spus.

Aici as vrea sa salut si bruneta superba pe care se fixasera camerele inaintea ultimei piese. Nu ne ramane decat sa-l felicitam pe roackerul in a carui carca era urcata!

Manowar e Manowar. Versuri exaltate. Solouri de chitara simpliste (Karl Logan n-a fost niciodata de top 30) si un decor compus din cateva boxe si o copertina schimbabila. Manowar e Manowar. O masina de sunet exceptionala la care e imposibil sa nu ridici mainile in aer! Eric Adams le urla bine, Demaio e undeva intre epic si pueril, Logan se misca mai putin decat economia Romaniei, iar noul baterist e extrem de vioi. Totusi, combinatia aia de bas agresiv si riffuri repetitive, alaturi de indemnurile repetate la batalie se combina atat de bine live, incat e pacat sa ratezi spectacolul. I-am apreciat la Sonisphere, i-am apreciat si acum, mai ales ca durata concertului a fost mult mai sanatoasa. Toate piesele clasice au fost acolo, de la “Manowar”, la “Kings of Metal”, “Louder than Hell” si “Hail and Kill”. Evident, s-a urlat in formatie la “Warriors of the World United”, iar “Sons of Odin” mi-a satisfacut in sfarsit dorinta muta de la Sonisphere.

Doua momente au marcat spectacolul. Primul a fost invitarea pe scena a unui membru al publicului care, stropit din belsug cu bere, l-a acompaniat pe Demaio pe “The Gods Made Heavy Metal”. In schimbul curajului lui, caci despre asta era vorba, a primit incurajari de la doua gagici din public (“2 horny Romanian girls”) si una din chitarele lui Logan. Apropo de fetele din public, a observat cineva ca blonduta si-a dat jos sutienul pe sub tricou?

Al doilea moment a fost discursul in romana al lui Demaio din care am retinut ceva despre daci, romani si faptul ca cineva agita un steag al Bulgariei pe langa scena. Ar mai fi fost de retinut si faptul ca primii 5000 de cumparatori de bilete/abonamente urmeaza sa primeasca un download digital gratuit. A existat si aici o scurta defectiune tehnica, scuzata destul de simpatic de Demaio, insa sonorizarea generala a fost foarte ok. Per total, un show puternic.

Ziua 3 – Metrock, Lake of Tears, WASP, Megadeth, Motorhead

Metrock n-am prea ascultat niciodata, dar Cristi Zapada si formatia suna bine. Da, era infernal de cald. Da, oamenii sunt batrani. Dar chiar si asa, soundul lor este la ani lumina distanta de pop rock-ul pasaresc care inca are succes in Romania. Nu m-a lasat insolatia sa ii incurajez, dar am apreciat sincer.

Despre Lake of Tears am mai vorbit, iar spectacolul lor nu a fost cu mult diferit fata de ce puteam vedea la Arene anul trecut. In playlist-ul mai scurt de data asta s-au strecurat frumos Ravenland, Demon You, Boogie Bubble, Forever Autumn, The Greymen si So Fell Autumn Rain, alaturi de cateva piese de pe Illwill. Sweetwater a lipsit in mod dubios, desi e o super piesa de concert.Publicul a fost cu LoT, desi soarele era clar impotriva lor. Transformati dupa 3 piese in Lake of Sweat, suedezii pareau hotarati sa plece de pe scena in calitate de afluenti ai Dambovitei. Chiar si asa, publicul a fost cu ei! Singurele lucruri deranjante au fost logo-ul stilizat si emularea clapelor. Primul are legatura cu directia ceva mai grava (intoarcerea la origini) pe care trupa a urmarit-o in ultimii ani. Oricum, un concert corect!

W.A.S.P. Reprezentatia lor a fost cam cea mai scurta dintre toate cele vazute la OST Fest 2012. Blacky Lawless e o epava imbracata in spandex, dar vocea inca il tine suficient de bine incat sa ridice fanii in picioare. Sonorizarea iar a avut probleme, insa, spre norocul trupei, piese ca Love Machine, Be Somebody sau Wild Child (pe care am urlat si eu) au fost cantate din toti plamanii de catre public. Lamele false de la maini nu l-au ajutat insa pe domnul “Lawless” sa interactioneze putin mai mult cu publicul. Oricum, am simtit ca vechea “armata W.A.S.P” a apreciat.

