Comunitatea “adevaratilor”

In agitatul mediu online al ultimului deceniu, multe comunitati mari au ajuns sa dispara sub “greutatea” unor oameni mici…

Ce a facut ca forumuri, fan club-uri muzicale, cercuri literare sau chiar intregi organizatii sa se dizolve rapid, fara ca membrii lor sa migreze spre adrese web sau pagini Facebook mai primitoare? De ce fiecare comunitate noua, fie ca-i vorba despre un club al cititorilor, o liga a gamerilor sau un loc de adunare pentru fanii unei formatii, naste instantaneu controverse, cu mult inainte de a avea o activitate propriu-zisa? De cele mai multe ori, cauza este aceeasi: grupurile de “adevarati”.

Ii stiti. Sunt oamenii care au citit cartea inainte sa vada filmul, care erau fani inainte sa auzi tu de trupa aia si care aveau carnet de partid cand tu nici nu n-aveai drept de vot. Pe scurt, sunt oamenii care stiu totul despre comunitatea in care tocmai te-ai avantat si care, in loc sa te introduca in lumea pe care o bantuie de ani buni, se uita la tine cu superioritate si uneori cu frica. Cum indraznesti tu, un simplu novice, sa pui intrebari sau sa contesti autoritatea monstrilor sacri? Cum iti permiti sa fii curios, fara sa fii reverentios?

Adevaratii sunt oameni care gandesc prin excluziune, care se raporteaza la lucrurile pe care ei nu le-ar face, nu la lucrurile pe care merita sa le incerci. Sunt oameni pentru care interdictia devine o forma de autoafirmare. Nu va amagiti insa: acesti mari maestri ai micilor obsesii sunt foarte rar cunoscatori ai subiectelor dezbatute. Majoritatea sunt mult mai obsedati de regulile comunitatii si de personalitatile din jurul ei, decat de continutul dezbatut. Intr-o comunitate steam punk, adevaratii vor fi cei care au fost acolo de la inceput si care stiu cine a scos prima banda desenata cu tema post-victoriana, nu fraierii care produc saptamanal imagini originale, plasate in universul amintit. Adevaratii au de multe ori impresia ca faima comunitatii si renumele autorilor “canonici” se proiecteaza in mod direct asupra lor, motiv pentru care apara cu disperare status quo-ul.

Exista totusi si cunoscatori reali (imaturi, dar informati), cu apucaturi de “adevarati”. Sunt oamenii despre care se spune ca “doar asta au”, care si-au dedicat ani de zile din viata unei pasiuni minore si care acum urasc patrunderea ei in “mainstream”. Acesti proto-hipsteri pot deveni destul de vocali si agresivi, daca obiectul afectiunii lor ajunge sa fie apreciat de mase. In loc sa se bucure ca autorii favoriti primesc in sfarsit banii si respectul pe care il merita, vechii fani prefera sa se planga ca vremurile de aur s-au dus, ca “toti sunt vanduti” si ca nimeni nu mai e capabil sa aprecieze adevarata arta. Obsesia lor pentru ezoteric ar putea fi de inteles, daca propagarea ei n-ar dauna intregii comunitati.

Adevarati

Cand vine vorba de pescuit fani adevarati, forumurile auto sunt un loc bun de pornire, insa nu numai acolo a facut ravagii fenomenul. Va mai amintiti cand discutam despre disparitia comunitatilor de ascultatori de metal? O parte din vina o poarta exclusivismul de duminica, obsesiile pentru muzica “true” si alte mici elemente menite sa separe fanii adevarati de simplii amatori. De parca un pusti de 12 ani care asculta Metallica acum n-ar putea asculta Pantera la 14 ani. Mai bine sa-i explicam din start ca e un idiot si ca n-are ce cauta langa noi. In zona muzicii rap a existat un fenomen similar. Jocuri video? Exista si acum titluri foarte bune care n-au decolat niciodata tocmai datorita acelei comunitati initiale de “experti” care n-a considerat ca mai exista loc si pentru altii. Alte titluri sunt considerate inaccesibile tocmai pentru ca, de la primul meci, cineva iti va explica cat esti de “n00b”.

Discutia initiala a pornit de la un comentariu lasat pe blogul lui Vlad, unde spuneam ca orice comunitate literara este bine venita, cat timp ea nu pleaca din start cu preconceptii exclusiviste si cu “experti de serviciu”. Pe tema cititului am mai scris si nu mi-am schimbat cu mult pozitia. Nu o sa consider din start un cititor de Murakami mai inteligent decat un cititor de Coehlo, in conditiile in care nu stiu nimic despre contextul lecturii sau bagajul intelectual al cititorilor. Din fericire, in lumea literara exista loc si pentru “cititori adevarati”, dar si pentru oameni care deschid ce carti simt si care nu se sfiesc sa spuna ca le-a placut o carte de Tom Clancy de teama de a fi ridiculizati. Asta pentru ca cititorii nu sunt tocmai o comunitate de nisa si pentru ca, orice “tip” de cititor ai fi, poti evita sau gasi exact tipul de exclusivism dorit.

