ARTmania 2012

Cum am bifat deja festivalurile muzicale importante de anul asta, nu puteam refuza invitatia de a merge la ARTmania…

Recunosc ca principala mea curiozitate era legata de modul in care un astfel de eveniment este primit si organizat in provincie. Sibiul l-am mai vazut, fiind din apropiere, dar la ARTmania inca nu apucasem sa ajung. Cum o parte dintre evenimentele secundare s-au anulat, o sa ma rezum in principal la concerte.

Acustica Pietei Mari din Sibiu este foarte buna, lucru care nu se poate spune despre Piata Mica (scena secundara, unde oricum a fost pustiu). Chiar si asa, sonorizarea tot problematica a fost. Am gasit un public ceva mai curat si “rockaresc” (fara hipsteri de festival si poseri), dar mult mai apatic decat cel vazut la evenimentele bucurestene. In fine, or fi fost si trupele de vina. Cele germane au rezonat mai bine cu sibienii si sasii, Edguy si Die Toten Hosen beneficiind de un maxim de entuziasm.

Alcoolicii au cam lipsit din peisaj. Ma asteptam sa vad cam 1 din 5 oameni beti, ca la festivalurile “capitaliste”. N-a fost asa. Au fost mai multe intrari, iar accesul a fost mult mai civilizat. Toalete mai putine, dar mai curate. Din fericire, jetoanele erau inca 5 lei. O alta ciudatenie a fost oprirea activitatii, in doua zile diferite, pentru o…slujba! La nivel de decoratiuni, ARTmania a profitat de parteneri, de la masina de teren Jaggermaister, la promoteritele steampunk ale Pall Mall. In interiorul festivalului puteai gasi si niscaiva marfuri ieftinute, printre care si tricouri originale, la un pret apropiat de cel de producator (am agatat un Ensiferum, desi nu port).

Vineri 10 August

Pe scena 2 s-au agitat vreo cateva trupe, insa numai pe cei de la Reborn am reusit sa-i ascult mai serios. Desi n-am sesizat nimic gresit, mi se pare ca solistul si instrumentalul sunt din peisaje complet diferite (un solist grungy vs. un instrumental mai apropiat de metalul clasic). Ambele parti isi fac treaba corect, dar impreuna suna putin ciudat.

Trail of Tears au deschis concertele din Piata Mare. Desi i-am prins pasager, am apreciat ce am auzit, in ciuda unei sonorizari dubioase. Ar merita sa acord o atentie mai mare norvegienilor cu alta ocazie. Ma abtin pe moment, din lipsa de familiaritate cu materialul sursa.

Deathstars mi-au placut inca de la probele de sunet. Amestecul lor de industrial metal cu elemente gotice si glam (vizual cel putin) m-a prins de la al doilea album. La ARTmania 2012, Deathstars au cantat putin, dar suficient cat sa adune publicul rasfirat prin piata. In numai 35 de minute, Deathstars au inghesuit un Blitzkrieg, Cyanide, Metal si un Night, Electric Night de senzatie. Mi-au lipsit insa The Last Ammunition, Opium si Synthetic Generation. Whiplasher pare ceva mai batran decat ai fi zis, cu sau fara sapca si machiaj, dar are niste abilitati vocale live excelente, cu inflexiuni similare cu ale lui Peter Stelee, daca Steele ar fi facut si ceva growling/howling.

In fundal s-a auzit si mormaiala basistului Skinny, care cand agita chitara pe post de arma, cand ne invita sa “fucking” facem ceva, sustinut de tigara din gura chitaristului Cat. Inaintea lui Blood Stains Blondes, Whiplasher a avut un discurs extrem de dubios, in engleza lui Antonescu. Cert este ca am aflat ca uneori e bine sa “just destroy blonde Swedish women and see their blood”.  Discursul a fost chiar mai dubios decat cel dinaintea piesei Metal, unde s-a vorbit despre “penises, vaginas and intercourses that can’t top heavy metal”. Totul s-a incheiat cu deja celebrul “Moultumesc”.

Epica mi-au aratat o Simone Simons foarte placuta vizual, un microfon indoit si un show executat corect. Spun executat corect pentru ca Epica m-au plictisit ingrozitor. Acum fanii care i-au vazut si in Silver Church o sa sara cu gura pe mine si o sa strige ‘’paganule’’! Din pacate, nu mai am rabdarea din liceu, cand descopeream primele doua albume Epica si le laudam compozitiile. Da, vocea e intr-adevar buna (sub conationalii de la Within Temptation totusi), iar interpretarea din concert e mai vie si agresiva. Mark Jansen a fost cel care a tinut contactul principal cu publicul, public care a raspuns frumos pe Cry for the Moon, Storm the Sorrow, Sancta Terra sau Serenade of Self-Destruction. Pentru fani a fost o placere, pentru mine ar fi fost suficiente 2-3 piese.

