Socializarea…

Da, e vorba si despre “social media” si nu, nu o sa vorbesc despre “experti”. Am facut-o deja E un subiect mai fumat decat un hipster la un concert de brit pop…

Intentionez in schimb sa scriu despre mania socializarii la modul general, despre obsesia interactiunii integrata in orice obiect, de la console video la frigidere cu Twitter. Fie ca e vorba de  mult contestatul Diablo 3 (acum mai pustiu decat un pat de bibliotecara), de propriul telefon, sau de un banal televizor, TREBUIE sa vezi ce fac altii, sa-ti spui parerea, sa fii “intr-un grup”.  Pe scurt, trebuie sa relationezi. Asaltul asta senzorial ridica trei mari probleme.

Prima ar fi ca oamenii nu vor sa comunice in permanenta. Mai mult, oamenii nu prea vor sa aiba un dialog, oamenii vor sa SE auda si sa SE citeasca. Oamenii vor spectatori, nu parteneri de discutie. Chiar si faptul ca declam lucrurile astea pe un blog spune ceva despre o problema inerenta a comunicarii umane. Majoritatea retelelor sociale iti dau impresia unui public, dar contin de fapt o groaza de portavoci zgomotoase, ajunse in posesia unor copii de 4 ani. Asisti la un simulacru de comunicare in care cineva tot plimba microfonul din mana in mana, fara sa-ti dai seama cine e invitatul si cine e gazda.

Aici ar mai fi ceva. In cazul comunicarii, exista goluri greu de trecut. Intre mine si unul cu alte venituri, alta educatie si alt cod genetic, exista un gap. Cu cat e mai mare, cu-atat o sa mi-l pe respectivul doresc mai putin prin preajma.  Obama nu plange dupa compania unui neica nimeni cu blog, din clasa de mijloc romaneasca. Poate ca i-as putea pune 2-3 intrebari decente, dar nu as avea ce sa caut la masa cu el. Tot la fel nu plang nici eu dupa compania unui pusti de 12 ani care-si cumpara tigari din alocatie. Nu comunicam continuu pentru ca nu avem ce sa ne spunem. Lumile noastre sunt diferite.

A doua problema ar fi idiotii. Stim ca exista, stim ca sunt de mai multe tipuri decat bolile venerice ale unei asistente tv.  Un idiot poate fi un pusti de 13 ani din Arizona, sau un frustrat de 40 din Maglaia. Idiotul este in primul rand “idiot” pentru mine, nu pentru rasa umana. Asta-i si motivul pentru care evitarea inculpatului e cea mai buna solutie (angrenarea in conflict te poate transforma la randul ei in idiot pentru altii). Ce face socializarea online impusa? Te inconjoara cu suficient de multi idioti incat sa nu-i poti ocoli. Conflictul devine inevitabil.

Problema “ocolitului” ne aduce la al treilea punct: necesitatea singuratatii. Voi aduce iar in discutie exemplul jocurilor video, nu numai pentru ca imi e drag game design-ul, ci si pentru ca jocurile se potrivesc contextului. Dupa ani si ani de MMO-uri, MMORPG-uri si alte lucruri care incep cu Massive Multiplayer Online, au scos iar capul la lumina asa numitele jocuri clasice, egoiste, jocuri precum The Witcher sau Skyrim. Ce au ele specific? Faptul ca nu le poti juca online, nu poti imparti experienta live cu prietenii, nu e nevoie sa te holbezi la panourile de chat in timp ce joci. Sunt acolo PENTRU TINE. E metoda ta de a evada din realitate si de te deconecta temporar de orice forma de organizare sociala reala.

Autor: BradFitzpatrick.com

Oamenii au inceput sa-si doreasca astfel de jocuri si produse media (indiferent de platforma) pentru ca si-au surprins spatiul imaginar invadat de indivizi cu care nu au nimic de impartit. Egoismul e o nevoie fundamentala, oricum l-ai privi. E nevoia de a avea ceva “doar pentru tine”. E poate unul din motivele pentru care multi cititori refuza sa treaca pe suport digital. Numeroasele metode de a-ti distrage atentia si interactiuni de tip “spune-ti parerea/recomanda” intimideaza.

Intr-adevar, studentii care te spameaza din vreun departament de PR si te inunda cu Like, Share, +1 nu comunica. Comunicarea e bidirectionala si implica feedback, nu Like-uri. De ce TREBUIE sa relationam si sa actionam? Niciun raspuns. Am putea sa o lasam asa si sa spunem ca din vina “astora” o sa moara social media. Nici pe departe. Social media o sa se estompeze, dar nu (numai) din vina oamenilor care o promoveaza.