Megadeth. Din nou, o surpriza extrem de placuta. Cu un chef maxim de cantat si imbracat in camasa alba, Dave Mustaine a aratat ca sobrietatea si reuniunea cu David Ellefson i-au prins foarte bine.Dupa ce un sunetist ochelarist a facut ceva glume si am auzit (din nou) o piesa Dire Straits in boxe, Megadeth au intrat la fix, parte si din cauza showului anterior terminat mult prea repede. Intr-o ora si jumatate de muzica, Mustaine & Co au livrat tot ce voiam de la ei: Hangar 18, Trust, In My Darkest Hour, Sweating Bullets, A Tout le Monde, Symphony of Destruction si…surpriza serii, Angry Again (piesa necantata la Sonisphere). Pe Peace Sells, scena decorata simplu dar eficient l-a gazduit si pe Vic Rattlehead, scheletul emblema al formatiei.

Singura mea plangere (din nou) a fost sonorizarea, care pe primele trei piese a acaparat complet cantatul-mormait al lui Mustaine, lucru intalnit si la Sonisphere. De la Sweating Bullets in sus lucrurile s-au auzit clar, iar David a multumit in cateva randuri publicului, a zambit si aruncat mai multe pene de chitara decat era cazul. Ba mai mult, pentru “you awesome fuckers” a luat de cateva ori si chitara double-neck in brate. Trupa a iesit pe urlete de “bis” care au durat vreo 5 minute dupa plecarea lor.

Motorhead. Ma asteptam ca dupa iesirea Megadeth, Lemmy si compania sa aiba ceva probleme in a tine publicul in priza. M-am inselat. Condusi de celebra palarie a lui Lemmy si ghidati  amplificatorul inscriptionat Murder One, Motorhead au intrat pe sirene, la ora exacta, si ne-au lasat cu pofta de mai mult. Asta dupa numai o ora si douazeci de minute de rockareala sanatoasa. Desi inscriptia “The World is Yours” si cei aproape 40 de ani de activitate ai trupei i-ar fi putut descuraja pe neinitiati, Motorhead a rupt in doua si scena si brigazile de mosh pit formate de data asta majoritar din oameni trecuti de 30 de ani.

Daca din mormaiala lui Lemmy dintre piese n-am inteles nimic (mai putin un salut in portugheza si ceva legat de “some old buildings and some new shit in Bucharest”), am urlat din toti rarunchii pe Killed by Death, Overkill si Ace of Spades. Piese scurte si puternice, perfect pentru concert. Mi-a lipsit un Iron Fist, dar oricum la Motorhead a fost cam cel mai bun public, urmat indeaproape de Megadeth si Manowar. Spre deosebire de Manowar, aici solourile au iesit excelent, de la scurta bucata a lui Campbell la interventiile lui Mikkey Dee care este pur si simplu un baterist exceptional.

Show-ul s-a incheiat la scurta vreme dupa un “We are Motorhead and we play rock’n roll”. Un final bine punctat, pentru un festival la care ar mai fi fost cateva lucruri de imbunatatit. Ceva poze gasiti aici.   Cronici mai detaliate, la Nelinistitu si Bogdan.

P.S: Aveam de gand sa comentez putin despre publicul festivalurilor de gen, dar prefer sa ii dedic un articol separat. Ca tot am amintit in text despre o bruneta de mana intai vazut la Europe, tin sa o mentionez si pe blonda cu tricou Blind Guardian. Hail & Kill!

krossfire
  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.

Subscribe
Notify of
guest

33 Comments
Oldest
Newest
Inline Feedbacks
View all comments
BogDan

Ce nu pricep la Manowar este de ce au ales să continue cu Donnie Hamzik, primul baterist al trupei, când îl aveau atât de aproape pe Rhino, ăla cu care au scos minunea de Triumph of Steel? Mă rog, chestie de gusturi, dar pana mea, Rhino mai era și învățăcelul lui Scott Columbus.

În rest, cam cât se poate de corect. La Blackie am rămas blocat, văzând cum arată. Noroc de voce, este înspăimântătoare.

Să ne pregătim de Iris, zic =)) Sau, mă rog, măcar eu =))

romania inedit

Tu chiar dai banii pe bilete sau ai invitatii gratuite ?!

Neliniştitu'

“Moşley”, he-he! Dom’ne, răi mai sunteţi! :))
Adams mi s-a părut mai în vână decât data trecută.
Să ştii că în faţă parcă n-am simţit aşa de tare lipsa sunetului, cel puţin la Megadeth şi WASP.
Ceea ce m-a uimit peste măsură a fost faptul că am remarcat multe gagici şi, suprinzător, mulţi puşti de 10-15 ani.
A fost fain, tătuţule, mie mi-a plăcut maxim.