Die Toten Hosen au inaintat chemati de steaguri romanesti, nemtesti, norvegiene, suedeze sau pur si simplu bannere cu logo-ul trupei. Nemtii care au facut istorie ne-au trecut prin mai toate piesele pe care sibienii si brasovenii generatiei 90′ le stiu prea bine, de la Zehn Kleine Jaggermeister la Schonen Grub, auf Wiedersehn. Ba mai mult, au bagat si un cover The Clash (Should I Stay or Should I Go), drept tribut adus principalei lor influente. Dupa ce ne-au confuzat suficient vorbind cam 90% in germana (noroc cu sasii), au scapat si o gluma nationalista, legata de romani care-s mai buni (evident) decat bulgarii, smecherie cu care ne obisnuise deja Manowar.

In primele randuri a fost o explozie generala, una care a inclus si un personaj care topaia in chiloti. Incercand probabil sa dea un exemplu, solistul a stropit in mod generos publicul cu bere. Intr-un final, am primit un multumesc in cateva limbi si un „La Revedere“, pe langa o glumita legata de cuvantul Prost (Noroc in limba germana).  Simpatici sau nu, Die Toten Hosen sunt o trupa de ARTmania, nu de OST Fest/Rock The City. E o trupa cu impact regional, a carei muzica energica devine totusi obositoare. Noroc ca show-ul live ii salveaza.

Sambata  11 August

Sambata am remarcat bannere mult mai decente la toate trupele invitate.  La scena doi am prins un Abigail cu ceva mai mult noroc si spectatori decat alte trupe care au trecut pe-acolo. De la ultimul concert in care i-am vazut (Lake of Tears), solistul pare sa-si fi perfectionat growlingul. In rest, tot acelasi stil de anul 1995 abordeaza.

Alternosfera au cantat la scena mare si au sunat bine. Desi sediul lor e peste Prut, oamenii au o baza de fani destul de mare in Romania. Cu doua clape laterale si un sintetizator central, Alternosfera au trecut prin cateva dintre piesele pe care le agita mai nou toti liceenii cu chitara. E vorba de piese precum Vreau sa-mi dai, Ploile nu vin si evident…Wamintirile (piesa care a facut un neamt sa dea din cap). Tot aici am vazut prima data rezolvarea unor probleme de microfon cu ajutorul unei role de banda adeziva, in timpul prestatiei efective. Trupa s-a prefacut ca nu e deranjata de interventia organizatorilor.

Desi canta alternative, finlandezii de la Poets of the Fall au miscat placut publicul. Mosulicii condusi de Mark Saaresto (cu esarfa neagra si palaria de cioclu la datorie) au trecut prin mai toate piesele pe care voiam sa le aud, de la Diamonds for Tears, Locking Up The Sun si Roses, la Late Goodbye si Illusion and Dream. Au fost si Carnival of Rust, alaturi de Cradled in Love si Temple of Thought de pe ultimul album. In ciuda varstei si debutului tardiv, trupetii par sa fie in mare forma, lucru vazut si pe scena, dar si in intalnirile ocazionale cu ei din holul hotelului (genul de oameni care se trezesc la 7.30). Vocea mai are mici probleme la acute, dar e potrivita pentru gen.

Delain sunt o varianta de Epica ceva mai bombastica. Formati la initiativa unui fost membru Within Temptation, Delain sunt una dintre revelatiile festivalului. Spun din capul locului ca nu m-au miscat si ca am simtit ca lipseste ceva, dar publicul a rezonat la piesele lor si s-a vazut clar ca si lor le-a placut compania. Timp de o ora si, Delain a servit piese de pe toate albumele, inclusiv de pe ultimul material discografic. Astfel, am putut asculta We Are The Others, Milk and Honey, Control the Storm, Electricity, Sleepwalker’s Dream, Get The Devil Out of Me, Pristine si The Gathering, care chiar le-a iesit foarte bine. Partea de comunicare cu publicul s-a rezumat la ceva tipete cu Saibiu si Armeeeniaaa, la “Moultumesc” si un “What the fuck you doing? Scream!”. N-au lipsit nici aprecierile de tip “You have such a beautiful country”. Au fost si ceva probleme cu chitara (tot sonorizarea, de data asta chiar deranjanta). A fost si o ploaie de confetti rosii in final.