Social media si “socializarea permanenta” se vor concentra spre cateva nuclee dure dintr-un singur motiv: uneori, oamenii vor si au nevoie sa fie singuri. Da, chiar si oamenii mai putin dotati intelectual si mai dependenti de prezenta altora (fie ea si fictiva) au nevoie de momente de pauza, de momentele de evadare. Cei care nu manifesta astfel de nevoi, devin cochilii abandonate ale caror vocabular se limiteaza la 9Gag sau Cheeseburger Network. In conditiile de fata, retelele si sistemele de socializare nu te mai lasa sa respiri, sa vorbesti sau sa fii altceva decat un “utilizator”. Like daca va place ce-ati citit, iar daca nu va place, dati tot Like, pentru ca in societatea perfecta n-ai voie sa-ti exprimi dezacordul. S-ar putea sa iriti “comunitatea”…

P.S:  Da, eu chiar astept o consola de generatie noua care sa nu-mi permita sa comunic cu alti jucatori. Sa fiu doar eu, un ecran mare si o poveste buna. Hai, cu generozitate, as aprecia si vreo 2-3 prieteni, in aceeasi camera.

26 Comments

  • P.S: Da, eu chiar astept o consola de generatie noua care sa nu-mi permita sa comunic cu alti jucatori. Sa fiu doar eu, un ecran mare si o poveste buna. Hai, cu generozitate, as aprecia si vreo 2-3 prieteni, in aceeasi camera.

    – S-a inventat deja, se numeste Nevasta 1.0 .

  • Buna, buna!

    Desi sincer, la cat iti va cere nevasta sa socializezi, as zice ca-i un fel de Facebook in care poti adauga fix un prieten (si ala sufera de logoree).

  • Impresie – asta este (cam) totul. Ai impresia ca …

    Ai impresia ca participi, ai impresia ca te integrezi, ai impresia ca parerea ta conteaza, ai impresia ca ai prieteni cati nici n-ai visat, ai impresia ca participi, ai impresia ca (te) impui, ai impresia ca existi, ai impresia …
    De fapt, din cei 200 – 300 de prieteni numai vreo doi – trei (aia din copilarie, cand nu exista internetul) vor intelege ceva dupa ce te vei fi dus prea devreme, de fapt parerile tale sunt taxate ca fiind “tare !” sau “d pork” fiindca nu conteaza decat ca factor de excitabilitate a celor care nu au deloc idei sau a celor care, plini de idei, cauta un “adversar”, de fapt nu participi efectiv la nimic fiindca un “jos-ili-eeeee-scu” pe feisbuc nu face cat o prezenta la un mars de protest, de fapt … esti virtual, esti o impresie. Atat.

    Intr-o lume reala din ce in ce mai greu de inteles, mai greu de acceptat, in care este din ce in ce mai greu sa te integrezi, existenta unei lumi virtuale aproape perfecte este un fel de “El Dorado” unde fiecare va gasi ceea ce ii lipseste, este proiectia dorintelor de mai bine. Atat.

    De fapt, cativa castiga si vor castiga gras de tot de pe urma parerilor tale virtuale, a prieteniilor tale virtuale, a existentei tale virtuale. Tu nu esti printre ei. Atat.

  • Un ecran mare si o poveste buna… Ce vremuri!

  • Glass and Iron: Intr-adevar, buna observatie cu factorul de excitabilitate la o idee. Deja continutul nu mai intereseaza, ci exclusiv efectul.

    Intuneric: True, the golden age 🙂

  • Oamenii au nevoie de socializare online pentru ca isi petrec mare parte din timp online si pot sa stranga toti prietenii la un loc.

  • NU, oamenii NU au nevoie de socializare online.

    Socializarea online a fost inventata pentru ca unii sa poata purta niste discutii “one-way” la care nu au nevoie de un feedback clar, ci doar de o confirmare a faptului ca mesajul a ajuns intr-o masura sau alta la celalalt.

    De socializare online au nevoie companiile sa isi faca publicitate aproape gratuita.
    (Parerea mea de dinainte de cafeaua de dimineata)

  • Romania Inedit: Dar nu mai bine ii strangi la o bere :)?

    d.orin: Ti se pare ca ar fi mega eficienta publicitatea de gen?