Ce se intampla insa cand comunitati care au nevoie de membri pentru a se legitima se procopsesc cu astfel de voci? Pai, in general, esueaza. Fie ca-i vorba despre pasionatii de banda desenata si roman grafic european, fie ca vorbim despre comunitatea jucatorilor de Warhammer, exista comunitati care nu au luxul exclusivismului, dar care, din pacate, sunt bantuite de el. Am vazut nu de putine ori grupuri online mancate din interior de mici de dezbateri despre “statut” si despre ce constituie un “membru adevarat”. In momentul in care o comunitate devine oficial o comunitate a “fanilor adevarati”, stii ca fenomenul din spatele ei a esuat. Va fi oricum prea tarziu pentru eterna intrebare a initiatorilor: “de ce nu vine lumea?”.

Capacitatea de a atrage membri noi e un semn de sanatate pentru orice comunitate vie. Prin urmare, ar fi bine sa lasam la o parte marile vedete si micile vendete si sa facem loc celor care intreaba: Ce e asta si cum pot face parte din ea?

P.S: Articolul se refera in principal la comunitatile cu acces general, nu la grupurile profund specializate (nu incurajez recrutarea de novici in “Grupul Posesorilor de Nobel in Medicina”). In plus, sa nu uitam ca fenomenul “adevaratilor” are si un revers, vizibil prin avalansa de experti in orice, aparuti peste noapte.

28 Comments

  • Bre, pentru mine e important că ne citim noi între noi din când în când. Restul e mărunţiş online. 😀

  • Zici? Eu as vrea sa inteleaga si restul ca se pot apuca oricand de ce blog, gen literar sau nebunie au chef si ca “adevaratii” sunt de multe ori o simpla iluzie 🙂

  • “Adevăraţii”, ca şi “adevărul”, tătuţule, îs după cum te afli de o parte sau alta a mesei. Adică-s relativi. 🙂
    Cum bine le zici matale, dar cu alte cuvinte.

  • Nu o sa consider din start un cititor de Murakami mai inteligent decat un cititor de Coehlo

    Care Murakami? Că Haruki oricum e un Coehlo pentru oameni care se cred deștepți.

  • Adrian Voicu: Exact 🙂

    Alin: Dar ai vazut ce “scandal” au facut cand favoritul lor a fost propus din nou pentru Nobel si n-a luat? In orice caz, daca e sa reducem totul la nivel de “craft/skill” (tot aveam nevoie de un barbarism), Murakami este peste Coehlo. Pe de alta parte, un individ mediocru nu va intelege mai nimic din niciunul dintre ei, indiferent cat de inteligenta i se va parea propria alegere.

  • Dar ce forum de literati te-a suparat asa de tare ?

  • De fapt, au fost mai multe comunitati care mi-au servit drept sursa de inspiratie 🙂

  • -Lucrezi in IT? Esti programator, tare!
    -Nu sunt programator.
    -Pai si atunci CE faci?
    Explic ce fac, dar degeaba pentru ca DOAR programatorii produc valoare.

    -Citesti? Ce zici de ?
    -SF-ul nu e tocmai pe gustul meu, nu l-am citit. M-am limitat la Asimov si Clarke. Si Jules Verne cand eram mic 🙂
    -Pai si atunci CE citesti?
    -Clasici rusi, contemporani romani, etc.
    -Mda, ok. SF-ul e dreptatea si adevarul, mai vorbim cand te pui la punct.

    -Metal? Cattle Decapitation, Dehydrated Goat, cam pe unde esti?
    -WTF are those? Eu sunt cu Motorhead, Slayer, pe-acolo… (de Metallica nici nu zic, e ca si cum as baga Guta)
    -Ah, deci esti pe pussy-music. OK, alegerea ta.

    Altfel, tocmai am mancat un pomelo, portocalele prea sunt mainstream.

  • Exact asta e atitudinea! Altfel… pomelo, frate? Incearca un Sweetie. Now, that’s the shit!

  • Comunitatile au disparut din cauza faptului ca noii veniti se simteau in plus si nu puteau sa se exprime din cauza forumistilor profesionisti care le stiau pe toate, mai putin aspectele esentiale.

    Mai trebuie sa mai aiba si lumea timp pentru stat pe forumuri si pe zi ce trece timpul a cam disparut.

  • mişto scris! eşti un adevărat! :))
    eu n-am citit nimic de Clancy, da’ am văzut nişte filme.

    pe de altă parte, ascult şi nişte trupe de care n-a auzit mai nimeni prin România, iar unele s-au desfiinţat de câţiva ani 🙂

  • Romania Inedit: Pai cam aia e problema. Ma rog, forumurile nu se prea mai tin in picioare, dar alte comunitati si pagini inca mai rezista.

    Boemul: Si eu la fel, dar e foarte probabil sa se fi auzit despre ele intr-un colt de Internet (macar Aron Biro, regele obscurului, sa le fi recenzat candva). Oricum, cred ca poti sa asculti la fel de bine si ultimele albume Metallica. Muzica nu face o diferenta atat de mare si, de altfel, mie imi cam place sa stresez lumea cu descoperirile mele muzicale, chiar daca majoritatea le ignora… poate, poate pun de o mini comunitate 🙂

    Pe Sabaton de exemplu ii promovam de prin 2005-2006, dar de-abia de vreo 2-3 ani au aparut primele fan cluburi de peste 2-300 de membri. Nu o sa ma duc sa le spun cat de adevarat sunt eu. Ma bucur numai ca exista si ca baietii astia au intrat pana la urma in circuitul formatiilor mari 🙂

  • krossfire: “e parca un pusti de 12 ani care asculta Metallica acum n-ar putea asculta Pantera la 14 ani. Mai bine sa-i explicam din start ca e un idiot si ca n-are ce cauta langa noi”

    Vlad: “Explic ce fac, dar degeaba”

    Prin 2007, toate lighioanele corporatiste aveau ca insignă de onoare faptul că nu fac niciodată nimic în afară de muncă.

    Asta era mândria lor: să explice pe un ton pufăitor-greţos (vrei să ştii cum sună? te uiţi cum vorbeşte şi gesticulează Daniel Dăianu 🙂 ) că nu citesc niciodată, că nu merg cu maşina, că nu se uită la filme, că nu merg în excursii, că nu ies în oraş, că ei muncesc 20 de ore din 24, iar dacă tu faci altceva, au tot dreptul să te scuipe. Şi dacă tot nu te speriai de ei şi nu plecai de acolo, mai făceau şi nişte aluzii la viaţa la ţară şi cum trebuie să te muţi acolo şi să mănânci vegetale din grădina proprie.

    La prima vedere, păreau ţicniţi, dar psihologul companiei nu credea asta.

    De fapt, era un mijloc de apărare. Îşi protejau statutul social.

    Când au apărut ca ciupercile mii de SFişti, automobilişti, modelişti, gameri de toate condiţiile sociale şi majoritatea nu avuseseră până atunci mijloacele de a-şi pune hobby-ul în practică, tindeau să nu mai ţină seama de barierele de clasă. Se întâlneau cu un director, nu se mai uitau că ăla e director şi ei nişte trepăduşi mărunţi. Dacă tipul spunea ceva de maşină sau de computer, începeau să se tragă de şireturi cu el: “ce maşină aveţi? uau, BMW Seria 5! îi faceţi modificări? puneţi măcar soft? ştiu eu nişte băieţi care fac cel mai tare soft!” Sau, dacă era vorba de viaţa mondenă a oraşului, trepăduşul îşi înghiţea frica şi îi pomenea ceva de cluburi – unuia, sau mai rău, uneia care avea 20 de ani în plus faţă de el şi câştiga de vreo 10 ori mai mult.

    Şi atunci reacţia naturală a tipilor care se credeau intelectuali superiori şi corporatişti cu responsabilităţi era să pretindă că ei nu fac niciodată nimic, decât serviciul, ca să încheie repede conversaţia şi să nu se bată pe burtă cu toţi gândacii.

    Cum spunea Radu Piticu’ Gratis: te sună un caraghios şi te roagă să ieşi cu el la o bere, îi răspunzi repede că ai mult de muncă prin redacţie, de fapt e o laie, freci mangalu’.

  • De-asta n-a aparut niciun club al pasionatilor de munca :)?

  • Există deja. Format din toţi cei pentru care munca e o laie şi freacă mangalu’.

  • De fapt, cred ca mangalul nu era chiar asa de usor de frecat (sau de ars, caci despre asta era vorba) 😛

  • Dap, cunosc si eu cativa din astia care nu fac nimic, niciodata, pentru ca “muncesc”.

  • adevarat a-nviat!

  • Julia: de fapt dacă le-ar pune cineva o cameră de supraveghere, ar vedea că şi ei freacă mangalu’ mai bine decât cel mai mare ţigan de laie 🙂

    La noi fenomenul egalizării sociale prin hobby-uri a apărut fiindcă dintr-o dată au apărut banii şi uneltele necesare ca să îţi pui hobby-ul în practică: maşina, dar şi service-ul pentru ea, uneltele de sculptat, instrumentele muzicale, componentele de calculator pentru gaming (care pot să coste câteva mii de USD).

    Occidentalii -care nu au pierdut deceniile 1980-2000 ca noi- au făcut opusul, adică au ridicat bariere de clasă şi mai zdravene ca înainte. La ei, şi automobiliştii, şi gamerii şi alţii au propriile lor utilaje, construite de ei sau la comandă, propriile lor societăţi şi cluburi, propriul lor argou, pe care numai ei îl înţeleg. Occidentalii numesc grupările de genul ăsta, rockeri, punkeri, gameri, etc “urban tribes”. Sunt separate, nu intră în mainstream. Nu vine unul dinăuntru şi spune că el era fan înainte să auzi tu de lucrul în cauză. Cei din afară îl închid în lagărul celorlalţi fan… geeki, nu intră în contact cu el, de parcă ar fi lepros. Aşa cum hipstăraşii vorbitori de romgleză de la noi îi răspund “noi muncim, nu gând… nu ne jucăm”.

  • Zamo: Esti sigur :)?

    Nautilus: Acum nu mai costa chiar atat de mult componentele de PC pentru gaming, dar a aparut de ceva ani comunitatea modderilor/overclockerilor care lucreaza exclusiv pe laptop/notebook => Preturile sunt mult mai mari in zona asta.

    Intr-adevar, in Occident inca mai exista (de fapt “exista”, ca la noi n-au prea existat in prima faza) comunitatile puriste. Vorbeam cu niste jucatori de AD&D (Advanced Dungeons and Dragons) din Munchen la un moment dat, oameni in zona 35+. In comunitatea lor sunt vreo 30 de membri, numar care s-a mentinut constant timp de vreo 15 ani, in ciuda catorva plecari si a unor rare primiri de membri.

  • Zau, despre ce e vorba pana la urma ? Despre fetishisti si fetishurile lor ? Sau despre injustetea cluburilor elitiste ? Zau, in legatura cu astea din urma am citit ca a comentat pana si Marx, nu Karl, Groucho, ceva de gen, “eu nici nu as vrea sa fiu membru intr-un club care m-ar accepta pe mine”.

  • Daca era despre fetushisti, pai dupa parerea mea fetishurile lor sunt chiar adevarate ! Nu cred ca te poti preface ca esti fetishist asa pe termen lung daca nu esti…imediat se vede ca nu ai ce cauta acolo plus ca ii incurci si ii mai si enervezi pe fetishistii adevarati ! Nu ii lasi sa se bucure de fetishurile lor, nici tu nu ai cum sa-i intelegi pe deplin sau sa ajungi sa te bucuri asa de autentic ca ei. E un dezastru pana la urma. Insa desigur au si ei nevoie de bani, mai modifica regulamentul de intrare, zice ca e si pt familisti sau ne-fetishisti si ca nu se va discrimina, se face program special, de ex joia de la 2 la 4 intrare pt publicul general, brosuri in mai multe limbi pt a explica fetishul respectiv, chestii comerciale de genul asta…pai, ce, eu chiar ma duc la BDSM sa ma puna pe mine unul adevarat in catuse de fier si sa ma biciuiasca si sa ma traga si pe roata plus in teapa…ce, am innebunit ? Mi-e frica…eu prefer asa mai mult varianta PG13, la matineu….din curiozitate turistica doar…

  • Ah, nu-i cu fetisisti, doar cu pasionati care se iau mult prea in serios si care reusesc sa terfeleasca comunitatile din care fac parte.

  • Necesitatea de apartenenta si recunoastere face parte din nevoile primare si se situeaza imediat dupa necesitatile biofiziologice.

    Musai sa apartinem unui clan; de unde aparitia fb, twitter, confreria bautorilor de bordeaux sau fan-ii de papusi barbie

  • Asta la nivel primar. Obsesia pentru “socializare” e deja un alt nivel, unul care ne alieneaza treptat.

  • De aia nu joc eu LOL. Prea mulți adevărați… Dar nici locuri fără adevărați nu aș vrea. Ar fi frumos însă să îi piște conștiința uneori și să se abțină. Că toți suntem noobi. Așa începem… Așa ne-am născut 😉

  • In Dota 2 e grav. Learning curve-ul devine din ce in ce mai mare, pentru simplul motiv ca la fiecare joc de incepatori, se baga minim un “adevarat”.

One Pingback

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • krossfire
  • Un simplu haiduc al cuvintelor.