Cu Edguy am luat in prima faza contact tot in hotel, unde i-am vazut si dupa concert. Un Sammet cam lovit si ciufulit dupa recenta cazatura de pe scena mi-a raspuns totusi la urare. Sub imaginea unui bufon imens (coperta ultimului album) si cu scena drapata in rosu, Edguy au oferit unul dintre cele mai bune spectacole ale serii. Nemtii au intrat pe scena intr-un spectacol de lumini si pe primele acorduri din Wham – Last Christmas (un intro neasteptat).

Pentru ca a fost prima lor aparitie in Romania, Edguy au decis sa faca la randul lor un “Best Of”, decizie care s-a dovedit foarte inspirata. Concertul a inceput cu Nobody’s Hero, a continuat cu Tears of a Mandrake si Lavatory Love Machine, a trecut prin Ministry of Saints, Superheroes, Save Me, Babylon si a incheiat cu un King of Fools magistral. Pe undeva a fost si un Robin Hood de pe ultimul album, dar nu l-am prea prins (avand in vedere ca ultimele doua aparitii discografice Edguy sunt slabute). Daca instrumentatia a fost intr-adevar la inaltime, vocea lui Sammet a fost destul de estompata, nefiind ajutat nici de recentul accident (pentru care s-a scuzat) si nici de sonorizare (a fost din nou nevoie de un individ care sa vina pe scena si sa fie luat la misto de trupeti).

Thobias nu s-a prea miscat si nici n-a cantat chiar din toti plamanii, insa a compensat insa prin interactiunea cu publicul. Au fost glume cu Steven Tyler si Chriss Angel, au fost glume despre metal, despre colegii de trupa si acordarea instrumentelor, glume in germana, glume mai putin inspirate (elefantul) si au fost si indemne sa fim “happy happy bunnies”. Sammet a numit constant publicul “Romaniacs” si a instaurat vesnica competitie intre stanga si dreapta. Daca unii au fost iritati de interludiile constante ale solistului, eu am apreciat sincer comunicarea scenica. Altii au apreciat si mai mult, astfel incat, inaintea cantarii baladei Save Me, Sammet a intrebat: “We’re gonna sing a pussy song, one for the ladies. Can you guess what it is?” . Din fata scenei au urlat cativa, inclusiv o fata: “It’s Fucking with Fire!”. Altfel, e de apreciat si posesoarea urechilor roz de iepure din primul rand.

My Dying Bride si-au intrerupt inregistrarile pentru a veni a treia oara la ARTmania. Ii inteleg, aici inca au public. Glumeam dar, la fel ca in cazul Epica, desi executia a fost una de exceptie, muzica m-a plictisit teribil. In liceu n-aveam nicio problema sa ma “afund in durerea” primelor albume Anathema si My Dying Bride (unde evident insistam pe Turn Loose The Swans). Acum insa, doom metal-ul anilor 90′ nu ma mai prea atrage (exceptie Candlemass, dar e deja altceva).

Vioara e placuta, Lena Abe e o basista a naibii de suparata, iar show-ul a fost intr-adevar bun. Din ce-am putut recunoaste, am auzit un Your River, The Cry of Mankind, For You si daca nu ma insel si un “My Body, A Funeral”, in final. Din pacate, nu mai am rabdarea si poate nici dispozitia de a asculta un “doom old school”. My Dying Bride au pus insa punct frumos concertelor din Piata Mare.

Desi editia din 2012 a festivalului nu a fost cea mai bogata in aparitii si premiere, recunosc ca sunt tentat sa revin la ARTMania.

P.S: In alta ordine de idei, Beck scoate un album numit Song Reader. Albumul nu va fi inregistrat, ci va fi distribuit sub forma unor partituri ilustrate. Ai chitara? Ai parte! In alta ordine de idei, s-au reunit cei de la Live, cu Chris Shinn, fostul solist de la Unified Theory.

29 Comments

  • Sincer, ii pasa cuiva ca s-a reunit Live? Eu ii tin minte doar din perioada cu Dolphin’s Cry, s-ar putea sa fi pierdut ceva insa.

  • Da, ai pierdut perioada fix dinainte, in care luau Grammy pentru Throwing Copper. A fost o trupa cu un potential imens, pierduta in cautari de stil si un sound din ce in ce mai comercial.

    Asculta Awake – The Best of Live si o sa vezi de ce ma bucur (oarecum…fara Ed nu prea mai e aceeasi trupa).