  • Hmm, discutia se poate lungi la nesfarsit pe tema asta.

    Personal, nu cred, pentru ca EU de cele mai multe ori prefer sa ignor publicitatea online. Asa cum zici si tu, la mine poate ar fi mult mai eficienta o iesire la o bere. Majoritatea chestiilor pe care le cumpar, obiecte sau servicii (pentru ca la urma urmei feedback-ul oricarei campanii de publicitate se masoara in cresterea vanzarilor), le cumpar pentru ca am discutat cu prieteni despre ele, sau pentru ca am citit niste informatii pe un forum / blog, etc. Foarte rar cumpar in urma unei campanii de publicitate, fie ea online sau offline.

    Din punctul de vedere al celor care fac publicitate folosind platformele de social-media, sunt sigur ca este un canal care merita exploatat – un canal pe care il vad mult mai ieftin decat canalele “traditionale” gen print, outdoor, etc.

    Revenind totusi la socializarea online strict legata de prieteni, iarasi nu cred ca este extraordinar de eficienta – pe de o parte din aceleasi motive invocate de tine (cand mi-am facut cont de Farmville, deja m-am trezit cu vreo 20 de “prieteni”). E drept, exista si parti utile – de exemplu discutiile purtate pentru organizarea intalnirii de 10 ani de la liceu au avut loc prin intermediul unei astfel de platforme.

    Ca sa nu o mai lungesc mult, “social media” e buna “just to keep in touch with old friends”. Pentru ceilalti – exista telefoane, restaurante, chiar si crasme.

  • Ai perfecta dreptate

  • Pe astfel de subiecte se poate discuta pana la moarte, daca e sa abordam din punctul tau de vedere.

    Mi-a placut faptul ca la un momentdat ai mentionat faptul ca bloggerii isi doresc un public, nu parteneri de discutie. Este poate cea mai valabila definitie a bloggingului amator din vremurile astea. Toti cei care de abia incep, sau au cel mult un an de activitate online, isi doresc oameni care sa-i citeasca. Insa nu isi doresc si persoane cu care sa dezbata un subiect. Asa cum face Arhi, Zoso sau Sebastian.

    Pana nu se rezolva asta, nu se va merge mai departe. E ca in viata, fara bun simt ramai la sapa de lemn si muzica de spalat creieru’.

  • Cum, esti exclusivist si in relatiile online!?! Elitistule! 🙂
    (ti-am trimis un pingback catre articolul precedent “Un ca in gura..”, sunt curios daca a intrat)

  • D.orin: Lucrez in publicitate si de-aia intreb. In 80% din cazuri e doar spam (oameni care nu-si cunosc publicul il asediaza cu prostii, sperand ca mediul ii va ajuta sa compenseze lipsurile mesajului).

  • Paul: 🙂

    Ciprian: Nu, nu se poate prelungi, pentru ca social media are o limita, una pe care si-o va atinge cat mai curand 🙂

    Zamo: Era in spam, l-am salvat acum.

  • Retelele sociale ofera doar un surogat de comunicare. Comunicarea adevarata presupune si contact vizual, auditiv… gesturile, mimica fetei, tonalitatea vocii sunt si elemente foarte importante. Sunt de acord ca facebook-ul, yahoo-ul si skype-ul te ajuta sa comunici cu persoanele dragi dar in momentul in care berea de sambata seara e inlocuita cu o conferinta pe mess ceva nu e in regula. Inchei cu un mesaj care l-am citit la un amic de pe fb:

    “Va doresc sa aveti o viata reala cel putin la fel de interesante pe cat e cea de pe facebook”.

    PS. Vezi ca te asteapta o (posibila) surpriza (sper) placuta la mine pe blog 😀 (reclama mascata).

  • Mie mi se pare ca tocmai cu asta ajuta comunicarea online/ la telefon: cu satisfacerea nevoii de singuratate. Daca cineva imi spune ceva de iesit in oras… reactia mea e de “crap, no!”. Dar pot sta de vorba cu cineva la telefon sau pe messenger cu orele. Pentru ca practic sunt singura si pot face ce imi tuna in timpul asta, fara sa ma simt supravegheata, fara ca fiecare gest al meu sa fie disecat si comentat.

    Mi-e greu sa vad twitter ca pe un instrument de socializare. Pentru mine e doar ca un fel de feed.