PS: La Exodus e “A lesson in violence”.

brontozaurel

Ziua 1: Trei trupe romanesti, nimic remarcabil. Tin minte doar cum tipa de la Psychogod si-a turnat apa pe ea dupa niste urlete din public (something about her tits) – “asta ati vrut? bine!” Pacat de problemele tehnice avute de Exodus si Overkill. Oricum, dupa White Walls, Exodus au fost superbi. Iar la Overkill n-as spune ca n-au reusit sa miste publicul pe In Union We Stand – pe mine chiar m-a prins piesa aia. Dimmu Borgir mi s-au parut excelenti. Asa cum mi s-au parut mereu live. Nu suport sa le ascult albumele de studio, mi se par atat de plictisitoare, dar live au ceva magic. Si nici macar nu e vorba de imagine, pentru ca la fel de bine imi plac si cand doar ascult ceva live, fara sa ii vad. Ah, si multumiri lui Shagrath pentru apele aruncate 😀 N-am ajuns sa beau, dar a aruncat sticlele desfacute si m-au udat… Motley Crue. Muzical, mi-au placut mai mult trupele romanesti. Too Fast for Love prea mi-a sunat a “too fat for love” – oricat de bine stiam piesa, tot nu puteam sa nu ma gandesc ca Vince Neil se plange ca a disparut cu totul sub burta…… Read more »

Neliniştitu'

Nu-i nimic, Kross, tată, mai ai timp să te perfecţionezi. 🙂
Jos pălăria pentru răspunsul cu biletele. Subscriu.
La fel şi pentru Brontozăurel, care când se pune pe scris, rocks big time, tată! :))

BogDan

Merci, Ana, merci =))

JMarius

Mi-ar fi placut sa ii prind pe cei de la Europe si Motorhead, dar din nefericire cei 600 de km care ma despart de Bucuresti nu prind prea bine.

Ma asteptam ca cei de la Europe sa faca ceva show, am vazut pe net cateva clipuri de la ultimele concerte/aparitii in public. Sunau bine si faceau spectacol. Sper ca odata si odata sa prind vreun concert de la ei, poate la Budapesta….

animal00

” exista subgenuri in care literalmente nu mai e nimic de spus.”

thrashu ma? nu mai e nimic de spus?

animal00

offf….incultule. 🙂

piata thrash e plina de noutati frumoase. poate nu asta raw ci cu influente din zona death/black, dar avem trupe mega tari

animal00

in ciuda celor cateva milioane de oameni de merg la festuri de metal, metalu nu e mare?
sau poate tu nu il mai simti mare?

brontozaurel

O mana de oameni acolo… http://www.youtube.com/watch?v=BfvvtVNwAfw

BogDan

Concluzie – vine cineva la Iris diseară? =))

brontozaurel

Nu vrei sa suferi singur? 😆
Poate-ti fac totusi o surpriza placuta. Sau poate nu… Daca-s la fel de sictiriti ca atunci cand i-am vazut eu ultima data (= in deschidere la Alice Cooper)… 🙁

animal00

@kross: lumea nu mai simte duritatea, amu pustanii au trecut pe dubioseniile astea de zdub pudup. Desi, vad din ce in ce mai multi copchii cu tricouri cu satane. ceea ce e bine.

fii antena http://www.youtube.com/watch?v=ta_7wt0SikQ

ratonbox

Lemmy still is god. Ma bucur enorm ca am reusit sa ajung si eu sa-l vad. 😀

BogDan

Ana, nu o să fiu chiar singur. Iar când am fost la ultimele lor două concerte, erau sictiriţi rău de tot.

[…] Posted by krossfire on 04 Jul 2012 at 09:56 pm | Tagged as: Muzica, Viata de zi cu zi N-au trecut nici doua saptamani de la ultima cronica de festival… […]

yo

Cel mai tare dans la ost fest
http://youtu.be/wOHCHA_zuKU

[…] Die Toten Hosen au inaintat chemati de steaguri romanesti, norvegiene, suedeze sau pur si simplu bannere cu logo-ul trupei. Nemtii care au facut istorie ne-au trecut prin mai toate piesele pe care sibienii si brasovenii generatiei 90′ le stiu prea bine, de la Zehn Kleine Jaggermeister la Schonen Grub, auf Wiedersehn. Ba mai mult, au bagat si un cover The Clash (Should I Stay or Should I Go), drept tribut adus principalei lor influente. Dupa ce ne-au confuzat suficient vorbind cam 90% in germana (noroc cu sasii), au scapat si o gluma nationalista, legata de romani care-s mai buni (evident) decat bulgarii, smecherie cu care ne obisnuise deja Manowar. […]

brontozaurel

Ahahahaha =)) Atat!

33
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x