  • Doar 35 de minute pentru Deathstars?!? Deathstars era principalul motiv pentru care vroiam sa ajung la Artmania.

  • Idem, doar ca am fost pe invitatie (mai precis, aveam ceva treaba cu jobul in zona).

  • Programul a fost intrerupt sambata, nu vineri. Slujba e intre 18 si 19. De-aia s-a inceput vineri de la 19 si de-aia a fost pauza de o ora sambata intre Poets of the Fall si Delain.

    Stiu ca am mai spus asta, dar simt nevoia sa o spun iar: Die Toten Hosen au fost super! Au avut de toate. Au sunat foarte bine, au fost plini de energie (pun pariu ca iepurasu’ Duracell plangea de invidie ca bateriile lui nu tin atat), au un frontman adevarat, au avut si public in extaz cu densitate mai mare de crowd surfing decat am vazut la Amon Amarth. Fara sa fiu fana, m-am simtit foarte bine. Si nu doar eu, judecand dupa ce am vazut in dreapta si in stanga 🙂

    Delain m-au surprins placut, ceea ce este ceva avand in vedere ca imi placeau dinainte de festival si bubele de sunet m-au facut sa ma stramb si sa injur urat. Ma rog, si pe ei i-am vazut strambandu-se intr-unul din momentele alea… Dar au fost mult mai “explozivi” decat m-as fi asteptat si s-a vazut ca se simt bine. Puncte bonus pentru naturalete.

    Edguy mi-au parut fortati la capitolul asta. Tin minte ca Sammet a incercat si imitatie de Lothar Matthaus dupa momentul Criss Angel. Si inainte de asta a mai fost si un moment de “ripping off Iron Maiden” – “scream for me, Sibiu!”

    Poets of The Fall au fost si ei o surpriza placuta. Incercasem sa ascult inainte de festival si imi sunasera plat, neinteresant.

    Trail of Tears mi-au parut in regula, desi era loc de mult mai bine.

    Surprinzator, si Alternosfera mi-au sunat bine :)) Spre deosebire de Epica, care mi-au placut mai mult la soundcheck. La fel ca Deathstars, desi aici a contribuit probabil si lipsa componentei de ridicol care si-a facut aparitia in timpul spectacolului propriu-zis.

    In timpul My Dying Bride, maxilarele mele au fost suprasolicitate. De cascat. Acum e drept ca si frigul care se lasase contribuia la starea aia, dar nici genul lor de muzica nu ajuta deloc. Nimic de rau despre prestatia lor, doar ca la temperatura aia nu aveam dispozitia necesara pentru a o aprecia timp de o ora si jumatate.

    Inainte de ce trupa s-a auzit Eros Ramazzotti?

  • PS – La Die Toten Hosen au fost si multi nemti de la mama lor din Germania (cu un grup de 6 am nimerit eu in vagon la intoarcere). Si cei de la Edguy spuneau a doua zi la conferinta de presa ca au fost foarte surprinsi la concertul Die Toten Hosen ca a vorbit aproape numai in germana, nici macar in engleza. Plus chestii de genu’ “do that many people speak German here? we need to be careful what we say to each other on the street then”

  • Hai, mulţam fain! Mi-era teamă că te ia vreo lene şi nu dezvolţi subiectul început la Bogdan pe blog.
    Aşteptăm cu interes Brontozăurelul. 🙂

  • Trebuie să recunosc, sunt plin de lene :)) Sau mă păstrez odihnit până când debutează perioada la Rockstage :))

  • Brontozaurel: Programul a fost intrerupt si vineri, pentru ca erau oameni la scena mica!

    Vezi ca ai scris Lake of Tears, nu Trail (daca e ceva, corectez eu).

    Edguy au si facut glume in germana, sperand ca nu se prinde nimeni 🙂

    Nelinistitu: Las ca data viitoare merem in grup.

    BogDan: Nu numai tu. Eu acum imi dau corigentele la somn.

  • suntem un popor de cretini cu preafericiti plini de lovele in frunte care nu mai pot de grija divinitatii.

    long live BORGIA !

  • Pana la urma, nu-s genul care sa se bage cu picioarele in religia omului. Ce nu am inteles este de ce un concert de rock (muzica “anti-sistem” pana la urma) a trebuit pus pe pauza.

  • Heh, da, am incurcat borcanele…

  • Cred ca numai in Romania este intrerupt un astfel de eveniment, chiar de doua ori, pentru o slujba religioasa.

  • regret ca nu am ajung, imi doream sa-i vad pe cei de la Poets of the Fall…poate cu o alta ocazie

  • Romania Inedit: Cam da, din pacate.

    Giulia: Ei au meritat, dar cred ca o sa mai vina (toate trupele din ziua 2 o vor face, pentru ca s-au simtit bine).

  • Cum se face ca mereu ratez spectacolele de genul asta? Acum putin timp am avut intrare libera oriunde la Bestfest, dar nu m-am dus. Pentru ca nu am avut timp… imagineaza-ti!!

  • Cam asa am prins si eu la B’est Fest, dar eram deja praf dupa OST Fest si Rock The City. Oricum, as fi mers pentru Pulp (asa, pentru istoria brit-ului) si poate Obituary.

  • Eu nu am avut preferati; pur si simplu, mi-am dorit sa fiu acolo si sa-i vad pe baieti cantand live. Oricine ar fi fost ei (cu mici exceptii, totusi!).

  • In Piata Mare mi-am pierdut unul din catei….cred ca doar datorita ecoului sau acusticii am reusit sa il recuperez..

    Am strigat ca zaludul “JUUUUUNIIIOOOOOOOORRR” si in mod ciudat, catelul a aparut die nu stiu de unde….

    Asta e un test ca acustica este buna :))

  • Cam da, se formeaza un pseudo tunel de vant.

  • Dar cand s-au intamplat, bre, toate astea?! Ca jur c-am fost si eu acolo in acelasi timp, dar nu-mi aduc aminte atat de multe lucruri! Posibil sa fi fost distras de anturaj si bere? Uf, asta e, fiecare contribuie cu ce poate pana la urma – tu la cultura, eu la economia municipiului Sibiu…

  • Iti halise comentariul mestere, imi pare rau.

    Eu am in general o memorie fotografica care ma bantuie cateva zile, motiv pentru care notez mai toate tampeniile (de multe ori ajung sa imi amintesc detaliile de culoare, dar aproape niciun detaliu despre ce au cantat – muzica e mai greu sa o diseci, cand se intampla sa o si simti in acelasi timp :D)

  • Indraznesc si intreb si eu. De ce nu scrii mai des?

  • In general e lipsa de timp de vina. Acum insa, lucrez la un proiect beletristic 😀

  • Apropo, mi-am intrebat colegul. Omul cu pricina nu mai are masina, dar se va interesa, caci se pare ca l-a dus la nu stiu ce proprietate. Sper ca nu l-a radiat sau pierdut 🙁

  • Tine-ma la curent. Multumesc pentru intrebarea stricata!

  • Trebuie sa recunosc ca editia asta a fost una reusita. Trail of Tears si Delain au fost surprize destul de placute, nu mi-am imaginat ca vor avea o prestatie asa buna. Cat despre Die Toten Hosen… sunt fan punk, ador Sex Pistorls sau The Ramones, dar nu m-au prea impresionat. Inafara de frontman-ul lor care stie sa faca spectacol, nu prea mai erau multe lucruri de trecut in carte. Totusi, prestatia My Dying Bride a fost incredibila. De altfel e a 3-a oara cand ii vad in cadrul aceluiasi festival. Piese ca She is the Dark, Your River, The Prize of Beauty, The Dreadful Hours, The Cry of Mankind sau Bring Me Victory cantate live, sunt un vis pentru fiecare fan ce apreciaza genul doom. Acum si genul acesta este mai greu de inghitit, insa nu sunt de parere ca MDB si-a pastrat magia in toti acesti 20 de ani. Pacat ca nu au cantat o piesa de pe urmatorul album.

    Intradevar, sa lasase frig pe final, totusi, in mijlocul multimii nu il simteai.

  • Buna, Eu anul trecut am facut un aftesl de circuit prin Romania, deci vorbesc in cunostinta de cauza. Traseul a fost Bucuresti-Tulcea-Sulina-Braila-Iasi-Suceava-nordul Moldovei-Maramures-Cluj-Sighisoara-Bucuresti. A durat vreo 10 zile si a meritat tot efortul si toti banii. M-am simtit neasteptat de bine dar pot sa spun ca nu a fost chiar atat de ieftin pe cat credeam. Am scris pe blogul meu atunci impresii si multi dintre cei care comentau erau incantati si ei de ceea ce le povesteam, fapt ce m-a facut sa cred ca, exact cum ai spus si tu, multi merg prin alte tari si prin Romania, mai putin. Foarte util si documentat articolul tau! Felicitari!

  • Stii cum se zice Ozzy Osbourne mananca lilieci cand canta. Chuck Norris da foc la tigri siberieni..

One Pingback

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.