  • @ krossfire: dap, ai dreptate: din nou, spun ca din punctul meu de vedere mare parte din publicitatea online o ignor (mai putin atunci cand poate e rost de vreun concurs 😀 )

    @ garm: nici ca puteai spune mai bine

    @ brontozaurel: nu as pune pe acelasi nivel comunicarea la telefon cu cea online. in plus, poate sunt eu mai de moda veche, dar prieteniile adevarate se leaga la un film, la o pizza, nu “comunicand” pe fb sau twitter. cum ii spuneam la un moment dat cuiva, copiii nu se fac pe mess.

    E drept, pe sotia mea am cunoscut-o pe mess. Dar au urmat o gramada de intalniri “asidue” pana sa ajungem unde suntem acum. Si avem doi copii minunati (a doua fetita a “rasarit” acum cateva zile).

    Iarasi ma lungesc: socializarea online este necesara, dar nu suficienta.

  • Garm: O urare buna

    Brontozaurel: Depinde mult de preferinte. Eu nu suport sa vorbesc la telefon pe perioade mai lungi de 3 minute…

    d.orin: Felicitari man 🙂

  • @d.orin: Pentru mine e acelasi lucru, pentru ca persoana cu care vorbesc nu ma poate vedea in momentul ala. Si de aia e ok.

    prieteniile adevarate se leaga la un film, la o pizza

    Mie nu-mi place pizza. Mirosul de pizzerie mi se pare vomitiv. Simplul iesit la orice in oras e aproape mereu naspa, pentru ca nu-mi place aproape nimic din ce pot gasi. Si oricine comenteaza la chestia asta, chestie care imi strica complet dispozitia. Cu cu extrem de putine exceptii, numarabile pe degetele de la o mana, filmele ma plictisesc de moarte. Sau ma enerveaza la culme.

  • @krossfire

    ce Witcher si Skyrim, dosbox + old Sierra titles si free-urile (de calitate) facute in Adventure Game Studio sunt bolile mele in de vreun an incoace. Imi place gameplay-ul relaxant/trippy, orientat pe puzzle-uri si solutii inedite. Mm, si pixel art-ul ala. Oricum, si asta tot un fel de egoism e, deci ai mare dreptate aici 😀 N-as renunta nici un ruptu’ capului la cele aproximativ 2 ore de fun & (old) games pe noapte si nici n-am nevoie sa vorbesc cu cineva despre asta (desi am avut o discutie interesanta cu cineva care sustinea ca jocurile video sunt “power fantasies” :|)

    In rest, complet de acord. Nu ma mandresc cu asta, dar si eu resimt “golul ala greu de trecut” daca in fata mea sta o persoana care a facut niste decizii care mi se par cretine (nu dau exemple, dar sunt categorii intregi de oameni – venitul n-are nici o legatura, mai mult posibilitatea ca omul ala se va comporta ca un cacanar). E o chestie trista, imi dau seama ca ma face “a lesser man”, mai ales pentru ca nu cred in ideea ca “faptele vorbesc” (ce dracu’ ar avea de spus?), dar undeva e vorba de timp, de teama, de fericire, de efort si de “ignoranta profitabila” sau cum o fi denumit vreun vrajitor al studiilor sociale tot fenomenu’ asta.

    @Glass and Iron“De fapt, cativa castiga si vor castiga gras de tot de pe urma parerilor tale virtuale, a prieteniilor tale virtuale, a existentei tale virtuale. Tu nu esti printre ei. Atat.” – asta se poate spune despre orice forma de entertainment, oriunde in lume. Chiar si in cazul freeware-ului. Ka-ching!

  • Am facut si eu o vreme jucarele in AGS (acolo l-am cunoscut pe Yahtzee, actualmente la The Escapist, cu rubrica Zero Punctuation).

    Oricum, sunt si adventure-uri noi de calitate, unele chiar foarte misto (era pe Steam o oferta la pachet cu tot felul de jucarele misto).

    Nu te face a lesser man. Acum 200 000 de ani ne cafteam pentru ca eram din triburi diferite. Daca n-ai un punct clar de comunicare cu o persoana, iti va fi greu sa te apropii.

  • @d.orin – Felicitari.

    @brontozaurel – dar o invitatie la un concert cu (sa zicem) Iron Maiden iti strica dispozitia? Concertele tin si ele oarecum de socializare. In plus poti inlocui pizza cu o iesire in parc, o iesire la o terasa, o rockoteca, o ceainarie, o simpla plimbare prin centru….. nu pot sa fie toate naspa :).

