In agitatul mediu online al ultimului deceniu, multe comunitati mari au ajuns sa dispara sub “greutatea” unor oameni mici…

Ce a facut ca forumuri, fan club-uri muzicale, cercuri literare sau chiar intregi organizatii sa se dizolve rapid, fara ca membrii lor sa migreze spre adrese web sau pagini Facebook mai primitoare? De ce fiecare comunitate noua, fie ca-i vorba despre un club al cititorilor, o liga a gamerilor sau un loc de adunare pentru fanii unei formatii, naste instantaneu controverse, cu mult inainte de a avea o activitate propriu-zisa? De cele mai multe ori, cauza este aceeasi: grupurile de “adevarati”.

Ii stiti. Sunt oamenii care au citit cartea inainte sa vada filmul, care erau fani inainte sa auzi tu de trupa aia si care aveau carnet de partid cand tu nici nu n-aveai drept de vot. Pe scurt, sunt oamenii care stiu totul despre comunitatea in care tocmai te-ai avantat si care, in loc sa te introduca in lumea pe care o bantuie de ani buni, se uita la tine cu superioritate si uneori cu frica. Cum indraznesti tu, un simplu novice, sa pui intrebari sau sa contesti autoritatea monstrilor sacri? Cum iti permiti sa fii curios, fara sa fii reverentios?

Adevaratii sunt oameni care gandesc prin excluziune, care se raporteaza la lucrurile pe care ei nu le-ar face, nu la lucrurile pe care merita sa le incerci. Sunt oameni pentru care interdictia devine o forma de autoafirmare. Nu va amagiti insa: acesti mari maestri ai micilor obsesii sunt foarte rar cunoscatori ai subiectelor dezbatute. Majoritatea sunt mult mai obsedati de regulile comunitatii si de personalitatile din jurul ei, decat de continutul dezbatut. Intr-o comunitate steam punk, adevaratii vor fi cei care au fost acolo de la inceput si care stiu cine a scos prima banda desenata cu tema post-victoriana, nu fraierii care produc saptamanal imagini originale, plasate in universul amintit. Adevaratii au de multe ori impresia ca faima comunitatii si renumele autorilor “canonici” se proiecteaza in mod direct asupra lor, motiv pentru care apara cu disperare status quo-ul.

Exista totusi si cunoscatori reali (imaturi, dar informati), cu apucaturi de “adevarati”. Sunt oamenii despre care se spune ca “doar asta au”, care si-au dedicat ani de zile din viata unei pasiuni minore si care acum urasc patrunderea ei in “mainstream”. Acesti proto-hipsteri pot deveni destul de vocali si agresivi, daca obiectul afectiunii lor ajunge sa fie apreciat de mase. In loc sa se bucure ca autorii favoriti primesc in sfarsit banii si respectul pe care il merita, vechii fani prefera sa se planga ca vremurile de aur s-au dus, ca “toti sunt vanduti” si ca nimeni nu mai e capabil sa aprecieze adevarata arta. Obsesia lor pentru ezoteric ar putea fi de inteles, daca propagarea ei n-ar dauna intregii comunitati.

Cand vine vorba de pescuit fani adevarati, forumurile auto sunt un loc bun de pornire, insa nu numai acolo a facut ravagii fenomenul. Va mai amintiti cand discutam despre disparitia comunitatilor de ascultatori de metal? O parte din vina o poarta exclusivismul de duminica, obsesiile pentru muzica “true” si alte mici elemente menite sa separe fanii adevarati de simplii amatori. De parca un pusti de 12 ani care asculta Metallica acum n-ar putea asculta Pantera la 14 ani. Mai bine sa-i explicam din start ca e un idiot si ca n-are ce cauta langa noi. In zona muzicii rap a existat un fenomen similar. Jocuri video? Exista si acum titluri foarte bune care n-au decolat niciodata tocmai datorita acelei comunitati initiale de “experti” care n-a considerat ca mai exista loc si pentru altii. Alte titluri sunt considerate inaccesibile tocmai pentru ca, de la primul meci, cineva iti va explica cat esti de “n00b”.

Discutia initiala a pornit de la un comentariu lasat pe blogul lui Vlad, unde spuneam ca orice comunitate literara este bine venita, cat timp ea nu pleaca din start cu preconceptii exclusiviste si cu “experti de serviciu”. Pe tema cititului am mai scris si nu mi-am schimbat cu mult pozitia. Nu o sa consider din start un cititor de Murakami mai inteligent decat un cititor de Coehlo, in conditiile in care nu stiu nimic despre contextul lecturii sau bagajul intelectual al cititorilor. Din fericire, in lumea literara exista loc si pentru “cititori adevarati”, dar si pentru oameni care deschid ce carti simt si care nu se sfiesc sa spuna ca le-a placut o carte de Tom Clancy de teama de a fi ridiculizati. Asta pentru ca cititorii nu sunt tocmai o comunitate de nisa si pentru ca, orice “tip” de cititor ai fi, poti evita sau gasi exact tipul de exclusivism dorit.

Ce se intampla insa cand comunitati care au nevoie de membri pentru a se legitima se procopsesc cu astfel de voci? Pai, in general, esueaza. Fie ca-i vorba despre pasionatii de banda desenata si roman grafic european, fie ca vorbim despre comunitatea jucatorilor de Warhammer, exista comunitati care nu au luxul exclusivismului, dar care, din pacate, sunt bantuite de el. Am vazut nu de putine ori grupuri online mancate din interior de mici de dezbateri despre “statut” si despre ce constituie un “membru adevarat”. In momentul in care o comunitate devine oficial o comunitate a “fanilor adevarati”, stii ca fenomenul din spatele ei a esuat. Va fi oricum prea tarziu pentru eterna intrebare a initiatorilor: “de ce nu vine lumea?”.

Capacitatea de a atrage membri noi e un semn de sanatate pentru orice comunitate vie. Prin urmare, ar fi bine sa lasam la o parte marile vedete si micile vendete si sa facem loc celor care intreaba: Ce e asta si cum pot face parte din ea?

P.S: Articolul se refera in principal la comunitatile cu acces general, nu la grupurile profund specializate (nu incurajez recrutarea de novici in “Grupul Posesorilor de Nobel in Medicina”). In plus, sa nu uitam ca fenomenul “adevaratilor” are si un revers, vizibil prin avalansa de experti in orice, aparuti peste noapte.