  • multumim, multumim!

    dap, alea erau doar exemple ce pot fi usor inlocuite cu altele.
    la urma urmei, pizza poate fi comandata si acasa…

  • @Garm: Ai sa fii surprins, raspunsul la intrebarea aia e un foarte mare DA.

    Acum niste ani, pe vremea cand inca ma speria ideea de a merge singura ca cine stie ce patesc (amuzant, n-am patit nimic nici macar la Die Toten Hosen), voiam sa merg la un concert. Discutasem cu o colega, care imi spusese ca si ea vrea sa mearga, am frecat-o vreo saptamana sa luam bilete, mi-a tot spus ca nu stie daca o sa reuseasca sa faca rost de bani, am lasat-o moarta, asta e, nu mai mergem. In ziua concertului, la o ora la care probabil era coada, ma ia pe Y!M cu “hai, mergem sa luam bilete?”. Mi-a stricat dispozitia. Instant. Si nu, n-am mers la concert.

    Invitatie la concert pentru mine nu exista. La concert imi iau eu bilet, nu astept invitatie. De obicei stiu daca merg sau nu inca din momentul in care se anunta. Si imi iau bilet in functie de cat de tare tin sa vad trupa, nu in functie de cine mai merge. Ca se mai intampla sa renunt sa merg dupa ce mi-am luat biletul e alta poveste. Sa ma hotarasc tarziu sa merg nu s-a intamplat niciodata.

    Apoi la concert sunt cu un scop clar: sa vad si sa aud trupa. Si acelasi lucru e valabil si pentru cei din jur. Asa ca socializarea se rezuma la ce vrem sa vedem in ziua aia => unde exact vrem sa stam, cum arata harta locului, cine poate/ nu poate sa alerge si sa tina loc, cum agatam un banner, ce se vinde, ce tricouri si ce marimi, la ce am mai fost, cum ni s-a parut, ce am prins, ce haine ne-am mai stricat, cu ce achizitii am compensat, la ce mai mergem, cine am mai vrea sa vina…

    La un concert, eu nu contez, nu doare pe nimeni ce fac, ce-mi iau sau nu-mi iau de baut sau de mancat, e mai interesant ce se intampla acolo pe scena. Chiar daca nu-s invizibila, nimeni nu ma vede pe mine. La fel cum nu sunt vazuta atunci cand vorbesc la telefon sau pe messenger.

    Singurele iesiri care imi plac sunt alea de una singura, noaptea, pe strazi. Exact chestia aia pe care o spun eu des – I wish I were a ghost and walk the streets unseen. Nu-s fantoma si nu se vinde pe nicaieri vopseaua aia din Tom & Jerry care te face invizibil, asa ca ma multumesc cu ideea ca noaptea ma ascunde cat de cat si ca sunt mai putini oameni cu care ma pot intersecta pe strada. Imi place sa ma uit la cum trec masinile, imi place sa vad luminile in apa. Oricat de jegoasa ar fi Dambovita, e superba noaptea cand vezi luminile in ea…

    Altfel, ma simt ca un sobolan incoltit de motan. Orice fel de iesire cu altcineva in orice fel de loc e super naspa pentru mine.

  • Eu inca astept jocuri noi care chiar sa aiba o poveste foarte buna. Poate doar Max Payne 3 m-a impresionat ca poveste si actiune. Desi e schimbat stilul de a povesti, se potriveste inca in stilul Max Payne.

    Am deviat putin de la subiectul initial, pentru ca mi-ai adus aminte de jocuri si povesti bune. Dar revenind la comunicare, cateva chestii ar fi de spus.

    Consider ca facebook-ul ajuta sa mentii un anumit nivel de comunicare, atat timp cat nu esti atras in mirajul deschisului de facebook de 10 ori pe zi. E suficient sa mai vezi din cand in cand daca se intampla ceva (de multe ori aflu de diverse evenimente de pe facebook). Dar limitat.

    Toate argumentele de comunicare “propuse” in ziua de azi mi-ar baga creierul in “overload”, mai ales ca prefer singuratatea in fata statului in club cu x-spe mii de necunoscuti.

  • Am un coleg care nu era tocmai incantat de MP3. Mie mi-a placut al doilea, insa nu mi-a placut primul. O sa vedem ce-i si cu 3, odata ce scap de alte titluri mai presante 🙂

3 Pingbacks

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *